1. Direcţia Silvică Covasna doreşte accelerarea procedurii de atribuire a contractului de servicii pentru silvicultură – regenerarea pădurilor prin reducerea termenului de depunere a ofertelor cu 15 zile de la data transmiterii anunţului spre publicare. Precizăm faptul că Direcţia Silvică Covasna a luat toate măsurile posibile pentru evitarea prezentei situaţii cu caracter de urgenţă, au fost încheiate lucrările privind controlul anual al regenerărilor în termenul prevăzut în normative şi s-au demarat procedurile imediat după definitivarea şi aprobarea documentaţiilor tehnice ce au avut la baza rezultatul controlului anual al regenerarilor. Procedura de achiziţie pentru serviciile de impăduriri – completări, refaceri şi întreţinere a plantaţiilor nu putea fi demarată mai devreme de finalizarea şi aprobarea controlului anual al regenerărilor, prin care se stabilesc lucrările necesare în plantaţii pentru anul următor, în funcţie de starea plantaţiilor constatată la control. De asemenea, procedura de achiziţie nu poate fi demarată înainte de întocmirea şi aprobarea devizelor, pe baza cantităţilor de lucrări necesare, rezultate în urma controlului anual al regenerărilor, în conformitate cu prevederile Normelor tehnice privind efectuarea controlului anual al regenerărilor, aprobate prin O.M. nr. 1653/31.10.2000. Controlul anual al regenerărilor s-a aprobat în luna noiembrie 2019, după care s-a procedat la întocmirea devizelor (luna decembrie), astfel procedura de achiziţie poate fi demarată cel mai devreme în luna ianuarie/februarie 2020. Necesarul de puieţi pentru anul 2020 a putut fi stabilit numai după aprobarea controlului anual al regenerărilor, astfel că şi devizele pentru pepiniere au putut fi întocmite abia în luna decembrie. Serviciile de împăduriri – refaceri şi completări, scos puieţi din pepiniere pot fi executate numai în perioada de repaus vegetativ, respectiv până la pornirea în vegetaţiei a puieţilor forestieri care, de regulă, în zona geografică în care sunt situate plantaţiile, se produce începând cu a doua jumătate a lunii martie sau, în funcţie de evoluţia factorilor climatici, în cazul unei primăveri timpurii, chiar în prima decadă a lunii martie. Perioada pentru plantarea puieţilor forestieri, de regulă, se poate prelungi până cel mai târziu la data de 15 aprilie, după care nu mai pot fi plantaţi puieţi. Perioada de 15 zile este suficientă pentru elaborarea ofertei deoarece procedura de achiziţie este simplă, cu minime condiţii de calificare, iar formularele de ofertă tehnică şi financiară sunt uşor de întocmite şi completat;