SERVICII DE TRANSPORT AERIAN PE RUTE INTERNE ŞI PE RUTE EXTERNE - 2 LOTURI

Institutul National de Statistica

Serviciile ce urmează a fi prestate (pe LOTUL 1 –rute interne și / sau pe LOTUL 2-rute externe) au ca obiect: Rezervarea și emiterea biletelor de transport aerian electronice „e-tickets”, pe rute interne (LOTUL 1) și pe rute externe (LOTUL 2) şi efectuarea de activităţi conexe rezervării şi emiterii acestora, pentru care se încheie un acord cadru de servicii pe lot 1 si/sau lot 2, pe o perioadă de 4 ani calendaristici de la data încheierii sale(48 luni). În cadrul prestarii de “SERVICII DE TRANSPORT AERIAN PE RUTE INTERNE ŞI PE RUTE EXTERNE - 2 LOTURI” pe care AC-INS intenționează sa le achiziţioneze, rezervarea și emiterea biletelor de transport aerian electronice „e-tickets” (denumite şi bilete de avion electronice), se vor efectua cu respect. următ.caracteristici tehnice ale prestaţiei:a) rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va realiza în beneficiul achizitorului INS, pentru rute interne (destinaţii sau, după caz, puncte de plecare de pe teritoriul României) și / sau pentru rute externe (destinaţii sau, după caz, puncte de plecare internaţionale), LOTUL 1 și / sau LOTUL 2, de către OE care deţin personal specializat în activitatea de ticketing; b)rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va efectua ori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu necesităţile și cu constrângerile achizitorului INS, pentru intervalele de execuţie ce vor fi prevăzute în "Invitaţiile de participare la procesul de reluare a competiției (de reofertare)" și în viitoarele contracte subsecvente/comenzi ferme care urmează a se atribui în termenul de valabilitate a acordului cadru de servicii, de 4 ani calendaristici (48 luni) de la data încheierii sale; c)rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va efectua pentru conducătorii cu rang de demnitar și / sau pentru angajaţii și / sau, după caz, pentru alte categorii de delegaţi ai autorităţii contractante INS, participanţi la călătorii pe rute interne și / sau pe rute externe (LOTUL 1 și / sau LOTUL 2); toate categoriile de persoane enumerate în prezentul paragraf, în numele cărora se vor efectua rezervări și se vor achizitiona bilete de transport aerian electronice "e-tickets", pe rute interne și / sau pe rute externe (LOTUl 1 și / sau LOTUL 2), în perioadele derulării contractelor subsecvente/comenzi ferme incheiate in baza viitorului acord cadru de servicii al lotului, vor fi desemnate, în continuare, în cadrul prezentului Caiet de Sarcini, cu termenul generic de "beneficiari ai călătoriilor".d) categoriile de bilete care vor fi solicitate în cadrul contractelor subsecvente/comenzilor ferme, pe parcursul derulării acordului cadru vor putea fi: în funcție de tipul zborului: cu precădere, bilete dus – întors, iar, după caz, și / sau numai bilete dus, și / sau numai bilete întors, și / sau bilete pentru destinaţii (zboruri / legături) multiple; în funcție de clasa de confort a aeronavei: bilete clasa „Business” (pentru demnitari) și / sau bilete clasa „Economy” (pentru celelalte categorii de personal angajat sau delegaţi), iar, în cazuri cu totul excepţionale, clasa unică de confort „low cost”; în funcție de programarea datelor de zbor: cu includerea zilelor de weekend sau fără includerea acestora, în datele zborurilor; NOTĂ: Caracteristicile tehnico-financiare generale ale biletului de transport aerian electronic (denumit și bilet de avion electronic) / "e-ticket" sunt redate, în cuprinsul subcap. V.2. al caietului de sarcini.e)Rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va efectua, în principal, pentru zboruri cu aeronave ale companiilor de linie (membre ale Asociatiei Internaționale de Transport Aerian – IATA) și, în plan secundar (la cerinţa expresă a AC-INS sau dacă nu vor exista zboruri ale companiilor aeriene membre IATA, pe destinaţiile solicitate), cu aeronave ale companiilor care efectuează zboruri „low cost”.Cantitățile minime / maxime de servici... detalii pe www.e-licitatie.ro

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-09-06. Achiziția publică a fost publicată pe 2021-07-30.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2021-07-30 Anunţ de participare
2022-01-04 Anunt de atribuire
2022-03-29 Anunt de atribuire
2022-04-01 Anunt de atribuire
2022-04-04 Anunt de atribuire
2022-05-12 Anunt de atribuire
2022-05-17 Anunt de atribuire
2022-05-26 Anunt de atribuire
2022-06-15 Anunt de atribuire
2022-07-04 Anunt de atribuire
2022-07-13 Anunt de atribuire
2022-08-02 Anunt de atribuire
2022-09-08 Anunt de atribuire
2022-09-26 Anunt de atribuire
2022-09-29 Anunt de atribuire
2022-10-13 Anunt de atribuire
2022-10-21 Anunt de atribuire
2022-10-31 Anunt de atribuire
2022-11-11 Anunt de atribuire
2022-11-29 Anunt de atribuire
2022-12-14 Anunt de atribuire
2023-02-08 Anunt de atribuire
2023-02-23 Anunt de atribuire
2023-03-06 Anunt de atribuire
2023-03-10 Anunt de atribuire
2023-03-16 Anunt de atribuire
2023-03-30 Anunt de atribuire
2023-04-05 Anunt de atribuire
2023-04-28 Anunt de atribuire
2023-05-16 Anunt de atribuire
2023-05-26 Anunt de atribuire
2023-06-14 Anunt de atribuire
2023-06-22 Anunt de atribuire
2023-06-26 Anunt de atribuire
2023-09-08 Anunt de atribuire
2023-10-04 Anunt de atribuire
2023-10-17 Anunt de atribuire
2023-10-26 Anunt de atribuire
2023-11-02 Anunt de atribuire
2023-11-23 Anunt de atribuire
2023-11-30 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2021-07-30)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de transport aerian
Număr de referință: 7593088-2021PAAP(rev.5)-4181/T.A./13.07.2021/poziția 16 și 17
Scurtă descriere:
Serviciile ce urmează a fi prestate (pe LOTUL 1 –rute interne și / sau pe LOTUL 2-rute externe) au ca obiect: Rezervarea și emiterea biletelor de transport aerian electronice „e-tickets”, pe rute interne (LOTUL 1) și pe rute externe (LOTUL 2) şi efectuarea de activităţi conexe rezervării şi emiterii acestora, pentru care se încheie un acord cadru de servicii pe lot 1 si/sau lot 2, pe o perioadă de 4 ani calendaristici de la data încheierii sale(48 luni). În cadrul prestarii de “SERVICII DE TRANSPORT AERIAN PE RUTE INTERNE ŞI PE RUTE EXTERNE - 2 LOTURI” pe care AC-INS intenționează sa le achiziţioneze, rezervarea și emiterea biletelor de transport aerian electronice „e-tickets” (denumite şi bilete de avion electronice), se vor efectua cu respect. următ.caracteristici tehnice ale prestaţiei:a) rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va realiza în beneficiul achizitorului INS, pentru rute interne (destinaţii sau, după caz, puncte de plecare de pe teritoriul României) și / sau pentru rute externe (destinaţii sau, după caz, puncte de plecare internaţionale), LOTUL 1 și / sau LOTUL 2, de către OE care deţin personal specializat în activitatea de ticketing; b)rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va efectua ori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu necesităţile și cu constrângerile achizitorului INS, pentru intervalele de execuţie ce vor fi prevăzute în "Invitaţiile de participare la procesul de reluare a competiției (de reofertare)" și în viitoarele contracte subsecvente/comenzi ferme care urmează a se atribui în termenul de valabilitate a acordului cadru de servicii, de 4 ani calendaristici (48 luni) de la data încheierii sale; c)rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va efectua pentru conducătorii cu rang de demnitar și / sau pentru angajaţii și / sau, după caz, pentru alte categorii de delegaţi ai autorităţii contractante INS, participanţi la călătorii pe rute interne și / sau pe rute externe (LOTUL 1 și / sau LOTUL 2); toate categoriile de persoane enumerate în prezentul paragraf, în numele cărora se vor efectua rezervări și se vor achizitiona bilete de transport aerian electronice "e-tickets", pe rute interne și / sau pe rute externe (LOTUl 1 și / sau LOTUL 2), în perioadele derulării contractelor subsecvente/comenzi ferme incheiate in baza viitorului acord cadru de servicii al lotului, vor fi desemnate, în continuare, în cadrul prezentului Caiet de Sarcini, cu termenul generic de "beneficiari ai călătoriilor".d) categoriile de bilete care vor fi solicitate în cadrul contractelor subsecvente/comenzilor ferme, pe parcursul derulării acordului cadru vor putea fi: în funcție de tipul zborului: cu precădere, bilete dus – întors, iar, după caz, și / sau numai bilete dus, și / sau numai bilete întors, și / sau bilete pentru destinaţii (zboruri / legături) multiple; în funcție de clasa de confort a aeronavei: bilete clasa „Business” (pentru demnitari) și / sau bilete clasa „Economy” (pentru celelalte categorii de personal angajat sau delegaţi), iar, în cazuri cu totul excepţionale, clasa unică de confort „low cost”; în funcție de programarea datelor de zbor: cu includerea zilelor de weekend sau fără includerea acestora, în datele zborurilor; NOTĂ: Caracteristicile tehnico-financiare generale ale biletului de transport aerian electronic (denumit și bilet de avion electronic) / "e-ticket" sunt redate, în cuprinsul subcap. V.2. al caietului de sarcini.e)Rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va efectua, în principal, pentru zboruri cu aeronave ale companiilor de linie (membre ale Asociatiei Internaționale de Transport Aerian – IATA) și, în plan secundar (la cerinţa expresă a AC-INS sau dacă nu vor exista zboruri ale companiilor aeriene membre IATA, pe destinaţiile solicitate), cu aeronave ale companiilor care efectuează zboruri „low cost”.Cantitățile minime / maxime de servici... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană, cu participarea ţărilor membre ACAP
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de transport aerian 📦
Cod CPV suplimentar: Servicii de transport aerian 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Agenţie/birou naţional sau federal
Numele autorității contractante: Institutul national de statistica
Adresa poștală: Strada: Libertăţii, nr. 16, sector 5
Cod poștal: 050706
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.insse.ro 🌏
E-mail: achizitii.publice@insse.ro 📧
Telefon: +40 213181818 📞
Fax: +40 213181833 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100125610 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-07-30 📅
Termen-limită de depunere: 2021-09-06 📅
Data publicării: 2021-08-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 149-397170
Număr JO-S: 149
Informații suplimentare
Punctajul final se calc. prin însumarea punctelor obținute la prop. tehnică și la cea financiară.Criteriul de atribuire a ofertelor câștigătoare, ce se va aplica în cadrul procedurii licitație deschisă online, pt. încheierea acordului cadru de servicii (pe LOTUl 1), conform reglementărilor în vigoare, va fi criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate –preț... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată: 500 000 EUR 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 2
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 2
Informații despre loturi:
AC- INS organizează prezenta procedură licitație deschisa online - 2 LOTURI, al cărei obiect îl constituie încheierea unui acord cadru pt. achiziția de SERVICII DE TRANSPORT AERIAN PE RUTE INTERNE ȘI EXTERNE pt. loturile: LOTUL 1: Servicii de transport aerian pe rute interne;si/sau LOTUL 2 - Servicii de transport aerian pe rute externe.Fiecare potential ofertant, participant la proc. de achizitie, poate oferta oricare din cele doua loturi( Lot 1 sau Lot 2) sau ambele loturi( Lot 1 si Lot 2).Cantitatea min/max de servicii estimata a se achizitiona pe total acord cadru (2 loturi): min 80 bilete de avion electronice / max. 705 bilete de avion electronice, din care, a)pe LOTUL 1 - Rute interne min 40 bilete de avion electronice / max. 80 bilete de avion electronice si/sau b)pe LOTUL 2 - Rute externe min 40 bilete de avion electronice / max. 625 bilete de avion electronice.Valoarea min/max estimata a serviciilor de transport aerian, pe total acord cadru ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Denumirea lotului: SERVICII DE TRANSPORT AERIAN PE RUTE INTERNE - LOTUL 1
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere:
Descrierea serviciilor ce urmează a fi prestate (pe LOTUL 1 ): Rezervarea și emiterea biletelor de transport aerian electronice „e-tickets” (denumite şi bilete de avion electronice), care se va efectua cu respectarea oportunității și a următoarelor caracteristici tehnice ale prestaţiei:
Arată mai mult
a) rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va realiza în beneficiul achizitorului INS, pentru rute interne (destinaţii și/sau, după caz, puncte de plecare de pe teritoriul României) și / sau pentru rute externe (destinaţii și/sau, după caz, puncte de plecare internaţionale), conform LOTULUI 1 , de către operatori economici care deţin personal specializat în activitatea de ticketing;
Arată mai mult
b) rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va efectua ori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu necesităţile și cu constrângerile achizitorului INS, pentru intervalele de execuţie ce vor fi prevăzute în "Invitaţiile de participare la procesul de reluare a competiției (de reofertare)" și în viitoarele contracte subsecvente/comenzi ferme care urmează a se atribui în termenul de valabilitate a acordului cadru de servicii, care este de 4 ani calendaristici de la data încheierii sale (pe LOTUL 1 );
Arată mai mult
c) rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va efectua pentru conducătorii cu rang de demnitar și / sau pentru angajaţii și / sau, după caz, pentru alte categorii de delegaţi ai autorităţii contractante INS, participanţi la călătorii pe rute interne și / sau pe rute externe (LOTUL 1 ); toate categoriile de persoane enumerate în prezentul paragraf, în numele cărora se vor efectua rezervări și se vor achizitiona bilete de transport aerian electronice "e-tickets", pe rute interne și / sau pe rute externe (LOTUl 1 ), în perioadele derulării contractelor subsecvente/comenzilor ferme viitorului acord cadru de servicii al lotului(1si/sau2) vor fi desemnate, în continuare, în cadrul prezentului caiet de carcini, cu termenul generic de "beneficiari ai călătoriilor".
Arată mai mult
d) categoriile de bilete care vor fi solicitate în cadrul contractelor subsecvente/comenzilor ferme, pe parcursul derulării acordului cadru, vor putea fi:
 în funcție de tipul zborului: cu precădere, bilete dus – întors, iar, după caz, și / sau numai bilete dus, și / sau numai bilete întors, și / sau bilete pentru destinaţii (zboruri / legături) multiple;
 în funcție de clasa de confort a aeronavei: bilete clasa „Business” (pentru demnitari) și / sau bilete clasa „Economy” (pentru celelalte categorii de personal angajat sau delegaţi), iar, în cazuri cu totul excepţionale, clasa unică de confort „low cost”;
Arată mai mult
 în funcție de programarea datelor de zbor: cu includerea zilelor de weekend sau fără includerea acestora, în datele zborurilor;
NOTĂ: Caracteristicile tehnico-financiare generale ale biletului de transport aerian electronic (denumit și bilet de avion electronic) / "e-ticket" sunt redate, în detaliu, în cuprinsul subcap. V.2.
e) rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va efectua, în principal, pentru zboruri cu aeronave ale companiilor de linie (membre ale Asociatiei Internaționale de Transport Aerian – IATA sau ale unor asociații de transport aerian cu activitate echivalentă) și, în plan secundar (la cerinţa expresă a promitentului achizitor INS sau dacă nu vor exista zboruri ale companiilor aeriene membre IATA sau echivalent, pe destinaţiile solicitate), cu aeronave ale companiilor care efectuează zboruri „low cost”.
Arată mai mult
Cantitatea min/max de servicii pe total acord cadru (2 loturi): min 80 bilete de avion electronice / max. 705 bilete de avion electronice, din care PE LOTUL 1 - Rute interne min 40 bilete de avion electronice / max. 80 bilete de avion electronice .
Valoarea min/max estimata a serviciilor, pe total acord cadru (2 loturi): min 40,000.00 euro / max. 500,000.00 euro, din care PE LOTUL 1 - Rute interne min 8,000.00 euro / max. 16,000.00 euro .
Cantit min/max. de servicii aferenta celui mai mare contract subsecvent preconizat a se atribui in perioada de valabilitate a AC - (2 loturi): min.15 bilete de avion electronice / max.22 bilete de avion electronice, din care PE LOTUL 1 - Rute interne min 7 bilete de avion electronice / max. 10 bilete de avion electronice.
Arată mai mult
Valoarea min/max estimata a serviciilor, aferenta celui mai mare contract subsecvent preconizat a se atribui in perioada de valabilitate a acordului cadru
(2 loturi): -min 7,800.00 euro / max. 11,600.00 euro.
- Pe LOTUL 1 - Rute interne -min 1,400.00 euro / max. 2,000.00 euro.
Valoarea estimată fără TVA: 16 000 EUR 💰
Durata: 48 luni
Informații suplimentare:
Punctajul final se calc. prin însumarea punctelor obținute la prop. tehnică și la cea financiară.Criteriul de atribuire a ofertelor câștigătoare, ce se va aplica în cadrul procedurii licitație deschisă online, pt. încheierea acordului cadru de servicii (pe LOTUl 1), conform reglementărilor în vigoare, va fi criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate –preț... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Denumirea lotului: SERVICII DE TRANSPORT AERIAN PE RUTE EXTERNE - LOTUL 2
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere:
Descrierea serviciilor ce urmează a fi prestate (pe LOTUL 2 ): Rezervarea și emiterea biletelor de transport aerian electronice „e-tickets” (denumite şi bilete de avion electronice), care se va efectua cu respectarea oportunității și a următoarelor caracteristici tehnice ale prestaţiei:
Arată mai mult
a) rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va realiza în beneficiul achizitorului INS, pentru rute externe (destinaţii și/sau, după caz, puncte de plecare internaţionale), conform LOTULUI 2 , de către operatori economici care deţin personal specializat în activitatea de ticketing;
Arată mai mult
b) rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va efectua ori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu necesităţile și cu constrângerile achizitorului INS, pentru intervalele de execuţie ce vor fi prevăzute în "Invitaţiile de participare la procesul de reluare a competiției (de reofertare)" și în viitoarele contracte subsecvente/comenzi ferme care urmează a se atribui în termenul de valabilitate a acordului cadru de servicii, care este de 4 ani calendaristici/48 luni de la data încheierii sale (pe LOTUL 2 );
Arată mai mult
c) rezervarea și emiterea biletelor de avion electronice „e-tickets” se va efectua pentru conducătorii cu rang de demnitar și / sau pentru angajaţii și / sau, după caz, pentru alte categorii de delegaţi ai autorităţii contractante INS, participanţi la călătorii pe pe rute externe (LOTUL 2 ); toate categoriile de persoane enumerate în prezentul paragraf, în numele cărora se vor efectua rezervări și se vor achizitiona bilete de transport aerian electronice "e-tickets", pe rute externe (LOTUl 2 ), în perioadele derulării contractelor subsecvente/comenzilor ferme viitorului acord cadru de servicii al lotului(1si/sau2) vor fi desemnate, în continuare, în cadrul prezentului caiet de carcini, cu termenul generic de "beneficiari ai călătoriilor".
Arată mai mult
 -în funcție de tipul zborului: cu precădere, bilete dus – întors, iar, după caz, și / sau numai bilete dus, și / sau numai bilete întors, și / sau bilete pentru destinaţii (zboruri / legături) multiple;
 -în funcție de clasa de confort a aeronavei: bilete clasa „Business” (pentru demnitari) și / sau bilete clasa „Economy” (pentru celelalte categorii de personal angajat sau delegaţi), iar, în cazuri cu totul excepţionale, clasa unică de confort „low cost”;
Arată mai mult
 -în funcție de programarea datelor de zbor: cu includerea zilelor de weekend sau fără includerea acestora, în datele zborurilor;
Cantitatea min/max de servicii pe total acord cadru (2 loturi): min 80 bilete de avion electronice / max. 705 bilete de avion electronice, din care PE LOTUL 2 - Rute externe min 40 bilete de avion electronice / max. 625 bilete de avion electronice .
Valoarea min/max estimata a serviciilor, pe total acord cadru (2 loturi): min 40,000.00 euro / max. 500,000.00 euro, din care PE LOTUL 2 - Rute externe min 32,000.00 euro / max. 484,000.00 euro .
Cantit min/max. de servicii aferenta celui mai mare contract subsecvent preconizat a se atribui in perioada de valabilitate a AC - (2 loturi): min.15 bilete de avion electronice / max.22 bilete de avion electronice, din care PE LOTUL 2 - Rute interne min 8 bilete de avion electronice / max. 12 bilete de avion electronice.
Arată mai mult
Valoarea min/max estimata a serviciilor, aferenta celui mai mare contract subsecvent preconizat a se atribui in perioada de valabilitate a acordului cadru - Pe LOTUL 2 - Rute externe -min 6,400.00 euro / max. 9,600.00 euro.
Valoarea estimată fără TVA: 484 000 EUR 💰
Informații suplimentare:
Punctajul final se calc. prin însumarea punctelor obținute la prop. tehnică și la cea financiară.Criteriul de atribuire a ofertelor câștigătoare, ce se va aplica în cadrul procedurii licitație deschisă online, pt. încheierea acordului cadru de servicii (pe LOTUl 2), conform reglementărilor în vigoare, va fi criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate –preț... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Institutul Național de Statistică

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Atat pentru Lotul 1 cat si pentru Lotul 2, ofertantii (individuali și asociati), tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regasească în situațiile prevazute la art. 164, 165, 166, 167 din Legea nr. 98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei este următoarea: se va completa DUAE (pentru lot 1 și/sau lot 2), de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, de catre ofertanții cu oferta admisibila, pentru lotul 1 și/sau lotul 2, clasati pe locurile 1 până la 100 inclusiv, în clasamentul intermediar, întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Aceste documente pot fi: 1. certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentarii acestora; 2. cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv; 3. dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; 4. alte documente edificatoare, dupa caz; 5. pentru persoanele juridice / fizice străine: în cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul / asociatul / terțul susținător / subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 164, 165 și 167, autoritatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Arată mai mult
Ofertantii, asociații, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 59 și la art. 60 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei este următoarea: se va completa DUAE, pentru lotul 1 și/sau lotul 2, de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Odată cu DUAE, ofertanții / asociații / terții susținatori / subcontractanții vor completa și prezenta, „Declarația privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 59-60 din Legea nr. 98/2016” (privind evitarea conflictului de interese), elaborată în conformitate cu modelul Formularului nr. 1 din Secțiunea IV a D.A. „Modele Formulare” ce se publică în SEAP la rubrica „Documente atașate ce compun Documentatia de atribuire”, aferenta fișei de date a achiziției. Documentul justificativ actualizat („Declarația privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 59-60 din Legea nr. 98/2016”) care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentat, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Pentru a da posibilitatea operatorilor economici interesați de procedura de atribuire să analizeze o potențială incidență a unei situații de natura celor precizate la art. 60 din Legea nr. 98/2016, menționăm că persoanele cu funcție de decizie, din cadrul autorității contractante INS, cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt:
Arată mai mult
1. Tudorel ANDREI; 2. Marian CHIVU; 3. Elena Mihaela IAGĂR; 4. Beatrix GERED; 5. Răzvan George PROFIROIU; 6. Florinel Marian SGĂRDEA; 7. Anda Suzana FINȚI;8. Daniela Elena ȘTEFĂNESCU 9. Cristina GHEORGHIU; 10. Marius LUCAN-ARJOCA; 11. Mădălina NEACŞU-PARASCHIV; 12. Daniela Anca DIMA;13. Lavinia Elida SIMION; 14. Alina Ileana VILEA 15. Atena GRIGORE 16. Daniela Cristiana GHEORGHE 17. Gabriel ALEXANDRU; 18. Ovidiu Mihai PÂRVAN;
Arată mai mult
Autoritatea contractantă are obligația completării formularului de integritate conform art. 5 din Legea nr. 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică.
Arată mai mult
Pentru demonstrarea capacității juridice, în vederea executării activitățile prevăzute în acordul cadru (lot 1-rute interne și/sau lot 2-rute externe) care urmeaza a fi încheiat, orice operator economic care depune oferta trebuie să dovedeasca o forma de înregistrare / atestare, în conformitate cu cerintele legale din țară în care este stabilit, din care să reiasă că acesta este legal constituit și că NU se afla în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii.
Arată mai mult
Având în vedere dispozitiile Art. 172, alin. (5) din Legea 98 / 2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, conform carora „toate cerințele privind capacitatea solicitate de autoritatea contractanta trebuie să aibă legatură cu obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru şi să fie proporţionale prin raportare la obiectul acestuia”, operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească că au capacitatea de exercitare a activității profesionale în ceea ce priveste realizarea activitaților economice care fac obiectul acordului cadru/contractelor subsecvente(comenzi ferme).
Arată mai mult
Modalitatea prin care este demonstrată îndeplinirea cerinței- pe Lotul 1/Lotul 2:
Operatorii economici participanți la procedura licitatie deschisa finalizata cu încheierea acordului cadru pentru serviciile ce fac obiectul procedurii sus-menționate, vor completa și furniza formularul DUAE (Document Unic de Achizitie European) pe lotul ofertat, cu informațiile aferente situației lor, documentul fiind completat în SEAP, în mod direct, după autentificare.
Arată mai mult
NOTĂ: Formularul DUAE (Document Unic de Achizitie European) va fi completat în mod distinct și furnizat exclusiv în format electronic, de către ofertant / asociați / terți susținători.
Documentele justificative care probează îndeplinirea cerințelor asumate de ofertanți, prin completarea inițială a formularului DUAE, ce vor fi depuse de ofertantii a căror oferte sunt admisibile, în clasamentul întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire, se vor prezenta în forma actualizată și vor putea fi din categoriile celor mai jos enunțate:
Arată mai mult
a) persoane juridice / fizice române: se va prezenta certificatul constatator emis de ONRC - Oficiul National al Registrului Comertului de pe lânga tribunalul teritorial, în copie lizibila cu mențiunea "conform cu originalul”, care să ateste domeniul de activitate al ofertantului. Obiectul acordului cadru trebuie să aibă corespondenta în codul / codurile CAEN din certificatul constatator prezentat de ofertant. Informațiile cuprinse în Certificatul constatator trebuie să fie reale / actuale / valide la data prezentării acestuia;
Arată mai mult
b) persoane juridice / fizice straine: documente echivalente, legal emise în țara de origine sau în țara în care este stabilit ofertantul, care sa fie relevante în dovedirea formei de înregistrare / de atestare ori de apartenența din punct de vedere profesional, ce se vor prezenta în original, însoțite de o traducere legal autorizata în limba româna; și în cazul persoanelor fizice / juridice straine, obiectul acordului cadru/contractului subsecvent-comenzii ferme trebuie sa aibă corespondent în domeniul / domeniile de activitate înscrise în documentele prezentate, iar informațiile conținute în acestea trebuie să fie reale / actuale / valide, la data prezentarii lor.
Arată mai mult
Precizare:
 -Dacă un grup de operatori economici depune oferta comună, aceste cerințe trebuie îndeplinite de fiecare membru al asocierii.
 -În cazul operatorilor economici ce participă în comun la procedura de încheiere a unui acord cadru, fiecare membru al asocierii trebuie să dovedească faptul că partea din contract/acord cadru pe care o realizează are corespondent în domeniul / domeniile de activitate înscrise în documentele prezentate pentru demonstrarea capacității de exercitare a activității profesionale.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Loturile: 1,2 Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Pt contractele de achiziție de prestare servicii(lot 1 și/sau lot 2): prestarea de servicii de tipul specificat. Prin dispoz.art. 178, alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 98/2016 , dar si a preved.Instrucţiunii ANAP nr. 2/2017, emisă în aplic. preved. art. 178 şi art. 179 lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016, este consfințit dreptul AC de a stabili cerințe care sunt neces. şi adecvate, pt a se asigura că op. economici deţin experienţa necesară pt. a executa contractul de achiziţie publică la un standard de calitate coresp. AC acceptă ca op. ec. să demonst. experiența din ultimii 3 ani prin prestări de serv. relevante a.i. valoarea contractului sau valoarea cumulată a ctr. de experiență similară să reprez. min. 80% din val. estimată a celui mai mare ctr subsec./c-da ferma preconizat a se atribui pe lotul respectiv, cu indicarea valorilor, a datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi. AC solicita probarea similaritătii activităților, de către OE, într-o manieră care să reflecte realizarea unor servicii cu denumirea generică de „transport aerian”, de o complexitate comparabilă cu cele ce fac obiectul ctr. ce se va atribui.Experiența în prest. de servicii similare, relev.în raport cu obiectul contractului ce se va atribui, include activități din gama largă a serviciilor de călătorie și transport către publicul larg/clienți comerciali sau a serviciilor prestate tour-operatori sau a altor servicii de rezervare.Precizari:a) Val. min. solicitată pt. doved. prestării de serv. relevante, în ultimii 3 ani, se referă strict la partea din ctr. executata de către ofertant, în cazul în care acesta din urmă nu are calitatea de contractant unic; b) În cazul în care este depusă o ofertă de către op. ec. care participă, în comun, la proced. de atrib., fiec. dintre acestia trebuie să demonst. îndeplinirea unui nivel al criteriului ref. la experienta necesară, proportional cu cota de implicare în executarea viitorului ctr.; c) În cazul în care mai mulți op. ec. participă în comun la proced. de atrib., îndepl. criteriului privind experiența necesară se demonst. prin luarea în consid. a resurselor tuturor membrilor grupului, aceștia răspunzând în mod solidar pt. executarea ctr.; d) Conf. preved. art.182, alin.(2) din Lg.98/2016, în ceea ce priveşte îndepl. criteriului ref. la experienţa profes. relevantă, op. ec. poate să se bazeze pe capacitatea terţului susţinător doar atunci când acesta va desfăşura efectiv serviciile în legătură cu care sunt necesare calificări detinute de terț; e) AC ia în consid. capacitatea tehnică şi profesională a subcontractanţilor propuşi pt. partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, Formalitati: Răspunsurile la aceast subcapitol din DUAE, ale OE care participă la proced., vor fi complet. în SEAP în mod direct, după autentificare, de către fiecare participant. OE vor completa direct în SEAP, în secțiunea dedicată a proced., DUAE-ul deja configurat de AC. DUAE, astfel completat, va putea fi vizualizat și analizat de AC în subcapitolul dedicat. Este necesar ca toți cei care treb. să răspundă la DUAE să fie înregistrați ca utilizatori ai sistemului. Pt. cazurile în care OE este o asociere de OE sau pt. cazurile în care OE are subcontractanți sau terți susținători, fiecare op. ec. se va autentifica în sistem și va accesa proced. de atrib., în vederea compl. DUAE, în calitatea în care a fost inclus în procedură (asociat, subcontractant, terț susținător). La proc. de atrib.se înscrie și depune ofertă unul dintre membrii asocierii sau op. ec. care participă cu ofertă individuală, iar ceilalți participanți compl. direct în sistem doar DUAE și nu pot modifica oferta. În ved. eval. răspun. DUAE ale OE, AC va vizualiza direct, în SEAP, ceea ce a completat fiecare. Ultimii 3 ani se calc. până la termenul limită stabilit pentru depun. ofertelor (pe lotul 1 și/sau lotul 2). În cazul decalarii termenului limită de depun. a ofertelor, limita inf. a perioadei se extinde cu per. de timp aferen. decalării.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Pt doved. inițiala a indepl. cerinței, OE vor compl. și dep., form.DUAE, in SEAP în mod direct, după autentificare. Ȋndepl. cerinței priv. experiența în prestări de servicii similare (relevante în raport cu obiectul contractului ce se va atribui), va fi demonst. de OE a caror ofertă este admisibilă, clasati pe locurile 1-100 inclusiv, în clasamentul întocmit la finalizarea eval. ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire, prin present., la alegere, a următ. tipuri de doc.: documente constatatoare priv. îndepl. obligatiilor contractuale, în care să fie menț. val. serviciilor contractate; ctr. de prestări de servicii finalizate, însoțite de proc. verbale de recepție semnate de comisia de recepție; recomandări din partea beneficiarilor sau orice alte doc. emise sau contrasemnate de către autoritatea contractantă beneficiara și / sau de către clientul privat, beneficiar al contractului(lor), consid. edificatoare de către ofertant, prin care se prob., cu certitudine, îndepl. cerinței. Daca benefic. prestarilor de servicii relevante este un client privat și, din motive obiective, op. economic nu are posibil. obț. unei certificari / confirmări din partea acestuia, demonstr. prestarilor de servicii relevante se realiz.printr-o declarație a op. economic. AC acceptă ca op. ec. să demonst. experiența din ultimii 3 ani prin prestări de serv. relevante astfel incat val. contractului sau val. cumulată a contractelor de experiență similară să reprez. minimum 80% din val. estimată a celui mai mare ctr. subsecv. precon. a se atribui pe lotul resp., cu indicarea valorilor, a datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi, astfel: a)pe Lot 1-rute interne, val. contractului sau val. cumulată a contractelor de experiență similară, încheiate și duse la bun sfârșit, în ultimi 3 ani, va fi în val. cumulată de min. 1,600.00 de euro sau echivalent în lei la cursul oficial al BNR, val. în data publicării AP în SEAP. Notă: Val. celui mai mare ctr. subsecvent/c-da fermă preconizat a se atribui, pe Lotul 1 este de 2,000.00 de euro fără TVA, conf. Anexei 1 a CS și b) pe Lot 2-rute externe, val. contractului sau val. cumulată a contractelor de experiență similară, încheiate și duse la bun sfârșit, în ultimi 3 ani, va fi în val. cumulată de min. 7,680.00 de euro sau echivalent în lei la cursul oficial al BNR, valabil în data publicării AP în SEAP .Notă: Val. celui mai mare ctr. subsecvent/c-da fermă preconizat a se atribui, pe Lotul 2 este de 9,600.00 de euro fara TVA, conf. Anexei 1 a CS .Nota: a)în cazul fiec. lot, val.minimă solicitată pt doved. prestarilor de servicii relevante, în ultimii 3 ani, se ref. strict la partea din contract execut. de către OE, în cazul în care acesta din urmă nu are calitatea de contractant unic.b) în cazul în care pe unul sau altul dintre loturi, este depusă o ofertă de către OE care participă, în comun, la proc. de atribuire, fiec. dintre aceștia treb. să demonst. îndepl. unui nivel al criteriului ref. la experienta necesară, proport.cu cota de implicare în execut. ctr. subsecvente/comenzi ferme ale viitorului acord cadru.c) în cazul în care, pt. unul/ambele dintre loturi mai mulți op. econ. participă în comun la proc. de atribuire, îndepl. criteriului privind experiența necesară se demonstr. prin luarea în consid. a resurselor tuturor membrilor grupului, aceștia răspunz. în mod solidar pt.execut. contractelor de achiziție publică pe fiecare lot.d) în ce priv. îndepl. crit. ref. la capac. th-prof. priv. experiența similară, OE ofertanţi ai unuia dintre/ ai ambele loturi au dreptul de a se baza pe capacit. unui terţ susţinător, conf. art. 182, alin. (1) din Lg. 98/2016. Daca OE iși demostr.capacit.th-prof. prin invocarea susț. unui terț/mai multi terți, OE are oblig.de a dovedi AC ca a luat toate măs. pt. a avea acces, în orice mom. la resursele necesare, prezentând un angajament din partea terțului/tertilor susținăt. redactat conf. Formular nr.9 din secțiunea Modele Formular, conf.art.182,alin.(3) din Lg.98/2016.
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 100
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-03-06 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-09-06 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Membrii comisiei de evaluare
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Numărul de cursuri de perfecţionare profesională organizate de IATA sau de oricare altă organizație cu activitate echivalentă și / sau de alianţe aeriene și / sau de companii aeriene, absolvite cu certificat de absolvire, în ultimii 3 ani, de agentul / de toţi agenţii de ticketing pus / puși la dispoziţia achizitorului INS (de ofertant, de asociat sau de subcontractant)
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): Termenul de rambursare a sumei aferente biletului de avion electronic "e-ticket", către achizitorul INS, în cazul anulării zborului sau în cazul anulării călătoriei de către pasager, în situaţiile de forţă majoră sau în cazurile fortuite confirmate de compania aeriană (în zile lucrătoare).
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Factorul de evaluare face referire la numărul de agenţi de ticketing pe care ofertantul / asociatul /subcontractantul se angajează să-i pună la dispoziţia achizitorului INS, în cadrul ofertei ce va fi depusă pentru LOTUL 1 , pentru emiterea și transmiterea biletelor de avion electronice "e-tickets" și pentru acordarea de asistenţă tehnică, pasagerilor, în privinţa zborurilor solicitate sau, după caz, în soluţionarea eventualelor reclamaţii / inconveniente ivite în legătură cu călătoria aeriană.
Preț (pondere): 60
Criteriul de calitate (denumire): Factorul de evaluare face referire la numărul de agenţi de ticketing pe care ofertantul / asociatul /subcontractantul se angajează să-i pună la dispoziţia achizitorului INS, în cadrul ofertei ce va fi depusă pentru LOTUL 2 , pentru emiterea și transmiterea biletelor de avion electronice "e-tickets" și pentru acordarea de asistenţă tehnică, pasagerilor, în privinţa zborurilor solicitate sau, după caz, în soluţionarea eventualelor reclamaţii / inconveniente ivite în legătură cu călătoria aeriană.

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 7593088
Contact
Punct de contact: Florinel marian sgardea
Adresă internet: www.insse.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100125610 🌏

Referință
Informații suplimentare
STABILIREA OFERTEI CÂŞTIGĂTOARE PE LOTUL 1 / LOTUL 2. Atribuirea se face pe baza criteriului „cel mai bun raport calitate-preț”, aplicat ofertelor depuse pt. lotul 1 si/sau lotul 2 care vor întruni cel mai mare punctaj (în ordine descrescătoare), rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în Documentatia de atribuire(DA), în Caietul de sarcini(CS) și al doc."Instrucțiuni pentru ofertanti".
Arată mai mult
Procedura se va finaliza prin încheierea, pe fiecare lot, a unui ACORD CADRU DE SERVICII, CU MAI MULȚI OPERATORI ECONOMICI, pt. o perioadă de 4 ani calendaristici, cu opţiunea de REOFERTARE ce va fi aplicată pt. atribuirea fiecărui ctr. subsecvent/c-dă fermă aferentă acordului cadru al lotului. Numărul max. preconizat de participanti la acordul-cadru (Pe LOTUL 1 / Pe LOTUL 2): 100 participanți pe fiecare lot.NU se solicită reofertare, cu prilejul evaluării ofertelor depuse, dacă se depășeste nr. maxim de OE preconizați a participa la procedură, pe LOTUL 1 / pe LOTUL 2.Vor fi declarate câstigătoare toate ofertele admisibile, clasate pe locul 100, pe fiecare lot. PRECIZĂRI: a)AC-INS va încheia acordul cadru de "SERVICII DE TRANSPORT AERIAN -2 loturi" (pe LOTUL 1 / pe LOTUL 2) cu toți acei participanţi la procedură care vor prezenta oferte ce vor fi decl.admisibile și stabilite ca fiind câștigătoare, în urma aplicării criteriului de atribuire "cel mai bun raport calitate-preţ". b)Clasamentul ofertanților declarați câștigători ai acordului cadru (pe LOTUL 1 / pe LOTUL 2) se va realiza în ordinea descrescătoare a punctajelor ofertelor.c) Dacă la proc. de atribuire a acordului cadru de "SERVICII DE TRANSPORT AERIAN -2 loturi" (pe LOTUL 1 / pe LOTUL 2) va fi decl. admisibilă și va fi stabilită ca fiind câștigătoare, prin aplicarea criteriului de atribuire "cel mai bun raport calitate-preţ", oferta unui singur operator economic, AC-INS își rezervă dreptul de a încheia acordul cadru, pe lotul în cauză, numai cu respectivul ofertant. d)Dacă la proc. de atribuire a acordului cadru de "SERVICII DE TRANSPORT AERIAN PE RUTE INTERNE ȘI EXTERNE" (pe LOTUL 1 / pe LOTUL 2) vor fi decl. admisibile și vor fi stabilite ca fiind câștigătoare, prin aplicarea criteriului de atribuire "cel mai bun raport calitate-preţ", ofertele prezentate de un număr mai mare de 100 de participanți (pe lot), AC-INS va încheia acordul cadru, pe lotul în cauză, cu toți acei OE(clasați pe locul 100). Conf. art. 207, alineatele (2) şi (3) din Legea nr. 98 / 2016 privind achizițiile publice, cu modificările și complet. ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 114 / 2020, "… în cazul în care autoritatea contractantă nu poate încheia acordul cadru cu OE a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare, din cauza faptului că OE în cauză se află într-o situaţie de forţă majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa acordul cadru / acordul-cadru, autoritatea contractantă are obligaţia să declare câştigătoare oferta clasată pe locul următor, în condiţiile în care aceasta există şi este admisibilă", iar dacă în situaţia prevăzută mai sus, nu există o ofertă clasată pe locul următor admisibilă, autoritatea contractanta are obligatia sa aplice dispoziţiile art. 212 alin. (1) lit. e) din Lege, acţionând în sensul anulării procedurii de atribuire.INSTRUCȚIUNI PRIVIND NOTIFICAREA REZULTATULUI PROCEDURII. AC-INS va inf. OE implicați în proc. de atribuire despre deciziile ref. la rezultatul procedurii de atribuire a acordului cadru de achiziție publică ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire și la eventuala inițiere ulterioară a unei noi proceduri, în scris și cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile de la emiterea respectivelor decizii. În cadrul comunicării, AC-INS va informa ofertantii câștigători clasați locurile 1 pana la 100 inclusiv, cu privire la acceptarea ofertei prezentate. AC-INS va informa OE care au fost respinși sau a căror ofertă nu a fost declarată câștigătoare as... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Precizari priv. termenul(le) pt. procedurile de contestare Lg. nr. 101/2016 priv. remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pt. organiz. și funcț. Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, cu modific. și complet. ulterioare: art. 8, alin. (1), lit. a) AC va acorda OE termenul legal de 10 zile pt. formularea eventualelor contestații.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2021/S 149-397170 (2021-07-30)
Anunt de atribuire (2022-01-04)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Reglementare: Uniunea Europeană

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-01-04 📅
Data publicării: 2022-01-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 005-009258
Se referă la anunț: 2021/S 149-397170
Număr JO-S: 5

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-12-29 📅
Nume: Danco pro communication s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 9482566
Adresa poștală: Strada Coravu Ion, mr., Nr. 29C
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 021972
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 212500221 📞
E-mail: office@dancopro.ro 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Adresă internet: www.dancopro.ro 🌏
Nume: Travel time d&r s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 17926970
Adresa poștală: Strada Trestiana, Nr. 13, Sector: 4
Cod poștal: 040374
Telefon: +40 213121252 📞
E-mail: licitatie@travel-time.ro 📧
Adresă internet: www.travel-time.ro 🌏
Nume: Remtours
Numărul național de înregistrare: RO 7860452
Adresa poștală: Strada Mihai Viteazul, Nr. 2
Orașul poștal: Oradea
Cod poștal: 410095
Telefon: +40 259432888 📞
E-mail: elis@remtours.ro 📧
Țara: Bihor 🏙️
Adresă internet: www.remtours.ro 🌏
Nume: Sc j'info tours srl
Numărul național de înregistrare: RO 445220
Adresa poștală: Strada , Nr.
Cod poștal: 010458
Telefon: +4 0721104835 📞
E-mail: incoming3@jinfotours.ro 📧
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 12
Sursa: OJS 2022/S 005-009258 (2022-01-04)
Anunt de atribuire (2022-03-29)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-03-29 📅
Data publicării: 2022-04-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 065-171798
Număr JO-S: 65
Informații suplimentare
Punctajul final se calc. prin însumarea punctelor obținute la prop. tehnică și la cea financiară.Criteriul de atribuire a ofertelor câștigătoare, ce se va aplica în cadrul procedurii licitație deschisă online, pt. încheierea acordului cadru de servicii (pe LOTUl 1), conform reglementărilor în vigoare, va fi criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate –preț”. Prezenta procedură licitație deschisă online - 2 loturi, cu obiect "SERVICII DE TRANSPORT AERIAN PE RUTE INTERNE ȘI EXTERNE " (LOTUL 1: Servicii de transport aerian pe rute interne; ), va avea ca finalitate încheierea, pe fiecare lot, a unui acord cadru de servicii, cu OE cu oferte constatate admisibile în procesul evaluării, min. 1/max. 100, clasaţi în ordinea descrescătoare a punctajului, pe care îl vor obţine prin aplicarea criteriului de atribuire "cel mai bun raport calitate-preţ". Evaluarea ofertelor ce vor fi depuse pe LOTUL 1 constă în acordarea, pentru fiecare ofertă declarată admisibilă, a unui punctaj rezultat din aplicarea algoritmului de calcul expus în Tabelul 1 al caietului de sarcini . Reluarea competitiei/Reofertare:Condiţiile ce vor fi stabilite de către autoritatea contractantă, cu prilejul organizării etapei de reluare a competiţiei sunt rezumate în paragraful de mai jos:a)promitentul achizitor INS va relua competiţia pe baza aceloraşi termeni şi condiţii aplicate pentru atribuirea acordului cadru, detaliate acolo unde este necesar şi completate, dacă va fi cazul, cu alţi termeni şi condiţii prevăzute în documentaţia de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru (pe LOTUL 1 și / sau pe LOTUL 2);b)pt fiecare contract subsecvent/comandă fermă care urmează a fi atribuit(ă),pe LOTUL 1 și / sau pe LOTUL 2, promitentul achizitor INS va consulta, în scris, operatorii economici parte la acordul cadru respectiv, adresand o "INVITAŢIE DE PARTICIPARE LA PROCESUL DE REOFERTARE" tuturor OE deveniți promitenți prestatori;c)în procesul de reofertare, promitenţii prestatori ai LOTULUI 1 și / sau ai LOTULUI 2, după caz, vor elabora oferta, o vor semna cu semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii și o vor transmite, promitentului achizitor INS, pe email, la adresa instituţională achizitii.publice@insse.ro, prezentând, pentru biletele de avion electronice „e-tickets” solicitate deAC_INS, oferta de preţ (financiară), conf. modelului Tabelului 2 (rute externe) sau al Tabelului 3 (rute interne), după caz, din Anexa 1 a Caiet de sarcini, d) atribuirea oricarui contract subsecvent/comandă fermă (pe LOTUL 1 şi / sau pe LOTUL 2) se va realiza pe baza criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preţ”, din acest punct de vedere fiind menţinute condiţiile din etapa de atribuire a ofertelor câştigătoare, cu singura diferenţă că, pentru comp. financiară, în locul Taxei de tranzacţie va fi evaluat factorul intitulat „Preţul biletului de avion electronic – e-ticket”. Punctajele aferente factorilor de evaluare care alcătuiesc comp. tehnică vor fi cele stabilite în etapa de atribuire a ofertelor câştigătoare. Punctajul pentru componenta financiară se va calcula astfel:-Pentru cel mai scăzut dintre prețurile totale ofertate în moneda Euro, notat Preț (min), se vor acorda 60 pct.;-Pt. celelalte prețuri totale ofertate în moneda Euro, notate Preț (n), punctajul P (n) se calculează proporțional, astfel:P(n) = [Preț(min) / Preț(n)] x 60 pct .Cu prilejul fiecarei etape de reluare a competiției (de reofertare) Taxa de tranzacţie ("Transaction fee") / Tf, care constituie o componentă a prețului individual al fiecărui bilet de avion electronic „e-ticket” declarată de un OE, în moneda Euro, va putea fi mai mică decât sau cel mult egală cu nivelul valoric al Taxei de tranzacţie ("Transaction fee") ofertată de respectivul OE, în cadrul procedurii de licitație deschisă și înscrisă în SEAP, acest din urmă nivel valoric fiind deja punctat în cadrul licitației(pentru Lot 1) și contribuind la declararea ofertei ca fiind câștigătoare a procedurii de atribuire. Taxa de tranzacţie ("Transaction fee") / Tf, din cadrul unui proces de reofertare (de reluare a competiției) va putea să difere, ca valoare, pe LOTUL 1, față de LOTUL 2.Taxa de tranzacţie ("Transaction fee") / Tf“ va fi un numă real pozitiv, cu maximum 2 zecimale.AC-INS, NU va accepta, în cadrul niciunui proces de reluare a competiției (de reofertare), valoarea „0” (zero) pentru Taxa de tranzacţie ("Transaction fee") / Tf“ deoarece, în conf. cu prevederile Art. 3, lit. l) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și comp. ulterioare, contractul de achiziție publică este un CONTRACT CU TITLU ONEROS, iar celelalte componente ale biletului de avion electronic rezervat și emis de viitorul prestator sunt achitate, de acesta, către I.A.T.A sau organizația echivalentă, sau, după caz, către compania aeriană inițiatoare a zborului low cost. AC-INS iși rezervă dreptul de a solicita, prestatorului, cu prilejul efectuării plății, doc.probatorii care conţin inf. financiare detaliate (AGENT COUPON, factura IATA – BSP sau echivalent, după caz, alte doc. justificative asemenea), în scopul verificării corectitudinii modului de determinare a prețului biletului / a prețurilor biletelor de avion electronic(e) „e-ticket / e-tickets”, de către OE.AC-INS va atribui, fiecare ctr subsecvent/comandă fermă, OE care prezintă, în procesul de reofertare organizat (pe LOTUL 1 și / sau pe LOTUL 2), oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, desemnată prin aplicarea criteriului de atribuire "cel mai bun raport calitate-preţ", respectiv acelui OE participant la reofertare, care va întruni cel mai mare punctaj, prin aplicarea algoritmului de calcul.In etapa de reofertare, OE vor respecta forma tabelară a ofertelor de bilete de avion electronice “e-tickets”, solicitată de AC- INS în Anexa 1 la Caiet de sarcini (Tabelele 2 – 3 inclusiv).
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Punctajul final se calc. prin însumarea punctelor obținute la prop. tehnică și la cea financiară.Criteriul de atribuire a ofertelor câștigătoare, ce se va aplica în cadrul procedurii licitație deschisă online, pt. încheierea acordului cadru de servicii (pe LOTUl 1), conform reglementărilor în vigoare, va fi criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate –preț”. Prezenta procedură licitație deschisă online - 2 loturi, cu obiect "SERVICII DE TRANSPORT AERIAN PE RUTE INTERNE ȘI EXTERNE " (LOTUL 1: Servicii de transport aerian pe rute interne; ), va avea ca finalitate încheierea, pe fiecare lot, a unui acord cadru de servicii, cu OE cu oferte constatate admisibile în procesul evaluării, min. 1/max. 100, clasaţi în ordinea descrescătoare a punctajului, pe care îl vor obţine prin aplicarea criteriului de atribuire "cel mai bun raport calitate-preţ". Evaluarea ofertelor ce vor fi depuse pe LOTUL 1 constă în acordarea, pentru fiecare ofertă declarată admisibilă, a unui punctaj rezultat din aplicarea algoritmului de calcul expus în Tabelul 1 al caietului de sarcini .
Arată mai mult
Reluarea competitiei/Reofertare:Condiţiile ce vor fi stabilite de către autoritatea contractantă, cu prilejul organizării etapei de reluare a competiţiei sunt rezumate în paragraful de mai jos:a)promitentul achizitor INS va relua competiţia pe baza aceloraşi termeni şi condiţii aplicate pentru atribuirea acordului cadru, detaliate acolo unde este necesar şi completate, dacă va fi cazul, cu alţi termeni şi condiţii prevăzute în documentaţia de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru (pe LOTUL 1 și / sau pe LOTUL 2);b)pt fiecare contract subsecvent/comandă fermă care urmează a fi atribuit(ă),pe LOTUL 1 și / sau pe LOTUL 2, promitentul achizitor INS va consulta, în scris, operatorii economici parte la acordul cadru respectiv, adresand o "INVITAŢIE DE PARTICIPARE LA PROCESUL DE REOFERTARE" tuturor OE deveniți promitenți prestatori;c)în procesul de reofertare, promitenţii prestatori ai LOTULUI 1 și / sau ai LOTULUI 2, după caz, vor elabora oferta, o vor semna cu semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii și o vor transmite, promitentului achizitor INS, pe email, la adresa instituţională achizitii.publice@insse.ro, prezentând, pentru biletele de avion electronice „e-tickets” solicitate deAC_INS, oferta de preţ (financiară), conf. modelului Tabelului 2 (rute externe) sau al Tabelului 3 (rute interne), după caz, din Anexa 1 a Caiet de sarcini, d) atribuirea oricarui contract subsecvent/comandă fermă (pe LOTUL 1 şi / sau pe LOTUL 2) se va realiza pe baza criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preţ”, din acest punct de vedere fiind menţinute condiţiile din etapa de atribuire a ofertelor câştigătoare, cu singura diferenţă că, pentru comp. financiară, în locul Taxei de tranzacţie va fi evaluat factorul intitulat „Preţul biletului de avion electronic – e-ticket”. Punctajele aferente factorilor de evaluare care alcătuiesc comp. tehnică vor fi cele stabilite în etapa de atribuire a ofertelor câştigătoare. Punctajul pentru componenta financiară se va calcula astfel:-Pentru cel mai scăzut dintre prețurile totale ofertate în moneda Euro, notat Preț (min), se vor acorda 60 pct.;-Pt. celelalte prețuri totale ofertate în moneda Euro, notate Preț (n), punctajul P (n) se calculează proporțional, astfel:P(n) = [Preț(min) / Preț(n)] x 60 pct .Cu prilejul fiecarei etape de reluare a competiției (de reofertare) Taxa de tranzacţie ("Transaction fee") / Tf, care constituie o componentă a prețului individual al fiecărui bilet de avion electronic „e-ticket” declarată de un OE, în moneda Euro, va putea fi mai mică decât sau cel mult egală cu nivelul valoric al Taxei de tranzacţie ("Transaction fee") ofertată de respectivul OE, în cadrul procedurii de licitație deschisă și înscrisă în SEAP, acest din urmă nivel valoric fiind deja punctat în cadrul licitației(pentru Lot 1) și contribuind la declararea ofertei ca fiind câștigătoare a procedurii de atribuire. Taxa de tranzacţie ("Transaction fee") / Tf, din cadrul unui proces de reofertare (de reluare a competiției) va putea să difere, ca valoare, pe LOTUL 1, față de LOTUL 2.Taxa de tranzacţie ("Transaction fee") / Tf“ va fi un numă real pozitiv, cu maximum 2 zecimale.AC-INS, NU va accepta, în cadrul niciunui proces de reluare a competiției (de reofertare), valoarea „0” (zero) pentru Taxa de tranzacţie ("Transaction fee") / Tf“ deoarece, în conf. cu prevederile Art. 3, lit. l) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și comp. ulterioare, contractul de achiziție publică este un CONTRACT CU TITLU ONEROS, iar celelalte componente ale biletului de avion electronic rezervat și emis de viitorul prestator sunt achitate, de acesta, către I.A.T.A sau organizația echivalentă, sau, după caz, către compania aeriană inițiatoare a zborului low cost. AC-INS iși rezervă dreptul de a solicita, prestatorului, cu prilejul efectuării plății, doc.probatorii care conţin inf. financiare detaliate (AGENT COUPON, factura IATA – BSP sau echivalent, după caz, alte doc. justificative asemenea), în scopul verificării corectitudinii modului de determinare a prețului biletului / a prețurilor biletelor de avion electronic(e) „e-ticket / e-tickets”, de către OE.AC-INS va atribui, fiecare ctr subsecvent/comandă fermă, OE care prezintă, în procesul de reofertare organizat (pe LOTUL 1 și / sau pe LOTUL 2), oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, desemnată prin aplicarea criteriului de atribuire "cel mai bun raport calitate-preţ", respectiv acelui OE participant la reofertare, care va întruni cel mai mare punctaj, prin aplicarea algoritmului de calcul.In etapa de reofertare, OE vor respecta forma tabelară a ofertelor de bilete de avion electronice “e-tickets”, solicitată de AC- INS în Anexa 1 la Caiet de sarcini (Tabelele 2 – 3 inclusiv).
Arată mai mult
Punctajul final se calc. prin însumarea punctelor obținute la prop. tehnică și la cea financiară.Criteriul de atribuire a ofertelor câștigătoare, ce se va aplica în cadrul procedurii licitație deschisă online, pt. încheierea acordului cadru de servicii (pe LOTUl 2), conform reglementărilor în vigoare, va fi criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate –preț”. Prezenta procedură licitație deschisă online - 2 loturi, cu obiect "SERVICII DE TRANSPORT AERIAN PE RUTE INTERNE ȘI EXTERNE-2 loturi " (LOTUL 2: Servicii de transport aerian pe rute externe; ), va avea ca finalitate încheierea, pe fiecare lot, a unui acord cadru de servicii, cu OE cu oferte constatate admisibile în procesul evaluării, min. 1/max. 100, clasaţi în ordinea descrescătoare a punctajului, pe care îl vor obţine prin aplicarea criteriului de atribuire "cel mai bun raport calitate-preţ". Evaluarea ofertelor ce vor fi depuse pe LOTUL 2 constă în acordarea, pentru fiecare ofertă declarată admisibilă, a unui punctaj rezultat din aplicarea algoritmului de calcul expus în Tabelul 1 al caietului de sarcini .
Arată mai mult
Reluarea competitiei/Reofertare:Condiţiile ce vor fi stabilite de către autoritatea contractantă, cu prilejul organizării etapei de reluare a competiţiei sunt rezumate în paragraful de mai jos:a)promitentul achizitor INS va relua competiţia pe baza aceloraşi termeni şi condiţii aplicate pentru atribuirea acordului cadru, detaliate acolo unde este necesar şi completate, dacă va fi cazul, cu alţi termeni şi condiţii prevăzute în documentaţia de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru (pe LOTUL 1 și / sau pe LOTUL 2);b)pt fiecare contract subsecvent/comandă fermă care urmează a fi atribuit(ă),pe LOTUL 1 și / sau pe LOTUL 2, promitentul achizitor INS va consulta, în scris, operatorii economici parte la acordul cadru respectiv, adresand o "INVITAŢIE DE PARTICIPARE LA PROCESUL DE REOFERTARE" tuturor OE deveniți promitenți prestatori;c)în procesul de reofertare, promitenţii prestatori ai LOTULUI 1 și / sau ai LOTULUI 2, după caz, vor elabora oferta, o vor semna cu semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii și o vor transmite, promitentului achizitor INS, pe email, la adresa instituţională achizitii.publice@insse.ro, prezentând, pentru biletele de avion electronice „e-tickets” solicitate de AC_INS, oferta de preţ (financiară), conf. modelului Tabelului 2 (rute externe) sau al Tabelului 3 (rute interne), după caz, din Anexa 1 a Caiet de sarcini, d) atribuirea oricarui contract subsecvent/comandă fermă (pe LOTUL 1 şi / sau pe LOTUL 2) se va realiza pe baza criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preţ”, din acest punct de vedere fiind menţinute condiţiile din etapa de atribuire a ofertelor câştigătoare, cu singura diferenţă că, pentru comp. financiară, în locul Taxei de tranzacţie va fi evaluat factorul intitulat „Preţul biletului de avion electronic – e-ticket”. Punctajele aferente factorilor de evaluare care alcătuiesc comp. tehnică vor fi cele stabilite în etapa de atribuire a ofertelor câştigătoare. Punctajul pentru componenta financiară se va calcula astfel:-Pentru cel mai scăzut dintre prețurile totale ofertate în moneda Euro, notat Preț (min), se vor acorda 60 pct.;-Pt. celelalte prețuri totale ofertate în moneda Euro, notate Preț (n), punctajul P (n) se calculează proporțional, astfel:P(n) = [Preț(min) / Preț(n)] x 60 pct .Cu prilejul fiecarei etape de reluare a competiției (de reofertare) Taxa de tranzacţie ("Transaction fee") / Tf, care constituie o componentă a prețului individual al fiecărui bilet de avion electronic „e-ticket” declarată de un OE, în moneda Euro, va putea fi mai mică decât sau cel mult egală cu nivelul valoric al Taxei de tranzacţie ("Transaction fee") ofertată de respectivul OE, în cadrul procedurii de licitație deschisă și înscrisă în SEAP, acest din urmă nivel valoric fiind deja punctat în cadrul licitației(pentru Lot 1) și contribuind la declararea ofertei ca fiind câștigătoare a procedurii de atribuire. Taxa de tranzacţie ("Transaction fee") / Tf, din cadrul unui proces de reofertare (de reluare a competiției) va putea să difere, ca valoare, pe LOTUL 1, față de LOTUL 2.Taxa de tranzacţie ("Transaction fee") / Tf“ va fi un numă real pozitiv, cu maximum 2 zecimale.AC-INS, NU va accepta, în cadrul niciunui proces de reluare a competiției (de reofertare), valoarea „0” (zero) pentru Taxa de tranzacţie ("Transaction fee") / Tf“ deoarece, în conf. cu prevederile Art. 3, lit. l) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și comp. ulterioare, contractul de achiziție publică este un CONTRACT CU TITLU ONEROS, iar celelalte componente ale biletului de avion electronic rezervat și emis de viitorul prestator sunt achitate, de acesta, către I.A.T.A sau organizația echivalentă, sau, după caz, către compania aeriană inițiatoare a zborului low cost. AC-INS iși rezervă dreptul de a solicita, prestatorului, cu prilejul efectuării plății, doc.probatorii care conţin inf. financiare detaliate (AGENT COUPON, factura IATA – BSP sau echivalent, după caz, alte doc. justificative asemenea), în scopul verificării corectitudinii modului de determinare a prețului biletului / a prețurilor biletelor de avion electronic(e) „e-ticket / e-tickets”, de către OE.AC-INS va atribui, fiecare ctr subsecvent/comandă fermă, OE care prezintă, în procesul de reofertare organizat (pe LOTUL 1 și / sau pe LOTUL 2), oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, desemnată prin aplicarea criteriului de atribuire "cel mai bun raport calitate-preţ", respectiv acelui OE participant la reofertare, care va întruni cel mai mare punctaj, prin aplicarea algoritmului de calcul.In etapa de reofertare, OE vor respecta forma tabelară a ofertelor de bilete de avion electronice “e-tickets”, solicitată de AC- INS în Anexa 1 la Caiet de sarcini (Tabelele 2 – 3 inclusiv).
Arată mai mult

Procedura
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Numărul de cursuri de perfecţionare profesională organizate de IATA sau de oricare altă organizație cu activitate echivalentă și / sau de alianţe aeriene și / sau de companii aeriene
Termenul de rambursare a sumei aferente biletului de avion electronic "e-ticket", către achizitorul INS
Numărul de agenţi de ticketing puși la dispoziţia achizitorului INS (de ofertant sau de asociat sau de subcontractant)
Numărul de agenţi de ticketing puși la dispoziţia achizitorului INS (de ofertant sau de asociat sau de subcontractant)

Atribuirea contractului
Adresa poștală: în Bucuresti, Str. Jules Michelet, nr. 1, sectorul 1, cod poştal 010461
Adresă internet: www.jinfotours.ro 🌏
Data încheierii contractului: 2022-03-09 📅
Valoarea totală a achiziției: 196 EUR 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 6
Sursa: OJS 2022/S 065-171798 (2022-03-29)
Anunt de atribuire (2022-04-01)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-04-01 📅
Data publicării: 2022-04-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 068-180999
Număr JO-S: 68

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-03-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 458 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 068-180999 (2022-04-01)
Anunt de atribuire (2022-04-04)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-04-04 📅
Data publicării: 2022-04-08 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 070-186240
Număr JO-S: 70

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-03-25 📅
Valoarea totală a achiziției: 365.09 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 070-186240 (2022-04-04)
Anunt de atribuire (2022-05-12)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-05-12 📅
Data publicării: 2022-05-17 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 095-263270
Număr JO-S: 95

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-04-29 📅
Valoarea totală a achiziției: 342.08 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 095-263270 (2022-05-12)
Anunt de atribuire (2022-05-17)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-05-17 📅
Data publicării: 2022-05-20 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 098-271491
Număr JO-S: 98

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-05-06 📅
Valoarea totală a achiziției: 1445.24 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 098-271491 (2022-05-17)
Anunt de atribuire (2022-05-26)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-05-26 📅
Data publicării: 2022-05-31 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 104-291889
Număr JO-S: 104

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-05-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 389.20 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 104-291889 (2022-05-26)
Anunt de atribuire (2022-06-15)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-06-15 📅
Data publicării: 2022-06-20 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 117-331246
Număr JO-S: 117

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-06-07 📅
Valoarea totală a achiziției: 443.11 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 117-331246 (2022-06-15)
Anunt de atribuire (2022-07-04)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-07-04 📅
Data publicării: 2022-07-08 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 130-370482
Număr JO-S: 130

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-06-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 230.93 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 130-370482 (2022-07-04)
Anunt de atribuire (2022-07-13)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-07-13 📅
Data publicării: 2022-07-18 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 136-389946
Număr JO-S: 136

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-07-07 📅
Valoarea totală a achiziției: 605.56 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 136-389946 (2022-07-13)
Anunt de atribuire (2022-08-02)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-08-02 📅
Data publicării: 2022-08-05 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 150-429689
Număr JO-S: 150

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-07-15 📅
Valoarea totală a achiziției: 2260.32 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 150-429689 (2022-08-02)
Anunt de atribuire (2022-09-08)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-09-08 📅
Data publicării: 2022-09-13 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 176-498988
Număr JO-S: 176

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-08-31 📅
Valoarea totală a achiziției: 1635.05 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 176-498988 (2022-09-08)
Anunt de atribuire (2022-09-26)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-09-26 📅
Data publicării: 2022-09-30 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 189-534956
Număr JO-S: 189

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-09-13 📅
Valoarea totală a achiziției: 2022.06 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 189-534956 (2022-09-26)
Anunt de atribuire (2022-09-29)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-09-29 📅
Data publicării: 2022-10-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 191-541685
Număr JO-S: 191

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-09-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 1488.30 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 191-541685 (2022-09-29)
Anunt de atribuire (2022-10-13)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-10-13 📅
Data publicării: 2022-10-18 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 201-572838
Număr JO-S: 201

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-09-30 📅
Valoarea totală a achiziției: 3441.74 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 201-572838 (2022-10-13)
Anunt de atribuire (2022-10-21)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-10-21 📅
Data publicării: 2022-10-26 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 207-591902
Număr JO-S: 207

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-10-12 📅
Valoarea totală a achiziției: 1551.36 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 207-591902 (2022-10-21)
Anunt de atribuire (2022-10-31)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-10-31 📅
Data publicării: 2022-11-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 213-611932
Număr JO-S: 213

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-10-26 📅
Valoarea totală a achiziției: 2449.20 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 213-611932 (2022-10-31)
Anunt de atribuire (2022-11-11)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-11-11 📅
Data publicării: 2022-11-16 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 221-636717
Număr JO-S: 221

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-11-03 📅
Valoarea totală a achiziției: 3719.30 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 221-636717 (2022-11-11)
Anunt de atribuire (2022-11-29)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-11-29 📅
Data publicării: 2022-12-02 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 233-672367
Număr JO-S: 233

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-11-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 1719.76 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 233-672367 (2022-11-29)
Anunt de atribuire (2022-12-14)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-12-14 📅
Data publicării: 2022-12-19 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 244-705483
Număr JO-S: 244

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-11-29 📅
Valoarea totală a achiziției: 3062.92 EUR 💰
Sursa: OJS 2022/S 244-705483 (2022-12-14)
Anunt de atribuire (2023-02-08)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-02-08 📅
Data publicării: 2023-02-13 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 031-092142
Număr JO-S: 31

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-02-02 📅
Valoarea totală a achiziției: 2323.32 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 031-092142 (2023-02-08)
Anunt de atribuire (2023-02-23)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-02-23 📅
Data publicării: 2023-02-28 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 042-123413
Număr JO-S: 42

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-02-13 📅
Valoarea totală a achiziției: 4171.40 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 042-123413 (2023-02-23)
Anunt de atribuire (2023-03-06)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-03-06 📅
Data publicării: 2023-03-10 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 050-147308
Număr JO-S: 50

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-02-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 2787.14 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 050-147308 (2023-03-06)
Anunt de atribuire (2023-03-10)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-03-10 📅
Data publicării: 2023-03-15 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 053-157697
Număr JO-S: 53

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-02-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 1430.45 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 053-157697 (2023-03-10)
Anunt de atribuire (2023-03-16)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-03-16 📅
Data publicării: 2023-03-21 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 057-167745
Număr JO-S: 57

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-03-07 📅
Valoarea totală a achiziției: 1833.44 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 057-167745 (2023-03-16)
Anunt de atribuire (2023-03-30)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-03-30 📅
Data publicării: 2023-04-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 067-199202
Număr JO-S: 67

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-03-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 867.66 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 067-199202 (2023-03-30)
Anunt de atribuire (2023-04-05)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-04-05 📅
Data publicării: 2023-04-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 070-205866

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-03-23 📅
Valoarea totală a achiziției: 3378.96 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 070-205866 (2023-04-05)
Anunt de atribuire (2023-04-28)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-04-28 📅
Data publicării: 2023-05-03 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 086-263367
Număr JO-S: 86

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-04-11 📅
Valoarea totală a achiziției: 2129.23 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 086-263367 (2023-04-28)
Anunt de atribuire (2023-05-16)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-05-16 📅
Data publicării: 2023-05-19 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 096-295707
Număr JO-S: 96

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-04-27 📅
Valoarea totală a achiziției: 2894.78 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 096-295707 (2023-05-16)
Anunt de atribuire (2023-05-26)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-05-26 📅
Data publicării: 2023-05-31 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 103-325361
Număr JO-S: 103

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-05-09 📅
Valoarea totală a achiziției: 4345.97 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 103-325361 (2023-05-26)
Anunt de atribuire (2023-06-14)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-06-14 📅
Data publicării: 2023-06-19 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 116-361858
Număr JO-S: 116

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-05-30 📅
Valoarea totală a achiziției: 2242.19 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 116-361858 (2023-06-14)
Anunt de atribuire (2023-06-22)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-06-22 📅
Data publicării: 2023-06-27 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 121-383868
Număr JO-S: 121

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-06-07 📅
Valoarea totală a achiziției: 3798.13 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 121-383868 (2023-06-22)
Anunt de atribuire (2023-06-26)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-06-26 📅
Data publicării: 2023-06-30 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 124-389309
Număr JO-S: 124

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-06-15 📅
Valoarea totală a achiziției: 2 051 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 124-389309 (2023-06-26)
Anunt de atribuire (2023-09-08)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-09-08 📅
Data publicării: 2023-09-13 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 176-551529

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-08-31 📅
Valoarea totală a achiziției: 2233.67 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 176-551529 (2023-09-08)
Anunt de atribuire (2023-10-04)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-10-04 📅
Data publicării: 2023-10-09 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 194-606546
Număr JO-S: 194

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-09-27 📅
Valoarea totală a achiziției: 3262.78 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 194-606546 (2023-10-04)
Anunt de atribuire (2023-10-17)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-10-17 📅
Data publicării: 2023-10-20 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 203-633683
Număr JO-S: 203

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-10-06 📅
Valoarea totală a achiziției: 6359.68 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 203-633683 (2023-10-17)
Anunt de atribuire (2023-10-26)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-10-26 📅
Data publicării: 2023-10-31 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 210-664073
Număr JO-S: 210

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-10-11 📅
Valoarea totală a achiziției: 3112.29 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 210-664073 (2023-10-26)
Anunt de atribuire (2023-11-02)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-11-02 📅
Data publicării: 2023-11-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 214-674519
Număr JO-S: 214

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-10-19 📅
Valoarea totală a achiziției: 2 052 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 214-674519 (2023-11-02)
Anunt de atribuire (2023-11-23)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-11-23 📅
Data publicării: 2023-11-28 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 229-721519
Număr JO-S: 229

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-11-09 📅
Valoarea totală a achiziției: 2447.30 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 229-721519 (2023-11-23)
Anunt de atribuire (2023-11-30)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 500 000 EUR 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-11-30 📅
Data publicării: 2023-12-05 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 234-736703
Număr JO-S: 234

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-11-17 📅
Valoarea totală a achiziției: 1282.72 EUR 💰
Sursa: OJS 2023/S 234-736703 (2023-11-30)