Autoritatea contractanta va incheia acorduri-cadru pentru fiecare lot pentru 24 de luni, cu max. cinci op. ec., iar contractele subs. vor fi încheiate și derulate de autoritatea beneficiară – Penitenciarul Gherla. Primul ctr. subsecvent și următoarele încheiate în perioada de valab. a ofertei, se vor semna făra reluarea competitiei in baza art. 118 alin. (1) lit. c) din Lg. 98/2016 cu ofertantul câștigător dintre cei cinci ai acordului-cadru cu pretul cel mai mic. Atribuirea ctr. subs. ulterioare se va face prin reluarea competiției. Elementele care fac obiectul reluării – pretul – pretul cel mai scazut. În cazurile prevăzute la art. 118 alin. (1) lit. b), autoritatea ctr. beneficiară reia competiţia pe baza aceloraşi termeni şi condiţii aplicate pentru atribuirea acordului-cadru, detaliate acolo unde este necesar şi completate dacă este cazul cu alţi termeni şi condiţii prevăzute în documentaţia de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire şi cu respectarea următoarelor reguli procedurale: (a) Pentru fiecare ctr. subs. care urmează a fi atribuit, autoritatea contractantă beneficiară consultă în scris op. ec. semnatari ai acordului-cadru respectiv, care sunt capabili să execute contractul; (b) Autorit. beneficiară stabileşte o perioadă suficientă pentru depunerea ofertelor pentru atribuirea contractului, ţinând seama de elemente specifice, precum complexitatea obiectului contractului şi timpul necesar pentru transmiterea ofertelor; (c) Ofertele se depun în scris, iar acestea nu vor fi deschise până la expirarea perioadei stabilite de autoritatea contractantă beneficiară; (d) Operatorii economici au dreptul ca în procesul de reofertare să modifice elementul care face obiectul reluării competiţiei (pretul) numai în sensul îmbunătăţirii acestuia şi fără să afecteze celelalte elementele/condiţiile stabilite; (e) În cazul în care, în urma reofertării, operatorul economic clasat pe primul loc în cadrul acordului-cadru nu mai menține și nici nu imbunătățește pretul ofertat, autoritatea contractantă beneficiară va incheia ctr. subs. cu operatorul economic clasat pe locul următor care va menține sau îmbunătăți prețul ofertat din acordul-cadru; (f) In situatia in care nu se obtine nicio imbunatatire a elementelor/conditiilor care fac obiectul reluarii competitiei, devin aplicabile prevederile art. 110 alin. (7) din Anexa la HG nr. 395/2016, autoritatea contractanta avand obligatia de a atribui ctr. ofertantului clasat pe primul loc in cadrul procedurii aplicate, prin luarea in considerare a conditiilor si elementelor prevazute in oferta initiala a acestuia actualizata. In cazul in care nici dupa actualizarea pretului nu poate sustine, se poate incheia contractul cu urmatorul clasat cu oferta actualizata. Termenele in care autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificari: cu 10 zile inainte de termenul de depunere a ofertelor. Termenul la care pot solicita clarificari la documentatie de cei interesati: 20 de zile inainte de depunerea ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-06-07.
Achiziția publică a fost publicată pe 2021-05-05.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2021-05-05) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Diverse produse alimentare
Număr de referință: 37
Scurtă descriere:
Autoritatea contractanta va incheia acorduri-cadru pentru fiecare lot pentru 24 de luni, cu max. cinci op. ec., iar contractele subs. vor fi încheiate și derulate de autoritatea beneficiară – Penitenciarul Gherla. Primul ctr. subsecvent și următoarele încheiate în perioada de valab. a ofertei, se vor semna făra reluarea competitiei in baza art. 118 alin. (1) lit. c) din Lg. 98/2016 cu ofertantul câștigător dintre cei cinci ai acordului-cadru cu pretul cel mai mic. Atribuirea ctr. subs. ulterioare se va face prin reluarea competiției. Elementele care fac obiectul reluării – pretul – pretul cel mai scazut. În cazurile prevăzute la art. 118 alin. (1) lit. b), autoritatea ctr. beneficiară reia competiţia pe baza aceloraşi termeni şi condiţii aplicate pentru atribuirea acordului-cadru, detaliate acolo unde este necesar şi completate dacă este cazul cu alţi termeni şi condiţii prevăzute în documentaţia de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire şi cu respectarea următoarelor reguli procedurale:
(a) Pentru fiecare ctr. subs. care urmează a fi atribuit, autoritatea contractantă beneficiară consultă în scris op. ec. semnatari ai acordului-cadru respectiv, care sunt capabili să execute contractul;
(b) Autorit. beneficiară stabileşte o perioadă suficientă pentru depunerea ofertelor pentru atribuirea contractului, ţinând seama de elemente specifice, precum complexitatea obiectului contractului şi timpul necesar pentru transmiterea ofertelor;
(c) Ofertele se depun în scris, iar acestea nu vor fi deschise până la expirarea perioadei stabilite de autoritatea contractantă beneficiară;
(d) Operatorii economici au dreptul ca în procesul de reofertare să modifice elementul care face obiectul reluării competiţiei (pretul) numai în sensul îmbunătăţirii acestuia şi fără să afecteze celelalte elementele/condiţiile stabilite;
(e) În cazul în care, în urma reofertării, operatorul economic clasat pe primul loc în cadrul acordului-cadru nu mai menține și nici nu imbunătățește pretul ofertat, autoritatea contractantă beneficiară va incheia ctr. subs. cu operatorul economic clasat pe locul următor care va menține sau îmbunătăți prețul ofertat din acordul-cadru;
(f) In situatia in care nu se obtine nicio imbunatatire a elementelor/conditiilor care fac obiectul reluarii competitiei, devin aplicabile prevederile art. 110 alin. (7) din Anexa la HG nr. 395/2016, autoritatea contractanta avand obligatia de a atribui ctr. ofertantului clasat pe primul loc in cadrul procedurii aplicate, prin luarea in considerare a conditiilor si elementelor prevazute in oferta initiala a acestuia actualizata. In cazul in care nici dupa actualizarea pretului nu poate sustine, se poate incheia contractul cu urmatorul clasat cu oferta actualizata. Termenele in care autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificari: cu 10 zile inainte de termenul de depunere a ofertelor. Termenul la care pot solicita clarificari la documentatie de cei interesati: 20 de zile inainte de depunerea ofertelor.

Referință Date
Data trimiterii: 2021-05-05 📅
Termen-limită de depunere: 2021-06-07 📅
Data publicării: 2021-05-10 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 090-232480
Număr JO-S: 90
Informații suplimentare
Furnizare Carnati trandafir perioada 2021-2023
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției

Valoarea totală estimată: 1 827 740 RON 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 19
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 19
Informații despre loturi: Ofertantii pot depune oferte pentru unul, mai multe sau toate loturile.
Denumirea lotului: Usturoi
Numărul lotului: 17
Scurtă descriere:
Achizitia de usturoi in perioada 2021-2023, Cantitati AC:minim 2000kg-maxim 3000kg, Cantitati contract subsecvent:minim 80kg-maxim 400kg
Valoarea estimată fără TVA: 34 500 RON 💰
Durata: 24 luni
Denumirea lotului: Oua
Numărul lotului: 7
Scurtă descriere:
Achizitia de oua in perioada 2021-2023, Cantitati AC:minim 440000buc-maxim 600000buc, Cantitati contract subsecvent:minim 18500buc-maxim 75000buc
Valoarea estimată fără TVA: 234 000 RON 💰
Denumirea lotului: Sare
Numărul lotului: 16
Scurtă descriere:
Achizitia de sare in perioada 2021-2023, Cantitati AC:minim 10000kg-maxim 18000kg, Cantitati contract subsecvent:minim 450kg-maxim 2500kg
Valoarea estimată fără TVA: 16 020 RON 💰
Denumirea lotului: Codimente-foi dafin
Numărul lotului: 12
Scurtă descriere:
Achizitia de codimente-foi dafin in perioada 2021-2023, Cantitati AC:minim 200kg-maxim 300kg, Cantitati contract subsecvent:minim 10kg-maxim 40kg
Valoarea estimată fără TVA: 4 680 RON 💰
Denumirea lotului: Carne de pasare
Numărul lotului: 8
Scurtă descriere:
Achizitia de carne de pasare in perioada 2021-2023, Cantitati AC:minim 10000kg-maxim 16000kg, Cantitati contract subsecvent:minim 450kg-maxim 2000kg
Valoarea estimată fără TVA: 108 800 RON 💰
Denumirea lotului: Mere
Numărul lotului: 6
Scurtă descriere:
Achizitia de mere in perioada 2021-2023, Cantitati AC:minim 48000kg-maxim 66000kg, Cantitati contract subsecvent:minim 2000kg-maxim 8250kg
Valoarea estimată fără TVA: 158 400 RON 💰
Denumirea lotului: Branza telemea
Numărul lotului: 14
Scurtă descriere:
Achizitia de branza telemea in perioada 2021-2023, Cantitati AC:minim 24000kg-maxim 34000kg, Cantitati contract subsecvent:minim 1000kg-maxim 5000kg
Valoarea estimată fără TVA: 193 800 RON 💰
Denumirea lotului: Branza proaspata de vaca
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere:
Achizitia de branza proaspata de vaca in perioada 2021-2023, Cantitati AC minim 3000kg-maxim 4000kg, cantitati contract subsecvent minim 125-maxim 500kg
Valoarea estimată fără TVA: 32 680 RON 💰
Denumirea lotului: Codimente -boia
Numărul lotului: 10
Scurtă descriere:
Achizitia de codimente-boia in perioada 2021-2023, Cantitati AC:minim 500kg-maxim 900kg, Cantitati contract subsecvent:minim 20kg-maxim 150kg
Valoarea estimată fără TVA: 8 280 RON 💰
Denumirea lotului: Codimente -piper
Numărul lotului: 11
Scurtă descriere:
Achizitia de codimente-piper in perioada 2021-2023, Cantitati AC:minim 500kg-maxim 900kg, Cantitati contract subsecvent:minim 20kg-maxim 150kg
Valoarea estimată fără TVA: 17 280 RON 💰
Denumirea lotului: Lapte praf
Numărul lotului: 15
Scurtă descriere:
Achizitia de lapte praf in perioada 2021-2023, Cantitati AC:minim 4000kg-maxim 6000kg, Cantitati contract subsecvent:minim 150kg-maxim 1000kg
Valoarea estimată fără TVA: 58 800 RON 💰
Denumirea lotului: Cârnați trandafir
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere:
Furnizare carnati trandafir perioada 2021-2023. Cant AC: min 10000 kg-max 16000 kg. Cantitati contr.subsecvent: min 450 kg-max 2000 kg
Valoarea estimată fără TVA: 111 200 RON 💰
Informații suplimentare: Furnizare Carnati trandafir perioada 2021-2023
Denumirea lotului: Salam de vara
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere:
Achizitie salam de vara in perioada 2021-2023. Cantitati AC: minim 10000 kg- maxim 16000 kg.Cantitati contract subsecvent: minim 450 kg -max 2000 kg
Valoarea estimată fără TVA: 152 800 RON 💰
Denumirea lotului: Parizer de porc
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere:
Furnizare Parizer de porc 2021-2023 Cant AC: min 10000-max 16000 kg.Cant Contr subsecvente min:450 kg-max 2000kg
Valoarea estimată fără TVA: 95 520 RON 💰
Informații suplimentare: Furnizare Parizer de porc 2021-2023
Denumirea lotului: Carne de vita
Numărul lotului: 9
Scurtă descriere:
Achizitia de carne de vita in perioada 2021-2023, Cantitati AC:minim 14000kg-maxim 24000kg, Cantitati contract subsecvent:minim 550kg-maxim 3000kg
Valoarea estimată fără TVA: 549 600 RON 💰
Denumirea lotului: Amelioratori
Numărul lotului: 13
Scurtă descriere:
Achizitia de ameliatori in perioada 2021-2023, Cantitati AC:minim 8000kg-maxim 14000kg, Cantitati contract subsecvent:minim 300kg-maxim 1750kg
Valoarea estimată fără TVA: 25 340 RON 💰
Denumirea lotului: Lapte 1,8 % grasime
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere:
Achizitia de lapte 1,8 % grasime in perioada 2021-2023, Cantitati AC: minim 5000l-maxim 8000l, Cantitati contract subsecvent: minim 210l-maxim 1000l
Valoarea estimată fără TVA: 16 640 RON 💰
Denumirea lotului: Pateu folie aluminiu 100gr
Numărul lotului: 18
Scurtă descriere:
Achizitia de pateu folie aluminiu 100gr in perioada 2021-2023, Cantitati AC:minim 3000buc-maxim 3800buc, Cantitati contract subsecvent:minim 125buc-maxim 500buc
Valoarea estimată fără TVA: 7 600 RON 💰
Denumirea lotului: Drojdie uscata plic 100gr
Numărul lotului: 19
Scurtă descriere:
Achizitia de drojdie uscata plic 100gr in perioada 2021-2023, Cantitati AC:minim 20kg-maxim 40kg, Cantitati contract subsecvent:minim 5kg-maxim 10kg
Valoarea estimată fără TVA: 1 800 RON 💰
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
1. Cerinta: Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art.59-60, 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016.
Modalitatea de indeplinire pt Cerinta 1: - se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar ofertantilor clasati pe primele 5 locuri in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. - odata cu DUAE se va posta si Formularul
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

1. 2. Cerinta: Certificate privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat(buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii; Solicitat – Cerinta obligatorie Modalitatea de indeplinire pt Cerinta 2: Se va prezenta DUAE, completandu-se sectiunile aferente cerintelor solicitate. Pentru persoane juridice/fizice romane se vor prezenta documente justificative, respectiv certificatele care confirma plata taxelor si impozitelor la bugetul general consolidat si bugetul local, iar pentru persoane juridice/fizice straine, se vor prezenta documente edificatoare eliberate de autoritati competente din tara de rezidenta, prin care sa dovedeasca indeplinirea datoriilor restante de plata a impozitelor catre bugetul de stat si bugetul local, in conformitate cu legislatia din tara de rezidenta la momentul depunerii acestor documente. Documentele mentionate mai sus se vor prezenta de catre ofertantii clasati pe primele 5 locuri la solicitarea autoritatii contractante la finalizarea evaluarii ofertelor.

1. Nedepunerea DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociat/tert sustinator) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.
2. Se vor depune, odata cu DUAE, urmatoarele documente: angajamentul ferm al tertului sustinator din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia, a acordului de subcontractare si/sau a acordului de asociere, dupa caz.
Nota 1: Documentele solicitate ofertantantilori clasati pe primele 5 locuri in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor pentru demonstrarea celor asumate prin completarea DUAE pot fi:
a) certificate privind lipsa datoriilor RESTANTE cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul solicitarii;
b) cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, dupa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
b) cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, dupa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
c) dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice;
d) alte documente edificatoare, dupa caz.
Nota 2: Fiecare document va fi semnat de reprezentantul legal al ofertantului. In cazul in care acestea sunt semnate de o alta persoana, aceasta va prezenta o imputernicire. Documentele emise in alta limba decat romana vor fi insotite de traducerea autorizata in limba romana. Tertul care sustine capacitatea tehnica si profesionala/economica sau financiara a operatorului economic participant la procedura precum si subcontractantul au obligatia de a prezenta documentele enumerate mai sus. Documentele vor fi valabile la data solicitării acestora de către autoritatea contractantă. Nota

3: Odată cu DUAE se va depune Formularul 1 cât și împuternicire în sensul prezentarii dovezii calitatii de reprezentant(persoana indicată in Formularul DUAE să reprezinte operatorul economic)
Nota 4: Împreună cu DUAE se va depune si declaratia/acordull privind acceptul/ refuzul de prelucrare a datelor cu caracter personal a asociatilor/administratorilor etc. conform Legii 190/2018. (Formular nr.7
Nedepunerea (Neacceptarea) prelucrării datelor este conditie eliminatorie.
Numele persoanelor ce detin functii de decizie din cadrul autoritatii contractante sunt: Persoanele cu functie de decizie din cadrul autoritatii contractante sunt: 1. Iulian Marin TIPLE Director penitenciar cu regim de maxima siguranta 2. Gabriela BRUSTUR Director adjunct penitenciar cu regim de maxima siguranta 3. Florin Apahidean Director adjunct penitenciar cu regim de maxima siguranta 4. Gabriel Vasile PETEAN Director adjunct penitenciar cu regim de maxima siguranta 5. Marian Corina Contabil sef 6. Nicolae Andres sef serviciu logistica 7. Marginean Dragomir Sef birou I (productie si venituri proprii) 8. Jucan Simona Ofiter principal III (economist) 9. Muresan Florin Agent administrativ principal I 10. Croitoru Raluca Ofiter I (consilier juridic) 11. Cublesan Mihaela Agent administrativ principal I

Nu exista furnizor de servicii auxiliare.
Cerinta: Persoane juridice/fizice romane/straine - Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitate profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Solicitat – Cerinta obligatorie Modalitatea de indeplinire: - Se va prezenta DUAE, completandu-se sectiunile conform cerintelor solicitate, urmand ca documentul justificativ, respectiv certificatul ONRC sau pentru ofertantii straini, document echivalent emise in tara de rezidenta, sa fie prezentat doar la solicitarea autoritatii contractante la finalizarea evaluarii ofertelor, de catre operatorii economici clasati pe primele 5 locuri. - prezentarea Certificatului Constatator eliberat de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Ministerul Justitiei din care sa rezulte informatii de identificare, sediul social, administratori, domenii de activitate, durata societatii, asociati, capital social, puncte de lucru. Documentele mentionate mai sus se vor prezenta de catre ofertantii clasati pe primele 5 locuri la solicitarea autoritatii contractante la finalizarea evaluarii ofertelor. Documentele vor fi valabile la data solicitării acestora de către autoritatea contractantă. Se va depune on–line.

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 5
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-08-07 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-06-07 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Alegerea și justificarea criteriului de atribuire și, după caz, a factorilor de evaluare utilizați Având în vedere dispozițiile art. 187 alin. 31 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare, şi ţinând cont de faptul că specificaţiile tehnice sunt stabilite foarte clar în caietul de sarcini, pentru atribuirea prezentului acord cadru, autoritatea contractantă utilizează, pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, criteriul de atribuire – preţul cel mai scăzut/ lot. Autoritatea contractantă urmăreşte doar punctarea preţului. Conform prevederilor art. 34 din Norme metodologice aprobate de H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, stabilirea ofertei câștigătoare se va realiza numai prin compararea prețurilor prezentate în cadrul ofertelor admisibile, fără să fie cuantificate alte elemente de natură tehnică sau alte avantaje care rezultă din modul de îndeplinire a contractului de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire, întrucât cerinţele tehnice minimale necesare au fost cuprinse în caietul de sarcini, ofertele care întrunesc aceste cerinţe vor fi acceptate, iar departajarea ofertelor se va face doar pe baza prețului cel mai scăzut. Produsele care fac obiectul prezentei achiziție se regăsesc în plaja comună de furnizare a acestora de către operatorii care activează pe piaţa de profil. Modalitatea de departajare a ofertelor cu prețuri egale: În situația în care doi sau mai mulți operatori economici, ale căror oferte au fost declarate admisibile, sunt pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, autoritatea contractantă va declara oferta câștigătoare astfel: se va solicita ofertanților de pe primul loc depunerea de noi oferte de preț, în SICAP la rubrica de clarificări. În caz de egalitate, se reia până când va exista o ofertă cu prețul cel mai scăzut. Pentru examinarea ofertelor, comisia de evaluare va proceda la analiza acestora astfel: 1. Verificarea modului de îndeplinire a criteriilor de calificare impuse. 2. Analiza şi verificarea fiecărei oferte din punct de vedere al elementelor tehnice propuse. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini. 3. Analiza şi verificarea fiecărei oferte din punct de vedere al aspectelor financiare. Propunerea financiară trebuie să se încadreze în limita fondurilor care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică.

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucureşti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Se aplică prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 din 19.5.2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publicã, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrãri și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac
Se aplică prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 din 19.5.2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publicã, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrãri și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Penitenciarul Gherla
Adresa poștală: Str. Andrei Mureșanu nr. 4
Orașul poștal: Gherla
Cod poștal: 405300
Telefon: +40 264241444📞
E-mail: pgherla@anp.gov.ro📧
Fax: +40 264241683 📠
Adresă internet: http://anp.gov.ro/penitenciarul-gherla/contact/🌏
Sursa: OJS 2021/S 090-232480 (2021-05-05)
Anunt de atribuire (2021-07-22) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Autoritatea contractanta, va incheia acorduri-cadru pentru fiecare lot pentru 24 de luni, cu max. cinci op. ec., iar contractele subs. vor fi încheiate și derulate de autoritatea beneficiară – Penitenciarul Gherla. Primul ctr. subsecvent și următoarele încheiate în perioada de valab. a ofertei se vor semna făra reluarea competitiei in baza art. 118, alin. 1 lit. c) din Lg. 98/2016 cu ofertantul câștigător dintre cei cinci ai acordului-cadru cu pretul cel mai mic. Atribuirea ctr. subs. ulterioare se va face prin reluarea competiției. Elementele care fac obiectul reluării – prețul – pretul cel mai scazut. În cazurile prevăzute la art. 118 alin. (1) lit. b), autoritatea ctr. beneficiară reia competiţia pe baza aceloraşi termeni şi condiţii aplicate pentru atribuirea acordului-cadru, detaliate acolo unde este necesar şi completate dacă este cazul cu alţi termeni şi condiţii prevăzute în documentaţia de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire şi cu respectarea următoarelor reguli procedurale:
(a) pentru fiecare ctr. subs. care urmează a fi atribuit, autoritatea contractantă beneficiară consultă în scris op. ec. semnatari ai acordului-cadru, respectiv care sunt capabili să execute contractul;
(b) autorit. beneficiară stabileşte o perioadă suficientă pentru depunerea ofertelor pentru atribuirea contractului, ţinând seama de elemente specifice precum complexitatea obiectului contractului şi timpul necesar pentru transmiterea ofertelor;
(c) ofertele se depun în scris, iar acestea nu vor fi deschise până la expirarea perioadei stabilite de autoritatea contractantă beneficiară;
(d) operatorii economici au dreptul ca în procesul de reofertare să modifice elementul care face obiectul reluării competiţiei (pretul) numai în sensul îmbunătăţirii acestuia şi fără să afecteze celelalte elementele/condiţiile stabilite;
(e) în cazul în care, în urma reofertării, operatorul economic clasat pe primul loc în cadrul acordului-cadru nu mai menține și nici nu imbunătățește pretul ofertat, autoritatea contractantă beneficiară va incheia ctr. subs. cu operatorul economic clasat pe locul următor care va menține sau îmbunătăți prețul ofertat din acordul-cadru;
(f) in situatia in care nu se obtine nicio imbunatatire a elementelor/conditiilor care fac obiectul reluarii competitiei, devin aplicabile prevederile art. 110 alin. (7) din Anexa la HG nr. 395/2016, autoritatea contractanta avand obligatia de a atribui ctr. ofertantului clasat pe primul loc in cadrul procedurii aplicate, prin luarea in considerare a conditiilor si elementelor prevazute in oferta initiala a acestuia actualizata. In cazul in care nici dupa actualizarea pretului nu poate sustine, se poate incheia contractul cu urmatorul clasat cu oferta actualizata. Termenele in care autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificare: cu 10 zile inainte de termenul de depunere a ofertelor. Termenul la care pot solicita clarificari la documentatie de cei interesati: 20 de zile inainte de depunerea ofertelor.

Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2021-07-22 📅
Data publicării: 2021-07-27 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 143-380015
Se referă la anunț: 2021/S 090-232480
Număr JO-S: 143

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-06-29 📅
Nume: Parhan com s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 4491776
Adresa poștală: Strada Principala, Nr. 191
Orașul poștal: Bratca
Cod poștal: 417080
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 722465954📞
E-mail: parhancom@yahoo.com📧
Țara: Bihor
🏙️
Nume: Stedyan com s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 15779023
Adresa poștală: Strada scolilor, Nr. 39
Orașul poștal: Braila
Cod poștal: 6100
Telefon: +40 339732804📞
E-mail: stedyan.br@gmail.com📧
Țara: Brăila
🏙️
Adresă internet: www.stedyan.ro🌏
Nume: Eurogrup bogdan
Numărul național de înregistrare: RO24660152
Adresa poștală: Strada PRINCIPALA, Nr. 104
Orașul poștal: Chiscadaga
Telefon: +40 54405425📞
E-mail: eurogrupbogdan2008@yahoo.com📧
Țara: Hunedoara
🏙️
Nume: Legume fructe com s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 10062337
Adresa poștală: Strada Alex. Moruzzi, Nr. 11A, Sector: 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 031455
Telefon: +40 722508244📞
E-mail: trantu_panait@yahoo.co.uk📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Adresă internet: www.SCLEGUMEFRUCTECOMSRL.ro🌏
Nume: Mariflor prodcom s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 7371200
Adresa poștală: Strada Liviu Rebreanu, Nr. 56
Orașul poștal: Gherla
Cod poștal: 405300
Telefon: +40 264241937📞
E-mail: mariflor.contabilitate@gmail.com📧
Țara: Cluj
🏙️
Adresă internet: http://www.salam.ro🌏
Nume: Macelaria jupanul
Numărul național de înregistrare: RO41055330
Adresa poștală: Strada ALEEA PARAIASULUI, Nr. -
Orașul poștal: Bistrita
Telefon: +40 263206123📞
E-mail: office@combis.ro📧
Țara: Bistriţa-Năsăud
🏙️
Nume: Andromi com
Numărul național de înregistrare: RO 5198520
Adresa poștală: Strada CALEA APATEULUI, Nr. 291/L
Orașul poștal: Oradea
Cod poștal: 410222
Telefon: +40 259393309📞
E-mail: achizitii@andromi.ro📧
Nume: Doiman com s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 6488610
Adresa poștală: Strada Dacia, Nr. 149
Orașul poștal: Craiova
Cod poștal: 200047
Telefon: +40 721226655📞
E-mail: alexandrumalaescu@yahoo.com📧
Țara: Dolj
🏙️
Adresă internet: www.doimancom.ro🌏
Nume: Ama fruct cp
Numărul național de înregistrare: 28103545
Adresa poștală: Strada Sat Rotopanesti, Nr. 17
Orașul poștal: Horodniceni
Cod poștal: 727314
Telefon: +40 374014779📞
E-mail: amafructcp@gmail.com📧
Țara: Suceava
🏙️
Adresă internet: https://www.amafructcp.ro🌏
Nume: Super extra pan s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 10125699
Adresa poștală: Strada B-DUL 22 DECEMBRIE, Nr. 22
Orașul poștal: Deva
Telefon: +40 254260736📞
E-mail: ramonalucaciu36@yahoo.com📧
Nume: Sc carmaco agro srl
Numărul național de înregistrare: RO33489818
Adresa poștală: Strada PORUMBEI, Nr. 66
Orașul poștal: Reghin
Cod poștal: 545300
Telefon: +40 740304400📞
E-mail: carmacoagro@yahoo.com📧
Țara: Mureş
🏙️ Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 4
2
5
1
3
7
Informații complementare Revizuirea organismului
Orașul poștal: București
Sursa: OJS 2021/S 143-380015 (2021-07-22)
Anunt de atribuire (2021-07-27) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 5 490 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-07-27 📅
Data publicării: 2021-07-30 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 146-386643
Număr JO-S: 146
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-06-30 📅
Adresă internet: www.eurogrup.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 5 490 RON 💰
7 990 RON 💰
3 950 RON 💰
980 RON 💰
8 060 RON 💰
241.50 RON 💰
13 725 RON 💰
1 560 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 146-386643 (2021-07-27)
Anunt de atribuire (2021-09-09) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Autoritatea contractanta, va incheia acorduri-cadru pentru fiecare lot pentru 24 luni, cu max. 5 op ec, iar contractele subs vor fi încheiate și derulate de autoritatea beneficiară-Penitenciarul Gherla . Primul ctr subsecvent și următoarele încheiate în perioada de valab a ofertei se vor semna făra reluarea competitiei in baza art. 118, alin. 1 lit. c) din Lg 98/2016 cu ofertantul câștigător dintre cei 5 ai acordului-cadru cu pretul cel mai mic. Atribuirea ctr subs ulterioare se va face prin reluarea competiției.-Elementele care fac obiectul reluării - PREȚUL- pretul cel mai scazut. În cazurile prevăzute la art. 118 alin. (1) lit. b), autoritatea ctr. beneficiară reia competiţia pe baza aceloraşi termeni şi condiţii aplicate pentru atribuirea acordului-cadru, detaliate acolo unde este necesar şi completate dacă este cazul cu alţi termeni şi condiţii prevăzute în documentaţia de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire şi cu respectarea următoarelor reguli procedurale: a) pentru fiecare ctr subs care urmează a fi atribuit, autoritatea contractantă beneficiară consultă în scris op ec semnatari ai acordului-cadru respectiv care sunt capabili să execute contractul;b) autorit beneficiară stabileşte o perioadă suficientă pentru depunerea ofertelor pentru atribuirea contractului, ţinând seama de elemente specifice precum complexitatea obiectului contractului şi timpul necesar pentru transmiterea ofertelor;c) ofertele se depun în scris, iar acestea nu vor fi deschise până la expirarea perioadei stabilite de autoritatea contractantă beneficiară. d) Operatorii economici au dreptul ca în procesul de reofertare să modifice elementul care face obiectul reluării competiţiei (PRETUL) numai în sensul îmbunătăţirii acestuia şi fără să afecteze celelalte elementele/condiţiile stabilite. e) În cazul în care, în urma reofertării, operatorul economic clasat pe primul loc în cadrul acordului cadru nu mai menține și nici nu imbunătățește pretul ofertat autoritatea contractantă beneficiară va incheia ctr subs cu operatorul economic clasat pe locul următor care va menține sau îmbunătății prețul ofertat din acordul cadru. f) in situatia in care nu se obtine nicio imbunatatire a elementelor/conditiilor care fac obiectul reluarii competitiei, devin aplicabile prevederile art. 110 alin. (7) din Anexa la H.G. nr. 395/2016, autoritatea contractanta avand obligatia de a atribui ctr ofertantului clasat pe primul loc in cadrul procedurii aplicate, prin luarea in considerare a conditiilor si elementelor prevazute in oferta initiala a acestuia actualizata. In cazul in care nici dupa actualizarea pretului nu poate sustine, se poate incheia contractul cu urmatorul clasat cu oferta actualizata. Termenele in care autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificare: cu 10 zile inainte de termenul de depunere a ofertelor. Termenul la care pot solicita clarificari la documentatie de cei interesati: 20 zile inainte de depunerea ofertelor.

Valoarea totală a achiziției: 522 RON 💰
Autoritatea contractantă Identitate
Adresa poștală: Strada: Andrei Muresanu, nr. 4
Referință Date
Data trimiterii: 2021-09-09 📅
Data publicării: 2021-09-14 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 178-463262
Număr JO-S: 178
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Furnizare Parizer de porc 2021-2023 Cant AC : min 10000-max 16000 kg.Cant Contr subsecvente min:450 kg-max 2000kg
Denumirea lotului: Lapte 1,8% grasime
Scurtă descriere:
Achizitia de lapte 1,8% grasime in perioada 2021-2023, Cantitati AC: minim 5000l-maxim 8000l, Cantitati contract subsecvent: minim 210l-maxim 1000l
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Adresa poștală: str.Andrei Muresanu nr.4
Sursa: OJS 2021/S 178-463262 (2021-09-09)
Anunt de atribuire (2021-09-18) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 580 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-09-18 📅
Data publicării: 2021-09-23 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 185-480355
Număr JO-S: 185
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-08-23 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 580 RON 💰
588 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 185-480355 (2021-09-18)
Anunt de atribuire (2021-10-20) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 13 725 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-10-20 📅
Data publicării: 2021-10-25 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 207-541506
Număr JO-S: 207
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-10-04 📅
Valoarea totală a achiziției: 17 640 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 207-541506 (2021-10-20)
Anunt de atribuire (2021-10-27) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 126 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-10-27 📅
Data publicării: 2021-10-29 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 211-552691
Număr JO-S: 211
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-10-12 📅
Valoarea totală a achiziției: 126 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 211-552691 (2021-10-27)
Anunt de atribuire (2021-11-04) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 126 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-11-04 📅
Data publicării: 2021-11-09 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 217-571090
Număr JO-S: 217
Anunt de atribuire (2021-11-08) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 4 320 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-11-08 📅
Data publicării: 2021-11-12 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 220-577372
Număr JO-S: 220
Atribuirea contractului
Valoarea totală a achiziției: 4 320 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 220-577372 (2021-11-08)
Anunt de atribuire (2021-11-15) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2731.50 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-11-15 📅
Data publicării: 2021-11-19 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 225-590155
Număr JO-S: 225
Atribuirea contractului
Valoarea totală a achiziției: 2731.50 RON 💰
2 448 RON 💰
3 582 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 225-590155 (2021-11-15)
Anunt de atribuire (2021-11-18) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 126 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-11-18 📅
Data publicării: 2021-11-23 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 227-597352
Număr JO-S: 227
Atribuirea contractului
Valoarea totală a achiziției: 516 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 227-597352 (2021-11-18)
Anunt de atribuire (2021-12-27) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 126 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-12-27 📅
Data publicării: 2021-12-31 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 255-673781
Număr JO-S: 255
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-11-15 📅
Valoarea totală a achiziției: 4 848 RON 💰
4 344 RON 💰
6 368 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 255-673781 (2021-12-27)
Anunt de atribuire (2021-12-29) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 126 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-12-29 📅
Data publicării: 2022-01-03 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 001-000769
Număr JO-S: 1
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-12-03 📅
Valoarea totală a achiziției: 312 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-12-09 📅
Valoarea totală a achiziției: 168 RON 💰
1 872 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 001-000769 (2021-12-29)
Anunt de atribuire (2022-01-03) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 260 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-01-03 📅
Data publicării: 2022-01-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 005-006613
Număr JO-S: 5
Atribuirea contractului
Valoarea totală a achiziției: 1 260 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 005-006613 (2022-01-03)
Anunt de atribuire (2022-02-14) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 099 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-02-14 📅
Data publicării: 2022-02-18 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 035-087927
Număr JO-S: 35
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-01-25 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 099 RON 💰
5 070 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-17 📅
Valoarea totală a achiziției: 5 220 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 035-087927 (2022-02-14)
Anunt de atribuire (2022-02-16) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 099 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-02-16 📅
Data publicării: 2022-02-21 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 036-092735
Număr JO-S: 36
Atribuirea contractului
Valoarea totală a achiziției: 13 692 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 036-092735 (2022-02-16)
Anunt de atribuire (2022-03-04) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 099 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-03-04 📅
Data publicării: 2022-03-09 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 048-124291
Număr JO-S: 48
Atribuirea contractului
Valoarea totală a achiziției: 30 362 RON 💰
128 649 RON 💰
5 300 RON 💰
784 RON 💰
2 415 RON 💰
20 862 RON 💰
19 845 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 048-124291 (2022-03-04)
Anunt de atribuire (2022-03-08) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 099 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-03-08 📅
Data publicării: 2022-03-11 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 050-128094
Număr JO-S: 50
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-01-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 25 330 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 5 744 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 050-128094 (2022-03-08)
Anunt de atribuire (2022-04-04) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 5 350 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-04-04 📅
Data publicării: 2022-04-08 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 070-183944
Număr JO-S: 70
Atribuirea contractului
Valoarea totală a achiziției: 5 350 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-14 📅
Valoarea totală a achiziției: 4 854 RON 💰
2 600 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-08-05 📅
Valoarea totală a achiziției: 21 850 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 070-183944 (2022-04-04)
Anunt de atribuire (2022-04-07) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 241.50 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-04-07 📅
Data publicării: 2022-04-12 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 072-192033
Număr JO-S: 72
Atribuirea contractului
Valoarea totală a achiziției: 2 067 RON 💰
23 180 RON 💰
6 100 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 072-192033 (2022-04-07)
Anunt de atribuire (2022-04-14) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 241.50 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-04-14 📅
Data publicării: 2022-04-19 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 076-207350
Număr JO-S: 76
Atribuirea contractului
Valoarea totală a achiziției: 49 500 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 076-207350 (2022-04-14)
Anunt de atribuire (2022-04-20) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 872 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-04-20 📅
Data publicării: 2022-04-25 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 080-215156
Număr JO-S: 80
Atribuirea contractului
Valoarea totală a achiziției: 50 700 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 080-215156 (2022-04-20)
Modificarea unui contract/unei concesiuni în curs (2022-05-18) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 168 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Modificarea unui contract/unei concesiuni în curs
Procedura Criterii de atribuire
Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2022-05-18 📅
Data publicării: 2022-05-23 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 099-274194
Se referă la anunț: 2022/S 080-215156
Număr JO-S: 99
Sursa: OJS 2022/S 099-274194 (2022-05-18)
Anunt de atribuire (2022-05-23) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 560 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-05-23 📅
Data publicării: 2022-05-27 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 102-283574
Număr JO-S: 102
Atribuirea contractului
Adresă internet: https://www.listafirme.ro/eurogrup-bogdan-srl-24660152/🌏
Valoarea totală a achiziției: 151.20 RON 💰
31183.38 RON 💰
2507.50 RON 💰
21 437 RON 💰
20 495 RON 💰
4983.50 RON 💰
2658.50 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-11-12 📅
Valoarea totală a achiziției: 17 020 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 102-283574 (2022-05-23)
Anunt de atribuire (2022-08-22) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 560 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-08-22 📅
Data publicării: 2022-08-26 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 164-464457
Număr JO-S: 164
Sursa: OJS 2022/S 164-464457 (2022-08-22)
Anunt de atribuire (2022-11-22) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 4876.20 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-11-22 📅
Data publicării: 2022-11-25 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 228-657257
Număr JO-S: 228
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-09-12 📅
Valoarea totală a achiziției: 4876.20 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-09-01 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 566 RON 💰
729 RON 💰
Adresă internet: https://andromi.ro/🌏
Valoarea totală a achiziției: 813.40 RON 💰
1 274 RON 💰
7 080 RON 💰
1530.64 RON 💰
1 436 RON 💰
13 536 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-10-17 📅
Valoarea totală a achiziției: 13 158 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 228-657257 (2022-11-22)
Anunt de atribuire (2023-03-03) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 166 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-03-03 📅
Data publicării: 2023-03-08 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 048-142204
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-01-17 📅
Valoarea totală a achiziției: 2 166 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-01-13 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 952 RON 💰
16 450 RON 💰
14 640 RON 💰
10 260 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-03-01 📅
Valoarea totală a achiziției: 15 620 RON 💰
2 940 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-01-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 046 RON 💰
420 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 048-142204 (2023-03-03)