Prezenta achiziţie se referă la colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind de la populaţie, din activităţi comerciale din industrie şi institutii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori pe aria administrativ teritorială a comunei Glodeni, județul Mureș. Serviciul confirmă oportunitatea, respectiv corespunde unor necesităţi evidente, identificate la nivelul locuitorilor din comuna Glodeni, județul Mureș. Estimarea valorii achiziţiei publice a fost realizată având în vedere obiectul acesteia, în conformitate cu cap. I, secţiunea a 4-a, paragraful 3 din Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice, respectiv art. 25 din Hotărârea de Guvern nr. 395/2016 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. La calcularea valorii estimate a contractului de servcii, care urmează a fii atribuit în primul rând, ne-am bazat pe prețurile actuale ale serviciului prestat, care reprezintă un reper de pornire a calculării. La momentul de față este după cum urmează: 1. tariful fără TVA pt. persoane fizice: 4,70 RON/pers./lună; 2. tariful fără TVA pt. persoane juridice: 50,00 RON/m. Conform caietului de sarcini, respectiv valorii contractelor iniţal prestate. Valoarea supusă licitaţiei pentru serviciul cu obiectul de activitate sus menționat, calculată pe perioada de cinci ani (60 de luni) este de 1 278 186,00 RON (fără TVA). Cantitatea de deşeuri produse de către persoanele juridice, respectiv instituţii pe raza comunei Glodeni pe o perioada de cinci ani (60 de luni), conf. caietului de sarcini este de 256 500,00 kg/60 de luni. Baza de calcul pentru persoane juridice conf. caietului de sarcini cu valoarea actuală de 50,00 RON/m de deşeu: 8359.100,00 kg/350 (kg/m) x 50,00 RON/m = 51 300,00 RON. Baza de calcul pentru persoane fizice conf. caietului de sarcini cu o valoare de 4,94 RON/pers./luna: 3 623,00 locuitori x 4,70 x 60 = 1 021 686,00 RON. Prestarea serviciului public de salubrizare în comuna Glodeni. 1. Tariful pt. persoane fizice: 1 021 686,00 RON; 2. Tariful pt. persoane juridice: 256 500,00 RON. Total servicii: 1 278 186,00 RON. Valoarea estimată totală a contractului de servicii este de 1 278 186,00 RON, conform estimărilor bazat pe cantităţile de deşeuri colectate în ultimele sase luni şi preţurilor practicate de operatori. Autoritatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificari sau de informatii suplimentare, care au fost adresate autoritatii contractante in termenul prevazut in anuntul de participare, in a 10-a zi inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 15 zile. Autoritatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificari sau informatii suplimentare in a 10-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2020-11-10.
Achiziția publică a fost publicată pe 2020-09-26.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2020-09-26) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de colectare a deşeurilor menajere
Număr de referință: 4322734_2020_1
Scurtă descriere:
Prezenta achiziţie se referă la colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind de la populaţie, din activităţi comerciale din industrie şi institutii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori pe aria administrativ teritorială a comunei Glodeni, județul Mureș.
Serviciul confirmă oportunitatea, respectiv corespunde unor necesităţi evidente, identificate la nivelul locuitorilor din comuna Glodeni, județul Mureș.
Estimarea valorii achiziţiei publice a fost realizată având în vedere obiectul acesteia, în conformitate cu cap. I, secţiunea a 4-a, paragraful 3 din Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice, respectiv art. 25 din Hotărârea de Guvern nr. 395/2016 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
La calcularea valorii estimate a contractului de servcii, care urmează a fii atribuit în primul rând, ne-am bazat pe prețurile actuale ale serviciului prestat, care reprezintă un reper de pornire a calculării. La momentul de față este după cum urmează:
1. tariful fără TVA pt. persoane fizice: 4,70 RON/pers./lună;
2. tariful fără TVA pt. persoane juridice: 50,00 RON/m
Conform caietului de sarcini, respectiv valorii contractelor iniţal prestate. Valoarea supusă licitaţiei pentru serviciul cu obiectul de activitate sus menționat, calculată pe perioada de cinci ani (60 de luni) este de 1 278 186,00 RON (fără TVA).
Cantitatea de deşeuri produse de către persoanele juridice, respectiv instituţii pe raza comunei Glodeni pe o perioada de cinci ani (60 de luni), conf. caietului de sarcini este de 256 500,00 kg/60 de luni.
Baza de calcul pentru persoane juridice conf. caietului de sarcini cu valoarea actuală de 50,00 RON/m
Baza de calcul pentru persoane fizice conf. caietului de sarcini cu o valoare de 4,94 RON/pers./luna: 3 623,00 locuitori x 4,70 x 60 = 1 021 686,00 RON.
Prestarea serviciului public de salubrizare în comuna Glodeni.
1. Tariful pt. persoane fizice: 1 021 686,00 RON;
2. Tariful pt. persoane juridice: 256 500,00 RON.
Total servicii: 1 278 186,00 RON.
Valoarea estimată totală a contractului de servicii este de 1 278 186,00 RON, conform estimărilor bazat pe cantităţile de deşeuri colectate în ultimele sase luni şi preţurilor practicate de operatori.
Autoritatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificari sau de informatii suplimentare, care au fost adresate autoritatii contractante in termenul prevazut in anuntul de participare, in a 10-a zi inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 15 zile. Autoritatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificari sau informatii suplimentare in a 10-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de colectare a deşeurilor menajere📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Mureş
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ
Referință Date
Data trimiterii: 2020-09-26 📅
Termen-limită de depunere: 2020-11-10 📅
Data publicării: 2020-10-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2020/S 191-460268
Număr JO-S: 191
Informații suplimentare
Interacțiunea cu ofertanții, respectiv procesul de evaluare a ofertelor se va desfășura după următoarele reguli: pentru vizualizarea documentației de atribuire încarcate în SEAP, operatorii economici trebuie sa aibă un program necesar vizualizarii fișierelor semnate electronic (site-urile furnizorilor de semnatură electronică).
Reguli de comunicare și transmitere a datelor: solicitările de clarificări referitoare la prezenta documentație de atribuire se vor adresa în mod exclusiv în SEAP la secțiunea „Întrebari” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP la sectiunea „Documentatie, clarificări și decizii” din cadrul anunțului de participare simplificat.
Pentru transmiterea solicitarilor de clarificări privind documentația de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.e-licitatie.ro) ca operatori economici conform prevederilor art. 5 alin. (1) din HG nr. 395/2016 și vor transmite solicitările avand în vedere termenele de răspuns ale autorității contractante prevăzute la art. 160-161 din Legea nr. 98/2016, precum și cele de la art. 103 alin. (2) din HG 395/2016. Pentru comunicările ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificare în legatura cu oferta prin utilizarea facilităților tehnice disponibile în SEAP (secțiunea „Întrebari”).
În vederea completării DUAE, operatorii economici vor accesa următorul link: https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/espd/filter
Comisia de evaluare va analiza DUAE în corelație cu cerințele stabilite prin fișa de date a achiziției.
Comisia de evaluare va analiza și verifica fiecare ofertă din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, iar ulterior din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică.
Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificari și eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP (sectiunea „Întrebari”), în format electronic, semnate cu semnatură electronică, conform Legii nr. 455/2001.
Operatorii economici vor respecta modelul de contract.
Autoritatea contractantă informează fiecare ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziţie publică, inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui contractul, ori de a relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de trei zile de la emiterea deciziilor respective.
În cazul în care există mai multe oferte cu prețuri egale clasate pe primul loc se procedează astfel:
— Departajarea se va face exclusiv în funcție de preț și nu prin cuantificarea altor elemente de natură tehnică sau alte avantaje care rezultă din modul de îndeplinire a contractului de către operatorii economici;
— În vederea departajării ofertelor, autoritatea contractantă va solicita depunerea unor noi propuneri financiare îmbunatățite, iar operatorii economici vor transmite răspunsul lor în plic închis (până la crearea facilității tehnice de recriptare noi oferte prin SEAP), caz în care contractul va fi atribuit ofertantului care a prezentat prețul cel mai scăzut.

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Prezenta achiziţie se referă la colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind de la populaţie, din activităţi comerciale din industrie şi institutii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori pe aria administrativ teritorială a comunei Glodeni, județul Mureș.
Prezenta achiziţie se referă la colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind de la populaţie, din activităţi comerciale din industrie şi institutii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori pe aria administrativ teritorială a comunei Glodeni, județul Mureș.
Serviciul confirmă oportunitatea, respectiv corespunde unor necesităţi evidente, identificate la nivelul locuitorilor din comuna Glodeni, județul Mureș.
Estimarea valorii achiziţiei publice a fost realizată având în vedere obiectul acesteia, în conformitate cu cap. I, secţiunea a 4-a, paragraful 3 din Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice, respectiv art. 25 din Hotărârea de Guvern nr. 395/2016 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Estimarea valorii achiziţiei publice a fost realizată având în vedere obiectul acesteia, în conformitate cu cap. I, secţiunea a 4-a, paragraful 3 din Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice, respectiv art. 25 din Hotărârea de Guvern nr. 395/2016 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
La calcularea valorii estimate a contractului de servcii, care urmează a fii atribuit în primul rând, ne-am bazat pe prețurile actuale ale serviciului prestat, care reprezintă un reper de pornire a calculării. La momentul de față este după cum urmează:
La calcularea valorii estimate a contractului de servcii, care urmează a fii atribuit în primul rând, ne-am bazat pe prețurile actuale ale serviciului prestat, care reprezintă un reper de pornire a calculării. La momentul de față este după cum urmează:
1. tariful fără TVA pt. persoane fizice: 4,70 RON/pers./lună;
2. tariful fără TVA pt. persoane juridice: 50,00 RON/m
Conform caietului de sarcini, respectiv valorii contractelor iniţal prestate. Valoarea supusă licitaţiei pentru serviciul cu obiectul de activitate sus menționat, calculată pe perioada de cinci ani (60 de luni) este de 1 278 186,00 RON (fără TVA).
Cantitatea de deşeuri produse de către persoanele juridice, respectiv instituţii pe raza comunei Glodeni pe o perioada de cinci ani (60 de luni), conf. caietului de sarcini este de 256 500,00 kg/60 de luni.
Baza de calcul pentru persoane juridice conf. caietului de sarcini cu valoarea actuală de 50,00 RON/m
Baza de calcul pentru persoane fizice conf. caietului de sarcini cu o valoare de 4,94 RON/pers./luna: 3 623,00 locuitori x 4,70 x 60 = 1 021 686,00 RON.
Prestarea serviciului public de salubrizare în comuna Glodeni.
1. Tariful pt. persoane fizice: 1 021 686,00 RON;
2. Tariful pt. persoane juridice: 256 500,00 RON.
Total servicii: 1 278 186,00 RON.
Valoarea estimată totală a contractului de servicii este de 1 278 186,00 RON, conform estimărilor bazat pe cantităţile de deşeuri colectate în ultimele sase luni şi preţurilor practicate de operatori.
Autoritatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificari sau de informatii suplimentare, care au fost adresate autoritatii contractante in termenul prevazut in anuntul de participare, in a 10-a zi inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor.
Autoritatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificari sau de informatii suplimentare, care au fost adresate autoritatii contractante in termenul prevazut in anuntul de participare, in a 10-a zi inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 15 zile. Autoritatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificari sau informatii suplimentare in a 10-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 15 zile. Autoritatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificari sau informatii suplimentare in a 10-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor.
Valoarea totală estimată: 1 278 186 RON 💰
Scurtă descriere:
Serviciul confirmă oportunitatea, respectiv corespunde unor necesităţi evidente, identificate la nivelul locuitorilor din Comuna Glodei, județul Mureș.
Durata: 60 luni Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Comuna Glodeni, jud. Mureș.
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertanţii, terţii susţinători şi subcontractanţii nu trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167 din Legea nr. 98/2016.
Ofertanţii au obligaţia de a completa şi prezenta iniţial DUAE (inclusiv pentru asociaţi/subcontractanţi/terţi susţinători) ca primă dovadă a ne încadrării în situaţiile de excludere şi a îndeplinirii cerinţelor de capacitate
Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile face dovada neîncadrării în situaţiile de excludere prin prezentarea, la solicitarea AC, a următoarelor informaţii şi documente:
— certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat);
— cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, aşa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

— după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice;
— alte documente edificatoare, după caz.
In cazul unei oferte depuse in asociere, fiecare asociat are obligaţia de a prezenta documentele menţionate mai sus.
Persoanele ce deţin funcţii de decizie din cadrul autorităţii contractante, a celor cu putere de reprezentare din partea furnizorului de servicii auxiliare, precum şi a celor implicaţi în procedura din partea a acestuia din urmă sunt următoarele:
Nr. crt., numele şi prenumele, funcţia pe care o deţine în cadrul AC prin raportare la impl. în procesul de achiziţie publică:
1. Kozma Barna, primar;
2. Sárkány Endre, viceprimar;
3. Miholcsa Júlia, secretar general;
4. Boga Ana, contabil;
5. Berekméri Edmond Krisztián, consilier local;
6. Mózes Sándor, consilier local;
7. Módi Mihály-Attila, consilier local;
8. Cozma Ferenc, consilier local;
9. Gábor Zsolt, consilier local;
10. Fodor Ferenc, consilier local;
11. Kanci Ioan, consilier local;
12. Orbán Ferenc-György, consilier local;
13. Cotârlan Remus, consilier local;
14. Ercsei György-Lehel, consilier local;
15. Palcu Petru, consilier local;
16. Palcu Ovidiu, consilier local;
17. Kiss Kinga, presedintele comisiei de evaluare/responsabil procedura;
18. Moglon Ana Ionela, membru în comisia de evaluare;
19. Berekmeri Robert-Laszlo, membru în comisia de evaluare;
20. Csekme Orsolya, membru de rezerva în comisia de evaluare;
21. Vagasi Albert, furnizor de servcii auxiliare achiziției.
Referitor la motivele de excludere subliniem faptul că autoritatea contractantă este obligată prin lege de a exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică orice operator economic, în conformitate cu prevederile cap. IV „Organizarea şi desfăşurarea procedurii de atribuire”, secţiunea a 6-a „Criterii de calificare şi selecţie”, paragraful 2 „Motive de excludere a candidatului/ofertantului” din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Referitor la motivele de excludere subliniem faptul că autoritatea contractantă este obligată prin lege de a exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică orice operator economic, în conformitate cu prevederile cap. IV „Organizarea şi desfăşurarea procedurii de atribuire”, secţiunea a 6-a „Criterii de calificare şi selecţie”, paragraful 2 „Motive de excludere a candidatului/ofertantului” din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice.
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii, precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii, precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei: se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC sau în cazul ofertanţilor străini, documentele echivalente emise în ţara de rezidenţă, urmează a fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC sau în cazul ofertanţilor străini, documentele echivalente emise în ţara de rezidenţă, urmează a fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Capacitatea tehnică și profesională:
Proportia de subcontractare. Ofertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze și datele de recunoaștere ale subcontractanților propuși, dacă aceștia sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei.
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat. Operatorii economici trebuie sa faca dovada ca in ultimii trei ani au avut contracte la nivelul carora au fost prestate servicii similare, respectiv servicii de precolectare, colectare si transportul deşeurilor in valoare cumulata de minimum 1 278 186,00 RON fara TVA, la nivelul unuia sau mai multor contracte. Numarul de ani aferenţi experienţei similare se calculează prin raportare la data-limita de depunere a ofertelor stabilita de autoritatea contractanta anunţul de participare. Pentru contractele a căror valoare este exprimata în alta valuta decât în lei, data la care se va calcula echivalenta leu/alta valuta: conform cursului BNR din data publicării anunţului de participare.

Capacitatea tehnică și/sau profesională a operatorului economic poate fi susținută în conformitate cu art. 182 din Legea nr. 98/2016. DUAE completat de ofertant în care se vor include informaţiile cu privire la existenta unei susţineri de terta parte, inclusiv masurile avute în vedere de acesta pentru a accesa în orice moment resursele necesare, la care se ataseaza DUAE si angajamentul ferm ale terţului sustinator/angajamentele ferme ale terţilor susţinători (Formular nr. 2 – angajamentul de susţinere privind experienţa similara) din care trebuie sa rezulte modul efectiv în care tertul/tertii susţinători vor asigura îndeplinirea angajamentului. Tertul/tertii susţinători vor completa DUAE cu informaţii privind nivelul lor de experienţa, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător susţinerii acordate. Prin angajamentul ferm tertul/tertii confirma faptul ca va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligaţiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activitati pentru care a acordat susţinerea, fie prin indicarea resurselor tehnice si profesionale pe care le va pune la dispoziţie ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru). Conform prevederilor art. 184 din Legea nr. 98/2016, prin angajamentul ferm tertul/tertii se va/vor angaja ca va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziţie publica. Răspunderea solidara a tertului/tertilor sustinator/sustinatori se va angaja sub condiţia neîndeplinirii de către acesta/acestia a obligaţiilor de susţinere asumate prin angajament. Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada îndeplinirii cerinţelor de calificare, va prezenta documente justificative care probează îndeplinirea cerinţei privind capacitatea tehnica si profesionala.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
DUAE completat de ofertant în care va include și informații privind partea din contract care urmează a fi subcontractată și va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractanții pe a căror capacități se bazează ofertantul vor completa la rândul lor un DUAE separat, incluzând informațiile referitoare la situațiile de excludere astfel cum acestea sunt menționate la art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016, precum și cele care prezintă relevanță din perspectiva capacităților pe care se bazează ofertantul. Dacă prin subcontractant nu se îndeplinește o cerință de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere. Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada îndeplinirii cerințelor de calificare prin subcontractanți prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea AC. Autoritatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere și solicită candidatului/ofertantului o singură dată înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant.

Modalitate prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerinţei: se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile ce descriu nivelul lor de experienţa, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător cerinţelor autoritatii contractante. Completare DUAE de către ofertanţi (inclusiv pentru asociaţi/terti susţinători). La nivelul DUAE trebuie precizate informaţii cum ar fi: numărul si data contractului invocat drept experienţa similara, tipul serviciilor prestate, valoarea, beneficiarul, precum si ponderea si/sau activitatile pentru care a fost responsabil. Documente justificative: certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate contractanta beneficiar, care confirma prestările de servicii similare, cu indicarea valorilor si perioadelor de prestare. Documentele justificative menţionate mai sus, care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante (inclusiv de ofertantul asociat sau tertul susţinător, după caz), conform art. 196 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 66 din HG 395/2016.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-05-10 📅
Data deschiderii ofertelor: 2020-11-10 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP.
Interacțiunea cu ofertanții, respectiv procesul de evaluare a ofertelor se va desfășura după următoarele reguli: pentru vizualizarea documentației de atribuire încarcate în SEAP, operatorii economici trebuie sa aibă un program necesar vizualizarii fișierelor semnate electronic (site-urile furnizorilor de semnatură electronică).
Interacțiunea cu ofertanții, respectiv procesul de evaluare a ofertelor se va desfășura după următoarele reguli: pentru vizualizarea documentației de atribuire încarcate în SEAP, operatorii economici trebuie sa aibă un program necesar vizualizarii fișierelor semnate electronic (site-urile furnizorilor de semnatură electronică).
Reguli de comunicare și transmitere a datelor: solicitările de clarificări referitoare la prezenta documentație de atribuire se vor adresa în mod exclusiv în SEAP la secțiunea „Întrebari” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP la sectiunea „Documentatie, clarificări și decizii” din cadrul anunțului de participare simplificat.
Reguli de comunicare și transmitere a datelor: solicitările de clarificări referitoare la prezenta documentație de atribuire se vor adresa în mod exclusiv în SEAP la secțiunea „Întrebari” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP la sectiunea „Documentatie, clarificări și decizii” din cadrul anunțului de participare simplificat.
Pentru transmiterea solicitarilor de clarificări privind documentația de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.e-licitatie.ro) ca operatori economici conform prevederilor art. 5 alin. (1) din HG nr. 395/2016 și vor transmite solicitările avand în vedere termenele de răspuns ale autorității contractante prevăzute la art. 160-161 din Legea nr. 98/2016, precum și cele de la art. 103 alin. (2) din HG 395/2016. Pentru comunicările ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificare în legatura cu oferta prin utilizarea facilităților tehnice disponibile în SEAP (secțiunea „Întrebari”).
Pentru transmiterea solicitarilor de clarificări privind documentația de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.e-licitatie.ro) ca operatori economici conform prevederilor art. 5 alin. (1) din HG nr. 395/2016 și vor transmite solicitările avand în vedere termenele de răspuns ale autorității contractante prevăzute la art. 160-161 din Legea nr. 98/2016, precum și cele de la art. 103 alin. (2) din HG 395/2016. Pentru comunicările ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificare în legatura cu oferta prin utilizarea facilităților tehnice disponibile în SEAP (secțiunea „Întrebari”).
Comisia de evaluare va analiza DUAE în corelație cu cerințele stabilite prin fișa de date a achiziției.
Comisia de evaluare va analiza și verifica fiecare ofertă din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, iar ulterior din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică.
Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificari și eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP (sectiunea „Întrebari”), în format electronic, semnate cu semnatură electronică, conform Legii nr. 455/2001.
Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificari și eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP (sectiunea „Întrebari”), în format electronic, semnate cu semnatură electronică, conform Legii nr. 455/2001.
Operatorii economici vor respecta modelul de contract.
Autoritatea contractantă informează fiecare ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziţie publică, inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui contractul, ori de a relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de trei zile de la emiterea deciziilor respective.
Autoritatea contractantă informează fiecare ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziţie publică, inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui contractul, ori de a relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de trei zile de la emiterea deciziilor respective.
În cazul în care există mai multe oferte cu prețuri egale clasate pe primul loc se procedează astfel:
— Departajarea se va face exclusiv în funcție de preț și nu prin cuantificarea altor elemente de natură tehnică sau alte avantaje care rezultă din modul de îndeplinire a contractului de către operatorii economici;
— În vederea departajării ofertelor, autoritatea contractantă va solicita depunerea unor noi propuneri financiare îmbunatățite, iar operatorii economici vor transmite răspunsul lor în plic închis (până la crearea facilității tehnice de recriptare noi oferte prin SEAP), caz în care contractul va fi atribuit ofertantului care a prezentat prețul cel mai scăzut.
— În vederea departajării ofertelor, autoritatea contractantă va solicita depunerea unor noi propuneri financiare îmbunatățite, iar operatorii economici vor transmite răspunsul lor în plic închis (până la crearea facilității tehnice de recriptare noi oferte prin SEAP), caz în care contractul va fi atribuit ofertantului care a prezentat prețul cel mai scăzut.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac: În conformitate cu Legea nr. 101/2016.
Sursa: OJS 2020/S 191-460268 (2020-09-26)
Anunt de atribuire (2020-12-15) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Prezenta achiziţie se referă la colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind de la populaţie, din activităţi comerciale din industrie şi institutii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori pe aria administrativ teritorială a comunei Glodeni, județul Mureș.
Serviciul confirmă oportunitatea, respectiv corespunde unor necesităţi evidente, identificate la nivelul locuitorilor din comuna Glodeni, județul Mureș.
Estimarea valorii achiziţiei publice a fost realizată având în vedere obiectul acesteia, în conformitate cu cap. I, secţiunea a 4-a, paragraful 3 din Legea nr. 98 din 19.5.2016 privind achiziţiile publice, respectiv art. 25 din Hotărârea de Guvern nr. 395/2016 din 2.6.2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
La calcularea valorii estimate a contractului de servicii care urmează a fi atribuit, în primul rând ne-am bazat pe prețurile actuale a servciului prestat, care reprezintă un reper de pornire a calculării. La momentul de față este după cum urmează:
1. tariful fără TVA pt. persoane fizice 4,70 RON/pers./lună;
2. tariful fără TVA pt. persoane juridice 50,00 RON/m³.
Conform caietului de sarcini, respectiv valorii contractelor iniţal prestate. Valoarea supusă licitaţiei pentru serviciu cu obiectul de activitate sus menționat, calculată pe perioada de cinci ani (60 de luni) este de 1 278 186,00 RON (fără TVA).
Cantitatea de deşeuri produse de către persoanele juridice, respectiv instituţii pe raza comunei Glodeni pe o perioada de cinci ani (60 de luni), conf. caietului de sarcini este de 256 500,00 kg/60 de luni
Baza de calcul pentru persoane juridice conf. caietului de sarcini cu valoarea actuală de 50,00 RON/m³ de deşeu: 8 359 100,00 kg/350 (kg/m³) x 50,00 RON/m³ = 51 300,00 RON.
Baza de calcul pentru persoane fizice conf. caietului de sarcini cu o valoare de 4,94 RON/pers./luna: 3 623,00 locuitori x 4,70 x 60 = 1 021 686,00 RON.
Prestarea serviciului public de salubrizare în comuna Glodeni.
1. tariful pt. persoane fizice 1 021 686,00 RON;
2. tariful pt. persoane juridice 256 500,00 RON.
Total servicii 1 278 186,00 RON.
Valoarea estimată totală a contractului de servicii este de 1 278 186,00 RON, conform estimărilor bazat pe cantităţile de deşeuri colectate în ultimele sase luni şi preţurilor practicate de operatori.
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari sau de informatii suplimentare, care au fost adresate autoritatii contractante in termenul prevazut in anuntul de participare in a 10-a zi inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 15 zile. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari sau informatii suplimentare in a 10-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor.

Valoarea totală a achiziției: 1223608.85 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Autoritatea contractantă Identitate
Adresa poștală: Nr. 133
Referință Date
Data trimiterii: 2020-12-15 📅
Data publicării: 2020-12-18 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2020/S 247-613975
Se referă la anunț: 2020/S 191-460268
Număr JO-S: 247

Serviciul confirmă oportunitatea, respectiv corespunde unor necesităţi evidente, identificate la nivelul locuitorilor din comuna Glodei, județul Mureș.
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2020-12-03 📅
Nume: Sylevy Salubriserv S.R.L.
Numărul național de înregistrare: 17144302
Orașul poștal: Ceuaşu de Câmpie
Cod poștal: 547140
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 265324463📞
E-mail: sylevy_salubriserv@yahoo.com📧
Țara: Mureş
🏙️
Valoarea totală a achiziției: 1223608.85 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Informații complementare Revizuirea organismului
Orașul poștal: Bucureşti
Sursa: OJS 2020/S 247-613975 (2020-12-15)