Scopul și sarcinile studiului impun în mod necesar două etape, absolut corelative, prima – cea de analiză complexă și completă, interdisciplinară, a funcției turistice și a suportului său natural și social-economic, urmând să fundamenteze dimensiunile parametrilor fizici și economici ai propunerilor/modelelor de dezvoltare ce va face obiectul celei de a doua etape. Datele și informațiile utilizate trebuie să fie veridice și verificabile și vor forma baza de date necesară realizării documentației. Vor fi preluate informații din surse autorizate (Comisia Europeană, Autoritatea Contractantă, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Autorități publice județene/locale, Institutul Național de Statistică), precum și alte surse, după caz
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-12-12.
Achiziția publică a fost publicată pe 2022-11-29.
Anunţ de participare (2022-11-29) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de cercetare şi de dezvoltare şi servicii conexe de consultanţă
Număr de referință: 45336915202205
Scurtă descriere:
Scopul și sarcinile studiului impun în mod necesar două etape, absolut corelative, prima – cea de analiză complexă și completă, interdisciplinară, a funcției turistice și a suportului său natural și social-economic, urmând să fundamenteze dimensiunile parametrilor fizici și economici ai propunerilor/modelelor de dezvoltare ce va face obiectul celei de a doua etape. Datele și informațiile utilizate trebuie să fie veridice și verificabile și vor forma baza de date necesară realizării documentației. Vor fi preluate informații din surse autorizate (Comisia Europeană, Autoritatea Contractantă, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor
Publice și Administrației, Autorități publice județene/locale, Institutul Național de Statistică), precum și alte surse, după caz

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană, cu participarea ţărilor membre ACAP
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de cercetare şi de dezvoltare şi servicii conexe de consultanţă📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2022-11-29 📅
Termen-limită de depunere: 2022-12-12 📅
Data publicării: 2022-12-02 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 233-668688
Număr JO-S: 233
Informații suplimentare
www.e-licitatie.ro numar anunt participare simplificat SCN1117804 din data de 29.11.2022.
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Scopul și sarcinile studiului impun în mod necesar două etape, absolut corelative, prima – cea de analiză complexă și completă, interdisciplinară, a funcției turistice și a suportului său natural și social-economic, urmând să fundamenteze dimensiunile parametrilor fizici și economici ai propunerilor/modelelor de dezvoltare ce va face obiectul celei de a doua etape. Datele și informațiile utilizate trebuie să fie veridice și verificabile și vor forma baza de date necesară realizării documentației. Vor fi preluate informații din surse autorizate (Comisia Europeană, Autoritatea Contractantă, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor
Scopul și sarcinile studiului impun în mod necesar două etape, absolut corelative, prima – cea de analiză complexă și completă, interdisciplinară, a funcției turistice și a suportului său natural și social-economic, urmând să fundamenteze dimensiunile parametrilor fizici și economici ai propunerilor/modelelor de dezvoltare ce va face obiectul celei de a doua etape. Datele și informațiile utilizate trebuie să fie veridice și verificabile și vor forma baza de date necesară realizării documentației. Vor fi preluate informații din surse autorizate (Comisia Europeană, Autoritatea Contractantă, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor
Publice și Administrației, Autorități publice județene/locale, Institutul Național de Statistică), precum și alte surse, după caz
Valoarea totală estimată: 595 000 RON 💰
Scurtă descriere:
PARTEA I Cap. I Experiența europeană privind valorificarea potențialului zonei montane pentru practicarea sporturilor de iarnă Cap. II Analiza potențialului natural pentru amenajarea domeniilor schiabile din arealul montan al României Cap. III Situația actuală privind amenajările pentru sporturi de iarnă din România; analiza cererii și a ofertei Cap. IV Impactul economico-social asupra economiilor locale și cel asupra factorilor de mediu în ce privește amenajările pentru sporturi de iarnă Cap. V Principii generale și criterii de amenajare a domeniilor schiabile/destinate practicării sporturilor de iarnă în România PARTEA a II-a Cap. VI Prezentarea unor zone reprezentative pentru practicarea sporturilor de iarnă din România, cu potențial de valorificare pe plan european Cap. VII Propuneri de modernizare și extindere a unor zone/domenii schiabile în vederea introducerii în circuitul european al sporturilor de iarnă

Valoarea estimată fără TVA: 595 000 RON 💰
Durata: 9 luni
Informații suplimentare:
www.e-licitatie.ro numar anunt participare simplificat SCN1117804 din data de 29.11.2022.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: ROMANIA
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței:
Se va completa DUAE, iar documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor și, dacă este cazul, de către terți susținători și subcontractanți.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Aceste documente pot fi:
a) certificate atestare fiscală privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.), la momentul prezentării;
b) cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
b) cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
c) după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. (2), art. 167, alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
d) garanția de participare se va depune o data cu oferta, în cuantum de 5.950 lei, cu o perioada de valabilitate a garanției de participare de 60 de zile de la data stabilită pentru depunerea ofertelor, constituită ca un instrument de garantare emis de o instituție de credit din România sau din alt stat sau de o societate de asigurări, în condițiile legii, sau ca virament bancar în contul RO79TREZ7005005XXX014553 deschis la A.T.C.P.M.B.;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
d) garanția de participare se va depune o data cu oferta, în cuantum de 5.950 lei, cu o perioada de valabilitate a garanției de participare de 60 de zile de la data stabilită pentru depunerea ofertelor, constituită ca un instrument de garantare emis de o instituție de credit din România sau din alt stat sau de o societate de asigurări, în condițiile legii, sau ca virament bancar în contul RO79TREZ7005005XXX014553 deschis la A.T.C.P.M.B.;
e) alte documente edificatoare, după caz.
În sensul prevederilor art. 59-60 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, se va depune o declarație de către toți participanții (ofertant, subcontractant, terț susținător).
Persoanele juridice străine vor prezenta documente edificatoare pentru dovada eligibilității. Pentru ofertanții nerezidenți se vor aplica prev. art. 165 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Documentele vor fi prezentate în original, copie legalizată sau copie lizibilă cu mențiunea „conform cu originalul”, însoțite de traducerea autorizată a acestora în limba română.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Persoanele juridice străine vor prezenta documente edificatoare pentru dovada eligibilității. Pentru ofertanții nerezidenți se vor aplica prev. art. 165 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Documentele vor fi prezentate în original, copie legalizată sau copie lizibilă cu mențiunea „conform cu originalul”, însoțite de traducerea autorizată a acestora în limba română.
În măsura în care procedura de emitere a acestor certificate nu permite confirmarea situației datoriilor la data solicitată, operatorii economici pot depune o declarație pe proprie răspundere potrivit art. 168 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
În măsura în care procedura de emitere a acestor certificate nu permite confirmarea situației datoriilor la data solicitată, operatorii economici pot depune o declarație pe proprie răspundere potrivit art. 168 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 58 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, declarăm persoanele cu funcție de decizie în cadrul autorității contractante:
Constantin-Daniel CADARIU – Ministru; Corneliu CÎRSTEA - Secretar general adjunct; Darius Georgel VODĂ - Secretar general; Veronica Dănuța GEORGESCU - Director - Direcția Juridică și Administrare Societăți; Silvia TARNA – Director, Direcția Economică; George Bogdan BORUNĂ – Director general, Directia Generala Turism; Alina Camelia CÂRLOGEA, Sef serviciu – Serviciul Dezvoltare in Turism; Eduard Gabriel MATEI – Director, Direcția Achiziții Publice și Administrativ; Andrei ȚUGUI - Director Adjunct, Direcția Achiziții Publice și Administrativ; Georgiana BĂJENARU Șef serviciu - Serviciul Achiziții Publice.

În conformitate cu prevederile art. 173 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, se solicită documente relevante care să dovedească forma de înregistrare și, după caz, de atestare ori apartenența din punct de vedere profesional, în conformitate cu cerințele legale din țara în care este stabilit operatorul economic. Operatorii economici (ofertant, subcontractant, terț susținător) ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că

Situația economică și financiară:
1.) Specificati cifra de afaceri medie anuala
Ofertantul (operator economic sau membrii asociației împreună) trebuie să demonstreze media cifrei de afaceri globală pe ultimii trei ani (2019, 2020, 2021) de minimum valoarea estimată de 595.000,00 lei fără TVA.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
- Se va completa DUAE, iar documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor și, dacă este cazul, de către terți susținători și subcontractanți.

Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin declarația pe propria răspundere, urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.

Documentele suport în vederea îndeplinirii cerinței minime de calificare:
- bilanțuri contabile/audituri financiare/raportul cenzorilor/orice alte documente relevante care demonstrează îndeplinirea acesteia.
Capacitatea tehnică și profesională:
1.) Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat
Potrivit prevederilor art. 9, alin. (3) lit. f) din Hotărârea Guvernului 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, se justifică alegerea cerinței privind capacitatea tehnică legată de experiență similară: în baza art. 179, lit. b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, coroborat cu art. 178 alin. (2) din același act normativ, se solicită ca ofertanții să prezinte o listă a serviciilor furnizate în ultimii 3 ani (calculați de la data limită pentru primirea ofertelor; modul de calcul al perioadei nu va fi afectat de eventualele decalări ale termenului limită prevăzut în anunțul de participare publicat inițial) din care să rezulte că ofertantul a furnizat servicii de natură similară, celor care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, în valoare cumulată de minim valoarea 595.000,00 lei fără TVA, aceasta reprezentând valoarea maximă a contractului.

Prin stabilirea acestui nivel al cerinței, se asigură respectarea principiului proporționalității consacrat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Apreciem ca fiind justificată impunerea acestei cerințe deoarece numai în aceste condiții se poate face o evaluare a capacității ofertantului de a executa în bune condiții furnizarea serviciilor ce fac obiectul prezentei achiziții. Prin această valoare ofertanții își vor putea demonstra potențialul organizatoric și capacitatea concretă de îndeplinire a contractului de achiziție.

Documentele vor fi prezentate în original, copie legalizată sau copie lizibilă cu mențiunea “conform cu originalul”.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Documentele solicitate pentru îndeplinirea experienței similiare, în vederea verificării informațiilor, sunt:
- certificate/documente emise sau contrasemnate de beneficiarii contractului/contractelor menționat/e în lista de servicii similare care să confirme îndeplinirea cerințelor privind experiența relevanță și informațiile înscrise în declarația pe propria răspundere.

Notă:
1. Certificatele/documentele de mai sus trebuie însoțite de traducere autorizată în limba română, dacă este cazul.
2. În cazul contractelor în valută, pentru transformarea în Lei se va utiliza cursul mediu anual Lei/valută comunicat de BNR aferent contractelor menționate în formular.
3. În cazul unei oferte comune, cerințele de calificare cu privire la experiență similară se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului (prin cumul).
4. În cazul în care cerința de calificare privind experiența similară este demonstrată prin invocarea susținerii unei/unor terțe persoane, la solicitarea autorității contractante conform art. 196 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, trebuie prezentat/e angajamentul/ele ferm/e din partea terțului/terților conform prevederilor art. 48 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice și ale art. 182 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.

Executarea contractului
Condiții de executare a contractului:
Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Data deschiderii ofertelor: 2022-12-12 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: Seap
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Manager de proiect, specialist în turism, studii de amenajare a domeniului schiabil, strategii de dezvoltare a turismului, responsabil direct de îndeplinirea contractului
Criteriul de calitate (pondere): 20%
Criteriul de calitate (denumire): Consultant în turism, economist, specialist în evaluarea impactului economic al investițiilor în turism
Criteriul de calitate (pondere): 15%
Criteriul de calitate (denumire): Consultant proiectare domenii schiabile, inginer/arhitect
Criteriul de calitate (pondere): 10%
Criteriul de calitate (denumire): Arhitect, specialist în domeniul amenajării turistice a teritoriului
Criteriul de calitate (pondere): 5%
Criteriul de calitate (denumire): Geograf - specialist GIS
Criteriul de calitate (pondere): 55
Criteriul de calitate (denumire): Geograf/Geolog
Preț (pondere): 40%
Clauză suspensivă: “Procedura de atribuire a contractului de achiziție publică este inițiată sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de alocarea creditelor bugetare cu această destinație, semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice. Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 privind achizițiile publice și H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație. În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, pe o perioada de 6 luni de la data aprobarii raportului procedurii, procedura de atribuire se va anula de drept, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art. 212, alin. (1), lit. c), teza 2 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică. Ofertanții din cadrul acestei proceduri înțeleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificată asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus/clauzei suspensive, asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă. Perioada maxima pentru care operează clauza suspensiva este de 6 luni, astfel încât, in cazul in care condiția semnării contractului de finanțare nu este îndeplinita, procedura de atribuire este anulata.”

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
Adresă internet: www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
In conformitate cu prevederile Legii 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac
In conformitate cu prevederile Legii 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Direcția Juridică si Administrare Societati din cadrul Ministerului Antreprenoriatului si Turismului
Adresa poștală: Calea Victoriei, 152, sector 1
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 010096
Adresă internet: www.turism.gov.ro🌏
Sursa: OJS 2022/S 233-668688 (2022-11-29)