Achiziția este necesară și oportună pentru dotarea obiectivului de investiții ”Institutul de cercetări avansate de mediu”, astfel încât să se asigure infrastructura de cercetare la standardele ridicate și pentru atingerea obiectivelor prevăzute în proiectul cu finanțare nerambursabilă și contribuție a achizitorului, astfel: • Achiziționarea a minim 14 echipamente de Cercetare Dezvoltare de peste 100.000 euro (TVA inclus) • Achiziționarea a minim 150 echipamente de Cercetare Dezvoltare Acestea sunt destinate dotării laboratoarelor prevăzute în proiect cu suprafața minimă de 2500 mp și vor fi utilizate în activitatea de cercetare, în prima etapă, de minim 20 de cercetători noi și 10 cercetători transferați din cadrul Universității de Vest din Timișoara. În cadrul acestei proceduri autoritatea contractantă intenţionează să încheie contracte pentru echipamente de laborator în valoare estimată de 1.497.785,60 lei fără TVA, urmând ca eventuala economie realizată să fie utilizată pentru achiziția de echipamente și respectiv softuri în a doua etapă într-o nouă procedură de achiziție. Pentru asigurarea unei unei largi participări, inclusiv a producătorilor de echipamente, s-a optat pentru împărțirea în 16 loturi. Numar zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor va fi de: 18 zile Termenul limita pana la care autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor va fi in a 11 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-02-01.
Achiziția publică a fost publicată pe 2022-12-27.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2022-12-27) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Echipamente de laborator, optice şi de precizie (cu excepţia ochelarilor)
Număr de referință: 425067020211
Scurtă descriere:
Achiziția este necesară și oportună pentru dotarea obiectivului de investiții ”Institutul de cercetări avansate de mediu”, astfel încât să se asigure infrastructura de cercetare la standardele ridicate și pentru atingerea obiectivelor prevăzute în proiectul cu finanțare nerambursabilă și contribuție a achizitorului, astfel:
• Achiziționarea a minim 14 echipamente de Cercetare Dezvoltare de peste 100.000 euro (TVA inclus)
• Achiziționarea a minim 150 echipamente de Cercetare Dezvoltare
Acestea sunt destinate dotării laboratoarelor prevăzute în proiect cu suprafața minimă de 2500 mp și vor fi utilizate în activitatea de cercetare, în prima etapă, de minim 20 de cercetători noi și 10 cercetători transferați din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
În cadrul acestei proceduri autoritatea contractantă intenţionează să încheie contracte pentru echipamente de laborator în valoare estimată de 1.497.785,60 lei fără TVA, urmând ca eventuala economie realizată să fie utilizată pentru achiziția de echipamente și respectiv softuri în a doua etapă într-o nouă procedură de achiziție. Pentru asigurarea unei unei largi participări, inclusiv a producătorilor de echipamente, s-a optat pentru împărțirea în 16 loturi.
Numar zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor va fi de: 18 zile
Termenul limita pana la care autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor va fi in a 11 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor.

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Altele
Numele autorității contractante: Universitatea de Vest din Timisoara
Adresa poștală: Strada: Bd. Vasile Parvan , nr. 4
Cod poștal: 300223
Orașul poștal: Timisoara
Contact
Adresă internet: http://www.uvt.ro🌏
E-mail: monica.brihan@e-uvt.ro📧
Telefon: +40 755240247📞
Fax: +40 256592381 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100161267🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2022-12-27 📅
Termen-limită de depunere: 2023-02-01 📅
Data publicării: 2022-12-30 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 252-733395
Număr JO-S: 252
Informații suplimentare
1. DUAE se va completa de catre operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor.
In cazul in care operatorul economic intentioneaza sa subcontracteze o parte /parti din contract, DUAE include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti.
DUAE contine si informatii cu privire la entitatea publica sau partea terta responsabila cu intocmirea documentelor justificative, precum si o declaratie oficiala care sa ateste ca operatorul economic are obligatia sa furnizeze, la cerere si fara intarziere, documentele justificative respective.
Entitatea contractanta accepta la momentul depunerii ofertelor DUAE. Doar ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, va prezenta documente justificative actualizate prin care demonstreaza indeplinirea tuturor informatiilor cuprinse in DUAE.
2. Procedura de achizitie se va desfasura in doua faze:
faza 1: Comisia de evaluare analizeaza DUAE in conformitate cu prevederile documentatiei de atribuire, introduce in SEAP rezultatul admis/respins si comunica fiecarui ofertant ce a fost respins motivele care au stat la baza acestei respingeri, iar celorlalti li se aduce la cunostiinta faptul ca se trece la etapa urmatoare de verificare.
faza 2: Comisia de evaluare analizeaza si verifica fiecare oferta atat din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cat si din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implica. Aplica criteriul de atribuire si intocmeste clasamentul, introduce in SEAP rezultatuladmis/respins, comunica fiecarui ofertant ce a fost respins motivele care au stat la baza acestei respingeri, si deschide in SEAP sesiunea pentru prezentarea documentelor suport aferente DUAE depuse de ofertantul de pe primul loc, acordand un termen de raspuns.
In situatia in care ofertantul clasat pe primul loc nu demonstreaza in mod corespunzator indeplinirea integrala a tuturor criteriilor de calificare, entitatea contractanta solicita ofertantului clasat pe locul urmator sa depuna toate documentele justificative ca dovada a informatiilor cuprinse in DUAE.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mica
Comisia de evaluare elaboreaza Raportul procedurii, il incarca in SEAP si transmite comunicare privind acceptarea ofertei sale si informeaza ofertantii cu privire la rezultatul procedurii.
3. Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificari cu privire la continutul documentatiei de atribuire. Solicitarile de clarificari se vor adresa in mod exclusiv in SEAP,
la sectiunea „Intrebari“, iar raspunsurile vor fi publicate de entitatea contractanta in SEAP la sectiunea „Documentatie si clarificari“.
4. Comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare privind ofertele depuse in SEAP, la sectiunea „Intrebari“, iar operatorii economici vor transmite raspunsurile si eventualele documente solicitate de comisia de evaluare pe parcursul evaluarii ofertelor raspunsurile in SEAP la sectiunea „Intrebari“, sub forma unuia sau mai multor documente/fisiere semnate cu semnatura electronica extinsa.
5. Pt vizualizarea DA încarcate în SEAP operatorii economici trebuie sa aiba un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic (acest program fiind disponibil gratuit pe site-urile furnizorilor de semnatura electronica).
6.Contractul poate fi modificat in conditiile prevazute de art.221 lit.c) din Legea 98/2016 privind achizitiile publice.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Achiziția este necesară și oportună pentru dotarea obiectivului de investiții ”Institutul de cercetări avansate de mediu”, astfel încât să se asigure infrastructura de cercetare la standardele ridicate și pentru atingerea obiectivelor prevăzute în proiectul cu finanțare nerambursabilă și contribuție a achizitorului, astfel:
Achiziția este necesară și oportună pentru dotarea obiectivului de investiții ”Institutul de cercetări avansate de mediu”, astfel încât să se asigure infrastructura de cercetare la standardele ridicate și pentru atingerea obiectivelor prevăzute în proiectul cu finanțare nerambursabilă și contribuție a achizitorului, astfel:
• Achiziționarea a minim 14 echipamente de Cercetare Dezvoltare de peste 100.000 euro (TVA inclus)
• Achiziționarea a minim 150 echipamente de Cercetare Dezvoltare
Acestea sunt destinate dotării laboratoarelor prevăzute în proiect cu suprafața minimă de 2500 mp și vor fi utilizate în activitatea de cercetare, în prima etapă, de minim 20 de cercetători noi și 10 cercetători transferați din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Acestea sunt destinate dotării laboratoarelor prevăzute în proiect cu suprafața minimă de 2500 mp și vor fi utilizate în activitatea de cercetare, în prima etapă, de minim 20 de cercetători noi și 10 cercetători transferați din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
În cadrul acestei proceduri autoritatea contractantă intenţionează să încheie contracte pentru echipamente de laborator în valoare estimată de 1.497.785,60 lei fără TVA, urmând ca eventuala economie realizată să fie utilizată pentru achiziția de echipamente și respectiv softuri în a doua etapă într-o nouă procedură de achiziție. Pentru asigurarea unei unei largi participări, inclusiv a producătorilor de echipamente, s-a optat pentru împărțirea în 16 loturi.
În cadrul acestei proceduri autoritatea contractantă intenţionează să încheie contracte pentru echipamente de laborator în valoare estimată de 1.497.785,60 lei fără TVA, urmând ca eventuala economie realizată să fie utilizată pentru achiziția de echipamente și respectiv softuri în a doua etapă într-o nouă procedură de achiziție. Pentru asigurarea unei unei largi participări, inclusiv a producătorilor de echipamente, s-a optat pentru împărțirea în 16 loturi.
Numar zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor va fi de: 18 zile
Termenul limita pana la care autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor va fi in a 11 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Valoarea totală estimată: 1497785.6 RON 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 16
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 16
Denumirea lotului: Autoutilitară pregătită pentru funcţia de autolaborator
Numărul lotului: 14
Scurtă descriere: conform Caietului de sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 172 800 RON 💰
Durata: 2 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Program / Proiect Programul Operational Competitivitate - POC
Denumirea lotului: Sonometru digital
Numărul lotului: 7
Valoarea estimată fără TVA: 3 400 RON 💰
Denumirea lotului: Echipamente pentru autolaborator mobil de ecologie
Numărul lotului: 15
Valoarea estimată fără TVA: 121370.60 RON 💰
Denumirea lotului: Set consumabile
Numărul lotului: 2
Valoarea estimată fără TVA: 5 520 RON 💰
Denumirea lotului: Analizor TOC
Numărul lotului: 5
Valoarea estimată fără TVA: 207 936 RON 💰
Denumirea lotului: GPS sistem de navigatie pentru investigatiile de teren
Numărul lotului: 8
Valoarea estimată fără TVA: 5 400 RON 💰
Denumirea lotului: Echipament pentru generare si monitorizare camp magnetic
Numărul lotului: 10
Valoarea estimată fără TVA: 60 000 RON 💰
Denumirea lotului: Echipamente pentru autolaborator mobil de ecologie II
Numărul lotului: 16
Valoarea estimată fără TVA: 61 859 RON 💰
Denumirea lotului: Echipamente pentru vitrificare
Numărul lotului: 3
Valoarea estimată fără TVA: 16 000 RON 💰
Denumirea lotului: Sistem de scanare terestră şi aeriana - Magnetometru
Numărul lotului: 12
Valoarea estimată fără TVA: 282 800 RON 💰
Denumirea lotului: Sistem de scanare terestră şi aeriana-Sistem integrat de scanare aeriana
Numărul lotului: 11
Valoarea estimată fără TVA: 198 200 RON 💰
Denumirea lotului: Lot 6 - Bloc experimental echipat
Numărul lotului: 6
Valoarea estimată fără TVA: 21 500 RON 💰
Denumirea lotului: Camera crestere a plantelor
Numărul lotului: 1
Valoarea estimată fără TVA: 56 000 RON 💰
Denumirea lotului: Sistem de scanare terestră şi aeriana - Statii grafice
Numărul lotului: 13
Valoarea estimată fără TVA: 50 000 RON 💰
Denumirea lotului: Sistem de iluminare, plita electrica, centrifuga cu afisaj digital, Lampa bactericida
Numărul lotului: 4
Valoarea estimată fără TVA: 10 000 RON 💰
Denumirea lotului: Separator electrostatic multifunctiona
Numărul lotului: 9
Valoarea estimată fără TVA: 225 000 RON 💰
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: sediul ICAM
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
I. Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate:
Ofertantii si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art.164, 165, 167 din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire (inclusiv eventualii subcontractanti) cu informatiile aferente situatiei lor.
Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intocmit in urma aplicarii criteriului de atribuire.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

1.Persoanele juridice romane.
a) Certificate de atestare fiscala din care sa reiasa lipsa datoriilor restante, cu privire la plata contributiilor la bugetul general consolidat, la momentul prezentarii acestora;
b) Certificate de atestare fiscala din care sa reiasa lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor si taxelor la bugetul local, la momentul prezentarii acestora. Se vor prezenta Certificatele de atestare fiscala privind indeplinirea obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale la toate sediile si punctele de lucru pentru care exista obligatii de plata. Pentru sediile secundare/punctele de lucru cerinta se va putea demonstra printr-o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate, in conformitate cu prevederile art. 165 alin. (3) din Legea 98/2016”, astfel „pentru sediul principal certificate fiscale cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentarii, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, se va prezenta o declaraţie pe propria răspundere.

c) Cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;

d) Dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice;
e) Alte documente edificatoare, dupa caz.
2. Persoanele juridice straine
Pot prezenta o declaratie pe proprie raspundere sau, daca in tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe proprie raspundere, o declaratie autentica data in fata unui notar, a unei autoritati administrative sau juridice sau a unei asociatii profesionale care are competente in acest sens pentru situatiile descrise la art.164, art.165, si art.167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Pot prezenta o declaratie pe proprie raspundere sau, daca in tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe proprie raspundere, o declaratie autentica data in fata unui notar, a unei autoritati administrative sau juridice sau a unei asociatii profesionale care are competente in acest sens pentru situatiile descrise la art.164, art.165, si art.167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice.
Nota:
1. Cerinta trebuie indeplinita si de asociati, si subcontractanti in situatia in care acestia exista, prin completarea formularului DUAE.
2. Incadrarea intr-una din situatiile prevazute la art.164, art.165 si art.167 din Legea nr.98/2016, atrage excluderea ofertantului din procedura de achizitie publica. Daca exista incertitudini referitoare la situatia unui operator economic, autoritatea contractanta are dreptul sa solicite informatii direct de la autoritatile competente.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
2. Incadrarea intr-una din situatiile prevazute la art.164, art.165 si art.167 din Legea nr.98/2016, atrage excluderea ofertantului din procedura de achizitie publica. Daca exista incertitudini referitoare la situatia unui operator economic, autoritatea contractanta are dreptul sa solicite informatii direct de la autoritatile competente.
II. Ofertantii/terti/sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art.164, 165, 167 din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice.
Modalitate de indeplinire:
1) Declaratie privind neincadrarea in situatiile prevazute la art.59 si la art.60 alin. (1) din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice (evitarea conflictului de interese) - se va prezenta odata cu DUAE, de catre toti participantii la procedura de atribuire (ofertant, asociat, subcontractant).
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
1) Declaratie privind neincadrarea in situatiile prevazute la art.59 si la art.60 alin. (1) din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice (evitarea conflictului de interese) - se va prezenta odata cu DUAE, de catre toti participantii la procedura de atribuire (ofertant, asociat, subcontractant).
Ofertantii prezinta declaratia privind evitarea conflictului de interese cu persoanele care detin functii de conducere in cadrul autoritatii contractante odata cu depunerea DUAE pana la data limita de depunere a ofertelor.
Persoanele cu functii de decizie din cadrul autoritatii contractante sunt:
1.Prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, Rector
2.Dr. Ec. Laurenţiu Nicolae Georgescu, Director General Administrativ
3.Dr. Vlad Sergiu Petcu, Director General Administrativ Adjunct
18.Ing. Monica Brihan, Şef Serviciu Achiziţii Publice
19.Ing. Gheorghe Neamţi, Serviciu Tehnic şi Evidenţă Patrimoniu
20.Ing. Elena Nueleanu, Serviciu Achiziţii Publice
21.Ec. Virgiliu Frăsie Debreţin, Serviciu Achiziţii Publice
22.Ec.Simona Florea, Serviciu Tehnic şi Evidenţă Patrimoniu
23. Lucia Draghia, Serviciu Achiziţii Publice
24. Ing. Diana Mihaela Răciu, Șef Serviciu Tehnic şi Evidenţă Patrimoniu
25. Florica Lăcrimioara Grad, Serviciul Achiziţii Publice
26. Eugen Untaru, Serviciul Achiziţii Publice
27. Conf.univ.dr. Nicoleta Ianovici, Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie
28. Prof.univ.dr. Nicolae Popa, Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie
29. Conf.univ.dr. Mihail Lungu, Facultatea de Fizică
30. Lector dr. Alexandru Onaca, Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie
1. Nedepunerea documentului DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru subcontractant, asociat) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.
2. În cazul în care ofertantul/candidatul intenționează să subcontracteze o parte/pârți din contract, DUAE include și informații privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată și va avea anexat acordul de subcontractare.
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, sa reiasa ca operatorul este legal constituit, că nu se află in niciuna din situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerinței: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC sau in cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise in tara de rezidenta urmeaza sa fie solicitate de AC doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.

Capacitatea tehnică și profesională:
Loturile: 1,10,11,12,13,14,15,16,2,3,4,5,6,7,8,9Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificatOfertantilor li se impune/solicită să demonstreze livrări de produse similare efectuate în cel mult ultimii 3 ani, calculaţi retroactiv de la data depunerii ofertelor, stabilita prin anuntul de participare.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Modalitate de demonstrare preliminara: Operatorii economici participanti la procedura de atribuire (ofertant/ofertant asociat/terț susținător) vor completa DUAE conform art.193 din Legea 98/2016).La nivelul DUAE trebuie precizate: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, valoarea, beneficiarul, data și numărul documentului de recepție, precum și ponderea și/sau produsele livrate pentrucare ofertantul a fost responsabil, dacă este cazul.Modalitate de demonstrare in etapa finala a evaluarii (pentru ofertantul a carui oferta este clasata pe primul loc): prezentare contracte, PV de receptie, certificate/documente.Prin produse similare se înțeleg produse de tipul /natura / complexitatea, cu toate funcțiunile, a celor documentate, cât și din punctde vedere al rezultatului/funcționalității urmărit prin scopul contractului de achiziție.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-06-01 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-02-01 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Termen de garanţie
Criteriul de calitate (pondere): 20
Preț (pondere): 80
1. DUAE se va completa de catre operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor.
In cazul in care operatorul economic intentioneaza sa subcontracteze o parte /parti din contract, DUAE include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti.
DUAE contine si informatii cu privire la entitatea publica sau partea terta responsabila cu intocmirea documentelor justificative, precum si o declaratie oficiala care sa ateste ca operatorul economic are obligatia sa furnizeze, la cerere si fara intarziere, documentele justificative respective.
DUAE contine si informatii cu privire la entitatea publica sau partea terta responsabila cu intocmirea documentelor justificative, precum si o declaratie oficiala care sa ateste ca operatorul economic are obligatia sa furnizeze, la cerere si fara intarziere, documentele justificative respective.
Entitatea contractanta accepta la momentul depunerii ofertelor DUAE. Doar ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, va prezenta documente justificative actualizate prin care demonstreaza indeplinirea tuturor informatiilor cuprinse in DUAE.
Entitatea contractanta accepta la momentul depunerii ofertelor DUAE. Doar ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, va prezenta documente justificative actualizate prin care demonstreaza indeplinirea tuturor informatiilor cuprinse in DUAE.
2. Procedura de achizitie se va desfasura in doua faze:
faza 1: Comisia de evaluare analizeaza DUAE in conformitate cu prevederile documentatiei de atribuire, introduce in SEAP rezultatul admis/respins si comunica fiecarui ofertant ce a fost respins motivele care au stat la baza acestei respingeri, iar celorlalti li se aduce la cunostiinta faptul ca se trece la etapa urmatoare de verificare.
faza 1: Comisia de evaluare analizeaza DUAE in conformitate cu prevederile documentatiei de atribuire, introduce in SEAP rezultatul admis/respins si comunica fiecarui ofertant ce a fost respins motivele care au stat la baza acestei respingeri, iar celorlalti li se aduce la cunostiinta faptul ca se trece la etapa urmatoare de verificare.
faza 2: Comisia de evaluare analizeaza si verifica fiecare oferta atat din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cat si din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implica. Aplica criteriul de atribuire si intocmeste clasamentul, introduce in SEAP rezultatuladmis/respins, comunica fiecarui ofertant ce a fost respins motivele care au stat la baza acestei respingeri, si deschide in SEAP sesiunea pentru prezentarea documentelor suport aferente DUAE depuse de ofertantul de pe primul loc, acordand un termen de raspuns.
faza 2: Comisia de evaluare analizeaza si verifica fiecare oferta atat din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cat si din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implica. Aplica criteriul de atribuire si intocmeste clasamentul, introduce in SEAP rezultatuladmis/respins, comunica fiecarui ofertant ce a fost respins motivele care au stat la baza acestei respingeri, si deschide in SEAP sesiunea pentru prezentarea documentelor suport aferente DUAE depuse de ofertantul de pe primul loc, acordand un termen de raspuns.
In situatia in care ofertantul clasat pe primul loc nu demonstreaza in mod corespunzator indeplinirea integrala a tuturor criteriilor de calificare, entitatea contractanta solicita ofertantului clasat pe locul urmator sa depuna toate documentele justificative ca dovada a informatiilor cuprinse in DUAE.
In situatia in care ofertantul clasat pe primul loc nu demonstreaza in mod corespunzator indeplinirea integrala a tuturor criteriilor de calificare, entitatea contractanta solicita ofertantului clasat pe locul urmator sa depuna toate documentele justificative ca dovada a informatiilor cuprinse in DUAE.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mica
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mica
Comisia de evaluare elaboreaza Raportul procedurii, il incarca in SEAP si transmite comunicare privind acceptarea ofertei sale si informeaza ofertantii cu privire la rezultatul procedurii.
3. Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificari cu privire la continutul documentatiei de atribuire. Solicitarile de clarificari se vor adresa in mod exclusiv in SEAP,
la sectiunea „Intrebari“, iar raspunsurile vor fi publicate de entitatea contractanta in SEAP la sectiunea „Documentatie si clarificari“.
4. Comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare privind ofertele depuse in SEAP, la sectiunea „Intrebari“, iar operatorii economici vor transmite raspunsurile si eventualele documente solicitate de comisia de evaluare pe parcursul evaluarii ofertelor raspunsurile in SEAP la sectiunea „Intrebari“, sub forma unuia sau mai multor documente/fisiere semnate cu semnatura electronica extinsa.
4. Comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare privind ofertele depuse in SEAP, la sectiunea „Intrebari“, iar operatorii economici vor transmite raspunsurile si eventualele documente solicitate de comisia de evaluare pe parcursul evaluarii ofertelor raspunsurile in SEAP la sectiunea „Intrebari“, sub forma unuia sau mai multor documente/fisiere semnate cu semnatura electronica extinsa.
5. Pt vizualizarea DA încarcate în SEAP operatorii economici trebuie sa aiba un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic (acest program fiind disponibil gratuit pe site-urile furnizorilor de semnatura electronica).
6.Contractul poate fi modificat in conditiile prevazute de art.221 lit.c) din Legea 98/2016 privind achizitiile publice.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenele de exercitare a cailor de atac sunt cele prevazute la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Oficiul juridic al Universitatii de Vest din Timisoara
Adresa poștală: localitatea Timisoara, Blvd. V. Parvan, nr. 4, jud. Timis
Orașul poștal: Timisoara
Cod poștal: 300223
Adresă internet: www.uvt.ro🌏
Sursa: OJS 2022/S 252-733395 (2022-12-27)
Anunt de atribuire (2023-09-04) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 712 428 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2023-09-04 📅
Data publicării: 2023-09-08 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 173-541648
Se referă la anunț: 2022/S 252-733395
Număr JO-S: 173
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-03-23 📅
Nume: Tehnical consulting business mgt
Numărul național de înregistrare: RO 34645524
Adresa poștală: Strada Röntgen William Konrad, Nr. 4a
Orașul poștal: Timisoara
Cod poștal: 300567
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 0723727954📞
E-mail: office@tehnicalmgt.ro📧
Țara: Timiş
🏙️
Adresă internet: http://www.tcbm.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 399 613 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-04-03 📅
Nume: Laborsistem s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 15417287
Adresa poștală: Strada , Nr.
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: RO-032578
Telefon: +40 318053799📞
E-mail: sales@laborsistem.com📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Adresă internet: www.laborsistem.com🌏
Valoarea totală a achiziției: 2 915 RON 💰
Nume: S.c. apel laser s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 15595373
Adresa poștală: Strada: Mihăilescu Vintilă, nr. 15, Sector: 6, Judet: Bucuresti, Localitate: Bucuresti, Cod postal: 060394
Cod poștal: 060394
Telefon: +40 213170910📞
E-mail: office@apellaser.ro📧
Adresă internet: www.apellaser.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 309 900 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 4
2
3
Sursa: OJS 2023/S 173-541648 (2023-09-04)