Servicii de mentenanță corectivă pntru autospeciale de supraveghere VW Transporter modernizate

Inspectoratul General al Politiei de Frontiera

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră intenționează să achiziționeze servicii de mentenanţă corectivă (servicii de reparație a subsistemelor/componentelor/subansamblelor) pentru autospecialele de supraveghere cu termoviziune VW Transporter modernizate din dotarea Poliției de Frontieră Române.
Având în vedere faptul că urmează a fi încheiat un acord-cadru de prestare de sevicii, la întocmirea propunerii financiare, ofertanții vor lua în considerare cantitatea maximă de servicii prevăzută în documentația de atribuire.
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificari/informații suplimentare în a 10-a zi înainte de termenul-limita de depunere a ofertelor, în măsura în care aceste solicitări au fost transmise în termenul menționat la sectiunea I), respectiv 19 zile înainte de termenul-limita de depunere a ofertelor
Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesați vor respecta prevederile notificării ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și informații suplimentare la documentațiile de atribuire/răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), în sensul că documentele atașate la secțiunea „Întrebări” nu vor conține datele de identificarea ale acestora, întrucât acestea vor deveni publice în momentul transmiterii răspunsului de către autoritatea contractantă.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-05-28. Achiziția publică a fost publicată pe 2021-04-22.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2021-04-22 Anunţ de participare
2021-07-19 Anunt de atribuire
2021-10-27 Anunt de atribuire
2022-03-03 Anunt de atribuire
2022-04-13 Anunt de atribuire
2022-05-02 Anunt de atribuire
2022-06-24 Anunt de atribuire
2022-09-30 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2021-04-22)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului optic
Număr de referință: 4193222_2021_PAAPD1266346
Scurtă descriere:
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră intenționează să achiziționeze servicii de mentenanţă corectivă (servicii de reparație a subsistemelor/componentelor/subansamblelor) pentru autospecialele de supraveghere cu termoviziune VW Transporter modernizate din dotarea Poliției de Frontieră Române. Având în vedere faptul că urmează a fi încheiat un acord-cadru de prestare de sevicii, la întocmirea propunerii financiare, ofertanții vor lua în considerare cantitatea maximă de servicii prevăzută în documentația de atribuire. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificari/informații suplimentare în a 10-a zi înainte de termenul-limita de depunere a ofertelor, în măsura în care aceste solicitări au fost transmise în termenul menționat la sectiunea I), respectiv 19 zile înainte de termenul-limita de depunere a ofertelor Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesați vor respecta prevederile notificării ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și informații suplimentare la documentațiile de atribuire/răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), în sensul că documentele atașate la secțiunea „Întrebări” nu vor conține datele de identificarea ale acestora, întrucât acestea vor deveni publice în momentul transmiterii răspunsului de către autoritatea contractantă.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană, cu participarea ţărilor membre ACAP
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului optic 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: România 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră
Adresa poștală: Str. Geniului nr. 42C
Cod poștal: 060117
Orașul poștal: Bucureşti
Contact
Adresă internet: http://www.politiadefrontiera.ro 🌏
E-mail: achizitii.igpf@mai.gov.ro 📧
Telefon: +40 213162598/19360/19362 📞
Fax: +40 214087425 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100118525 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-04-22 📅
Termen-limită de depunere: 2021-05-28 📅
Data publicării: 2021-04-27 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 081-208794
Număr JO-S: 81
Informații suplimentare
Proiectul este finanțat din Fondul pentru Securitate Interna (75 %) si de la bugetul de stat (25 %) și alte fonduri.

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră intenționează să achiziționeze servicii de mentenanţă corectivă (servicii de reparație a subsistemelor/componentelor/subansamblelor) pentru autospecialele de supraveghere cu termoviziune VW Transporter modernizate din dotarea Poliției de Frontieră Române.
Arată mai mult
Având în vedere faptul că urmează a fi încheiat un acord-cadru de prestare de sevicii, la întocmirea propunerii financiare, ofertanții vor lua în considerare cantitatea maximă de servicii prevăzută în documentația de atribuire.
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificari/informații suplimentare în a 10-a zi înainte de termenul-limita de depunere a ofertelor, în măsura în care aceste solicitări au fost transmise în termenul menționat la sectiunea I), respectiv 19 zile înainte de termenul-limita de depunere a ofertelor
Arată mai mult
Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesați vor respecta prevederile notificării ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și informații suplimentare la documentațiile de atribuire/răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), în sensul că documentele atașate la secțiunea „Întrebări” nu vor conține datele de identificarea ale acestora, întrucât acestea vor deveni publice în momentul transmiterii răspunsului de către autoritatea contractantă.
Arată mai mult
Valoarea totală estimată: 2 756 280 RON 💰
Scurtă descriere:
Serviciile de mentenanţă corectivă solicitate sunt:
1. Reparare bloc senzori;
2. Reparare platformă de panoramare;
3. Reparare PC;
4. Reparare consolă de control;
5. Reparare network video recorder;
6. Reparare sistem de poziţionare şi orientare;
7. Reparare sistem electric;
8. Înlocuire set acumulatori suplimentari;
Pentru fiecare din serviciile de mentenanță corectivă de mai sus Prestatorul va efectua următoarele activităţi:
 diagnosticarea echipamentului la unitatea service a Prestatorului;
 preluarea echipamentului defect sau a autospecialei (dacă este cazul);
 remedierea defecţiunilor echipamentului defect prin repararea/înlocuirea componentelor defecte;
 instalarea, configurarea şi punerea în funcţiune a echipamentului reparat la unitatea de service a Prestatorului;
 inspecția, verificarea și testarea funcţionalităţilor echipamentului reparat pentru recepţia cantitativă şi calitativă a serviciului de mentenanță corectivă prestat, la unitatea de service a Prestatorului.
Cantitătile de servicii prognozate minime și maxime ale acordului-cadru se prezintă după cum urmează:
1. Reparare bloc senzori: minim 1 - maxim 20;
2. Reparare platformă de panoramare: minim 1 - maxim 20;
3. Reparare PC: minim 1 - maxim 20;
4. Reparare consolă de control: minim 1 - maxim 20;
5. Reparare network video recorder: minim 1 - maxim 20;
6. Reparare sistem de poziţionare şi orientare: minim 1 - maxim 20;
7. Reparare sistem electric: minim 1 - maxim 20;
8. Înlocuire set acumulatori suplimentari: minim 1 - maxim 20;
Cantitătile de servicii prognozate minime și maxime care pot face obiectul unui contract subsecvent se prezintă după cum urmează:
1. Reparare bloc senzori: minim 1 - maxim 5;
2. Reparare platformă de panoramare: minim 1 - maxim 5;
3. Reparare PC: minim 1 - maxim 5;
4. Reparare consolă de control: minim 1 - maxim 5;
5. Reparare network video recorder: minim 1 - maxim 5;
6. Reparare sistem de poziţionare şi orientare: minim 1 - maxim1;
7. Reparare sistem electric: minim 1 - maxim 5;
8. Înlocuire set acumulatori suplimentari: minim 1 - maxim 5;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care se va încheia este de 630.594 RON fără TVA.
Contractele subsecvente se vor încheia în funcție de bugetul alocat cu această destinație, precum și în funcție de nevoile de reparații cunoscute anterior încheierii acordului-cadru și în perioada de valabilitate a acordului-cadru.
Durata: 24 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: ROFSIB2016OS3A10P03 – Servicii de mentenanță corectivă autospeciale de supraveghere
Informații suplimentare:
Proiectul este finanțat din Fondul pentru Securitate Interna (75 %) si de la bugetul de stat (25 %) și alte fonduri.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
În conformitate cu cap. 4 Locul de prestare a serviciilor din caietul de sarcini.

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
1. Operatorii economici participanţi la procedură (inclusiv asociaţii, subcontractanţii, terţii susţinători) nu trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute de art. 164, art. 165 şi art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.
Modalitate de îndeplinire: pentru demonstrarea îndeplinirii acestei cerințe, operatorii economici participanți la procedura de atribuire vor completa DUAE (Documentul Unic de Achiziție European) cu informațiile aferente situației lor.
Documentele care vor fi prezentate pentru îndeplinirea criteriului de calificare, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, sunt:
Arată mai mult
a) certificate de atestare fiscală privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local și buget de stat) pentru toate punctele de lucru și sediile secundare pentru care acesta are obligații de plată, valabile la momentul prezentării acestora;
Arată mai mult
b) după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2) şi art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;
c) cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de O.N.R.C./actul constitutiv;
Arată mai mult
d) alte documente edificatoare, după caz.
NOTĂ 1: În cazul ofertanților care sunt persoane juridice străine, se vor prezenta certificate/documente echivalente care să fie valabile la momentul prezentării.
În cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit operatorul economic (ofertantul/terțul susținător/subcontractantul), nu se emit documente de tipul celor solicitate sau acestea nu vizează toate situaţiile cuprinse la art. 164, art. 165 şi art. 167, se acceptă declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Arată mai mult
În cazul ofertanţilor persoane juridice/fizice străine, documentele vor fi transmise în limba în care au fost emise, însoţite de o traducere autorizată a acestora în limba română.
NOTĂ 2: NU trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice: ofertantul/membrii asocierii, subcontractantul / subcontractanţii, terţul / terţii susţinător(i).
2. Operatorii economici participanți la procedură (inclusiv asociații, subcontractanții, terții susținători) nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 59 și art. 60 din Legea nr. 98/2016.
Modalitate de îndeplinire: se va completa DUAE. În cazul depunerii unei oferte individuale/comune susținută financiar și/sau tehnico-profesional de către terț/terți susținători, fiecare susținător are obligația de a demonstra îndeplinirea cerinței.
În sensul prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante implicate în procedura de atribuire sunt:
— Împuternicit Inspector General – Liviu BUTE,
— Adjunct al Inspectorului General – Bogdan-Mihail IVĂNESCU,
— Director al Direcţiei Financiare – Iuliana-Laura MITROFAN,
— Împuternicit Şef al Serviciului Juridic – Sergiu-Ionuț STANCA,
— Director al Direcţiei Fonduri Externe Nerambursabile – Angelica DOROBANŢU,
— Director al Direcției Logistice – Ana-Maria JIANU,
— (P) Șef al Serviciu Tehnic – Alexandru NEDELCU,
— Şef al Serviciului Achiziţii – Marius-Lucian GOGOI,
— Șef al Serviciului Fonduri Dedicate – Claudiu PAVEL,
— Împuternicit Șef Birou Gestionare – Asistență Fonduri Externe – Rodica COJAN.
Operatorii economici (inclusiv asociații, subcontractanții, terții susținători) ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidenţă, că este legal constituit şi că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
Capacitatea de exercitare a activității profesionale trebuie demonstrată de orice operator economic participant la procedură, indiferent dacă este ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant sau terț susținător.
Modalitatea de îndeplinire: se va completa DUAE (Documentul Unic de Achiziție European) de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor.
1. Persoane juridice/fizice române: certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului (ONRC) de pe lângă instanța competentă, semnat electronic de reprezentantul legal din care să rezulte că obiectul de activitate al ofertantului include prestarea serviciilor care fac obiectul achiziției. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie sa fie conforme cu realitatea la data depunerii documentului. Fiecare asociat este obligat să prezinte aceste documente, pentru partea din contract pe care o are de realizat. În cazul în care operatorul economic subcontractează o parte/părți din contract, subcontractantul va prezenta aceste documente pentru partea/părțile din contract pe care o/le are de realizat.
Arată mai mult
2. Persoane juridice/fizice străine: documente echivalente, în țara de rezidență, care dovedesc o formă de înregistrare ori apartenență din punct de vedere profesional (documentele vor fi semnate de reprezentantul legal și vor fi însoțite de o traducere autorizată în limba română), în conformitate cu prevederile legale din țara de rezidență.
Arată mai mult
Operatorii economici vor indica în cadrul ofertei faptul că la elaborarea acesteia au ţinut cont de obligaţiile relevante din domeniile mediului, social şi al relaţiilor de muncă. Informaţii detaliate privind reglementările respective pot fi obţinute de la: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (www.mmediu.ro), Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (www.mmuncii.ro), Ministerul Sănătăţii (www.ms.ro).
Arată mai mult
Modalitate de îndeplinire: se va completa formularul nr. 6 – Declarație respectare art. 51 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Având în vedere prevederile art. 179 lit. b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, ofertantul va demonstra că în ultimii 3 ani, a prestat servicii similare în valoare de minim 400.000 RON fără TVA; prin servicii similare se înţelege serviciile servicii de mentenanţă echipamente optoelectronice.
Arată mai mult
Proportia de subcontractare Subcontractantul are obligația să completeze DUAE separat. Această rubrică trebuie completată doar de către ofertant.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
1. Ofertanții (inclusiv asociații/terții susținători) au obligația completării si prezentării inițiale a DUAE. În DUAE trebuie precizate informații cum ar fi: numărul și data contractului invocat drept experiență similară și descrierea succintă a obiectului acestuia, data și numărul documentului de recepție, ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil (aceste informații se vor indica la rubrica „Descriere”), valoarea contractului și beneficiarul. 2. Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/subcontractant/terț susținător) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă. 3. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE și care urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, sunt documente din care să rezulte valori, perioade de prestare și beneficiari, indiferent dacă aceștia din urmă sunt autorități contractante sau clienți privați; valorile vor fi exprimate în lei. Exemple de documente doveditoare: copii ale unor părți relevante din contractele îndeplinite, certificate de predare-primire, recomandări, PV de recepție, documente constatatoare (a se vedea Instrucțiunea nr. 2 din 19 aprilie 2017 emisa de ANAP). 4. Prestările în cuantumurile antemenționate se vor confirma prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate contractantă ori de către clientul beneficiar. 5. Valorile vor fi exprimate în lei. Pentru valori exprimate în altă monedă, se va face conversia la cursul mediu anual leu/euro/altă valută comunicat de BCE pentru anul respectiv. Pentru anul în curs, conversia se va face la cursul BCE din ziua publicării anunțului de participare în SEAP. 6. NU vor fi luate în considerare prestări de servicii relevante efectuate cu mai mult de 3 ani anteriori datei limită de depunere a ofertelor. 7. Orice document emis în altă limbă decât cea română va fi însoțit de traducerea autorizată în limba română.
Arată mai mult
Se va completa de către ofertant denumirea subcontractantului, proporția de subcontractare și descrierea pe scurt a serviciilor ce urmează a fi subcontractate.

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-11-28 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-05-28 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică
Criteriul de calitate (pondere): 15
Preț (pondere): 85

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 4193222
Contact
Punct de contact: Marius-Lucian Gogoi
Adresă internet: www.politiadefrontiera.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100118525 🌏

Referință
Informații suplimentare
1. Solicitările de clarificare în legatură cu documentația de atribuire se vor transmite doar prin intermediul SEAP (https://sicapprod.e-licitatie.ro), prin accesarea secțiunii dedicate "Întrebări” din detaliul procedurii de atribuire aflate în desfășurare. Ca regulă generală, pe parcursul evaluării AC poate transmite Ofertanților solicitări de clarificări utilizând funcționalitățile platformei SEAP. Răspunsul Ofertantului trebuie să fie încărcat în SEAP în format electronic în aceeași secțiune, înainte de termenul-limită stabilit de AC, semnat cu semnătură electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat, emis de un furnizor acreditat de servicii de certificare. În oricare din aceste cazuri, solicitarea de clarificări a AC și răspunsul Ofertantului vor fi realizate în scris. În cazul în care AC solicită unui Ofertant clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul Ofertei, iar Ofertantul nu transmite în termenul precizat clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, Oferta sa va fi considerată inacceptabilă.
Arată mai mult
2. În cazul în care se constată că există oferte cu punctaje egale clasate pe primul loc, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, AC va solicita ofertanților clasați la egalitate pe primul loc reofertarea prin intermediul SEAP, oferta câștigătoare fiind desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Arată mai mult
3. Pentru informatiile privind asociații și subcontractanții, terti sustinători se va completa DUAE.
4. În cazul unei asocieri, la momentul depunerii ofertei, se va prezenta un acord sau o scrisoare preliminară de asociere în care să se menționeze că toți asociații îsi asumă răspunderea colectivă și solidară pentru îndeplinirea contractului, că liderul asocierii este împuternicit să se oblige și să primească instrucțiuni în numele tuturor asociaților și este răspunzător în nume propriu si în numele Asocierii pentru îndeplinirea contractului - Formularul nr. 6 - Model Acord de asociere. În cazul în care oferta depusă în asociere va fi declarată câștigătoare, asocierea va respecta prevederile Codului fiscal pe toată perioada de implementare a contractului.
Arată mai mult
5. În cazul în care ofertantul intenționează să subcontracteze o parte/părți din contract, DUAE include și informații privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată și va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractanții pe a căror capacități se bazează ofertantul trebuie să completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate informațiile menționate la art. 55 alin. (1) lit. a), precum și cele de la alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice cu modificările și completările ulterioare, din perspectiva capacităților subcontractanților pe care se bazează ofertantul în cadrul procedurii de atribuire respective. În cazul subcontractanților pe a căror capacități ofertantul nu se bazează, DUAE va conține numai informațiile menționate la art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice cu modificările și completările ulterioare.
Arată mai mult
6. Pentru informațiile privind terții susținători, se va completa DUAE. La momentul depunerii ofertei, se va prezenta angajamentul ferm de susținere din partea terțului susținător (Formularul nr. 7 - Angajament privind susținerea tehnică-experiența similară), la care se vor anexa documentele transmise acestuia de către terțul/terții susținător(i), din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător(i) va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, în conformitate cu prevederile art. 182 alin. 4 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice cu modificările și completările ulterioare.
Arată mai mult
7. AC va încheia acordul cadru cu ofertantul desemnat câștigător, în perioada de valab... detalii pe www.e-licitatie.ro

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucureşti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Conform prevederilor Legii nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Serviciul juridic
Adresa poștală: Bulevardul Geniului nr. 42C
Cod poștal: 060117
Telefon: +40 213162598 📞
E-mail: juridic@igpf.ro 📧
Adresă internet: www.politiadefrontiera.ro 🌏
Sursa: OJS 2021/S 081-208794 (2021-04-22)
Anunt de atribuire (2021-07-19)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră intenționează să achiziționeze servicii de mentenanţă corectivă (servicii de reparație a subsistemelor/componentelor/subansamblelor) pentru autospecialele de supraveghere cu termoviziune VW Transporter modernizate din dotarea Poliției de Frontieră Române. Având în vedere faptul că urmează a fi încheiat un acord-cadru de prestare de sevicii, la întocmirea propunerii financiare, ofertanții vor lua în considerare cantitatea maximă de servicii prevăzută în documentația de atribuire. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificari/informații suplimentare în a 10-a zi înainte de termenul-limita de depunere a ofertelor, în măsura în care aceste solicitări au fost transmise în termenul menționat la sectiunea I, respectiv 19 zile înainte de termenul-limita de depunere a ofertelor. Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesați vor respecta prevederile notificării ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și a informațiilor suplimentare la documentațiile de atribuire/răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), în sensul că documentele atașate la secțiunea „Întrebari” nu vor conține datele de identificarea ale acestora, întrucât acestea vor deveni publice în momentul transmiterii răspunsului de către autoritatea contractantă.
Arată mai mult
Valoarea totală a achiziției: 2 727 700 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Reglementare: Uniunea Europeană

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-07-19 📅
Data publicării: 2021-07-23 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 141-375412
Se referă la anunț: 2021/S 081-208794
Număr JO-S: 141

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificari/informații suplimentare în a 10-a zi înainte de termenul-limita de depunere a ofertelor, în măsura în care aceste solicitări au fost transmise în termenul menționat la sectiunea I, respectiv 19 zile înainte de termenul-limita de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesați vor respecta prevederile notificării ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și a informațiilor suplimentare la documentațiile de atribuire/răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), în sensul că documentele atașate la secțiunea „Întrebari” nu vor conține datele de identificarea ale acestora, întrucât acestea vor deveni publice în momentul transmiterii răspunsului de către autoritatea contractantă.
Arată mai mult
1. reparare bloc senzori;
2. reparare platformă de panoramare;
3. reparare PC;
4. reparare consolă de control;
5. reparare network video recorder;
6. reparare sistem de poziţionare şi orientare;
7. reparare sistem electric;
8. înlocuire set acumulatori suplimentari;
Pentru fiecare din serviciile de mentenanță corectivă de mai sus prestatorul va efectua următoarele activităţi:
— diagnosticarea echipamentului la unitatea service a prestatorului;
— preluarea echipamentului defect sau a autospecialei (dacă este cazul);
— remedierea defecţiunilor echipamentului defect prin repararea/înlocuirea componentelor defecte;
— instalarea, configurarea şi punerea în funcţiune a echipamentului reparat la unitatea de service a prestatorului;
— inspecția, verificarea și testarea funcţionalităţilor echipamentului reparat pentru recepţia cantitativă şi calitativă a serviciului de mentenanță corectivă prestat, la unitatea de service a prestatorului.
1. reparare bloc senzori: minimum 1-maximum 20;
2. reparare platformă de panoramare: minimum 1-maximum 20;
3. reparare PC: minimum 1-maximum 20;
4. reparare consolă de control: minimum 1-maximum 20;
5. reparare network video recorder: minimum 1-maximum 20;
6. reparare sistem de poziţionare şi orientare: minimum 1-maximum 20;
7. reparare sistem electric: minimum 1-maximum 20;
8. inlocuire set acumulatori suplimentari: minimum 1-maximum 20.
Cantitătile de servicii prognozate minime și maxime care pot face obiectul unui contract subsecvent se prezintă, după cum urmează:
1. reparare bloc senzori: minimum 1-maximum 5;
2. reparare platformă de panoramare: minimum 1-maximum 5;
3. reparare PC: minimum 1-maximum 5;
4. reparare consolă de control: minimum 1-maximum 5;
5. reparare network video recorder: minimum 1-maximum 5;
6. reparare sistem de poziţionare şi orientare: minimum 1-maximum 5;
7. reparare sistem electric: minimum 1-maximum 5;
8. inlocuire set acumulatori suplimentari: minimum 1-maximum 5.
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care se va încheia este de 630 594 RON fără TVA.
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: ROFSIB2016OS3A10P03 – servicii de mentenanță corectivă autospeciale de supraveghere.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
În conformitate cu cap. 4 „Locul de prestare a serviciilor” din caietul de sarcini.

Procedura
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică.

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-07-16 📅
Nume: Marctel-S.I.T.
Numărul național de înregistrare: RO 10453050
Adresa poștală: Str. Dr. Louis Pasteur nr. 8, sector 5
Orașul poștal: București
Cod poștal: 050535
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 214109540 📞
E-mail: marctel@marctel.ro 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Adresă internet: www.marctel.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 2 727 700 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1

Informații complementare
Revizuirea organismului
Orașul poștal: București
Sursa: OJS 2021/S 141-375412 (2021-07-19)
Anunt de atribuire (2021-10-27)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră intenționează să achiziționeze servicii de mentenanţă corectivă (servicii de reparație a subsistemelor / componentelor / subansamblelor) pentru autospecialele de supraveghere cu termoviziune VW Transporter modernizate din dotarea Poliției de Frontieră Române. Având în vedere faptul că urmează a fi încheiat un acord-cadru de prestare de sevicii, la întocmirea propunerii financiare, ofertanții vor lua în considerare cantitatea maximă de servicii prevăzută în documentația de atribuire. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificare / informațiilor suplimentare în a 10-a zi înainte de termenul limita de depunere a ofertelor, în măsura în care aceste solicitări au fost transmise în termenul menționat la SECTIUNEA I, respectiv 19 zile înainte de termenul limita de depunere a ofertelor Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesați vor respecta prevederile notificării ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și a informațiilor suplimentare la documentațiile de atribuire /răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), în sensul că documentele atașate la secțiunea "Întrebări" NU VOR CONȚINE DATELE DE IDENTIFICAREA ALE ACESTORA, întrucât acestea vor deveni publice în momentul transmiterii răspunsului de către autoritatea contractantă!
Arată mai mult
Valoarea totală a achiziției: 2 727 700 RON 💰

Autoritatea contractantă
Identitate
Numele autorității contractante: Inspectoratul general al politiei de frontiera
Adresa poștală: Strada: Geniului, nr. 42C
Orașul poștal: Bucuresti

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-10-27 📅
Data publicării: 2021-10-29 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 211-555398
Număr JO-S: 211
Informații suplimentare
Proiectul este finanțat din Fondul pentru Securitate Interna (75%) si de la bugetul de stat (25%) și alte fonduri.

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră intenționează să achiziționeze servicii de mentenanţă corectivă (servicii de reparație a subsistemelor / componentelor / subansamblelor) pentru autospecialele de supraveghere cu termoviziune VW Transporter modernizate din dotarea Poliției de Frontieră Române.
Arată mai mult
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificare / informațiilor suplimentare în a 10-a zi înainte de termenul limita de depunere a ofertelor, în măsura în care aceste solicitări au fost transmise în termenul menționat la SECTIUNEA I, respectiv 19 zile înainte de termenul limita de depunere a ofertelor
Arată mai mult
Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesați vor respecta prevederile notificării ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și a informațiilor suplimentare la documentațiile de atribuire /răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), în sensul că documentele atașate la secțiunea "Întrebări" NU VOR CONȚINE DATELE DE IDENTIFICAREA ALE ACESTORA, întrucât acestea vor deveni publice în momentul transmiterii răspunsului de către autoritatea contractantă!
Arată mai mult
1. Reparare bloc senzori;
2. Reparare platformă de panoramare;
3. Reparare PC;
4. Reparare consolă de control;
5. Reparare network video recorder;
6. Reparare sistem de poziţionare şi orientare;
7. Reparare sistem electric;
8. Înlocuire set acumulatori suplimentari;
 diagnosticarea echipamentului la unitatea service a Prestatorului;
 preluarea echipamentului defect sau a autospecialei (dacă este cazul);
 remedierea defecţiunilor echipamentului defect prin repararea/înlocuirea componentelor defecte;
 instalarea, configurarea şi punerea în funcţiune a echipamentului reparat la unitatea de service a Prestatorului;
 inspecția, verificarea și testarea funcţionalităţilor echipamentului reparat pentru recepţia cantitativă şi calitativă a serviciului de mentenanță corectivă prestat, la unitatea de service a Prestatorului.
1. Reparare bloc senzori : minim 1 - maxim 20;
2. Reparare platformă de panoramare: minim 1 - maxim 20;
3. Reparare PC: minim 1 - maxim 20;
4. Reparare consolă de control: minim 1 - maxim 20;
5. Reparare network video recorder: minim 1 - maxim 20;
6. Reparare sistem de poziţionare şi orientare: minim 1 - maxim 20;
7. Reparare sistem electric: minim 1 - maxim 20;
8. Înlocuire set acumulatori suplimentari: minim 1 - maxim 20;
1. Reparare bloc senzori : minim 1 - maxim 5;
2. Reparare platformă de panoramare: minim 1 - maxim 5;
3. Reparare PC: minim 1 - maxim 5;
4. Reparare consolă de control: minim 1 - maxim 5;
5. Reparare network video recorder: minim 1 - maxim 5;
6. Reparare sistem de poziţionare şi orientare: minim 1 - maxim1;
7. Reparare sistem electric: minim 1 - maxim 5;
8. Înlocuire set acumulatori suplimentari: minim 1 - maxim 5;
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care se va încheia este de 630.594 lei fără TVA.
Informații suplimentare:
Proiectul este finanțat din Fondul pentru Securitate Interna (75%) si de la bugetul de stat (25%) și alte fonduri.

Atribuirea contractului
Nume: Marctel-s.i.t.
Adresa poștală: Strada Pasteur Louis, dr., Nr. 8, Sector: 5
Orașul poștal: Bucuresti
Data încheierii contractului: 2021-10-12 📅
Valoarea totală a achiziției: 133 476 RON 💰

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Serviciul juridic
Adresa poștală: bd. Geniului, nr. 42C
Sursa: OJS 2021/S 211-555398 (2021-10-27)
Anunt de atribuire (2022-03-03)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 727 700 RON 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-03-03 📅
Data publicării: 2022-03-08 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 047-122705
Număr JO-S: 47

Procedura
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Garanție

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-03-03 📅
Valoarea totală a achiziției: 28 396 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 047-122705 (2022-03-03)
Anunt de atribuire (2022-04-13)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 727 700 RON 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-04-13 📅
Data publicării: 2022-04-15 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 075-203757
Număr JO-S: 75

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-04-05 📅
Valoarea totală a achiziției: 104 206 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 075-203757 (2022-04-13)
Anunt de atribuire (2022-05-02)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 727 700 RON 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-05-02 📅
Data publicării: 2022-05-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 089-243586
Număr JO-S: 89

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-04-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 68 463 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 089-243586 (2022-05-02)
Anunt de atribuire (2022-06-24)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 727 700 RON 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-06-24 📅
Data publicării: 2022-06-29 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 123-350554
Număr JO-S: 123

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-06-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 31 493 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 123-350554 (2022-06-24)
Anunt de atribuire (2022-09-30)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 727 700 RON 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-09-30 📅
Data publicării: 2022-10-05 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 192-544592
Număr JO-S: 192

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-09-01 📅
Valoarea totală a achiziției: 18 720 RON 💰
5 206 RON 💰

Referință
Informații suplimentare
7. AC va încheia acordul cadru cu ofertantul desemnat câștigător, în perioada de valabilitate a ofertelor, dar nu mai devreme de 11 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire pentru a acorda termenul legal de 10 zile pentru formularea eventualelor contestații administrative.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2022/S 192-544592 (2022-09-30)