Achiziție de materiale consumabile și materiale de protecție necesare în vederea consolidării capacității Spitalului Municipal Motru în gestionarea și stoparea crizei sanitare COVID-19

Spital Municipal Motru

Contract de achiziție publică pentru furnizare materiale consumabile si materiale de protecție necesare în vederea consolidării capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19.
Achiziția de produse, al cărui obiect este divizat în 14 loturi, include cu titlu accesoriu activități/operațiuni de transport, manipulare, teste de acceptanță/probe funcționale/de utilizare, suport tehnic constând în asistență tehnică la vânzare și asistență tehnică post vânzare (fiecare dintre operațiunile necesare, respectiv descrierea specifică a intervențiilor cu titlu accesoriu ce trebuie efectuate în cadrul activităților desfășurate este detaliată în contextul prezentului caiet de sarcini la cap. „3.1 Produsele solicitate si operațiunile cu titlu accesoriu necesar a fi realizate
INCHEIEREA CONTRACTULUI DE FURNIZARE ESTE CONDITIONAT DE CLAUZA SUSPENSIVA, IN SENSUL CA INCHEIEREA CONTRACTULUI DE ACHIZITIE PUBLICA ESTE CONDITIONATA DE SEMNAREA CONTRACTULUI DE FINANTARE DIN FONDURI EUROPENE PRIN " Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020; Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19; Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19; Operațiunea: Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 - Proiectul nr. 139832 denumit: “Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19” semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice. Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 și H.G. nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertanții declarați câștigători numai în măsura în care se va incheia contractul de finantare cu Fonduri Europene neramburasabile - Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020; Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19; Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19; Operațiunea: Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 - Proiectul nr. 139832 denumit: “Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19”.
În cazul în care, indiferent de motive, obtinerea/aprobarea finantarii din fonduri europene nerambursabile nu se realizeaza pana la data de 31.08.2021, Autoritatea Contractantă, după primirea răspunsului la cererea de finantare își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art. 212 alin (1) lit. c) teza 2 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică. Ofertanții din cadrul acestei proceduri înțeleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerata răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificata asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus/clauzei suspensive, asumându-si întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-06-22. Achiziția publică a fost publicată pe 2021-05-12.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2021-05-12 Anunţ de participare
2021-05-24 Informaţii suplimentare
2021-10-26 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2021-05-12)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Îmbrăcăminte de uz profesional, îmbrăcăminte specială de lucru şi accesorii
Număr de referință: 1284452848
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare materiale consumabile si materiale de protecție necesare în vederea consolidării capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19. Achiziția de produse, al cărui obiect este divizat în 14 loturi, include cu titlu accesoriu activități/operațiuni de transport, manipulare, teste de acceptanță/probe funcționale/de utilizare, suport tehnic constând în asistență tehnică la vânzare și asistență tehnică post vânzare (fiecare dintre operațiunile necesare, respectiv descrierea specifică a intervențiilor cu titlu accesoriu ce trebuie efectuate în cadrul activităților desfășurate este detaliată în contextul prezentului caiet de sarcini la cap. „3.1 Produsele solicitate si operațiunile cu titlu accesoriu necesar a fi realizate INCHEIEREA CONTRACTULUI DE FURNIZARE ESTE CONDITIONAT DE CLAUZA SUSPENSIVA, IN SENSUL CA INCHEIEREA CONTRACTULUI DE ACHIZITIE PUBLICA ESTE CONDITIONATA DE SEMNAREA CONTRACTULUI DE FINANTARE DIN FONDURI EUROPENE PRIN " Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020; Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19; Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19; Operațiunea: Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 - Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: “Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19” semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice. Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 și H.G. nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertanții declarați câștigători numai în măsura în care se va incheia contractul de finantare cu Fonduri Europene neramburasabile - Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020; Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19; Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19; Operațiunea: Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 - Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: “Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19”. În cazul în care, indiferent de motive, obtinerea/aprobarea finantarii din fonduri europene nerambursabile nu se realizeaza pana la data de 31.08.2021, Autoritatea Contractantă, după primirea răspunsului la cererea de finantare își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art. 212 alin (1) lit. c) teza 2 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică. Ofertanții din cadrul acestei proceduri înțeleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerata răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificata asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus/clauzei suspensive, asumându-si întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană, cu participarea ţărilor membre ACAP
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Îmbrăcăminte de uz profesional, îmbrăcăminte specială de lucru şi accesorii 📦
Cod CPV suplimentar: Îmbrăcăminte de uz profesional, îmbrăcăminte specială de lucru şi accesorii 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Gorj 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Altele
Numele autorității contractante: Spital Municipal Motru
Adresa poștală: Str. Dr. Carol Davila nr. 4
Cod poștal: 215200
Orașul poștal: Motru
Contact
Adresă internet: https://www.spitalmotru.ro 🌏
E-mail: spitalmotru@yahoo.com 📧
Telefon: +40 253410003 📞
Fax: +40 253410078 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100119802 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-05-12 📅
Termen-limită de depunere: 2021-06-22 📅
Data publicării: 2021-05-17 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 094-246518
Număr JO-S: 94
Informații suplimentare
Incheierea contractului este conditionata de clauza suspensiva, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de semnarea contractului de finantare cu Fonduri Europene neramburasabile Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: “Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare materiale consumabile si materiale de protecție necesare în vederea consolidării capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19.
Achiziția de produse, al cărui obiect este divizat în 14 loturi, include cu titlu accesoriu activități/operațiuni de transport, manipulare, teste de acceptanță/probe funcționale/de utilizare, suport tehnic constând în asistență tehnică la vânzare și asistență tehnică post vânzare (fiecare dintre operațiunile necesare, respectiv descrierea specifică a intervențiilor cu titlu accesoriu ce trebuie efectuate în cadrul activităților desfășurate este detaliată în contextul prezentului caiet de sarcini la cap. „3.1 Produsele solicitate si operațiunile cu titlu accesoriu necesar a fi realizate
Arată mai mult
INCHEIEREA CONTRACTULUI DE FURNIZARE ESTE CONDITIONAT DE CLAUZA SUSPENSIVA, IN SENSUL CA INCHEIEREA CONTRACTULUI DE ACHIZITIE PUBLICA ESTE CONDITIONATA DE SEMNAREA CONTRACTULUI DE FINANTARE DIN FONDURI EUROPENE PRIN " Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020; Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19; Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19; Operațiunea: Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 - Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: “Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19” semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice. Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 și H.G. nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertanții declarați câștigători numai în măsura în care se va incheia contractul de finantare cu Fonduri Europene neramburasabile - Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020; Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19; Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19; Operațiunea: Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 - Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: “Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19”.
Arată mai mult
În cazul în care, indiferent de motive, obtinerea/aprobarea finantarii din fonduri europene nerambursabile nu se realizeaza pana la data de 31.08.2021, Autoritatea Contractantă, după primirea răspunsului la cererea de finantare își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art. 212 alin (1) lit. c) teza 2 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică. Ofertanții din cadrul acestei proceduri înțeleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerata răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificata asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus/clauzei suspensive, asumându-si întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.
Arată mai mult
Valoarea totală estimată: 3 747 000 RON 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 14
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 14
Informații despre loturi: Ofertantii pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi.
Denumirea lotului: KIT 1 MEDIU DE TRANSPORT VIRAL +2 TAMPOANE RECOLTARE NAZALA
Numărul lotului: 14
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare „Lot nr. 14” prin dotarea cu materiale consumabile, echipamente specializate de protecție medicale care vor fi utilizate in mod direct atât pentru prevenirea infectării cat și in tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire si tratament a cazurilor de infecție cu virusul COVID-19.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: 15 000 RON 💰
Durata: 180 zile
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: “Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19”
Informații suplimentare:
Incheierea contractului este conditionata de clauza suspensiva, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de semnarea contractului de finantare cu Fonduri Europene neramburasabile Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: “Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Denumirea lotului: Mânuși unica folosință
Numărul lotului: 9
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare „Lot nr. 9” prin dotarea cu materiale consumabile, echipamente specializate de protecție medicale care vor fi utilizate in mod direct atât pentru prevenirea infectării cat și in tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire si tratament a cazurilor de infecție cu virusul COVID-19.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: 100 000 RON 💰
Denumirea lotului: Mânuși unica folosință cu manșetă lunga
Numărul lotului: 10
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare „Lot nr. 10” prin dotarea cu materiale consumabile, echipamente specializate de protecție medicale care vor fi utilizate in mod direct atât pentru prevenirea infectării cat și in tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire si tratament a cazurilor de infecție cu virusul COVID-19.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: 30 000 RON 💰
Denumirea lotului: Măști FFP2 (cu valvă și fără valvă)
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare „Lot nr. 5” prin dotarea cu materiale consumabile, echipamente specializate de protecție medicale care vor fi utilizate in mod direct atât pentru prevenirea infectării cat și in tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire si tratament a cazurilor de infecție cu virusul COVID-19.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: 460 000 RON 💰
Denumirea lotului: Halate chirurgicale ranforsate de unica folosință sterile
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare „Lot nr. 2” prin dotarea cu materiale consumabile, echipamente specializate de protecție medicale care vor fi utilizate in mod direct atât pentru prevenirea infectării cat și in tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire si tratament a cazurilor de infecție cu virusul COVID-19.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: 750 000 RON 💰
Denumirea lotului: Măști chirurgicale cu 3 pliuri
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare „Lot nr. 4” prin dotarea cu materiale consumabile, echipamente specializate de protecție medicale care vor fi utilizate in mod direct atât pentru prevenirea infectării cat și in tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire si tratament a cazurilor de infecție cu virusul COVID-19.
Arată mai mult
Denumirea lotului: Bonete medicale/capeline medicale cu elastic unica folosință
Numărul lotului: 13
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare „Lot nr. 13” prin dotarea cu materiale consumabile, echipamente specializate de protecție medicale care vor fi utilizate in mod direct atât pentru prevenirea infectării cat și in tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire si tratament a cazurilor de infecție cu virusul COVID-19.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: 25 000 RON 💰
Denumirea lotului: Acoperitori protecție încălțăminte
Numărul lotului: 11
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare „Lot nr. 11” prin dotarea cu materiale consumabile, echipamente specializate de protecție medicale care vor fi utilizate in mod direct atât pentru prevenirea infectării cat și in tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire si tratament a cazurilor de infecție cu virusul COVID-19.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: 26 000 RON 💰
Denumirea lotului: Viziere
Numărul lotului: 7
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare „Lot nr. 7” prin dotarea cu materiale consumabile, echipamente specializate de protecție medicale care vor fi utilizate in mod direct atât pentru prevenirea infectării cat și in tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire si tratament a cazurilor de infecție cu virusul COVID-19.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: 200 000 RON 💰
Denumirea lotului: Ochelari protecție
Numărul lotului: 8
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare „Lot nr. 8” prin dotarea cu materiale consumabile, echipamente specializate de protecție medicale care vor fi utilizate in mod direct atât pentru prevenirea infectării cat și in tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire si tratament a cazurilor de infecție cu virusul COVID-19.
Arată mai mult
Denumirea lotului: Combinezon de protecție biologica: mărimea M, L, XL, XXL.
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare „Lot nr. 1” prin dotarea cu materiale consumabile, echipamente specializate de protecție medicale care vor fi utilizate in mod direct atât pentru prevenirea infectării cat și in tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire si tratament a cazurilor de infecție cu virusul COVID-19.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: 1 000 000 RON 💰
Denumirea lotului: Halate medicale de unică folosință tip vizitator, 40gr/mp, mărimea L, XL
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare „Lot nr. 3” prin dotarea cu materiale consumabile, echipamente specializate de protecție medicale care vor fi utilizate in mod direct atât pentru prevenirea infectării cat și in tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire si tratament a cazurilor de infecție cu virusul COVID-19.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: 800 000 RON 💰
Denumirea lotului: Măști FFP3 (cu valvă și fără valvă)
Numărul lotului: 6
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare „Lot nr. 6” prin dotarea cu materiale consumabile, echipamente specializate de protecție medicale care vor fi utilizate in mod direct atât pentru prevenirea infectării cat și in tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire si tratament a cazurilor de infecție cu virusul COVID-19.
Arată mai mult
Denumirea lotului: Botoșei de unica folosință
Numărul lotului: 12
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare „Lot nr. 12” prin dotarea cu materiale consumabile, echipamente specializate de protecție medicale care vor fi utilizate in mod direct atât pentru prevenirea infectării cat și in tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire si tratament a cazurilor de infecție cu virusul COVID-19.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: 11 000 RON 💰
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
SPITALUL MUNICIPAL MOTRU, cu sediul în Municipiul Motru, România, Str. Carol Davilla nr. 4, județul Gorj,
România.
România

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerinta 1. OE (ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant, terț susținător) sau orice persoana care este membru al consiliului/organului de administrare, de conducere sau de supervizare al acestuia sau care are putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia nu trebuie sa se afle in niciuna dintre sit. mentionate la art. 164-Lg.98/2016 privind motivele de excludere ref. la condamnarile penale. AC are dreptul, conform art. 166-(1)-Lg.98/2016, în situații excepționale, și pentru motive imperative de interes general, precum sănătatea publică sau protecţia mediului, să nu excludă un OE aflat în sit. de mai sus.
Arată mai mult
Cerinta 2. OE (OI, membru al unei asocieri, subcontractant, terț susținător) nu trebuie sa se afle in niciuna dintre sit. mentionate la art. 165-(1)-Lg.98/2016 privind motivele de excludere ref. la plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la BGC.
Arată mai mult
Cerinta 3. OE (OI, membru al unei asocieri, subcontractant, terț susținător) nu trebuie sa se afle in niciuna dintre situatiile mentionate la art. 167-Lg.98/2016.
Conf. art. 53-(2)-(3) din Lg.98/2016 AC solicită, iar OE are obligaţia de a comunica datele de identificare a deţinătorilor/beneficiarilor reali ai acţiunilor la purtător, în sit. în care forma de organizare a OE (OI/ofertantul asociat/subcontractantul propus/terţul susţinător) la procedură este de societate pe acţiuni, cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător. Dacă va fi cazul, Reprezentant legal al OE depune o declaraţie pe propria răspundere cu privire la deţinătorii/beneficiarii reali ai acţiunilor la purtător, sub sancţiunile prevăzute de art. 326 din Lg.286/2009 privind Codul penal. Conf. art. 60-(f) și 167- (1-1) din Lg.98/2016, AC este obligată să excludă din PA orice OE (OI/ofertantul asociat/subcontractantul propus/terţul susţinător), organizat ca societate pe acţiuni, al cărui capital social este reprezentat prin acţiuni la purtător şi care nu face dovada identităţii deţinătorilor/beneficiarilor reali ai acţiunilor la purtător.
Arată mai mult
Cerinta 4. OE (OI, membru al unei asocieri, subcontractant, terț susținător) nu trebuie sa se afle in niciuna dintre sit. mentionate la art. 59-60-Lg.98/2016, ref. la conflictul de interese, sub rezerva ca au fost aplicate masuri mai puțin invazive de către AC (spre ex., înlocuirea persoanelor implicate in PA conf. art. 62-(3)-Lg.98/2016).
Arată mai mult
Numele persoanelor cu funcții de decizie în cadrul AC sau al furnizorului de serv. de achiziție implicate în PA: Manager, Efrim Alin Cristian (manager proiect); Lapadat Sabina (manager financiar); Uretyan Janina (manager achiziții – membru comisie evaluare); Draica Augustina Otilia (director tehnic– membru comisie evaluare), Basarab Alexandra (presedinte comisie evaluare), Grindeanu Maria-Daniela (membru comisie evaluare), Popa Valeria Daniela (membru comisie evaluare)
Arată mai mult
Modalitate de îndeplinire cerințe 1-4 ptr. fiecare lot ofertat:
(i) Ca dovada preliminara pentru verificarea motive de excludere (art. 164; art. 165-(1); art. 167 din Lg.98/2016), OE implicat în această PA (OI, membru al unei asocieri/consortiu/joint-venture, Subcontractant, Terț Sustinator, conf. art.170, 183 si 193 al. (2) si (3) din Lg.98/2016) trebuie sa completeze în SEAP, cu informatiile aferente situatiei acestora, DUAE (răspuns) actualizat si valabil la data depunerii/completării acestuia (declaratie pe proprie raspundere) conf. art. 193-195-Lg.98/2016. Consultati Partea III: Motive de excludere, Sectiunea A: Motive referitoare la condamnarile penale. Sectiunea B: Motive legate de plata impozitelor sau a contributiilor la asigurarile sociale si sectiunea C: Motive legate de insolventa, conflicte de interese sau abateri profesionale in DUAE (raspuns) pentru a furniza dovezi preliminare in legatura cu indepl. cerintelor.
Arată mai mult
Nedepunerea DUAE odata cu oferta atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.
Notă: Se vor depune, odata cu DUAE: angajament ferm al terț susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, acord de subcontractare și/sau acord de asociere, după caz.
Nedepunerea acestora odată cu DUAE, constituie temei pentru solicit. de clarificări ptr. eventualele inadvertențe de formă ale inf. cuprinse în secțiunile DUAE, atât ale ofertantului, cât și ale subcontractantului/terțului susținător, după caz, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a PA.
Arată mai mult
(ii) Ca dovada preliminară pentru verificarea motive de excludere (art. 59-60-Lg.98/2016) OE implicat în această PA (OI, membru al unei asocieri/consortiu/joint-venture, Subcontractant, Terț Sustinator conf. art.170, 183 si 193 al. (2) si (3) din Lg.98/2016) trebuie sa completeze, cu informatiile aferente situatiei acestora Declaratie pe proprie raspundere privind conflictul de interese, si va include datele de identificare ale membrilor consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare şi/sau acţionarilor ori asociaţilor semnificativi care detin cumulat mai mult de 10 % din capitalul social al OE sau îi conferă deţinătorului cel puţin 10 % din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.
Arată mai mult
Modalitate demonstrare/probare îndepl. cerințe pentru OE clasat pe primul loc în clasament întocmit la finalizarea evaluării ofertelor ptr. fiecare lot ofertat, respectiv doc. suport solicitate pentru verificarea inf. declarate:
Înainte de atribuire contract, AC va solicita OE clasat pe primul loc, după aplicare criteriu de atribuire, sa prezinte în termen de maxim 2 zile lucrătoare, doc. justificative actualizate continând informatii corecte si valabile la momentul prezentării prin care confirma îndeplinirea tuturor cerințelor/criteriilor de excludere/calificare, în conf. cu cerințele stabilite prin anuntul de participare.
Arată mai mult
Doc. justificative solicitate includ, dar nu se limiteaza la orice certificate si/sau doc. suport eliberate de către autoritati publice sau de către terți, in tara in care este stabilit OE, cum ar fi:
(i) certificate constatatoare privind lipsa datorii restante cu privire la plata impozite, taxe sau contribuții la BGC (buget local, mediu, buget de stat etc.) ale OE in limitele specificate de art. 166-(2)-Lg.98/2016;
(ii) cazierul judiciar al OE și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului OE, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificat constatator emis de ONRC/act constitutiv;
Arată mai mult
(iii) după caz, doc. prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166-(2), art. 167-(2), art. 171 din Lg.98/2016;
(iv) alte doc. edificatoare echivalente emise de autoritatile competente din tara respectiva, după caz.
Dacă este cazul, OE va transmite versiuni sau traduceri ale doc. justificative in limba procedurii si anume română, însoțite de doc. originale sau copii legalizate ale acestora. Dacă în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit OE nu se emit doc. de natura celor prevăzute mai sus (conf. art. 168-(1)-Lg.98/2016) sau respectivele doc. nu vizează toate sit. prevăzute la art. 164, 165 şi 167 din Lg.98/2016, AC va accepta o declaraţie pe propria răspundere sau, dacă în ţara respectivă nu există prevederi legale ref. la declaraţia pe propria răspundere, o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Arată mai mult
Nota 1: Dovada îndeplinirii obligații de plata a taxe, impozite si contribuții se va face la nivelul societății/companiei. Dovada, se va realiza pentru sediul social si ptr. toate sediile secundare/punctele de lucru stabile pentru care contribuabilul (i) figurează cu bunuri (mobile/ imobile) impozabile si/sau (ii) are obligația sa solicite înregistr. fiscala a acestora (potrivit Formularului ANAF 060 – Declarație de înregistrare fiscala/declarație de mențiuni pentru sediile secundare) ca plătitor de impozit pe venituri din salarii, potrivit Lg.273/2006 privind finanțele publice locale.
Arată mai mult
Nota 2: Situațiile de excludere se aplică tuturor OE implicați in PA – ofertanți/terți susținători/subcontractori.
Nota 3: AC exclude un OE, în orice moment al PA, în cazul în care ia la cunoștință că OE se află, având în vedere acțiunile sau inacțiunile săvârșite înainte sau în cursul PA, în una dintre sit. prevăzute la art. 164, 165 şi 167 din Lg.98/2016, de natură să atragă excluderea din PA.
Arată mai mult
Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de ofertant individual/ofertant asociat/candidat/terț susținător/subcontractant, care nu se încadrează în definiția de la art. 3 alin. (1) lit. jj) din legea 98/2016, fără a mai fi necesară verificarea încadrării în prevederile art. 164, 165 și 167.”
Arată mai mult
Având în vedere constrângeri SEAP privind nr. de caractere acceptat, au fost folosite abrevieri/acronime și operate prescurtări în text astfel încât aceleași prevederi din FDA se regăsesc și sunt explicitate (fără prescurtări) și în Anexa „instrucțiuni pentru ofertanți”.
Arată mai mult
Informatii detaliate privind motivele de excludere privind situația personala a ofertantilor economici implicați in procedura de atribuire se regasesc in sectiunea III.1.1.a) Situatia personala a candidatului/ofertantului din <<Instructiuni pentru ofertanti>>
Arată mai mult
Informații si formalități necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate:
Inf. din doc./certificate/avize relevante suport trebuie sa fie actualizate/reale/valabile/valide la data prezentării.
OE înseamnă: ofertant individual/OI, membru în asociere, subcontractant, terț susținător, după caz.
Cerința/Criteriu - perioada de referință (dacă este aplicabil)
CERINȚA 1 (ptr. toate loturile)-OE trebuie să demonstr. capacit. de exercitare a activit. profesionale ptr. fiecare lot ofertat, prin înregistrarea in condițiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasă ca OE este le... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Situația economică și financiară:
Loturile: 1,10,11,12,13,14,2,3,4,5,6,7,8,9 Cifra de afaceri anuala generala Criteriu privind cifra de afaceri globală prin raportare la fiecare lot în parte în aplicarea prevederilor art. 175, alin (2), lit. a) și art. 180, alin. (1) din Lg. nr. 98/2016. Ofertantul (Operator Economic individual/asociere de Operatori Economici/oricare membru al asocierii) trebuie sa dovedească o medie a cifrei de afaceri globală/generală (anuale) pentru ultimele 3 (trei) exerciții financiare încheiate, respectiv 2017, 2018, 2019 de cel puțin (corespunzător cu maxim de două ori valoarea estimată fără TVA a contractului): Lot 1: 1.700.000 Lei/Ron; Lot 2: 1.300.000 Lei/Ron; Lot 3: 1.360.000 Lei/Ron; Lot 4: 170.000 Lei/Ron; Lot 5: 780.000 Lei/Ron; Lot 6: 340.000 Lei/Ron; Lot 7: 340.000 Lei/Ron; Lot 8: 50.000 Lei/Ron; Lot 9: 170.000 Lei/Ron; Lot 10: 50.000 Lei/Ron; Lot 11: 45.000 Lei/Ron; Lot 12: 19.000 Lei/Ron; Lot 13: 43.000 Lei/Ron; Lot 14: 26.000 Lei/Ron. Autoritatea Contractantă nu va lua în considerare cifra de afaceri pentru mai mult de 3 exerciții financiare încheiate. Au fost considerați ultimii 3 ani, respectiv 2017, 2018, 2019 deoarece pot exista operatori economici/entități care au ales un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic și care se încheie la o dată ulterioară datei de 1 ianuarie 2021 (conf. art. 27 alin. (3) și (5) din Legea nr. 82/1991).
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Modalitate de demonstrare preliminară prin DUAE Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime privind cifra de afaceri, Ofertantul va completa informațiile aferente situației sale de fapt în cadrul formularului DUAE. Pentru furnizarea informațiilor aferente cifrei de afaceri, Operatorul Economic Ofertant completează în DUAE (răspuns), câmpurile solicitate astfel: i. pentru prezentarea mediei cifrei de afaceri generale (anuale): a. introduce în câmpul „numărul de ani” – numărul de ani pentru care prezintă media cifrei de afaceri; b. introduce în câmpul „media cifrei de afaceri” – valoarea mediei cifrei de afaceri pentru anii în cauză în format de număr întreg (fără zecimale) și fără a utiliza separator între zeci, sute, mii, milioane etc. c. precizează în câmpul "moneda", moneda în care este exprimată cifra de afaceri în înregistrările pe care le utilizează ca suport pentru informațiile incluse in DUAE. Pentru calculul echivalenței/conversiei din altă monedă în moneda în care este exprimată cerința minimă se va aplica cursul mediu anual Lei (RON)/valută comunicat de BNR, pentru fiecare exercițiu financiar specific - sursa: https://www.bnr.ro/Baza-de-date-interactiva-604.aspx (spre ex., EUR mediu (RON/EUR) 2017: 4,5681; 2018: 4,6535; 2019: 4,7452) Modalitate de demonstrare în etapa finală a evaluării (pentru ofertantul a cărui ofertă este clasată pe primul loc in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor) – documente suport solicitate pentru verificarea informațiilor din DUAE Ofertantul (Operator Economic individual sau membru al asocierii) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile face dovada îndeplinirii cerințelor referitoare la situația economică și financiară, ca regulă generală, prin prezentarea, după caz, a unora sau mai multora dintre următoarele informații și documente suport, includ, dar nu se limitează la: a) situații financiare sau extrase din situațiile financiare („contul de profit și pierdere”), în cazul în care publicarea situațiilor financiare este prevăzută de legislația țării în care este stabilit operatorul economic; b) o declarație privind media cifrei de afaceri globală/generală (anuale) pentru ultimele 3 (trei) exerciții financiare încheiate, respectiv 2017, 2018, 2019 a operatorului economic sau pentru cel mult ultimele trei exerciții financiare disponibile în funcție de data înființării sau începerii activității operatorului economic, în măsura în care informațiile privind cifrele de afaceri sunt disponibile; c) în cazul în care, din motive obiective și justificate corespunzător, operatorul economic nu este în măsură să prezinte una sau mai multe dintre informațiile și documentele prevăzute mai sus acesta poate prezenta/propune Autorității Contractante alte dovezi/documente echivalente pe care acesta le consideră ca fiind adecvate pentru a dovedi nivelul solicitat al cifrei de afaceri (cum ar fi, rapoarte de audit financiar întocmite de entități specializate, sau balanțe de verificare asumate de operatorul economic, în cazul în care situațiile aferente anului financiar încheiat nu au fost încă definitivate conform prevederilor legislației incidente în domeniu) cu condiția ca Autoritatea Contractanta sa considere acele documente ca fiind adecvate (conf. art. 177, alin. (2) din Legea 98/2016) pentru procesul de calificare. Documentele solicitate se prezinta in original, copie legalizata sau copie însoțită de sintagma „conforma cu originalul” scanate și semnate electronic. Dacă este cazul, în situația documentelor justificative, OE va transmite versiuni sau traduceri ale acestora in limba procedurii si anume română, însoțite de doc. originale sau copii ale acestora scanate și semnate electronic; Inf. detaliate/formalități necesare ptr. eval. respectare cerințe se regasesc in << Instructiuni pentru ofertanti>> sectiunea III. 1. 2 Capacitatea economica si financiara
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Loturile: 1,10,11,12,13,14,2,3,4,5,6,7,8,9 Pentru contractele de achizitie de
bunuri: esantioane, descrieri sau fotografii, fara certificate de autenticitate Autoritatea Contractantă solicită Ofertantului (Operator Economic individual sau asociere de Operatori Economici) să prezinte eșantioane utilizabile/funcționale complete ale produselor care urmează a fi livrate conform fiecărui lot în parte și conform specificațiilor din caietul de sarcini, prin care dovedește că deține capacitatea tehnică de a livra produsele care fac obiectul fiecărui lot în parte, în termenele asumate. Aspectele supuse analizei, evaluarea aspectelor verificate, condițiile ce trebuie îndeplinite de aspectele supuse verificării se subsumează și sunt conforme cu specificațiilor tehnice și funcționale precizate pentru fiecare lot în parte din caietul de sarcini. Prezentarea de eșantioane/ utilizabile/funcționale complete presupune prezentarea existenței certe a scopului medical al produselor care fac obiectul fiecărui lot ofertat, la nivelul de calitate și performanță precizat în documentația de atribuire. Semnificația sintagmei „eșantioane utilizabile/ funcționale complete” în prezenta documentație de atribuire: probă sau mostră sau cantitate relevantă sau componentă a unui produs finit sau luată dintr-un produs finit funcțional, pentru a da posibilitatea să se verifice/examineze felul, capacitatea produsului/ eșantionului de a-și îndeplini scopul medical, de a efectua anumite operațiuni, calitatea, și/sau performanțele funcționale.
bunuri: executarea de livrari de tipul specificat Criteriul/cerința de calificare referitoare la experiența similară va fi considerată îndeplinită dacă ofertantul (Operator Economic individual/asociere de Operatori Economici/oricare membru al asocierii) face dovada/ documentează/probează că a realizat cu succes/în mod corespunzător, în cel mult ultimii 3 ani (calculați în sens invers prin raportare la data publicării anunțului de participare), cel puțin un proiect/contract sau parte de proiect/de contract având ca obiect furnizare/livrare produse (similare sau superioare din punct de vedere al complexității şi/sau scopului) care au fost efectiv recepționate (cantitativ și calitativ). Pentru înțelegerea cerinței, „proiect/contract similar” poate include, fără a se limita la: proiecte/contracte (furnizare/livrare/orice formă de leasing din domeniul echipamentelor de protecție medicale/dispozitivelor medicale în cadrul cărora, a fost asigurată livrarea/furnizarea de produse similare sau superioare din punct de vedere al complexității şi/sau scopului, respectiv al activității relevante care determină îndeplinirea scopului principal al contractului în valoare fără TVA de minim: Lot 1: 1.000.000 Lei/Ron; Lot 2: 750.000 Lei/Ron; Lot 3: 800.000 Lei/Ron; Lot 4: 100.000 Lei/Ron; Lot 5: 460.000 Lei/Ron; Lot 6: 200.000 Lei/Ron; Lot 7: 200.000 Lei/Ron; Lot 8: 30.000 Lei/Ron; Lot 9: 100.000 Lei/Ron; Lot 10: 30.000 Lei/Ron; Lot 11: 26.000 Lei/Ron; Lot 12: 11.000 Lei/Ron; Lot 13: 25.000 Lei/Ron; Lot 14: 15.000 Lei/Ron;
servicii: executarea de servicii de tipul specificat (6) Informații privind subcontractanții (daca este cazul) - solicitat. În cazul în care părți din contractul ce urmează a fi atribuit vor fi îndeplinite de către unul sau mai mulți subcontractanți, ofertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract pe care acesta urmează sa le subcontracteze. Operatorii economici ofertanți precizează în DUAE numărul și data contractului de subcontractare pentru partea propusă pentru subcontractare. (6.1) Informații privind asociații (daca este cazul) - solicitat. (6.2) Informații privind terții susținători (daca este cazul) - solicitat.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Modalitate de demonstrare preliminară prin DUAE
DUAE, Partea IV. Criteriile de selecție Pentru contractele de achiziție de produse: eșantioane, descrieri sau fotografii Operatorul economic va furniza eșantioanele (a căror autenticitate Nu trebuie certificată la solicitarea autorității contractante) solicitate ale produselor care urmează să fie furnizate. Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii criteriului minim, Ofertantul trebuie să utilizeze Partea IV. Criterii de selecție, Secțiunea C: Capacitatea tehnică și profesională în DUAE (răspuns) rubrica "Pentru contractele de achiziție de bunuri: eșantioane, descrieri sau fotografii” Modalitate de demonstrare în etapa finală a evaluării (pentru ofertantul a cărui ofertă este clasată pe primul loc in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor) – documente suport solicitate pentru verificarea informațiilor din DUAE La solicitarea expresă a Autorității Contractante și în aplicarea prevederilor art. 196-Lg. 98/2016, transmisă ca urmare a finalizării procesului de evaluare și întocmirea clasamentului ofertelor admisibile pe baza aplicării criteriului de atribuire, Ofertantul (OE individual sau membru al asocierii) aflat pe primul loc, trebuie să fie în măsură sa prezinte doc. justificative suport care să probeze toate afirmațiile incluse în DUAE (răspuns) la rubrica "Pentru contractele de achiziție de bunuri: eșantioane, descrieri sau fotografii” transmise cu titlu gratuit. Documentele justificative suport includ, dar nu se limitează la: eșantioane utilizabile/funcționale complete sau alte dovezi pe care le poate prezenta operatorul economic pentru demonstrarea informațiilor incluse în DUAE (răspuns) în legătură cu eșantioanele funcționale ale produselor pentru fiecare lot ofertat ce urmează a fi livrat. Totodată, AC poate solicita ofertanților să depună toate sau o parte dintre doc. justificative ca dovadă a informațiilor cuprinse în DUAE, în orice moment pe durata desfășurării unei PA, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii. Inf. detaliate/formalități necesare ptr. eval. respectare cerințe se regasec in <<instructiuni pentru ofertanti >> sectiunea sectiunea III. 1. 3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala - Eșantioane, descrieri sau fotografii ale produselor care urmează a fi livrate
Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, Ofertantul trebuie să utilizeze Partea IV: Criterii de selecție, Secțiunea C: Capacitatea tehnică și profesională în DUAE (răspuns), rubrica "Pentru contractele de achiziție de bunuri: executarea de livrări de tipul specificat". Nota Operatorul economic participant la procedură, înțelege și acceptă că, pe perioada evaluării, Autoritatea Contractantă are dreptul de a se adresa beneficiarului activităților/produselor ce fac obiectul contractului/înțelegerii prezentat (a) drept experiență similară în cadrul DUAE, pentru confirmarea celor prezentate de operatorul economic în DUAE cu privire la cerința minima privind capacitatea tehnică și profesională. Pentru calculul echivalenței/conversiei contractelor/produselor furnizate (a căror valoare este exprimată în altă valută decât în Lei), din altă monedă în moneda în care este exprimată cerința minimă se va aplica cursul mediu anual Lei (RON)/valută comunicat de BNR, pentru fiecare an specific în care contractul respectiv a fost realizat/produsele au fost furnizate. Modalitate de demonstrare în etapa finală a evaluării (pentru ofertantul a cărui ofertă este clasată pe primul loc in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor) – documente suport solicitate pentru verificarea informațiilor din DUAE La solicitarea expresă a Autorității Contractante și în aplicarea prevederilor art. 196-(2)-Lg. 98/2016, transmisă ca urmare a finalizării procesului de evaluare și întocmirea clasamentului ofertelor admisibile pe baza aplicării criteriului de atribuire, Ofertantul (OE individual sau membru al asocierii) aflat pe primul loc va demonstra îndepl. cerinței minime privind experiența similară prin prezentarea de doc. care să probeze toate afirmațiile incluse în DUAE (răspuns) la rubrica "Pentru contractele de achiziție de bunuri: executarea de livrări de tipul specificat". Doc. suport, nominalizate de către Ofertant în DUAE (răspuns), ce vor fi prezentate de ofertantul aflat pe primul loc la finalizarea procesului de evaluare includ, dar fără a se limita la: declarație privind lista principalelor produse livrate/furnizate în ultimii 3 ani însoțită, după caz, de anexe la declarație pentru fiecare dintre contractele prezentate (părți relevante) ca experiență similară (spre exemplificare, procese verbale de recepție cantitativă și calitativă, certificate de acceptare/acceptanță, recomandări/certificări de bună execuție a contractului; certificate constatatoare) sau alte dovezi nominalizate de către Ofertant în DUAE (răspuns) ca document suport pentru informațiile incluse în DUAE (răspuns) în legătură cu demonstrarea experienței similare și pe care OE Ofertant le propune AC ca fiind adecvate pentru a dovedi nivelul solicitat al experienței similare. Inf. detaliate/formalități necesare ptr. eval. respectare cerințe se regasesc in << Instructiuni pentru ofertanti >> sectiunea III. 1. 3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala
Până la termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, OE participanți vor prezenta DUAE completat în mod corespunzător de fiecare entitate participanta în parte (după caz, ofertant, ofertant asociat, subcontractant declarat, terț susținător) în scopul de a face dovada preliminara a îndeplinirii cerințelor menționate anterior. În cazul în care ofertantul utilizează capacitățile subcontractantului/subcontractanților pentru a îndeplini cerințele/criteriile de calificare, se va prezenta câte un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanți, completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceștia. Subcontractanții precizează în DUAE informațiile aferente criteriilor de calificare pe care le îndeplinesc menționând numărul și data contractului/acordului de subcontractare pentru partea propusă pentru subcontractare. Dacă prin subcontractant nu se îndeplinește o cerință de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere. Se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente, după caz: - angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, - acordul/contractul de subcontractare; - acordul/contractul de asociere. Nedepunerea acestora odată cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificări pentru eventualele inadvertențe de formă ale informațiilor cuprinse în secțiunile DUAE, atât ale ofertantului, cât și ale subcontractantului/terțului susținător, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii de atribuire. Informații privind asociații (daca este cazul) Mod. de îndeplinire: Se va prezenta: Acordul de asociere încheiat între operatorii economici care se asociază în vederea depunerii ofertei comune si a execuției contractului. Acordul de asociere se va prezenta până la data/termenul limita de depunere a ofertelor stabilita în anunțul de participare si va trebui sa conțină cel puțin următoarele informații: - asociații sunt responsabili solidar si nelimitat de execuția integrala a contractului, la termen si în condițiile asumate prin acesta; - nominalizarea liderului formal al asocierii si membrii acesteia împreuna cu datele de identificare ale acestora; - comunicările dintre autoritatea contractanta si membrii asocierii cu privire la desfășurarea procedurii de atribuire/execuția contractului se vor face cu liderul asocierii; - partea/părțile din acordul-cadru/contract care urmează sa fie îndeplinita/îndeplinite de fiecare asociat în parte cu referire la activitățile ce revin fiecărui membru al asocierii; Informații privind terții susținători (daca este cazul) Mod. de îndeplinire: In momentul depunerii DUAE se va depune si angajamentului ferm a terțului susținător din care sa rezulte modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia. Daca ofertantul beneficiază de susținere din partea unui/unor terț/terți in vederea îndeplinirii unui/ unor criteriu/ii de calificare, ofertantul are obligația de a completa DUAE, partea II "Informații referitoare la operatorul economic", secțiunea C "Informații privind utilizarea capacitaților altor entități". De asemenea, fiecare terț susținător va completa un formular DUAE separat care sa cuprindă informațiile solic...
Arată mai mult
Executarea contractului
Condiții de executare a contractului:
INCHEIEREA CONTRACTULUI DE FURNIZARE ESTE CONDITIONAT DE CLAUZA SUSPENSIVA, IN SENSUL CA INCHEIEREA CONTRACTULUI DE ACHIZITIE PUBLICA ESTE CONDITIONATA DE SEMNAREA CONTRACTULUI DE FINANTARE DIN FONDURI EUROPENE PRIN " Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020; Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19; Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19; Operațiunea: Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 - Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: “Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19” semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice. Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 și H.G. nr. 395/2016 cu modificările și completările ulte... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-12-22 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-06-22 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 5632555
Alt tip de autoritate contractantă: Spital
Contact
Punct de contact: Janina Uretyan
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100119802 🌏

Referință
Informații suplimentare
Interacțiunea cu ofertanții (reguli de comunicare si transmitere a datelor), respectiv procesul de evaluare a ofertelor, ptr. fiecare lot ofertat, se va desfășura după următoarele reguli:
— Ca regulă generală, Ofertanții nu au opțiunea de a depune Oferta în format letric (hârtie),
— Prin excepție, în aplicarea prevederilor art. 58, alin. (2), Autoritatea Contractantă poate să nu utilizeze mijloacele electronice pentru derularea procedurii de atribuire numai atunci când acest lucru nu este posibil din motive tehnice (justificate/probate/documentate corespunzător) imputabile operatorului SEAP, situație în care operatorii economici vor depune Oferta și documentele însoțitoare ale acesteia la adresa prevăzută în Anunțul de participare până la data și ora-limită de depunere a Ofertelor,
Arată mai mult
— Pentru vizualizarea documentației de atribuire încărcate in SEAP, operatorii economici trebuie sa aibă un program necesar vizualizării fișierelor semnate electronic (site-urile furnizorilor de semnătura electronica),
— Pentru transmiterea solicitărilor de clarificări privind documentația de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.e-licitatie.ro) ca operator economic conform prevederilor art.5 alin.(1) din H.G. nr.395/2016 și vor transmite solicitările având în vedere termenele de răspuns ale autorității contractante prevăzute la secț. „I.3) Comunicare” (conf. art.160-161 din Legea nr.98/2016); Orice solicitare de clarificări sau informații suplimentare din partea operatorilor economici se va face conform secțiunii I.3) Comunicare din anunțul de participare/fișa de date,
Arată mai mult
— Solicitările de clarificări (adresate de ofertanți autorității contractante) referitoare la prezenta documentație de atribuire se vor adresa în mod exclusiv în SEAP/SICAP la Secțiunea ”Întrebări” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar răspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP la Secțiunea ”Documentație, clarificări si decizii” din cadrul anunțului de participare,
Arată mai mult
— Pentru comunicările ulterioare depunerii ofertelor, comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificare în legătura cu oferta prin utilizarea facilitaților tehnice disponibile în SEAP,
— Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP, în format electronic, semnate cu semnătura electronica, conform Legii 455/2001,
— Orice clarificare prezentată de către un Ofertant și care nu este primită ca răspuns la o cerere emisă de către comisia de evaluare nu va fi luată în considerare. Cererile de clarificare emise de comisia de evaluare a Ofertelor și răspunsurile aferente se vor face utilizând platforma SEAP www.e-licitatie.ro,
Arată mai mult
— În cazul în care un Ofertant nu oferă clarificările la Ofertă sau acestea sunt neconcludente, la data și ora stabilită în cererea de clarificare a Autorității Contractante, Oferta sa poate fi respinsă.
Comisia de evaluare va analiza DUAE în corelație cu cerințele stabilite prin fisa de date a achiziției si anunț ptr. fiecare lot ofertat. Comisia de evaluare va analiza si verifica fiecare oferta din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, iar ulterior din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implica.
Arată mai mult
În urma finalizării fiecăreia dintre fazele de verificare prevăzute mai sus, autoritatea contractanta va introduce în SEAP rezultatul admis/respins, si va deschide în SEAP sesiunea pentru prezentarea documentelor suport aferente DUAE depuse de ofertantul de pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, acordând un termen de răspuns.
Arată mai mult
Nota:
(i) Modalitatea de departajare a ofertelor clasate pe primul loc cu preț total egal:
Conf. art. 138, alin. (2) din HG 395/2016, în situația in care există două sau mai multe oferte clasate pe primul loc, în urma stabilirii clasamentului final conform criteriului de atribuire, deoarece au preț... detalii pe www.e-licitatie.ro

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Precizari privind termenul/termenele pentru procedurile de contestare sunt stabilite in art. 8 din Legea 101/2016 priviind remediile si caile de atac in materie de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor sectoriale si a contractelor de concesiune de lucrari si concesiune de servicii, precum si pentru organizarea si functionarea Consiliului National de Solutionare a contestatiilor.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2021/S 094-246518 (2021-05-12)
Informaţii suplimentare (2021-05-24)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare materiale consumabile si materiale de protecție necesare în vederea consolidării capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID-19. Achiziția de produse, al cărui obiect este divizat în 14 loturi, include cu titlu accesoriu activități/operațiuni de transport, manipulare, teste de acceptanță/probe funcționale/de utilizare, suport tehnic constând în asistență tehnică la vânzare și asistență tehnică post vânzare (fiecare dintre operațiunile necesare, respectiv descrierea specifică a intervențiilor cu titlu accesoriu ce trebuie efectuate în cadrul activităților desfășurate este detaliată în contextul prezentului caiet de sarcini la cap. „3.1 Produsele solicitate si operațiunile cu titlu accesoriu necesar a fi realizate”. Incheierea contractului de furnizare este conditionat de clauza suspensiva, in sensul ca incheierea contractului de achizitie publica este conditionata de semnarea contractului de finantare din fonduri europene prin „Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020”; Axa prioritară 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”; Obiectivul specific 9.1 „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”; operațiunea: „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19” – Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: „Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID-19” semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice. Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 și HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertanții declarați câștigători numai în măsura în care se va incheia contractul de finantare cu Fonduri Europene neramburasabile – Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020; Axa prioritară 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”; Obiectivul specific 9.1 „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”; operațiunea: „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19” – Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: „Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID-19”. În cazul în care, indiferent de motive, obtinerea/aprobarea finantarii din fonduri europene nerambursabile nu se realizeaza pana la data de 31.8.2021, autoritatea contractantă, după primirea răspunsului la cererea de finantare își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) teza 2 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică. Ofertanții din cadrul acestei proceduri înțeleg că autoritatea contractantă nu poate fi considerata răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă autoritatea Contractantă a fost notificata asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus/clauzei suspensive, asumându-si întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-05-24 📅
Data publicării: 2021-05-28 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 102-267689
Se referă la anunț: 2021/S 094-246518
Număr JO-S: 102
Informații suplimentare
Modificarile din anuntul de participare au survenit ca urmare a transmiterii de catre Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene, ulterior publicarii anuntului de participare, a notei privind aprobarea proiectului prin care s-a modificat bugetul initial al proiectului. Va fi publicata o clarificare din oficiu cu toate modificarile din anuntul de participare, precum si cele induse in documentatia de atribuire ca urmare a modificarilor din anuntul de participare.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare materiale consumabile si materiale de protecție necesare în vederea consolidării capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID-19.
Achiziția de produse, al cărui obiect este divizat în 14 loturi, include cu titlu accesoriu activități/operațiuni de transport, manipulare, teste de acceptanță/probe funcționale/de utilizare, suport tehnic constând în asistență tehnică la vânzare și asistență tehnică post vânzare (fiecare dintre operațiunile necesare, respectiv descrierea specifică a intervențiilor cu titlu accesoriu ce trebuie efectuate în cadrul activităților desfășurate este detaliată în contextul prezentului caiet de sarcini la cap. „3.1 Produsele solicitate si operațiunile cu titlu accesoriu necesar a fi realizate”.
Arată mai mult
Incheierea contractului de furnizare este conditionat de clauza suspensiva, in sensul ca incheierea contractului de achizitie publica este conditionata de semnarea contractului de finantare din fonduri europene prin „Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020”; Axa prioritară 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”; Obiectivul specific 9.1 „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”; operațiunea: „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19” – Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: „Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID-19” semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice. Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 și HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertanții declarați câștigători numai în măsura în care se va incheia contractul de finantare cu Fonduri Europene neramburasabile – Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020; Axa prioritară 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”; Obiectivul specific 9.1 „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”; operațiunea: „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19” – Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: „Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID-19”.
Arată mai mult
În cazul în care, indiferent de motive, obtinerea/aprobarea finantarii din fonduri europene nerambursabile nu se realizeaza pana la data de 31.8.2021, autoritatea contractantă, după primirea răspunsului la cererea de finantare își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) teza 2 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică. Ofertanții din cadrul acestei proceduri înțeleg că autoritatea contractantă nu poate fi considerata răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă autoritatea Contractantă a fost notificata asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus/clauzei suspensive, asumându-si întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2021/S 102-267689 (2021-05-24)
Anunt de atribuire (2021-10-26)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică pentru furnizare materiale consumabile si materiale de protecție necesare în vederea consolidării capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19. Achiziția de produse, al cărui obiect este divizat în 14 loturi, include cu titlu accesoriu activități/operațiuni de transport, manipulare, teste de acceptanță/probe funcționale/de utilizare, suport tehnic constând în asistență tehnică la vânzare și asistență tehnică post vânzare (fiecare dintre operațiunile necesare, respectiv descrierea specifică a intervențiilor cu titlu accesoriu ce trebuie efectuate în cadrul activităților desfășurate este detaliată în contextul prezentului caiet de sarcini la cap. „3.1 Produsele solicitate si operațiunile cu titlu accesoriu necesar a fi realizate INCHEIEREA CONTRACTULUI DE FURNIZARE ESTE CONDITIONAT DE CLAUZA SUSPENSIVA , IN SENSUL CA INCHEIEREA CONTRACTULUI DE ACHIZITIE PUBLICA ESTE CONDITIONATA DE SEMNAREA CONTRACTULUI DE FINANTARE DIN FONDURI EUROPENE PRIN " Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020; Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19; Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19; Operațiunea: Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 - Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: “Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19” semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice. Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 și H.G. nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertanții declarați câștigători numai în măsura în care se va incheia contractul de finantare cu Fonduri Europene neramburasabile - Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020; Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19; Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19; Operațiunea: Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 - Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: “Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19”. În cazul în care, indiferent de motive, obtinerea/aprobarea finantarii din fonduri europene nerambursabile nu se realizeaza pana la data de 31.08.2021, Autoritatea Contractantă, după primirea răspunsului la cererea de finantare își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art. 212 alin (1) lit. c) teza 2 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică. Ofertanții din cadrul acestei proceduri înțeleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerata răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificata asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus/clauzei suspensive, asumându-si întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.
Arată mai mult
Valoarea totală a achiziției: 1 214 805 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Reglementare: Uniunea Europeană

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Autoritatea contractantă
Identitate
Numele autorității contractante: Spital municipal motru
Adresa poștală: Strada: DR. CAROL DAVILA, nr. 4
Contact
Telefon: +40 0253410003 📞

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-10-26 📅
Data publicării: 2021-10-29 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 211-552344
Număr JO-S: 211

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
INCHEIEREA CONTRACTULUI DE FURNIZARE ESTE CONDITIONAT DE CLAUZA SUSPENSIVA , IN SENSUL CA INCHEIEREA CONTRACTULUI DE ACHIZITIE PUBLICA ESTE CONDITIONATA DE SEMNAREA CONTRACTULUI DE FINANTARE DIN FONDURI EUROPENE PRIN " Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020; Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19; Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19; Operațiunea: Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 - Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: “Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19” semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice. Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 și H.G. nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertanții declarați câștigători numai în măsura în care se va incheia contractul de finantare cu Fonduri Europene neramburasabile - Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020; Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19; Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19; Operațiunea: Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 - Proiectul nr. <cod SMIS2014+> 139832 denumit: “Consolidarea capacitații Spitalului Municipal Motru in gestionarea si STOP-area crizei sanitare COVID - 19”.
Arată mai mult

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-10-08 📅
Nume: Filtre Aer Curat S.R.L.
Numărul național de înregistrare: RO 13763721
Adresa poștală: Strada x, Nr. x
Orașul poștal: Gura Vadului
Cod poștal: 107300
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 244259358 📞
E-mail: office@eversted.ro 📧
Țara: Prahova 🏙️
Adresă internet: www.eversted.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 15 000 RON 💰
Nume: CRIO - 2 S.R.L.
Numărul național de înregistrare: RO 4414293
Adresa poștală: Strada Padurii, Nr. 6
Orașul poștal: Iasi
Cod poștal: 700397
Telefon: +40 0232210959/ 0332800805/0232211689 📞
E-mail: crio2_2005@yahoo.com 📧
Țara: Iaşi 🏙️
Valoarea totală a achiziției: 19 000 RON 💰
Nume: Steril romania
Numărul național de înregistrare: RO 12284240
Adresa poștală: Strada Metalurgiei, Nr. 3-5, Sector: 4
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 041831
Telefon: +40 214600779 📞
E-mail: sales@steril.ro 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Valoarea totală a achiziției: 161 400 RON 💰
Nume: Axioma medical s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 43152371
Adresa poștală: Strada Cameliei, Nr. 28
Cod poștal: 010854
Telefon: +40 721400406 📞
E-mail: office@axiomamedical.ro 📧
Valoarea totală a achiziției: 397 400 RON 💰
498 000 RON 💰
3 280 RON 💰
8 925 RON 💰
Nume: Med - al trading srl
Numărul național de înregistrare: RO 24838560
Adresa poștală: Strada Victoriei, Nr. 139
Cod poștal: 010097
Telefon: +40 747505005 📞
E-mail: achizitii@medaltrading.ro 📧
Valoarea totală a achiziției: 28 000 RON 💰
Nume: Adar unic solutions
Numărul național de înregistrare: 24677766
Adresa poștală: Strada Callatis, Nr. 10, Sector: 6
Cod poștal: 061925
Telefon: +40 722551899 📞
E-mail: adarsolutions@yahoo.com 📧
Valoarea totală a achiziției: 3 000 RON 💰
Nume: Ricomed
Numărul național de înregistrare: RO 7866714
Adresa poștală: Strada Câmpeanu Alexandru, mr., Nr. 43, Sector: 1
Cod poștal: 011236
Telefon: +40 314380151 / +40 726258896 / +40 723504043 📞
E-mail: office@ricomed.ro 📧
Adresă internet: www.ricomed.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 70 000 RON 💰
8 000 RON 💰
Nume: Sanimed international impex
Numărul național de înregistrare: RO 15995515
Adresa poștală: Strada Sos. Bucuresti - Giurgiu, Nr. 2A
Orașul poștal: Calugareni
Telefon: +40 214205493 📞
E-mail: office@sanimed.ro 📧
Țara: Giurgiu 🏙️
Adresă internet: www.sanimed.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 2 800 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 5
9
8
3
4
6
1

Autoritatea contractantă
Identitate
Alt tip de autoritate contractantă: spital

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Sursa: OJS 2021/S 211-552344 (2021-10-26)