Servicii de mentenanţă preventivă (revizie tehnică) şi corectivă (reparaţie) pentru autovehiculele din dotarea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei
Obiectul prezentei proceduri de achiziţie îl reprezintă achiziţionarea de servicii de mentenanţă preventivă (revizie tehnică) şi corectivă (reparaţie), precum şi furnizarea de piese auto in cadrul serviciilor de mentenanta corectiva, pentru un număr de 505 autovehicule, împărţite în loturi, aflate în proprietatea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, localizate în judeţele Satu Mare (Carei, Berveni, Petea, Satu Mare, Halmeu, Tarna Mare, Negreşti Oaş), Maramureş (Sarasău, Sighetu Marmaţiei, Valea Vişeului, Poienile de sub Munte, Vişeu de Sus), Suceava (Izvoarele Sucevei, Brodina, Vicov, Siret, Rădăuţi), astfel: LOTUL 1 DACIA MARAMURES ŞI SATU MARE; LOTUL 2 DACIA SUCEAVA; LOTUL 3 VW-AUDI MARAMURES ŞI SATU MARE; LOTUL 4 VW-AUDI SUCEAVA; LOTUL 5 NISSAN MARAMURES ŞI SATU MARE; LOTUL 6 NISSAN SUCEAVA; LOTUL 7 MERCEDES-BENZ MARAMURES SI SATU MARE; LOTUL 8 MERCEDES-BENZ SUCEAVA; LOTUL 9 ATV-URI MARAMURES SATU MARE SI SUCEAVA; LOTUL 10 LAND ROVER MARAMURES ŞI SATU MARE; LOTUL 11 LAND ROVER SUCEAVA; LOTUL 12 IVECO MARAMURES SI SATU MARE; LOTUL 13 IVECO SUCEAVA; LOTUL 14 KIA MARAMURES SI SATU MARE; LOTUL 15 KIA SUCEAVA; LOTUL 16 OPEL MARAMURES SI SATU MARE; LOTUL 17 OPEL SUCEAVA; LOTUL 18 MITSUBISHI MARAMURES SI SATU MARE; LOTUL 19 MITSUBISHI SUCEAVA; LOTUL 20 ARMATRAC SCANIA IVECO EUROCARGO MARAMURES SI SATU MARE; LOTUL 21 ARMATRAC SCANIA AUTOBASCULANTA SUCEAVA; LOTUL 22 FORD MARAMURES SI SATU MARE; LOTUL 23 FORD SUCEAVA; LOTUL 24 SKODA SATU MARE. Se va iniţia şi derula o procedură de achiziție publică în vederea încheierii unui acord-cadru între ofertantul/ofertanţii declarat(i) câştigător(i) (în calitate de prestator) şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei (în calitate de beneficiar), iar acordul cadru se va derula pe o perioadă de 2 ani de la data semnării sale de către ultima parte. Conform caietului de sarcini, serviciile prestate pot consta, fără a se limita la acestea, în următoarele: a)Servicii de mentenanţă preventivă: — revizia tehnică periodică, — întreţinerea sistemelor, ansamblurilor şi echipamentelor componente. b)Servicii de mentenanţă corectivă: — operaţii de întreţinere/reparaţie mecanică şi/sau electrică, cu/fără înlocuiri de componente, — reparare/înlocuire elemente de caroserie, — operaţii de tinichigerie, — operaţii de vopsitorie, acoperiri anticorozive, — înlocuiri de parbrize, lunete şi geamuri laterale. Autoritatea contractanta va raspunde consolidat în mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare până cel târziu în a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor, in masura în care aceste solicitari au fost transmise in termenul mentionat la SECTIUNEA I, respectiv 19 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. ATENTIE!!! Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesati vor respecta prevederile notificarii ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și a informațiilor suplimentare la documentațiile de atribuire/ răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), in sensul ca documentele atasate la sectiunea "Intrebari" NU VOR CONTINE DATELE DE IDENTIFICAREA ALE ACESTORA, intrucat acestea vor deveni publice in momentul transmiterii raspunsului de catre autoritatea contractanta!
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2020-09-30.
Achiziția publică a fost publicată pe 2020-08-18.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2020-08-18) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de reparare şi de întreţinere a autovehiculelor şi a echipamentelor conexe
Număr de referință: 4296406_2020_PAAPD1115274
Scurtă descriere:
Obiectul prezentei proceduri de achiziţie îl reprezintă achiziţionarea de servicii de mentenanţă preventivă (revizie tehnică) şi corectivă (reparaţie), precum şi furnizarea de piese auto in cadrul serviciilor de mentenanta corectiva, pentru un număr de 505 autovehicule, împărţite în loturi, aflate în proprietatea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, localizate în judeţele Satu Mare (Carei, Berveni, Petea, Satu Mare, Halmeu, Tarna Mare, Negreşti Oaş), Maramureş (Sarasău, Sighetu Marmaţiei, Valea Vişeului, Poienile de sub Munte, Vişeu de Sus), Suceava (Izvoarele Sucevei, Brodina, Vicov, Siret, Rădăuţi), astfel:
LOTUL 1 DACIA MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 2 DACIA SUCEAVA;
LOTUL 3 VW-AUDI MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 4 VW-AUDI SUCEAVA;
LOTUL 5 NISSAN MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 6 NISSAN SUCEAVA;
LOTUL 7 MERCEDES-BENZ MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 8 MERCEDES-BENZ SUCEAVA;
LOTUL 9 ATV-URI MARAMURES SATU MARE SI SUCEAVA;
LOTUL 10 LAND ROVER MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 11 LAND ROVER SUCEAVA;
LOTUL 12 IVECO MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 13 IVECO SUCEAVA;
LOTUL 14 KIA MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 15 KIA SUCEAVA;
LOTUL 16 OPEL MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 17 OPEL SUCEAVA;
LOTUL 18 MITSUBISHI MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 19 MITSUBISHI SUCEAVA;
LOTUL 20 ARMATRAC SCANIA IVECO EUROCARGO MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 21 ARMATRAC SCANIA AUTOBASCULANTA SUCEAVA;
LOTUL 22 FORD MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 23 FORD SUCEAVA;
LOTUL 24 SKODA SATU MARE.
Se va iniţia şi derula o procedură de achiziție publică în vederea încheierii unui acord-cadru între ofertantul/ofertanţii declarat(i) câştigător(i) (în calitate de prestator) şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei (în calitate de beneficiar), iar acordul cadru se va derula pe o perioadă de 2 ani de la data semnării sale de către ultima parte.
Conform caietului de sarcini, serviciile prestate pot consta, fără a se limita la acestea, în următoarele:
a)Servicii de mentenanţă preventivă:
— revizia tehnică periodică,
— întreţinerea sistemelor, ansamblurilor şi echipamentelor componente.
b)Servicii de mentenanţă corectivă:
— operaţii de întreţinere/reparaţie mecanică şi/sau electrică, cu/fără înlocuiri de componente,
— reparare/înlocuire elemente de caroserie,
— operaţii de tinichigerie,
— operaţii de vopsitorie, acoperiri anticorozive,
— înlocuiri de parbrize, lunete şi geamuri laterale.
Autoritatea contractanta va raspunde consolidat în mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare până cel târziu în a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor, in masura în care aceste solicitari au fost transmise in termenul mentionat la SECTIUNEA I, respectiv 19 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
ATENTIE!!! Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesati vor respecta prevederile notificarii ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și a informațiilor suplimentare la documentațiile de atribuire/ răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), in sensul ca documentele atasate la sectiunea "Intrebari" NU VOR CONTINE DATELE DE IDENTIFICAREA ALE ACESTORA, intrucat acestea vor deveni publice in momentul transmiterii raspunsului de catre autoritatea contractanta!

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației
Adresa poștală: Str. Dragoș Vodă nr. 38
Cod poștal: 435500
Orașul poștal: Sighetu Marmației
Contact
Adresă internet: http://www.politiadefrontiera.ro🌏
E-mail: achizitii.itpfsighet@igpf.ro📧
Telefon: +40 262348380📞
Fax: +40 262348371 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100101826🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2020-08-18 📅
Termen-limită de depunere: 2020-09-30 📅
Data publicării: 2020-08-21 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2020/S 162-393639
Număr JO-S: 162
Informații suplimentare
Valoarea garantiei de participare: 78,00 LEI
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul prezentei proceduri de achiziţie îl reprezintă achiziţionarea de servicii de mentenanţă preventivă (revizie tehnică) şi corectivă (reparaţie), precum şi furnizarea de piese auto in cadrul serviciilor de mentenanta corectiva, pentru un număr de 505 autovehicule, împărţite în loturi, aflate în proprietatea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, localizate în judeţele Satu Mare (Carei, Berveni, Petea, Satu Mare, Halmeu, Tarna Mare, Negreşti Oaş), Maramureş (Sarasău, Sighetu Marmaţiei, Valea Vişeului, Poienile de sub Munte, Vişeu de Sus), Suceava (Izvoarele Sucevei, Brodina, Vicov, Siret, Rădăuţi), astfel:
Obiectul prezentei proceduri de achiziţie îl reprezintă achiziţionarea de servicii de mentenanţă preventivă (revizie tehnică) şi corectivă (reparaţie), precum şi furnizarea de piese auto in cadrul serviciilor de mentenanta corectiva, pentru un număr de 505 autovehicule, împărţite în loturi, aflate în proprietatea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, localizate în judeţele Satu Mare (Carei, Berveni, Petea, Satu Mare, Halmeu, Tarna Mare, Negreşti Oaş), Maramureş (Sarasău, Sighetu Marmaţiei, Valea Vişeului, Poienile de sub Munte, Vişeu de Sus), Suceava (Izvoarele Sucevei, Brodina, Vicov, Siret, Rădăuţi), astfel:
LOTUL 1 DACIA MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 2 DACIA SUCEAVA;
LOTUL 3 VW-AUDI MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 4 VW-AUDI SUCEAVA;
LOTUL 5 NISSAN MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 6 NISSAN SUCEAVA;
LOTUL 7 MERCEDES-BENZ MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 8 MERCEDES-BENZ SUCEAVA;
LOTUL 9 ATV-URI MARAMURES SATU MARE SI SUCEAVA;
LOTUL 10 LAND ROVER MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 11 LAND ROVER SUCEAVA;
LOTUL 12 IVECO MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 13 IVECO SUCEAVA;
LOTUL 14 KIA MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 15 KIA SUCEAVA;
LOTUL 16 OPEL MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 17 OPEL SUCEAVA;
LOTUL 18 MITSUBISHI MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 19 MITSUBISHI SUCEAVA;
LOTUL 20 ARMATRAC SCANIA IVECO EUROCARGO MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 21 ARMATRAC SCANIA AUTOBASCULANTA SUCEAVA;
LOTUL 22 FORD MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 23 FORD SUCEAVA;
LOTUL 24 SKODA SATU MARE.
Se va iniţia şi derula o procedură de achiziție publică în vederea încheierii unui acord-cadru între ofertantul/ofertanţii declarat(i) câştigător(i) (în calitate de prestator) şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei (în calitate de beneficiar), iar acordul cadru se va derula pe o perioadă de 2 ani de la data semnării sale de către ultima parte.
Se va iniţia şi derula o procedură de achiziție publică în vederea încheierii unui acord-cadru între ofertantul/ofertanţii declarat(i) câştigător(i) (în calitate de prestator) şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei (în calitate de beneficiar), iar acordul cadru se va derula pe o perioadă de 2 ani de la data semnării sale de către ultima parte.
Conform caietului de sarcini, serviciile prestate pot consta, fără a se limita la acestea, în următoarele:
a)Servicii de mentenanţă preventivă:
— revizia tehnică periodică,
— întreţinerea sistemelor, ansamblurilor şi echipamentelor componente.
b)Servicii de mentenanţă corectivă:
— operaţii de întreţinere/reparaţie mecanică şi/sau electrică, cu/fără înlocuiri de componente,
— reparare/înlocuire elemente de caroserie,
— operaţii de tinichigerie,
— operaţii de vopsitorie, acoperiri anticorozive,
— înlocuiri de parbrize, lunete şi geamuri laterale.
Autoritatea contractanta va raspunde consolidat în mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare până cel târziu în a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor, in masura în care aceste solicitari au fost transmise in termenul mentionat la SECTIUNEA I, respectiv 19 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
Autoritatea contractanta va raspunde consolidat în mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare până cel târziu în a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor, in masura în care aceste solicitari au fost transmise in termenul mentionat la SECTIUNEA I, respectiv 19 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
ATENTIE!!! Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesati vor respecta prevederile notificarii ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și a informațiilor suplimentare la documentațiile de atribuire/ răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), in sensul ca documentele atasate la sectiunea "Intrebari" NU VOR CONTINE DATELE DE IDENTIFICAREA ALE ACESTORA, intrucat acestea vor deveni publice in momentul transmiterii raspunsului de catre autoritatea contractanta!
ATENTIE!!! Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesati vor respecta prevederile notificarii ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și a informațiilor suplimentare la documentațiile de atribuire/ răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), in sensul ca documentele atasate la sectiunea "Intrebari" NU VOR CONTINE DATELE DE IDENTIFICAREA ALE ACESTORA, intrucat acestea vor deveni publice in momentul transmiterii raspunsului de catre autoritatea contractanta!
Valoarea totală estimată: 69 094 895 RON 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 24
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 24
Informații despre loturi: Ofertantii pot depune oferta pentru un lot, mai multe sau toate loturile
Denumirea lotului: LOTUL 16 OPEL MARAMURES SI SATU MARE
Numărul lotului: 16
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 16 OPEL MARAMURES SI SATU MARE.
Valori si cantitati maxime - minime estimate a acordului cadru pentru acest lot conform anexei 2 (formata din 2A+2B+2C) anexate la Strategia de Contractare sunt:
Valoarea estimată fără TVA: 313 682 RON 💰
Durata: 24 luni
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 78,00 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 10 LAND ROVER MARAMURES ŞI SATU MARE
Numărul lotului: 10
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 10 LAND ROVER MARAMURES ŞI SATU MARE.
Valoarea estimată fără TVA: 1 082 408 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 270,00 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 24 SKODA SATU MARE.
Numărul lotului: 24
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 24 SKODA SATU MARE.
Valoarea estimată fără TVA: 72 482 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 18 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 12 IVECO MARAMURES SI SATU MARE
Numărul lotului: 12
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 12 IVECO MARAMURES SI SATU MARE.
Valoarea estimată fără TVA: 11 884 376 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 2.971,00 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 15 KIA SUCEAVA
Numărul lotului: 15
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 15 KIA SUCEAVA.
Valoarea estimată fără TVA: 90 202 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 22,00 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 4 - VW-AUDI SUCEAVA
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 4 VW-AUDI SUCEAVA
Valoarea estimată fără TVA: 3 464 262 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 866,00 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 13 IVECO SUCEAVA
Numărul lotului: 13
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 13 IVECO SUCEAVA.
Valoarea estimată fără TVA: 8 009 036 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 2.002,00 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 3 VW-AUDI MARAMURES ŞI SATU MARE
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 3 VW-AUDI MARAMURES ŞI SATU MARE.
Valoarea estimată fără TVA: 5 635 017 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 1408,00 lei
Denumirea lotului: LOTUL 2 DACIA SUCEAVA
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 2 DACIA SUCEAVA.
Valoarea estimată fără TVA: 9 377 827 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 2344,00 lei
Denumirea lotului: LOTUL 6 NISSAN SUCEAVA
Numărul lotului: 6
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 6 NISSAN SUCEAVA
Valoarea estimată fără TVA: 2 066 308 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 516 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 22 FORD MARAMURES SI SATU MARE
Numărul lotului: 22
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 22 FORD MARAMURES SI SATU MARE.
Valoarea estimată fără TVA: 159 334 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 39 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 17 OPEL SUCEAVA
Numărul lotului: 17
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 17 OPEL SUCEAVA.
Valoarea estimată fără TVA: 131 606 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 32 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 9 ATV-URI MARAMURES SATU MARE SI SUCEAVA;
Numărul lotului: 9
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 9 ATV-URI MARAMURES SATU MARE SI SUCEAVA.
Valoarea estimată fără TVA: 770 507 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 192,00 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 21 ARMATRAC SCANIA AUTOBASCULANTA SUCEAVA
Numărul lotului: 21
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 21 ARMATRAC SCANIA AUTOBASCULANTA SUCEAVA.
Valoarea estimată fără TVA: 463 374 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 115 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 23 FORD SUCEAVA
Numărul lotului: 23
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 23 FORD SUCEAVA.
Valoarea estimată fără TVA: 79 667 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 19 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 5 NISSAN MARAMURES ŞI SATU MARE
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 5 NISSAN MARAMURES ŞI SATU MARE.
Valoarea estimată fără TVA: 4 527 822 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 1131,00LEI
Denumirea lotului: LOTUL 11 LAND ROVER SUCEAVA
Numărul lotului: 11
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 11 LAND ROVER SUCEAVA.
Valoarea estimată fără TVA: 405 903 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 101,00 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 14 KIA MARAMURES SI SATU MARE
Numărul lotului: 14
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 14 KIA MARAMURES SI SATU MARE
Valoarea estimată fără TVA: 270 607 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 67,00 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 20 ARMATRAC SCANIA IVECO EUROCARGO MARAMURES SI SATU MARE
Numărul lotului: 20
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 20 ARMATRAC SCANIA IVECO EUROCARGO MARAMURES SI SATU MARE.

Valoarea estimată fără TVA: 647 063 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 161 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 1 - DACIA MARAMURES ŞI SATU MARE
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 1 - DACIA MARAMURES ŞI SATU MARE.
Valoarea estimată fără TVA: 14 950 964 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 3.737,00 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 7 MERCEDES-BENZ MARAMURES SI SATU MARE
Numărul lotului: 7
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 7 MERCEDES-BENZ MARAMURES SI SATU MARE.
Valoarea estimată fără TVA: 1 087 828 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 271,00 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 18 MITSUBISHI MARAMURES SI SATU MARE
Numărul lotului: 18
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 18 MITSUBISHI MARAMURES SI SATU MARE.
Valoarea estimată fără TVA: 1 808 599 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 452 LEI
Denumirea lotului: LOTUL 8 MERCEDES-BENZ SUCEAVA
Numărul lotului: 8
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 8 MERCEDES-BENZ SUCEAVA.
Valoarea estimată fără TVA: 543 914 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 135,00 lei
Denumirea lotului: LOTUL 19 MITSUBISHI SUCEAVA
Numărul lotului: 19
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 19 MITSUBISHI SUCEAVA
Valoarea estimată fără TVA: 1 252 107 RON 💰
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 313 LEI
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
LA SEDIUL PRESTATORULUI
LA SEDIUL PRESTATOTURLUI
La sediul prestatorului
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
1. Operatorii economici participanţi la procedură (inclusiv asociaţii, subcontractanţii, terţii susţinători) nu trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute de art. 164, art. 165 şi art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.
Modalitatea de îndeplinire: pentru demonstrarea îndeplinirii acestei cerinţe, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire vor completa DUAE (Documentul Unic de Achiziţie European) cu informaţiile aferente situaţiei lor. DUAE se va completa în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, ținându-se cont și de îndrumările prevăzute în Notificarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) privind utilizarea DUAE în procedurile desfășurate exclusiv prin mijloace electronice din data de 08.04.2019. Notificarea poate fi descărcată de la adresa http://anap.gov.ro/web/notificare-privind-utilizarea-duae-in-procedurile-desfasurate-exclusiv-prin-mijloace-electronice/.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Documentele ce vor fi prezentate pentru îndeplinirea criteriului de calificare, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările și completările ulterioare, sunt:

a)certificate de atestare fiscală privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local și buget de stat) pentru toate punctele de lucru și sediile secundare pentru care acesta are obligații de plată, din care să reiasă lipsa datoriilor restante la momentul prezentării acestora;

b)după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2) şi art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;
c)cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
c)cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
d)alte documente edificatoare, după caz.
În cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit operatorul economic, nu se emit documente de tipul celor solicitate sau acestea nu vizează toate situaţiile cuprinse la art. 164, art. 165 şi art. 167, se acceptă orice document considerat edificator emis de autorităţi competente din ţara respectivă. În cazul ofertanţilor persoane juridice/fizice străine, documentele vor fi transmise în limba în care au fost emise, însoţite de o traducere autorizată a acestora în limba română.

NOTĂ: NU trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice: ofertantul/membrii asocierii, subcontractantul / subcontractanţii, terţul / terţii susţinător (i).
2. Operatorii economici participanți la procedură (inclusiv asociații, subcontractanții, terții susținători) nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 59 și art. 60 din Legea nr. 98/2016.
Modalitate de îndeplinire: se va completa DUAE-ul si odata cu DUAE se va depune si declaratia conform art. 59 și art. 60 din Legea nr. 98/2016 (vezi sectiunea foemulare). În cazul depunerii unei oferte individuale/comune susținută financiar și/sau tehnico-profesional de către terț/terți susținători, fiecare susținător are obligația de a demonstra îndeplinirea cerinței.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Modalitate de îndeplinire: se va completa DUAE-ul si odata cu DUAE se va depune si declaratia conform art. 59 și art. 60 din Legea nr. 98/2016 (vezi sectiunea foemulare). În cazul depunerii unei oferte individuale/comune susținută financiar și/sau tehnico-profesional de către terț/terți susținători, fiecare susținător are obligația de a demonstra îndeplinirea cerinței.
În sensul prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante implicate în procedura de atribuire sunt: Inspector sef – Florin COMAN, Adjunct al Inspectorului Sef pentru Logistica – Ioan ONIGA, Sef Serviciu Logistic – Bogdan ORHA, Consilie Juridic – Maia BLEDEA, Contabil sef – Claudia FILIMON, Coordonator Compartiment Marketing Achizitiii – Simona Laura LEORDEAN.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
În sensul prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante implicate în procedura de atribuire sunt: Inspector sef – Florin COMAN, Adjunct al Inspectorului Sef pentru Logistica – Ioan ONIGA, Sef Serviciu Logistic – Bogdan ORHA, Consilie Juridic – Maia BLEDEA, Contabil sef – Claudia FILIMON, Coordonator Compartiment Marketing Achizitiii – Simona Laura LEORDEAN.
CERINTA 1:
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, că este legal constituit și că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, că au capacitatea profesională de a presta serviciile care fac obiectul contractului. Capacitatea de exercitare a activității profesionale trebuie demonstrată de orice operator economic participant la procedura, indiferent daca este ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant sau terț susținător.

Modalitatea de îndeplinire: se va completa DUAE în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, ținându-se cont și de îndrumările prevăzute în Notificarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) privind utilizarea DUAE în procedurile desfășurate exclusiv prin mijloace electronice din data de 08.04.2019.

Documentele ce vor fi prezentate pentru îndeplinirea criteriului de calificare, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, sunt:

1.Persoane juridice/fizice române: CERTIFICATUL CONSTATATOR ELIBERAT DE OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI (ONRC) de pe lângă instanța competentă, semnat electronic de reprezentantul legal din care să rezulte că obiectul de activitate al ofertantului include prestarea serviciilor care fac obiectul achiziției. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie sa fie conforme cu realitatea la data depunerii documentului. Fiecare asociat este obligat să prezinte aceste documente, pentru partea din contract pe care o are de realizat. În cazul în care operatorul economic subcontractează o parte/părți din contract, subcontractantul va prezenta aceste documente pentru partea/părțile din contract pe care o/le are de realizat.

1.1 Persoane juridice/fizice străine: documente echivalente, în țara de rezidență, care dovedesc o formă de înregistrare ori apartenență din punct de vedere profesional (documentele vor fi semnate de reprezentantul legal și vor fi însoțite de o traducere autorizată în limba română), în conformitate cu prevederile legale din țara de rezidență.

Fiecare operator economic participant la procedură, indiferent daca este ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant sau terț susținător este obligat să prezinte acest document, pentru partea din contract pe care o are de realizat.
CERINTA 2:
AUTORIZATIA 1
Operatorii economici vor prezenta Autorizația Tehnică emisă de R.A.R. (pe clase: I, II pentru a desfasura activitatile A1, A2 si A3) eliberată în conformitate cu art.1) si 2) din Ordonanța nr. 82/24.08.2000 privind autorizarea agenților economici care prestează servicii de reparații, de reglare și/sau desfășoară activitate de reconstrucție a vehiculelor rutiere, cu modificările și completările ulterioare și a Ordinului nr. 2131/2005 pentru aprobarea Reglementarilor RNTR 9 privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, cu modificările și completările ulterioare, (Cap. I-IV, anexa 6 – Autorizație tehnică, însoțită de Anexa la autorizația tehnică și anexa 7 – Certificat de atestare a capacității profesionale), pentru autovehiculele și operațiunile solicitate prin caietul de sarcini, valabilă la momentul prezentării sau document echivalent emis în țara de rezidență pentru ofertanții străini.

Ofertantul trebuie să facă dovada că este autorizat de Registrul Auto Român pentru următoarele activităţi:
• repararea, întreţinerea şi/sau reglări ale…
… ansamblurilor mecanice;
… echipamentului electric şi/sau electronic;
• reparaţii şi/sau redresări ale structurii caroseriei;
• acoperirea de protecţie anticorozivă a caroseriei vehiculelor şi/sau componentelor acestora (vopsire, terosonare, lustruire, etc.);
• activităţi de montare, reparare, verificare a unor componente sau echipamente;
• testarea sistemului de frânare pe stand special.
Operatorul economic trebuie să dispună obligatoriu de sediu sau cel puţin un punct de lucru autorizat R.A.R. astfel:
— pe raza judeţului Satu Mare sau Maramureş pentru loturile 1, 3, 5, 7, 10, 12, 14, 16, 18, 20, 22, 24,
— pe raza judeţului Suceava pentru loturile 2, 4, 6, 8, 11, 13, 15, 17, 19, 21, 23,
— pe raza oricărui judeţ pentru Lotul 9, operatorul economic îşi va asuma transportul ATV-urilor pe platformă până la sediu unităţii reparatoare şi retur. Cheltuielile de transport vor fi suportate de către unitatea reparatoare.
În caz contrar, să facă dovada posibilităţii asigurării unei echipe tehnice mobile care să efectueze lucrările de mentenanţă preventivă (revizie tehnică) şi corectivă (reparaţie) la sediul subunităţilor I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei sau sa asigure pe cheltuiala proprie transportul autovehiculelor supuse reparatiei la si de la sediul autorizat al prestatorului (subcontractant, asociat,etc).
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
În caz contrar, să facă dovada posibilităţii asigurării unei echipe tehnice mobile care să efectueze lucrările de mentenanţă preventivă (revizie tehnică) şi corectivă (reparaţie) la sediul subunităţilor I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei sau sa asigure pe cheltuiala proprie transportul autovehiculelor supuse reparatiei la si de la sediul autorizat al prestatorului (subcontractant, asociat,etc).
AUTORIZATIA NR 2:
Operatorii economici vor prezenta Avizul de mediu – pentru serviciile de vopsitorie auto în conformitate cu art.3, alin. (1) si anexa nr.1, poziția 255 din Ordinul Ministerului Mediului nr. 1798/2007 privind aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, cu modificările și completările ulterioare;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Operatorii economici vor prezenta Avizul de mediu – pentru serviciile de vopsitorie auto în conformitate cu art.3, alin. (1) si anexa nr.1, poziția 255 din Ordinul Ministerului Mediului nr. 1798/2007 privind aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, cu modificările și completările ulterioare;
Modalitatea de îndeplinire:
PENTRU AUTORIZATIA NR 1: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
PENTRU AUTORIZATIA NR 1: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.
Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor... detalii pe www.e-licitatie.ro
Capacitatea tehnică și profesională:
Loturile: 1,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19,2,20,21,22,23,24,3,4,5,6,7,8,9 Diplome de studii si calificari profesionale Calificarea educationala si profesionala a personalului desemnat pentru a efectua activitatile contractului in cauza. Ofertantii trebuie sa faca dovada ca dispun de cel putin un sef de atelier cu urmatoarele calificari educationale si profesionale: 1. certificat de absolvire a cursului de maistru auto; 2. experienta specifica- sa fi desfasurat in ultimii 3 ani activitati similare celor ce fac obiectul procedurii (SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULE)

Loturile: 1,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19,2,20,21,22,23,24,3,4,5,6,7,8,9 Utilaje, instalatii si echipament tehnic Operatorul economic trebuie să posede la sediu sau în punctul de lucru următoarele dotări considerate strict necesare pentru îndeplinirea contractului: - elevatoare, - cabina de vopsire şi uscare - truse reparaţii electrice, - stand cu role pentru verificarea eficacității sistemului de frânare; - echipament pentru verificarea si reglarea geometriei sistemului de directie; - stand pentru redresarea caroseriei; - banc de verificare amortizoare; - aparat de control al farurilor; - aparat de verificare şi încărcare clima, - tester diagnosticare electronică.

… Proportia de subcontractare Subcontractantul are obligaţia să completeze DUAE separat. Această rubrică trebuie completată doar de către ofertant.
… Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Având în vedere prevederile art. 179 litera b) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările și completările ulterioare, ofertantul va demonstra că, în ultimii 3 ani, calculați prin raportare inversă de la data limită de depunere a ofertelor, a prestat servicii similare, pentru fiecare lot separat, în valoare cumulată fara TVA astfel: LOTUL 1 373.000,00 RON LOTUL 13 200.000,00 RON LOTUL 2 234.000,00 RON LOTUL 14 6.700,00 RON LOTUL 3 140.000,00 RON LOTUL 15 2.000,00 RON LOTUL 4 86.000,00 RON LOTUL 16 7.800,00 RON LOTUL 5 113.000,00 RON LOTUL 17 3.000,00 RON LOTUL 6 51.000,00 RON LOTUL 18 45.000,00 RON LOTUL 7 27.000,00 RON LOTUL 19 31.000,00 RON LOTUL 8 13.000,00 RON LOTUL 20 16.000,00 RON LOTUL 9 19.000,00 RON LOTUL 21 11.500,00 RON LOTUL 10 27.000,00 RON LOTUL 22 3.900,00 RON LOTUL 11 10.000,00 RON LOTUL 23 1.900,00 RON LOTUL 12 297.000,00 RON LOTUL 24 1.800,00 RON Prin servicii similare se înțelege servicii de mentenanţă preventivă (revizie tehnică) şi corectivă (reparaţie), pentru autovehicule care pot consta, fara a se limita la acestea, astfel: a)Servicii de mentenanţă preventivă: -revizia tehnică periodică; -întreţinerea sistemelor, ansamblurilor şi echipamentelor componente; b)Servicii de mentenanţă corectivă: -operaţii de întreţinere/reparaţie mecanică şi/sau electrică, cu/fără înlocuiri de componente; -reparare/înlocuire elemente de caroserie; -operaţii de tinichigerie; -operaţii de vopsitorie, acoperiri anticorozive; -înlocuiri de parbrize, lunete şi geamuri laterale; Se acceptă și serviciile similare sau superioare din punctul de vedere al complexităţii şi/sau scopului. În cazul unei asocieri, cerinţele minime se vor considera îndeplinite în mod cumulativ.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile privind…
… calificarile educationale si profesionale solicitate. Urmatoarele documente justificative care probeaza indeplinirea cerintei vor fi prezentate, la solicitare, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor pot fi: CV-uri, Certificate/atestate/autorizatii recunoscute la nivel national sau international; fise de post/contract de munca sau alte documente echivalente
… lista cu dotarile solicitate. Urmatoarele documente justificative care probeaza indeplinirea cerintei vor fi prezentate, la solicitare, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor pot fi: documente/certificate care demonstreaza ca dispune sub orice forma de respectiva dotare.
În scopul demonstrării cerintei privind proportia de subcontractare, în temeiul art. 179 litera k) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, operatorii economici vor completa DUAE – Documentul Unic de Achiziţie European, partea IV. Criterii de selecție, Secțiunea C: Capacitatea tehnică și profesională se va completa de către ofertant denumirea subcontractantului precum şi proporţia de subcontractare.

1. Ofertanții (inclusiv asociații/terții susținători) au obligatia completarii si prezentarii initiale a DUAE. In DUAE trebuie precizate informatii cum ar fi: numarul si data contractului invocat drept experienta similara și descrierea succintă a obiectului acestuia, data si numarul documentului de receptie, ponderea si/sau activitatile pentru care a fost responsabil (aceste informații se vor indica la rubrica „Descriere”), valoarea contractului și beneficiarul. 2. Nedepunerea DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociat/subcontractant/tert sustinator) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila. 3. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE si care urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, pâna la data încheierii raportului de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice, sunt documente din care sa rezulte valori, perioade de prestare si beneficiari, indiferent daca acestia din urma sunt autoritati contractante sau clienti privati; valorile vor fi exprimate in lei. Exemple de documente doveditoare: copii ale unor parti relevante din contractele indeplinite, certificate de predare-primire, recomandari, PV de receptie, documente constatatoare (a se vedea Instructiunea nr. 2 din 19 aprilie 2017 emisa de ANAP). 4. Prestările în cuantumurile antementionate se vor confirma prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate contractanta ori de catre clientul beneficiar. 5. Valorile vor fi exprimate în lei. Pentru valori exprimate în alta moneda, se va face conversia la cursul mediu anual leu/euro/alta valuta comunicat de BCE pentru anul respectiv. Pentru anul in curs, conversia se va face la cursul BCE din ziua publicarii anuntului de participare in SEAP. 6. NU vor fi luate în considerare prestări de servicii relevante efectuate cu mai mult de 3 ani anteriori datei limita de depunere a ofertelor. 7. Orice document emis în alta limba decât cea română va fi insotit de traducerea autorizata în limba romana.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-03-30 📅
Data deschiderii ofertelor: 2020-09-30 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
1. Solicitarile de clarificare în legatura cu documentatia de atribuire se vor transmite doar prin intermediul SEAP, prin accesarea sectiunii dedicate "Întrebari” din detaliul procedurii de atribuire aflate în desfasurare. Ca regulă generală, pe parcursul evaluării AC poate transmite Ofertanților solicitări de clarificări utilizând funcționalitățile platformei SEAP. Răspunsul Ofertantului trebuie sa fie încărcat în SEAP în format electronic în aceeași secțiune, înainte de termenul-limită stabilit de AC, semnat cu semnătură electronica extinsa, bazată pe un certificat calificat, emis de un furnizor acreditat de servicii de certificare. În oricare din aceste cazuri, solicitarea de clarificări a AC si răspunsul Ofertantului vor fi realizate în scris. În cazul în care AC solicită unui Ofertant clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul Ofertei, iar Ofertantul nu transmite în termenul precizat clarificările/completările solicitate sau carificările/completările transmise nu sunt concludente, Oferta sa va fi considerată inacceptabilă.

2. Pentru informatiile privind asociații și subcontractanții, terti sustinatori se va completa DUAE.
3. In cazul unei asocieri, la momentul depunerii ofertei, se va prezenta un acord sau o scrisoare preliminara de asociere în care sa se mentioneze ca toti asociatii îsi asuma raspunderea colectiva si solidara pentru îndeplinirea contractului, ca liderul asocierii este împuternicit sa se oblige si sa primească instrucțiuni în numele tuturor asociatilor si este raspunzator în nume propriu si în numele Asocierii pentru îndeplinirea contractului - Formularul nr. 4- Model acord de asociere. In cazul in care oferta depusa in asociere va fi declarata câștigătoare, asocierea va respecta prevederile Codului fiscal pe toata perioada de implementare a contractului.

4. În cazul în care ofertantul intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din contract, DUAE include si informatii privind partea din contract care urmeaza a fi eventual subcontractata si va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractantii pe a caror capacitati se bazeaza ofertantul trebuie sa completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate informatiile mentionate la art. 193 alin. (1) lit. a), precum și informațiile de la art. 193 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice cu modificarile si completarile ulterioare, din perspectiva capacitatilor subcontractantilor pe care se bazeaza ofertantul în cadrul procedurii de atribuire respective. În cazul subcontractantilor pe a caror capacitati ofertantul nu se bazeaza, DUAE va contine numai informatiile mentionate la art. 193 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice cu modificarile si completarile ulterioare.

5.Pentru informatiile privind tertii sustinatori, se va completa DUAE. La momentul depunerii ofertei, se va prezenta angajamentul ferm de sustinere din partea tertului sustinator Formularul nr. 5 - Angajament privind sustinerea tehnica-experienta similara), la care se vor anexa documentele transmise acestuia de catre tertul/tertii sustinator(i), din care sa rezulte modul efectiv prin care tertul/tertii sustinator(i) va/vor asigura indeplinirea propriului angajament de sustinere, în conformitate cu prevederile art. 182 alin. 4 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice cu modificarile si completarile ulterioare.

6. AC va încheia acordul-cadru de achiziție cu ofertantul desemnat câștigător, în perioada de valabilitate a ofertelor, dar nu mai devreme de 11 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire pentru a acorda termenul legal de 10 zile pentru formularea eventualelor contestații administrative.

7.In cazul in care doua sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, autoritatea contractanta solicita ofertantilor o noua propunere financiara iar contractul va fi atribuit ofertantului a carui noua pro... detalii pe www.e-licitatie.ro
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
În conformitate cu prevederile Legii nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației – Biroul juridic
Adresa poștală: Str. Dragoș Vodă nr. 38
Orașul poștal: Sighetu Marmației
Cod poștal: 435500
Telefon: +40 262348380📞
E-mail: achizitii.itpfsighet@igpf.ro📧
Fax: +40 262348371 📠
Adresă internet: www.politiadefrontiera.ro🌏
Sursa: OJS 2020/S 162-393639 (2020-08-18)
Anunt de atribuire (2021-03-02) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Reglementare: Uniunea Europeană
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Autoritatea contractantă Identitate
Numele autorității contractante: Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației
Referință Date
Data trimiterii: 2021-03-02 📅
Data publicării: 2021-03-05 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 045-113042
Se referă la anunț: 2020/S 162-393639
Număr JO-S: 45
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-03-01 📅
Nume: Service auto viv srl
Numărul național de înregistrare: 18382213
Adresa poștală: Strada GARII, Nr. 14
Orașul poștal: Vicovu de Sus
Cod poștal: 727610
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +04 745850351📞
E-mail: office@autoviv.ro📧
Țara: Suceava
🏙️
Adresă internet: www.autoviv.ro🌏
Nume: Fortuna motor sa
Numărul național de înregistrare: RO 15146692
Adresa poștală: Strada Independenţei, Nr. 126
Orașul poștal: Baia Mare
Cod poștal: 430071
Telefon: +40 755222072📞
E-mail: office@hyundaibm.ro📧
Țara: Maramureş
🏙️
Nume: Adria
Numărul național de înregistrare: RO 718613
Adresa poștală: Strada Mănăştur, Nr. 2-6
Orașul poștal: Cluj-Napoca
Cod poștal: 400372
Telefon: +40 230516711📞
E-mail: radu.lehaci@autoadria.ro📧
Țara: Cluj
🏙️
Adresă internet: www.autoadria.ro🌏 Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
4
3
5
Informații complementare Revizuirea organismului
Orașul poștal: Bucureşti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației – Biroul juridic
Sursa: OJS 2021/S 045-113042 (2021-03-02)
Anunt de atribuire (2021-04-16) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 10273.61 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-04-16 📅
Data publicării: 2021-04-21 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 077-198119
Număr JO-S: 77
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-03-24 📅
Adresă internet: www.mitshubishibaiamare.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 10273.61 RON 💰
3342.50 RON 💰
53111.12 RON 💰
12880.20 RON 💰
518 RON 💰
8656.30 RON 💰
23703.17 RON 💰
18583.02 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 077-198119 (2021-04-16)
Anunt de atribuire (2021-05-04) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 346 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-05-04 📅
Data publicării: 2021-05-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 089-230677
Număr JO-S: 89
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-04-27 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 346 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-04-19 📅
Valoarea totală a achiziției: 14893.98 RON 💰
9 025 RON 💰
15545.60 RON 💰
21638.74 RON 💰
22950.98 RON 💰
13512.50 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 089-230677 (2021-05-04)
Anunt de atribuire (2021-06-07) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 18094.96 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-06-07 📅
Data publicării: 2021-06-11 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 112-293904
Număr JO-S: 112
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-05-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 18094.96 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-05-24 📅
Valoarea totală a achiziției: 902.80 RON 💰
807 525 RON 💰
540 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-05-26 📅
Valoarea totală a achiziției: 15804.97 RON 💰
716 159 RON 💰
5483.77 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-05-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 33738.58 RON 💰
22781.03 RON 💰
29110.27 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 112-293904 (2021-06-07)
Anunt de atribuire (2021-06-28) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 32542.44 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-06-28 📅
Data publicării: 2021-07-02 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 126-334056
Număr JO-S: 126
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-06-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 32542.44 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-06-25 📅
Valoarea totală a achiziției: 10221.88 RON 💰
23883.03 RON 💰
13253.68 RON 💰
4791.78 RON 💰
18726.89 RON 💰
7800.50 RON 💰
17789.24 RON 💰
1534.50 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 126-334056 (2021-06-28)
Anunt de atribuire (2021-07-30) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul prezentei proceduri de achiziţie îl reprezintă achiziţionarea de servicii de mentenanţă preventivă (revizie tehnică) şi corectivă (reparaţie), precum şi furnizarea de piese auto in cadrul serviciilor de mentenanta corectiva, pentru un număr de 505 autovehicule, împărţite în loturi, aflate în proprietatea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, localizate în judeţele Satu Mare (Carei, Berveni, Petea, Satu Mare, Halmeu, Tarna Mare, Negreşti Oaş), Maramureş (Sarasău, Sighetu Marmaţiei, Valea Vişeului, Poienile de sub Munte, Vişeu de Sus) , Suceava (Izvoarele Sucevei, Brodina, Vicov, Siret, Rădăuţi), astfel:
LOTUL 1 DACIA MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 2 DACIA SUCEAVA;
LOTUL 3 VW-AUDI MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 4 VW-AUDI SUCEAVA;
LOTUL 5 NISSAN MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 6 NISSAN SUCEAVA;
LOTUL 7 MERCEDES-BENZ MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 8 MERCEDES-BENZ SUCEAVA;
LOTUL 9 ATV-URI MARAMURES SATU MARE SI SUCEAVA;
LOTUL 10 LAND ROVER MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 11 LAND ROVER SUCEAVA;
LOTUL 12 IVECO MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 13 IVECO SUCEAVA;
LOTUL 14 KIA MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 15 KIA SUCEAVA;
LOTUL 16 OPEL MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 17 OPEL SUCEAVA;
LOTUL 18 MITSUBISHI MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 19 MITSUBISHI SUCEAVA;
LOTUL 20 ARMATRAC SCANIA IVECO EUROCARGO MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 21 ARMATRAC SCANIA AUTOBASCULANTA SUCEAVA;
LOTUL 22 FORD MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 23 FORD SUCEAVA;
LOTUL 24 SKODA SATU MARE.
Se va iniţia şi derula o procedură de achiziție publică în vederea încheierii unui acord-cadru între ofertantul/ofertanţii declarat(i) câştigător(i) (în calitate de prestator) şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei (în calitate de beneficiar), iar acordul cadru se va derula pe o perioadă de 2 ani de la data semnării sale de către ultima parte.
Conform caietului de sarcini, serviciile prestate pot consta, fără a se limita la acestea, în următoarele:
a)Servicii de mentenanţă preventivă:
-revizia tehnică periodică;
-întreţinerea sistemelor, ansamblurilor şi echipamentelor componente;
b)Servicii de mentenanţă corectivă:
-operaţii de întreţinere/reparaţie mecanică şi/sau electrică, cu/fără înlocuiri de componente;
-reparare/înlocuire elemente de caroserie;
-operaţii de tinichigerie;
-operaţii de vopsitorie, acoperiri anticorozive;
-înlocuiri de parbrize, lunete şi geamuri laterale;
Autoritatea contractanta va raspunde consolidat în mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare până cel târziu în a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor, in masura în care aceste solicitari au fost transmise in termenul mentionat la SECTIUNEA I, respectiv 19 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
ATENTIE!!! Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesati vor respecta prevederile notificarii ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și a informațiilor suplimentare la documentațiile de atribuire/ răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), in sensul ca documentele atasate la sectiunea "Intrebari" NU VOR CONTINE DATELE DE IDENTIFICAREA ALE ACESTORA, intrucat acestea vor deveni publice in momentul transmiterii raspunsului de catre autoritatea contractanta!
Obiectul prezentei proceduri de achiziţie îl reprezintă achiziţionarea de servicii de mentenanţă preventivă (revizie tehnică) şi corectivă (reparaţie), precum şi furnizarea de piese auto in cadrul serviciilor de mentenanta corectiva, pentru un număr de 505 autovehicule, împărţite în loturi, aflate în proprietatea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, localizate în judeţele Satu Mare (Carei, Berveni, Petea, Satu Mare, Halmeu, Tarna Mare, Negreşti Oaş), Maramureş (Sarasău, Sighetu Marmaţiei, Valea Vişeului, Poienile de sub Munte, Vişeu de Sus) , Suceava (Izvoarele Sucevei, Brodina, Vicov, Siret, Rădăuţi), astfel:
LOTUL 1 DACIA MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 2 DACIA SUCEAVA;
LOTUL 3 VW-AUDI MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 4 VW-AUDI SUCEAVA;
LOTUL 5 NISSAN MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 6 NISSAN SUCEAVA;
LOTUL 7 MERCEDES-BENZ MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 8 MERCEDES-BENZ SUCEAVA;
LOTUL 9 ATV-URI MARAMURES SATU MARE SI SUCEAVA;
LOTUL 10 LAND ROVER MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 11 LAND ROVER SUCEAVA;
LOTUL 12 IVECO MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 13 IVECO SUCEAVA;
LOTUL 14 KIA MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 15 KIA SUCEAVA;
LOTUL 16 OPEL MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 17 OPEL SUCEAVA;
LOTUL 18 MITSUBISHI MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 19 MITSUBISHI SUCEAVA;
LOTUL 20 ARMATRAC SCANIA IVECO EUROCARGO MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 21 ARMATRAC SCANIA AUTOBASCULANTA SUCEAVA;
LOTUL 22 FORD MARAMURES SI SATU MARE;
LOTUL 23 FORD SUCEAVA;
LOTUL 24 SKODA SATU MARE.
Se va iniţia şi derula o procedură de achiziție publică în vederea încheierii unui acord-cadru între ofertantul/ofertanţii declarat(i) câştigător(i) (în calitate de prestator) şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei (în calitate de beneficiar), iar acordul cadru se va derula pe o perioadă de 2 ani de la data semnării sale de către ultima parte.
Conform caietului de sarcini, serviciile prestate pot consta, fără a se limita la acestea, în următoarele:
a)Servicii de mentenanţă preventivă:
-revizia tehnică periodică;
-întreţinerea sistemelor, ansamblurilor şi echipamentelor componente;
b)Servicii de mentenanţă corectivă:
-operaţii de întreţinere/reparaţie mecanică şi/sau electrică, cu/fără înlocuiri de componente;
-reparare/înlocuire elemente de caroserie;
-operaţii de tinichigerie;
-operaţii de vopsitorie, acoperiri anticorozive;
-înlocuiri de parbrize, lunete şi geamuri laterale;
Autoritatea contractanta va raspunde consolidat în mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare până cel târziu în a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor, in masura în care aceste solicitari au fost transmise in termenul mentionat la SECTIUNEA I, respectiv 19 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
ATENTIE!!! Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesati vor respecta prevederile notificarii ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și a informațiilor suplimentare la documentațiile de atribuire/ răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), in sensul ca documentele atasate la sectiunea "Intrebari" NU VOR CONTINE DATELE DE IDENTIFICAREA ALE ACESTORA, intrucat acestea vor deveni publice in momentul transmiterii raspunsului de catre autoritatea contractanta!
Valoarea totală a achiziției: 31454.34 RON 💰
Autoritatea contractantă Identitate
Numele autorității contractante: Inspectoratul teritorial al politiei de frontiera sighetu marmatiei
Adresa poștală: Strada: DRAGOS VODA, nr. 38
Orașul poștal: Sighetu Marmatiei
Referință Date
Data trimiterii: 2021-07-30 📅
Data publicării: 2021-08-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 149-397702
Număr JO-S: 149
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul prezentei proceduri de achiziţie îl reprezintă achiziţionarea de servicii de mentenanţă preventivă (revizie tehnică) şi corectivă (reparaţie), precum şi furnizarea de piese auto in cadrul serviciilor de mentenanta corectiva, pentru un număr de 505 autovehicule, împărţite în loturi, aflate în proprietatea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, localizate în judeţele Satu Mare (Carei, Berveni, Petea, Satu Mare, Halmeu, Tarna Mare, Negreşti Oaş), Maramureş (Sarasău, Sighetu Marmaţiei, Valea Vişeului, Poienile de sub Munte, Vişeu de Sus) , Suceava (Izvoarele Sucevei, Brodina, Vicov, Siret, Rădăuţi), astfel:
Obiectul prezentei proceduri de achiziţie îl reprezintă achiziţionarea de servicii de mentenanţă preventivă (revizie tehnică) şi corectivă (reparaţie), precum şi furnizarea de piese auto in cadrul serviciilor de mentenanta corectiva, pentru un număr de 505 autovehicule, împărţite în loturi, aflate în proprietatea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, localizate în judeţele Satu Mare (Carei, Berveni, Petea, Satu Mare, Halmeu, Tarna Mare, Negreşti Oaş), Maramureş (Sarasău, Sighetu Marmaţiei, Valea Vişeului, Poienile de sub Munte, Vişeu de Sus) , Suceava (Izvoarele Sucevei, Brodina, Vicov, Siret, Rădăuţi), astfel:
LOTUL 1 DACIA MARAMURES ŞI SATU MARE;
LOTUL 17 OPEL SUCEAVA;
-revizia tehnică periodică;
-întreţinerea sistemelor, ansamblurilor şi echipamentelor componente;
-operaţii de întreţinere/reparaţie mecanică şi/sau electrică, cu/fără înlocuiri de componente;
-reparare/înlocuire elemente de caroserie;
-operaţii de tinichigerie;
-operaţii de vopsitorie, acoperiri anticorozive;
-înlocuiri de parbrize, lunete şi geamuri laterale;
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 16 OPEL MARAMURES SI SATU MARE.
Valori si cantitati maxime - minime estimate a acordului cadru pentru acest lot conform anexei 2 (formata din 2A+2B+2C) anexate la Strategia de Contractare sunt:
Valoarea maximă : 313.682,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 8.440,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 8 buc+piese 12 buc+manopera 16 ore.
Valori si cantitati maxime - minime estimate a celui mai mare contract subsecvent pentru acest lot sunt:
Valoarea maximă : 7.842,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 700,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 1 buc+piese 1 buc+manopera 1ora.
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 10 LAND ROVER MARAMURES ŞI SATU MARE.
Valoarea maximă : 1.082.408,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 17.800,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 8 buc+piese 16 buc+manopera 16 ore.
Valoarea maximă : 27.060,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 890,00 lei fără TVA
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 270,00 LEI
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 24 SKODA SATU MARE.
Valoarea maximă : 72.482,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 1.170,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 1 buc+piese 97 buc+manopera 2 ore.
Valoarea maximă : 1.812,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 800,00 lei fără TVA
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 12 IVECO MARAMURES SI SATU MARE.
Valoarea maximă : 11.884.376,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 65.750,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 46 buc+piese 20 buc+manopera 92 ore.
Valoarea maximă : 297.108,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 3.287,00 lei fără TVA
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 15 KIA SUCEAVA.
Valoarea maximă : 90.202,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 1.255,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 1 buc+piese 2 buc+manopera 2 ore.
Valoarea maximă : 2.255,00 lei fără TVA;
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 4 VW-AUDI SUCEAVA
Valoarea maximă : 3.464.262,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 58.965,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 51 buc+piese 22 buc+manopera 102 ore.
Valoarea maximă : 86.606,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 2.948,00 lei fără TVA
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 13 IVECO SUCEAVA.
Valoarea maximă : 8.009.036,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 44.855,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 31 buc+piese 14 buc+manopera 62 ore.
Valoarea maximă : 200.225,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 675,00 lei fără TVA
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 3 VW-AUDI MARAMURES ŞI SATU MARE.
Valoarea maximă : 5.635.017,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 97.987,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 82 buc+piese 44 buc+manopera 164 ore.
Valoarea maximă : 140.875,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 4.899,00 lei fără TVA
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 2 DACIA SUCEAVA.
Valoarea maximă : 9.377.827,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 221.164,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 51 buc+piese 12 buc+manopera 102 ore.
Valoarea maximă : 234.445,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 11.058,00 lei fără TVA
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 6 NISSAN SUCEAVA
Valoarea maximă : 2.066.308,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 12.975,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 12 buc+piese 7 buc+manopera 24 ore.
Valoarea maximă : 51.657,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 648,00 lei fără TVA
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 22 FORD MARAMURES SI SATU MARE.
Valoarea maximă : 159.334,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 3010,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 2 buc+piese 4 buc+manopera 4 ore.
Valoarea maximă : 3.983,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 1.100,00 lei fără TVA
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 39 LEI
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 17 OPEL SUCEAVA.
Valoarea maximă : 131.606,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 4.360,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 3 buc+piese 4 buc+manopera 6 ore.
Valoarea maximă : 3.290,00 lei fără TVA;
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 32 LEI
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 9 ATV-URI MARAMURES SATU MARE SI SUCEAVA.
Valoarea maximă : 770.507,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 38.940,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 44 buc+piese 16 buc+manopera 88 ore.
Valoarea maximă : 19.262,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 1.947,00 lei fără TVA
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 192,00 LEI
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 21 ARMATRAC SCANIA AUTOBASCULANTA SUCEAVA.
Valoarea maximă : 463.347,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 7.837,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 3 buc+piese 5 buc+manopera 6 ore.
Valoarea maximă : 11.584,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 500,00 lei fără TVA
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 115 LEI
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 23 FORD SUCEAVA.
Valoarea maximă : 79.667,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 2.060,00 lei fără TVA
Valoarea maximă : 1.991,00 lei fără TVA;
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 5 NISSAN MARAMURES ŞI SATU MARE.
Valoarea maximă : 4.527.822,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 28.470,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 26 buc+piese 18 buc+manopera 52 ore.
Valoarea maximă : 113.195,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 1.423,00 lei fără TVA
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 11 LAND ROVER SUCEAVA.
Valoarea maximă : 405.903,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 6.675,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 3 buc+piese 6 buc+manopera 6 ore.
Valoarea maximă : 10.147,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 333,00 lei fără TVA
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 14 KIA MARAMURES SI SATU MARE
Valoarea maximă : 270.607,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 3.765,00 lei fără TVA
Valoarea maximă : 6.765,00 lei fără TVA;
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 20 ARMATRAC SCANIA IVECO EUROCARGO MARAMURES SI SATU MARE.
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 20 ARMATRAC SCANIA IVECO EUROCARGO MARAMURES SI SATU MARE.
Valoarea maximă : 647.063,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 11.731,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 5 buc+piese 3 buc+manopera 10 ore.
Valoarea maximă : 16.176,00 lei fără TVA;
Denumirea lotului: LOTUL 1 - DACIA MARAMURES ŞI SATU MARE
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 1 - DACIA MARAMURES ŞI SATU MARE.
Valoarea maximă : 14.950.964,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 91.411,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 87 buc+piese 21 buc+manopera 174 ore.
Valoarea maximă : 373.774,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 4.570,00 lei fără TVA
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 7 MERCEDES-BENZ MARAMURES SI SATU MARE.
Valoarea maximă : 1.087.828,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 12.122,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 10 buc+piese 4 buc+manopera 20 ore.
Valoarea maximă : 27.195,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 606,00 lei fără TVA
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 271,00 LEI
Scurtă descriere:
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 18 MITSUBISHI MARAMURES SI SATU MARE.
Valoarea maximă : 1.808.599,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 24.271,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 13 buc+piese 26 buc+manopera 26 ore.
Valoarea maximă : 45.214,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 900,00 lei fără TVA
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 8 MERCEDES-BENZ SUCEAVA.
Valoarea maximă : 543.914,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 6.571,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 5 buc+piese 2 buc+manopera 10 ore.
Valoarea maximă : 13.597,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 328,00 lei fără TVA
SERVICII DE MENTENANŢĂ PREVENTIVĂ (REVIZIE TEHNICĂ) ŞI CORECTIVĂ (REPARAŢIE) PENTRU AUTOVEHICULELE DIN DOTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAŢIEI AFERENTE LOTULUI 19 MITSUBISHI SUCEAVA
Valoarea maximă : 1.252.107,00 lei fără TVA;
Valoarea minima : 16.803,00 lei fără TVA
Cantitatea minima : revizii 9 buc+piese 18 buc+manopera 18 ore.
Valoarea maximă : 31.302,00 lei fără TVA;
Informații suplimentare: Valoarea garantiei de participare: 313 LEI
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: la sediul prestatorului
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-07-23 📅
Valoarea totală a achiziției: 31454.34 RON 💰
Telefon: +40 0755222072📞
Valoarea totală a achiziției: 20313.06 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-07-06 📅
Valoarea totală a achiziției: 1223.67 RON 💰
1680.67 RON 💰
5042.02 RON 💰
1390.76 RON 💰
28710.92 RON 💰
Autoritatea contractantă Contact
Punct de contact: Simona leordean
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMATIEI - Biroul Juridic
Adresa poștală: str Dragos Voda, nr. 38
Orașul poștal: Sighetu Marmatiei
Sursa: OJS 2021/S 149-397702 (2021-07-30)
Anunt de atribuire (2021-10-21) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1580.67 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-10-21 📅
Data publicării: 2021-10-26 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 208-545189
Număr JO-S: 208
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-08-19 📅
Valoarea totală a achiziției: 1580.67 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-09-15 📅
Valoarea totală a achiziției: 13303.24 RON 💰
4285.71 RON 💰
700 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-09-24 📅
Valoarea totală a achiziției: 14503.78 RON 💰
510.50 RON 💰
24252.10 RON 💰
26152.10 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-08-26 📅
Valoarea totală a achiziției: 1959.20 RON 💰
21872.11 RON 💰
218.57 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 208-545189 (2021-10-21)
Anunt de atribuire (2021-12-28) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 52719.56 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-12-28 📅
Data publicării: 2021-12-31 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 255-675870
Număr JO-S: 255
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-10-26 📅
Valoarea totală a achiziției: 52719.56 RON 💰
8197.45 RON 💰
4213.56 RON 💰
3088.42 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-11-19 📅
Valoarea totală a achiziției: 7563.03 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-12-06 📅
Valoarea totală a achiziției: 6156.07 RON 💰
14875.71 RON 💰
30461.76 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-12-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 5666.80 RON 💰
29142.92 RON 💰
20023.58 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 255-675870 (2021-12-28)
Anunt de atribuire (2022-04-05) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 080 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-04-05 📅
Data publicării: 2022-04-08 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 070-186582
Număr JO-S: 70
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-02-09 📅
Valoarea totală a achiziției: 2 080 RON 💰
1 425 RON 💰
7 572 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 730 RON 💰
12436.97 RON 💰
1411.76 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-24 📅
Valoarea totală a achiziției: 17400.71 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-01 📅
Valoarea totală a achiziției: 43 560 RON 💰
21016.19 RON 💰
345.92 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-04 📅
Valoarea totală a achiziției: 11171.53 RON 💰
11008.40 RON 💰
9075.63 RON 💰
11811.38 RON 💰
670 729 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 070-186582 (2022-04-05)
Anunt de atribuire (2022-06-29) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 4042.02 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-06-29 📅
Data publicării: 2022-07-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 126-359339
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-04-26 📅
Adresă internet: www.fortunamotor.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 4042.02 RON 💰
4 900 RON 💰
7423.63 RON 💰
23397.49 RON 💰
38020.10 RON 💰
14781.52 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-24 📅
Valoarea totală a achiziției: 3361.34 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 18369.75 RON 💰
427.25 RON 💰
5714.29 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-28 📅
Valoarea totală a achiziției: 21823.53 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-05-27 📅
Valoarea totală a achiziției: 7282.16 RON 💰
24258.37 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-05-23 📅
Valoarea totală a achiziției: 6381.54 RON 💰
3957.15 RON 💰
21500.13 RON 💰
1241.05 RON 💰
16 687 RON 💰
8244.87 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 126-359339 (2022-06-29)
Anunt de atribuire (2022-10-03) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 11764.71 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-10-03 📅
Data publicării: 2022-10-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 194-549686
Număr JO-S: 194
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-08-26 📅
Valoarea totală a achiziției: 11764.71 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-09-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 15420.87 RON 💰
551.82 RON 💰
2872.96 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-09-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 1082.94 RON 💰
8437.56 RON 💰
8149.89 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-08-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 83.19 RON 💰
11764.70 RON 💰
371.34 RON 💰
16155.59 RON 💰
20895.38 RON 💰
2 780 RON 💰
15528.91 RON 💰
Referință Informații suplimentare
7.In cazul in care doua sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, autoritatea contractanta solicita ofertantilor o noua propunere financiara iar contractul va fi atribuit ofertantului a carui noua propunere financiara are pretul cel mai scazut.

Sursa: OJS 2022/S 194-549686 (2022-10-03)
Anunt de atribuire (2023-01-04) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 8236.98 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-01-04 📅
Data publicării: 2023-01-09 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 006-014515
Număr JO-S: 6
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-11-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 8236.98 RON 💰
20363.87 RON 💰
1973.79 RON 💰
3781.52 RON 💰
600 RON 💰
5 648 RON 💰
924.37 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-10-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 1098.52 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-12-19 📅
Valoarea totală a achiziției: 4228.29 RON 💰
8581.51 RON 💰
1124.37 RON 💰
3 200 RON 💰
21302.52 RON 💰
5682.54 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-10-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 30765.42 RON 💰
22031.09 RON 💰
2698.96 RON 💰
1139.24 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 006-014515 (2023-01-04)
Anunt de atribuire (2023-03-02) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 25697.48 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-03-02 📅
Data publicării: 2023-03-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 047-138131
Număr JO-S: 47
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-01-25 📅
Valoarea totală a achiziției: 25697.48 RON 💰
1674.79 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-01-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 2172.63 RON 💰
630.25 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-02-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 34327.73 RON 💰
33613.45 RON 💰
67226.89 RON 💰
8907.56 RON 💰
26470.59 RON 💰
6060.50 RON 💰
6378.15 RON 💰
734.45 RON 💰
25210.08 RON 💰
146638.66 RON 💰
8803.36 RON 💰
4201.69 RON 💰
16806.72 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 047-138131 (2023-03-02)