Achiziția de produse alimentare este necesară pentru hrănirea cu titlu gratuit a persoanelor private de libertate in conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Justitiei, Nr. 3147/C/2018 din 8 august 2018, privind aprobarea Normelor de acordare a drepturilor de hrană pentru persoanele private de libertate din sistemul administrației penitenciare și cu prevederile Ordinului Nr. 1365/C/2020 din 01.04.2020 pentru aprobarea valorilor financiare actualizate ale normelor de hrană ale persoanelor private de libertate.
Autoritatea contractanta, va incheia acorduri cadru pentru 8 luni, cu maxim 3 operatori economici conform prevederilor Legii 98/2016, art. 118, alin. (1), lit. a) „fără reluarea competiției, în conformitate cu termenii și condițiile prevăzute în cuprinsul său, în cazul în care acordul-cadru stabilește toți termenii și condițiile care reglementează execuția lucrărilor, prestarea serviciilor și furnizarea produselor care constituie obiectul său, precum și condițiile obiective în funcție de care se stabilește care dintre operatorii economici parte la acordul-cadru va executa lucrările, va presta serviciile sau va furniza produsele”
Se va organiza etapa finala de licitatie electronică.
Autoritatea contractantă va atribui acordurile cadru ofertantului/lor care a/au depus oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic ca urmare a finalizării etapei de licitație electronică, pe baza criteriului de atribuire prevăzut în documentele achiziției - prețul cel mai scăzut.
Avand in vedere criteriul de atribuire utilizat, pretul cel mai scazut, clasamentul ofertelor se stabileşte prin ordonarea crescătoare a preţurilor ofertate, ofertele câştigătoare fiind cele de pe primele trei locuri.
Daca în urma evaluarii propunerilor financiare, doua sau mai multe oferte prezentate de operatorii economici au preturi egale (aceeasi valoare) si se claseaza pe acelasi loc, din primele 3 locuri din clasament, autoritatea contractanta va solicita acestora, în vederea departajării, transmiterea de noi propuneri financiare, fără ca acest lucru să afecteze poziţiile superioare în clasament.
Acordurile cadru se vor semna cu operatorii economici desemnați câștigători la finalizarea procedurii de atribuire, însă vor produce efecte, după expirarea valabilității acordurilor cadru aflate în derulare și/sau dupa expirarea valabilității contractelor subsecvente încheiate în executarea acestora, având același obiect – furnizarea de produse alimentare.
Contractul subsecvent se va incheia cu operatorul economic clasat pe locul I, iar în cazul în care acesta nu își poate menține prețul ofertat sau nu poate furniza cantitatea solicitată, se va încheia contractul subsecvent cu operatorul economic clasat pe locul al doilea. Daca nici operatorul economic clasat pe locul al doilea nu poate raspunde solicitarii autoritatii contractante contractul subsecvent se va incheia cu operatorul economic clasat pe locul al treilea.
Având în vedere fluctuaţia numărului persoanelor private de libertate pentru care se achiziţionează produsele alimentare, contractele subsecvente vor fi încheiate in funcție de necesitățile unității și de fondurile bugetare disponibile, de regulă trimestrial.
Termenul pana la care operatorii economici interesati pot solicita clarificari la documentatie: 15 zile inainte de termenul limita pentru depunerea ofertelor. Termenul in care autoritatea contractanta va raspunde consolidat solicitarilor de clarificare: cu 10 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
Valoarea fondurilor alocate de 835163,70 LEI, fara TVA, este maximală, și nu există posibilitatea disponibilizării de sume suplimentare.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-08-09.
Achiziția publică a fost publicată pe 2021-07-07.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Furnizare produse alimentare 2021-2022
23782682_2021_2
Produse/servicii: Alimente, băuturi, tutun şi produse conexe📦
Scurtă descriere:
“Achiziția de produse alimentare este necesară pentru hrănirea cu titlu gratuit a persoanelor private de libertate in conformitate cu prevederile Ordinului...”
Scurtă descriere
Achiziția de produse alimentare este necesară pentru hrănirea cu titlu gratuit a persoanelor private de libertate in conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Justitiei, Nr. 3147/C/2018 din 8 august 2018, privind aprobarea Normelor de acordare a drepturilor de hrană pentru persoanele private de libertate din sistemul administrației penitenciare și cu prevederile Ordinului Nr. 1365/C/2020 din 01.04.2020 pentru aprobarea valorilor financiare actualizate ale normelor de hrană ale persoanelor private de libertate.
Autoritatea contractanta, va incheia acorduri cadru pentru 8 luni, cu maxim 3 operatori economici conform prevederilor Legii 98/2016, art. 118, alin. (1), lit. a) „fără reluarea competiției, în conformitate cu termenii și condițiile prevăzute în cuprinsul său, în cazul în care acordul-cadru stabilește toți termenii și condițiile care reglementează execuția lucrărilor, prestarea serviciilor și furnizarea produselor care constituie obiectul său, precum și condițiile obiective în funcție de care se stabilește care dintre operatorii economici parte la acordul-cadru va executa lucrările, va presta serviciile sau va furniza produsele”
Se va organiza etapa finala de licitatie electronică.
Autoritatea contractantă va atribui acordurile cadru ofertantului/lor care a/au depus oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic ca urmare a finalizării etapei de licitație electronică, pe baza criteriului de atribuire prevăzut în documentele achiziției - prețul cel mai scăzut.
Avand in vedere criteriul de atribuire utilizat, pretul cel mai scazut, clasamentul ofertelor se stabileşte prin ordonarea crescătoare a preţurilor ofertate, ofertele câştigătoare fiind cele de pe primele trei locuri.
Daca în urma evaluarii propunerilor financiare, doua sau mai multe oferte prezentate de operatorii economici au preturi egale (aceeasi valoare) si se claseaza pe acelasi loc, din primele 3 locuri din clasament, autoritatea contractanta va solicita acestora, în vederea departajării, transmiterea de noi propuneri financiare, fără ca acest lucru să afecteze poziţiile superioare în clasament.
Acordurile cadru se vor semna cu operatorii economici desemnați câștigători la finalizarea procedurii de atribuire, însă vor produce efecte, după expirarea valabilității acordurilor cadru aflate în derulare și/sau dupa expirarea valabilității contractelor subsecvente încheiate în executarea acestora, având același obiect – furnizarea de produse alimentare.
Contractul subsecvent se va incheia cu operatorul economic clasat pe locul I, iar în cazul în care acesta nu își poate menține prețul ofertat sau nu poate furniza cantitatea solicitată, se va încheia contractul subsecvent cu operatorul economic clasat pe locul al doilea. Daca nici operatorul economic clasat pe locul al doilea nu poate raspunde solicitarii autoritatii contractante contractul subsecvent se va incheia cu operatorul economic clasat pe locul al treilea.
Având în vedere fluctuaţia numărului persoanelor private de libertate pentru care se achiziţionează produsele alimentare, contractele subsecvente vor fi încheiate in funcție de necesitățile unității și de fondurile bugetare disponibile, de regulă trimestrial.
Termenul pana la care operatorii economici interesati pot solicita clarificari la documentatie: 15 zile inainte de termenul limita pentru depunerea ofertelor. Termenul in care autoritatea contractanta va raspunde consolidat solicitarilor de clarificare: cu 10 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
Valoarea fondurilor alocate de 835163,70 LEI, fara TVA, este maximală, și nu există posibilitatea disponibilizării de sume suplimentare.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: RON 835163.7 💰
Informații despre loturi
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 37
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 37
Domeniul de aplicare al achiziției
Autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a atribui contracte care combină următoarele loturi sau grupuri de loturi:
“Ofertantii pot depune oferta pentru un singur lot, pentru mai multe sau pentru toate loturile. Valoarea fondurilor alocate de 835163,70 RON, fara TVA, este...”
Autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a atribui contracte care combină următoarele loturi sau grupuri de loturi
Ofertantii pot depune oferta pentru un singur lot, pentru mai multe sau pentru toate loturile. Valoarea fondurilor alocate de 835163,70 RON, fara TVA, este maximală, și nu există posibilitatea disponibilizării de sume suplimentare.
1️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Branza telemea
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 6
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Brânză de masă📦
Locul de desfășurare: Bihor🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Penitenciarul Oradea
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1600 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;

Valoarea estimată a acordului cadru: 31890,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 800 kg minim si 1100 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 11693,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Criterii de atribuire
Preț
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 31 890 💰
Durata contractului, a acordului-cadru sau a sistemului dinamic de achiziție
Perioada de timp de mai jos este exprimată în număr de luni.
Descriere
Durata: 8
2️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Piper
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 27
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Piper📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 80 kg minim si 160 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 80 kg minim si 160 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 3784,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 40 kg minim si 60 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 1419,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 3 784 💰
3️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Dovlecei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 12
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Dovlecei📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1000 kg minim si 2500 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1000 kg minim si 2500 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 6450,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 1000 kg minim si 1500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 3870,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 6 450 💰
4️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Foi de dafin
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 14
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Plante aromatice📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 10 kg minim si 30 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 10 kg minim si 30 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 566,40 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 5 kg minim si 15 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 283,20 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 566.40 💰
5️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Carnati
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 8
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Cârnaţi📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 2500 kg minim si 4500 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 2500 kg minim si 4500 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 48015,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 1100 kg minim si 1700 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 18139,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 48 015 💰
6️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Patrunjel verde
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 26
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Legume pentru frunze şi varză📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 10 kg minim si 20 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 10 kg minim si 20 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 226,60 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 10 kg minim si 10 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 113,30 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 226.60 💰
7️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Pulpe inferioare de pui
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 28
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Carne de pui📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 7000 kg minim si 12000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 7000 kg minim si 12000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 91200,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 3000 kg minim si 4500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 34200,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 91 200 💰
8️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Indulcitor
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 16
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Produse pe bază de zahăr📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 11000 buc minim si 24000 buc maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 11000 buc minim si 24000 buc maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 384,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 6000 buc minim si 9000 buc maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 144,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 384 💰
9️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Bicarbonat
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 3
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Bicarbonat de sodiu📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 25 kg minim si 50 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 25 kg minim si 50 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 322,50 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 10 kg minim si 20 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 129,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 322.50 💰
1️⃣0️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Morcovi
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 19
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Morcovi📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 7000 kg minim si 12000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 7000 kg minim si 12000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 23880,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 3000 kg minim si 4500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 8955,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 23 880 💰
1️⃣1️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Carne de porc in carcasa
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 9
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Carne de porc📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 13000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 13000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 178750,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 4000 kg minim si 3500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 61875,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 178 750 💰
1️⃣2️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Branza topită 17,5 gr./buc
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 7
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Brânză tartinabilă📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 300 kg minim si 600 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 300 kg minim si 600 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 11832,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 150 kg minim si 225 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 4437,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 11 832 💰
1️⃣3️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Pastarnac radacina
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 21
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Rădăcinoase📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1300 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1300 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 5239,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 300 kg minim si 500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 2015,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 5 239 💰
1️⃣4️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Ceapa
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 11
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Ceapă📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 3800 kg minim si 6800 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 3800 kg minim si 6800 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 10540,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 1800 kg minim si 2500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 3875,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 10 540 💰
1️⃣5️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Varză de vară
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 37
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Varză📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1500 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1500 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 4290,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 1400 kg minim si 1600 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 2288,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 4 290 💰
1️⃣6️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Pateu de ficat de pui - 100 gr./buc
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 23
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Pateu📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 350 buc minim si 500 buc maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 350 buc minim si 500 buc maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 655,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 100 buc minim si 200 buc maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 262,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 655 💰
1️⃣7️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Unt – 10gr./buc
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 34
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Unt📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 190 kg minim si 370 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 190 kg minim si 370 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 12580,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 110 kg minim si 130 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 4420,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 12 580 💰
1️⃣8️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Usturoi
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 35
Descriere
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 260 kg minim si 470 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 260 kg minim si 470 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 5264,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 120 kg minim si 175 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 1960,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 5 264 💰
1️⃣9️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Smântână
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 31
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Smântână📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 400 kg minim si 850 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 400 kg minim si 850 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 7165,50 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 250 kg minim si 300 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 2529,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 7165.50 💰
2️⃣0️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Cartofi
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 10
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Cartofi📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 35000 kg minim si 85000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 35000 kg minim si 85000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 108800,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 25000 kg minim si 30000 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 38400,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 108 800 💰
2️⃣1️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Boia de ardei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 4
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Condimente şi mirodenii📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 80 kg minim si 160 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 80 kg minim si 160 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 1771,20 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 40 kg minim si 60 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 664,20 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 1771.20 💰
2️⃣2️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Țelina
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 33
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Rădăcinoase şi tuberculi📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1300 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1300 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 5135,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 300 kg minim si 500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 1975,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 5 135 💰
2️⃣3️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Pateu vegetal - 100 gr./buc
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 24
Descriere
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 350 buc minim si 500 buc maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 350 buc minim si 500 buc maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 745,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 100 buc minim si 200 buc maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 298,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 745 💰
2️⃣4️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Pateu de ficat de porc - 100 gr./buc
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 22
Descriere
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1100 buc minim si 1500 buc maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1100 buc minim si 1500 buc maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 1890,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 300 buc minim si 600 buc maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 756,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 1 890 💰
2️⃣5️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Brânză proaspătă de vaci
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 5
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Brânză proaspătă📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 3000 kg minim si 5500 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 3000 kg minim si 5500 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 59015,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 1500 kg minim si 2000 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 21460,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 59 015 💰
2️⃣6️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Varză de toamnă
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 36
Descriere
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 12000 kg minim si 19000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 12000 kg minim si 19000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 26030,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 4000 kg minim si 15000 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 20550,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 26 030 💰
2️⃣7️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Fasole verde proaspata
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 13
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Fasole verde📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 900 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 900 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 20640,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 1000 kg minim si 2000 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 13760,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 20 640 💰
2️⃣8️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Oua
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 20
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Ouă📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 50000 buc minim si 80000 buc maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 50000 buc minim si 80000 buc maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 34400,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 20000 buc minim si 30000 buc maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 13900 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 34 400 💰
2️⃣9️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Amelioratori
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 1
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Mirodenii📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 900 kg minim si 1600 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 900 kg minim si 1600 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 3584,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 400 kg minim si 600 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 1344,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 3 584 💰
3️⃣0️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Sare
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 30
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Sare📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1200 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1200 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 804,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 200 kg minim si 800 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 536,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 804 💰
3️⃣1️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Soia
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 32
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Boabe de soia📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 240 kg minim si 400 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 240 kg minim si 400 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 4588,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 100 kg minim si 150 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 1720,50 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 4 588 💰
3️⃣2️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Salam de vara
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 29
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Salamuri📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1500 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1500 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 40740,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 900 kg minim si 1100 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 14938,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 40 740 💰
3️⃣3️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Patrunjel radacina
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 25
Descriere
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1300 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1300 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 5720,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 300 kg minim si 500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 2200,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 5 720 💰
3️⃣4️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Gogonele
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 15
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Tomate📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 3500 kg minim si 5500 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 3500 kg minim si 5500 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 17545,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 1000 kg minim si 4500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 14355,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 17 545 💰
3️⃣5️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Amidon
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 2
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Amidonuri şi produse amilacee📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 10 kg minim si 25 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 10 kg minim si 25 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 122,50 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 3 kg minim si 15 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 73,50 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 122.50 💰
3️⃣6️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lapte praf
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 17
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Lapte praf📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1100 kg minim si 2000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1100 kg minim si 2000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 15800,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 500 kg minim si 750 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 5925,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 15 800 💰
3️⃣7️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Mere
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 18
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Mere📦
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 9000 kg minim si 16000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 9000 kg minim si 16000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 44800,00 RON fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 4000 kg minim si 6000 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 16800,00 RON, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 44 800 💰
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
“Orice Operator Economic, indiferent de rolul acestuia (Ofertant individual, membru al unei Asocieri, Subcontractant, Terț Susținător), care participă la...”
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
Orice Operator Economic, indiferent de rolul acestuia (Ofertant individual, membru al unei Asocieri, Subcontractant, Terț Susținător), care participă la această procedură trebuie sa se încadreze în prevederile art.3 lit. jj) din Legea nr.98/2016.
Orice Operator Economic, indiferent de rolul acestuia (Ofertant individual, membru al unei Asocieri, Subcontractant, Terț Susținător), care participă la această procedură trebuie să demonstreze că nu se află în niciuna dintre situațiile prevazute la art. 59-60, 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016.
Modalitatea de indeplinire a Cerintei: se va completa DUAE, de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire, completandu-se sectiunile specifice aferente cerintelor solicitate, conform situatiei lor. Documentele justificative actualizate care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar ofertantilor clasati pe primele 3 locuri, in clasamentul intermediar intocmit, după finalizarea etapei de licitație electronică și aplicarea criteriului de atribuire.
Documentele solicitate de la potențialii Ofertanți, semnate cu semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat, care trebuie depuse împreună cu oferta până la data si ora limită de transmitere a ofertelor sunt:
1) Formularul 5 - Formular de ofertă - Propunerea Financiară precum și Anexa la Formularul de ofertă – Propunere financiară – Centralizator de prețuri
2) Formularul 6 - Formular de ofertă - Propunerea Tehnică
3) Garanția de participare la licitație (dovada constituirii)
4) DUAE (răspuns) pentru toți Operatorii Economici implicați în procedură (Ofertant individual, membru al unei Asocieri, Subcontractant, Terț Susținător); DUAE se va completa in SEAP.
5) Formularul 4 - Declarația privind neîncadrarea în conflictul de interese pentru toți Operatorii Economici implicați în procedură (Ofertant individual, membru al unei Asocieri, Subcontractant, Terț Susținător);
6) Formularul 7 - Declaraţie privind conformitatea propunerii tehnice cu specificaţiile caietului de sarcini;
7) Formularul 9 - Declaratie cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal;
8) Formularul 10 - Împuternicire scrisa, dacă este cazul. În situția în care Ofertantul este un Operator Economic Individual și persoana care semnează Oferta (olograf și/sau electronic) este alta decât reprezentantul legal al operatorului economic astfel cum este desemnat în DUAE si cum rezulta din Certificatul constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Ofertantul va prezenta o Împuternicire scrisă, care va include informații detaliate privind reprezentarea in cadrul procedurii de achizitie.
9) Formularul 11 – Informatii generale
10) Document de înregistrare pentru siguranța alimentelor sau Autorizatie sanitar-veterinara emis/ă de ANSVSA pentru mijloacele de transport folosite
11) Acordul de asociere, semnat de toți membrii Asocierii; (doar în cazul unei Asocieri)
12) Împuternicire din partea fiecărui membru al Asocierii pentru aceeași persoana, autorizând persoana desemnată să semneze Oferta și să angajeze Ofertantul în procedura de atribuire (doar în cazul unei Asocieri)
13) Angajament al Terțului Susținător (angajament necondiționat) cu privire la susținerea financiară a Ofertantului în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor referitoare la situația economică și financiară și anexele acestuia constând în documentele transmise operatorului economic Ofertant de către terțul/terții susținător/susținători, din care rezultă modul efectiv în care aceștia din urmă asigură îndeplinirea angajamentului de susținere; (dacă este cazul)
14) Angajament al Terțului Susținător (angajament necondiționat) cu privire la susținerea tehnică și profesională a Ofertantului în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnică și/sau profesională și anexele acestuia constând în documentele transmise operatorului economic Ofertant de către terțul/terții susținător/susținători din care rezultă modul efectiv în care aceștia din urmă asigură îndeplinirea angajamentului de susținere; (dacă este cazul)
15) Acordul de subcontractare/Acordurile de subcontractare pentru Subcontractanții cunoscuți la momentul depunerii Ofertei. (dacă este cazul)
Nota 1: Documentele suport actualizate (valabile la data solicitarii autoritatii contractante) solicitate ofertantilor clasati pe primele 3 locuri in clasamentul intermediar intocmit, după finalizarea etapei de licitație electronică și aplicarea criteriului de atribuire pentru demonstrarea informațiilor prezentate prin completarea DUAE sunt:
1. Cazierul judiciar al operatorului Economic
2. Cazierul judiciar al administratorului/administratorilor sau al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al Operatorului Economic sau al persoanelor care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum sunt identificate aceste persoane în Certificatul Constatator al Operatorului Economic eliberat de registrul comerțului sau de registrul profesional din țara în care este stabilit Operatorul Economic;
3. Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul teritorial, sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență, din care sa rezulte informatii de identificare, sediul social, administratori, domenii de activitate, durata societatii, asociati, capital social, puncte de lucru.
4. Următoarele certificate de atestare fiscală și / sau alte documentele justificative emise în țara în care este stabilit Operatorul Economic, care indică nivelul obligațiilor bugetare datorate și restante ale operatorului economic aferente impozitelor, taxelor și contribuţiilor la bugetul general consolidat si/sau la bugetul local în limitele specificate de prevederile legale aplicabile (art. 166 din Legea nr. 98/2016)
A) Certificat de atestare fiscală – eliberat de ANAF
B) Certificat de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local eliberat de primăria unde operatorul economic are sediul social. În cazul în care operatorul economic are punct/e de lucru în altă localitate/ți se va prezenta cate un certificat de atestare fiscală pentru fiecare punct de lucru. (cu exceptia punctelor de lucru care nu sunt proprietatea Operatorului economic si sunt in proprietatea privata a persoanelor fizice sau juridice de drept privat)
5. Documente prin care operatorul economic demonstrează că poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. (2), art. 167, alin. (2) și/sau art. 171 din Legea nr. 98/2016. (daca este cazul)
6. Formularul - 1 Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 164 din Legea 98/2016;
7. Formularul - 2 Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 165 din Legea 98/2016;
8. Formularul - 3 Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 167 din Legea 98/2016;
9. Formularul - 8 Declarație privind respectarea reglementarilor obligatorii în domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă, sănătății și securității în muncă;
10. Alte documente echivalente emise de autoritățile competente din țara în care este stabilit Operatorul Economic
Numele persoanelor ce detin functii de decizie din cadrul autoritatii contractante sunt: Mircea ROMAN - Director Adj. Economico-administrativ – Împuternicit Director; Mariana BOJA - Sef Serviciu Logistica - Împuternicit Director Adj. Economico-administrativ; Bogdan GIREADĂ - Ofiter (construcții) - Împuternicit Sef Serviciu Logistică; Anamaria SALAJAN - Ofiter (financiar) - Împuternicit Contabil Șef / membru comisie de evaluare; Mihaela-Marinela BODOG - Ofiter (financiar) - membru rezerva comisie de evaluare; Ionuț-Florin FOFIU - Agent administrativ (financiar) - Responsabil Viza CFPP; Roxana-Felicia MOCA - Agent administrativ (financiar)- Responsabil cu întocmirea angajamentelor si a ordonantarilor; Călin-Florin MODOG - Ofițer (achiziții publice) / membru rezervă comisie de evaluare; Mădălin-Gheorghe MOZA - Ofițer (achiziții publice) / Președinte fără drept de vot comisie de evaluare; Sergiu PETRICAȘ - Agent administrativ – responsabil Popota cadre – îndeplineste prin DZU atributiile responsabilului economic al compartimentului Hranire / membru comisie de evaluare; Mircea-Stefan CĂPĂȚÎNĂ - Agent tehnic (bucătar) / membru comisie de evaluare; Florin-Ovidiu DICU - Agent administrativ - responsabil economic / membru rezervă comisie de evaluare; Vlad-Georgian ANCA - Agent administrativ (financiar) / membru rezervă comisie de evaluare; Emanuel Bogdan ROȘ - Agent magaziner / membru rezervă comisie de evaluare.
Cerinta:
Orice Operator Economic, indiferent de rolul acestuia (Ofertant individual, membru al unei Asocieri, Subcontractant, Tert Sustinator) - persoane juridice/fizice romane/straine, care participă la această procedură trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare, in conditiile legislatiei din tara de rezidenta, din care sa reiasa:
1) ca operatorul economic este legal constituit in tara de origine și nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii
2)ca își desfășoară activitatea profesională în mod legal pe piață: există corespondență între obiectul principal al Acordului-cadru și activitatea economică indicată în Actul Constitutiv al operatorului Economic sub forma codului NACE (Clasificarea statistică a activităților economice în Comunitatea Europeană) sau echivalent pentru Operatorul Economic/Operatorii Economici având rolul de Ofertant.
3) informatii de identificare, sediul social, administratori, domenii de activitate, durata societatii, asociati, capital social, puncte de lucru.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE, de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire, completandu-se sectiunile specifice aferente cerintelor solicitate, conform situatiei lor. Documentul justificativ ac... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult Situația economică și financiară
Criterii de selecție prevăzute în documentele de achiziție
Capacitatea tehnică și profesională
Criterii de selecție prevăzute în documentele de achiziție
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori
Descriere
Numărul maxim preconizat de participanți la acordul-cadru: 3
Informații despre licitația electronică
Se va folosi o licitație electronică
Descriere
Informații despre licitația electronică:
“Conform art. 133, lit. a, din Legea 98/2016 în cazul în care contractul/acordul cadru este atribuit pe baza criteriului de atribuire al preţului cel mai...”
Informații despre licitația electronică
Conform art. 133, lit. a, din Legea 98/2016 în cazul în care contractul/acordul cadru este atribuit pe baza criteriului de atribuire al preţului cel mai scăzut licitaţia electronică se bazează exclusiv pe prețuri - ca element constitutiv al ofertei.
Autoritatea Contractantă va iniția licitația electronică după transmiterea de către SEAP a clasamentului Ofertanților ale căror Oferte au fost considerate admisibile.
Autoritatea Contractantă va transmite simultan tuturor Ofertanților care au depus oferte admisibile Invitații de participare la licitația electronică, prin intermediul SEAP. Invitația la licitația electronică va include informații despre data și momentul de început al licitației electronice, numărul de runde și calendarul de desfășurare a acestora, elementele ofertei care urmează să facă obiectul licitației, precum și instrucțiunile necesare pentru realizarea conectării individuale la echipamentul electronic utilizat pentru participarea la li... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2021-08-09
15:00 📅
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Oferta trebuie să fie valabilă până la: 2021-11-09 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2021-08-09
15:00 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Conform art.129, alin.(3) din HG 395/2016.
Informații complementare Informații suplimentare
“Avand in vedere criteriul de atribuire utilizat, pretul cel mai scazut, clasamentul ofertelor se stabileşte prin ordonarea crescătoare a preţurilor...”
Avand in vedere criteriul de atribuire utilizat, pretul cel mai scazut, clasamentul ofertelor se stabileşte prin ordonarea crescătoare a preţurilor ofertate, ofertele câştigătoare fiind cele clasate pe primele trei locuri.
Daca în urma evaluarii propunerilor financiare, doua sau mai multe oferte prezentate de operatorii economici au preturi egale (aceeasi valoare) si se claseaza pe acelasi loc, din primele 3 locuri din clasament, autoritatea contractanta va solicita acestora, în vederea departajării, transmiterea de noi propuneri financiare, fără ca acest lucru să afecteze poziţiile superioare în clasament.
Contractul subsecvent se va incheia cu operatorul economic clasat pe locul I, iar în cazul în care acesta nu își poate menține prețul ofertat sau nu poate furniza cantitatea solicitată, se va încheia contractul subsecvent cu operatorul economic clasat pe locul al doilea. Daca nici cel clasat pe locul al doilea nu poate raspunde solicitarii autoritatii contractante contractul subsecvent se va incheia cu cel clasat pe locul al treilea.
Toate platile din cadrul contractelor subsecvente acordului-cadru vor fi efectuate prin ordin de plata, in baza facturilor emise de furnizor, în contul de trezorerie indicat de acesta. Plata se va efectua in termen de 30 - 60 de zile in conditiile precizate in caietul de sarcini.
Arată mai mult Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
“Termenele de exercitare a căii de atac sunt cele prevăzute la art. 8, alin.1, lit.a) din L. 101/2016.” Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Compartimentul juridic din cadrul Penitenciarului Oradea
Adresa poștală: Mun. Oradea, Str. Parcul Traian nr. 3, județ Bihor
Orașul poștal: Oradea
Cod poștal: 410033
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 259419881📞
E-mail: poradea@anp.gov.ro📧
Fax: +40 259419884 📠
URL: http://anp.gov.ro/penitenciarul-oradea🌏
Sursa: OJS 2021/S 132-350324 (2021-07-07)
Anunt de atribuire (2021-10-22) Autoritatea contractantă Nume și adrese
Adresa poștală: Strada: Parcul Traian, nr. 3
Persoana de contact: Mădălin MOZA
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): RON 754963.60 💰
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi ✅ Descriere
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1600 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1600 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 31890,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 800 kg minim si 1100 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 11693,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 80 kg minim si 160 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 80 kg minim si 160 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 3784,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 40 kg minim si 60 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 1419,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1000 kg minim si 2500 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1000 kg minim si 2500 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 6450,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 1000 kg minim si 1500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 3870,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 10 kg minim si 30 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 10 kg minim si 30 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 566,40 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 5 kg minim si 15 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 283,20 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 2500 kg minim si 4500 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 2500 kg minim si 4500 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 48015,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 1100 kg minim si 1700 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 18139,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 10 kg minim si 20 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 10 kg minim si 20 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 226,60 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 10 kg minim si 10 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 113,30 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 7000 kg minim si 12000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 7000 kg minim si 12000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 91200,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 3000 kg minim si 4500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 34200,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 11000 buc minim si 24000 buc maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 11000 buc minim si 24000 buc maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 384,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 6000 buc minim si 9000 buc maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 144,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 7000 kg minim si 12000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 7000 kg minim si 12000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 23880,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 3000 kg minim si 4500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 8955,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 13000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 13000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 178750,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 4000 kg minim si 3500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 61875,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 300 kg minim si 600 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 300 kg minim si 600 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 11832,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 150 kg minim si 225 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 4437,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 25 kg minim si 50 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 25 kg minim si 50 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 322,50 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 10 kg minim si 20 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 129,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1300 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1300 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 5239,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 300 kg minim si 500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 2015,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 3800 kg minim si 6800 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 3800 kg minim si 6800 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 10540,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 1800 kg minim si 2500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 3875,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1500 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1500 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 4290,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 1400 kg minim si 1600 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 2288,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 350 buc minim si 500 buc maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 350 buc minim si 500 buc maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 655,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 100 buc minim si 200 buc maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 262,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 190 kg minim si 370 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 190 kg minim si 370 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 12580,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 110 kg minim si 130 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 4420,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 260 kg minim si 470 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 260 kg minim si 470 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 5264,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 120 kg minim si 175 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 1960,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 35000 kg minim si 85000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 35000 kg minim si 85000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 108800,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 25000 kg minim si 30000 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 38400,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 80 kg minim si 160 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 80 kg minim si 160 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 1771,20 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 40 kg minim si 60 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 664,20 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 400 kg minim si 850 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 400 kg minim si 850 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 7165,50 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 250 kg minim si 300 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 2529,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1300 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1300 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 5135,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 300 kg minim si 500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 1975,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 350 buc minim si 500 buc maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 350 buc minim si 500 buc maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 745,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 100 buc minim si 200 buc maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 298,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 3000 kg minim si 5500 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 3000 kg minim si 5500 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 59015,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 1500 kg minim si 2000 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 21460,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 12000 kg minim si 19000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 12000 kg minim si 19000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 26030,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 4000 kg minim si 15000 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 20550,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 900 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 900 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 20640,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 1000 kg minim si 2000 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 13760,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1100 buc minim si 1500 buc maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1100 buc minim si 1500 buc maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 1890,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 300 buc minim si 600 buc maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 756,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 50000 buc minim si 80000 buc maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 50000 buc minim si 80000 buc maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 34400,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 20000 buc minim si 30000 buc maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 13900 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1200 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1200 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 804,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 200 kg minim si 800 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 536,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 240 kg minim si 400 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 240 kg minim si 400 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 4588,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 100 kg minim si 150 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 1720,50 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1500 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1500 kg minim si 3000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 40740,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 900 kg minim si 1100 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 14938,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 900 kg minim si 1600 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 900 kg minim si 1600 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 3584,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 400 kg minim si 600 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 1344,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1300 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 650 kg minim si 1300 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 5720,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 300 kg minim si 500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 2200,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 10 kg minim si 25 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 10 kg minim si 25 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 122,50 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 3 kg minim si 15 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 73,50 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 3500 kg minim si 5500 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 3500 kg minim si 5500 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 17545,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 1000 kg minim si 4500 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 14355,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1100 kg minim si 2000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 1100 kg minim si 2000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 15800,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 500 kg minim si 750 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 5925,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Arată mai mult
Descrierea achiziției publice:
“Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 9000 kg minim si 16000 kg maxim;
Valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Modalitatea de atribuire: Acord cadru cu maxim trei operatori economici;
Cantitatea estimată a acordului cadru: 9000 kg minim si 16000 kg maxim;
Valoarea estimată a acordului cadru: 44800,00 lei fără TVA;
Cantitate estimată contract subsecvent: 4000 kg minim si 6000 kg maxim;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 16800,00 lei, fără TVA;
Frecventa contractelor subsecvente care urmează sa fie încheiate: se vor incheia de regulă trimestrial in funcție de necesitățile unității și de creditele bugetare alocate;
Durata acordului cadru: 8 luni de la data semnării acordului cadru.
Procedura Informații administrative
Publicație anterioară referitoare la această procedură: 2021/S 132-350324
Atribuirea contractului
1️⃣
Numărul contractului: 52738
Numărul de identificare a lotului: 3
Titlu: Bicarbonat
Data încheierii contractului: 2021-10-13 📅
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 1
Numărul de oferte primite de la ofertanți din alte state membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite de la ofertanți din state care nu sunt membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 1
Numele și adresa contractantului
Nume: Parhan com s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 4491776
Adresa poștală: Strada Principala, Nr. 191
Orașul poștal: Bratca
Cod poștal: 417080
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 722465954📞
E-mail: parhancom@yahoo.com📧
Fax: +40 259353643 📠
Regiune: Bihor🏙️
Contractantul este un IMM
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 322.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 315 💰
2️⃣
Numărul contractului: 52747
Numărul de identificare a lotului: 12
Titlu: Dovlecei
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 2
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 2
Contractul a fost atribuit unui grup de operatori economici ✅ Numele și adresa contractantului
Nume: Ama fruct cp
Numărul național de înregistrare: 28103545
Adresa poștală: Strada Sat Rotopanesti, Nr. 17
Orașul poștal: Horodniceni
Cod poștal: 727314
Telefon: +40 374014779📞
E-mail: amafructcp@gmail.com📧
Fax: +40 230521515 📠
Regiune: Suceava🏙️
URL: https://www.amafructcp.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 6 450 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 6 450 💰
3️⃣
Numărul contractului: 52748
Numărul de identificare a lotului: 13
Titlu: Fasole verde proaspata
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 20 640 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 20 640 💰
4️⃣
Numărul contractului: 52760
Numărul de identificare a lotului: 25
Titlu: Patrunjel radacina
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 720 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 720 💰
5️⃣
Numărul contractului: 52772
Numărul de identificare a lotului: 37
Titlu: Varză de vară
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 4 290 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4 290 💰
6️⃣
Numărul contractului: 52736
Numărul de identificare a lotului: 1
Titlu: Amelioratori
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 584 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 520 💰
7️⃣
Numărul contractului: 52737
Numărul de identificare a lotului: 2
Titlu: Amidon
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 122.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 120 💰
8️⃣
Numărul contractului: 52739
Numărul de identificare a lotului: 4
Titlu: Boia de ardei
Numele și adresa contractantului
Nume: Prodlacta srl
Numărul național de înregistrare: RO 16837815
Adresa poștală: Strada Haţeg, Nr. 1
Orașul poștal: Arad
Cod poștal: 310376
Telefon: +40 726389080📞
E-mail: prodlacta_arad@yahoo.com📧
Fax: +40 359430468 📠
Regiune: Arad🏙️ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1771.20 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 768 💰
9️⃣
Numărul contractului: 52740
Numărul de identificare a lotului: 5
Titlu: Brânză proaspătă de vaci
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 59 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 58 850 💰
1️⃣0️⃣
Numărul contractului: 52741
Numărul de identificare a lotului: 6
Titlu: Branza telemea
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 31 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 31 800 💰
1️⃣1️⃣
Numărul contractului: 52742
Numărul de identificare a lotului: 7
Titlu: Branza topită 17,5 gr./buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 11 832 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 11 832 💰
1️⃣2️⃣
Numărul contractului: 52743
Numărul de identificare a lotului: 8
Titlu: Carnati
Numele și adresa contractantului
Nume: Andromi com
Numărul național de înregistrare: RO 5198520
Adresa poștală: Strada CALEA APATEULUI, Nr. 291/L
Orașul poștal: Oradea
Cod poștal: 410222
Telefon: +40 259393309📞
E-mail: achizitii@andromi.ro📧
Fax: +40 259393309 📠 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 48 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 42 300 💰
1️⃣3️⃣
Numărul contractului: 52744
Numărul de identificare a lotului: 9
Titlu: Carne de porc in carcasa
Numele și adresa contractantului
Nume: Sigismund com
Numărul național de înregistrare: RO 5740921
Adresa poștală: Strada Principala, Nr. 1
Orașul poștal: soimus
Cod poștal: 337450
Telefon: +40 254733416/0740064636📞
E-mail: sigismund_com@yahoo.com📧
Fax: +40 254733416 📠
Regiune: Hunedoara🏙️
URL: www.sigismund-com.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 178 750 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 132 600 💰
1️⃣4️⃣
Numărul contractului: 52745
Numărul de identificare a lotului: 10
Titlu: Cartofi
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 4
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 4
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 4
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 108 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 108 800 💰
1️⃣5️⃣
Numărul contractului: 52746
Numărul de identificare a lotului: 11
Titlu: Ceapa
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 3
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 3
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 10 540 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 10 540 💰
1️⃣6️⃣
Numărul contractului: 52749
Numărul de identificare a lotului: 14
Titlu: Foi de dafin
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 566.40 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 540 💰
1️⃣7️⃣
Numărul contractului: 52750
Numărul de identificare a lotului: 15
Titlu: Gogonele
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 17 545 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 17 545 💰
1️⃣8️⃣
Numărul contractului: 52752
Numărul de identificare a lotului: 17
Titlu: Lapte praf
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 15 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 15 800 💰
1️⃣9️⃣
Numărul contractului: 52753
Numărul de identificare a lotului: 18
Titlu: Mere
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 44 640 💰
2️⃣0️⃣
Numărul contractului: 52755
Numărul de identificare a lotului: 20
Titlu: Oua
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 34 400 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 34 400 💰
2️⃣1️⃣
Numărul contractului: 52761
Numărul de identificare a lotului: 26
Titlu: Patrunjel verde
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 226.60 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 226.60 💰
2️⃣2️⃣
Numărul contractului: 52762
Numărul de identificare a lotului: 27
Titlu: Piper
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 784 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 680 💰
2️⃣3️⃣
Numărul contractului: 52758
Numărul de identificare a lotului: 23
Titlu: Pateu de ficat de pui - 100 gr./buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 655 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 650 💰
2️⃣4️⃣
Numărul contractului: 52763
Numărul de identificare a lotului: 28
Titlu: Pulpe inferioare de pui
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 91 200 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 77 880 💰
2️⃣5️⃣
Numărul contractului: 52767
Numărul de identificare a lotului: 32
Titlu: Soia
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 4 588 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4 584 💰
2️⃣6️⃣
Numărul contractului: 52764
Numărul de identificare a lotului: 29
Titlu: Salam de vara
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 40 740 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 26 700 💰
2️⃣7️⃣
Numărul contractului: 52765
Numărul de identificare a lotului: 30
Titlu: Sare
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 804 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 804 💰
2️⃣8️⃣
Numărul contractului: 52756
Numărul de identificare a lotului: 21
Titlu: Pastarnac radacina
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 239 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 239 💰
2️⃣9️⃣
Numărul contractului: 52759
Numărul de identificare a lotului: 24
Titlu: Pateu vegetal - 100 gr./buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 745 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 545 💰
3️⃣0️⃣
Numărul contractului: 52766
Numărul de identificare a lotului: 31
Titlu: Smântână
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7165.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 7 157 💰
3️⃣1️⃣
Numărul contractului: 52769
Numărul de identificare a lotului: 34
Titlu: Unt – 10gr./buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 12 580 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 12 580 💰
3️⃣2️⃣
Numărul contractului: 52770
Numărul de identificare a lotului: 35
Titlu: Usturoi
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 264 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 264 💰
3️⃣3️⃣
Numărul contractului: 52771
Numărul de identificare a lotului: 36
Titlu: Varză de toamnă
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 26 030 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 26 030 💰
3️⃣4️⃣
Numărul contractului: 52768
Numărul de identificare a lotului: 33
Titlu: Țelina
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 135 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 135 💰
3️⃣5️⃣
Numărul contractului: 52757
Numărul de identificare a lotului: 22
Titlu: Pateu de ficat de porc - 100 gr./buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 875 💰
3️⃣6️⃣
Numărul contractului: 52751
Numărul de identificare a lotului: 16
Titlu: Indulcitor
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 384 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 384 💰
3️⃣7️⃣
Numărul contractului: 52754
Numărul de identificare a lotului: 19
Titlu: Morcovi
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 23 880 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 23 760 💰
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Adresa poștală: Mun. Oradea, Str. Parcul Traian, nr. 3, Județ Bihor
Sursa: OJS 2021/S 209-547055 (2021-10-22)
Anunt de atribuire (2022-01-19) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): RON 754963.60 💰
Atribuirea contractului
Numărul contractului: 52776
Titlu: Contract furnizare Branza telemea
Numele și adresa contractantului
URL: www.parhancom.ro🌏
Contractantul este un IMM ✅ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 31 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 040 💰
Numărul contractului: 56075
Titlu: Contract 2 furnizare lapte praf
Data încheierii contractului: 2021-11-09 📅
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 15 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 370 💰
Numărul contractului: 21055
Titlu: Contract 4 furnizare pulpe inferioare de pui
Data încheierii contractului: 2022-01-10 📅
Numele și adresa contractantului
URL: www.prodlacta.com🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 91 200 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 23 560 💰
Numărul contractului: 56074
Titlu: Contract 2 furnizare ceapa
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 10 540 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 525 💰
Numărul contractului: 56077
Titlu: Contract 2 furnizare morcovi
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 23 880 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 520 💰
Numărul contractului: 56072
Titlu: Contract 2 furnizare carnati
Numele și adresa contractantului
URL: www.andromi.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 48 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 520 💰
Numărul contractului: 52774
Titlu: Contract furnizare Boia de ardei
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1771.20 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 105 💰
Numărul contractului: 59734
Titlu: Contract 3 furnizare morcovi
Data încheierii contractului: 2021-12-10 📅
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 23 880 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 900 💰
Numărul contractului: 21046
Titlu: Contract 1 furnizare carne de porc in carcasa
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 178 750 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 25 870 💰
Numărul contractului: 59723
Titlu: Contract 1 furnizare bicarbonat
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 322.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 308.70 💰
Numărul contractului: 56087
Titlu: Contract 2 furnizare telina
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 135 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 577.50 💰
Numărul contractului: 59267
Titlu: Contract 3 furnizare amelioratori
Data încheierii contractului: 2021-12-08 📅
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 584 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 200 💰
Numărul contractului: 21056
Titlu: Contract 4 furnizare salam de vara
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 40 740 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 9 339 💰
Numărul contractului: 56071
Titlu: Contract 1 furnizare branza topita 17.5 gr/buc
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 11 832 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1259.32 💰
Numărul contractului: 59724
Titlu: Contract 3 furnizare branza telemea
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 31 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 6 528 💰
Numărul contractului: 59736
Titlu: Contract 3 furnizare piper
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 784 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 990 💰
Numărul contractului: 56088
Titlu: Contract 2 furnizare unt 10 gr/buc
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 12 580 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 815.76 💰
Numărul contractului: 56082
Titlu: Contract 2 furnizare pulpe inferioare de pui
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 91 200 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 7 657 💰
Numărul contractului: 53371
Titlu: Contract furnizare 1 gogonele
Data încheierii contractului: 2021-10-18 📅
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 17 545 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 15 500 💰
Numărul contractului: 21043
Titlu: Contract 4 furnizare branza telemea
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 31 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 9628.80 💰
Numărul contractului: 21059
Titlu: Contract 3 furnizare telina
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 135 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 731.50 💰
Numărul contractului: 21049
Titlu: Contract 1 furnizare foi de dafin
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 566.40 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 540 💰
Numărul contractului: 21051
Titlu: Contract 4 furnizare morcovi
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 23 880 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 985 💰
Numărul contractului: 56089
Titlu: Contract 2 furnizare usturoi
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 264 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 440 💰
Numărul contractului: 52794
Titlu: Contract furnizare usturoi
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 264 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 220 💰
Numărul contractului: 21042
Titlu: Contract 4 furnizare branza proaspata de vaci
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 59 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 26 700 💰
Numărul contractului: 52793
Titlu: Contract furnizare unt
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 12 580 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 407.88 💰
Numărul contractului: 52795
Titlu: Contract furnizare varza de toamna
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 26 030 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 375 💰
Numărul contractului: 59269
Titlu: Contract 3 branza proaspta ade vaci
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 59 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 6 408 💰
Numărul contractului: 59276
Titlu: Contract 3 furnizare unt
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 12 580 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4350.72 💰
Numărul contractului: 21045
Titlu: Contract 4 furnizare carnati
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 48 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 14 280 💰
Numărul contractului: 21047
Titlu: Contract 4 furnizare cartofi
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 108 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 31 250 💰
Numărul contractului: 21050
Titlu: Contract 4 furnizare mere
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 17 550 💰
Numărul contractului: 21061
Titlu: Contract 4 furnizare usturoi
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 264 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 980 💰
Numărul contractului: 52777
Titlu: Contract furnizare carnati
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 48 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 520 💰
Numărul contractului: 52779
Titlu: Contract furnizare ceapa
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 10 540 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 750 💰
Numărul contractului: 52787
Titlu: Contract furnizare pulpe inferioare de pui
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 91 200 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3239.50 💰
3️⃣8️⃣
Numărul contractului: 59732
Titlu: Contract 3 furnizare mere
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 913 💰
3️⃣9️⃣
Numărul contractului: 21058
Titlu: Contract 4 furnizare smantana
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7165.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 324 💰
4️⃣0️⃣
Numărul contractului: 59725
Titlu: Contract 3 furnizare carnari
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 48 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 520 💰
4️⃣1️⃣
Numărul contractului: 59738
Titlu: Contract 3 furnizare salam de vara
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 40 740 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2971.50 💰
4️⃣2️⃣
Numărul contractului: 21044
Titlu: Contract 3 furnizare branza topita 17.5 gr/buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 11 832 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3827.44 💰
4️⃣3️⃣
Numărul contractului: 59735
Titlu: Contract 3 furnizare oua
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 34 400 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2104.20 💰
4️⃣4️⃣
Numărul contractului: 52784
Titlu: Contract furnizare pateu ficat de porc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 86 💰
4️⃣5️⃣
Numărul contractului: 59272
Titlu: Contract 2 pateu de ficat de porc 100g/buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 204 💰
4️⃣6️⃣
Numărul contractului: 59273
Titlu: Contract 1 FURNIZARE PATEU DE FICAT DE PUI 100 GR/BUC
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 655 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 440 💰
4️⃣7️⃣
Numărul contractului: 52778
Titlu: Contract furnizare cartofi
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 108 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 6 875 💰
4️⃣8️⃣
Numărul contractului: 56080
Titlu: Contract 1 furnizare patrunjel radacina
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 720 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 860 💰
4️⃣9️⃣
Numărul contractului: 56078
Titlu: Contract 2 furnizare oua
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 34 400 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4 158 💰
5️⃣0️⃣
Numărul contractului: 52785
Titlu: Contract furnizare piper
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 784 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 230 💰
5️⃣1️⃣
Numărul contractului: 21041
Titlu: Contract 4 furnizare amelioratori
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 584 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 440 💰
5️⃣2️⃣
Numărul contractului: 52773
Titlu: Contract furnizare Amelioratori
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 584 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 220 💰
5️⃣3️⃣
Numărul contractului: 52775
Titlu: Contract furnizare Branza proaspata de vaci
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 59 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 738 💰
5️⃣4️⃣
Numărul contractului: 21048
Titlu: Contract 4 furnizare ceapa
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 10 540 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 600 💰
5️⃣5️⃣
Numărul contractului: 52792
Titlu: Contract furnizare telina
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 135 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 211.75 💰
5️⃣6️⃣
Numărul contractului: 59726
Titlu: Contract 3 furnizare cartofi
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 108 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 12 500 💰
5️⃣7️⃣
Numărul contractului: 59274
Titlu: Contract 1 pateu vegetal 100 gr/buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 745 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 495 💰
5️⃣8️⃣
Numărul contractului: 21054
Titlu: Contract 2 furnizare patrunjel radacina
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 720 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 774 💰
5️⃣9️⃣
Numărul contractului: 21060
Titlu: Contract 4 furnizare unt 10 gr/buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 12 580 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2039.40 💰
6️⃣0️⃣
Numărul contractului: 56069
Titlu: Contract 2 furnizare branza proaspata de vaci
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 59 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 874 💰
6️⃣1️⃣
Numărul contractului: 52790
Titlu: Contract furnizare smantana
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7165.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 249 💰
6️⃣2️⃣
Numărul contractului: 52780
Titlu: Contract furnizare lapte praf
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 15 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 790 💰
6️⃣3️⃣
Numărul contractului: 56076
Titlu: Contract 2 furnizare mere
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 400 💰
6️⃣4️⃣
Numărul contractului: 59270
Titlu: Contract 2 branza topita 17.5 gr/buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 11 832 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2518.63 💰
6️⃣5️⃣
Numărul contractului: 59268
Titlu: Contract 3 furnizare boia de ardei
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1771.20 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1417.50 💰
6️⃣6️⃣
Numărul contractului: 59271
Titlu: Contract 3 furnizare ceapa
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 10 540 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 250 💰
6️⃣7️⃣
Numărul contractului: 21052
Titlu: Contract 4 furnizare oua
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 34 400 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 15535.80 💰
6️⃣8️⃣
Numărul contractului: 52788
Titlu: Contract furnizare salam de vara
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 40 740 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1273.50 💰
6️⃣9️⃣
Numărul contractului: 52791
Titlu: Contract furnizare soia
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 4 588 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 264 💰
7️⃣0️⃣
Numărul contractului: 59737
Titlu: Contract 3 pulpe inferioare de pui
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 91 200 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 12074.50 💰
7️⃣1️⃣
Numărul contractului: 59739
Titlu: Contract 3 furnizare soia
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 4 588 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 848 💰
7️⃣2️⃣
Numărul contractului: 56085
Titlu: Contract 2 furnizare smantana
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7165.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 415 💰
7️⃣3️⃣
Numărul contractului: 56068
Titlu: Contract 2 furnizare boia de ardei
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1771.20 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 157.50 💰
7️⃣4️⃣
Numărul contractului: 56079
Titlu: Contract furnizare 1 pastarnac radacina
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 239 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 790 💰
7️⃣5️⃣
Numărul contractului: 59275
Titlu: Contract 3 furnizare smantana
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7165.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 996 💰
7️⃣6️⃣
Numărul contractului: 21053
Titlu: Contract 2 furnizare pastarnac radacina
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 239 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 711 💰
7️⃣7️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Bicarbonat
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 322.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 315 💰
7️⃣8️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Dovlecei
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 6 450 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 6 450 💰
7️⃣9️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Fasole verde proaspata
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 20 640 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 20 640 💰
8️⃣0️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Patrunjel radacina
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 720 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 720 💰
8️⃣1️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Varza de vara
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 4 290 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4 290 💰
8️⃣2️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Amelioratori
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 584 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 520 💰
8️⃣3️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Amidon
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 122.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 120 💰
8️⃣4️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Boia de ardei
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1771.20 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 768 💰
8️⃣5️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Branza proaspata de vaci
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 59 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 58 850 💰
8️⃣6️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Branza telemea
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 31 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 31 800 💰
8️⃣7️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Branza topita 17,5 gr/buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 11 832 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 11 832 💰
8️⃣8️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Carnati
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 48 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 42 300 💰
8️⃣9️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Carne de porc in carcasa
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 178 750 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 132 600 💰
9️⃣0️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Cartofi
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 108 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 108 800 💰
9️⃣1️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Ceapa
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 10 540 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 10 540 💰
9️⃣2️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Foi de dafin
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 566.40 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 540 💰
9️⃣3️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Gogonele
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 17 545 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 17 545 💰
9️⃣4️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Lapte praf
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 15 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 15 800 💰
9️⃣5️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare mere
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 44 640 💰
9️⃣6️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Oua
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 34 400 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 34 400 💰
9️⃣7️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Patrunjel verde
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 226.60 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 226.60 💰
9️⃣8️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Piper
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 784 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 680 💰
9️⃣9️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Pateu de ficat de pui 100 gr/buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 655 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 650 💰
1️⃣0️⃣0️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Pulpe inferioare de pui
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 91 200 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 77 880 💰
1️⃣0️⃣1️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Soia
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 4 588 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4 584 💰
1️⃣0️⃣2️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Salam de vara
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 40 740 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 26 700 💰
1️⃣0️⃣3️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Sare
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 804 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 804 💰
1️⃣0️⃣4️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Pastarnac radacina
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 239 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 239 💰
1️⃣0️⃣5️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Pateu vegetal
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 745 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 545 💰
1️⃣0️⃣6️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Smantana
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7165.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 7 157 💰
1️⃣0️⃣7️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Unt 10 gr./buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 12 580 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 12 580 💰
1️⃣0️⃣8️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Usturoi
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 264 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 264 💰
1️⃣0️⃣9️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Varza de toamna
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 26 030 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 26 030 💰
1️⃣1️⃣0️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Telina
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 135 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 135 💰
1️⃣1️⃣1️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Pateu de ficat de porc 100 gr/buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 875 💰
1️⃣1️⃣2️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Indulcitor
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 384 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 384 💰
1️⃣1️⃣3️⃣
Titlu: Acord cadru furnizare Morcovi
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 23 880 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 23 760 💰
1️⃣1️⃣4️⃣
Numărul contractului: 52782
Titlu: Contract furnizare morcovi
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 23 880 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 900 💰
1️⃣1️⃣5️⃣
Numărul contractului: 52783
Titlu: Contract furnizare oua
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 34 400 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 226 💰
1️⃣1️⃣6️⃣
Numărul contractului: 56070
Titlu: Contract 2 furnizare branza telemea
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 31 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4 080 💰
1️⃣1️⃣7️⃣
Numărul contractului: 59728
Titlu: Contract 1 furnizare indulcitor
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 384 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 374.40 💰
1️⃣1️⃣8️⃣
Numărul contractului: 59730
Titlu: Contract 3 furnizare lapte praf
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 15 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 8 690 💰
1️⃣1️⃣9️⃣
Numărul contractului: 59740
Titlu: Contract 3 furnizare usturoi
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 264 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 990 💰
1️⃣2️⃣0️⃣
Numărul contractului: 21057
Titlu: Contract 3 furnizare sare
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 804 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 134 💰
1️⃣2️⃣1️⃣
Numărul contractului: 56073
Titlu: Contract 2 furnizare cartofi
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 108 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 6 250 💰
1️⃣2️⃣2️⃣
Numărul contractului: 56067
Titlu: Contract 2 furnizare amelioratori
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 584 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 220 💰
1️⃣2️⃣3️⃣
Numărul contractului: 52781
Titlu: Contract furnizare mere
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 025 💰
1️⃣2️⃣4️⃣
Numărul contractului: 52789
Titlu: Contract furnizare sare
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 804 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 335 💰
1️⃣2️⃣5️⃣
Numărul contractului: 53370
Titlu: Contract furnizare 2 varza de toamna
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 26 030 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 22 275 💰
1️⃣2️⃣6️⃣
Numărul contractului: 56081
Titlu: Contract 2 furnizare piper
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 784 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 460 💰
1️⃣2️⃣7️⃣
Numărul contractului: 56086
Titlu: Contract 2 furnizare soia
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 4 588 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 244 💰
1️⃣2️⃣8️⃣
Numărul contractului: 56084
Titlu: Contract 2 furnizare sare
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 804 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 335 💰
1️⃣2️⃣9️⃣
Numărul contractului: 56083
Titlu: Contract 2 furnizare salam de vara
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 40 740 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1273.50 💰
Sursa: OJS 2022/S 016-037813 (2022-01-19)
Anunt de atribuire (2022-04-27) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): RON 754963.60 💰
Atribuirea contractului
Numărul contractului: 33517
Titlu: Contract 5 furnizare Usturoi
Data încheierii contractului: 2022-04-20 📅
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 264 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 605 💰
Numărul contractului: 33503
Titlu: Contract 5 furnizare Ceapa
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 10 540 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 125 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 23 880 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 520 💰
Numărul contractului: 33505
Titlu: Contract 4 furnizare Lapte praf
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 15 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 185 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 31 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 040 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 15 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 370 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 91 200 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 23 560 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 10 540 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 525 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 48 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 520 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1771.20 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 105 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 23 880 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 900 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 178 750 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 25 870 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 322.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 308.70 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 135 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 577.50 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 584 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 200 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 40 740 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 9 339 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 11 832 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1259.32 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 31 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 6 528 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 784 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 990 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 12 580 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 815.76 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 91 200 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 7 657 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 17 545 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 15 500 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 31 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 9628.80 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 135 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 731.50 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 566.40 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 540 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 23 880 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 985 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 264 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 440 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 264 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 220 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 59 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 26 700 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 12 580 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 407.88 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 26 030 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 375 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 59 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 6 408 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 12 580 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4350.72 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 48 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 14 280 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 108 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 31 250 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 17 550 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 264 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 980 💰
Numărul contractului: 33495
Titlu: Contract 5 furnizare Amelioratori
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 584 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 440 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 48 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 520 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 10 540 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 750 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 91 200 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3239.50 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 913 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7165.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 324 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 48 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 520 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 40 740 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2971.50 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 11 832 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3827.44 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 34 400 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2104.20 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 86 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 204 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 655 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 440 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 108 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 6 875 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 720 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 860 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 34 400 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4 158 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 784 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 230 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 584 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 440 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 584 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 220 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 59 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 738 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 10 540 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 600 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 135 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 211.75 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 108 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 12 500 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 745 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 495 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 720 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 774 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 12 580 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2039.40 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 59 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 874 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7165.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 249 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 15 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 790 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 400 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 11 832 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2518.63 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1771.20 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1417.50 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 10 540 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 250 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 34 400 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 15535.80 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 40 740 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1273.50 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 4 588 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 264 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 91 200 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 12074.50 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 4 588 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 848 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 40 740 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1273.50 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 804 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 335 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7165.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 415 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1771.20 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 157.50 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 239 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 790 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7165.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 996 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 239 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 711 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 322.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 315 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 6 450 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 6 450 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 20 640 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 20 640 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 720 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 720 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 4 290 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4 290 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 584 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 520 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 122.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 120 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1771.20 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 768 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 59 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 58 850 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 31 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 31 800 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 11 832 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 11 832 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 48 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 42 300 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 178 750 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 132 600 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 108 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 108 800 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 10 540 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 10 540 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 566.40 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 540 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 17 545 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 17 545 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 15 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 15 800 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 44 640 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 784 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 680 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 34 400 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 34 400 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 226.60 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 226.60 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 655 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 650 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 91 200 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 77 880 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 4 588 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4 584 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 40 740 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 26 700 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 804 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 804 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 239 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 239 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 745 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 545 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7165.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 7 157 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 12 580 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 12 580 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 264 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 264 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 26 030 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 26 030 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 135 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 135 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 1 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 875 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 384 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 384 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 23 880 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 23 760 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 23 880 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 900 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 34 400 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 226 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 31 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4 080 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 384 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 374.40 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 15 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 8 690 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 264 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 990 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 804 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 134 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 108 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 6 250 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 584 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 220 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 025 💰
1️⃣3️⃣0️⃣ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 804 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 335 💰
1️⃣3️⃣1️⃣ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 26 030 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 22 275 💰
1️⃣3️⃣2️⃣ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 3 784 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 460 💰
1️⃣3️⃣3️⃣ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 4 588 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 244 💰
1️⃣3️⃣4️⃣
Numărul contractului: 33499
Titlu: Contract 5 furnizare Branza telemea
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 31 890 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4 080 💰
1️⃣3️⃣5️⃣
Numărul contractului: 33508
Titlu: Contract 5 furnizare Morcovi
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 23 880 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1 330 💰
1️⃣3️⃣6️⃣
Numărul contractului: 33514
Titlu: Contract 6 furnizare Smantana
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7165.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 830 💰
1️⃣3️⃣7️⃣
Numărul contractului: 33497
Titlu: Contract 5 furnizare Branza proaspata de vaci
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 59 015 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4752.60 💰
1️⃣3️⃣8️⃣
Numărul contractului: 33502
Titlu: Contract 5 furnizare Cartofi
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 108 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 6 250 💰
1️⃣3️⃣9️⃣
Numărul contractului: 33512
Titlu: Contract 5 furnizare pulpe inferioare de pui
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 91 200 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 7 068 💰
1️⃣4️⃣0️⃣
Numărul contractului: 33506
Titlu: Contract 5 furnizare Mere
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44 800 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4 860 💰
1️⃣4️⃣1️⃣
Numărul contractului: 33509
Titlu: Contract 5 furnizare Oua
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 34 400 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3565.80 💰
1️⃣4️⃣2️⃣
Numărul contractului: 33511
Titlu: Contract 3 furnizare Patrunjel radacina
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 720 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 279.50 💰
1️⃣4️⃣3️⃣
Numărul contractului: 33496
Titlu: Contract 1 furnizare Amidon
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 122.50 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 120 💰
1️⃣4️⃣4️⃣
Numărul contractului: 33510
Titlu: Contract 3 furnizare Pastarnac radacina
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 239 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 256.75 💰
1️⃣4️⃣5️⃣
Numărul contractului: 33513
Titlu: Contract 5 furnizare Salam de vara
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 40 740 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 4 245 💰
1️⃣4️⃣6️⃣
Numărul contractului: 33516
Titlu: Contract 5 furnizare Unt 10 gr/buc
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 12 580 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1359.60 💰
1️⃣4️⃣7️⃣
Numărul contractului: 26771
Titlu: Contract 2 furnizare carne de porc in carcasa
Data încheierii contractului: 2022-02-25 📅
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 178 750 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 24 875 💰
1️⃣4️⃣8️⃣
Numărul contractului: 33500
Titlu: Contract 4 furnizare Branza topita
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 11 832 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 1880.73 💰
1️⃣4️⃣9️⃣
Numărul contractului: 33515
Titlu: Contract 4 furnizare Telina
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 5 135 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 250.25 💰
Sursa: OJS 2022/S 085-229620 (2022-04-27)