Avand in vedere: - faptul că Direcția Generală de Salubritate Sector 3 are încheiate contracte de colectare a deșeurilor cu utilizatori persoane fizice și juridice - faptul că Direcția Generală de Salubritate Sector 3 colectează deșeurile abandonate pe domeniul public, conform Legii de salubrizare a localităților nr. 101/2006: Operatorii licenţiaţi pentru desfăşurarea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor, cu excepţia deşeurilor periculoase cu regim special, au obligaţia să colecteze deşeurile abandonate şi, în cazul în care producătorul/deţinătorul de deşeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curăţarea şi refacerea mediului, precum şi cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administraţiei publice locale. După identificarea producătorului/deţinătorului de deşeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile efectuate de autoritatea administraţiei publice locale, cât şi sancţiunile contravenţionale. - HCLS3 nr. 240/30.07.2020 privind darea în administrare a furnizării/prestării activității serviciului public de salubrizare de sortare a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare în stații de sortare. - contractului de prestări servicii nr. 8762/10.08.2020 încheiat intre Direcția Generalâ de Salubritate Sector 3 și SD3 Salubritate și Deszăpezire S3 SRL, - adresa primita de la Garda Nationala de Mediu nr. 437/2022 din data de 17.02.2022, prin care se suspenda autorizatia de Mediu a SD3 Salubritate și Deszăpezire S3, În vederea eliminarii a deșeurilor provenite de pe raza Sectorului 3, este necesară contractarea unor servicii de eliminare prin depozitare de catre un operator economic autorizat în acest sens. Avand in vedere ca prevederile legale si din dorinta contribuiri la un mediu curat si sanatos, este necesara identificarea unor operatori economici care sa preia deseurile spre depozitare. In vederea respectarii legislatiei in vigoare, privind regimul deșeurilor Directia Generala de Salubritate Sector 3 doreste contractarea unor Servicii de depozitare a deseurilor. Conform OG.92/ 2021 privind regimul deșeurilor: Art. 23. Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului să efectueze operaţiuni de colectare de deşeuri au obligaţia să le predea numai la instalaţii autorizate pentru efectuarea unei operaţiuni de eliminare sau valorificare, după caz, prevăzute în anexele nr. 3 şi 7, cu respectarea prevederilor art. 21. Atentie :Numărul de zile până la care se pot solicita clarificari înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor: 18 zile. Autoritatea Contractantă va răspunde in mod cconsolidat tuturor solicitarilor de clarificari in a 11 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor, avand in vedere ca potrivit art 161 din Legea 98/2016, operatorii economici trebuie sa aiba cel putin 10 zile inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor pentru a-si intocmi oferta, in conformitate cu raspunsurile si informatiile suplimentare publicate de Autoritatea Contractanta.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-06-14.
Achiziția publică a fost publicată pe 2022-05-04.
Anunţ de participare (2022-05-04) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii privind deşeurile menajere şi deşeurile
Număr de referință: 39793637_2022_PAAPD1357481
Scurtă descriere:
Avand in vedere:
- faptul că Direcția Generală de Salubritate Sector 3 are încheiate contracte de colectare a deșeurilor cu utilizatori persoane fizice și juridice
- faptul că Direcția Generală de Salubritate Sector 3 colectează deșeurile abandonate pe domeniul public, conform Legii de salubrizare a localităților nr. 101/2006: Operatorii licenţiaţi pentru desfăşurarea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor, cu excepţia deşeurilor periculoase cu regim special, au obligaţia să colecteze deşeurile abandonate şi, în cazul în care producătorul/deţinătorul de deşeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curăţarea şi refacerea mediului, precum şi cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administraţiei publice locale. După identificarea producătorului/deţinătorului de deşeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile efectuate de autoritatea administraţiei publice locale, cât şi sancţiunile contravenţionale.
- HCLS3 nr. 240/30.07.2020 privind darea în administrare a furnizării/prestării activității serviciului public de salubrizare de sortare a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare în stații de sortare.
- contractului de prestări servicii nr. 8762/10.08.2020 încheiat intre Direcția Generalâ de Salubritate Sector 3 și SD3 Salubritate și Deszăpezire S3 SRL,
- adresa primita de la Garda Nationala de Mediu nr. 437/2022 din data de 17.02.2022, prin care se suspenda autorizatia de Mediu a SD3 Salubritate și Deszăpezire S3,
În vederea eliminarii a deșeurilor provenite de pe raza Sectorului 3, este necesară contractarea unor servicii de eliminare prin depozitare de catre un operator economic autorizat în acest sens.
Avand in vedere ca prevederile legale si din dorinta contribuiri la un mediu curat si sanatos, este necesara identificarea unor operatori economici care sa preia deseurile spre depozitare.
In vederea respectarii legislatiei in vigoare, privind regimul deșeurilor Directia Generala de Salubritate Sector 3 doreste contractarea unor Servicii de depozitare a deseurilor.
Conform OG.92/ 2021 privind regimul deșeurilor:
Art. 23.
Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului să efectueze operaţiuni de colectare de deşeuri au obligaţia să le predea numai la instalaţii autorizate pentru efectuarea unei operaţiuni de eliminare sau valorificare, după caz, prevăzute în anexele nr. 3 şi 7, cu respectarea prevederilor art. 21.
Atentie :Numărul de zile până la care se pot solicita clarificari înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor: 18 zile.
Autoritatea Contractantă va răspunde in mod cconsolidat tuturor solicitarilor de clarificari in a 11 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor, avand in vedere ca potrivit art 161 din Legea 98/2016, operatorii economici trebuie sa aiba cel putin 10 zile inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor pentru a-si intocmi oferta, in conformitate cu raspunsurile si informatiile suplimentare publicate de Autoritatea Contractanta.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii privind deşeurile menajere şi deşeurile📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2022-05-04 📅
Termen-limită de depunere: 2022-06-14 📅
Data publicării: 2022-05-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 089-243343
Număr JO-S: 89
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere: Avand in vedere:
- faptul că Direcția Generală de Salubritate Sector 3…
… are încheiate contracte de colectare a deșeurilor cu utilizatori persoane fizice și juridice
… colectează deșeurile abandonate pe domeniul public, conform Legii de salubrizare a localităților nr. 101/2006: Operatorii licenţiaţi pentru desfăşurarea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor, cu excepţia deşeurilor periculoase cu regim special, au obligaţia să colecteze deşeurile abandonate şi, în cazul în care producătorul/deţinătorul de deşeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curăţarea şi refacerea mediului, precum şi cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administraţiei publice locale. După identificarea producătorului/deţinătorului de deşeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile efectuate de autoritatea administraţiei publice locale, cât şi sancţiunile contravenţionale.
- HCLS3 nr. 240/30.07.2020 privind darea în administrare a furnizării/prestării activității serviciului public de salubrizare de sortare a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare în stații de sortare.
- contractului de prestări servicii nr. 8762/10.08.2020 încheiat intre Direcția Generalâ de Salubritate Sector 3 și SD3 Salubritate și Deszăpezire S3 SRL,
- adresa primita de la Garda Nationala de Mediu nr. 437/2022 din data de 17.02.2022, prin care se suspenda autorizatia de Mediu a SD3 Salubritate și Deszăpezire S3,
În vederea eliminarii a deșeurilor provenite de pe raza Sectorului 3, este necesară contractarea unor servicii de eliminare prin depozitare de catre un operator economic autorizat în acest sens.
Avand in vedere ca prevederile legale si din dorinta contribuiri la un mediu curat si sanatos, este necesara identificarea unor operatori economici care sa preia deseurile spre depozitare.
In vederea respectarii legislatiei in vigoare, privind regimul deșeurilor Directia Generala de Salubritate Sector 3 doreste contractarea unor Servicii de depozitare a deseurilor.
Conform OG.92/ 2021 privind regimul deșeurilor:
Art. 23.
Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului să efectueze operaţiuni de colectare de deşeuri au obligaţia să le predea numai la instalaţii autorizate pentru efectuarea unei operaţiuni de eliminare sau valorificare, după caz, prevăzute în anexele nr. 3 şi 7, cu respectarea prevederilor art. 21.
Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului să efectueze operaţiuni de colectare de deşeuri au obligaţia să le predea numai la instalaţii autorizate pentru efectuarea unei operaţiuni de eliminare sau valorificare, după caz, prevăzute în anexele nr. 3 şi 7, cu respectarea prevederilor art. 21.
Atentie :Numărul de zile până la care se pot solicita clarificari înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor: 18 zile.
Autoritatea Contractantă va răspunde in mod cconsolidat tuturor solicitarilor de clarificari in a 11 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor, avand in vedere ca potrivit art 161 din Legea 98/2016, operatorii economici trebuie sa aiba cel putin 10 zile inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor pentru a-si intocmi oferta, in conformitate cu raspunsurile si informatiile suplimentare publicate de Autoritatea Contractanta.
Autoritatea Contractantă va răspunde in mod cconsolidat tuturor solicitarilor de clarificari in a 11 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor, avand in vedere ca potrivit art 161 din Legea 98/2016, operatorii economici trebuie sa aiba cel putin 10 zile inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor pentru a-si intocmi oferta, in conformitate cu raspunsurile si informatiile suplimentare publicate de Autoritatea Contractanta.
Valoarea totală estimată: 51 625 800 RON 💰
Scurtă descriere:
Acordul cadru se solicita pentru o perioada de 12 luni iar in vederea calcularii valorii estimate s-a tinut cont de faptul ca în anul anterior, conform rapoartelor, cantitatea maxima a deșeurilor a fost de aproximativ 15.000 tone/ luna colectate la nivelul de Sectorului 3. Cantitatea de 24 tone/luna solicitata este considerata minima in cazul in care nu se pot colecta deseuri sau in cazul in care pot fi indeplinite toate conditiile legale in vederea respectarii - HCLS3 nr. 240/30.07.2020 privind darea în administrare a furnizării/prestării activității serviciului public de salubrizare de sortare a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare în stații de sortare. Prestatorul are obligatia de a mentine valabile toate autorizatiile legale pe toata durata executarii contractului, in caz contrar, contractual va fi automat reziliat.

Directia Generala de Salubritatea Sector 3 poate renunte la o parte din Servicii daca intervin modificari/hotarari legislative.
Durata: 12 luni Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Bucuresti, Sector 3
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Operatorii economici au obligația completării și prezentării inițiale a formularului DUAE (inclusiv pentru asociați/subcontractanți/ terți susținători) ca primă dovadă a neîncadrării în situațiile de excludere și a îndeplinirii cerințelor de participare. Ofertantul clasat pe primul loc, dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, face dovada neîncadrarii în situațiile de excludere, prin prezentarea, la solicitarea AC, a urmatoarelor informații și documente:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Pentru respectarea prevederilor art. 164 - se vor prezenta, asa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv, cazierul judiciar al operatorului economic și cazierul judiciar al persoanelor care sunt membri ai organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia.

Pentru respectarea prevederilor art. 165 - se vor prezenta certificate de atestare fiscala de la bugetul local si de la bugetul general consolidat privind lipsa datoriilor pentru sediul social. Documentele trebuie să fie valabile la momentul prezentării.

Pentru sediile secundare/punctele de lucru detinute conform certificatului constatator emis de ONRC/actul constitutiv, cerinta se va putea demonstra printr-o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate.

Pentru respectarea prevederilor art. 167 - se va prezenta cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv, certificatul constatator ONRC, documente constatatoare, alte documente considerate edificatoare de catre operatorii economici participanți la procedură.

!!! Dupa caz, se pot depune documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogarile prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice; Odata cu DUAE se va depune angajamentul ferm al terțului sustinator din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, sau după caz, a acordului de subcontractare și/sau a acordului de asociere. În cazul operatorilor economici straini se vor prezenta documente echivalente emise în conformitate cu legislatia aplicabila în tara de rezidenta, însoțite de traducerea autorizată in limba romana.

Nedepunerea DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociat/tert susținător) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.
În cazul în care ofertantul/candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător (i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
În cazul în care ofertantul/candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător (i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul.
Pentru respectarea prevederilor art. 59-60 din Legea 98/2016 - se va prezenta declarația pe proprie răspundere conform modelului de formular nr. 4, de către fiecare ofertant/asociat, terț susținător/ subcontractant, după caz, odată cu depunerea DUAE și a ofertei în SEAP.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Pentru respectarea prevederilor art. 59-60 din Legea 98/2016 - se va prezenta declarația pe proprie răspundere conform modelului de formular nr. 4, de către fiecare ofertant/asociat, terț susținător/ subcontractant, după caz, odată cu depunerea DUAE și a ofertei în SEAP.
Persoanele ce dețin functii de decizie în cadrul autorității contractante în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt următoarele:
ROXANA-BEATRICE SMADA, Director General
OVIDIU-CĂTĂLIN IUREA, Director
ADRIAN-MIHAI SUDITU, Director
ALEXANDRU GHINEA, Director
VICTORIA PETRE, Sef Serviciu
MIHAI-RĂZVAN CIORANU, Sef Serviciu
MIRCEA-IONUT DUMITRESCU, Sef Serviciu
EDUARD-MARCEL MORARU, Sef Serviciu
MARIUS-ȘTEFAN JIANU, Șef Birou
VASILE- LUCIAN CIOCAN, Sef Serviciu
ANDREEA-GABRIELA CIOBOATA, Sef Serviciu
LAURENȚIU-CRISTIAN TOMA, Șef Birou
ANDREEA MATEI, Sef Birou
ALINA-MARIANA MIHĂIȚĂ, Șef Birou
IOANA CRISTIAN, Șef Birou
DANIEL PUȘCĂ, Șef Birou
ANA-MARIA STANIMIR, Șef Birou
VALENTIN NEDELCU, Șef Serviciu
GHEORGHE LEUȘTEAN, Inspector de specialitate
ADRIAN-VALENTIN MIHAI, Inspector de specialitate
MIHAELA-GABRIELA MARIN, Inspector de specialitate
CLAUDIA ALEXANDRA DĂSCĂLESCU, Inspector de specialitate
Atentie!!!
Toate documentele justificative trebuie sa fie valabile la data prezentarii acestora. Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor.
Potrivit prevederilor art. 193 din Legea nr. 98/2016, privind achizitiile publice, autoritatea contractanta va accepta in cadrul ofertelor DUAE (Documentul Unic de Achizitie European) in locul documentelor solicitate in vederea demonstrarii cerintelor de calificare, inclusiv a capacitatii de exercitare, ca dovada preliminara.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Potrivit prevederilor art. 193 din Legea nr. 98/2016, privind achizitiile publice, autoritatea contractanta va accepta in cadrul ofertelor DUAE (Documentul Unic de Achizitie European) in locul documentelor solicitate in vederea demonstrarii cerintelor de calificare, inclusiv a capacitatii de exercitare, ca dovada preliminara.
Răspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participă la procedură vor fi completate în SEAP în mod direct, după autentificare, de către fiecare participant.
Detalii cu privire la întocmirea DUAE veți regăsi, după autentificarea în sistem, în secțiunea „Informații DUAE” – Ghid de completare DUAE.
Înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractanta va solicita ofertantilor admisi la finalizarea evaluarii ofertelor (inclusiv de ofertantul asociat sau tertul sustinator, dupa caz), pana la data incheierii raportului procedurii de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, privind achizitiile publice, sa prezinte documentele justificative actualizate prin care sa demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informatiile cuprinse în DUAE. DUAE se va depune, dupa caz, si de catre lider, asociat, tert sustinator, subcontractant.

1. Certificat ONRC sau echivalent
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică/sectorială.

Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor, la nivelul unui DUAE distinct.
Modalitatea de îndeplinire: la termenul limita de depunere se prezinta DUAE, urmand ca documentele solicitate sa se prezinte doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. În vederea respectării principiului recunoasterii reciproce, operatorii economici nerezidenti, vor prezenta certificari/autorizatii/documente corespunzatoare emise in tara de rezidenta care confirma posibilitatea prestarii activitatii contractului - documente care dovedesc o forma de înregistrare / atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional în conformitate cu prevederile legale din tara în care ofertantul este rezident, care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE/documente echivalente emise în tara de rezidenta.

2. Operatorii economici care depun ofertă trebuie să demonstreze autorizarea societătii, de către Autoritatea de Supraveghere Finaciară (ASF) pentru clasa de asigurări ofertată, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie și ale și Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din România.

Modalitatea de îndeplinire: la termenul limita de depunere se prezinta DUAE, urmand ca documentele solicitate sa se prezinte doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor: certificari/autorizari corespunzatoare emise in tara de rezidenta.

Capacitatea tehnică și profesională:
Proportia de subcontractareProportia de subcontractareOperatorii economici participanti la procedură vor preciza partea/partile din contract pe care intentioneaza sa o/le subcontracteze.In cazul in care Ofertantul va subcontracta o parte din contract, are obligatia de a completa, DUAE- sectiunea "Criteriile de selectie"-pct. C "Capacitatea tehnica si profesionala", cu indicarea explicita a procentului la care se ridica partea/ partile subcontractate pentru fiecare subcontractant declarat.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE separat de către subcontractanti. Odata cu DUAE se va prezenta acordul de asociere si/sau subcontractare.Inainte de semnarea contractului trebuie sa fie prezentate contractele incheiate intre contractant si subcontractanti, conform prevederilor art. 218 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-09-14 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-06-14 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Distanta de la Groapa de gunoi fata de centrul operational al Autoritatii Contractante ( B-dul Nicolae Grigorescu x Splaiul Unirii) calculata pe drumuri publice destinate categoriilor autovehiculelor din categoria O4 (Semiremorci) + N3 cap tractor. – 30 %
Criteriul de calitate (pondere): 30
Preț (pondere): 70
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Precizari privind termenul (termenele) pentru procedurile de contestare Conform prevederilor Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac
Precizari privind termenul (termenele) pentru procedurile de contestare Conform prevederilor Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Sursa: OJS 2022/S 089-243343 (2022-05-04)
Informaţii suplimentare (2022-07-01) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Referință Date
Data trimiterii: 2022-07-01 📅
Termen-limită de depunere: 2022-08-08 📅
Data publicării: 2022-07-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 128-365719
Se referă la anunț: 2022/S 089-243343
Număr JO-S: 128
Sursa: OJS 2022/S 128-365719 (2022-07-01)
Anunt de atribuire (2022-08-05) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2022-08-05 📅
Data publicării: 2022-08-10 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 153-437901
Număr JO-S: 153
Sursa: OJS 2022/S 153-437901 (2022-08-05)