În conditiile în care România a procesat în medie în ultimii 6 ani (2007 – 2012), de la aderarea la Uniunea Europeana, aproximativ 220 000 de cereri de viza/an si tinând cont de statisticile formularelor VISION primite si trimise, publicate de cele 25 tari membre cu drepturi depline ale Acordului Schengen, la care se adauga publicarea primei versiuni a specificatiilor pentru Faza 2 a VIS Mail în mai 2012, specificatii ce odata publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene capata caracter obligatoriu pentru statele membre, se deduce necesitatea actualizarii sistemului SNIV pentru a acomoda interfatarea cu sistemul european VIS Mail 2. Astfel, în urma implementarii proiectului se asteapta sa se realizeze actualizarea sistemului informatic existent astfel încât sa se conformeze specificatiilor versiunii VIS Mail 2, asa cum au fost ele lansate de catre Comisia Europeana. De asemenea, pe lânga implementarea specificatiilor celei de-a doua versiuni a lui VIS Mail în vederea actualizarii sistemului informatic existent Sistemului National de Informa?ii privind Vizele (SNIV), ce va fi distribuit în trei locatii – HDC Romtelecom Bucuresti, HDC Romtelecom Brasov si Sediul central MAE – Bucuresti, trebuie livrata, instalata si configurata o infrastructura hardware si software ce va permite o comunicare si procesare unificata între VIS Mail I si VISION, rezultând astfel o platforma de comunicare pentru VIS la nivelul Uniunii Europene.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2015-05-25.
Achiziția publică a fost publicată pe 2015-04-06.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2015-04-06) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de dezvoltare software
Cantitate sau domeniu:
Livrarea echipamentelor si software-ului aferente implementarii modificarilor necesare pentru actualizarea interfetei sistemului VIS Mail la versiunea a doua.4 721 816,25
Valoarea totală a achiziției: 4 721 816,25 💰
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană, cu participarea ţărilor membre ACAP
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de dezvoltare software📦
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: Ministerul Afacerilor Externe
Adresa poștală: Aleea Modrogan nr. 14, sector 1
Cod poștal: 011826
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.mae.ro🌏
E-mail: ds@mae.ro📧
Telefon: +40 212304647📞
Fax: +40 212314842 📠
Referință Date
Data trimiterii: 2015-04-06 📅
Termen-limită de depunere: 2015-05-25 📅
Data publicării: 2015-04-11 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2015/S 071-126462
Număr JO-S: 71
Informații suplimentare
In situatia in care doua sau mai multe oferte aflate pe primul loc contin in cadrul propunerii finaciare acelasi pret, ofertantilor li se va solicita o noua propunere financiara prin SEAP. In acest caz, contractul va fi atribuit ofertantului a carui noua propunere financiara are pretul cel mai scazut. La incheierea contrac, ofert câstig i se va solicita contrac incheiate cu asociatii/subcontractantii (dupa caz).Orice operator economic care incearca sa stabileasca intâlniri individuale cu autoritatea contractanta (AC)/benef in leg cu acest proiect pe per procedurii de atribuire poate fi exclus din proced.Op ec declarat câstigator este obligat conform normelor legale in vigoare sa detina/sa-si deschida cont la Trez, in ved efectuarii platilor aferente serv prestate in cadrul contrac.AC are dreptul de a anula aplicarea proced pt atribuirea contractului de achizitie publica in cond prev de lege. AC isi rezerva dreptul de a incheia contractul de prestari serv cu op ec castigatori in limitele fondurilor disponibile.In cazul in care proced se anuleaza, of vor fi notificati de catre AC. In nici un caz AC nu va fi respon pt daunele, indif natura, legate de anularea proced, chiar daca AC a fost notif in prealabil.AC va folosi pentru contractare formularul de contract prezent in documentatie de atribuire, cu toate anexele specificate. AC va incheia contractul de achizitie publica in perioada de valabilitate a ofertelor, dar nu mai devreme de 11 zile de la data transmiterea comunicarii privind rez aplicarii procedurii, cf art 205 din OUG 34/2006.
Formular 14 - Declaratie privind calitatea de participant la procedura. In cazul unei asocieri, fiecare asociat va prezenta formularul „Declaratie privind calitatea de participant la procedura”.

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
În conditiile în care România a procesat în medie în ultimii 6 ani (2007 – 2012), de la aderarea la Uniunea Europeana, aproximativ 220 000 de cereri de viza/an si tinând cont de statisticile formularelor VISION primite si trimise, publicate de cele 25 tari membre cu drepturi depline ale Acordului Schengen, la care se adauga publicarea primei versiuni a specificatiilor pentru Faza 2 a VIS Mail în mai 2012, specificatii ce odata publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene capata caracter obligatoriu pentru statele membre, se deduce necesitatea actualizarii sistemului SNIV pentru a acomoda interfatarea cu sistemul european VIS Mail 2. Astfel, în urma implementarii proiectului se asteapta sa se realizeze actualizarea sistemului informatic existent astfel încât sa se conformeze specificatiilor versiunii VIS Mail 2, asa cum au fost ele lansate de catre Comisia Europeana. De asemenea, pe lânga implementarea specificatiilor celei de-a doua versiuni a lui VIS Mail în vederea actualizarii sistemului informatic existent Sistemului National de Informa?ii privind Vizele (SNIV), ce va fi distribuit în trei locatii – HDC Romtelecom Bucuresti, HDC Romtelecom Brasov si Sediul central MAE – Bucuresti, trebuie livrata, instalata si configurata o infrastructura hardware si software ce va permite o comunicare si procesare unificata între VIS Mail I si VISION, rezultând astfel o platforma de comunicare pentru VIS la nivelul Uniunii Europene.
În conditiile în care România a procesat în medie în ultimii 6 ani (2007 – 2012), de la aderarea la Uniunea Europeana, aproximativ 220 000 de cereri de viza/an si tinând cont de statisticile formularelor VISION primite si trimise, publicate de cele 25 tari membre cu drepturi depline ale Acordului Schengen, la care se adauga publicarea primei versiuni a specificatiilor pentru Faza 2 a VIS Mail în mai 2012, specificatii ce odata publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene capata caracter obligatoriu pentru statele membre, se deduce necesitatea actualizarii sistemului SNIV pentru a acomoda interfatarea cu sistemul european VIS Mail 2. Astfel, în urma implementarii proiectului se asteapta sa se realizeze actualizarea sistemului informatic existent astfel încât sa se conformeze specificatiilor versiunii VIS Mail 2, asa cum au fost ele lansate de catre Comisia Europeana. De asemenea, pe lânga implementarea specificatiilor celei de-a doua versiuni a lui VIS Mail în vederea actualizarii sistemului informatic existent Sistemului National de Informa?ii privind Vizele (SNIV), ce va fi distribuit în trei locatii – HDC Romtelecom Bucuresti, HDC Romtelecom Brasov si Sediul central MAE – Bucuresti, trebuie livrata, instalata si configurata o infrastructura hardware si software ce va permite o comunicare si procesare unificata între VIS Mail I si VISION, rezultând astfel o platforma de comunicare pentru VIS la nivelul Uniunii Europene.
Cantitate sau domeniu:
Livrarea echipamentelor si software-ului aferente implementarii modificarilor necesare pentru actualizarea interfetei sistemului VIS Mail la versiunea a doua.
Durata: 45 zile
Număr de referință: VS II sau V2/57/17.03.2015
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Fondul Frontierelor Externe.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Bucuresti, Romania.
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
1. Formular 1 - Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 180 din OUG nr. 34/2006 cu modificarile si completarile ulterioare. Ofertantul/asociatii vor prezenta declaratia.
2. Formular 2 - Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 181 din OUG nr. 34/2006 cu modificarile si completarile ulterioare (inclusiv tertul sustinator pentru art. 181 lit. a),c)1,d).
3. Certificat de atestare fiscala eliberat de organul fiscal competent din care sa reiasa ca ofertantul nu are datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei in care este prevazut termenul limita de depunere a ofertelor, copie legalizata sau copie lizibila cu mentiunea „conform cu originalul”.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

4. Certificat privind plata impozitelor si taxelor locale (autoritati fiscale si administrative), din care sa reiasa ca ofertantul nu are datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei in care este prevazut termenul limita de depunere a ofertelor- formular specific autoritatilor din România sau tara de origine, copie legalizata sau copie lizibila cu mentiunea „conform cu originalul”.

Note: Se pot prezenta si orice alte acte doveditoare (certificate) echivalente in conditiile art. 182 din OUG nr.34/2006 modificata si completata.
Operatorii economici nerezidenti (straini): au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare pentru demonstrarea faptului ca si-au indeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor catre bugetul de stat si bugetul local, in conformitate cu cerintele solicitate de autoritatea contractanta, eliberate de autoritatile competente ale tarii de origine (cum ar fi certificate, caziere fiscale sau alte documente echivalente), precum si un certificat de rezidenta fiscala (evitarea dublei impuneri) valabil pentru anul 2014. Documentele se vor prezenta insotite de traducerea autorizata a acestora in limba romana.

5. Formular 4 - Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 69^1, se va completa de catre lider, asociat, subcontractor, sustinator tert.
Persoanele cu functii de decizie legate de procedura de atribuire sunt: Daniel Eusebiu Gosea - director; Alexandru Enache - sef serviciu; Marian Mihail Tache - p. sef serviciu; Costescu Bogdan - consilier; Angela Balaneanu - consilier; Cristina Madalina Enache - referent; Mircea Calin Ionita - referent; Alexandra Stoica - referent; Oana Constantinescu - consilier; Paul Voicu - consilier; Mugur Mihancea - consilier; Bogdan Nedea - referent; Razvan Gheorghiu - consilier; Liviu Cristian Pop - consilier; Bogdan Stefanescu - consilier; Bogdan Geanta - viceconsul; Florin Andrei Gherghina - referent; Constantin Giura - consilier. Declaratia se va depune inclusiv de catre terti (daca este cazul).

Ofertantul/Candidatul/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Tertul sustinator care are drept membri in cadrul consiliului de administratie/organ de conducere ori de supervizare si/sau are actionari ori asociati persoane care sunt sot/sotie, ruda sau fin pana la gradul al patrulea inclusiv ori care se afla in relatii comerciale, astfel cum sunt acestea prevazute la art. 69 lit.a), cu persoane ce detin functii de decizie in cadrul autoritatii contractante, este exclus din procedura de atribuire.

6. Formularul 3 - Certificat de participare la procedura licitatie cu oferta independenta, completat in conformitate cu Ordinul ANRMAP nr. 314/2010 privind punerea in aplicare a certificatului de participare la licitatii cu oferta independenta.
Note:
(1) Operatorii economici nerezidenti (straini) au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare ca nu au datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei in care este prevazut termenul limita de depunere a ofertelor (pentru demonstrarea indeplinirii obligatiilor de plata catre bugetul de stat si cel local) eliberate de autoritatile competente ale tarii de origine.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
(1) Operatorii economici nerezidenti (straini) au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare ca nu au datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei in care este prevazut termenul limita de depunere a ofertelor (pentru demonstrarea indeplinirii obligatiilor de plata catre bugetul de stat si cel local) eliberate de autoritatile competente ale tarii de origine.
(2) Formularele solicitate trebuie completate si prezentate in conformitate cu modelele din Sectiunea – Formulare, semnate si stampilate de reprezentantul legal/imputernicit al operatorului economic.
(3) In cazul unei asocieri de operatori economici, fiecare asociat va prezenta documentele solicitate mai sus. In ceea ce priveste Formularul nr. 3 - Certificat de participare la procedura licitatie cu oferta independenta, daca oferta este depusa de un grup de operatori economici, se va depune un singur certificat in numele asocierii, semnat de catre fiecare operator economic in parte.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
(3) In cazul unei asocieri de operatori economici, fiecare asociat va prezenta documentele solicitate mai sus. In ceea ce priveste Formularul nr. 3 - Certificat de participare la procedura licitatie cu oferta independenta, daca oferta este depusa de un grup de operatori economici, se va depune un singur certificat in numele asocierii, semnat de catre fiecare operator economic in parte.
(4) Certificatele se vor prezenta copie legalizata sau copie cu mentiunea „conform cu originalul”.
Documentele emise in alta limba decat limba romana vor fi prezentate insotite de o traducere autorizata in limba romana.
(5) Ofertele depuse de operatorii economici care figureaza cu datorii restante, cu exceptia celor de e genul esalonarilor sau compensarilor conf. Art. 9 alin. (1) din Ordinul 509/2011 emis de Presedintele ANRMAP, neachitate catre bugetul de stat sau catre bugetul local vor fi respinse. Certificat constatator emis de ONRC, din care sa rezulte informatii legate de structura actionarilor, reprezentantilor legali, precum si obiectul de activitate care trebuie sa isi gaseasca corespondent in obiectul contractului care urmeaza sa fie atribuit. Informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la data limita de depunere a ofertelor. Codul CAEN din Certificatul Constatator emis de ONRC trebuie sa aiba corespondent in obiectul contractului.

Documentul se va prezenta copie legalizata sau copie cu mentiunea „conform cu originalul”.
Nota:
a. In cazul persoanelor fizice autorizate se va prezenta autorizatia de functionare sau alte documente echivalente din care sa rezulte competenta acestora de a presta serviciile care fac obiectul prezentului contract.
b. Operatorii economici nerezidenti (straini): vor prezenta documente care dovedesc o forma de inregistrare/atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, din care sa rezulte abilitarea persoanei juridice/fizice straine de a presta serviciile care fac obiectul prezentului contract, in conformitate cu tara de origine/tara in care operatorul economic este stabilit.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
b. Operatorii economici nerezidenti (straini): vor prezenta documente care dovedesc o forma de inregistrare/atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, din care sa rezulte abilitarea persoanei juridice/fizice straine de a presta serviciile care fac obiectul prezentului contract, in conformitate cu tara de origine/tara in care operatorul economic este stabilit.
c. Autoritatea contracta isi rezerva dreptul de a solicita ofertantului clasat pe primul loc, a prezenta pentru conformitate documentul in original inainte de transmiterea comunicarii privind rezultatul procedurii de atribuire.
d. In cazul unei asocieri, fiecare asociat este obligat sa prezinte documentele solicitate la acest capitol, pentru partea de contract pe care o va realiza.
Situația economică și financiară:
Cerinta nr. 1:
Media cifrei de afaceri globale pe ultimii 3 ani (2012, 2013, 2014) trebuie sa fie cel putin egala cu suma de 9 443 632 RON.
Valorile vor fi exprimate in lei si in euro. Echivalenta leu/valuta se va realiza la cursul mediu anual comunicat de BNR, pentru anii respectivi.
Ofertantii care trebuie sa efectueze conversia altor monede decat Euro in Lei, vor utiliza ratele de schimb medii anuale stabilite de catre Banca Nationala a Romaniei pentru anii respectivi.
Operatorii economici care se incadreaza in categoria IMM beneficiaza de reducere de 50 % a cerintei privind nivelul cifrei de afaceri globale.
Ofertantul va prezenta bilanturile contabile sau extrase din bilanturile contabile, in cazul in care publicarea acestora este prevazuta de legislatia tarii in care este stabilit ofertantul, pentru ultimii 3 ani: 2012, 2013, 2014.
In cazul in care legislatia tarii in care este stabilit ofertantul nu prevede publicarea bilanturilor contabile, ofertantul va prezenta orice alte documente echivalente (ex. rapoarte de audit, rapoarte ale cenzorilor) pentru sustinerea indeplinirii cerintei.

Cerinta de calificare privind situatia economico-financiara, in cazul unei oferte comune, se demostreaza prin luarea în consideratie a resurselor tuturor membrilor grupului (prin cumul) conform art. 186 alin. (3) din OUG nr. 34/2006.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va prezenta:
Formular 5 - Informatii generale - original.
Curs BNR mediu anual al EUR:
2012 – 4,4560 RON
2013 – 4,4190 RON
2014 – 4,4446 RON
Se vor prezenta copii lizibile ale documentelor solicitate ”conform cu originalul”.
Capacitatea tehnică și profesională:
Cerinta nr. 1 – Experienta similara
Ofertantul trebuie faca dovada ca a prestat si a furnizat in ultimii 3 ani, in cadrul a cel putin unui contract pana la maxim 3 contracte, servicii de natura similara celor care fac obiectul prezentului contract, a caror valoare cumulata sa fie de cel putin 4 721 816 RON fara TVA, care sa presupuna: servicii de analiza, proiectare, dezvoltare, configurare, testare, implementare, inclusiv suport tehnic pentru un sistem informatic.

Cerinta de experienta similara va fi acoperita de ofertant fie prin prezentarea unui contract care sa acopere toate activitatile solicitate mai sus, fie prin prezentarea mai multor contracte, pana la maxim 3 care, cumulat, sa acopere toate activitatile solicitate anterior si sa corespunda din punct de vedere al valorii solicitate.

Cerinta nr. 2: Personal
Ofertantul va prezenta Formularul nr. 7 - Declaratia privind personalul responsabil pentru indeplinirea contractului.
Ofertantul trebuie sa faca dovada ca dispune de cel putin urmatorii exper?i cheie necesari pentru îndeplinirea contractului:
Manager de proiect – 1 persoana
a) Absolvent de studii superioare;
b) Diploma/certificare in domeniul managementului de proiect, prin care se demonstreaza detinerea de cunostinte/competente privind coordonarea proiectelor in conformitate cu standarde recunoscute in domeniu;
c) Experienta specifica intr-o pozitie similara in cadrul a cel putin un contract;
Analist sistem – 1 persoana
b) Diploma/certificare care sa ateste cunostinte privind analiza proceselor de business in contextul sistemelor informatice, desfasurata in conformitate cu standarde recunoscute;
c) Experienta specifica intr-o pozitie similara in cadrul a cel putin un contract de implementare sistem informatic;
Arhitect software – 1 persoana
b) Diploma/certificare care sa ateste cunostinte privind dezvoltarea de arhitecturi software de tip enterprise urmand o abordare etapizata, bazata pe framework arhitectural;
Coordonator echipa dezvoltatore software – 1 persoana
b) Diploma/certificare care sa ateste cunostinte privind dezvoltarea de solutii/aplicatii software;
Expert testare – 1 persoana
b) Diploma/certificare care sa ateste cunostinte privind stabilirea activitatilor optime de testare pe baza efectuarii analizei de risc a sistemelor informatice si realizarea testelor in functie de metodologia specifica de dezvoltare a software-ului supus respectivelor teste;

Coordonator echipa suport tehnic – 1 persoana
b) Diploma/certificare care sa ateste cunostinte privind asigurarea suportului tehnic pentru baze de date/aplicatii software;
c) Experienta specifica intr-o pozitie similara in cadrul a cel putin un contract
Cerinta nr. 3
Informatii privind subcontractantii si/sau, dupa caz, asociatii.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se vor prezenta:
- Formularul nr. 6 - Lista privind principalele servicii prestate impreuna cu Formularul 6A pentru fiecare contract si certificate/ documente /recomandari /procese-verbale de receptie (datate, semnate si parafate de catre beneficiar – o autoritate contractanta sau un beneficiar privat) prin care se confirma prestarea serviciilor similare (pentru contractele similare prezentate in vederea indeplinirii cerintei privind experienta similara), din care sa rezulte cel putin informatiile prevazute la art. 188 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006 (beneficiarul contractului; tipul serviciilor prestate; perioada in care s-a realizat contractul; valoarea contractului);

a. Pentru calculul pretului contractelor exprimate in alta moneda decât Lei se va folosi cursul stabilit de catre parti in respectivele contracte (daca este cazul) sau, in absenta acestuia, cursul mediu anual leu/valuta comunicat de catre Banca Nationala a României pentru anii in care au fost derulate contractele in cauza.

b. În cazul unor oferte comune, cerintele de calificare cu privire la experienta similara se demonstreaza prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului (prin cumul) conform art. 190 alin. (3) din OUG nr. 34/2006.
c. Operatorii economici nerezidenti vor prezenta copiile respective insotite de traducerea autorizata a acestora in limba româna.
- Formularul nr. 7 - Declaratia privind personalul responsabil pentru indeplinirea contractului, impreuna cu CV-urile expertilor propusi, semnate de catre titulari, datate si insotite de documente suport din care sa rezulte informatiile referitoare la studiile, pregatirea profesionala si calificarea fiecarei persoane propuse in cadrul echipei de proiect;

- Formularul nr. 8 – Declaratie de disponibilitate (in cazul in care se propun persoane care nu sunt angajati ai ofertantului)
- Formularul nr. 9 – Angajamentul ofertantului privind resursele umane.
Nota 1:
a. In sensul celor de mai sus, documentele suport prezentate vor trebuie sa releve faptul ca din punctul de vedere al experientei si competententelor profesionale ale personalului de specialitate propus in cadrul echipei de proiect, se poate asigura indeplinirea la un nivel corespunzator a contractului care urmeaza sa fie atribuit, potrivit specificatiilor prevazute in caietul de sarcini,

b. In sensul prevederilor de la lit. a) de mai sus,ofertantii vor prezenta documente din care sa rezulte indeplinirea cerintelor stabilite,cum ar fi:
- cartile de munca/ contractele individuale de munca ale persoanelor si/sau contractele de prestari servicii incheiate intre ofertant si pers. respective/angajamentele/ acordurile de participare/recomandari si/sau alte documente echivalente in aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006 din care sa rezulte inclusiv indeplinirea cerintelor privind profilul expertilor propusi;

- diplome privind specializarea personalului (studii, pregatirea si calificarea profesionala;
c. Nu se accepta propunerea de expertii (cheie) care sa ocupe doua sau mai multe pozitii din cele mentionate.
d. In cazul in care specialistii prezentati nu sunt vorbitori de limba romana, operatorul economic va prezenta o declaratie pe propria raspundere prin care isi va asuma faptul ca va asigura servcii de traducere si interpretariat de specialitate in limba romana, pe toata durata contractului.

- Formularul nr. 10- Lista cuprinzand subcontractantii/asociatii cu specializarea acestora (semnat si stampilat de catre ofertant precum si de fiecare subcontractant / asociat in parte al acestuia).
a. In cazul asocierilor de operatori economici in vederea depunerii unei oferte comune, cerintele privind situatia economica-financiara si capacitatea tehnica si/sau profesionala pot fi indeplinite prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, in timp ce restul cerintelor de calificare vor fi indeplinite de fiecare asociat in parte, in conformitate cu partea/partile din contract pe care acestia le vor executa in conformitate cu acordul de asociere prezentat. In acest scop ofertantii au obligatia de a prezenta documente relevante din care sa rezulte indeplinirea cerintelor respective.

b. In cazul asocierilor de operatori economici in vederea depunerii unei oferte comune, acordul de asociere va trebui sa contina cel putin urmatoarele informatii:
- faptul ca asociatii sunt responsabili solidar si nelimitat de executarea integrala a contractului, la termen si in conditiile asumate prin acesta;
- nominalizarea liderului asociatiei, a membrilor asocierii, impreuna cu datele de identificare ale acestora;
- comunicarile dintre autoritatea contractanta si membrii asocierii cu privire la desfasurarea procedurii de atribuire se vor face cu liderul asociatiei;
- partea/partile din contract care urmeaza sa fie indeplinita/indeplinite de fiecare asociat in parte.
c. Resursele materiale si umane ale subcontractantilor declarati se vor lua in considerare pentru partea lor de implicare in contractul care urmeaza sa fie indeplinit, daca sunt prezentate documente relevante in acest sens de catre ofertantul care invoca sustinerea din partea subcontractantilor.

d. Pentru evitarea oricaror confuzii pe parcursul procesului de evaluare a ofertelor, in cazul in care pentru indeplinirea contractului nu este necesara subcontractarea, operatorul economic va face precizarea „nu este cazul” in cadrul formularului.
Executarea contractului
Depozite și garanții solicitate:
Se va prezenta dovada constituirii GP. Cuantumul GP este 94 000 RON. Perioada de valabilitate a GP minim 90 zile de la data limita stabilita pentru depunerea ofertei. Modul de constituire a GP este: scrisoare de garantie bancarã, instrumente de garantare emise de societati de Asigurari, conform Formularului eliberat, recomandabil, de o bancã din Romania, sau de societati de Asigurari, OP in contul autoritatii contractante, virament bancar in conform cu art. 86 din HG. 925/2006 cu completarile si modificarile ulterioare. Contul autoritatii contractante: RO43 TREZ 700 5005 XXX000166 deschis la ATCP Municipiul Bucuresti, cod fiscal 4266863-MAE, Trezoreria Bucuresti, beneficiar Ministerul Afacerilor Externe. Echivalenta pentru o GP depusa in valuta se va face la cursul BNR din data anterioara datei limita de depunere a ofertelor cu 5 zile. Lipsa GP va conduce la eliminarea ofertantului, respectiv la descalificarea sa. In cazul in care GP se constituie prin Scrisoare de garantie bancara, se va utiliza Formular 13 – Instrument (Scrisoare) de Garantie.

GP se va depune in original la sediul autoritatii contractante si scanata in SEAP cu semnatura electronica extinsa, pana la data limita de depunere a ofertelor.
IMM-urile pot solicita reducerea cu 50 % a GP prin prezentarea documentelor justificative corespunzatoare conform prevederilor Legii nr. 346/2004.
In cazul ofertantilor care se asociaza in vederea depunerii unei oferte comune, GP va fi constituita in numele asocierii.
Garantia de participare emisa in alta limba decât româna va fi prezentata in original si va fi insotita de traducerea autorizata in limba româna. Garantia de buna executie:
a) se constituie printr-un instrument de garantare emis în conditiile legii de o societate bancara sau de o societate de asigurari.
b) Garantia trebuie sa fie irevocabila.
Cuantumul garantiei de buna executie este de 10 % din valoarea fara TVA a contractului. In cazul IMM-urilor, aceasta va putea fi constituita in cuantum de 5 % din valoarea fara TVA. Modul de constituire a garantiei de buna executie: scrisoare de garantie bancarã, instrumente de garantare emise de societati de Asigurari, conform Formularului 15 eliberat de o banca, recomandabil din Romania sau de societati de Asigurari, chitanta de depunere numerar la casieria acesteia sau prin retineri succesive din suma datorata din factura emisa, in conformitate cu art. 90, alin. (1), (2), (3) din HG 925/2006 cu modificarile ulterioare si cu prevederile HG nr.1045/2011. Garantia de buna executie va avea o perioada de valabilitate cel putin egala cu durata contractului. Se va prezenta documentul conform Formularului 15 - Scrisoare de garantie de buna executie.

Ofertantul declarat castigator are obligatia de a constitui garantia de buna executie a contractului in conditiile de mai sus cel mai tarziu in termen de 15 zile de la data semnarii contractului, sub sanctiunea rezilierii acestuia.
Autoritatea contractanta va elibera/restitui garantia de buna executie conform prevederilor art. 91- 92 din H.G. nr. 925/2006.
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează: Fondul Frontierelor Externe.
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul:
Asociere conform art. 44 din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificarile si completarile ulterioare.
Procedura
Perioadă de valabilitate a ofertei: 90 zile
Data deschiderii ofertelor: 2015-06-19 📅
Locul deschiderii: In SEAP
Locul: In SEAP
Limbi
Limbă: română 🗣️
Autoritatea contractantă Contact
Punct de contact: Daniel Gosea
Adresă internet: www.mae.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro🌏
Referință Identificatori
Număr de referință atribuit de autoritatea contractantă: VS II sau V2/57/17.03.2015
Informații suplimentare
In situatia in care doua sau mai multe oferte aflate pe primul loc contin in cadrul propunerii finaciare acelasi pret, ofertantilor li se va solicita o noua propunere financiara prin SEAP. In acest caz, contractul va fi atribuit ofertantului a carui noua propunere financiara are pretul cel mai scazut. La incheierea contrac, ofert câstig i se va solicita contrac incheiate cu asociatii/subcontractantii (dupa caz).Orice operator economic care incearca sa stabileasca intâlniri individuale cu autoritatea contractanta (AC)/benef in leg cu acest proiect pe per procedurii de atribuire poate fi exclus din proced.Op ec declarat câstigator este obligat conform normelor legale in vigoare sa detina/sa-si deschida cont la Trez, in ved efectuarii platilor aferente serv prestate in cadrul contrac.AC are dreptul de a anula aplicarea proced pt atribuirea contractului de achizitie publica in cond prev de lege. AC isi rezerva dreptul de a incheia contractul de prestari serv cu op ec castigatori in limitele fondurilor disponibile.In cazul in care proced se anuleaza, of vor fi notificati de catre AC. In nici un caz AC nu va fi respon pt daunele, indif natura, legate de anularea proced, chiar daca AC a fost notif in prealabil.AC va folosi pentru contractare formularul de contract prezent in documentatie de atribuire, cu toate anexele specificate. AC va incheia contractul de achizitie publica in perioada de valabilitate a ofertelor, dar nu mai devreme de 11 zile de la data transmiterea comunicarii privind rez aplicarii procedurii, cf art 205 din OUG 34/2006.
In situatia in care doua sau mai multe oferte aflate pe primul loc contin in cadrul propunerii finaciare acelasi pret, ofertantilor li se va solicita o noua propunere financiara prin SEAP. In acest caz, contractul va fi atribuit ofertantului a carui noua propunere financiara are pretul cel mai scazut. La incheierea contrac, ofert câstig i se va solicita contrac incheiate cu asociatii/subcontractantii (dupa caz).Orice operator economic care incearca sa stabileasca intâlniri individuale cu autoritatea contractanta (AC)/benef in leg cu acest proiect pe per procedurii de atribuire poate fi exclus din proced.Op ec declarat câstigator este obligat conform normelor legale in vigoare sa detina/sa-si deschida cont la Trez, in ved efectuarii platilor aferente serv prestate in cadrul contrac.AC are dreptul de a anula aplicarea proced pt atribuirea contractului de achizitie publica in cond prev de lege. AC isi rezerva dreptul de a incheia contractul de prestari serv cu op ec castigatori in limitele fondurilor disponibile.In cazul in care proced se anuleaza, of vor fi notificati de catre AC. In nici un caz AC nu va fi respon pt daunele, indif natura, legate de anularea proced, chiar daca AC a fost notif in prealabil.AC va folosi pentru contractare formularul de contract prezent in documentatie de atribuire, cu toate anexele specificate. AC va incheia contractul de achizitie publica in perioada de valabilitate a ofertelor, dar nu mai devreme de 11 zile de la data transmiterea comunicarii privind rez aplicarii procedurii, cf art 205 din OUG 34/2006.
Formular 14 - Declaratie privind calitatea de participant la procedura. In cazul unei asocieri, fiecare asociat va prezenta formularul „Declaratie privind calitatea de participant la procedura”.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Fax: +40 213104642 / 218900745 📠
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenele de exercitare a cailor de atac sunt cele prevazute la art. 256 indice 2 din OUG 34/2006.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Ministerul Afacerilor Externe – Directia Schengen – Unitatea Implementare Programe Schengen
Adresa poștală: Str. Ermil Pangratti nr. 20, sector 1
Cod poștal: 011884
Telefon: +40 212304647📞
Adresă internet: www.mae.ro🌏
Fax: +40 212314842 📠
Sursa: OJS 2015/S 071-126462 (2015-04-06)
Anunt de atribuire (2015-06-15) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 4 721 800 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2015-06-15 📅
Data publicării: 2015-06-20 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2015/S 118-215388
Se referă la anunț: 2015/S 71-126462
Număr JO-S: 118
Informații suplimentare
In situatia in care 2 sau mai multe oferte aflate pe primul loc contin in cadrul propunerii finaciare acelasi pret, ofertantilor li se va solicita o noua propunere financiara prin SEAP. In acest caz, contractul va fi atribuit ofertantului a carui noua propunere financiara are pretul cel mai scazut. La incheierea contrac, ofert câstig i se va solicita contrac incheiate cu asociatii/subcontractantii (dupa caz).Orice operator economic care incearca sa stabileasca intâlniri individuale cu autoritatea contractanta (AC)/benef in leg cu acest proiect pe per procedurii de atribuire poate fi exclus din proced.Op ec declarat câstigator este obligat conform normelor legale in vigoare sa detina/sa-si deschida cont la Trez, in ved efectuarii platilor aferente serv prestate in cadrul contrac.AC are dreptul de a anula aplicarea proced pt atribuirea contractului de achizitie publica in cond prev de lege.AC isi rezerva dreptul de a incheia contractul de prestari serv cu op ec castigatori in limitele fondurilor disponibile.In cazul in care proced se anuleaza, of vor fi notificati de catre AC. In nici un caz AC nu va fi respon pt daunele, indif natura, legate de anularea proced, chiar daca AC a fost notif in prealabil.AC va folosi pentru contractare formularul de contract prezent in documentatie de atribuire, cu toate anexele specificate. AC va incheia contractul de achizitie publica in perioada de valabilitate a ofertelor, dar nu mai devreme de 11 zile de la data transmiterea comunicarii privind rez aplicarii procedurii, cf art 205 din OUG 34/2006.
Formular 14 – Declaratie privind calitatea de participant la procedura. In cazul unei asocieri, fiecare asociat va prezenta formularul „Declaratie privind calitatea de participant la procedura”.

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2015-06-11 📅
Nume: Teamnet Solutions International SRL
Adresa poștală: B-dul Tudor Vladimirescu nr. 22, et. 7, camera E7.16, sector 5
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 050881
Țara: România 🇷🇴
E-mail: ovidiu.trascu@teamnet.ro📧
: bid@teamnet.ro📧 Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Informații complementare Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Ministerul Afacerilor Externe – Directia Schengen/ Unitatea Implementare Programe Schengen
Sursa: OJS 2015/S 118-215388 (2015-06-15)