Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
Cerinţa nr. 1
Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164, 165, 167 din Legea nr.98/2016
Modalitatea de îndeplinire
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Aceste documente pot fi:
1. Cazier judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al operatorului economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul operatorului economic, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență;
2. Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul teritorial, sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență;
3. Certificat de atestare fiscală privind lipsa obligațiilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență;
4. Dacă este cazul, documente prin care operatorul economic demonstrează că poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. (2), art. 167, alin. (2) și/sau art. 171 din Legea nr. 98/2016.
ATENTIE!
1. Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/terț susținător) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.
2. Se vor depune, odata cu DUAE, urmatoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, a acordului de subcontractare și/sau a acordului de asociere, după caz. Nedepunerea acestora odată cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificări pentru eventualele inadvertențe de formă ale informațiilor cuprinse în secțiunile DUAE, atât ale ofertantului/candidatului, cât și ale subcontractantului/terțului susținător, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii de atribuire
Cerinţa nr. 2.
Se solicită a se prezenta “ Declaraţia pe propria răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 60 din Legea 98/2016”, atât de subcontractant cât şi de terţul susţinător odata cu DUAE pana la data limita a depunerii ofertelor. Se va completa formularul 60
Notă:
Persoanele care deţin funcţii de decizie în cadrul autoritătii contractante sunt: Dl Virgil Adrian Suvac-Director SAIFI, D-na Cristina Burciu-Director Tehnic Interimar, D-na Ileana Bianca Pop-Director Economic, D-na Liliana Adina Dumitru-Director Comercial, D-na Nicoleta Linca –Şef interimar Serviciul Contracte Achiziţii, D-na Petruta Baldea– Sef FIL
Notă:
Dacă un grup de operatori economici depune oferta comună, aceste cerinţe trebuie îndeplinite de fiecare membru al asocierii.
Documentele ce reprezintă motive de excludere se solicită ofertantului, ofertantului asociat, subcontractantului cât si terţului susţinător.
Încadrarea în situaţiile prevăzute la art. 164, art. 165 şi art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice atrage excluderea ofertantului din procedura aplicată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică.
Modalitatea de îndeplinire
Declaratie pe propria raspundere privind în situaţiile prevăzute la art. 60 din Legea 98/2016 SE VA PREZENTA ODATA CU DEPUNEREA DUAE FORMULARUL 60 de catre toti operatorii economici.
ATENTIE!
1. Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/terț susținător) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.
2. Se vor depune, odata cu DUAE, urmatoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, a acordului de subcontractare și/sau a acordului de asociere, după caz. Nedepunerea acestora odată cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificări pentru eventualele inadvertențe de formă ale informațiilor cuprinse în secțiunile DUAE, atât ale ofertantului/candidatului, cât și ale subcontractantului/terțului susținător, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii de atribuire
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului
Valabilitatea informatiilor se va raporta la data prezentarii documentelor
Modalitatea de îndeplinire
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor
În cazul persoanelor juridice/fizice străine se solicită documente care dovedesc o formă de înregistrare/atestare ori apartenenţa din punct de vedere profesional, conforme legii ţării de rezidenţă a operatorului economic Documentele vor fi prezentate în original/copie legalizata/copie lizibila cu mentiunea” conform cu originalul” însoțită de traducerea autorizată în limba română