Furnizare țevi din plastic cu barieră de permeație a hidrocarburilor, precum și fitinguri de cuplare pentru conducte de transport

OMV PETROM S.A.

In contextul tranzactiilor pe piata internationala a titeiului si gazelor naturale, este necesara cautarea permanenta de metode si solutii de reducere a costurilor de extractie si exploatare. Totodata, pentru respectarea legislatiei de mediu este imperios necesara limitarea scurgerilor accidentale de hidrocarburi din conductele aflate in functionare, precum si intreprinderea masurilor necesare de impiedicare a aparitiei de astfel de evenimente.
In vederea desfasurarii activitatilor specifice de exploatare a zacamintelor de petrol si gaze naturale in Romania, este necesara existenta si functionarea corespunzatoare a retelelor de conducte de transport apa de zacamant / titei / gaze asociate.
Astfel, nevoia achizitiei de tevi destinate transportului apei de zacamant / titei / gaze asociate este generata, pe de o parte, de necesitatea inlocuirii periodice a anumitor tronsoane de retele de conducte ce deservesc zacamintele aflate in prezent in exploatare in cadrul activitatilor de mentenanta pentru a inlatura elementele de conducta uzate in timp si, astfel, pentru a minimiza riscul aparitiei situatiilor de perforare a conductelor de transport, si, pe de alta parte, de necesitatea construirii infrastructurii de transport a apei de zacamant / titei / gaze asociate in vederea exploatarii de noi zacaminte.
In mod traditional, transportul apei de zacamant, titeiului si gazelor asociate exploatarii de zacamant se realizeaza prin utilizarea retelelor de conducte subterane confectionate, in cea mai mare parte, din otel.
Acestea comporta un anumit grad de risc de deteriorare, fiind expuse fenomenelor de eroziune si coroziune.
Pentru a prelungi durata de viata a conductelor, pentru a reduce costurile de mentenanta si operare, precum si pentru protejarea mediului inconjurator, se intentioneaza utilizarea de tevi cu bariera de permeatie a hidrocarburilor, confectionate conform unor tehnologii de executie moderne din material plastic, in conformitate cu standardele si specificatiile tehnice aprobate la nivel de OMV Petrom.
Achizitia Produselor care fac obiectul Caietului de Sarcini este necesara in vederea asigurarii reducerii perioadei de constructie-montaj in teren, a costurilor de mentenanta si operare si limitarea incidentelor de mediu.
In masura în care solicitarile de clarificari sau informatiile suplimentare au fost adresate în termenul prevazut în anuntul de participare, respectiv cel mai tarziu cu 15 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor, Entitatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari sau informatiilor suplimentare in a 10-a zi inainte de termenul limita stabilit in anuntul de participare pentru depunerea ofertelor, conform prevederilor art. 172 din Legea nr. 99/2016. Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul stabilit, conform prevederilor art. 29, alin. 3) din HG 394/2016.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-05-11. Achiziția publică a fost publicată pe 2021-03-22.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2021-03-22 Anunţ de participare
2021-08-13 Anunt de atribuire
2021-09-06 Anunt de atribuire
2022-04-05 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2021-03-22)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Ţevi
Număr de referință: WS608218158 1590082_2021_PAAPD1181891
Scurtă descriere:
In contextul tranzactiilor pe piata internationala a titeiului si gazelor naturale, este necesara cautarea permanenta de metode si solutii de reducere a costurilor de extractie si exploatare. Totodata, pentru respectarea legislatiei de mediu este imperios necesara limitarea scurgerilor accidentale de hidrocarburi din conductele aflate in functionare, precum si intreprinderea masurilor necesare de impiedicare a aparitiei de astfel de evenimente. In vederea desfasurarii activitatilor specifice de exploatare a zacamintelor de petrol si gaze naturale in Romania, este necesara existenta si functionarea corespunzatoare a retelelor de conducte de transport apa de zacamant / titei / gaze asociate. Astfel, nevoia achizitiei de tevi destinate transportului apei de zacamant / titei / gaze asociate este generata, pe de o parte, de necesitatea inlocuirii periodice a anumitor tronsoane de retele de conducte ce deservesc zacamintele aflate in prezent in exploatare in cadrul activitatilor de mentenanta pentru a inlatura elementele de conducta uzate in timp si, astfel, pentru a minimiza riscul aparitiei situatiilor de perforare a conductelor de transport, si, pe de alta parte, de necesitatea construirii infrastructurii de transport a apei de zacamant / titei / gaze asociate in vederea exploatarii de noi zacaminte. In mod traditional, transportul apei de zacamant, titeiului si gazelor asociate exploatarii de zacamant se realizeaza prin utilizarea retelelor de conducte subterane confectionate, in cea mai mare parte, din otel. Acestea comporta un anumit grad de risc de deteriorare, fiind expuse fenomenelor de eroziune si coroziune. Pentru a prelungi durata de viata a conductelor, pentru a reduce costurile de mentenanta si operare, precum si pentru protejarea mediului inconjurator, se intentioneaza utilizarea de tevi cu bariera de permeatie a hidrocarburilor, confectionate conform unor tehnologii de executie moderne din material plastic, in conformitate cu standardele si specificatiile tehnice aprobate la nivel de OMV Petrom. Achizitia Produselor care fac obiectul Caietului de Sarcini este necesara in vederea asigurarii reducerii perioadei de constructie-montaj in teren, a costurilor de mentenanta si operare si limitarea incidentelor de mediu. In masura în care solicitarile de clarificari sau informatiile suplimentare au fost adresate în termenul prevazut în anuntul de participare, respectiv cel mai tarziu cu 15 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor, Entitatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari sau informatiilor suplimentare in a 10-a zi inainte de termenul limita stabilit in anuntul de participare pentru depunerea ofertelor, conform prevederilor art. 172 din Legea nr. 99/2016. Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul stabilit, conform prevederilor art. 29, alin. 3) din HG 394/2016.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană, cu participarea ţărilor membre ACAP
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Ţevi 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: România 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Serviciu de utilități publice
Numele autorității contractante: OMV Petrom S.A.
Adresa poștală: Str. Coralilor nr. 22
Cod poștal: 013329
Orașul poștal: Bucureşti
Contact
Adresă internet: http://www.petrom.com 🌏
E-mail: contractare.petrom@petrom.com 📧
Telefon: +40 730606215 📞
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100115859 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-03-22 📅
Termen-limită de depunere: 2021-05-11 📅
Data publicării: 2021-03-26 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 060-152742
Număr JO-S: 60
Informații suplimentare
Intreaga documentatie de atribuire este disponibila in SEAP. Mentionam faptul ca pentru vizualizarea documentatiei de atribuire incarcata in SEAP, operatorii economici trebuie sa aiba instalat un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic, acest program fiind disponibil pe site-urile de internet ale furnizorilor de semnatura electronica. Operatorii economici care descarca prezenta documentatie de atribuire direct din atasamentul la anuntul de participare publicat in SEAP au obligatia de a urmari in SEAP atasarea diverselor comunicari facute de Entitatea Contractanta urmare a unor solicitari de clarificare cerute de unii potentiali ofertanti. In masura în care solicitarile de clarificari sau informatiile suplimentare au fost adresate în termenul prevazut în anuntul de participare, respectiv cel mai tarziu cu 15 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor, Entitatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari sau informatiilor suplimentare in a 10-a zi inainte de termenul limita stabilit in anuntul de participare pentru depunerea ofertelor, conform prevederilor art. 172 din Legea nr. 99/2016. Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul stabilit, conform prevederilor art. 29, alin. 3) din HG 394/2016. Solicitarile de clarificari privind Documentatia de atribuire din partea operatorilor economici interesati, si implicit raspunsurile aferente din partea Entitatii contractante, se vor transmite exclusiv prin intermediul SEAP, confom art.172, alin. 3 din Legea 99/2016 si a Notificarii emisa de ANAP in data de 06.09.2016. Ofertantii nerezidenti vor prezenta traduceri autorizate in limba romana ale tuturor documentelor solicitate in prezenta documentatie de atribuire. Se va prezenta DUAE in format .xml si .pdf (pentru ofertantul unic, fiecare membru al Asocierii /subcontractant / tert sustinator, dupa caz), semnat cu semnatura electronica extinsa a reprezentantului legal/împuternicit al operatorului economic în funcție de calitatea acestuia – asociat/terț/subcontractant. Pentru completarea DUAE de catre operatorul economic (individual sau membru al asocierii; tert/i sustinator/i si/sau subcontractant/i), TREBUIE SA DETINA UN CONT ACTIV in SEAP de catre fiecare participant la procedura (inclusiv membrii asocierii, tertul/ii sustinator/i si/sau subcontractantul/ii). In vederea completarii DUAE se vor respecta instructiunile prevazute in ghidul de utilizare DUAE – Informatii pentru Operator Economic, disponibil pe platforma SEAP.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
In contextul tranzactiilor pe piata internationala a titeiului si gazelor naturale, este necesara cautarea permanenta de metode si solutii de reducere a costurilor de extractie si exploatare. Totodata, pentru respectarea legislatiei de mediu este imperios necesara limitarea scurgerilor accidentale de hidrocarburi din conductele aflate in functionare, precum si intreprinderea masurilor necesare de impiedicare a aparitiei de astfel de evenimente.
Arată mai mult
In vederea desfasurarii activitatilor specifice de exploatare a zacamintelor de petrol si gaze naturale in Romania, este necesara existenta si functionarea corespunzatoare a retelelor de conducte de transport apa de zacamant / titei / gaze asociate.
Astfel, nevoia achizitiei de tevi destinate transportului apei de zacamant / titei / gaze asociate este generata, pe de o parte, de necesitatea inlocuirii periodice a anumitor tronsoane de retele de conducte ce deservesc zacamintele aflate in prezent in exploatare in cadrul activitatilor de mentenanta pentru a inlatura elementele de conducta uzate in timp si, astfel, pentru a minimiza riscul aparitiei situatiilor de perforare a conductelor de transport, si, pe de alta parte, de necesitatea construirii infrastructurii de transport a apei de zacamant / titei / gaze asociate in vederea exploatarii de noi zacaminte.
Arată mai mult
In mod traditional, transportul apei de zacamant, titeiului si gazelor asociate exploatarii de zacamant se realizeaza prin utilizarea retelelor de conducte subterane confectionate, in cea mai mare parte, din otel.
Acestea comporta un anumit grad de risc de deteriorare, fiind expuse fenomenelor de eroziune si coroziune.
Pentru a prelungi durata de viata a conductelor, pentru a reduce costurile de mentenanta si operare, precum si pentru protejarea mediului inconjurator, se intentioneaza utilizarea de tevi cu bariera de permeatie a hidrocarburilor, confectionate conform unor tehnologii de executie moderne din material plastic, in conformitate cu standardele si specificatiile tehnice aprobate la nivel de OMV Petrom.
Arată mai mult
Achizitia Produselor care fac obiectul Caietului de Sarcini este necesara in vederea asigurarii reducerii perioadei de constructie-montaj in teren, a costurilor de mentenanta si operare si limitarea incidentelor de mediu.
In masura în care solicitarile de clarificari sau informatiile suplimentare au fost adresate în termenul prevazut în anuntul de participare, respectiv cel mai tarziu cu 15 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor, Entitatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari sau informatiilor suplimentare in a 10-a zi inainte de termenul limita stabilit in anuntul de participare pentru depunerea ofertelor, conform prevederilor art. 172 din Legea nr. 99/2016. Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul stabilit, conform prevederilor art. 29, alin. 3) din HG 394/2016.
Arată mai mult
Valoarea totală estimată: 2811889.6 EUR 💰
Scurtă descriere:
Entitatea Contractanta intentioneaza sa incheie un Acord Cadru cu
un numar maxim de 2 (doi) operatori economici.
durata de implementare de 48 (patruzeci si opt) luni.
OMV Petrom estimeaza ca, pe parcursul derularii Acordului Cadru, la un interval de aproximativ 3 (trei) luni calendaristice, urmeaza sa atribuie cate un Contract Subsecvent, respectiv un numar total estimat de aproximativ 16 (saisprezece) Contracte Subsecvente. Estimarea cu privire la intervalul in care se vor atribui Contractele Subsecvente este indicativa. Nelansarea unui Invitatii la semnarea unui Contract Subsecvent in acest termen nu conduce in nicio situatie la eliberarea Contractantilor semnatari ai Acordului Cadru de obligatiile lor.
Arată mai mult
Cantitatile estimate aferente Acordului Cadru: minim 142 buc. - maxim 1002 buc.;
Cantitatile estimate aferente celui mai mare Contract Subsecvent: minim 32 buc. - maxim 385 buc.;
Valoarea estimata aferenta Acordului Cadru: minim 1.405.944,80 euro - maxim 2.811.889,60 euro;
Valoarea estimata aferente celui mai mare Contract Subsecvent: minim 87.871,55 euro - maxim 356.532,60 euro;
Durata: 48 luni
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Lista locatiilor se regaseste in Anexa 2 la Caietul de sarcini.

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Situatia personala a operatorilor economici, inclusiv cerintele referitoare la inscrierea in registrul comertului sau al profesiei
Situatia personala a ofertantului:
Cerinta nr. 1: Neincadrarea in situatiile prevazute la art. 177 din Legea 99/2016;
Cerinta nr. 2: Neincadrarea in situatiile prevazute la art. 178 si 180 din Legea 99/2016;
Cerinta nr. 3: Neincadrarea in situatiile prevazute la art. 73 din Legea 99/2016.
In sensul prevederilor Art. 76 (1) din Legea 99/2016, Entitatea Contractanta a publicat declaratia cu persoanele cu functie de decizie din cadrul entitatii contractante implicate în procedura de atribuire. Acestea sunt:
— Christina VERCHERE - Director General Executiv, Presedinte al Directoratului,
— Alina Gabriela POPA - Director Financiar si membru al Directoratului,
— Radu Sorin CAPRAU - Membru al Directoratului responsabil pentru activitatea de Downstream Oil,
— Hans Christopher VEIT - Membru al Directoratului responsabil pentru activitatea de Upstream,
— Franck Albert NEEL - Membru al Directoratului responsabil pentru activitatea de Downstream Gas,
— Herbert HACKL- Director Departament Control Financiar,
— Anca Elena ANGHEL – Director Departament Managementul Cererii de Servicii si Materiale, OMV Petrom Divizia Upstream (departamentul beneficiar)
— Adriana VOICU – Director Departament Achizitii si Guvernanta Petrom (Unitatea de Achizitii
Neincadrarea in situatiile prevazute la cerintele 1, 2 si 3 va fi solicitata atat Ofertantului unic cat si in cazul unei asocieri FIECARUI MEMBRU al ASOCIERII, SUBCONTRACTANTULUI sau TERTULUI SUSTINATOR prin completarea in DUAE a sectiunii Motive de excludere:
Arată mai mult
— cap. A: Motive referitoare la condamnarile penale,
— cap. B: Motive legate de plata impozitelor sau a contributiilor la asigurarile sociale si
— cap. C Motive legate de insolventa, conflict de interese sau abateri profesionale.
Modalitatea de indeplinire:
Se va prezenta DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire, conform art. 202, alin. (1) din Legea 99/2016, completand sectiunile aferente cerintelor solicitate mai sus.
Documentele justificative, care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentate la solicitarea entitatii contractante, doar de ofertantii clasati pe primele doua locuri in clasamentul intermediar intocmit dupa finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Documentele justificative pot fi:
1. certificate constatatoare (privind lipsa datoriilor restante) cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentarii acestora;
2. cazierul judiciar al:
— OPERATORULUI ECONOMIC si
— al MEMBRILOR ORGANULUI DE ADMINISTRARE, de CONDUCERE sau de SUPRAVEGHERE al respectivului operator economic, sau
— a CELOR CE AU PUTERE DE REPREZENTARE, de DECIZIE sau de CONTOL în cadrul acestuia.
Asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv, valabile la momentul prezentarii acestora;
3. dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 179 alin. (2), art. 180 alin. (2), art. 184 din Legea 99/2016 privind achizitiile sectoriale;
4. alte documente edificatoare, dupa caz.
Demonstrarea capacitatii de exercitare a activitatii profesionale prin forma de inregistrare precum si prin obiectul de activitate
Persoane fizice / juridice, romane / straine:
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de înregistrare în conditiile legii din tara de rezidenta din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitate profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul celui mai mare Contract Subsecvent/Acordului cadru.
Arată mai mult
Se va prezenta DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire, conform art. 202, alin. (1) din Legea 99/2016, completand sectiunile aferente cerintelor solicitate mai sus, respectiv: Criterii de selectie, cap. A: Capacitatea de a corespunde cerintelor.
Arată mai mult
Documentul justificativ, care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentat la solicitarea Entitatii contractante, doar de ofertantii clasati pe primele doua locuri in clasamentul intermediar intocmit dupa finalizarea evaluarii ofertelor, si se incarca in SEAP in format electronic (scanat), semnate cu semnatura electronica extinsa.
Arată mai mult
Documentul justificativ este Certificatul Constatator (original, copie legalizata, copie lizibila cu mentiunea „conform cu originalul” sau forma electronica) emis de Oficiul National al Registrului Comerțului sau, pentru persoane juridice straine, documentul echivalent emis in tara de rezidenta prin care se dovedeste forma de inregistrare ca persoana fizica/juridica.
Arată mai mult
Informațiile cuprinse in certificatul constatator sau in documentul echivalent trebuie sa fie reale/ actuale la data prezentarii acestuia.
In cazul unei asocieri de operatori economici, FIECARE dintre membrii asocierii trebuie sa prezinte acest document pentru partea de contract pe care o va implementa.
Din certificatul constatator sau documentul echivalent, trebuie sa rezulte obiectul de activitate al respectivului operator economic si ASTFEL SA FACA DOVADA CA ARE DREPTUL DE A FURNIZA PRODUSELE OFERTATE.
Obiectul Acordului cadru trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificatul constatator sau documentul echivalent.
Ofertantii nerezidenti vor prezenta TRADUCERI AUTORIZATE in limba romana a tuturor documentelor prezentate.
Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anuala Media cifrei globale de afaceri pentru ultimele 3 exercitii financiare (2018, 2019, 2020) sa fie de minimum: 350.000,00 euro
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va prezenta DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire, conform art. 202, alin. (1) din Legea 99/2016, completand sectiunile aferente cerintelor solicitate mai sus, respectiv: - Criterii de selectie, cap. B: Capcitatea economica si financiara; - Informatii referitoare la operatorul economic, cap. C: Informatii privind utilizarea capacitatii altor entitati. Documentele justificative, care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentat la solicitarea Entitatii contractante, doar de ofertantii clasati pe primele doua Iocuri in clasamentul intermediar intocmit dupa finalizarea evaluarii ofertelor si se incarca in SEAP in format electronic (scanat), semnate cu semnatura electronica extinsa. Documentele justificative sunt Bilanturile contabile aferente ultimilor 3 ani fiscali/extrase de bilant/rapoarte de audit sau orice alte documente edificatoare in sustinerea cifrei de afaceri. Entitatea contractanta isi rezerva dreptul de a solicita Ofertantilor prezentarea si a altor documente in cazul in care cele prezentate nu sunt relevante. In cazul in care informatiile privind media cifrei de afaceri anuale nu sunt disponibile pentru intreaga perioada impusa, operatorul economic va preciza data la care a fost infiintat sau si-a inceput activitatea. Pentru situatii financiare exprimate in alte monede decat EURO se va folosi cursul de schimb mediu anual RON/EUR comunicat de catre Banca Centrala Europeana pentru fiecare an in parte (http://www.ecb.europa.eu). Daca un grup de operatori economici depune o Oferta comuna, atunci capacitatea economica si financiara se demonstreaza prin cumularea resurselor tuturor membrilor grupului. In cazul in care Ofertantul isi demonstreaza capacitatea economica si financiara prin prezentarea unui ANGAJAMENT FERM DE SUSTINERE din partea unui/unor tert/terti atunci acesta ARE OBLIGATIA sa prezinte documentele transmise acestuia de catre tertul/tertii sustinator/sustinatori, DIN CARE SA REZULTE MODUL EFECTIV prin care tertul/tertii sustinator/sustinatori va/vor asigura indeplinirea propriului angajament de sustinere, documente care se vor constitui ANEXE la respectivul angajament. La data depunerii Ofertei tertul/tertii sustinator/sustinatori va/vor prezenta DUAE, conform art. 202, alin. (2) din Legea 99/2016, completand sectiunile aferente cerintelor pentru care tertul/tertii sustinator/sustinatori asigura sustinerea capacitatii tehnice si/sau profesionale, si sectiunile relevante astfel incat sa reiasa ca tertul/tertii NU SE AFLA IN SITUATIILE care determina excluderea din procedura, conform prevederilor art. 177, 178 si 180 din Legea 99/2016, respectiv: - Informatii referitoare la operatorul economic, cap. A si B; - Motive de excludere, Cap A, B si C; - Criterii de selectie, cap A si cap. B (daca este cazul), IMPREUNA CU ANGAJAMENTUL privind sustinerea financiara (inclusiv anexele acestuia) care se va prezenta impreuna cu DUAE. Prin semnarea angajamentului de sustinere tertul/tertii sustinator/sustinatori RASPUNDE/RASPUND PENTRU PREJUDICIILE cauzate OMV Petrom ca urmare a nerespectarii obligatiilor prevazute in angajament, OMV Petrom avand posibilitatea de actiune directa impotriva tertului/tertilor sustinator/sustinatori. In cazul in care Ofertantul isi demonstreaza indeplinirea cerintei de calificare legata de capacitatea economica si financiara prin invocarea sustinerii acordate de unul sau mai multi terti, atunci capacitatea acestuia/acestora urmeaza a fi cumulata cu cea a Ofertantului in ceea ce priveste respectiva/repectivele cerinta/cerinte. Ofertantii vor avea in vedere faptul ca orice entitate pe care INTENTIONEAZA SA O UTILIZEZE IN FURNIZAREA unei/unor parti (activitati) din Contractele Subsecvente ARE CALITATEA DE SUBCONTRACTANT. Documentele emise intr-o alta limba decat romana, vor fi insotite de TRADUCEREA AUTORIZATA a acestora in limba romana.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificat Demonstrarea experientei similare, prin prezentarea oricaror documente care sa ateste existenta acestei experiente similare la nivelul a maxim 5 contracte si/sau comenzi de furnizare de produse similare celor ce reprezinta obiectul celui mai mare Contract Subsecvent (livrarea receptionata pentru tevi din plastic destinate constructiilor retelelor de transport fluide), in ultimii 3 ani, pana la data limita de depunere a ofertelor in cadrul prezentei proceduri, in valoare cumulata de minim: 350.000 euro, fara TVA. Ultimii 3 (trei) ani vor fi calculati pana la data limita de depunere a Oferelor stabilita initial in Anuntul de participare, cu mentiunea ca modul de calcul al perioadei de referinta nu va fi afectat de eventuale decalari ale termenului limita prevazut in Anuntul de participare publicat. Entitatea Contractanta NU va lua in considerare contractele prezentate ca experienta similara in afara perioadei de referinta. Prin „Produs similar” / „Produse similare” se intelege orice tip de teava din plastic destinata constructiilor retelelor de transport fluide. Se va prezenta DUAE, de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire, conform art. 202, alin. (1) din Legea 99/2016, completand sectiunile aferente cerintelor solicitate mai sus, respectiv: Criterii de selectie, cap. C: Capacitatea tehnica si profesionala, cu urmatoarele informatii: o NUMĂRUL şi DATA CONTRACTULUI invocat drept experienţă similară, o BENEFICIARUL acestuia şi DATELE SALE DE CONTACT, o DATA şi NUMĂRUL DOCUMENTULUI DE RECEPŢIE, precum şi o PONDEREA şi/sau activităţile pentru care a fost responsabil, o împreună cu VALOAREA acestora, fără TVA. Informatiile pot fi detaliate SUPLIMENTAR si in documentul pus la dispozitie in acest sens in sectiunea Formulare, pentru a evita omisiuni comparativ cu cerintele minime.
Arată mai mult
Proportia de subcontractare In scopul verificarii capacitatii tehnice si/sau profesionale, daca este aplicabil, Ofertantul va prezenta informatii privind partea/partile din Acord cadru si din Contractele subsecvente pe care respectivul Ofertant are eventual intentia sa o/le subcontracteze.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Documentele justificative, care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentate la solicitarea entitatii contractante, doar de ofertantii clasati pe primele doua Iocuri in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, si se incarca in SEAP in format electronic (scanat), semnate cu semnatura electronica extinsa. Documentele justificative sunt scrisori de recomandari si/sau documente EMISE si/sau CONTRASEMNATE de clienti beneficiari sau autoritati/ entitati contractante, in copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul”, din care sa rezulte: - TIPUL produselor livrate, - VALOAREA acestora, - PERIOADA in care s-au furnizat, - precum si faptul ca produsele AU FOST RECEPTIONATE (anterior, primei, datei stabilite pentru depunerea ofertelor la aceasta procedura). In cazul in care exista incertitudini sau neclaritati in ceea ce priveste anumite documente prezentate, Entitatea contractanta are dreptul de a solicita detalii, precizari, informatii sau confirmari suplimentare atat de la Ofertantul in cauza, cat si de la autoritatile competente care pot furniza informatii in acest sens. Pentru documentele prezentate in vederea atestarii acestei cerinte, exprimate in alte monede decat EURO, se va folosi pentru conversie cursul mediu anual de schimb RON/EUR comunicat de catre Banca Centrala Europeana pentru fiecare an in parte (http://www.ecb.europa.eu). Capacitatea tehnica si/sau profesionala a Ofertantului poate fi sustinuta, pentru indeplinirea Acordului Cadru si a Contractelor Subsecvente, si de o alta persoana, indiferent de natura relatiilor juridice existente intre Ofertant si persoana respectiva. In cazul in care Ofertantul isi demonstreaza capacitatea tehnica si/sau profesionala prin prezentarea unui ANGAJAMENT ferm de sustinere, prin care confirma faptul ca va pune la dispozitie Ofertantului resursele tehnice si profesionale invocate din partea unui/unor tert/terti, atunci acesta ARE OBLIGATIA să prezinte documentele transmise acestuia de către terţul/terţii susţinător/susţinători, din care SĂ REZULTE MODUL EFECTIV prin care terţul/terţii susţinător/susţinători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere, documente care se vor constitui ANEXE la respectivul angajament. La data depunerii Ofertei terţul/terţii susţinător/susţinători va/vor prezenta DUAE, conform art. 202, alin. (2) din Legea 99/2016, completand sectiunile aferente cerintelor pentru care terţul/terţii susţinător/susţinători asigura sustinerea capacitatii tehnice si / sau profesionale, si sectiunile relevante astfel incat sa reiasa ca terţul/terţii NU SE AFLA IN SITUATIILE care determina excluderea din procedura, conform prevederilor art. 177, 178 si 180 din Legea 99/2016, respectiv: - Informatii referitoare la operatorul economic, cap. A si B; - Motive de excludere, Cap. A, B si C; - Criterii de selectie, Cap. A si C, INPREUNA cu angajamentul privind sustinerea tehnica (inclusiv anexele acestuia). Prin semnarea angajamentului de sustinere terţul/terţii susţinător/susţinători raspunde/raspund pentru prejudiciile cauzate OMV Petrom ca urmare a nerespectarii obligatiilor prevazute in angajament, OMV Petrom avand posibilitatea de actiune directa impotriva terţului/terţilor susţinător/susţinători. Ofertantii vor avea in vedere faptul ca orice entitate pe care INTENTIONEAZA SA O UTILIZEZE IN FURNIZAREA unei/unor parti (activitati) din Contractele Subsecvente ARE CALITATEA DE SUBCONTRACTANT. In cazul in care Ofertantul isi demonstreaza indeplinirea cerintei de calificare legata de capacitatea tehnica si/sau profesionala prin invocarea sustinerii acordate de unul sau mai multi terti, atunci capacitatea acestuia/acestora urmeaza a fi cumulata cu cea a Ofertantului in ceea ce priveste respectiva/ repectivele cerinta/ cerinte. Ofertantii nerezidenti vor prezenta TRADUCERI AUTORIZATE in limba romana a tuturor documentelor prezentate.
Arată mai mult
In cazul subcontractarii operatorii economici participanti la procedura de atribuire vor prezenta DUAE, conform art. 202, alin. (1) din Legea 99/2016, completand sectiunile aferente cerintelor solicitate mai sus, respectiv: - Informatii referitoare la operatorii economici, Cap. D – Informatii privind subcontractantii - Criterii de selectie, cap. C: Capacitatea tehnica si profesionala. La data depunerii Ofertei subcontractantul/ii declarati de operatorii economici va/vor prezenta DUAE, conform art. 202, alin. (3) din Legea 99/2016, completand sectiunile aferente cerintelor pentru care sunt subcontractati, si sectiunile relevante astfel incat sa reiasa ca subcontractantul/ii nu se afla in situatiile care determina excluderea din procedura, conform prevederilor art. 177, 178 si 180 din Legea 99/2016, respectiv: - Informatii referitoare la operatorul economic, cap. A si B; - Motive de excludere, Cap. A, B si C; - Criterii de selectie, Cap. A si C (daca este cazul) impreuna cu acordul de subcontractare (model propriu). Ofertantii vor avea in vedere faptul ca orice entitate (alta decat tertul sustinator declarat, daca este aplicabil, pentru care exista reglementari specifice in prezenta fisa de date a achizitiei/instructiuni catre ofertanti) pe care intentioneaza sa o utilizeze in realizarea unei/unor parti (activitati) din Acordul Cadru si din Contractele Subsecvente TREBUIE sa aiba calitatea de subcontractant. Astfel, informatiile prezentate in acest sens in Propunerea Tehnica si informatiile prezentate in Acordul de Subcontractare trebuie sa fie identice din punct de vedere al denumirii subcontractantilor si al activitatilor care vor fi subcontractate. Acordul de subcontractare se va incheia intre Ofertant (in cazul asocierii, Acordul se va incheia intre TOTI membrii asocierii si respectivul subcontractant) si va contine cel putin ACTIVITATEA pe care ofertantul intentioneaza sa o subcontracteze, parte din Acordul Cadru, cat si PROCENTUL aferent acesteia. In cazul subcontractanţilor pe ale căror capacităţi ofertantul nu se bazează, se va prezenta DUAE completandu-se numai sectiunea Motive de excludere, Cap A, B si C, conform art. 202, alin (3) din Legea 99/2016. Ofertantii vor avea in vedere faptul ca, in conformitate cu prevederile art. 55, alin. (1) din HG 394/2016, subcontractantii pe a caror capacitati Ofertantul se bazeaza pentru pentru demonstrarea indeplinirii anumitor criterii de calificare sunt considerati si terti sustinatori, caz in care acordul de subcontractare reprezinta, in acelasi timp, si angajamentul ferm de sustinere, daca contine descris MODUL EFECTIV in care se va asigura sustinerea precum si documentele doveditoare. Entitatea Contractanta are dreptul de a solicita ofertantului sa transmisa informatii si documente relevante referitoare la capacitatea tehnica si profesionala a subcontractantilor propusi, cu privire la partea/partile din Acordul Cadru pe care acestia urmeaza sa o/le indeplineasca efectiv. Documentele justificative care sustin cele asumate prin Acordul de subcontractare, urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, doar de ofertantii clasati pe primele doua Iocuri in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, si se incarca in SEAP in format electronic (scanat), semnate cu semnatura electronica extinsa. Documentele emise in alta limba decat romana vor fi in mod obligatoriu insotite de TRADUCERE AUTORIZATA in limba romana.
Arată mai mult
Executarea contractului
Depozite și garanții solicitate:
Ofertantii vor prezenta o garantie de participare in cuantumul de 3500 euro, constituita astfel:
1. Prin instrument de garantare emis in favoarea entitatii contractante în conditiile legii, de o institutie de credit din Romania sau din alt stat ori de o societate de asigurari, care se va prezenta în cuantumul si pentru perioada prevazuta. Instrumentul de garantare trebuie sa:
Arată mai mult
— confirme IREVOCABILITATEA garantiei si sa fie constituit conform art. 42 alin. 1, 2, 3, 4 si 7 din HG 394/2016,
— prevada ca plata garantiei va fi executata de catre garant in mod NECONDITIONAT, la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaratiei acestuia despre culpa persoanei asigurate; sau
2. Prin virament bancar in contul RO86RNCB0082000494180002 pentru EUR sau in contul IBANRO16RNCB0082000494180001 pentru LEI, ambele deschise la BCR.
Cursul de referinta considerat pentru echivalenta Garantie de participare, depusa in alta moneda decat euro, va fi cel stabilit de BNR, valabil PENTRU data publicarii Anuntului de participare.
In cazul unei asocieri de operatori economici, Garantia de participare poate fi constituita de oricare dintre asociati IN NUMELE asocierii.
Dovada constituirii Garantie de participare se prezinta in SEAP in format electronic (scanat), semnata cu semnatura electronica extinsa, in cuantumul si pentru perioada prevazuta in Documentatia de atribuire, pana cel mai tarziu la data si ora limita stabilita pentru depunerea ofertelor precizata in Anuntul de participare.
Arată mai mult
Perioada de valabilitate a Garantiei de participare trebuie sa fie de MINIM 194 zile de la data limita de depunere a ofertelor. O solicitare de prelungire a valabilitatii Ofertei va necesita si prelungirea corespunzatoare a valabilitatii Garantiei de participare.
Arată mai mult
Entitatea Contractanta are dreptul de a retine Garantia de participare in oricare dintre situatiile prevazute la art. 43 din HG 394/2016.
Entitatea Contractanta poate solicita prezentarea in original a ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0025
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 2
Informații despre licitația electronică:
Se va utiliza licitatia electronica drept pas final al procedurii de atribuire. La etapa finala de licitatie electronica vor fi invitati toti Ofertantii care au depus Oferte admisibile conform prevederilor art. 143 alin. 2 din Legea 99/2016.
Licitatia electronica se va desfasura intr-o singura runda de 24 de ore, care se poate prelungi in mod automat in situatia in care SE MODIFICA clasamentul, si va incepe la minim 2 zile lucratoare de la transmiterea invitatiei de catre SEAP la adresa de e-mail inregistrata in sistem de operatorul economic ofertant.
Arată mai mult
Elementul Ofertei care reprezinta obiectul licitatiei electronice este PRETUL TOTAL al ofertei aferent cantitatilor maxime, exprimat in euro, fara TVA. Entitatea Contractanta precizeaza ca va utiliza pasul de licitare de 0,1 % din valoarea maxim estimata. Nu exista limita pana la care pretul ofertat poate fi imbunatatit, cu respectarea art. 222 din Legea 99/2016 si art. 142 din HG 394/2016. Pe parcursul li... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-11-11 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-05-11 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: RO 1590082
Contact
Punct de contact: Georgeta Sanda
Adresă internet: www.petrom.com 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100115859 🌏

Referință
Informații suplimentare
Intreaga documentatie de atribuire este disponibila in SEAP. Mentionam faptul ca pentru vizualizarea documentatiei de atribuire incarcata in SEAP, operatorii economici trebuie sa aiba instalat un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic, acest program fiind disponibil pe site-urile de internet ale furnizorilor de semnatura electronica. Operatorii economici care descarca prezenta documentatie de atribuire direct din atasamentul la anuntul de participare publicat in SEAP au obligatia de a urmari in SEAP atasarea diverselor comunicari facute de Entitatea Contractanta urmare a unor solicitari de clarificare cerute de unii potentiali ofertanti.
Arată mai mult
In masura în care solicitarile de clarificari sau informatiile suplimentare au fost adresate în termenul prevazut în anuntul de participare, respectiv cel mai tarziu cu 15 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor,
Entitatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari sau informatiilor suplimentare in a 10-a zi inainte de termenul limita stabilit in anuntul de participare pentru depunerea ofertelor, conform prevederilor art. 172 din Legea nr. 99/2016.
Arată mai mult
Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul stabilit, conform prevederilor art. 29, alin. 3) din HG 394/2016.
Solicitarile de clarificari privind Documentatia de atribuire din partea operatorilor economici interesati, si implicit raspunsurile aferente din partea Entitatii contractante, se vor transmite exclusiv prin intermediul SEAP, confom art.172, alin. 3 din Legea 99/2016 si a Notificarii emisa de ANAP in data de 06.09.2016.
Arată mai mult
Ofertantii nerezidenti vor prezenta traduceri autorizate in limba romana ale tuturor documentelor solicitate in prezenta documentatie de atribuire.
Se va prezenta DUAE in format .xml si .pdf (pentru ofertantul unic, fiecare membru al Asocierii /subcontractant / tert sustinator, dupa caz), semnat cu semnatura electronica extinsa a reprezentantului legal/împuternicit al operatorului economic în funcție de calitatea acestuia – asociat/terț/subcontractant. Pentru completarea DUAE de catre operatorul economic (individual sau membru al asocierii; tert/i sustinator/i si/sau subcontractant/i), TREBUIE SA DETINA UN CONT ACTIV in SEAP de catre fiecare participant la procedura (inclusiv membrii asocierii, tertul/ii sustinator/i si/sau subcontractantul/ii). In vederea completarii DUAE se vor respecta instructiunile prevazute in ghidul de utilizare DUAE – Informatii pentru Operator Economic, disponibil pe platforma SEAP.
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucureşti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenele și modalitățile de exercitare a căii de atac sunt cele prevăzute de Legea 101/2016 la art. 8 alin. (1), respectiv în termen de 10 zile.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: OMV Petrom S.A.
Adresa poștală: Str. Coralilor nr. 22, sector 1 („Petrom City”), Departament achiziții
Cod poștal: 013329
Telefon: +40 730606215 📞
E-mail: georgeta.sanda@petrom.com 📧
Adresă internet: www.petrom.com 🌏
Sursa: OJS 2021/S 060-152742 (2021-03-22)
Anunt de atribuire (2021-08-13)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 730 000 EUR 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Reglementare: Uniunea Europeană

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Autoritatea contractantă
Identitate
Numele autorității contractante: Omv petrom s.a
Adresa poștală: Strada: Coralilor, nr. 22
Orașul poștal: Bucuresti

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-08-13 📅
Data publicării: 2021-08-18 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 159-421213
Se referă la anunț: 2021/S 060-152742
Număr JO-S: 159

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Cantitatile estimate aferente celui mai mare Contract Subsecvent: minim 32 buc. - maxim 385 buc.;
Valoarea estimata aferenta Acordului Cadru: minim 1.405.944,80 euro - maxim 2.811.889,60 euro ;
Valoarea estimata aferente celui mai mare Contract Subsecvent: minim 87.871,55 euro - maxim 356.532,60 euro;

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-08-05 📅
Nume: egeplast international GmbH
Numărul național de înregistrare: DE815384115
Adresa poștală: Strada Robert-Bosch-Strasse, Nr. 7
Orașul poștal: Na
Cod poștal: 48268
Țara: Germania 🇩🇪
Telefon: +49 25759710266 📞
E-mail: thorsten.spaeth@egeplast.de 📧
Adresă internet: www.egeplast.de 🌏
Valoarea totală a achiziției: 2 730 000 EUR 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: OMV Petrom SA
Adresa poștală: strada Coralilor nr. 22, sector 1 ("PETROM CITY"), Departament Achizitii
Sursa: OJS 2021/S 159-421213 (2021-08-13)
Anunt de atribuire (2021-09-06)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 730 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-09-06 📅
Data publicării: 2021-09-10 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 176-459693
Număr JO-S: 176

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-08-13 📅
Valoarea totală a achiziției: 630 000 EUR 💰
Sursa: OJS 2021/S 176-459693 (2021-09-06)
Anunt de atribuire (2022-04-05)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 730 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-04-05 📅
Data publicării: 2022-04-08 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 070-187499
Număr JO-S: 70

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-03-02 📅
Valoarea totală a achiziției: 100 000 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 070-187499 (2022-04-05)