Achiziție infrastructură hardware şi a software-lui de bază, necesară pentru virtualizarea şi centralizarea aplicaţiei ECRIS 4 și implementarea Dosarului Electronic Național- Echipamente de procesare și stocare

Ministerul Justitiei

Conform Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Justiției elaborează politicile publice, strategiile și planurile de acțiune în domeniul justiției, al prevenirii și combaterii corupției și formelor grave de criminalitate, inclusiv în concordanță cu obiectivele programului de guvernare și negociază, implementează, monitorizează și evaluează programele internaționale de asistență tehnică și financiară pentru prevenirea criminalității și a corupției, indiferent de instituția beneficiară sau care le implementează.
În decursul ultimilor ani, la nivelul sistemului judiciar s-a constatat nevoia implementării unui management strategic care să asigure o viziune unitară și coerentă cu privire la administrarea justiției ca serviciu public. De asemenea s-a evidenţiat nevoia de soluții care să permită creșterea performanțelor sistemului judiciar român, precum și un acces facil pentru justițiabili la serviciile oferite de instanțe.
Printre proiectele cu un impact major în ceea ce priveşte serviciile oferite publicului larg, se remarcă sistemul Ecris 4 care susține activitățile specifice din cadrul sistemului judiciar oferind funcționalități cheie precum:
- susținerea fluxului dosarelor la nivelul instanțelor, respectiv: generarea numărului unic de dosar, emiterea citațiilor în format tipizat, configurarea listelor de ședință, emiterea de comunicări în format tipizat și alte documente necesare funcționării instanțelor, realizarea repartizării aleatorii a dosarelor pe complete de judecată, gestiunea ședințelor de judecată și a sălilor, asigurarea accesului la diferite rapoarte locale (rapoarte standard și rapoarte ad-hoc), asigurarea transferului datelor din dosare conform circuitului legal al dosarelor între instanțe, asigurarea registrului general al fiecărei instanțe în formă electronică, precum și alte registre etc.;
- colectarea datelor statistice și generarea anumitor rapoarte statistice predefinite;
- transferul electronic de date între diferite instituții (între instanțe, între parchete, între instanțe și parchete).
Toate aceste funcționalități ale actualului sistem Ecris 4 asigură date și informații esențiale procesului de management strategic aferent viitorului sistem, Ecris 5, care va presupune pe lângă rescrierea acestei aplicaţii, utilizarea de noi tehnologii, implementarea unor noi funcţionalităţi şi imbunătăţirea celor existente.
Calendarul clarificărilor:
Orice operator economic interesat de procedura de achiziție publică are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare cu privire la documentația de atribuire publicată în SEAP.
Data limită de primire a solicitărilor de clarificări este: 20 zile înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor în SEAP.
Solicitările de clarificări vor fi transmise autorității contractante prin intermediul portalului SEAP disponibil la adresa www.e-licitatie.ro, cu respectarea termenului limită menționat anterior.
Potrivit art. 161 din Legea nr.98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări se va publica în SEAP în a 11 zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor în SEAP.
Răspunsurile la solicitările de clarificări vor fi publicate în SEAP de autoritatea contractantă la aceeași secțiune, fără a dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările, într-o singură etapă.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-02-14. Achiziția publică a fost publicată pe 2022-12-29.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2022-12-29 Anunţ de participare
2023-02-01 Informaţii suplimentare
2023-02-15 Informaţii suplimentare
2023-02-27 Informaţii suplimentare
2023-08-07 Anunt de atribuire
2023-09-01 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2022-12-29)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Echipament şi accesorii pentru computer
Număr de referință: 4265841_2022_PAAPD1330678
Scurtă descriere:
Conform Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Justiției elaborează politicile publice, strategiile și planurile de acțiune în domeniul justiției, al prevenirii și combaterii corupției și formelor grave de criminalitate, inclusiv în concordanță cu obiectivele programului de guvernare și negociază, implementează, monitorizează și evaluează programele internaționale de asistență tehnică și financiară pentru prevenirea criminalității și a corupției, indiferent de instituția beneficiară sau care le implementează. În decursul ultimilor ani, la nivelul sistemului judiciar s-a constatat nevoia implementării unui management strategic care să asigure o viziune unitară și coerentă cu privire la administrarea justiției ca serviciu public. De asemenea s-a evidenţiat nevoia de soluții care să permită creșterea performanțelor sistemului judiciar român, precum și un acces facil pentru justițiabili la serviciile oferite de instanțe. Printre proiectele cu un impact major în ceea ce priveşte serviciile oferite publicului larg, se remarcă sistemul Ecris 4 care susține activitățile specifice din cadrul sistemului judiciar oferind funcționalități cheie precum: - susținerea fluxului dosarelor la nivelul instanțelor, respectiv: generarea numărului unic de dosar, emiterea citațiilor în format tipizat, configurarea listelor de ședință, emiterea de comunicări în format tipizat și alte documente necesare funcționării instanțelor, realizarea repartizării aleatorii a dosarelor pe complete de judecată, gestiunea ședințelor de judecată și a sălilor, asigurarea accesului la diferite rapoarte locale (rapoarte standard și rapoarte ad-hoc), asigurarea transferului datelor din dosare conform circuitului legal al dosarelor între instanțe, asigurarea registrului general al fiecărei instanțe în formă electronică, precum și alte registre etc.; - colectarea datelor statistice și generarea anumitor rapoarte statistice predefinite; - transferul electronic de date între diferite instituții (între instanțe, între parchete, între instanțe și parchete). Toate aceste funcționalități ale actualului sistem Ecris 4 asigură date și informații esențiale procesului de management strategic aferent viitorului sistem, Ecris 5, care va presupune pe lângă rescrierea acestei aplicaţii, utilizarea de noi tehnologii, implementarea unor noi funcţionalităţi şi imbunătăţirea celor existente. Calendarul clarificărilor: Orice operator economic interesat de procedura de achiziție publică are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare cu privire la documentația de atribuire publicată în SEAP. Data limită de primire a solicitărilor de clarificări este: 20 zile înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor în SEAP. Solicitările de clarificări vor fi transmise autorității contractante prin intermediul portalului SEAP disponibil la adresa www.e-licitatie.ro, cu respectarea termenului limită menționat anterior. Potrivit art. 161 din Legea nr.98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări se va publica în SEAP în a 11 zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor în SEAP. Răspunsurile la solicitările de clarificări vor fi publicate în SEAP de autoritatea contractantă la aceeași secțiune, fără a dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările, într-o singură etapă.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Echipament şi accesorii pentru computer 📦
Cod CPV suplimentar: Pachete software pentru gestionarea licenţelor 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: Ministerul Justitiei
Adresa poștală: Strada: Apolodor, nr. 17
Cod poștal: 050741
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.just.ro 🌏
E-mail: simonabata@just.ro 📧
Telefon: +40 372041115 📞
Fax: +40 0372041114 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100161359 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-12-29 📅
Termen-limită de depunere: 2023-02-14 📅
Data publicării: 2023-01-03 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 002-004109
Număr JO-S: 2
Informații suplimentare
Informații privind acordului cadru și executarea acestuia: Tip contract: Acord cadru de furnizare încheiat cu singur un operator economic; Durata: 12 luni de la data semnării lui; Caracteristicile celui mai mare contract subsecvent sunt următoarele: Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit în baza acordului cadru este de: 60.796,144,78 lei fără TVA. Cantitățile de produse și valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit în baza acordului cadru se regăsește în in -Caietul de sarcini (pct. 3- Descriere). Atribuirea contractelor subsecvente se va face ad hoc în funcție de necesitățile autorității contractante, frecventa fiind ( estimat): minim 1 contract - maxim 12 contracte subsecvente atribuite/an încheiate la un interval de minim 1 lună – maxim 4 luni. IMPORTANT! In conformitate cu dispoziţiile art. 20, alin. 8), lit f) din HG nr. 395/2016 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Legea nr. 98/2016, cantităţile pe care autoritatea contractantă le stabileşte iniţial în documentaţia de atribuire reprezintă estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru, precum şi ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru. Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Decizia pronunțată în Cauza C 23/20 din 17 iunie 2021, a statuat că: „Articolul 49 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, punctele 7 și 8, precum și punctul 10 litera (a) din partea C din anexa V la această directivă coroborate cu articolul 33 din directiva menționată și cu principiile egalității de tratament și transparenței prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din aceasta din urmă trebuie interpretate în sensul că anunțul de participare trebuie să indice cantitatea și/sau valoarea estimată, precum și o cantitate și/sau o valoare maximă a produselor care urmează să fie furnizate în temeiul unui acord cadru și că odată ce această limită va fi atinsă, acordul cadru respectiv își va epuiza efectele”. În temeiul acestei Decizii vă informăm faptul că cantitățile maxime estimate la punctul 3 din Caietul de sarcini pentru acordul cadru, nu vor putea fi depâșite.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Conform Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Justiției elaborează politicile publice, strategiile și planurile de acțiune în domeniul justiției, al prevenirii și combaterii corupției și formelor grave de criminalitate, inclusiv în concordanță cu obiectivele programului de guvernare și negociază, implementează, monitorizează și evaluează programele internaționale de asistență tehnică și financiară pentru prevenirea criminalității și a corupției, indiferent de instituția beneficiară sau care le implementează.
Arată mai mult
În decursul ultimilor ani, la nivelul sistemului judiciar s-a constatat nevoia implementării unui management strategic care să asigure o viziune unitară și coerentă cu privire la administrarea justiției ca serviciu public. De asemenea s-a evidenţiat nevoia de soluții care să permită creșterea performanțelor sistemului judiciar român, precum și un acces facil pentru justițiabili la serviciile oferite de instanțe.
Arată mai mult
Printre proiectele cu un impact major în ceea ce priveşte serviciile oferite publicului larg, se remarcă sistemul Ecris 4 care susține activitățile specifice din cadrul sistemului judiciar oferind funcționalități cheie precum:
- susținerea fluxului dosarelor la nivelul instanțelor, respectiv: generarea numărului unic de dosar, emiterea citațiilor în format tipizat, configurarea listelor de ședință, emiterea de comunicări în format tipizat și alte documente necesare funcționării instanțelor, realizarea repartizării aleatorii a dosarelor pe complete de judecată, gestiunea ședințelor de judecată și a sălilor, asigurarea accesului la diferite rapoarte locale (rapoarte standard și rapoarte ad-hoc), asigurarea transferului datelor din dosare conform circuitului legal al dosarelor între instanțe, asigurarea registrului general al fiecărei instanțe în formă electronică, precum și alte registre etc.;
Arată mai mult
- colectarea datelor statistice și generarea anumitor rapoarte statistice predefinite;
- transferul electronic de date între diferite instituții (între instanțe, între parchete, între instanțe și parchete).
Toate aceste funcționalități ale actualului sistem Ecris 4 asigură date și informații esențiale procesului de management strategic aferent viitorului sistem, Ecris 5, care va presupune pe lângă rescrierea acestei aplicaţii, utilizarea de noi tehnologii, implementarea unor noi funcţionalităţi şi imbunătăţirea celor existente.
Arată mai mult
Calendarul clarificărilor:
Orice operator economic interesat de procedura de achiziție publică are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare cu privire la documentația de atribuire publicată în SEAP.
Data limită de primire a solicitărilor de clarificări este: 20 zile înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor în SEAP.
Solicitările de clarificări vor fi transmise autorității contractante prin intermediul portalului SEAP disponibil la adresa www.e-licitatie.ro, cu respectarea termenului limită menționat anterior.
Potrivit art. 161 din Legea nr.98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări se va publica în SEAP în a 11 zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor în SEAP.
Arată mai mult
Răspunsurile la solicitările de clarificări vor fi publicate în SEAP de autoritatea contractantă la aceeași secțiune, fără a dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările, într-o singură etapă.
Valoarea totală estimată: 74402727.02 RON 💰
Scurtă descriere:
Ministerul Justiției, în calitate de autoritate contractantă intenționează să doteze instanțele de judecată cu sisteme de procesare și stocare performante, care vor găzdui o serie de aplicații specifice activității judiciare din instanțe, printre care și aplicația
Arată mai mult
Ecris 4.
Categoriile de echipamente care se doresc a fi achiziționate sunt următoarele:
- Servere Virtualizare Tip 1;
- Servere Virtualizare Tip 2;
- Servere Virtualizare Tip 3;
- Licențe Windows Server Datacenter (pentru 640 de Core-uri);
- Licențe Windows Server Standard (pentru 7.000 de Core-uri);
- Licențe Microsoft External Connector;
- Licențe SQL Enterprise (pentru 24 de Core-uri);
- Licențe SQL Standard (pentru 24 de Core-uri);
- Licențe management centralizat (System Center pentru 3.000 de Core-uri);
- Licențe acces client (Core – CAL);
- Storage (SAN) Tip 1;
- Storage (SAN) Tip 2;
- Storage (SAN) Tip 3;
- Switch FC Tip 1;
- Switch FC Tip 2;
- Soluție Tape Library;
- Rack 42U echipat (PDU + Ventilatoare + UPS 15000VA);
- Rack 24 U echipat(PDU + Ventilatoare + UPS 5000VA);
- KVM Tip 1;
- KVM Tip 2;
- UPS Servere 5000 KVA;
- NAS backup ;
- HUB USB 100 porturi;
Cantitățile si echipamentele se regăsesc in Sectiunea II -Caietul de sarcini (pct. 3- Descrierea produselor solicitate), parte a documentației de atribuire.
Durata: 12 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Finanțarea achiziției va fi realizată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNNR)
Informații suplimentare:
Informații privind acordului cadru și executarea acestuia:
Tip contract: Acord cadru de furnizare încheiat cu singur un operator economic;
Durata: 12 luni de la data semnării lui;
Caracteristicile celui mai mare contract subsecvent sunt următoarele:
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit în baza acordului cadru este de: 60.796,144,78 lei fără TVA.
Cantitățile de produse și valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit în baza acordului cadru se regăsește în in -Caietul de sarcini (pct. 3- Descriere).
Atribuirea contractelor subsecvente se va face ad hoc în funcție de necesitățile autorității contractante, frecventa fiind ( estimat): minim 1 contract - maxim 12 contracte subsecvente atribuite/an încheiate la un interval de minim 1 lună – maxim 4 luni.
Arată mai mult
IMPORTANT! In conformitate cu dispoziţiile art. 20, alin. 8), lit f) din HG nr. 395/2016 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Legea nr. 98/2016, cantităţile pe care autoritatea contractantă le stabileşte iniţial în documentaţia de atribuire reprezintă estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru, precum şi ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru.
Arată mai mult
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Decizia pronunțată în Cauza C 23/20 din 17 iunie 2021, a statuat că: „Articolul 49 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, punctele 7 și 8, precum și punctul 10 litera (a) din partea C din anexa V la această directivă coroborate cu articolul 33 din directiva menționată și cu principiile egalității de tratament și transparenței prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din aceasta din urmă trebuie interpretate în sensul că anunțul de participare trebuie să indice cantitatea și/sau valoarea estimată, precum și o cantitate și/sau o valoare maximă a produselor care urmează să fie furnizate în temeiul unui acord cadru și că odată ce această limită va fi atinsă, acordul cadru respectiv își va epuiza efectele”.
Arată mai mult
În temeiul acestei Decizii vă informăm faptul că cantitățile maxime estimate la punctul 3 din Caietul de sarcini pentru acordul cadru, nu vor putea fi depâșite.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Locaţiile de livrare ale acestora se găsesc în Anexa 1 la Caietul de sarcini - Echipamente şi locaţii.

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
-Cerința nr. 1:
Operatorul economic (ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant, susținător de terță parte) sau orice persoană care este membru al consiliului/organului de administrare, de conducere sau de supervizare al acestuia sau care are putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia să nu se afle în niciuna dintre situațiile menționate la art. 164 alin 1 din Legea 98/2016, privind motivele de excludere referitoare la condamnările penale.
Arată mai mult
-Cerința nr. 2
Operatorul economic (ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant, terț sustinător) să nu se afle în niciuna dintre situațiile menționate la art. 165 alin 1 din Legea nr. 98/2016, privind motivele de excludere referitoare la plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale.
Arată mai mult
-Cerința nr. 3:
Operatorul economic (ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant, susținător de terță parte) să nu se afle în niciuna dintre situațiile menționate la art. 167 din Legea 98/2016, privind motivele de excludere referitoare la procedura de insolvență, conflict de interese sau abateri profesionale.
Arată mai mult
Operatorul. ec. organizați ca societate pe acțiuni al cărui capital social este reprezentat prin acţiuni la purtător, vor face dovada identității deținătorilor/beneficiarilor reali ai acțiunilor la purtător.
În sensul definirii conflictului de interese astfel cum este prevăzut la art. 59-60 din Legea 98/2016, persoanele care dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante, în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt precizate in Formularul 1- Declarație privind conflictul de interese din Secțiunea IV- Formulare, acestea fiind:
Arată mai mult
George Bogdan Ilea, Secretar de Stat; George Cătălin Șerban, Secretar de Stat; Mihai Pașca, Secretar de Stat; Silvia Chiticaru, Director, DE; Dumitru Scutaru; director adj.DE; Adrian Diaconu, Director, DTI; Alexandru Stan, Director DC; Gabriela Vasilescu, șef BA;Radu Genes, șef SL;Simona Bâță, ofițer pr. I, CAP;Gabriela Rudău, ofițer pr. I, CAP;Marius Istrate, consilier achiziții publice, CAP;Oana Duică, ofițer pr. I,CAP;Gabriel Rusu, agent,CAP;Cristi Vișan, specialist IT, DTI;Cristi Nițoiu, specialist IT, DTI;Silviu Popa, specialist IT, CAB; Adrian Grecu, specialist IT, DTI; Petru Iacob, specialist IT, DTI;Marian Boboc, specialist IT, DTI;Daniel Ciortan, specialist IT, DTI; Mirela Mocanu, ofițer pr. I -viză CFP, DE; Lenuța Eteu ofițer pr. I-viză CFP, DE; Ionuț Stan, pajp ,DTI; Laurențiu Mălureanu, ofițer pr. I, CAP; Gabriela Sichigea, specialist IT, DTI; Adina Hașegan, Șef serviciu, SFCS.
Arată mai mult
Modalitatea de îndeplinire a cerințelor 1, 2 și 3 este următoarea:
A. Modalitatea de demonstrare preliminară prin DUAE
Formularul DUAE constă într-o declaraţie pe propria răspundere, ca dovadă preliminară care confirmă că operatorul economic nu se află în situațiile prevazute la art.164, art.165 si art.167 din Legea nr. 98/2016, îndeplineşte criteriile privind capacitatea, astfel cum au fost solicitate de autoritatea contractantă.
Arată mai mult
Operatorii economici vor completa DUAE cu informațiile aferente situației lor.
Formularul din documentația de atribuire postată în SEAP ( Formular 1- Declarație privind evitarea conflictului de interese) se va completa și se va încărca în SEAP de către ofertanti, terți susținători și subcontractanți (după caz) odată cu acesta .
Arată mai mult
Instrucțiuni privind modul de completare al DUAE se regăsesc in Instrucțiuni pentru ofertanti, pct. 1
B. Modalitate de demonstrare în etapa finală a evaluării – documente suport solicitate pentru verificarea informațiilor din DUAE (documente actualizate).
Autoritatea contractantă solicită ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate, prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE, cum ar fi:
Arată mai mult
a)Certificat de atestare fiscala privind îndeplinirea obligatiilor scadente de plată către bugetul de stat (bugetul general consolidat) din care să rezulte lipsa datoriilor restante la momentul prezentării;
b)Certificat de atestare fiscala privind îndeplinirea obligațiilor scadente de plată către bugetul local din care să rezulte lipsa datoriilor restante la momentul prezentării;
Notă: Pentru sediul principal se vor prezenta documente în termen de valabilitate din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art.165 alin.(1) din Legea 98/2016, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru pentru care există obligații de plată, se va prezenta o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate.
Arată mai mult
În etapa prevăzuta la art. 196 alin 2 din Legea 98/2016, op. ec. nu vor fi excluși din procedura de achiziție dacă se încadrează în dispozițiile: art. 165 alin 2, art. 166 alin. 2 și art. 167 alin 1 din Legea nr. 98/2016.
Documentele justificative care atestă faptul că op. ec. beneficiază de derogările de la articolele menționate anterior vor fi transmise autorității contractante în vederea evaluării acestora.
c) Certificat de cazier judiciar eliberat pentru op. ec.;
d)Certificat de cazier judiciar eliberat pentru membriii organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al operatorului economic sau a celor cu putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/ actul constitutiv ;
Arată mai mult
e)Documente justificative solicitate op. ec. organizați ca societate pe acțiuni al cărui capital social este reprezentat prin acţiuni la purtător, cum ar fi: Declarație pe propria răspundere cu privire la beneficiarii reali dată de reprezentantul legal al op. ec. însoțită de documentul eliberat de ONRC cu privire la beneficiarii reali.
Arată mai mult
f) Alte documente edificatoare, după caz.
NOTĂ: Se vor prezenta documente justificative actualizate, pentru terții susținători/subcontractanții (dacă este cazul) ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire.
Documente edificatoare pentru persoane juridice /fizice străine.
În cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit ofertantul nu se emit documente de natura celor solicitate mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situaţiile prevăzute la art. 164,165 şi167 din Legea 98/2016, autoritatea contractantă va accepta o declaraţie pe propria răspundere sau, dacă în ţara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declaraţia pe propria răspundere, o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens.
Arată mai mult
Documentele prezentate de ofertant vor fi transmise în limba de origine a ofertantului, însoțite de o traducere autorizată în lb. română.
Cerință:
-Operatorul economic trebuie să dovedească forma de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, care să confirme că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii sale precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul achizitiei. În situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din acord/contract pe care o vor realiza.
Arată mai mult
Modalitatea de îndeplinire a cerinței este următoarea:
A.Modalitatea de îndeplinire preliminară:
Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, operatorul economic ( ofertant individual, ofertant asociat, subcontractant, terț susținător) trebuie să completeze secțiunea dedicată din DUAE cu informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.
Arată mai mult
B.Modalitate de demonstrare în etapa finală a evaluării – documente suport solicitate pentru verificarea informațiilor din DUAE (documente actualizate):
Autoritatea contractantă solicită ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate, documente care demonstrează îndeplinirea informațiilor din DUAE cu privire la capacitatea de exercitare a activității profesionale, cum ar fi: Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului din raza căruia își are sediul op. ec. sau alte documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau de înregistrare/atestare ori apartenență din punct de vedere profesional din care să rezulte că ofertantul este legal constituit și nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii sale precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac acordului cadru.
Arată mai mult
În situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, se vor prezenta documente edificatoare din care să rezulte dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției, pentru partea din acordul cadru pe care o vor realiza.
Arată mai mult
Pentru persoane juridice /fizice străine: Se solicită documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau de înregistrare/atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din tara în care /ofertantul este legal constituit și nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii sale precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac acordului cadru. Documentele vor fi transmise în limba de origine, însoțite de o traducere autorizată a acestora în lb română.
Arată mai mult
Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anualaCerință:-Media cifrei de afaceri anuală generală minimă impusă operatorului economic (ofertant individual sau membrii grupului de operatori economici care depun oferta ) pe ultimele trei exerciții financiare anterioare ( 2019, 2020 și 2021) trebuie să fie de cel puţin 50.000.000 lei.În cazul organizațiilor non-profit (ex. universități, institute de cercetare, ONG-uri etc.), prin cifră de afaceri se înțeleg veniturile totale.Pentru calculul echivalenței euro/altă valută se va avea în vedere cursul mediu anual comunicat de BNR pentru fiecare an în parte.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Modalitatea de îndeplinire a cerinței este următoarea:A.Modalitatea de îndeplinire preliminară Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, operatorul economic trebuie să completeze secțiunea dedicată din DUAE cu informații despre media cifrei de afaceri anuală generală aferentă ultimelor trei exerciții financiare anterioare (2019,2020 și 2021).B.Modalitate de demonstrare în etapa finală a evaluării – documente suport solicitate pentru verificarea informațiilor din DUAEAutoritatea contractantă solicită ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate, prin care să demonstreze îndeplinirea cerinței privind media cifrei de afaceri anuală generală, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE.Aceste documente pot fi: - situaţii financiare sau a extrase din situaţiile financiare aferente ultimilor trei ani, respectiv, 2019,2020 și 2021 ( ex: bilanț contabil,rapoarte de audit,orice alte documente edificatoare în susținerea cifrei de afaceri).În cazul în care situația operatorul economic invocă susținerea acordată de unul sau mai mulți terți pentru demonstrarea situației economică și financiară, va prezenta un angajament ferm prin care se confirmă faptul că terţul/terții va pune/vor pune la dispoziţia ofertantului/asocierii resursele invocate.NOTĂ: Se vor prezenta documente justificative actualizate, pentru terții susținători (dacă este cazul) ai ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificatCerință: Operatorul economic trebuie să fi dus la bun sfârşit în ultimii 3 ani calculați retroactiv datei limită pentru depunerea ofertelor în SEAP, contracte de produse similare, la nivelul a maximum șapte contracte de furnizare /contracte subsecvente atribuite în baza unui acord cadru/note de comandă, având o valoare cumulată de cel puțin 50.000.000 lei fără TVA.Referința la ultimii 3 ani trebuie să fie întotdeauna calculată în sens invers plecând de la termenul limită pentru depunerea ofertelor în SEAP din anunțul de participare sau orice eventuală erată publicată ulterior de autoritatea contractantă prin care aceasta extinde perioada pentru depunerea ofertelor.În cazul în care oferta depusă a fost alta decât ofertă individuală, valoarea minimă solicitată se referă numai la partea executată efectiv de către operatorul economic.Prin sintagma „livrări de produse similare” se înțelege: furnizarea de echipamente de procesare și stocare (servere, swich-uri, storage-san, rack-uri, hub usb, nas-uri, licențe, KVM-uri). Experiența similară solicitată nu reprezintă experiență similară identică cu ceea ce urmează a se achiziționa ci se referă la categorii/tipuri de produse de complexitate comparabilă cu a celor care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, fiind utilizată o descriere generală raportată la domeniul în care se încadrează, care să garanteze că ofertantul are capacitate de a înțelege cerințele autorității contractante.NOTĂ: Daca un grup de operatori economici depune o oferta comună, atunci cerința privind experiența similara va fi îndeplinită prin cumul de către operatorii participanți. În cazul în care există unul sau mai mulți susținători, cerința privind experiența similară va fi îndeplinită prin cumul, după caz, cu cea a ofertantului.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Modalitatea de îndeplinire a cerinței este următoarea: A.Modalitatea de îndeplinire preliminară Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, operatorul economic trebuie să completeze secțiunea dedicată din DUAE cu informații despre livrările de produse efectuate în ultimii 3 ani calculați retroactiv datei limită pentru depunerea ofertelor în SEAP ( se va preciza numărul contractului, obiectul, valoarea acestuia, beneficiar, calitatea de ofertant individual/ asociat/subcontractant, informații despre partea executată efectiv din contractul invocat). B.Modalitate de demonstrare în etapa finală a evaluării – documente suport solicitate pentru verificarea informațiilor din DUAE Autoritatea contractantă solicită ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate, prin care să demonstreze îndeplinirea cerinței privind experiența profesională, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE. În cazul în care oferta este susţinută tehnico-profesional se va prezenta un angajament ferm prin care se confirmă faptul că terţul va pune la dispoziţia ofertantului/asocierii resursele invocate. Se solicită: Formularul 2 – Lista principalelor livrări de produse efectuate în cel mult ultimii 3 ani raportați la data publicării anunțului de participare în SEAP, cu indicarea valorilor, datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi ( document completat conform formularului din Secțiunea IV -Formulare). -Documente suport care probeazã îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE (copie contracte/ certificate/ procese verbale de recepţie/ documente constatatoare/ recomandãri emise sau contrasemnate de beneficiari etc.) . Prin contracte de furnizare/contracte subsecvente duse la bun sfârșit se înțelege: a) produse recepționate parțial, cu condiția ca specificul contractului/ activităților ce reprezintă experiență similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de achizitor ca rezultat independent; b) produse recepționate la finalul implementării contractului (sfârșitul implementării nu presupune expirarea perioadei de garanție a produselor livrate). În situaţia în care ofertantul a fost înfiinţat sau şi-a început activitatea economică de mai puţin de 3 ani, se va lua în considerare prezentarea informaţiilor corespunzătoare perioadei efective de activitate. Pentru o evaluare unitară a modului de îndeplinire a cerinţei, eventuala conversie leu-altă valută se face prin raportare la cursul mediu anual comunicat de Banca Naţională a României. Cursul leu/altă valută ce va fi luat în calcul este cursul BNR valabil la data la data publicării anunţului de participare în SEAP pentru prezenta procedură. NOTĂ: Se vor prezenta documente justificative actualizate, pentru terții susținători (dacă este cazul) ai ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire. Cerințe aplicabile terțului susținător Operatorul economic are dreptul, dacă este cazul şi în legătură cu un anumit contract de achiziţie publică/acord-cadru, să invoce susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si sau profesionala,indiferent de natura relaţiilor juridice existente între operatorul economic şi terţul/terţii respectiv/respectivi. În cazul în care ofertantul uzează de prevederile art 182 alin 1 din Legea 98/2016, invocând, după caz, susţinerea unui terţ/terți, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător(i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul. DUAE prezentat de terţul/terţii susţinător va include toate informaţiile menţionate la art 193 alin. (1) lit. a), precum şi informaţiile de la art 193 alin. (1) lit. b) din Legea 98/2016 care prezintă relevanţă pentru susţinerea acordată în cadrul procedurii de atribuire respective. În cazul în care operatorul economic îşi demonstrează situaţia economică şi financiară şi/sau capacitatea tehnică şi/sau profesională invocând şi susţinerea acordată, în conformitate cu prevederile art 182 alin. (1) şi (2) din Legea 98/2016, de către unul sau mai mulţi terţi, atunci operatorul economic are obligaţia de a dovedi autorităţii contractante că a luat toate măsurile necesare pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare, prezentând un angajament în acest sens din partea terţului/terţilor. Instrucțiunile autorității contractante privind completarea formularului DUAE se regăsesc în SECȚIUNEA II, parte a documentației de atribuire – Instrucțiuni pentru ofertanți, punctul 1 -Instrucțiuni privind DUAE. Document justificativ solicitat: – Acordul de asociere încheiat între operatorul economic ofertant (angajamentul de susținere). Odată cu angajamentul de susţinere, ofertantul/candidatul are obligaţia să prezinte documente transmise acestuia de către terţul/terţii susţinător/susţinători, din care să rezulte modul efectiv prin care terţul/terţii susţinător/susţinători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament. NOTCerințe aplicabile în cazul subcontractării unei părți din contract În cazul în care ofertantul intenţionează să subcontracteze o parte/părţi din contract, DUAE include şi informaţii privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată şi va avea anexat acordul de subcontractare. - Subcontractanţii pe a căror capacităţi se bazează ofertantul trebuie să completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate informaţiile menţionate la art. 193 alin. (1) lit. a), precum şi cele de la art 193 alin. (1) lit. b) din Legea 98/2016 care prezintă relevanţă din perspectiva capacităţilor subcontractanţilor pe care se bazează ofertantul în cadrul procedurii de atribuire respective. - În cazul subcontractanţilor pe a căror capacităţi ofertantul nu se bazează, DUAE va conţine numai informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a) din Legea 98/2016. Instrucțiunile autorității contractante privind completarea formularului DUAE se regăsesc în SECȚIUNEA II, parte a documentației de atribuire – Instrucțiuni pentru ofertanți, punctul 1 -instrucțiuni privind DUAE. Document justificativ: - Acordul de subcontractare (după caz); -Angajamentul ofertantului de a nu subcontracta părți din contract ulterior semnării contractului subsecvent fără acceptul autorității contractante, către operatori economici care nu au fost nominalizați ca fiind subcontractanți de specialitate în cadrul ofertei în alte condiții decât cele prevăzute la art. 219 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu cele ale art. 151 din H.G. nr. 395/2016, document care va constitui anexă la contract (după caz). NOTĂ Potrivit art 218 alin 1 din Legea 98/2016, autoritatea contractantă efectuează plăţi corespunzătoare părţii/părţilor din contract îndeplinite de către subcontractanţii propuşi în ofertă, dacă aceştia solicită, pentru servicii, produse furnizate contractantului potrivit contractului dintre contractant şi subcontractant în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, atunci când natura contractului permite acest lucru şi dacă subcontractanţii propuşi şi-au exprimat opţiunea în acest sens. În acord cu dispozițiile art. 219 alin 5 din Legea 98/2016, atunci când înlocuirea sau introducerea unor noi subcontractanţi are loc după atribuirea contractului, aceştia transmit certificatele şi alte documente necesare pentru verificarea inexistenţei unor situaţii de excludere şi, respectiv, a existenţei resurselor/capacităţilor corespunzătoare părţii lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit. În cazul în care din informaţiile şi documentele prezentate potrivit art 174 alin. (1) din Legea 98/2016 nu rezultă că subcontractantul propus are capacitatea tehnică şi profesională necesară pentru partea/părţile din contract pe care acesta urmează să o/le îndeplinească efectiv, autoritatea contractantă va respinge subcontractantul propus şi solicită ofertantului o singură dată înlocuirea acestuia şi prezentarea unui alt subcontractant care să aibă capacitatea tehnică şi profesională necesară pentru partea/părţile din contract pe care acesta urmează să o/le îndeplinească efectiv. Se vor prezenta documente justificative actualizate, pentru terții susținători/ subcontractanții (dacă este cazul) ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire. Instrucțiunile autorității contractante privind completarea formularului DUAE se regăsesc în SECȚIUNEA II, parte a documentației de atribuire – Instrucțiuni pentru ofertanți, punctul 1 -Instrucțiuni privind DUAE.
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2033-02-14 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-02-14 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică Denumire factor de evaluare: Garanția acordată produselor
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică Denumire factor de evaluare: Termen de livrare:
Criteriul de calitate (pondere): 30
Preț (pondere): 60

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 4265841
Contact
Punct de contact: Simona Mariana Bata
Adresă internet: www.just.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100161359 🌏

Referință
Informații suplimentare
Modificări ale documentației de atribuire:
Dacă este cazul, autoritatea contractantă poate modifica conținutul Documentației de Atribuire prin emiterea unui amendament la aceasta. Orice modificare se va realiza până la data limită pentru depunerea ofertelor în SEAP.
Toate amendamentele vor fi disponibile oricărui operator economic interesat prin accesarea secțiunii "Listă clarificări, notificări și decizii" din anunțul asociat acestei proceduri prin intermediul Sistemului electronic de achiziții publice, utilizând interfața: http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub.
Arată mai mult
În situația în care amendamentele emise de autoritatea contractantă presupun și modificări la nivelul anunțului de participare, eventualele Erate vor fi disponibile oricărui operator economic interesat prin accesarea secțiunii "Listă erate" din anunțul asociat acestei proceduri.
Arată mai mult
Documentaţia de atribuire atașată anunțului de participare publicat în SEAP cuprinde:
Secțiunea I -Instrucțiuni pentru ofertanți ( DUAE solicitare inclus);
Secţiunea II - Caiet de sarcini;
Secţiunea III – Clauze contractuale;
Secţiunea IV – Formulare.
Notă:
-Potențiali Ofertanți, rezidenți în țările Comunității Europene și țările Spațiului Economic European (EEA), pot consulta site-ul web al Comisiei Europene - DG Creștere economică disponibile la următoarea adresă: http://ec.europa.eu/markt/ecertis/searchDocument.do pentru a identifica și compara documentele echivalente (dacă sunt disponibile) solicitate de către Autoritatea Contractantă în documentație.
Arată mai mult
-Cerințele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Arată mai mult
-În temeiul OUG nr.156 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene publicată în MO nr. 190 din 17.11.2022, Ministerul Justiției poate achiziționa produsele care fac obiectul procedurii de atribuire a acordului cadru din fonduri alocate în PNNR, urmând a fi transferate cu titlu gratuit în patrimoniul instituțiilor din sistemul judiciar ( a se vedea locațiile din Anexa 1- Echipamente și locații la Caietul de sarcini), astfel cum este prevăzut la:
Arată mai mult
“ Art. II - (1) Prin derogare de la prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Justiţiei poate achiziţiona produse, servicii, lucrări necesare implementării investiţiei I.4 "Digitalizarea sistemului judiciar", aferente componentei 7 "Transformare digitală", poate angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi poate utiliza creditele bugetare în cadrul proiectelor/investiţiilor finanţate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă, atât pentru instituţiile publice pentru care ministrul justiţiei este ordonator principal de credite, cât şi pentru instituţiile publice din sistemul judiciar beneficiare ale proiectelor/investiţiilor respective, altele decât cele pentru care ministrul justiţiei este ordonator principal de credite.
Arată mai mult
(2) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (6) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Justiţiei, în cadrul proiectelor/investiţiilor finanţate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă, poate utiliza creditele bugetare aprobate, poate cuprinde în listele de investiţii şi poate achiziţiona produse, servicii, lucrări necesare implementării investiţiei I.4 "Digitalizarea sistemului judiciar", aferente componentei 7 "Transformare digitală", pentru ordonatorii de credite din sistemul judiciar.
Arată mai mult
(3) În aplicarea prevederilor alin. (2), Ministerul Justiţiei transmite produsele, rezultatul serviciilor şi lucrărilor, cu titlu gratuit, în patrimoniul instituţiilor publice pentru care ministrul justiţiei este ordonator principal de credite, prin ordin al ministrului justiţiei, precum şi al altor instituţii publice din sistemul judiciar care sunt beneficiare ale proiectelor/investiţiilor respective, prin proces-verbal de predare-preluare.
Arată mai mult
(4) Dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul altor ordonatori de credite, instituţii publice din sistemul judiciar, în ipoteza achiziţionării de produse, servicii, lucrări necesare implementării investiţiei I.4 "Digitalizarea sistemului judiciar", aferente componentei 7 "Transformare digitală", pentru alte instituţii publice din sistemul judiciar care sunt beneficiare ale proiectelor/investiţiilor respective".
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenul limită de exercitare a căilor de atac sunt cele prevăzute la art.8 alin 1 lit a) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și
completările ulterioare.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Ministerul Justitiei
Adresa poștală: Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741 Bucureşti, România
Telefon: +40 372041115 📞
E-mail: achizitiipublice@just.ro 📧
Adresă internet: www.just.ro 🌏
Sursa: OJS 2023/S 002-004109 (2022-12-29)
Informaţii suplimentare (2023-02-01)
Obiect
Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Pachete software pentru gestionarea licenţelor 📦

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-02-01 📅
Termen-limită de depunere: 2023-02-27 📅
Data publicării: 2023-02-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 026-073985
Se referă la anunț: 2023/S 002-004109
Număr JO-S: 26
Sursa: OJS 2023/S 026-073985 (2023-02-01)
Informaţii suplimentare (2023-02-15)
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-02-15 📅
Termen-limită de depunere: 2023-03-06 📅
Data publicării: 2023-02-20 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 036-106386
Număr JO-S: 36
Sursa: OJS 2023/S 036-106386 (2023-02-15)
Informaţii suplimentare (2023-02-27)
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-02-27 📅
Data publicării: 2023-03-03 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 045-133863
Număr JO-S: 45
Informații suplimentare
Toate celelalte informații rămân nemodificate.
Sursa: OJS 2023/S 045-133863 (2023-02-27)
Anunt de atribuire (2023-08-07)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 54651106.56 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-08-07 📅
Data publicării: 2023-08-11 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 154-491826
Număr JO-S: 154

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-08-04 📅
Nume: Connections Consult
Numărul național de înregistrare: RO17753763
Adresa poștală: Strada Buzeşti, Nr. 75-77, Sector: 1
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 011013
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 0722523306 📞
E-mail: bogdan.florea@connectionsconsult.ro 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Adresă internet: http://www.connectionsconsult.ro 🌏
Nume: ASEE Solutions
Numărul național de înregistrare: RO 6614131
Adresa poștală: Strada Frumoasă, Nr. 30
Cod poștal: 010987
Telefon: +40 212064500 📞
E-mail: simona.sterea@asseco-see.com 📧
Adresă internet: www.asseco-see.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 54651106.56 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
Sursa: OJS 2023/S 154-491826 (2023-08-07)
Anunt de atribuire (2023-09-01)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 54651106.56 RON 💰

Autoritatea contractantă
Contact
E-mail: achizitiipublice@just.ro 📧

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-09-01 📅
Data publicării: 2023-09-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 171-538519
Număr JO-S: 171

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-08-28 📅
Valoarea totală a achiziției: 30563144.70 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 171-538519 (2023-09-01)