Furnizare – echipamente IT

Municipiul Bistrita

Obiectul contractului este furnizarea de echipamente IT in cadrul proiectului „E-invatare municipiul Bistrita”.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari de catre operatorii economici inainte de data-limita de depunere a ofertelor: 20 de zile.
Autoritatea contractanta va raspunde la toate solicitarile de clarificari si/sau informatii suplimentare primite de la operatorii economici, in legatura cu documentatia de atribuire, cu 10 zile inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor.
Procesul de derulare a contractului este initiat sub incidenta clauzei rezolutorii, in sensul ca intrarea in vigoare a contractului de achizitie publica este conditionata de incheierea contractului de finantare din fonduri europene. Achizitorul isi rezerva dreptul de a notifica incetarea de plin drept a contractului de achizitie dupa primirea notificarii cu privire la neacordarea finantarii. Furnizorul intelege ca achizitorul nu poate fi considerat raspunzator de vreun prejudiciu in cazul anularii contractului de achizitie, indiferent de natura acestuia si indiferent daca achizitorul a fost notificat asupra existentei unui asemenea prejudiciu. Furnizorul accepta utilizarea conditiilor speciale de mai sus/clauzei rezolutorii, asumandu-si intreaga raspundere in raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi in situatia descrisa.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-03-08. Achiziția publică a fost publicată pe 2021-01-28.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2021-01-28 Anunţ de participare
2021-10-27 Anunt de atribuire
2021-12-16 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2021-01-28)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Computere portabile
Număr de referință: 4347569_2020_PAAPD1175861
Scurtă descriere:
Obiectul contractului este furnizarea de echipamente IT in cadrul proiectului „E-invatare municipiul Bistrita”. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari de catre operatorii economici inainte de data-limita de depunere a ofertelor: 20 de zile. Autoritatea contractanta va raspunde la toate solicitarile de clarificari si/sau informatii suplimentare primite de la operatorii economici, in legatura cu documentatia de atribuire, cu 10 zile inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor. Procesul de derulare a contractului este initiat sub incidenta clauzei rezolutorii, in sensul ca intrarea in vigoare a contractului de achizitie publica este conditionata de incheierea contractului de finantare din fonduri europene. Achizitorul isi rezerva dreptul de a notifica incetarea de plin drept a contractului de achizitie dupa primirea notificarii cu privire la neacordarea finantarii. Furnizorul intelege ca achizitorul nu poate fi considerat raspunzator de vreun prejudiciu in cazul anularii contractului de achizitie, indiferent de natura acestuia si indiferent daca achizitorul a fost notificat asupra existentei unui asemenea prejudiciu. Furnizorul accepta utilizarea conditiilor speciale de mai sus/clauzei rezolutorii, asumandu-si intreaga raspundere in raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi in situatia descrisa.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Computere portabile 📦
Cod CPV suplimentar: Computere portabile 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bistriţa-Năsăud 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Autoritate regională sau locală
Numele autorității contractante: Municipiul Bistrița
Adresa poștală: Piața Centrală nr. 6
Orașul poștal: Bistrița
Contact
Adresă internet: http://www.primariabistrita.ro 🌏
E-mail: achizitii.publice@primariabistrita.ro 📧
Telefon: +40 263224917/+40 263223923 📞
Fax: +40 263237323/+40 263224706 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100112252 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-01-28 📅
Termen-limită de depunere: 2021-03-08 📅
Data publicării: 2021-02-02 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 022-051966
Număr JO-S: 22
Informații suplimentare
Axa prioritara 2, Actiunea 2.3.3 – Sectiunea E-Educatie, apelului de proiecte POC/882/2/4/, un proiect care sa vina in sprijinul satisfacerii unei nevoi imediate, cauzate de pandemia cu coronavirusul SARS-Cov-2.

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul contractului este furnizarea de echipamente IT in cadrul proiectului „E-invatare municipiul Bistrita”.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari de catre operatorii economici inainte de data-limita de depunere a ofertelor: 20 de zile.
Autoritatea contractanta va raspunde la toate solicitarile de clarificari si/sau informatii suplimentare primite de la operatorii economici, in legatura cu documentatia de atribuire, cu 10 zile inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor.
Procesul de derulare a contractului este initiat sub incidenta clauzei rezolutorii, in sensul ca intrarea in vigoare a contractului de achizitie publica este conditionata de incheierea contractului de finantare din fonduri europene. Achizitorul isi rezerva dreptul de a notifica incetarea de plin drept a contractului de achizitie dupa primirea notificarii cu privire la neacordarea finantarii. Furnizorul intelege ca achizitorul nu poate fi considerat raspunzator de vreun prejudiciu in cazul anularii contractului de achizitie, indiferent de natura acestuia si indiferent daca achizitorul a fost notificat asupra existentei unui asemenea prejudiciu. Furnizorul accepta utilizarea conditiilor speciale de mai sus/clauzei rezolutorii, asumandu-si intreaga raspundere in raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi in situatia descrisa.
Arată mai mult
Valoarea totală estimată: 6234470.41 RON 💰
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 2
Denumirea lotului: PC-uri & Laptopuri in cadrul proiectului ”E-invatare municipiul Bistrita”.
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere:
Furnizare - echipamente IT - PC-uri & Laptopuri in cadrul proiectului ”E-invatare municipiul Bistrita” dupa cum urmeaza:
— Sistem All-in-One - 84 bucati
— Sistem Desktop+ Monitor - 10 bucati
— Laptop-uri - 594 bucati
Valoarea estimată fără TVA: 2490791.27 RON 💰
Durata: 3 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Programul Operaţional Competitivitate
Informații suplimentare:
Axa prioritara 2, Actiunea 2.3.3 – Sectiunea E-Educatie, apelului de proiecte POC/882/2/4/, un proiect care sa vina in sprijinul satisfacerii unei nevoi imediate, cauzate de pandemia cu coronavirusul SARS-Cov-2.
Denumirea lotului: Periferice PC & Retelistica in cadrul proiectului ”E-invatare municipiul Bistrita”.
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere:
Furnizare - echipamente IT - Periferice PC & Retelistica in cadrul proiectului ”E-invatare municipiul Bistrita” dupa cum urmeaza:
— Tabla Interactiva - 196 bucati
— Router Wireless - 90 bucati
— Ecran proiectie pentru perete - 242 bucati
— Ecran proiectie trepied - 66 bucati
— Proiectoare - 259 bucati
— Camera Web Conferinta - 332 bucati
— Camera Web - 188 bucati
Valoarea estimată fără TVA: 3743679.14 RON 💰
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Bistrita

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerinta nr.1
Ofertantii, tertii sustinatori (daca este cazul) si subcontractantii (daca este cazul) nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art.164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea de indeplinire:
Se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante doar ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor sunt:
Arată mai mult
— certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabil la momentul prezentarii,
— cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv,
Arată mai mult
— dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin.(2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice,
— alte documente edificatoare, dupa caz.
În cazul în care, în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.164, 165 și 167, autoritatea contractanta are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Arată mai mult
Cerinta nr.2
EVITAREA CONFLICTULUI DE INTERESE: Ofertantii/, tertii sustinatori (daca este cazul) si subcontractantii (daca este cazul) nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 60 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: Declaratia privind neincadrarea in situatiile prevazute de la art.60 din Legea nr.98/2016, va fi completata si depusa de toti participantii la procedura (ofertant / asociat / tert sustinator / subcontractant) odata cu depunerea DUAE-completare Formular nr.2
Arată mai mult
Persoanele cu functie de decizie din cadrul autoritatii contractante cu privire la organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt:
1. Ioan Turc-Primar; 2.Hangan Sorin-Consilier local/Viceprimar; 3.Calin Stan - Consilier local/Viceprimar; 4. Rus Radu Vasile-Sef serviciu; 5.Cerceja Elena-Inspector; 6.Scurtu Nicolae–Director executiv; 7.Cincea Dumitru Matei-Director executiv; 8.Cocesiu Liliana Alunita- Director executiv; 9.Filipoi Leontin–Sef serviciu; 10. Grecu Elena - Consilier Achizitii; 11.Andreies Cristina -Consilier juridic; 12.Bulcu Coralia Cornelia– Consilier juridic, 13.Rau Romanita - Consilier Superior;14. Stirbu Andreea Smaranda - Consilier achizitii; 15.Cicsa Paul Cristian-inspector;16. Cornea Mihai - Inspector.
Arată mai mult
Precizari:
1. Nedepunerea documentului DUAE in cadrul ofertei de către ofertanti / asociati / terti sustinatori / subcontractanti, dupa caz, duce la respingerea ofertei ca inacceptabilă.
2. Nesemnarea ofertei şi a documentelor care o insotesc cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat duce la respingerea ofertei ca inacceptabilă.
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că sunt legali constituiti, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Arată mai mult
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.
Arată mai mult
Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, este certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română. Aceste documente urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Arată mai mult
In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Arată mai mult
In cazul unei oferte depuse in asociere, fiecare asociat trebuie sa depuna documentele necesare pentru demonstrarea faptului ca este autorizat sa desfasoare partea sa din contract.
Atentie:
Informatiile cuprinse in documentele justificative, TREBUIE SA FIE VALABILE LA MOMENTUL (DATA) PREZENTARII ACESTORA
Capacitatea tehnică și profesională:
Loturile: 2 Proportia de subcontractare Informatii privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intentia sa o subcontracteze.
Loturile: 1 Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificat Experienta similara Ofertanţii vor face dovada că au furnizat, in ultimii 3 ani calculati pana la data limita de depunere a ofertelor, produse similare celor solicitate de catre autoritatea contractanta, in conformitate cu art. 179 lit b) din Legea 98 / 2016 privind achizitiile pubice. Operatorii economici participanti la procedura de atribuire trebuie sa faca dovada ca in ultimii 3 ani au livrat produse similare (de natura/similare celor ce fac obiectul contractului), in valoare cumulata de cel putin 2.000.000, 00 RON fara TVA, la nivelul unuia sau mai multor contracte. Prin produse similare se intelege dispozitive electronice tip calculatoare de birou/calculatoare portabile/unitati centrale de procesare.
Arată mai mult
Loturile: 1 Proportia de subcontractare nformatii privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intentia sa o subcontracteze.
Loturile: 2 Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificat Ofertanţii vor face dovada că au furnizat, in ultimii 3 ani calculati pana la data limita de depunere a ofertelor, produse similare celor solicitate de catre autoritatea contractanta, in conformitate cu art. 179 lit b) din Legea 98 / 2016 privind achizitiile pubice. Operatorii economici participanti la procedura de atribuire trebuie sa faca dovada ca in ultimii 3 ani au livrat produse similare (de natura/similare celor ce fac obiectul contractului), in valoare cumulata de cel putin 2.500.000, 00 RON fara TVA, la nivelul unuia sau mai multor contracte. Prin produse similare se intelege dispozitive electronice de tip calculatoare de birou/calculatoare portabile/unitati centrale de procesare, periferice / auxiliare PC si echipamente retea.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Operatorii economici participanti la procedura, au obligatia de a preciza procentul de subcontractare, partea/partile din contract pe care urmeaza sa le subcontracteze, denumirea subcontractanţilor şi datele de contact ale acestora. Se va prezenta acord de subcontractare cu privire la aceste aspecte. Subcontractantul/subcontractantii nominalizat/i de catre ofertant, are/au obligatia de a completa DUAE separat, conform art.193 alin.(3) din Legea 98/2016. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, numai de ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. De asemenea, la incheierea contractului de achizitie publica, la solicitarea autoritatii contractante, se va/vor prezenta contractul/contractele incheiat/e între ofertant si subcontractant/subcontractantii nominalizati în oferta, in concordanta cu oferta. Contractul/contractele de subcontractare se vor constitui in anexe ale contractului.
Arată mai mult
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile ce descriu nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzator cerintelor autoritatii contractante. Asociatul/asociații nominalizați va/vor prezenta distinct DUAE în care se vor cuprinde informațiile solicitate. La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi: numărul și data contractului invocat drept experiență similară,tipul/categoriile de produse,valoarea,beneficiarul, data și numărul documentului de recepție. Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertantul/ofertanții clasat/clasați pe primul/ primele locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor:
-procesul-verbal de recepție sau alte documente din care să reiasă următoarele informații: beneficiarul, cantitatea/valoarea, perioada și locul livrării; - nr si data contractului - obiectul contractului - beneficiarul contractului si datele de contact - data si nr documentului de receptie - valoarea produselor livrate si receptionate prin documentul de receptie - ponderea si/sau cantitatea si valoarea produselor, fara TVA pt care a fost responsabil in cadrul contractului. Nivelul minim impus, respectiv, 2.000.000 RON, fara TVA, este mai mic decat valoarea estimata, deci se respecta principiul proportionalitatii.
- procesul-verbal de recepție sau alte documente din care să reiasă următoarele informații: beneficiarul, cantitatea/valoarea, perioada și locul livrării; - nr si data contractului - obiectul contractului - beneficiarul contractului si datele de contact - data si nr documentului de receptie - valoarea produselor livrate si receptionate prin documentul de receptie - ponderea si/sau cantitatea si valoarea produselor, fara TVA pt care a fost responsabil in cadrul contractului. Nivelul minim impus, respectiv, 2.500.000 RON, fara TVA, este mai mic decat valoarea estimata, deci se respecta principiul proportionalitatii.

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-07-08 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-03-08 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Acest factor de evaluare a fost stabilit tinand cont de faptul că Memoria RAM influenteaza in mod direct timpii de incarcare a softurilor si/sau aplicatiilor instalate. Astfel ofertarea unei capacitati marite a memoriei fata de capacitatea minima solicitata repezinta un avantaj pentru Autoritatea Contractanta prin cresterea vitezei de reactie a sistemului in asamblu.
Criteriul de calitate (pondere): 30
Preț (pondere): 70
Criteriul de calitate (denumire): Garantia extinsa nu poate fi mai mica de 12 luni si nu poate fi mai mare de 48 de luni.
Criteriul de calitate (pondere): 35
Preț (pondere): 65

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 4347569
Contact
Punct de contact: Cornea Mihai
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100112252 🌏

Referință
Informații suplimentare
Pentru vizualizarea documentației de atribuire încărcate în SEAP, operatorii economici trebuie să aibă un program necesar vizualizării fișierelor semnate electronic, care se va descărca gratuit de la adresa: www.digisign.ro/servicii/digisigner.
În vederea completării formularului DUAE: Ofertanții vor completa în SEAP, după autentificare, în mod direct, în secțiunea dedicată, formularul DUAE deja configurat de autoritatea contractantă pentru procedura în cauză. De asemenea, răspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participă la procedură vor fi completate în SEAP în mod direct, după autentificare de către fiecare participant.
Arată mai mult
Pentru cazurile în care ofertantul este o asociere de operatori economici sau pentru cazurile în care ofertantul are subcontractanți sau terți susținători, fiecare operator economic se va autentifica în sistem și va accesa procedura de atribuire de interes în vederea completării DUAE în calitatea în care a fost inclus în respectiva procedură (asociat, subcontractant, terț susținător).
Arată mai mult
În conformitate cu legislatia în vigoare (OUG nr. 146/2002, cu modificările ulterioare, privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului), operațiunile de încasări și plăți între institutiile publice și agenți economici se vor derula numai prin conturi deschise la Trezoreria Statului, fiind obligatoriu pentru contractant să aibă deschis un astfel de cont la trezoreria în a cărei rază teritorială are sediul.
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucureşti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac: Prezenta procedură se poate contesta în condițiile Legii nr. 101/2016.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Compartimentul juridic și evidență documente din cadrul Primăriei Municipiului Bistrița
Adresa poștală: Piața Centrală nr. 6, județ Bistrița-Năsăud
Orașul poștal: Bistrița
Cod poștal: 420040
Telefon: +40 263223923 📞
E-mail: primaria@primariabistrita.ro 📧
Adresă internet: www.primariabistrita.ro 🌏
Sursa: OJS 2021/S 022-051966 (2021-01-28)
Anunt de atribuire (2021-10-27)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul contractului este furnizarea de echipamente IT in cadrul proiectului ”E-invatare municipiul Bistrita”. Numar zile pana la care se pot solicita clarificari de catre operatorii economici inainte de data limita de depunere a ofertelor : 20 zile Autoritatea contractanta va raspunde la toate solicitarile de clarificari si/sau informatii suplimentare primite de la operatorii economici, in legatura cu documentatia de atribuire, cu 10 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Procesul de derulare a contractului este initiat sub incidenta clauzei rezolutorii, in sensul ca intrarea in vigoare a contractului de achizitie publica este conditionata de incheierea contractului de finantare din fonduri europene. Achizitorul isi rezerva dreptul de a notifica incetarea de plin drept a contractului de achizitie dupa primirea notificarii cu privire la neacordarea finantarii. Furnizorul intelege ca Achizitorul nu poate fi considerat raspunzator de vreun prejudiciu in cazul anularii contractului de achizitie indiferent de natura acestuia si indiferent daca Achizitorul a fost notificat asupra existentei unui asemenea prejudiciu. Furnizorul accepta utilizarea conditiilor speciale de mai sus/clauzei rezolutorii, asumandu-si intreaga raspundere in raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi in situatia descrisa.
Arată mai mult
Valoarea totală a achiziției: 1 718 694 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Autoritatea contractantă
Identitate
Numele autorității contractante: Municipiul Bistrita
Adresa poștală: Strada: Piata Centrala, nr. 6
Orașul poștal: Bistrita

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-10-27 📅
Data publicării: 2021-10-29 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 211-552861
Se referă la anunț: 2021/S 022-051966
Număr JO-S: 211

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul contractului este furnizarea de echipamente IT in cadrul proiectului ”E-invatare municipiul Bistrita”.
Numar zile pana la care se pot solicita clarificari de catre operatorii economici inainte de data limita de depunere a ofertelor : 20 zile
Autoritatea contractanta va raspunde la toate solicitarile de clarificari si/sau informatii suplimentare primite de la operatorii economici, in legatura cu documentatia de atribuire, cu 10 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
Procesul de derulare a contractului este initiat sub incidenta clauzei rezolutorii, in sensul ca intrarea in vigoare a contractului de achizitie publica este conditionata de incheierea contractului de finantare din fonduri europene. Achizitorul isi rezerva dreptul de a notifica incetarea de plin drept a contractului de achizitie dupa primirea notificarii cu privire la neacordarea finantarii. Furnizorul intelege ca Achizitorul nu poate fi considerat raspunzator de vreun prejudiciu in cazul anularii contractului de achizitie indiferent de natura acestuia si indiferent daca Achizitorul a fost notificat asupra existentei unui asemenea prejudiciu. Furnizorul accepta utilizarea conditiilor speciale de mai sus/clauzei rezolutorii, asumandu-si intreaga raspundere in raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi in situatia descrisa.
Arată mai mult
Furnizare - echipamente IT - PC-uri & Laptopuri in cadrul proiectului ”E-invatare municipiul Bistrita” dupa cum urmeaza:
- Sistem All-in-One - 84 bucati
- Sistem Desktop+ Monitor - 10 bucati
- Laptop-uri - 594 bucati
Furnizare - echipamente IT - Periferice PC & Retelistica in cadrul proiectului ”E-invatare municipiul Bistrita” dupa cum urmeaza:
- Tabla Interactiva - 196 bucati
- Router Wireless - 90 bucati
- Ecran proiectie pentru perete - 242 bucati
- Ecran proiectie trepied - 66 bucati
- Proiectoare - 259 bucati
- Camera Web Conferinta - 332 bucati
- Camera Web - 188 bucati

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-10-07 📅
Nume: Romflex Sistem SRL
Numărul național de înregistrare: RO 16277637
Adresa poștală: Strada General Magheru, Nr. 18
Orașul poștal: Ramnicu Valcea
Cod poștal: 240134
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 350407927 📞
E-mail: office@romflexsistem.ro 📧
Țara: Vâlcea 🏙️
Adresă internet: https://romflexsistem.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 1 718 694 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 18

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Compartimentul Juridic si evidenta documente din cadrul Primariei municipiului Bistrita
Adresa poștală: Piata Centrala, nr.6
Orașul poștal: Bistrita (Bistrita-Nasaud)
Sursa: OJS 2021/S 211-552861 (2021-10-27)
Anunt de atribuire (2021-12-16)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 3 958 474 RON 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-12-16 📅
Data publicării: 2021-12-21 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 247-652696
Număr JO-S: 247

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-12-16 📅
Nume: S.c. quartz matrix s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 5150840
Adresa poștală: Strada: Bd. Carol I, nr. 5, Sector: -, Judet: Iasi, Localitate: Iasi, Cod postal: 700496
Orașul poștal: Iasi
Cod poștal: 700496
Telefon: +40 724864759 📞
E-mail: office@quartzmatrix.ro 📧
Țara: Iaşi 🏙️
Adresă internet: www.quartzmatrix.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 2 239 780 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 11
Sursa: OJS 2021/S 247-652696 (2021-12-16)