Acord-cadru de furnizare piese de schimb pentru autovehicule – 2021

Directia Asigurare Logistica Integrata

Autoritatea contractantă intenționează să încheie acorduri-cadru cu ofertanţii ale căror oferte vor fi declarate admisibile după aplicarea criteriului de atribuire, cu valabilitate de 24 de luni de la semnarea de către ultima parte, atribuind ulterior, prin reluarea competiţiei între operatorii economici semnatari ai acordurilor-cadru, contracte subsecvente de furnizare a pieselor de schimb stabilite de către autoritatea contractantă în invitaţia de participare la reluarea competiţiei.
La momentul actual, la nivelul DALI există două acorduri-cadru în vigoare: unul dintre ele este valabil până la data de 14.7.2021, iar celalalt până la data de 4.1.2022. Din acest motiv, autoritatea contractantă are în vedere ca acordurile-cadru (pentru loturile 1-8) să intre în vigoare începând cu data de 15.7.2021, iar cel pentru lotul 9, începând cu data de 5.1.2022.
Cantitatile minime si maxime ale acordurilor-cadru, respectiv ale unui contract subsecvent se regasesc in anexa la caietul de sarcini.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor – 18 zile.
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare, o singura data, in a 11-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor pentru clarificarile solicitate in termenul precizat la sectiunea I.3) „Comunicare” din fisa de date.
Piesele de schimb, indiferent de marcă, ce nu au putut fi prevăzute inițial, în anexele caietului de sarcini (având o frecvență redusă de defectare sau un grad scăzut de predictibilitate, ex: elemente de caroserie, șasiu, etc), dar care au legătură cu caracterul general al acordurilor-cadru și au devenit strict necesare, vor fi achiziționate de către autoritatea contractantă (din provizion) în cuantum de:
— 2 253 204,90 RON fără TVA, pentru lotul 1;
— 1 114.874,10 RON fără TVA, pentru lotul 2;
— 122 862,50 RON fără TVA, pentru lotul 3;
— 159 313,50 RON fără TVA, pentru lotul 4;
— 25 174,60 RON fără TVA, pentru lotul 5;
— 54 580,80 RON fără TVA, pentru lotul 6;
— 39 134,30 RON fără TVA, pentru lotul 7;
— 23 770,00 RON fără TVA, pentru lotul 8;
— 88 251,00 fără TVA, pentru lotul 9.
Astfel, valoarea maximă a acordurilor-cadru include și majorarea cu valorile prevăzute mai sus.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-06-02. Achiziția publică a fost publicată pe 2021-05-04.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2021-05-04 Anunţ de participare
2021-05-11 Informaţii suplimentare
2021-08-03 Anunt de atribuire
2021-12-21 Anunt de atribuire
2023-01-12 Anunt de atribuire
2023-08-30 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2021-05-04)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Filtre de ulei, de benzină şi filtre de aspiraţie a aerului
Număr de referință: 4267060_2021_PAAPD1279323
Scurtă descriere:
Autoritatea contractantă intenționează să încheie acorduri-cadru cu ofertanţii ale căror oferte vor fi declarate admisibile după aplicarea criteriului de atribuire, cu valabilitate de 24 de luni de la semnarea de către ultima parte, atribuind ulterior, prin reluarea competiţiei între operatorii economici semnatari ai acordurilor-cadru, contracte subsecvente de furnizare a pieselor de schimb stabilite de către autoritatea contractantă în invitaţia de participare la reluarea competiţiei. La momentul actual, la nivelul DALI există două acorduri-cadru în vigoare: unul dintre ele este valabil până la data de 14.7.2021, iar celalalt până la data de 4.1.2022. Din acest motiv, autoritatea contractantă are în vedere ca acordurile-cadru (pentru loturile 1-8) să intre în vigoare începând cu data de 15.7.2021, iar cel pentru lotul 9, începând cu data de 5.1.2022. Cantitatile minime si maxime ale acordurilor-cadru, respectiv ale unui contract subsecvent se regasesc in anexa la caietul de sarcini. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor – 18 zile. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare, o singura data, in a 11-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor pentru clarificarile solicitate in termenul precizat la sectiunea I.3) „Comunicare” din fisa de date. Piesele de schimb, indiferent de marcă, ce nu au putut fi prevăzute inițial, în anexele caietului de sarcini (având o frecvență redusă de defectare sau un grad scăzut de predictibilitate, ex: elemente de caroserie, șasiu, etc), dar care au legătură cu caracterul general al acordurilor-cadru și au devenit strict necesare, vor fi achiziționate de către autoritatea contractantă (din provizion) în cuantum de: — 2 253 204,90 RON fără TVA, pentru lotul 1; — 1 114.874,10 RON fără TVA, pentru lotul 2; — 122 862,50 RON fără TVA, pentru lotul 3; — 159 313,50 RON fără TVA, pentru lotul 4; — 25 174,60 RON fără TVA, pentru lotul 5; — 54 580,80 RON fără TVA, pentru lotul 6; — 39 134,30 RON fără TVA, pentru lotul 7; — 23 770,00 RON fără TVA, pentru lotul 8; — 88 251,00 fără TVA, pentru lotul 9. Astfel, valoarea maximă a acordurilor-cadru include și majorarea cu valorile prevăzute mai sus.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Filtre de ulei, de benzină şi filtre de aspiraţie a aerului 📦
Cod CPV suplimentar: Filtre de ulei, de benzină şi filtre de aspiraţie a aerului 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: Direcţia Asigurare Logistică Integrată
Adresa poștală: Str. Eforie nr. 3
Cod poștal: 050035
Orașul poștal: Bucureşti
Contact
Adresă internet: http://www.mai.gov.ro 🌏
E-mail: cristina.medrut@mai.gov.ro 📧
Telefon: +40 213037080 📞
Fax: +40 213156468 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100118925 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-05-04 📅
Termen-limită de depunere: 2021-06-02 📅
Data publicării: 2021-05-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 089-228110
Număr JO-S: 89
Informații suplimentare
În valoarea maximă estimată de 261.470,00 RON fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 8, în cuantum de 23.770,00 RON fără TVA. Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 237.700,00 RON fără TVA. Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 23.770,00 RON fără TVA) este d... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Autoritatea contractantă intenționează să încheie acorduri-cadru cu ofertanţii ale căror oferte vor fi declarate admisibile după aplicarea criteriului de atribuire, cu valabilitate de 24 de luni de la semnarea de către ultima parte, atribuind ulterior, prin reluarea competiţiei între operatorii economici semnatari ai acordurilor-cadru, contracte subsecvente de furnizare a pieselor de schimb stabilite de către autoritatea contractantă în invitaţia de participare la reluarea competiţiei.
Arată mai mult
La momentul actual, la nivelul DALI există două acorduri-cadru în vigoare: unul dintre ele este valabil până la data de 14.7.2021, iar celalalt până la data de 4.1.2022. Din acest motiv, autoritatea contractantă are în vedere ca acordurile-cadru (pentru loturile 1-8) să intre în vigoare începând cu data de 15.7.2021, iar cel pentru lotul 9, începând cu data de 5.1.2022.
Arată mai mult
Cantitatile minime si maxime ale acordurilor-cadru, respectiv ale unui contract subsecvent se regasesc in anexa la caietul de sarcini.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor – 18 zile.
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare, o singura data, in a 11-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor pentru clarificarile solicitate in termenul precizat la sectiunea I.3) „Comunicare” din fisa de date.
Arată mai mult
Piesele de schimb, indiferent de marcă, ce nu au putut fi prevăzute inițial, în anexele caietului de sarcini (având o frecvență redusă de defectare sau un grad scăzut de predictibilitate, ex: elemente de caroserie, șasiu, etc), dar care au legătură cu caracterul general al acordurilor-cadru și au devenit strict necesare, vor fi achiziționate de către autoritatea contractantă (din provizion) în cuantum de:
Arată mai mult
— 2 253 204,90 RON fără TVA, pentru lotul 1;
— 1 114.874,10 RON fără TVA, pentru lotul 2;
— 122 862,50 RON fără TVA, pentru lotul 3;
— 159 313,50 RON fără TVA, pentru lotul 4;
— 25 174,60 RON fără TVA, pentru lotul 5;
— 54 580,80 RON fără TVA, pentru lotul 6;
— 39 134,30 RON fără TVA, pentru lotul 7;
— 23 770,00 RON fără TVA, pentru lotul 8;
— 88 251,00 fără TVA, pentru lotul 9.
Astfel, valoarea maximă a acordurilor-cadru include și majorarea cu valorile prevăzute mai sus.
Valoarea totală estimată: 42692822.7 RON 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 9
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 9
Informații despre loturi: Ofertele se depun pentru unul, mai multe, sau toate loturile.
Denumirea lotului: Piese de schimb pentru platforme, remorci, semiremorci, cisterne
Numărul lotului: 8
Scurtă descriere: Piese de schimb pentru platforme, remorci, semiremorci, cisterne
Valoarea estimată fără TVA: 261 470 RON 💰
Durata: 24 luni
Informații suplimentare:
În valoarea maximă estimată de 261.470,00 RON fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 8, în cuantum de 23.770,00 RON fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 237.700,00 RON fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 23.770,00 RON fără TVA) este d... detalii pe www.e-licitatie.ro
Denumirea lotului: Piese de schimb utilaje aparținând constructorilor: MST, Bobcat, Hyundai, Virus, Nissan și Excavatoare
Numărul lotului: 6
Scurtă descriere:
Piese de schimb utilaje aparținând constructorilor: MST, Bobcat, Hyundai, Virus, Nissan și Excavatoare
Valoarea estimată fără TVA: 600388.80 RON 💰
Informații suplimentare:
În valoarea maximă estimată de 600.388,80 RON fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 6, în cuantum de 54.580,80 RON fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 545.808,00 RON fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 54.580,80 RON fără TVA) este d... detalii pe www.e-licitatie.ro
Denumirea lotului: Piese de schimb auto Mercedes Benz
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere: Piese de schimb auto Mercedes Benz
Valoarea estimată fără TVA: 1351487.50 RON 💰
Informații suplimentare:
În valoarea maximă estimată de 1.351.487,50 RON fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 3, în cuantum de 122.862,50 RON fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 1.228.625,00.lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 122.862,50 RON fără TVA) ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Denumirea lotului: Piese de schimb transport greu grupa Roman Diesel, D.A.C. și tractoare diferite tipuri
Numărul lotului: 9
Scurtă descriere:
Piese de schimb transport greu grupa Roman Diesel, D.A.C. și tractoare diferite tipuri
Valoarea estimată fără TVA: 970 761 RON 💰
Informații suplimentare:
În valoarea maximă estimată de 970.761,00 RON fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 9, în cuantum de 88.251,00 RON fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 882.510,00 RON fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 88.251,00 RON fără TVA) este d... detalii pe www.e-licitatie.ro
Denumirea lotului: Piese de schimb auto aparținând constructorilor: JEEP, BMW, TOYOTA, KIA, NISSAN, ALFA ROMEO
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere:
Piese de schimb auto aparținând constructorilor: JEEP, BMW, TOYOTA, KIA, NISSAN, ALFA ROMEO
Valoarea estimată fără TVA: 1752448.50 RON 💰
Informații suplimentare:
În valoarea maximă estimată de 1.752.448,50 RON fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 4, în cuantum de 159.313,50 RON fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 1.593.135,00.lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 159.313,50 RON fără TVA) ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Denumirea lotului: Piese de schimb autovehicule Transport Greu aparținând următorilor constructori: MAN, VOLVO, IVECO
Numărul lotului: 7
Scurtă descriere:
Piese de schimb autovehicule Transport Greu aparținând următorilor constructori: MAN, VOLVO, IVECO
Valoarea estimată fără TVA: 430477.30 RON 💰
Informații suplimentare:
În valoarea maximă estimată de 430.477,30 RON fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 7, în cuantum de 39.134,30 RON fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 391.343,00lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 39.134,30 RON fără TVA) este de... detalii pe www.e-licitatie.ro
Denumirea lotului: Piese de schimb auto Grupul VAG- Volkswagen, Audi, Seat, Skoda, Porsche
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere: Piese de schimb auto Grupul VAG- Volkswagen, Audi, Seat, Skoda, Porsche
Valoarea estimată fără TVA: 12263615.10 RON 💰
Informații suplimentare:
În valoarea maximă estimată de 12.263.615,10 RON fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 2, în cuantum de 1.114.874,10 RON fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 11.148.741,00 RON fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 1.114.874,10 RON fără ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Denumirea lotului: Piese de schimb auto Gama Dacia - Renault
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere: Piese de schimb auto Gama Dacia - Renault
Valoarea estimată fără TVA: 24785253.90 RON 💰
Informații suplimentare:
În valoarea maximă estimată de 24.785.253,90 RON fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 1, în cuantum de 2.253.204,90 RON fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 22.532.049,00 RON fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 2.253.204,90 RON fără... detalii pe www.e-licitatie.ro
Denumirea lotului: Piese de schimb auto aparținând constructorilor: Fiat, Ford, Peugeot, Opel
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere:
Piese de schimb auto monovolume aparținând constructorilor: Fiat, Ford, Peugeot, Opel
Valoarea estimată fără TVA: 276920.60 RON 💰
Informații suplimentare:
În valoarea maximă estimată de 276.920,60 RON fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 5, în cuantum de 25.174,60 RON fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 251.746,00 RON fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 25.174,60 RON fără TVA) este d... detalii pe www.e-licitatie.ro
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Bulevard Timișoara nr. 10 B, sector 6, București

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Motive de excludere:
Ofertantul, membrul / membrii asocierii, subcontractantul / subcontractanţii, terţul / terţii susţinător(i). nu trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute la art.60, 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei:
Arată mai mult
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor, precum şi o declaraţie pe propria răspundere privind neîncadrarea în situaţiile potenţial generatoare de conflict de interese, prevăzute la art. 60 din Legea nr.98/2016 – Formular 5.
Arată mai mult
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, de către operatorii economici semnatari ai acordurilor-cadru.
Aceste documente pot fi:
• Certificate de atestare fiscala CU PRIVIRE LA PLATA impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc) VALABILE LA MOMENTUL PREZENTARII
• cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, aşa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Arată mai mult
• după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice;
• alte documente edificatoare, după caz.
Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante în ceea ce priveşte prezenta procedura: Bunghiuz Florin Nicolae, Mihai Negrilă, Bucur Tiberiu, Mihaela Verzeş, Alina Carmen Zaharia, Huluță Daniel, Raluca Lucia Pavel;
NOTĂ: NU trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute la art. 60, 164, 165 şi 167 Legea nr. 98 / 2016: ofertantul, membrul / membrii asocierii, subcontractantul / subcontractanţii, terţul / terţii susţinător(i).
Documentul Unic de Achizitii European (DUAE) se va completa conform art 193 din Legea 98/2016 - toate documentele solicitate de autoritatea contractantă vor fi depuse de ofertant prin mijloace electronice în SEAP, semnate cu semnatură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat, conform legii nr. 455/2001 republicată, privind semnatura electronică.
Arată mai mult
— documentele emise în altă limbă decât limba română vor fi prezentate în limba în care au fost emise, însoțite de o traducere autorizată a acestora în limba romană.
Criterii privind capacitatea:
— capacitatea de exercitare a activităţii profesionale:
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul acordului-cadru. Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerinţei: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor.
Arată mai mult
Documentele justificative care probează indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanţilor străini, documente echivalente emise în tara de rezidenţă, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către operatorii economici semnatari ai acordului-cadru. Informatiile cuprinse în certificatul constatator trebuie sa fie reale/valide la momentul prezentarii.
Arată mai mult
Pentru persoane juridice/fizice străine documentele care dovedesc o forma de înregistrare / atestare vor fi prezentate în traducere autorizata în limba română.
NOTA: Formularul DUAE (Document Unic de Achiziţie European) va fi completat în mod distinct şi furnizat exclusiv în format electronic, de către ofertant / asociaţi / subcontractanţi / terţi susţinători. Dacă un grup de operatori economici depune oferta comună, aceste cerinţe trebuie îndeplinite de fiecare membru al asocierii.
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 10
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-09-02 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-06-02 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 4267060
Contact
Punct de contact: Artan Mihaela Cristina
Adresă internet: www.mai.gov.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100118925 🌏

Referință
Informații suplimentare
1. Solicitarile de clarif. în legatura cu doc. de atrib. se vor transmite doar prin intermediul SEAP, prin accesarea sectiunii dedicate "Întrebari”. Pe parcursul evaluării AC poate transmite Ofertanților solicitări de clarif. utilizând SEAP. Răspunsul Ofertantului trebuie sa fie încărcat în SEAP în format electronic în aceeași secțiune, înainte de termenul-limită stabilit de AC, semnat cu semnătură electronica extinsa, bazată pe un certificat calificat, emis de un furnizor acreditat de servicii de certificare. În cazul în care AC solicită unui Ofertant clarif. și/sau completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul Ofertei, iar Ofertantul nu transmite în termenul precizat clarif./compl. solicitate sau clarif./compl transmise nu sunt concludente, Oferta sa va fi considerată inacceptabilă.
Arată mai mult
2. În cazul în care se constata ca exista oferte admisibile cu prețuri egale, AC va solicita reluarea competiției prin transmiterea unor propuneri financiare imbunatatite, offline, prin e-mail.
3. Pentru informatiile privind asociații și subcontr., terti sustinatori se va completa DUAE.
4. In cazul unei asocieri, la momentul depunerii ofertei, se va prezenta un acord sau o scrisoare de asociere în care sa se mentioneze ca toti asociatii îsi asuma raspunderea colectiva si solidara pentru îndeplinirea AC, ca liderul asocierii este împuternicit sa se oblige si sa primeasca instructiuni în numele tuturor asociatilor si este raspunzator în nume propriu si în numele Asocierii pentru îndeplinirea AC
Arată mai mult
5. În cazul în care ofertantul intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din AC, DUAE include si informatii privind partea din AC care urmeaza a fi eventual subcontractata si va avea anexat acordul de subco. Subcontr. pe ale caror capacitati se bazeaza ofertantul trebuie sa completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate inf. mentionate la art. 193 alin. (1) lit. a), precum si cele de la alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 98/2016, din perspectiva capacitatilor subcontr. pe care se bazeaza ofertantul în cadrul procedurii de atribuire respective. În cazul subcontr. pe ale caror capacitati ofertantul nu se bazeaza, DUAE va contine numai info. mentionate la art. 193 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016.
Arată mai mult
6. Pentru info priv. tertii sustinatori, se va completa DUAE. La momentul depunerii ofertei, se va prezenta angajamentul ferm de sustinere din partea tertului.

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucureşti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
10 zile, conform art. 8 alin. (1) lit a) din Legea nr. 101/2016 din 19.5.2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Arată mai mult
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Serviciul juridic – DALI
Adresa poștală: Str. Eforie nr. 3, sector 5
Telefon: +40 213037080 📞
E-mail: juridic.dgl@mai.gov.ro 📧
Adresă internet: www.mai.gov.ro 🌏
Sursa: OJS 2021/S 089-228110 (2021-05-04)
Informaţii suplimentare (2021-05-11)
Obiect
Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare

Autoritatea contractantă
Identitate
Numele autorității contractante: Direcția Asigurare Logistică Integrată

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-05-11 📅
Termen-limită de depunere: 2021-06-14 📅
Data publicării: 2021-05-14 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 093-242669
Se referă la anunț: 2021/S 089-228110
Număr JO-S: 93
Sursa: OJS 2021/S 093-242669 (2021-05-11)
Anunt de atribuire (2021-08-03)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Autoritatea contractantă intenționează să încheie acorduri-cadru cu ofertanţii ale căror oferte vor fi declarate admisibile după aplicarea criteriului de atribuire, cu valabilitate de 24 luni de la semnarea de către ultima parte, atribuind ulterior, prin reluarea competiţiei între operatorii economici semnatari ai acordurilor-cadru, contracte subsecvente de furnizare a pieselor de schimb stabilite de către autoritatea contractantă în invitaţia de participare la reluarea competiţiei. La momentul actual, la nivelul D.A.L.I. există două acorduri-cadru în vigoare : unul dintre ele este valabil până la data de 14.07.2021, iar celalalt până la data de 04.01.2022. Din acest motiv, autoritatea contractantă are în vedere ca acordurile-cadru (pentru loturile 1-8) să intre în vigoare începând cu data de 15.07.2021, iar cel pentru lotul 9, începând cu data de 05.01.2022. Cantitatile minime si maxime ale acordurilor-cadru, respectiv ale unui contract subsecvent se regasesc in anexa la Caietul de sarcini. Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor - 18 zile. Autoritatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare, o singura data, in a 11 zi inainte de data limita de depunere a ofertelor pentru clarificarile solicitate in termenul precizat la sectiunea I.3 Comunicare din fisa de date. Piesele de schimb, indiferent de marcă, ce nu au putut fi prevăzute inițial, în anexele Caietului de sarcini (având o frecvență redusă de defectare sau un grad scăzut de predictibilitate, ex: elemente de caroserie, șasiu, etc), dar care au legătură cu caracterul general al acordurilor-cadru și au devenit strict necesare, vor fi achiziționate de către autoritatea contractantă (din provizion) în cuantum de: -2.253.204,90 lei fără TVA, pentru lotul 1; - 1.114.874,10 lei fără TVA, pentru lotul 2; - 122.862,50 lei fără TVA, pentru lotul 3 - 159.313,50 lei fără TVA, pentru lotul 4; - 25.174,60 lei fără TVA, pentru lotul 5; - 54.580,80 lei fără TVA, pentru lotul 6; - 39.134,30 lei fără TVA, pentru lotul 7; - 23.770,00 lei fără TVA, pentru lotul 8. - 88.251,00 fără TVA, pentru lotul 9. Astfel, valoarea maximă a acordurilor-cadru include și majorarea cu valorile prevăzute mai sus.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Autoritatea contractantă
Identitate
Numele autorității contractante: Directia asigurare logistica integrata
Adresa poștală: Strada: Eforie, nr. 3
Orașul poștal: Bucuresti

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-08-03 📅
Data publicării: 2021-08-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 151-400289
Număr JO-S: 151
Informații suplimentare
În valoarea maximă estimată de 261.470,00 lei fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 8, în cuantum de 23.770,00 lei fără TVA. Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 237.700,00 lei fără TVA. Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 23.770,00 lei fără TVA ) este d... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Autoritatea contractantă intenționează să încheie acorduri-cadru cu ofertanţii ale căror oferte vor fi declarate admisibile după aplicarea criteriului de atribuire, cu valabilitate de 24 luni de la semnarea de către ultima parte, atribuind ulterior, prin reluarea competiţiei între operatorii economici semnatari ai acordurilor-cadru, contracte subsecvente de furnizare a pieselor de schimb stabilite de către autoritatea contractantă în invitaţia de participare la reluarea competiţiei.
Arată mai mult
La momentul actual, la nivelul D.A.L.I. există două acorduri-cadru în vigoare : unul dintre ele este valabil până la data de 14.07.2021, iar celalalt până la data de 04.01.2022. Din acest motiv, autoritatea contractantă are în vedere ca acordurile-cadru (pentru loturile 1-8) să intre în vigoare începând cu data de 15.07.2021, iar cel pentru lotul 9, începând cu data de 05.01.2022.
Arată mai mult
Cantitatile minime si maxime ale acordurilor-cadru, respectiv ale unui contract subsecvent se regasesc in anexa la Caietul de sarcini.
Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor - 18 zile.
Autoritatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare, o singura data, in a 11 zi inainte de data limita de depunere a ofertelor pentru clarificarile solicitate in termenul precizat la sectiunea I.3 Comunicare din fisa de date.
Arată mai mult
Piesele de schimb, indiferent de marcă, ce nu au putut fi prevăzute inițial, în anexele Caietului de sarcini (având o frecvență redusă de defectare sau un grad scăzut de predictibilitate, ex: elemente de caroserie, șasiu, etc), dar care au legătură cu caracterul general al acordurilor-cadru și au devenit strict necesare, vor fi achiziționate de către autoritatea contractantă (din provizion) în cuantum de:
Arată mai mult
-2.253.204,90 lei fără TVA, pentru lotul 1;
- 1.114.874,10 lei fără TVA, pentru lotul 2;
- 122.862,50 lei fără TVA, pentru lotul 3
- 159.313,50 lei fără TVA, pentru lotul 4;
- 25.174,60 lei fără TVA, pentru lotul 5;
- 54.580,80 lei fără TVA, pentru lotul 6;
- 39.134,30 lei fără TVA, pentru lotul 7;
- 23.770,00 lei fără TVA, pentru lotul 8.
- 88.251,00 fără TVA, pentru lotul 9.
Informații suplimentare:
În valoarea maximă estimată de 261.470,00 lei fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 8, în cuantum de 23.770,00 lei fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 237.700,00 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 23.770,00 lei fără TVA ) este d... detalii pe www.e-licitatie.ro
Denumirea lotului: Piese de schimb utilaje aparținând constructorilor: MST, Bobcat, Hyundai, Virus, Nissan și Excavatoare
Scurtă descriere:
Piese de schimb utilaje aparținând constructorilor: MST, Bobcat, Hyundai, Virus, Nissan și Excavatoare
Informații suplimentare:
În valoarea maximă estimată de 600.388,80 lei fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 6, în cuantum de 54.580,80 lei fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 545.808,00 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 54.580,80 lei fără TVA ) este d... detalii pe www.e-licitatie.ro
În valoarea maximă estimată de 1.351.487,50 lei fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 3, în cuantum de 122.862,50 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 122.862,50 lei fără TVA ) ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Denumirea lotului: Piese de schimb transport greu grupa Roman Diesel, D.A.C. și tractoare diferite tipuri
Scurtă descriere:
Piese de schimb transport greu grupa Roman Diesel, D.A.C. și tractoare diferite tipuri
Informații suplimentare:
În valoarea maximă estimată de 970.761,00 lei fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 9, în cuantum de 88.251,00 lei fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 882.510,00 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 88.251,00 lei fără TVA ) este d... detalii pe www.e-licitatie.ro
În valoarea maximă estimată de 1.752.448,50 lei fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 4, în cuantum de 159.313,50 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 159.313,50 lei fără TVA ) ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Denumirea lotului: Piese de schimb autovehicule Transport Greu aparținând următorilor constructori: MAN, VOLVO, IVECO
Scurtă descriere:
Piese de schimb autovehicule Transport Greu aparținând următorilor constructori: MAN, VOLVO, IVECO
Informații suplimentare:
În valoarea maximă estimată de 430.477,30 lei fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 7, în cuantum de 39.134,30 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 39.134,30 lei fără TVA ) este de... detalii pe www.e-licitatie.ro
În valoarea maximă estimată de 12.263.615,10 lei fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 2, în cuantum de 1.114.874,10 lei fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 11.148.741,00 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 1.114.874,10 lei fără ... detalii pe www.e-licitatie.ro
În valoarea maximă estimată de 24.785.253,90 lei fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 1, în cuantum de 2.253.204,90 lei fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 22.532.049,00 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 2.253.204,90 lei fără... detalii pe www.e-licitatie.ro
Denumirea lotului: Piese de schimb auto aparținând constructorilor: Fiat, Ford, Peugeot, Opel
Scurtă descriere:
Piese de schimb auto monovolume aparținând constructorilor: Fiat, Ford, Peugeot, Opel
Informații suplimentare:
În valoarea maximă estimată de 276.920,60 lei fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 5, în cuantum de 25.174,60 lei fără TVA.
Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 251.746,00 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 25.174,60 lei fără TVA ) este d... detalii pe www.e-licitatie.ro
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Bulevard Timișoara nr. 10 B, sector 6, București

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-07-30 📅
Nume: Camarad auto s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 14665624
Adresa poștală: Strada BECATEI, Nr. 6, Sector: 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 040059
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 0213306580 📞
E-mail: camaradauto@gmail.com 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Nume: Ad auto total
Numărul național de înregistrare: 6844726
Adresa poștală: Strada Verzişori, Nr. 16
Cod poștal: 040301
Telefon: +40 213175909 📞
E-mail: achizitii.publice@autototal.ro 📧
Adresă internet: www.autototal.ro 🌏
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Serviciul Juridic-D.A.L.I.
Adresa poștală: str. Eforie nr. 3, sector 5
Sursa: OJS 2021/S 151-400289 (2021-08-03)
Anunt de atribuire (2021-12-21)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 6 935 RON 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-12-21 📅
Data publicării: 2021-12-24 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 250-661371
Număr JO-S: 250

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-08-16 📅
Adresă internet: www.camarad.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 6 935 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-09-09 📅
Valoarea totală a achiziției: 8377.80 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-12-08 📅
Valoarea totală a achiziției: 114 606 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-12-15 📅
Valoarea totală a achiziției: 121 579 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-10-05 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 385 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-10-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 14 878 RON 💰
4196.15 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-11-16 📅
Valoarea totală a achiziției: 10623.20 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-10-13 📅
Valoarea totală a achiziției: 25 019 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-12-16 📅
Valoarea totală a achiziției: 12617.75 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-09-07 📅
Valoarea totală a achiziției: 8 000 RON 💰
16 780 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-10-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 7 359 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-10-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 6 400 RON 💰
1 623 RON 💰
5 372 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-08-25 📅
Valoarea totală a achiziției: 7 488 RON 💰
39 826 RON 💰
1294.20 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-11-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 75 590 RON 💰
1 620 RON 💰
3 RON 💰
85 279 RON 💰
712 RON 💰
7 514 RON 💰
118 839 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-11-23 📅
Valoarea totală a achiziției: 6 939 RON 💰
57 472 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-09-14 📅
Valoarea totală a achiziției: 38 656 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 4
6
8
10
Sursa: OJS 2021/S 250-661371 (2021-12-21)
Anunt de atribuire (2023-01-12)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 22 345 RON 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-01-12 📅
Data publicării: 2023-01-17 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 012-030530
Număr JO-S: 12
Informații suplimentare
În valoarea maximă estimată de 261.470,00 lei fără TVA este inclus și provizionul aferent lotului 8, în cuantum de 23.770,00 lei fără TVA. Astfel, valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă pentru produsele din anexa la CS care trebuie ofertate este de 237.700,00 lei fără TVA. Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 23.770,00 lei fără TVA ) este de a asigura posibilitatea ca autoritatea contractantă să achiziționeze piese de schimb care nu au fost prevăzute (identificate și incluse) în anexele caietului de sarcini, dar care au legătură cu caracterul general al contractului și vor devenit necesare. Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 78.100,00 lei fără TVA.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 23.770,00 lei fără TVA ) este de a asigura posibilitatea ca autoritatea contractantă să achiziționeze piese de schimb care nu au fost prevăzute (identificate și incluse) în anexele caietului de sarcini, dar care au legătură cu caracterul general al contractului și vor devenit necesare.
Arată mai mult
Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 78.100,00 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 54.580,80 lei fără TVA ) este de a asigura posibilitatea ca autoritatea contractantă să achiziționeze piese de schimb care nu au fost prevăzute (identificate și incluse) în anexele caietului de sarcini, dar care au legătură cu caracterul general al contractului și vor devenit necesare.
Arată mai mult
Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 175.373,00 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 122.862,50 lei fără TVA ) este de a asigura posibilitatea ca autoritatea contractantă să achiziționeze piese de schimb care nu au fost prevăzute (identificate și incluse) în anexele caietului de sarcini, dar care au legătură cu caracterul general al contractului și vor devenit necesare.
Arată mai mult
Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 356.705,00 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 88.251,00 lei fără TVA ) este de a asigura posibilitatea ca autoritatea contractantă să achiziționeze piese de schimb care nu au fost prevăzute (identificate și incluse) în anexele caietului de sarcini, dar care au legătură cu caracterul general al contractului și vor devenit necesare.
Arată mai mult
Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 215.800,00 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 159.313,50 lei fără TVA ) este de a asigura posibilitatea ca autoritatea contractantă să achiziționeze piese de schimb care nu au fost prevăzute (identificate și incluse) în anexele caietului de sarcini, dar care au legătură cu caracterul general al contractului și vor devenit necesare.
Arată mai mult
Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 513.838,00 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 39.134,30 lei fără TVA ) este de a asigura posibilitatea ca autoritatea contractantă să achiziționeze piese de schimb care nu au fost prevăzute (identificate și incluse) în anexele caietului de sarcini, dar care au legătură cu caracterul general al contractului și vor devenit necesare.
Arată mai mult
Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 137.315,00 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 1.114.874,10 lei fără TVA ) este de a asigura posibilitatea ca autoritatea contractantă să achiziționeze piese de schimb care nu au fost prevăzute (identificate și incluse) în anexele caietului de sarcini, dar care au legătură cu caracterul general al contractului și vor devenit necesare.
Arată mai mult
Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 565.844,00 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 2.253.204,90 lei fără TVA ) este de a asigura posibilitatea ca autoritatea contractantă să achiziționeze piese de schimb care nu au fost prevăzute (identificate și incluse) în anexele caietului de sarcini, dar care au legătură cu caracterul general al contractului și vor devenit necesare.
Arată mai mult
Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 461.954, 00 lei fără TVA.
Scopul provizionului (prevăzut în sumă fixă de 25.174,60 lei fără TVA ) este de a asigura posibilitatea ca autoritatea contractantă să achiziționeze piese de schimb care nu au fost prevăzute (identificate și incluse) în anexele caietului de sarcini, dar care au legătură cu caracterul general al contractului și vor devenit necesare.
Arată mai mult
Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 81.704,00 lei fără TVA.

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-04-11 📅
Valoarea totală a achiziției: 22 345 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-12-14 📅
Valoarea totală a achiziției: 30 466 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-08-08 📅
Valoarea totală a achiziției: 10 530 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-12-27 📅
Valoarea totală a achiziției: 21 450 RON 💰
78 929 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-30 📅
Valoarea totală a achiziției: 11 535 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-08-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 40 514 RON 💰
5 240 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-12-16 📅
Valoarea totală a achiziției: 23 053 RON 💰
1 040 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-05-03 📅
Valoarea totală a achiziției: 3773.30 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-02 📅
Valoarea totală a achiziției: 4 532 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-12-09 📅
Valoarea totală a achiziției: 7 190 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-09-26 📅
Valoarea totală a achiziției: 18 460 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-07-04 📅
Valoarea totală a achiziției: 6 840 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-04-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 3 190 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-12-08 📅
Valoarea totală a achiziției: 2 710 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-07-13 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 701 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-07-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 437 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-05-12 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 610 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-07-08 📅
Valoarea totală a achiziției: 377 RON 💰
33 580 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-29 📅
Valoarea totală a achiziției: 2 000 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 964 RON 💰
195 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-05-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 11 270 RON 💰
49 792 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-10-12 📅
Valoarea totală a achiziției: 11 110 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-09-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 4 410 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-08-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 000 RON 💰
15 845 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 22530.30 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-12-05 📅
Valoarea totală a achiziției: 67 410 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-09 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 693 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-04-04 📅
Valoarea totală a achiziției: 20 315 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-16 📅
Valoarea totală a achiziției: 7 540 RON 💰
360 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-09-08 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 800 RON 💰
420 RON 💰
19 240 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-08-23 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 120 RON 💰
1 180 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-11-04 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 734 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-17 📅
Valoarea totală a achiziției: 67.20 RON 💰
11 818 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-08-16 📅
Valoarea totală a achiziției: 166 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-31 📅
Valoarea totală a achiziției: 9910.30 RON 💰
24 236 RON 💰
37 427 RON 💰
11 460 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-15 📅
Valoarea totală a achiziției: 7 437 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-05-25 📅
Valoarea totală a achiziției: 33 806 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-10-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 8 505 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-11-30 📅
Valoarea totală a achiziției: 8 351 RON 💰
1 775 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-10-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 8 011 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-02-17 📅
Valoarea totală a achiziției: 7 694 RON 💰
5 517 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-28 📅
Valoarea totală a achiziției: 629 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 44 597 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-05-24 📅
Valoarea totală a achiziției: 1337.60 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 16 500 RON 💰
21 358 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-04-07 📅
Valoarea totală a achiziției: 16 878 RON 💰
920 RON 💰
1 650 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-05-16 📅
Valoarea totală a achiziției: 8 560 RON 💰
1 221 RON 💰
4 957 RON 💰
8 350 RON 💰
36 RON 💰
100 RON 💰
2 427 RON 💰
1 250 RON 💰
7 400 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-11-09 📅
Valoarea totală a achiziției: 13 885 RON 💰
8 228 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 9 830 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-09-12 📅
Valoarea totală a achiziției: 7 765 RON 💰
794 RON 💰
13 276 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-10-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 100 RON 💰
15 620 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-12-07 📅
Valoarea totală a achiziției: 12 380 RON 💰
48 633 RON 💰
3 428 RON 💰
130 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-09-16 📅
Valoarea totală a achiziției: 36 233 RON 💰
3 252 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-24 📅
Valoarea totală a achiziției: 2 300 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-09-14 📅
Valoarea totală a achiziției: 878 RON 💰
44 230 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-12-15 📅
Valoarea totală a achiziției: 75 110 RON 💰
23 745 RON 💰
6 700 RON 💰
450 RON 💰
43 822 RON 💰
7 975 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-15 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 450 RON 💰
52 424 RON 💰
7 281 RON 💰
824 RON 💰
6 592 RON 💰

Referință
Informații suplimentare
1. Solicitarile de clarif. în legatura cu doc. de atrib. se vor transmite doar prin intermediul SEAP , prin accesarea sectiunii dedicate "Întrebari”. Pe parcursul evaluării AC poate transmite Ofertanților solicitări de clarif. utilizând SEAP. Răspunsul Ofertantului trebuie sa fie încărcat în SEAP în format electronic în aceeași secțiune, înainte de termenul-limită stabilit de AC, semnat cu semnătură electronica extinsa, bazată pe un certificat calificat, emis de un furnizor acreditat de servicii de certificare. În cazul în care AC solicită unui Ofertant clarif. și/sau completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul Ofertei, iar Ofertantul nu transmite în termenul precizat clarif./compl. solicitate sau clarif./compl transmise nu sunt concludente, Oferta sa va fi considerată inacceptabilă.
Arată mai mult
2. În cazul în care se constata ca exista oferte admisibile cu prețuri egale , AC va solicita reluarea competiției prin transmiterea unor propuneri financiare imbunatatite, offline, prin e-mail .
5. În cazul în care ofertantul intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din AC, DUAE include si informatii privind partea din AC care urmeaza a fi eventual subcontractata si va avea anexat acordul de subco. Subcontr. pe ale caror capacitati se bazeaza ofertantul trebuie sa completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate inf. mentionate la art. 193 alin. (1) lit. a), precum si cele de la alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 98/2016 , din perspectiva capacitatilor subcontr. pe care se bazeaza ofertantul în cadrul procedurii de atribuire respective. În cazul subcontr. pe ale caror capacitati ofertantul nu se bazeaza, DUAE va contine numai info. mentionate la art. 193 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2023/S 012-030530 (2023-01-12)
Anunt de atribuire (2023-08-30)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 11 785 RON 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-08-30 📅
Data publicării: 2023-09-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 169-532782
Număr JO-S: 169

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-06-13 📅
Valoarea totală a achiziției: 11 785 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-06-19 📅
Valoarea totală a achiziției: 380 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-05-16 📅
Valoarea totală a achiziției: 6 000 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-06-26 📅
Valoarea totală a achiziției: 39 643 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-06-30 📅
Valoarea totală a achiziției: 5 300 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-05-04 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 850 RON 💰
3 800 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-07-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 13 480 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-05-23 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 825 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-07-26 📅
Valoarea totală a achiziției: 8 245 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-04-24 📅
Valoarea totală a achiziției: 4349.79 RON 💰
1 150 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-05-05 📅
Valoarea totală a achiziției: 33 450 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-03-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 15 210 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-07-19 📅
Valoarea totală a achiziției: 4 040 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-05-09 📅
Valoarea totală a achiziției: 2 393 RON 💰
4 200 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-07-04 📅
Valoarea totală a achiziției: 64 RON 💰
95 707 RON 💰
12 800 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-06-27 📅
Valoarea totală a achiziției: 16 700 RON 💰
4 340 RON 💰
5 700 RON 💰
45 998 RON 💰
27 236 RON 💰
6708.30 RON 💰
7 970 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 169-532782 (2023-08-30)