Autoritatea contractantă - Municipiul Craiova intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă de 4 ani pentru a achiziţiona bănci stradale, achiziție ce are ca scop asigurarea odihnei și recreerii cetățenilor. În afara recreerii și odihnei pe care le oferă, aceste bănci asigură totodată și o notă aparte în arhitectura urbanistică locală, dominată de blocuri sau construcții de beton. Cantităţile minime şi maxime estimate pe durata Acordului-cadru precum şi pentru fiecare contract subsecvent, sunt prezentate în caietul de sarcini nr. 49546 din 08.03.2022 şi anexa nr. 1 la acesta. Aceste cantităţi reprezintă estimări ale cantităţilor care ar putea fi solicitate pe întreaga durată a acordului-cadru, acestea putând fi mai mici, egale sau mai mari faţă de cele estimate, în funcţie de necesităţile autorităţii autorităţii contractante. Modificarea Acordului-cadru/contractului de achiziţie publică, în cursul perioadei sale de valabilitate, se face in conditiile prevazute la art.221 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare. Modificarea Acordului-cadru/ contractului de achiziţie publică in cursul perioadei sale de valabilitate, altfel decât în cazurile și condițiile prevăzute la art.221 din Legea nr.98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, în conformitate cu dispoziţiile legii. Termene pentru depunerea/ răspunsul la solicitarile de clarificari/informatii suplimentare: A. In conformitate cu prevederile art.160 alin.(1) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 18 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. B. În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările si completările ulterioare, autoritatea contractantă va transmite răspunsul consolidat formulat la solicitările de clarificări/informații suplimentare a 11-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, în măsura în care sunt transmise în termenul precizat.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-02-06.
Achiziția publică a fost publicată pe 2022-12-30.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2022-12-30) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Bănci
Număr de referință: 4417214-2022-I.3.3
Scurtă descriere:
Autoritatea contractantă - Municipiul Craiova intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă de 4 ani pentru a achiziţiona bănci stradale, achiziție ce are ca scop asigurarea odihnei și recreerii cetățenilor. În afara recreerii și odihnei pe care le oferă, aceste bănci asigură totodată și o notă aparte în arhitectura urbanistică locală, dominată de blocuri sau construcții de beton.
Cantităţile minime şi maxime estimate pe durata Acordului-cadru precum şi pentru fiecare contract subsecvent, sunt prezentate în caietul de sarcini nr. 49546 din 08.03.2022 şi anexa nr. 1 la acesta. Aceste cantităţi reprezintă estimări ale cantităţilor care ar putea fi solicitate pe întreaga durată a acordului-cadru, acestea putând fi mai mici, egale sau mai mari faţă de cele estimate, în funcţie de necesităţile autorităţii autorităţii contractante.
Modificarea Acordului-cadru/contractului de achiziţie publică, în cursul perioadei sale de valabilitate, se face in conditiile prevazute la art.221 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
Modificarea Acordului-cadru/ contractului de achiziţie publică in cursul perioadei sale de valabilitate, altfel decât în cazurile și condițiile prevăzute la art.221 din Legea nr.98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, în conformitate cu dispoziţiile legii.
Termene pentru depunerea/ răspunsul la solicitarile de clarificari/informatii suplimentare:
A. In conformitate cu prevederile art.160 alin.(1) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 18 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
B. În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările si completările ulterioare, autoritatea contractantă va transmite răspunsul consolidat formulat la solicitările de clarificări/informații suplimentare a 11-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, în măsura în care sunt transmise în termenul precizat.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Bănci📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Dolj
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ
Referință Date
Data trimiterii: 2022-12-30 📅
Termen-limită de depunere: 2023-02-06 📅
Data publicării: 2023-01-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 003-005878
Număr JO-S: 3
Informații suplimentare
Comisia de evaluare a ofertelor
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Autoritatea contractantă - Municipiul Craiova intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă de 4 ani pentru a achiziţiona bănci stradale, achiziție ce are ca scop asigurarea odihnei și recreerii cetățenilor. În afara recreerii și odihnei pe care le oferă, aceste bănci asigură totodată și o notă aparte în arhitectura urbanistică locală, dominată de blocuri sau construcții de beton.
Autoritatea contractantă - Municipiul Craiova intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă de 4 ani pentru a achiziţiona bănci stradale, achiziție ce are ca scop asigurarea odihnei și recreerii cetățenilor. În afara recreerii și odihnei pe care le oferă, aceste bănci asigură totodată și o notă aparte în arhitectura urbanistică locală, dominată de blocuri sau construcții de beton.
Cantităţile minime şi maxime estimate pe durata Acordului-cadru precum şi pentru fiecare contract subsecvent, sunt prezentate în caietul de sarcini nr. 49546 din 08.03.2022 şi anexa nr. 1 la acesta. Aceste cantităţi reprezintă estimări ale cantităţilor care ar putea fi solicitate pe întreaga durată a acordului-cadru, acestea putând fi mai mici, egale sau mai mari faţă de cele estimate, în funcţie de necesităţile autorităţii autorităţii contractante.
Cantităţile minime şi maxime estimate pe durata Acordului-cadru precum şi pentru fiecare contract subsecvent, sunt prezentate în caietul de sarcini nr. 49546 din 08.03.2022 şi anexa nr. 1 la acesta. Aceste cantităţi reprezintă estimări ale cantităţilor care ar putea fi solicitate pe întreaga durată a acordului-cadru, acestea putând fi mai mici, egale sau mai mari faţă de cele estimate, în funcţie de necesităţile autorităţii autorităţii contractante.
Modificarea Acordului-cadru/contractului de achiziţie publică, în cursul perioadei sale de valabilitate, se face in conditiile prevazute la art.221 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
Modificarea Acordului-cadru/ contractului de achiziţie publică in cursul perioadei sale de valabilitate, altfel decât în cazurile și condițiile prevăzute la art.221 din Legea nr.98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, în conformitate cu dispoziţiile legii.
Modificarea Acordului-cadru/ contractului de achiziţie publică in cursul perioadei sale de valabilitate, altfel decât în cazurile și condițiile prevăzute la art.221 din Legea nr.98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, în conformitate cu dispoziţiile legii.
Termene pentru depunerea/ răspunsul la solicitarile de clarificari/informatii suplimentare:
A. In conformitate cu prevederile art.160 alin.(1) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 18 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
A. In conformitate cu prevederile art.160 alin.(1) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 18 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
B. În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările si completările ulterioare, autoritatea contractantă va transmite răspunsul consolidat formulat la solicitările de clarificări/informații suplimentare a 11-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, în măsura în care sunt transmise în termenul precizat.
B. În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările si completările ulterioare, autoritatea contractantă va transmite răspunsul consolidat formulat la solicitările de clarificări/informații suplimentare a 11-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, în măsura în care sunt transmise în termenul precizat.
Valoarea totală estimată: 2 377 856 RON 💰
Scurtă descriere:
Se achiziţionează bănci stradale, conform cerinţelor caietului de sarcini nr.49546 din 08.03.2022.
Cantităţile estimate minime şi maxime ale acordului cadru, precum şi cerinţele minime pentru achiziţia băncilor stradale se regăsesc în caietul de sarcini nr. 49546 din 08.03.2022 şi anexa nr. 1 la acesta.
Estimări ale cantităților minime și maxime care ar putea fi solicitate pe întreaga durată a Acordului- cadru, conform cerinţelor caietului de sarcini nr. 49546 din 08.03.2022 şi anexa nr. 1 la acesta.
- Cantitate maximă acord cadru: -Bancă stradală de agrement cu spătar și cotiere: 500 buc;
-Bancă stradală cu elemente din lemn tip Creion: 200 buc;
-Bancă stradală sub formă de L:300 buc;
-Bancă stradală din beton:200 buc.
- Cantitate minimă acord cadru: -Bancă stradală de agrement cu spătar și cotiere: 100 buc;
-Bancă stradală cu elemente din lemn tip Creion: 50 buc;
-Bancă stradală sub formă de L:50 buc;
-Bancă stradală din beton:20 buc.
Estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent, dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata Acordului-cadru, conform cerinţelor caietului de sarcini nr.49546 din 08.03.2022 şi anexa nr. 1 la acesta:

- Cantitate maximă contract subsecvent: - Bancă stradală de agrement cu spătar și cotiere: 65 buc;
-Bancă stradală cu elemente din lemn tip Creion: 25 buc;
-Bancă stradală sub formă de L:45 buc;
-Bancă stradală din beton:25 buc.
- Cantitate minimă contract subsecvent: Bancă stradală de agrement cu spătar și cotiere: 12 buc;
-Bancă stradală cu elemente din lemn tip Creion: 5 buc;
-Bancă stradală sub formă de L:5 buc;
-Bancă stradală din beton:2 buc.
Note:
- Contractele subsecvente vor fi încheiate în funcție de necesitățile efective ale autoritații contractante.
- Nu se vor atribui contracte subsecvente de tipuri sau natura diferite unele faţă de altele.
- Cantităţile minime și maxime menționate reprezintă estimări ale cantităților care ar putea fi solicitate pe întreaga durată a acordului-cadru, acestea putând fi mai mici, egale sau mai mari față de cele estimate, în funcție de necesitățile autoritații contractante.

Durata: 48 luni Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Municipiul Craiova
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
1. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016 priv. achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare
Modalit. de îndeplinire a cerintei: se va completa DUAE în conf. cu art. 193 alin. (1) din Lg nr. 98/2016, cu modif. si compl. ulterioare, de către op. economici participanţi la procedura de atribuire (incl. asociații/subcontractanții/terții susținători) cu informațiile aferente situației lor. Documente suport actualizate care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate la solicit. aut. contractante, doar de ofertantii clasati pe primele 3 locuri în clasamentul întocmit după aplicarea criteriului de atribuire, precum şi de terţii şi subcontractanţii acestora.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Aceste documente sunt:
a) certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării.
Notă: documentele se vor prezenta pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru se va prezenta o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Notă: documentele se vor prezenta pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru se va prezenta o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate;
b) cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
b) cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
c) după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
c) după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
d) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantul legal al operatorului economic cu privire deţinătorii/beneficiarii reali ai acţiunilor la purtător, sub sancţiunile prevăzute de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare (în situaţia în care forma de organizare a operatorului economic ofertant, terţ susţinător sau subcontractant la procedură este de societate pe acţiuni, cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător)

e) alte documente edificatoare, după caz.
2. Ofertanţii (inclusiv asociații/subcontractanții/terții susținători) nu trebuie să se încadreze în prevederile art. 59, art. 60, alin. (1), din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare
Persoane cu funcţii de decizie din cadrul autoritatii contractante sunt:
a) În ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: Lia-Olguţa Vasilescu – Primar, Miulescu Nicoleta – Secretar municipiu, Militaru Vasilica Daniela – Director executiv temporar Direcţia Economico – Financiară, Ştefan Lucia – Director executiv adjunct Direcţia Economico – Financiară, Militaru Vasilica Daniela – Director executiv temporar Direcţia Economico – Financiară, Nuță Maria – Director Executiv Direcţia Investitii, Achiziţii şi Licitaţii, Crețu Cristina Madalina – Şef Serviciu Licitaţii, Lițoiu Georgeta - consilier juridic Serviciul Licitatii, Cruceru Anamaria Isabela - Consilier juridic Direcția Juridică, Asistență de specialitate și Contencios Administrativ, Ciucă Delia – Director executiv - Direcţia Servicii Publice, Glăvan Alin - Director executiv adj. Direcţia Servicii Publice, Alina Marin- Șef Serviciu Administrare si Monitorizarea Serviciilor de Utilitate Publică, Stancu Elena-Gabriela – Consilier Serviciul Buget;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
b) Persoanele cu functii de decizie (consilieri locali) care aprobă bugetul autorităţii contractante sunt: Andrei Ioan, Berceanu Dorel, Borţoi Manuel, Cîrceag Eduard Alexandru, Corâţu Cosmin Ion, Diaconu Răzvan Cristian-viceprimar, Dindirică Lucian Costin, Dinescu Sorin Nicolae, Dinu Ionela Angelica, Drăgoescu Cezar Mihail, Enescu Georgel, Filip Aurelia - Viceprimar, Florescu Marinel, Marinescu Octavian Sorin, Marinescu Radu, Mogoşanu Constantin, Pîrvulescu Ionuţ Cosmin, Nicoli Marin, Nicolicea Romulus-Victor, Sas Teodor Nicuşor, Săuleanu Lucian Bernd, Spânu Dan Ştefan, Stoian Daniel, Teodorescu Nicu Cosmin, Ungureanu Adriana, Vasile Marian, Voicinovschi Mădălin Romeo.
Modalitatea de îndeplinire: Operatorii economici participanţi la procedura de atribuire (inclusiv asociații/subcontractanții/terții susținători) vor completa o declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art.59, art. 60, alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, conform Formular nr. 1 din Secţiunea Formulare, care se va prezenta odată cu DUAE.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Modalitatea de îndeplinire: Operatorii economici participanţi la procedura de atribuire (inclusiv asociații/subcontractanții/terții susținători) vor completa o declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art.59, art. 60, alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, conform Formular nr. 1 din Secţiunea Formulare, care se va prezenta odată cu DUAE.
Autoritatea contractantă are obligația completării formularului de integritate conform art. 5 din Legea nr. 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Autoritatea contractantă are obligația completării formularului de integritate conform art. 5 din Legea nr. 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică.
Nota: Dacă un grup de operatori economici depune oferta comună aceste cerinţe trebuie îndeplinite de fiecare membru al asocierii.
Atenţie:
- Documentele care reprezintă motive de excludere se solicită ofertantului/ofertantului asociat, subcontractantului cât şi terţului susţinător.
- Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/terț susținător, subcontractant) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.
Încadrarea în situațiile prevăzute la art. 164, art. 165 si art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, atrage excluderea din procedura.
- Oferta depusă cu nerespectarea prevederilor art. 60 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor și/sau oricând pe parcursul evaluarii acestora atrage respingerea acesteia ca neconformă.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
- Oferta depusă cu nerespectarea prevederilor art. 60 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor și/sau oricând pe parcursul evaluarii acestora atrage respingerea acesteia ca neconformă.
- In cazul operatorilor economici nerezidenti se accepta ca documente probante documente echivalente celor solicitate pentru operatorii economici rezidenti, emise de autoritati competente din tara de origine a operatorului economic in cauza sau din tara in care este stabilit. In cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit operatorul economic nu se emit documente de natura celor solicitate sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prevazute la art. 164, 165 si 167 din Lege, se va accepta ca document probant o declaratie pe propria raspundere sau, daca in tara respectiva, nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe propria raspundere, o declaratie autentica data in fata unui notar, a unei autoritati administrative sau judiciare care are competente in acest sens.

- Se vor depune, odata cu DUAE, urmatoarele documente: angajamentul ferm al tertului sustinator din care rezulta modul efectiv în care se va materializa susţinerea acestuia, acordul de subcontractare si/sau acordul de asociere, dupa caz.
Cerinţa nr. 1
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul acordului-cadru/contractului de achiziție publică.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul acordului-cadru/contractului de achiziție publică.
Modalit. de îndepl.: Se va completa DUAE de către op. economici participanți la procedura de atribuire a acordului-cadru (incl. asociații/subcontractanții) cu inf. solicitate de către aut. contr. – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor priv. capacit. de exercitare a activității profesionale.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Modalit. de îndepl.: Se va completa DUAE de către op. economici participanți la procedura de atribuire a acordului-cadru (incl. asociații/subcontractanții) cu inf. solicitate de către aut. contr. – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor priv. capacit. de exercitare a activității profesionale.
Notă: Ref. la complet. DUAE, aut. contr. a activat optiunea a: Indicatie globala pt toate criteriile de selectie, din sect.a criterii de selectie, astfel incat op. economic se va limita la complet. in DUAE a acestui camp, fara sa trebuiasca sa completeze nicio alta parte din sectiunea Criterii de selectie.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Notă: Ref. la complet. DUAE, aut. contr. a activat optiunea a: Indicatie globala pt toate criteriile de selectie, din sect.a criterii de selectie, astfel incat op. economic se va limita la complet. in DUAE a acestui camp, fara sa trebuiasca sa completeze nicio alta parte din sectiunea Criterii de selectie.
In ceea ce priv. crit. de selectie, aut. contr. cere op. economic sa declare ca acesta îndeplin. toate crit. de selectie impuse indicate în anuntul relevant sau în doc. achizitiei mentionate în anunt.
Doc. suport actualizate care probează îndepl. celor asumate prin complet. DUAE, resp. certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților pers. juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicit. Aut. contr., de către ofertantii clasati pe primele 3 locuri în clasamentul întocmit după aplic. criteriului de atrib. precum şi, dacă este cazul, de subcontractanţii acestora şi vor cuprinde inf. reale/actuale la momentul prezentarii. Obiectul contr. trebuie sa aiba corespondent in dom. de activitate (codurile CAEN) inscrise in doc. prezentate.

In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activit. principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.

- Daca un grup de op. economici depune oferta comuna aceste cerinte trebuie îndeplinite de fiecare membru al asocierii.
- In cazul unei oferte depuse în asociere, fiecare membru al asocierii trebuie sa depuna doc. necesare pt demonstrarea faptului ca este autorizat sa desfăşoare partea sa de contract.
- Cerinta se aplica si pentru subcontractanti care completeaza informatiile aferente situatiei lor la nivelul DUAE distinct.
- Depunerea/prezentarea doc. solicitate in cadrul acestei sectiuni se poate face in oricare dintre formele: original sau copie lizibila cu ment. “conf. cu originalul”, insotite dupa caz de traduc. autorizata a acestora in limba romana.
Capacitatea tehnică și profesională:
Proportia de subcontractareInformatii privind subcontractarea – daca este cazul 1. În cazul în care operatorul economic intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din contract, documentul DUAE include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti.2. Autoritatea contractanta solicita ofertantului sa precizeze în oferta categoriile de servicii din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul aferent activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi si datele de identificare ale subcontractantilor propusi, daca acestia din urma sunt cunoscuti la momentul depunerii ofertei.3. Autoritatea contractanta va verifica inexistenta unei situatii de excludere prevazute la art. 164, 165 si 167 în legatura cu subcontractantii propusi.4. În cazul în care este identificata o situatie de excludere, cu aplicarea în mod corespunzator a dispozitiilor art.171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractanta va solicita ofertantului o singura data sa înlocuiasca un subcontractant în legatura cu care a rezultat, în urma verificarii, ca se afla în aceasta situatie.5. Autoritatea contractanta nu stabileste cerinte de participare pentru subcontractantii propusi de ofertant/candidat în oferta sau solicitarea de participare, dar ia în considerare capacitatea tehnica si profesionala a subcontractantilor propusi pentru partea lor de implicare în contractul care urmeaza sa fie îndeplinit, daca documentele prezentate sunt relevante în acest sens.6. Autoritatea contractanta isi rezerva dreptul de a solicita ofertantului sa transmita informatii si documente relevante referitoare la capacitatea tehnica si profesionala a subcontractantilor propusi, cu privire la partea/partile din contract pe care acestia urmeaza sa o/le îndeplineasca efectiv. În cazul în care din informatiile si documentele prezentate nu rezulta ca subcontractantul propus are capacitatea tehnica si profesionala necesara pentru partea/partile din contract pe care acesta urmeaza sa o/le îndeplineasca efectiv, autoritatea contractanta va respinge subcontractantul propus si va solicita ofertantului o singura data înlocuirea acestuia si prezentarea unui alt subcontractant care sa aiba capacitatea tehnica si profesionala necesara pentru partea/partile din contract pe care acesta urmeaza sa o/le îndeplineasca efectiv.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
se va prezenta DUAE completat de ofertant în care va include şi informaţii privind partea din contract care urmează a fi subcontractată şi va avea anexat Acordul de subcontractare, conform formularului pus la dispoziţie de autoritatea contractantă în cadrul Secţiunii Formulare. Subcontractanţii pe a căror capacităţi se bazează ofertantul vor completa la rândul lor un DUAE separat, incluzând informaţii referitoare la situaţiile de excludere astfel cum acestea sunt menţionate la art.164, 165 şi 167 din Legea nr.98/2016, precum şi cele care prezintă relevanţă din perspectiva capacităţilor pe care se bazează ofertantul.Dacă prin subcontractant nu se îndeplinește o cerință de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere. Ofertantii clasati pe primele 3 locuri după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile vor face dovada îndeplinirii cerinţelor de calificare prin subcontractanţi prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea autorităţii contractante. Autoritatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplineşte cerinţele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere şi solicită ofertantului o singură dată înlocuirea şi prezentarea unui alt subcontractant.Notă: Referitor la completarea DUAE, autoritatea contractanta a activat optiunea a: Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie, din sectiunea criterii de selectie, astfel incat operatorul economic se va limita la completarea in DUAE a acestui camp, fara sa trebuiasca sa completeze nicio alta parte din sectiunea Criterii de selectie. In ceea ce priveste criteriile de selectie, autoritatea contractantă cere operatorului economic sa declare ca acesta îndeplineste toate criteriile de selectie impuse indicate în anuntul relevant sau în documentele achizitiei mentionate în anunt.

Temeiul juridic: 32014L0024
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 3
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-06-06 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-02-06 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare a ofertelor
1) In cazul in care oferta este depusa de un grup de operatori economici, oferta trebuie să cuprindă un acord de asociere conform Anexei nr. 44 – Model de acord de asociere din Secțiunea Formulare. In cazul ofertei declarate câștigătoare, la încheierea contractului de achiziție publică, autoritatea contractanta va solicita viitorului contractant legalizarea acordului de asociere (legalizarea semnaturilor conform prevederilor Legii nr.36/1995 republicata in 2014).

2) În cazul în care doua sau mai multe oferte au aceeasi valoare totala a propunerii financiare si sunt clasate pe acelasi loc, în vederea departajarii, autoritatea contractanta va uza de prevederile art.138 alin.(3) din HG nr.395/2016 si va solicita ofertantilor noi propuneri financiare prin intermediul SEAP, fara ca acest lucru sa afecteze pozitiile superioare în clasament.

3) Pentru vizualizarea documentației de atribuire încărcate în SEAP este necesar ca operatorii economici să dețină/instaleze pe stația de lucru, aplicația care permite verificarea semnăturii electronice și vizualizarea documentelor semnate electronic (disponibile pe site-urile furnizorilor de semnatură electronică).

4) Reguli de comunicare și transmitere a datelor: solicitările de clarificări referitoare la prezenta documentație de atribuire, se vor adresa în mod exclusiv în SEAP la Secțiunea Întrebări din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar răspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP la Secțiunea Documentație, clarificări și decizii din cadrul anunțului de participare, în același timp, in vederea asigurării principiului transparenței cât și a trasabilității informațiilor din cadrul sistemului. Autoritatea contractantă nu va da curs solicitărilor adresate prin altă modalitate de comunicare decât cea stabilită mai sus. Pentru transmiterea solicitărilor de clarificări privind documentația de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.e-licitatie.ro) ca operator conform prevederilor art. 5 alin. (1) din HG nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare și vor transmite solicitările având în vedere termenul limită până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă nu va răspunde la solicitările de clarificări transmise în afara termenului prevăzut in anunțul de participare. Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări și eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP - Secțiunea Întrebări, în format electronic, semnate cu semnatură electronică, conform Legii 455/2001.

5) În cazul unei contestații, contestatorul are obligația de a respecta prevederile Legii nr.101/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
6) În situația în care specificațiile/cerinţele tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietul de sarcini sau oricărui alt document aferent documentației de atribuire fac trimitere la un standard, la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție/metodă specifică de fabricație/prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea „sau echivalent”.

6) Acordul-cadru se va incheia cu maxim 3 operatori economici.
Nota: În situația în care există o singură ofertă admisibilă, aceasta va fi declarată câștigătoare, iar autoritatea contractantă va încheia Acordul-cadru cu ofertantul a cărei ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenele de exercitare a cailor de atac sunt cele prevazute la art. 8 alin.(1) lit.a) din Legea nr. 101/2016, cu modificarile si completarile ulterioare.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Primăria Municipiului Craiova - Directia Juridica, Asistenta de specialitate si Contencios Administrativ
Adresa poștală: str. Târgului nr. 26
Orașul poștal: Craiova
Cod poștal: 200632
Fax: +40 251411561 📠
Adresă internet: www.primariacraiova.ro🌏
Sursa: OJS 2023/S 003-005878 (2022-12-30)
Anunt de atribuire (2023-03-27) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 377 856 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2023-03-27 📅
Data publicării: 2023-03-31 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 065-193888
Se referă la anunț: 2023/S 003-005878
Număr JO-S: 65
Informații suplimentare
1) In cazul in care oferta este depusa de un grup de operatori economici, oferta trebuie să cuprindă un acord de asociere conform Anexei nr. 44 – Model de acord de asociere din Secțiunea Formulare. In cazul ofertei declarate câștigătoare, la încheierea contractului de achiziție publică, autoritatea contractanta va solicita viitorului contractant legalizarea acordului de asociere (legalizarea semnaturilor conform prevederilor Legii nr.36/1995 republicata in 2014).
2) În cazul în care doua sau mai multe oferte au aceeasi valoare totala a propunerii financiare si sunt clasate pe acelasi loc, în vederea departajarii, autoritatea contractanta va uza de prevederile art.138 alin.(3) din HG nr.395/2016 si va solicita ofertantilor noi propuneri financiare prin intermediul SEAP, fara ca acest lucru sa afecteze pozitiile superioare în clasament.
3) Pentru vizualizarea documentației de atribuire încărcate în SEAP este necesar ca operatorii economici să dețină/instaleze pe stația de lucru, aplicația care permite verificarea semnăturii electronice și vizualizarea documentelor semnate electronic (disponibile pe site-urile furnizorilor de semnatură electronică).
4) Reguli de comunicare și transmitere a datelor: solicitările de clarificări referitoare la prezenta documentație de atribuire, se vor adresa în mod exclusiv în SEAP la Secțiunea Întrebări din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar răspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP la Secțiunea Documentație, clarificări și decizii din cadrul anunțului de participare, în același timp, in vederea asigurării principiului transparenței cât și a trasabilității informațiilor din cadrul sistemului. Autoritatea contractantă nu va da curs solicitărilor adresate prin altă modalitate de comunicare decât cea stabilită mai sus. Pentru transmiterea solicitărilor de clarificări privind documentația de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.e-licitatie.ro) ca operator conform prevederilor art. 5 alin. (1) din HG nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare și vor transmite solicitările având în vedere termenul limită până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă nu va răspunde la solicitările de clarificări transmise în afara termenului prevăzut in anunțul de participare. Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări și eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP - Secțiunea Întrebări, în format electronic, semnate cu semnatură electronică, conform Legii 455/2001.
5) În cazul unei contestații, contestatorul are obligația de a respecta prevederile Legii nr.101/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
6) În situația în care specificațiile/cerinţele tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietul de sarcini sau oricărui alt document aferent documentației de atribuire fac trimitere la un standard, la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție/metodă specifică de fabricație/prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea „sau echivalent”.
6) Acordul-cadru se va incheia cu maxim 3 operatori economici.
Nota: În situația în care există o singură ofertă admisibilă, aceasta va fi declarată câștigătoare, iar autoritatea contractantă va încheia Acordul-cadru cu ofertantul a cărei ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare.
1) In cazul in care oferta este depusa de un grup de operatori economici, oferta trebuie să cuprindă un acord de asociere conform Anexei nr. 44 – Model de acord de asociere din Secțiunea Formulare. In cazul ofertei declarate câștigătoare, la încheierea contractului de achiziție publică, autoritatea contractanta va solicita viitorului contractant legalizarea acordului de asociere (legalizarea semnaturilor conform prevederilor Legii nr.36/1995 republicata in 2014).
2) În cazul în care doua sau mai multe oferte au aceeasi valoare totala a propunerii financiare si sunt clasate pe acelasi loc, în vederea departajarii, autoritatea contractanta va uza de prevederile art.138 alin.(3) din HG nr.395/2016 si va solicita ofertantilor noi propuneri financiare prin intermediul SEAP, fara ca acest lucru sa afecteze pozitiile superioare în clasament.
3) Pentru vizualizarea documentației de atribuire încărcate în SEAP este necesar ca operatorii economici să dețină/instaleze pe stația de lucru, aplicația care permite verificarea semnăturii electronice și vizualizarea documentelor semnate electronic (disponibile pe site-urile furnizorilor de semnatură electronică).
4) Reguli de comunicare și transmitere a datelor: solicitările de clarificări referitoare la prezenta documentație de atribuire, se vor adresa în mod exclusiv în SEAP la Secțiunea Întrebări din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar răspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP la Secțiunea Documentație, clarificări și decizii din cadrul anunțului de participare, în același timp, in vederea asigurării principiului transparenței cât și a trasabilității informațiilor din cadrul sistemului. Autoritatea contractantă nu va da curs solicitărilor adresate prin altă modalitate de comunicare decât cea stabilită mai sus. Pentru transmiterea solicitărilor de clarificări privind documentația de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.e-licitatie.ro) ca operator conform prevederilor art. 5 alin. (1) din HG nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare și vor transmite solicitările având în vedere termenul limită până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă nu va răspunde la solicitările de clarificări transmise în afara termenului prevăzut in anunțul de participare. Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări și eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP - Secțiunea Întrebări, în format electronic, semnate cu semnatură electronică, conform Legii 455/2001.
5) În cazul unei contestații, contestatorul are obligația de a respecta prevederile Legii nr.101/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
6) În situația în care specificațiile/cerinţele tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietul de sarcini sau oricărui alt document aferent documentației de atribuire fac trimitere la un standard, la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție/metodă specifică de fabricație/prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea „sau echivalent”.
6) Acordul-cadru se va incheia cu maxim 3 operatori economici.
Nota: În situația în care există o singură ofertă admisibilă, aceasta va fi declarată câștigătoare, iar autoritatea contractantă va încheia Acordul-cadru cu ofertantul a cărei ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare.
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-03-15 📅
Nume: Eurodidactica s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 21693430
Adresa poștală: Strada Drumul Garii Balotesti, Nr. 20
Orașul poștal: Otopeni
Cod poștal: 023832
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 212425082📞
E-mail: licitatii@eurodidactica.ro📧
Țara: 🏙️
Adresă internet: www.eurodidactica.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 2 377 856 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
Sursa: OJS 2023/S 065-193888 (2023-03-27)
Anunt de atribuire (2023-05-26) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 377 856 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-05-26 📅
Data publicării: 2023-05-31 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 103-324724
Număr JO-S: 103
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-04-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 241 500 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 103-324724 (2023-05-26)