Achiziție laptopuri și licențe microsoft project profesional in cadrul proiectelor de cercetare-dezvoltare finanțate de Comisia Europeană (opt loturi)

Software Imagination & Vision

Obiectul contractului constă în achiziționarea laptopurilor și licențelor microsoft project profesional, având codurile CPV: 30213100-6 – computere portabile; 48310000-4 – pachete software pentru creare de documente, este necesar pentru a asigura buna desfășurare a activițăților din cadrul proiectelor și implementarea cu succes a acestora.
Se va încheia, pentru fiecare lot în parte, câte un contract de achiziție publică, de furnizare produse „laptopuri” în corelare cu cele opt proiecte de cercetare-dezvoltare din cadrul programului Horizon 2020 care este finanțat de Comisia Europeană.
Se va încheia câte un contract pentru fiecare lot în parte.
Acesta va intra în vigoare de la data semnării sale de către ambele părți și a depunerii garanției de bună execuție și va fi valabil pe o perioadă de două luni de la data semnării acestuia de către părțile contractante.
Livrarea produselor se va face în maximum 30 de zile de la data semnării contractului sau în termenul de livrare ofertat de operatorul eocnomic declarat câștigător, în cazul în care termenul de livrare este mai mic de 30 de zile. Locul de furnizare: la adresa societății.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-02-16. Achiziția publică a fost publicată pe 2021-01-11.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2021-01-11 Anunţ de participare
2021-06-29 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2021-01-11)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Computere portabile
Număr de referință: 3500
Scurtă descriere:
Obiectul contractului constă în achiziționarea laptopurilor și licențelor microsoft project profesional, având codurile CPV: 30213100-6 – computere portabile; 48310000-4 – pachete software pentru creare de documente, este necesar pentru a asigura buna desfășurare a activițăților din cadrul proiectelor și implementarea cu succes a acestora. Se va încheia, pentru fiecare lot în parte, câte un contract de achiziție publică, de furnizare produse „laptopuri” în corelare cu cele opt proiecte de cercetare-dezvoltare din cadrul programului Horizon 2020 care este finanțat de Comisia Europeană. Se va încheia câte un contract pentru fiecare lot în parte. Acesta va intra în vigoare de la data semnării sale de către ambele părți și a depunerii garanției de bună execuție și va fi valabil pe o perioadă de două luni de la data semnării acestuia de către părțile contractante. Livrarea produselor se va face în maximum 30 de zile de la data semnării contractului sau în termenul de livrare ofertat de operatorul eocnomic declarat câștigător, în cazul în care termenul de livrare este mai mic de 30 de zile. Locul de furnizare: la adresa societății.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Computere portabile 📦
Cod CPV suplimentar: Computere portabile 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Altele
Numele autorității contractante: Software Imagination & Vision
Adresa poștală: Str. Bucureşti-Ploieşti nr. 73-81
Cod poștal: 013685
Orașul poștal: Bucureşti
Contact
Adresă internet: https://www.simavi.ro/ 🌏
E-mail: office@simavi.ro 📧
Telefon: +40 0213023350/+40 0213023399 📞
Fax: +40 213023351 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100111018 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-01-11 📅
Termen-limită de depunere: 2021-02-16 📅
Data publicării: 2021-01-15 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 010-016524
Număr JO-S: 10
Informații suplimentare
Membrii comisiei de evaluare

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul contractului constă în achiziționarea laptopurilor și licențelor microsoft project profesional, având codurile CPV: 30213100-6 – computere portabile; 48310000-4 – pachete software pentru creare de documente, este necesar pentru a asigura buna desfășurare a activițăților din cadrul proiectelor și implementarea cu succes a acestora.
Arată mai mult
Se va încheia, pentru fiecare lot în parte, câte un contract de achiziție publică, de furnizare produse „laptopuri” în corelare cu cele opt proiecte de cercetare-dezvoltare din cadrul programului Horizon 2020 care este finanțat de Comisia Europeană.
Se va încheia câte un contract pentru fiecare lot în parte.
Acesta va intra în vigoare de la data semnării sale de către ambele părți și a depunerii garanției de bună execuție și va fi valabil pe o perioadă de două luni de la data semnării acestuia de către părțile contractante.
Livrarea produselor se va face în maximum 30 de zile de la data semnării contractului sau în termenul de livrare ofertat de operatorul eocnomic declarat câștigător, în cazul în care termenul de livrare este mai mic de 30 de zile. Locul de furnizare: la adresa societății.
Arată mai mult
Valoarea totală estimată: 202068.98 RON 💰
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 8
Denumirea lotului: Lot 4 PROCare4Life
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere: 4 laptopuri tip 1 pentru proiectul PROCare4Life
Valoarea estimată fără TVA: 22928.71 RON 💰
Durata: 60 zile
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: Programul european ORIZONT 2020 Titlul proiectului: - PROCare4Life - PeRsOnalized Integrated CARE Solution for Elderly facing several short or long term conditions and enabling a better quality of LIFE, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020, Nr. de identificare al proiectului: 875221
Denumirea lotului: Lot 1 DeepHealth
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere: 7 laptopuri tip 2 pentru proiectul DeepHealth
Valoarea estimată fără TVA: 42854.85 RON 💰
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: Programul european ORIZONT 2020 Titlul proiectului: DeepHealth- Deep-Learning and HPC to Boost Biomedical Applications for Health ”, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020, Nr. de identificare al proiectului: 825111
Denumirea lotului: Lot 8 METICOS
Numărul lotului: 8
Scurtă descriere: 1 laptop tip 2 pentru proiectul METICOS
Valoarea estimată fără TVA: 6122.12 RON 💰
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: Programul european ORIZONT 2020 Titlul proiectului: - METICOS - A Platform for Monitoring and Prediction of Social Impact and Acceptability of Modern Border Control Technology””, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020, Nr. de identificare al proiectului:883075
Denumirea lotului: Lot 4 FLEXIGRID
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere: 5 laptopuri tip 1 pentru proiectul FLEXIGRID
Valoarea estimată fără TVA: 28660.88 RON 💰
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: Programul european ORIZONT 2020 Titlul proiectului: - FLEXIGRID, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020, Nr. de identificare al proiectului: 864048
Denumirea lotului: Lot 6 IMPETUS
Numărul lotului: 6
Scurtă descriere: 1 laptop tip 2 pentru proiectul IMPETUS
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: Programul european ORIZONT 2020 Titlul proiectului: - CIMPETUS – Intelligent Management of Processes, Ethics and Technology for Urban Safety, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020, Nr. de identificare al proiectului: 883286
Denumirea lotului: Lot 7 BorderUAS
Numărul lotului: 7
Scurtă descriere:
8 laptopuri tip 2 și 4 licențe Microsoft Project Profesional pentru proiectul BorderUAS
Valoarea estimată fără TVA: 70891.82 RON 💰
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: Programul european ORIZONT 2020 Titlul proiectului: - BorderUAS - “Semi-autonomous border surveillance platform combining next generation unmanned aerial vehicles with ultra-high-resolution multi-sensor surveillance payload”, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020,
Denumirea lotului: Lot 3 CREST
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere: 1 laptop tip 2 pentru proiectul CREST
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: Programul european ORIZONT 2020 Titlul proiectului: - CREST- Fighting Crime and TerroRism with an IoT-enabled Autonomous Platform based on an Ecosystem of Advanced IntelligEnce, Operations, and InveStigation Technologies, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020, Nr. de identificare al proiectului: 833464
Denumirea lotului: Lot 2 SUPER_MoRRI
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere: 3 laptopuri tip 2 pentru proiectul SUPER_MoRRI
Valoarea estimată fără TVA: 18366.36 RON 💰
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: Programul european ORIZONT 2020 Titlul proiectului: SUPER_MoRRI - Scientific Understanding and Provision of an Enhanced and Robust Monitoring system for RRI, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020, Nr. de identificare al proiectului: 824671
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: București

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertanții terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165 și 167 din Legea 98/2016. Informațiile vor fi completate în DUAE. Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante sunt: a) RĂDĂȘANU Alexandru Mihail– ADMINISTRATOR, b) BÂRSETI Lăcrămioara Pamela - DIRECTOR ADJUNCT DEPARTAMENT DEZVOLTARE c) BICHIR Daniela - VICEPREȘEDINTE GUVERNANȚĂ ȘI RESURSE UMANE d) COȘBUC IONESCU Alexandru Mateiaș - DIRECTOR COMERCIAL e) ȘALĂU Valentin Cristian - DIRECTOR FINANCIAR f) TÂCU Gina Mirela - RESPONSABIL PROCES g) FLOREA Monica - MANAGER PROIECT INFORMATIC h) PREDESCU Adelina Simina - CONSILIER JURIDIC i) MAILAT elena – CONSILIER /EXPERT /INSPECTOR /REFERENT /ECONOMIST ÎN MANAGEMENT j) ONIGA Dana Gabriela - MANAGER PROIECT INFORMATIC k) OANĂ Carmen- Nicoleta - MANAGER PROIECT INFORMATIC l) NICOLA Gabriel - MANAGER PROIECT INFORMATIC m) IVAN Cristina - MANAGER PROIECT INFORMATIC n) BRADU Adrian Ovidiu - MANAGER PROIECT INFORMATIC o) CIUCĂ Mihail Daniel – CONSILIER /EXPERT /INSPECTOR /REFERENT /ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALĂ p) PAUL Augustin-Bogdan - TEHNICIAN ECHIPAMENTE DE CALCUL ŞI REŢELE q) PROFIR Sebastian Doru - INGINER DE SISTEM SOFTWARE 2. Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii trebuie sa respecte regulile de evitare a conflictului de interese prevazute la art. 60 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice. 3. Declarația privind neîncadrarea în prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016- Formular nr. 2, se va prezenta odată cu DUAE, de catre toti operatorii participanți la procedură. 4. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Aceste documente pot fi: - Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării; - Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC sau din actul constitutiv; - După caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea nr. 98/2016 - Orice alte documente considerate necesare și/sau relevante; - În cazul în care, în țara de origine a ofertantului, nu se emit documente de această natură sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 164, 165 și 167, autoritatea contractantă va accepta o declarație notarială în acest sens. Informațiile trebuie să fie reale/actuale la data prezentării documentelor. Documentele solicitate se vor prezenta în limba romană, respectiv în limba în care au fost emise însoțite de traducerea autorizată în limba romană. În cazul unei asocieri, terți sustinatori sau subcontractanți, fiecare dintre aceștia este obligat să prezinte documentele din această secțiune conform Legii 98/2016 privind achizițiile publice. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 60 din Legea 98/2016.
Arată mai mult
Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se afla în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
In vederea demonstrarii indeplinirii criteriului de capacitate de exercitare a activitatii profesionale, Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Tertul sustinator/ Subcontractantul va completa DUAE-Sectiunea"Inscrierea in Registrul Comertului".
Ofertantul clasat pe primul loc dupa finalizarea fazei de licitatie electronica asupra ofertelor admisibile va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea Autoritatii Contractante, Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial in integralitate.
Arată mai mult
De asemenea, in Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial trebuie sa se regaseasca si urmatoarele informatii: datele de identificare ale operatorului economic, actionarii/ asociatii, organele de conducere,administratorii, membrii Consiliului de Administratie, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare.
Arată mai mult
Nota 1: Pentru persoanele juridice straine, se vor prezenta documente edificatoare care dovedesc o forma de inregistrare in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este stabilit, din care sa reiasa informatiile solicitate de catre Autoritatea Contractanta, traduse in limba romana de un traducator autorizat.
Arată mai mult
Nota 2: In cazul unei asocieri, se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru indeplinirea cerintei este suficient ca obiectul de activitate al fiecarui membru sa fie in concordanta cu partea din contract pe care o va realiza.
Arată mai mult
Nota 3. In situatia in care ofertantul beneficiaza de sustinere din partea unor terti sau in situatia in care subcontracteaza parti din contract, acesta va prezenta Certificatul Constatator si pentru tertii sustinatori/subcontractantii declarati in DUAE dupa finalizarea licitatiei electronice asupra ofertelor admisibile.
Arată mai mult
Nota 4: Autoritatea contractanta poate solicita ofertantilor sa completeze sau sa clarifice documentele justificative prezentate ca dovada a informatiilor cuprinse în DUAE.
Situația economică și financiară:
Loturile: 1,2,3,4,5,6,7,8 Specificati cifra de afaceri medie anuala Loturile: 1,2,3,4,5,6,7,8 Specificati cifra de afaceri medie anuala Se solicită prezentarea oricarui document financiar contabil legal edificator pe ultimii 3 ani (2017, 2018, 2019), prin care ofertantul isi opoate dovedi capacitatea economico –financiara (ex. bilantul contabil vizat si inregistrat la organele competente sau dupa caz, rapoartele anuale, scrisori de bonitate din partea bancilor sau a unor societati recunoscute de audit financiar si contabil) – a fost solicitat pentru a se vedea informatiile cu privire la datele actualizate despre ofertanti (bonitatea financiara a ofertelor). Pentru calculul echivalentei cifrei de afaceri, exprimata in alta moneda decat lei, se va aplica cursul mediu anual lei/valuta comunicat de B.N.R. Cerinta minima obligatorie: Cifra de afaceri medie anuala pe ultimii 3 ani (2017, 2018, 2019) sa fie mai mare sau cel putin egala cu: Lot 1: 42.854,85 RON; Lot 2: 18.366,36 RON; Lot 3: 6.122,12 RON; Lot 4: 28.660,88 RON; Lot 5: 22.928,71 RON; Lot 6: 6.122,12 RON; Lot 7: 70.891,82 RON; Lot 8: 6.122,12 RON; INFORMAȚII PRIVIND SUSȚINEREA ECONOMICĂ ȘI/SAU FINANCIARĂ: În cazul în care beneficiază de susținere economică și/sau financiară din partea unui terț susținător, ofertantul va prezenta odată cu depunerea DUAE, angajamentul ferm privind susţinerea economica și/sau financiară - Formularul nr. 3 acordată de terțul susținător prin care va dovedi autorității contractante că a luat toate măsurile pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare. Odată cu angajamentul de susținere, ofertantul are obligația să prezinte documente transmise acestuia de către terțul/terții sustinător/sustinători din care sa rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținator/susținatori va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament. Achizitorului, orice pretentie la daune pe care le-ar putea avea împotriva terțului/terților susținator(i) pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin angajamentul ferm de susținere. În acest sens, prin actul încheiat între Furnizor și terțul/terții susținător(i), anexa la contract, părțile vor stabili dreptul Achizitorului la orice pretenție la daune pe care le-ar putea avea Furnizorul impotriva terțului/terților susținător(i) pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin angajamentul ferm de susținere. Documentele vor fi prezentate cu mentiunea „conform cu originalul”. Documentele în altă limbă decât limba româna vor fi prezentate în copie cu mențiunea „conform cu originalul”, însoțite de traducere autorizată în limba româna.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE conform art. 193 din Legea nr. 98/2016 de către ofertanți și, dacă este cazul, de către terți susținători. Ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, va prezenta, la solicitarea Autorității Contractante, documentele edficatoare prin care demonstrează informațiile declarate prin DUAE. În vederea verificării informațiilor cuprinse în DUAE, autoritatea contractantă are dreptul să solicite, iar ofertantul are obligația de a prezenta documente justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, cum ar fi bilanțul contabil/raportul audit/orice documente relevante, înregistrate la ANAF. Pentru operatorii economici nerezidenți în România, în cazul în care emiterea si/sau publicarea situațiilor financiare nu este prevăzută de legislația țării de origine sau a țării în care este stabilit operatorul economic, atunci acesta va prezenta orice alte documente edificatoare care să reflecte o imagine fidelă a situației sale economice și financiare. Persoanele juridice străine vor prezenta certificatele/documentele edificatoare în original sau în copie legalizată sau în copie lizibilă cu mențiunea „conform cu originalul”, însoțite de traducerea autorizată în limba romană. Pentru calcul echivalenței se va utiliza cursul mediu anual euro/valuta respectivă comunicat de BNR. Documentele doveditoare a informațiilor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor sau de oricare ofertant, oricând pe parcursul procesului de evaluare, dacă autoritatea contractantă va considera acest lucru ca fiind necesar. Informatiile trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii documentelor. Note: 1. În cazul unei oferte comune (asociere), cerința se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului (prin cumul). Odată cu DUAE, trebuie prezentat acordul de asociere. 2. În cazul în care cerința este demonstrată prin invocarea susținerii unei/unor terțe persoane, odată cu DUAE trebuie prezentat/e angajamentul/ele ferm/e de susținere din partea terțului/terților, din care sa rezulte inclusiv modul efectiv prin care terțul/terții susținător/i va/vor asigura îndeplinirea angajamentului de susținere. Modalitatea de îndeplinire a cerintei INFORMAȚII PRIVIND SUSȚINEREA ECONOMICĂ ȘI/SAU FINANCIARĂ:: 1. Fiecare dintre terții susținători completeaza DUAE. 2. Se va prezenta Acordul de susținere - Formular nr.3 3. În cazul în care acordul de susținere este încheiat în alta limbă decât limba româna, acesta va fi prezentat însoțit de traducere autorizată făcută de un traducător autorizat, în limba romana. 4. Fiecare dintre terții susținători va completa Declaratia privind evitarea conflictului de interese - Formular nr. 2. 5. Ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, va prezenta, la solicitarea Autorității Contractante, documentele edficatoare, pentru fiecare terț susținător, prin care demonstrează informațiile declarate prin DUAE. Toate documentele vor fi prezentate cu mențiunea „conform cu originalul”. Documentele în altă limbă decât limba româna vor fi prezentate însoțite de traducere autorizată făcută de un traducător autorizat, în limba româna.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Loturile: 1,2,3,4,5,6,7,8 Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificat Loturile: 1,2,3,4,5,6,7,8 Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificat Autoritatea contractantă consideră necesară aceasta cerință pentru demonstrarea faptului că operatorul economic are experiență în frunizare de echipamente similare cu cele solicitate, fapt care contribuie la demonstrarea potențialului său de a îndeplini contractul de achiziție publică și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câștigătoare. Declaratie privind lista principalelor produse livrate in ultimi 3 ani -Lista principalelor produse livrate din ultimii 3 ani, continand valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent daca acestia din urma sunt autoritati contractante sau clienti privati in care sa se regaseasca cel putin un contract incheiat in ultimii 3 ani care a avut ca obiect furnizarea de laptopuri si licente sau echipamente hardware similare pentru fiecare lot in parte. Livrarile de produse se confirma prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de catre clientul privat beneficiar (cum ar fi: copii ale contractelor, insotite de procese verbale, recomandari sau orice alte documente edificatoare). Demonstrarea experienței operatorului a fost solicitată deoarece se doreste a se vedea experienţa similară privind îndeplinirea cu succes a altor furnizari similare. INFORMAȚII PRIVIND SUSȚINEREA TEHNICĂ ȘI/SAU PROFESIONALĂ: În cazul în care beneficiază de susținere tehnică și/sau profesională din partea unui terț susținător, ofertantul va prezenta odată cu depunerea DUAE, angajamentul ferm privind susţinerea capacității tehnice și/sau profesională - Formularul nr. 4 acordată de terțul susținător prin care va dovedi autorității contractante ca a luat toate măsurile pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare. Odată cu angajamentul de susținere, ofertantul are obligația să prezinte documente transmise acestuia de către terțul/terții susținător/susținători din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător/susținători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament. Achizitorului, orice pretenție la daune pe care le-ar putea avea împotriva terțului/terților susținător(i) pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin angajamentul ferm de susținere. În acest sens, prin actul încheiat între Furnizor și terțul/terții susținător(i), anexa la contract, părțile vor stabili dreptul Achizitorului la orice pretenție la daune pe care le-ar putea avea Furnizorul împotriva terțului/terților susținător(i) pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin angajamentul ferm de susținere. Documentele vor fi prezentate cu mențiunea „conform cu originalul”. Documentele în altă limbă decat limba româna vor fi prezentate în copie cu mențiunea „conform cu originalul”, însoțite de traducere autorizată în limba româna.
Arată mai mult
Loturile: 1,2,3,4,5,6,7,8 Proportia de subcontractare Loturile: 1,2,3,4,5,6,7,8 Proportia de subcontractare INFORMAȚII DESPRE SUBCONTRACTANȚI: În cazul in care ofertantul va subcontracta o parte din contract, ofertantul are obligația de a completa DUAE, partea a II-secțiunea D și partea IV secțiunea C subsecțiunea Proporția de subcontractare. În cazul în care ofertantul va utiliza capacitățile subcontractantului/subcontractanților în cadrul contractului va completa un formular DUAE separat care să cuprindă informațiile solicitate în: Partea II- secțiunea A și B și Partea III. În cazul în care ofertantul va subcontracta o parte din contract, ofertantul va prezenta odată cu depunerea DUAE, acordul de subcontractare - Formular nr. 6. Contractele de subcontractare trebuie să fie în concordanță cu oferta și vor constitui anexe la contractul de achiziție publică. Autoritatea contractantă solicită ofertantului/candidatului să precizeze în ofertă ori în solicitarea de participare: a) partea/părţile din contract pe care intenţionează să o/le subcontracteze; şi b) datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei sau a solicitării de participare. Nota: Raspunderea contractantului în ceea ce priveste modul de îndeplinire a contractului nu este diminuată în cazul în care o parte/ parti din acesta sunt îndeplinite de subcontractanți. INFORMATII PRIVIND ASOCIEREA În cazul în care mai mulți operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind capacitatea economică și financiară și capacitatea tehnică se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. Dacă oferta este depusă în asociere, îndeplinirea criteriilor de calificare vor fi evaluate în conformitate cu Acordul de asociere depus, respectiv cu luarea în considerare a modului în care vor fi folosite resursele tehnice de care dispun împreuna asociații și la obligatiile/componentele asumate de fiecare asociat potrivit contractului de asociere. În cazul asocierii, ofertanții asociați vor prezenta, odată cu depunerea DUAE, și acordul de asociere – Formular nr. 7. Documentele justificative care probează cele asumate prin acordul de asociere vor fi solicitate de către autoritatea contractantă doar ofertantului clasat pe primul loc in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE conform art. 193 din Legea nr. 98/2016 de către ofertanți și, dacă este cazul, de către terți susținători. Ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, va prezenta, la solicitarea Autorității Contractante, documentele edficatoare prin care demonstrează informațiile declarate prin DUAE. În vederea verificării informațiilor cuprinse în DUAE, autoritatea contractantă are dreptul să solicite, iar ofertantul are obligația de a prezenta documente justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, cum ar fi: - Declaratie privind lista principalelor produse livrate in ultimi 3 ani -Lista principalelor produse livrate din ultimii 3 ani, continand valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent daca acestia din urma sunt autoritati contractante sau clienti privati, în care să se regăsească cel putin un contract încheiat în ultimii 3 ani care a avut ca obiect furnizarea, instalarea, configurarea, testarea de echipamente hardware și software standard similare pentru fiecare lot in parte. - Certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de catre clientul privat beneficiar (cum ar fi: copii ale contractelor, insotite de procese verbale, recomandari sau orice alte documente edificatoare). Documentele solicitate se vor prezenta în limba romană sau în limba în care au fost emise, însoțite de traducerea autorizată în limba romană. Modalitatea de îndeplinire a cerinței INFORMAȚII PRIVIND SUSȚINEREA TEHNICĂ ȘI/SAU PROFESIONALĂ: 1. Fiecare dintre terții susținători completeaza DUAE. 2. Se va prezenta Acordul de susținere - Formular nr.4 3. În cazul în care acordul de susținere este încheiat în altă limbă decât limba româna, acesta va fi prezentat însoțit de traducere autorizată făcută de un traducător autorizat, în limba româna. 4. Fiecare dintre terții susținători va completa Declaratia privind evitarea conflictului de interese - Formular nr. 2 5. Ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, va prezenta, la solicitarea Autorității Contractante, documentele edificatoare, pentru fiecare terț susținător, prin care demonstreaza informațiile declarate prin DUAE. Toate documentele vor fi prezentate cu mențiunea „conform cu originalul”. Documentele în altă limbă decât limba româna vor fi prezentate însoțite de traducere autorizată făcută de un traducător autorizat, în limba româna .
Arată mai mult
Modalitatea de indeplinire a cerintei INFORMAȚII DESPRE SUBCONTRACTANȚI:: 1. Ofertantul completează DUAE, partea II, secțiunea D, și partea IV - Secțiunea C - subsecțiunea "Proporția de subcontractare. 2. Fiecare subcontractant va completa un formular DUAE separat care să cuprindă informațiile solicitate în: - partea II - sectiunea A și B, - partea III". În cazul în care ofertantul va subcontracta o parte din contract, ofertantul va prezenta odată cu depunerea DUAE, acordul de subcontractare - Formular nr. 6. Contractele de subcontractare trebuie sa fie în concordanță cu oferta și vor constitui anexe la contractul de achiziție publică. 3. Fiecare subcontractant va completa Declaratia privind evitarea conflictului de interese - Formular nr. 2 4. Ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, la solicitarea autorității contractante, va prezenta, dacă este cazul, documente relevante referitoare la capacitatea tehnică a subcontractanților propuși cu privire la partea/părțile din contract pe care aceștia urmează să o/le îndeplinească efectiv. Toate documentele vor fi prezentate cu mențiunea „conform cu originalul”. Documentele în altă limbă decât limba româna vor fi prezentate însoțite de traducere autorizată făcută de un traducător autorizat. Modalitatea de indeplinire a cerintei INFORMATII PRIVIND ASOCIEREA: 1. Fiecare dintre ofertanții asociați completează DUAE. 2. Fiecare dintre ofertanții asociați completează Declaratia privind evitarea conflictului de interese - Formular nr. 2 3. Se va prezenta Acordul de asociere - Formular nr.7, după caz. 4. În cazul în care acordul de asociere este încheiat în altă limbă decât limba româna, acesta va fi prezentat însoțit de traducere autorizată făcută de un traducător autorizat. 5. Ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, va prezenta, la solicitarea Autorității Contractante, documentele edficatoare, pentru fiecare din membrii asocierii, prin care demonstrează informațiile declarate prin DUAE. Toate documentele vor fi prezentate cu mențiunea „conform cu originalul”. Documentele în altă limbă decât limba româna vor fi prezentate însoțite de traducere autorizată făcută de un traducător autorizat, în limba româna. Nota: In toate sectiunile DUAE solicitate a fi completate de catre Autoritatea Contractanta prin Intructiunile catre ofertanti (Fisa de date), acolo unde exista disponibilitatea electronica a informatiilor solicitate, ofertantii vor indica adresa la care acestea pot fi accesate, urmand pasii din formularul standard. Nota: Ofertantii au obligatia completarii tuturor campurilor solicitate prin Intructiunile catre ofertanti (Fisa de date)din sectiunile A si C ale partii a IV din DUAE. De asemenea, in toate sectiunile DUAE solicitate a fi completate de catre Autoritatea Contractanta prin Intructiunile catre ofertanti (Fisa de date), acolo unde exista disponibilitatea electronica a informatiilor solicita
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-05-16 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-02-16 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Membrii comisiei de evaluare
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalittea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate LLotului 5 - PROCare4Life Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare ”C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8
Criteriul de calitate (pondere): 70
Preț (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalittea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate lotului 1 - DeepHealth. Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare ”C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8
Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalittea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate Lotului 8 -METICOS. Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare ”C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8
Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalittea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate Lotului 2 – SUPER_MoRRI. Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare ”C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8
Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalittea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate Lotului 6 –IMPETUS. Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare ”C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8
Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalittea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate Lotului 7 - BorderUAS. Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare ”C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8
Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalittea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate Lotului 3 –CREST Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare ”C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: RO41963989
Alt tip de autoritate contractantă: Alt tip
Contact
Punct de contact: Mirela Tacu
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100111018 🌏

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenul de contestare se calculează conform art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea 101/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Sursa: OJS 2021/S 010-016524 (2021-01-11)
Anunt de atribuire (2021-06-29)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul contractului constă în achiziționarea laptopurilor și licențelor Microsoft Project Professional, având codurile CPV: 30213100-6 – computere portabile; 48310000-4 – pachete software pentru creare de documente, este necesar pentru a asigura buna desfășurare a activițăților din cadrul proiectelor și implementarea cu succes a acestora. Se va încheia, pentru fiecare lot în parte, câte un contract de achiziție publică, de furnizare produse „laptopuri” în corelare cu cele opt proiecte de cercetare-dezvoltare din cadrul programului Horizon 2020 care este finanțat de Comisia Europeană. Se va încheia câte un contract pentru fiecare lot în parte. Acesta va intra în vigoare de la data semnării sale de către ambele părți și a depunerii garanției de bună execuție și va fi valabil pe o perioadă de două luni de la data semnării acestuia de către părțile contractante. Livrarea produselor se va face în maximum 30 de zile de la data semnării contractului sau în termenul de livrare ofertat de operatorul eocnomic declarat câștigător, în cazul în care termenul de livrare este mai mic de 30 de zile. Locul de furnizare: la adresa societății.
Arată mai mult
Valoarea totală a achiziției: 201 970 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-06-29 📅
Data publicării: 2021-07-02 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 126-332287
Se referă la anunț: 2021/S 010-016524
Număr JO-S: 126

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul contractului constă în achiziționarea laptopurilor și licențelor Microsoft Project Professional, având codurile CPV: 30213100-6 – computere portabile; 48310000-4 – pachete software pentru creare de documente, este necesar pentru a asigura buna desfășurare a activițăților din cadrul proiectelor și implementarea cu succes a acestora.
Arată mai mult
Denumirea lotului: Lot 4 – PROCare4Life
Scurtă descriere: 4 laptopuri tip 1 pentru proiectul PROCare4Life.
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: programul european ORIZONT 2020 titlul proiectului: PROCare4Life – „PeRsOnalized Integrated CARE Solution for Elderly facing several short or long term conditions and enabling a better quality of LIFE”, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020, nr. de identificare al proiectului: 875221.
Denumirea lotului: Lot 1 – DeepHealth
Scurtă descriere: 7 laptopuri tip 2 pentru proiectul DeepHealth.
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: programul european ORIZONT 2020 titlul proiectului: „DeepHealth- Deep-Learning and HPC to Boost Biomedical Applications for Health”, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020, nr. de identificare al proiectului: 825111.
Denumirea lotului: Lot 8 – METICOS
Scurtă descriere: 1 laptop tip 2 pentru proiectul METICOS.
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: programul european ORIZONT 2020 titlul proiectului: „METICOS – A Platform for Monitoring and Prediction of Social Impact and Acceptability of Modern Border Control Technology”, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020. Nr. de identificare al proiectului: 883075.
Denumirea lotului: Lot 4 – FLEXIGRID
Scurtă descriere: 5 laptopuri tip 1 pentru proiectul FLEXIGRID.
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: programul european ORIZONT 2020 titlul proiectului: „FLEXIGRID”, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020. Nr. de identificare al proiectului: 864048.
Denumirea lotului: Lot 6 – IMPETUS
Scurtă descriere: 1 laptop tip 2 pentru proiectul IMPETUS.
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: programul european ORIZONT 2020 titlul proiectului: „IMPETUS – Intelligent Management of Processes, Ethics and Technology for Urban Safety”, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020. Nr. de identificare al proiectului: 883286.
Denumirea lotului: Lot 7 – BorderUAS
Scurtă descriere:
8 laptopuri tip 2 și 4 licențe Microsoft Project Profesional pentru proiectul BorderUAS.
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: Programul european ORIZONT 2020 titlul proiectului: „BorderUAS – Semi-autonomous border surveillance platform combining next generation unmanned aerial vehicles with ultra-high-resolution multi-sensor surveillance payload”, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020.
Denumirea lotului: Lot 3 – CREST
Scurtă descriere: 1 laptop tip 2 pentru proiectul CREST.
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: programul european ORIZONT 2020 titlul proiectului: CREST – „Fighting Crime and TerroRism with an IoT-enabled Autonomous Platform based on an Ecosystem of Advanced IntelligEnce, Operations, and InveStigation Technologies”, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020. Nr. de identificare al proiectului: 833464.
Denumirea lotului: Lot 2 – SUPER_MoRRI
Scurtă descriere: 3 laptopuri tip 2 pentru proiectul SUPER_MoRRI.
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect cu finanțare: programul european ORIZONT 2020, titlul proiectului: „SUPER_MoRRI – Scientific Understanding and Provision of an Enhanced and Robust Monitoring system for RRI”, finanţat de la Comisia Europeană prin programul ORIZONT 2020. Nr. de identificare al proiectului: 824671.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: București.

Procedura
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalitatea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate lotului 5 – PROCare4Life. Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare „C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8.
Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalitatea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate lotului 1 – DeepHealth. Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare „C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8.
Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalitatea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate lotului 8 – METICOS. Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare „C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8.
Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalitatea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate lotului 2 – SUPER_MoRRI. Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare „C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8.
Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalitatea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate lotului 6 – IMPETUS. Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare „C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8.
Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalitatea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate lotului 7 – BorderUAS. Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare „C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8.
Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalitatea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate lotului 3 – CREST. Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare „C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8.
Detalii cu privire la factorii de evaluare și modalittea de punctare se regăsesc în cadrul caietului de sarcini, cerințele asociate lotului 2 – SUPER_MoRRI. Punctajul total pentru cerințe tehnice suplimentare „C” se calculează prin însumarea punctelor obținute pentru subfactorii tehnici de la 1 la 8.

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-04-20 📅
Nume: Cybernet S.R.L.
Numărul național de înregistrare: RO 7848556
Adresa poștală: Str. 9 Mai nr. 31
Orașul poștal: Bacău
Cod poștal: 600066
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 234570892 📞
E-mail: office@cybernet.ro 📧
Țara: Bacău 🏙️
Adresă internet: www.cybernet.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 201 970 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 8
Sursa: OJS 2021/S 126-332287 (2021-06-29)