Servicii de „Software pentru dezvoltarea și adaptarea unui sistem electronic de management educațional”, în cadrul Proiectului „Correctional” care face obiectul contractului de finanțare nr. 1/69989/30.8.2019

Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna

Se dorește achiziționarea serviciilor de dezvoltare software- ”Dezvoltare și adaptare a unei aplicații de management educațional (EMES)”, servicii ce includ și găzduirea aplicației pentru o perioadă de 3 ani, asigurarea serviciului de mentenanță a programului pentru o perioadă de de 3 ani și serviciile de instruire a administratorilor și utilizatorilor aplicației, realizat în cadrul Proiectului "Correctional" care face obiectul Contractului de finanțare nr. 1/69989/30.08.2019.
Programul-aplicație EMES - sistem electronic de management educațional - va fi conceput astfel încât să asigure modelarea procesului didactic/instructiv, constituindu-se într-o aplicație prietenoasă și accesibilă pentru conducerea școlii, profesori/personalul didactic auxiliar/traineri și elevi/cursanți.
Prin Programul-aplicație EMES, va fi asigurat accesul utilizatorilor la orar, suporturile de curs, la rezultatele evaluărilor elevilor, la completarea chestionarelor de satisfacție etc. Programul va fi accesibil atât elevilor cât și profesorilor și personalului cu atribuții administrative (Logistică, CESA, etc).
Programul /aplicație EMES va reprezenta un sistem complet de planificare, organizare, desfășurare și finalizare a procesului de învățământ al instituției, respectiv:
— de evidență a datelor personale și a dosarelor de școlarizare ale elevilor,
— de evidență a situației școlare a elevilor, de notare (note, absențe, calcul automat al mediilor),
— de asigurare a registrului matricol electronic și registrului unic de evidență a actelor de studii,
— de organizare, monitorizare și evidență a stagiilor de practică,
— permite accesarea unor instrumente de predare (materiale didactice, teme, rezultate evaluări),
— de organizare (consiliu de administrație, consiliu profesoral, calendar),
— de efectuare a sondajelor de opinie a elevilor și profesorilor,
— de gestionare a organizării și desfășurării examenului de absolvire (inclusiv tipărirea diplomelor și certificatelor de absolvire în formate agreate de către ministerul educației și cercetării).
Programul-aplicație EMES, realizat în baza serviciilor de dezvoltarea software, va integra toate facilitățile menționate mai sus, având capacitatea de a emite rapoarte diverse utilizând baza de date constituită și va putea fi configurat în funcție de nevoile școlii.
Având în vedere particularitățile sistemului penitenciar și politicile de confidențialitate, aplicația va fi structurată pe două paliere:
— un palier cu informații comune (orar, program activități extrașcolare, structură an de învățământ, evaluări etc.)
— un palier cu informații cu caracter restrictiv (informații personale despre elevi, activitate comisii, etc.).
Din aceste motive fiecare utilizator va avea acces limitat/restricționat la anumite informații, în funcție de rolul său în sistem, pe bază de nume utilizator și parolă.
Nivelul de acces al utilizatorilor va fi determinat de către un administrator de aplicație. Pentru o mai bună administrare a utilizatorilor, la nivelul aplicației vor fi definite roluri cu drepturi de acces standard pentru: elev, profesor, diriginte, lucrător evidență elevi, lucrător planificare, evaluator, lucrător formare profesională, etc.
În ceea ce privește componenta ”Stagii de practică”, va fi posibil acordarea accesului și pentru lucrători din alte unități ale sistemului administrației penitenciare, cu drept de introducere date sau de vizualizare date în anumite module alocate.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2020-09-11. Achiziția publică a fost publicată pe 2020-08-07.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2020-08-07 Anunţ de participare
2020-09-02 Informaţii suplimentare
2020-12-04 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2020-08-07)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de dezvoltare de software IT
Număr de referință: 427806020208
Scurtă descriere:
Se dorește achiziționarea serviciilor de dezvoltare software- ”Dezvoltare și adaptare a unei aplicații de management educațional (EMES)”, servicii ce includ și găzduirea aplicației pentru o perioadă de 3 ani, asigurarea serviciului de mentenanță a programului pentru o perioadă de de 3 ani și serviciile de instruire a administratorilor și utilizatorilor aplicației, realizat în cadrul Proiectului "Correctional" care face obiectul Contractului de finanțare nr. 1/69989/30.08.2019. Programul-aplicație EMES - sistem electronic de management educațional - va fi conceput astfel încât să asigure modelarea procesului didactic/instructiv, constituindu-se într-o aplicație prietenoasă și accesibilă pentru conducerea școlii, profesori/personalul didactic auxiliar/traineri și elevi/cursanți. Prin Programul-aplicație EMES, va fi asigurat accesul utilizatorilor la orar, suporturile de curs, la rezultatele evaluărilor elevilor, la completarea chestionarelor de satisfacție etc. Programul va fi accesibil atât elevilor cât și profesorilor și personalului cu atribuții administrative (Logistică, CESA, etc). Programul /aplicație EMES va reprezenta un sistem complet de planificare, organizare, desfășurare și finalizare a procesului de învățământ al instituției, respectiv: — de evidență a datelor personale și a dosarelor de școlarizare ale elevilor, — de evidență a situației școlare a elevilor, de notare (note, absențe, calcul automat al mediilor), — de asigurare a registrului matricol electronic și registrului unic de evidență a actelor de studii, — de organizare, monitorizare și evidență a stagiilor de practică, — permite accesarea unor instrumente de predare (materiale didactice, teme, rezultate evaluări), — de organizare (consiliu de administrație, consiliu profesoral, calendar), — de efectuare a sondajelor de opinie a elevilor și profesorilor, — de gestionare a organizării și desfășurării examenului de absolvire (inclusiv tipărirea diplomelor și certificatelor de absolvire în formate agreate de către ministerul educației și cercetării). Programul-aplicație EMES, realizat în baza serviciilor de dezvoltarea software, va integra toate facilitățile menționate mai sus, având capacitatea de a emite rapoarte diverse utilizând baza de date constituită și va putea fi configurat în funcție de nevoile școlii. Având în vedere particularitățile sistemului penitenciar și politicile de confidențialitate, aplicația va fi structurată pe două paliere: — un palier cu informații comune (orar, program activități extrașcolare, structură an de învățământ, evaluări etc.) — un palier cu informații cu caracter restrictiv (informații personale despre elevi, activitate comisii, etc.). Din aceste motive fiecare utilizator va avea acces limitat/restricționat la anumite informații, în funcție de rolul său în sistem, pe bază de nume utilizator și parolă. Nivelul de acces al utilizatorilor va fi determinat de către un administrator de aplicație. Pentru o mai bună administrare a utilizatorilor, la nivelul aplicației vor fi definite roluri cu drepturi de acces standard pentru: elev, profesor, diriginte, lucrător evidență elevi, lucrător planificare, evaluator, lucrător formare profesională, etc. În ceea ce privește componenta ”Stagii de practică”, va fi posibil acordarea accesului și pentru lucrători din alte unități ale sistemului administrației penitenciare, cu drept de introducere date sau de vizualizare date în anumite module alocate.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de dezvoltare de software IT 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bacău 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Organism de drept public
Numele autorității contractante: Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna
Adresa poștală: Str.Tisești nr. 137
Cod poștal: 605600
Orașul poștal: Târgu Ocna
Contact
Adresă internet: http://www.snpaptgocna.ro 🌏
E-mail: achizitii.smaptgocna@anp.gov.ro 📧
Telefon: +40 234344149 📞
Fax: +40 234344153 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100101107 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2020-08-07 📅
Termen-limită de depunere: 2020-09-11 📅
Data publicării: 2020-08-12 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2020/S 155-379446
Număr JO-S: 155

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Se dorește achiziționarea serviciilor de dezvoltare software- ”Dezvoltare și adaptare a unei aplicații de management educațional (EMES)”, servicii ce includ și găzduirea aplicației pentru o perioadă de 3 ani, asigurarea serviciului de mentenanță a programului pentru o perioadă de de 3 ani și serviciile de instruire a administratorilor și utilizatorilor aplicației, realizat în cadrul Proiectului "Correctional" care face obiectul Contractului de finanțare nr. 1/69989/30.08.2019.
Arată mai mult
Programul-aplicație EMES - sistem electronic de management educațional - va fi conceput astfel încât să asigure modelarea procesului didactic/instructiv, constituindu-se într-o aplicație prietenoasă și accesibilă pentru conducerea școlii, profesori/personalul didactic auxiliar/traineri și elevi/cursanți.
Arată mai mult
Prin Programul-aplicație EMES, va fi asigurat accesul utilizatorilor la orar, suporturile de curs, la rezultatele evaluărilor elevilor, la completarea chestionarelor de satisfacție etc. Programul va fi accesibil atât elevilor cât și profesorilor și personalului cu atribuții administrative (Logistică, CESA, etc).
Arată mai mult
Programul /aplicație EMES va reprezenta un sistem complet de planificare, organizare, desfășurare și finalizare a procesului de învățământ al instituției, respectiv:
— de evidență a datelor personale și a dosarelor de școlarizare ale elevilor,
— de evidență a situației școlare a elevilor, de notare (note, absențe, calcul automat al mediilor),
— de asigurare a registrului matricol electronic și registrului unic de evidență a actelor de studii,
— de organizare, monitorizare și evidență a stagiilor de practică,
— permite accesarea unor instrumente de predare (materiale didactice, teme, rezultate evaluări),
— de organizare (consiliu de administrație, consiliu profesoral, calendar),
— de efectuare a sondajelor de opinie a elevilor și profesorilor,
— de gestionare a organizării și desfășurării examenului de absolvire (inclusiv tipărirea diplomelor și certificatelor de absolvire în formate agreate de către ministerul educației și cercetării).
Programul-aplicație EMES, realizat în baza serviciilor de dezvoltarea software, va integra toate facilitățile menționate mai sus, având capacitatea de a emite rapoarte diverse utilizând baza de date constituită și va putea fi configurat în funcție de nevoile școlii.
Arată mai mult
Având în vedere particularitățile sistemului penitenciar și politicile de confidențialitate, aplicația va fi structurată pe două paliere:
— un palier cu informații comune (orar, program activități extrașcolare, structură an de învățământ, evaluări etc.)
— un palier cu informații cu caracter restrictiv (informații personale despre elevi, activitate comisii, etc.).
Din aceste motive fiecare utilizator va avea acces limitat/restricționat la anumite informații, în funcție de rolul său în sistem, pe bază de nume utilizator și parolă.
Nivelul de acces al utilizatorilor va fi determinat de către un administrator de aplicație. Pentru o mai bună administrare a utilizatorilor, la nivelul aplicației vor fi definite roluri cu drepturi de acces standard pentru: elev, profesor, diriginte, lucrător evidență elevi, lucrător planificare, evaluator, lucrător formare profesională, etc.
Arată mai mult
În ceea ce privește componenta ”Stagii de practică”, va fi posibil acordarea accesului și pentru lucrători din alte unități ale sistemului administrației penitenciare, cu drept de introducere date sau de vizualizare date în anumite module alocate.
Valoarea totală estimată: 258476.05 RON 💰
Scurtă descriere:
Găzduirea aplicației va fi asigurată gratuit de către prestator pentru o perioadă de 3 ani de la data recepției aplicației, prestatorul asigurând și transferul aplicației pe oricare alt server, la solicitarea autorității contractante.
Asigurarea serviciului de garanție/mentenanță va fi asigurată gratuit de către prestator pentru o perioadă de de 3 ani de la data de recepție a serviciului.
Serviciul de Mentenanța implică următoarele:
— asigurarea suportului tehnic și a consultanței de specialitate pentru administratorii aplicației din cadrul autorității contractante,
— asigurarea funcționalității aplicației în integralitatea sa,
— asigurarea de suport și asistență tehnică pentru funcționalitatea aplicației,
— soluţionarea cu operativitate a eventualelor erori care pot să apară în funcţionarea aplicației,
— asigurarea securității informației/datelor autorității contractante,
— oferirea unui back-up periodic bazei de date a aplicației,
— asigurarea accesului utilizatorilor la aplicație, de pe orice dispozitiv electronic, indiferent de conexiunea la internet existentă,
— restaurarea aplicației (recovery) în caz de pierdere accidentală a datelor sau de dezastru,
— remedierea în cel mai scurt timp a oricărei probleme de natură tehnică sau funcțională apărută în funcționarea sistemului informatic,
— modificarea/actualizarea aplicațiilor informatice componente ale sistemului, la solicitarea beneficiarului sau în urma constatării unor defecțiuni și să documenteze aceste modificări.
Pe toată perioada de garanție și mentenanță, Prestatorul se obligă să remedieze toate problemele apărute (bug-uri, funcționalități implementate defectuos care prezintă blocaje, scăderi de performanță în condiții de exploatare, etc); achizitorul va înștiința de îndată prestatorul cu privire la acestea. Prestatorul va remedia problemele apărute în următoarele termene:
Arată mai mult
— disfuncționalități critice (incidente care afectează întreg sistemul, iar programul nu mai poate funcționa) - timp de răspuns 4 ore de la notificare, timp de remediere 2 zile lucrătoare,
— disfuncționalități semnificative (programul funcționează cu greutate)-timp de răspuns 8 ore de la notificare, timp de remediere 3 zile lucrătoare,
— disfuncționalități moderate (programul prezintă o degradare moderată a calității oferite)- timp de răspuns 4 ore, timp de remediere 4 zile lucrătoare,
— disfuncționalități minime (impedimente minore)- timp de răspuns 4 ore, timp de remediere 5 zile lucrătoare.
Durata: 9 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiectului predefinit "Correctional" pentru implementarea Programului "Justiție", finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, care face obiectul Contractului de finantare nr.1/69989/30.08.2019.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Str.Tisești, nr.137, Loc.Tîrgu Ocna, jud.Bacau.

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
1. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții NU trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016.
Completarea și prezentarea inițială a DUAE de către ofertanți/candidați (inclusiv pentru asociați/subcontractanți/terți susținători) ca primă dovadă a neîncadrării în situațiile de excludere și a îndeplinirii cerințelor de capacitate, este obligatorie.
Arată mai mult
2. De asemenea, este obligatorie " Declaratia pe propria răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 60 (evitarea conflictului de interese) din Legea 98/2016 - completare formular 7". Toate persoanele din cadrul autorităţii contractante cu funcţii de decizie in ce priveşte organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire, respectiv, toate persoanele care aproba/semnează documente emise in legătura cu sau pentru procedura de atribuire, inclusiv care aproba bugetul aferent autorităţii contractante, necesar finanţării contractelor de achiziţie publica, sunt: Scutaru Vasile - director, Teris Laura - director adjunct economico-administrativ, Sandu Raul - sef serviciu logistica, Adamoae Emil Radu - contabil sef, Botezatu Luminita - responsabil viză CFPP, Sirbu Laura - consilier juridic.
Arată mai mult
Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile face dovada neîncadrării în situațiile de excludere, prin prezentarea, la solicitarea S.N.P.A.P., a următoarelor informații și documente:
• certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării;
• cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Arată mai mult
• după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
• alte documente edificatoare, după caz.
Documente relevante care sa dovedeasca forma de inregistrare si, dupa caz, de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, in conformitate cu cerintele legale din tara in care este stabilit operatorul economic. Modalitate de indeplinire – DUAE, documente justificative – Certificat ONRC din care sa rezulte ca obiectul contractului are corespondent in codurile CAEN principale sau secundare, se vor prezenta la solicitarea Autoritatii contractante doar ofertantului clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Cerinta se aplica inclusiv pentru subcontractanti si/sau terti sustinatori care completeaza informatiile aferente situatiei lor la nivelul unui DUAE distinct. Ofertantii straini vor depune documente echivalente din tara in care este stabilit operatorul economic.
Arată mai mult
Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anuala Cifra de afaceri medie anuala, pentru ultimii 3 ani
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor: Specificati cifra de afaceri medie anuala, pentru ultimii 3 ani.
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Autoritatea contractantă solicită ca operatorul economic să fi prestat în ultimii 3 ani servicii de proiectare software în valoare cumulata de minimum 260.000 RON fără TVA, la nivelul a minim un contract - maxim 3 contracte. Se vor prezenta informații aferente principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor și a beneficiarilor publici sau privați în Formularul nr. 1 – ”Declarație privind lista principalelor servicii prestate”.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Autoritatea contractantă solicită ca operatorul economic să fi prestat în ultimii 3 ani servicii de proiectare software în valoare cumulata de minimum 260.000 RON fără TVA, la nivelul a minim un contract - maxim 3 contracte. Se vor prezenta informații aferente principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor și a beneficiarilor publici sau privați în Formularul nr. 1 – ”Declarație privind lista principalelor servicii prestate”.
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2020-12-11 📅
Data deschiderii ofertelor: 2020-09-11 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Algoritm de calcul: 3.1. Abordarea propusă pentru implementarea contractului- se pot acorda maxim 6 puncte. 3.2. Resursele (umane şi materiale) şi realizările corespunzătoare fiecărei activităţi- se pot acorda maxim 6 puncte. 3.3. Atribuţiile membrilor echipei în implementarea activităţilor contractului şi, dacă este cazul, contribuţia fiecărui membru al grupului de operatori economici, precum şi distribuirea şi interacţiunea sarcinilor şi responsabilităţilor dintre ei.- se pot acorda maxim 6 puncte. 3.4. Încadrarea în timp, succesiunea şi durata activităţilor propuse.- se pot acorda maxim 6 puncte. 3.5. Identificarea şi încadrarea în timp a punctelor de reper (jaloanelor) semnificative în execuţia contractului, inclusiv descrierea modului în care acestea vor fi reflectate în raportări, în special cele prevăzute în caietul de sarcini.- se pot acorda maxim 6 puncte. 3.6. Numărul de zile de muncă prevăzut pentru fiecare categorie de expert în fiecare lună pe parcursul
Criteriul de calitate (pondere): 36
Criteriul de calitate (denumire): Cerința minimă pentru conformitatea ofertei tehnice este ca fiecare dintre experții cheie desemnați să fi participat la cel puțin un proiect similar, realizând activități similare cu cele ce urmează a fi implementate în cadrul contractului.- Project manager - punctaj maxim 8 puncte; a) pentru implicarea în 2-4 proiecte a persoanei propuse - 2 puncte; b) pentru implicarea în 5-7 proiecte a persoanei propuse - 4 puncte; c) pentru implicarea în peste 7 proiecte a persoanei propuse - 8 puncte- Analist Programator - punctaj maxim 8 puncte a) pentru implicarea în 2-4 proiecte a persoanei propuse - 2 puncte;b) pentru implicarea în 5-7 proiecte a persoanei propuse - 4 puncte;c) pentru implicarea în peste 7 proiecte a persoanei propuse - 8 puncte- Analist Programator - punctaj maxim 8 puncte a) pentru implicarea în 2-4 proiecte a persoanei propuse - 2 puncte; b) pentru implicarea în 5-7 proiecte a persoanei propuse - 4 puncte; c) pentru implicarea în peste 7 proiecte -8 puncte.
Criteriul de calitate (pondere): 24
Preț (pondere): 40

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: R 4278060
Contact
Punct de contact: Raul Sandu
Adresă internet: www.snpaptgocna.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100101107 🌏

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Sursa: OJS 2020/S 155-379446 (2020-08-07)
Informaţii suplimentare (2020-09-02)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Se dorește achiziționarea serviciilor de dezvoltare software „Dezvoltare și adaptare a unei aplicații de management educațional (EMES)”, servicii ce includ și găzduirea aplicației pentru o perioadă de trei ani, asigurarea serviciului de mentenanță a programului pentru o perioadă de trei ani și serviciile de instruire a administratorilor și utilizatorilor aplicației, realizat în cadrul proiectului „Correctional” care face obiectul contractului de finanțare nr. 1/69989/30.8.2019. Programul-aplicație EMES – sistem electronic de management educațional – va fi conceput astfel încât să asigure modelarea procesului didactic/instructiv, constituindu-se într-o aplicație prietenoasă și accesibilă pentru conducerea școlii, profesori/personalul didactic auxiliar/traineri și elevi/cursanți. Prin programul-aplicație EMES, va fi asigurat accesul utilizatorilor la orar, suporturile de curs, la rezultatele evaluărilor elevilor, la completarea chestionarelor de satisfacție etc. Programul va fi accesibil atât elevilor cât și profesorilor și personalului cu atribuții administrative (Logistică, CESA etc). Programul/aplicație EMES va reprezenta un sistem complet de planificare, organizare, desfășurare și finalizare a procesului de învățământ al instituției, respectiv: — de evidență a datelor personale și a dosarelor de școlarizare ale elevilor; — de evidență a situației școlare a elevilor, de notare (note, absențe, calcul automat al mediilor); — de asigurare a registrului matricol electronic și registrului unic de evidență a actelor de studii; — de organizare, monitorizare și evidență a stagiilor de practică; — permite accesarea unor instrumente de predare (materiale didactice, teme, rezultate evaluări); — de organizare (consiliu de administrație, consiliu profesoral, calendar); — de efectuare a sondajelor de opinie a elevilor și profesorilor; — de gestionare a organizării și desfășurării examenului de absolvire (inclusiv tipărirea diplomelor și certificatelor de absolvire în formate agreate de către ministerul educației și cercetării). Programul-aplicație EMES, realizat în baza serviciilor de dezvoltarea software, va integra toate facilitățile menționate mai sus, având capacitatea de a emite rapoarte diverse utilizând baza de date constituită și va putea fi configurat în funcție de nevoile școlii. Având în vedere particularitățile sistemului penitenciar și politicile de confidențialitate, aplicația va fi structurată pe două paliere: — un palier cu informații comune (orar, program activități extrașcolare, structură an de învățământ, evaluări etc.); — un palier cu informații cu caracter restrictiv (informații personale despre elevi, activitate comisii etc.). Din aceste motive fiecare utilizator va avea acces limitat/restricționat la anumite informații, în funcție de rolul său în sistem, pe bază de nume utilizator și parolă. Nivelul de acces al utilizatorilor va fi determinat de către un administrator de aplicație. Pentru o mai bună administrare a utilizatorilor, la nivelul aplicației vor fi definite roluri cu drepturi de acces standard pentru: elev, profesor, diriginte, lucrător evidență elevi, lucrător planificare, evaluator, lucrător formare profesională etc. În ceea ce privește componenta „Stagii de practică”, va fi posibil acordarea accesului și pentru lucrători din alte unități ale sistemului administrației penitenciare, cu drept de introducere date sau de vizualizare date în anumite module alocate.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare

Autoritatea contractantă
Identitate
Adresa poștală: Str. Tisești nr. 137

Referință
Date
Data trimiterii: 2020-09-02 📅
Data publicării: 2020-09-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2020/S 173-418893
Se referă la anunț: 2020/S 155-379446
Număr JO-S: 173

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Se dorește achiziționarea serviciilor de dezvoltare software „Dezvoltare și adaptare a unei aplicații de management educațional (EMES)”, servicii ce includ și găzduirea aplicației pentru o perioadă de trei ani, asigurarea serviciului de mentenanță a programului pentru o perioadă de trei ani și serviciile de instruire a administratorilor și utilizatorilor aplicației, realizat în cadrul proiectului „Correctional” care face obiectul contractului de finanțare nr. 1/69989/30.8.2019.
Arată mai mult
Programul-aplicație EMES – sistem electronic de management educațional – va fi conceput astfel încât să asigure modelarea procesului didactic/instructiv, constituindu-se într-o aplicație prietenoasă și accesibilă pentru conducerea școlii, profesori/personalul didactic auxiliar/traineri și elevi/cursanți.
Arată mai mult
Prin programul-aplicație EMES, va fi asigurat accesul utilizatorilor la orar, suporturile de curs, la rezultatele evaluărilor elevilor, la completarea chestionarelor de satisfacție etc. Programul va fi accesibil atât elevilor cât și profesorilor și personalului cu atribuții administrative (Logistică, CESA etc).
Arată mai mult
Programul/aplicație EMES va reprezenta un sistem complet de planificare, organizare, desfășurare și finalizare a procesului de învățământ al instituției, respectiv:
— de evidență a datelor personale și a dosarelor de școlarizare ale elevilor;
— de evidență a situației școlare a elevilor, de notare (note, absențe, calcul automat al mediilor);
— de asigurare a registrului matricol electronic și registrului unic de evidență a actelor de studii;
— de organizare, monitorizare și evidență a stagiilor de practică;
— permite accesarea unor instrumente de predare (materiale didactice, teme, rezultate evaluări);
— de organizare (consiliu de administrație, consiliu profesoral, calendar);
— de efectuare a sondajelor de opinie a elevilor și profesorilor;
— un palier cu informații comune (orar, program activități extrașcolare, structură an de învățământ, evaluări etc.);
— un palier cu informații cu caracter restrictiv (informații personale despre elevi, activitate comisii etc.).
Nivelul de acces al utilizatorilor va fi determinat de către un administrator de aplicație. Pentru o mai bună administrare a utilizatorilor, la nivelul aplicației vor fi definite roluri cu drepturi de acces standard pentru: elev, profesor, diriginte, lucrător evidență elevi, lucrător planificare, evaluator, lucrător formare profesională etc.
Arată mai mult
În ceea ce privește componenta „Stagii de practică”, va fi posibil acordarea accesului și pentru lucrători din alte unități ale sistemului administrației penitenciare, cu drept de introducere date sau de vizualizare date în anumite module alocate.
Sursa: OJS 2020/S 173-418893 (2020-09-02)
Anunt de atribuire (2020-12-04)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Se dorește achiziționarea serviciilor de dezvoltare software – „Dezvoltare și adaptare a unei aplicații de management educațional (EMES)”, servicii ce includ și găzduirea aplicației pentru o perioadă de trei ani, asigurarea serviciului de mentenanță a programului pentru o perioadă de trei ani și serviciile de instruire a administratorilor și utilizatorilor aplicației, realizat în cadrul proiectului „Correctional” care face obiectul contractului de finanțare nr. 1/69989/30.8.2019. Programul-aplicație EMES – sistem electronic de management educațional – va fi conceput astfel încât să asigure modelarea procesului didactic/instructiv, constituindu-se într-o aplicație prietenoasă și accesibilă pentru conducerea școlii, profesori/personalul didactic auxiliar/traineri și elevi/cursanți. Prin programul-aplicație EMES, va fi asigurat accesul utilizatorilor la orar, suporturile de curs, la rezultatele evaluărilor elevilor, la completarea chestionarelor de satisfacție etc. Programul va fi accesibil atât elevilor, cât și profesorilor și personalului cu atribuții administrative (logistică, CESA etc.). Programul/aplicație EMES va reprezenta un sistem complet de planificare, organizare, desfășurare și finalizare a procesului de învățământ al instituției, respectiv: — de evidență a datelor personale și a dosarelor de școlarizare ale elevilor; — de evidență a situației școlare a elevilor, de notare (note, absențe, calcul automat al mediilor); — de asigurare a registrului matricol electronic și registrului unic de evidență a actelor de studii; — de organizare, monitorizare și evidență a stagiilor de practică; — permite accesarea unor instrumente de predare (materiale didactice, teme, rezultate evaluări); — de organizare (consiliu de administrație, consiliu profesoral, calendar); — de efectuare a sondajelor de opinie a elevilor și profesorilor; — de gestionare a organizării și desfășurării examenului de absolvire (inclusiv tipărirea diplomelor și certificatelor de absolvire în formate agreate de către ministerul educației și cercetării). Programul-aplicație EMES, realizat în baza serviciilor de dezvoltarea software, va integra toate facilitățile menționate mai sus, având capacitatea de a emite rapoarte diverse, utilizând baza de date constituită și va putea fi configurat în funcție de nevoile școlii. Având în vedere particularitățile sistemului penitenciar și politicile de confidențialitate, aplicația va fi structurată pe două paliere: — un palier cu informații comune (orar, program activități extrașcolare, structură an de învățământ, evaluări etc.); — un palier cu informații cu caracter restrictiv (informații personale despre elevi, activitate comisii, etc.). Din aceste motive fiecare utilizator va avea acces limitat/restricționat la anumite informații, în funcție de rolul său în sistem, pe bază de nume utilizator și parolă. Nivelul de acces al utilizatorilor va fi determinat de către un administrator de aplicație. Pentru o mai bună administrare a utilizatorilor, la nivelul aplicației vor fi definite roluri cu drepturi de acces standard pentru: elev, profesor, diriginte, lucrător evidență elevi, lucrător planificare, evaluator, lucrător formare profesională etc. În ceea ce privește componenta „Stagii de practică”, va fi posibil acordarea accesului și pentru lucrători din alte unități ale sistemului administrației penitenciare, cu drept de introducere date sau de vizualizare date în anumite module alocate.
Arată mai mult
Valoarea totală a achiziției: 200 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2020-12-04 📅
Data publicării: 2020-12-09 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2020/S 240-594224
Număr JO-S: 240

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Se dorește achiziționarea serviciilor de dezvoltare software – „Dezvoltare și adaptare a unei aplicații de management educațional (EMES)”, servicii ce includ și găzduirea aplicației pentru o perioadă de trei ani, asigurarea serviciului de mentenanță a programului pentru o perioadă de trei ani și serviciile de instruire a administratorilor și utilizatorilor aplicației, realizat în cadrul proiectului „Correctional” care face obiectul contractului de finanțare nr. 1/69989/30.8.2019.
Arată mai mult
Prin programul-aplicație EMES, va fi asigurat accesul utilizatorilor la orar, suporturile de curs, la rezultatele evaluărilor elevilor, la completarea chestionarelor de satisfacție etc. Programul va fi accesibil atât elevilor, cât și profesorilor și personalului cu atribuții administrative (logistică, CESA etc.).
Arată mai mult
Programul-aplicație EMES, realizat în baza serviciilor de dezvoltarea software, va integra toate facilitățile menționate mai sus, având capacitatea de a emite rapoarte diverse, utilizând baza de date constituită și va putea fi configurat în funcție de nevoile școlii.
Arată mai mult

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2020-11-25 📅
Nume: Holisun
Numărul național de înregistrare: RO 14184124
Adresa poștală: Strada Cărbunari, Nr. 8
Orașul poștal: Na
Cod poștal: 430397
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 262226778 📞
E-mail: oliviu.matei@holisun.com 📧
Țara: Maramureş 🏙️
Adresă internet: www.holisun.com 🌏
Valoarea totală a achiziției: 200 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 7

Informații complementare
Revizuirea organismului
Orașul poștal: Bucureşti
Sursa: OJS 2020/S 240-594224 (2020-12-04)