Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
Cerința nr. 1. Ofertanții (inclusiv membrii asocierii, dacă este cazul), terții susținători și subcontractanții, dacă este cazul, nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea de îndeplinire: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura, cu informatiile aferente situatiei lor.
Se va prezenta separat câte un DUAE, în cazul în care ofertantul:
(i) este o asociere de operatori economici;
(ii) propune subcontractanți (cunoscuți la momentul depunerii ofertei);
(iii) se bazează pe terți susținători.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire.
Aceste documente pot fi:
— cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau al celor care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
— certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării;
— dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice;
— alte documente edificatoare, dupa caz.
Pentru ofertanții străini se acceptă orice document considerat edificator în țara de origine sau în țara în care acesta este stabilit, cum ar fi declarații pe proprie răspundere, certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autoritățile competente din țara respectivă, însoţit de traducere autorizată în limba română.
Cerința nr. 2. Orice operator economic care a depus oferta in mod individual sau in asociere, subcontractant sau tert nu trebuie sa se afle in niciuna dintre situatiile prevazute de art. 59 si 60 din Legea nr. 98/2016.
Persoanele ce detin functii de decizie în cadrul autoritatii contractante definite conform art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, sunt urmatoarele:
— Nedelcu Cristian, primar;
— Zaulet Adrian, viceprimar;
— Duta Gheorghe, secretar;
— Florea Marin, administrator public;
— Popa Aura Florenta, sef Serviciu resurse umane;
— Dragomir Mariana, director;
— Agapescu Toma, director DSP;
— Croitoru Dan, director adjunct DSP;
— Petre George Cristian, sef Serviciul SPDL;
— Mihalache Mariana, consilier juridic;
— Tudora Valeria, servicii auxiliare, expert cooptat;
— Manolache Andrei, inspector;
— Stancu Gabriela, inspector;
— Dumitrescu Dan-Nicolae, consilier juridic;
— Bărbulescu Ramona-Mihaela, consilier;
— Bolocan Mihail, consilier;
— Bozgă Florentina, consilier;
— Căpraru Ilie, consilier;
— Condoiu Florentina, consilier;
— Dumitru Dobre, consilier;
— Greere Constantin, consilier;
— Ionică Mihai-Baby, consilier;
— Nedelcu Stefan, consilier;
— Parpală Dumitru, consilier;
— Poroşanu Mircea, consilier;
— Postolache Monica-Cristiana, consilier;
— Roşca Marian, consilier;
— Stănescu Maria-Cristina, consilier;
— Spiridon Marian, consilier;
— Stoica Costinel, consilier;
— Şoarece Gheorghe, consilier;
— Teofilescu Ady-Minodora, consilier.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor (inclusiv pentru asociați/ terți susținători/subcontractanți, dacă este cazul).
Odata cu DUAE se va depune declarație pe propria răspundere privind inexistența conflictului de interese, cu menționarea persoanelor care dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante, precum și a celor implicate în elaborarea documentației de atribuire și derularea procedurii, completată în conformitate cu Formularul nr. 6.
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Modalitatea de indeplinire: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.
Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului.