Întreținere curentă pe timp de iarnă în perioada 2022/2023 – 2024/2025 a drumurilor județene de pe Lotul 3 Năsăud, Lotul 4 Șieu și Lotul 5 Lechința, din administrarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Judetul Bistrita-Nasaud

Acordul-cadru are ca obiect prevenirea şi organizare a intervenţiilor pentru combaterea poleiului şi înzăpezirii drumurilor judeţene din judeţul Bistrița-Năsăud, aflate în administrarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în vederea asigurării viabilităţii drumurilor pe timp de iarnă.
Activitatea privind întreţinerea curentă pe timp de iarnă are caracter strategic, de importanţă naţională şi se desfăşoară sub directa îndrumare şi conducere a administratorului drumului.
Pentru eficientizarea activității de iarnă și reducerea timpului necesar până la începerea intervențiilor pe drum, drumurile județene aflate în administrarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud sunt împărțite în 5 loturi respectiv: Lot 1-Bistrița, Lot 2-Beclean, Lot 3-Năsăud, Lot 4-Șieu, Lot 5-Lechința
Scopul prezentei proceduri este încheiere unui Acord-cadru pentru o perioadă de 29 luni pentru Lot 3-Năsăud, Lot 4-Șieu, Lot 5-Lechința, cu câte trei contracte subsecvente, respectiv: în anul 2022 - 1 contract subsecvent pentru iarna 2022-2023, în anul 2023 - 1 contract subsecvent pentru iarna 2023-2024 şi în anul 2024 - 1 contract subsecvent pentru iarna 2024-2025.
Notă: AC va răspunde la solicitările de clarificări cu 11 zile inainte de data limită de depunere a ofertelor. Conform art. 160 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, obligatia AC de a raspunde la solicitările de clarificari este conditionata de transmiterea solicitarilor de clarificari cu 18 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor.

Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-09-15. Achiziția publică a fost publicată pe 2022-08-01.

Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Cine?

Ce?

Unde?

Istoricul achizițiilor
Data Document
2022-08-01 Anunţ de participare
2022-12-21 Anunt de atribuire
2023-03-13 Anunt de atribuire
2023-10-16 Anunt de atribuire
2023-10-20 Anunt de atribuire
2024-11-08 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2022-08-01)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de deszăpezire
Număr de referință: 4347550/2022/14357
Scurtă descriere:
“Acordul-cadru are ca obiect prevenirea şi organizare a intervenţiilor pentru combaterea poleiului şi înzăpezirii drumurilor judeţene din judeţul...”    Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de deszăpezire 📦
Cod CPV suplimentar: Servicii de deszăpezire 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bistriţa-Năsăud 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Autoritate regională sau locală
Numele autorității contractante: Judetul Bistrita-Nasaud
Adresa poștală: Strada: Petru Rareş, nr. 1
Cod poștal: 420080
Orașul poștal: Bistrita
Contact
Adresă internet: http://www.portalbn.ro/cj/Pagini/default.aspx 🌏
E-mail: licitatii@cjbn.ro 📧
Telefon: +40 263230741 📞
Fax: +40 0263214750 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100153228 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-08-01 📅
Termen-limită de depunere: 2022-09-15 📅
Data publicării: 2022-08-05 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 150-428306
Număr JO-S: 150
Informații suplimentare

“Interacțiunea cu ofertanții, respectiv procesul de evaluare a ofertelor se va desfășura după următoarele reguli:”
Sursa: OJS 2022/S 150-428306 (2022-08-01)
Anunt de atribuire (2022-12-21)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 13331475.12 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-12-21 📅
Data publicării: 2022-12-23 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 248-719978
Se referă la anunț: 2022/S 150-428306
Număr JO-S: 248
Sursa: OJS 2022/S 248-719978 (2022-12-21)
Anunt de atribuire (2023-03-13)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 13331475.12 RON 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-03-13 📅
Data publicării: 2023-03-17 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 055-163843
Număr JO-S: 55
Sursa: OJS 2023/S 055-163843 (2023-03-13)
Anunt de atribuire (2023-10-16)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 13331475.12 RON 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-10-16 📅
Data publicării: 2023-10-20 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 203-635240
Număr JO-S: 203
Sursa: OJS 2023/S 203-635240 (2023-10-16)
Anunt de atribuire (2023-10-20)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 13331475.12 RON 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-10-20 📅
Data publicării: 2023-10-25 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 206-647610
Număr JO-S: 206
Sursa: OJS 2023/S 206-647610 (2023-10-20)
Anunt de atribuire (2024-11-08)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Întreținere curentă pe timp de iarnă în perioada 2022/2023 – 2024/2025 a drumurilor județene de pe Lotul 3 Năsăud, Lotul 4 Șieu și Lotul 5 Lechința, din administrarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud
Scurtă descriere:
“Acordul-cadru are ca obiect prevenirea şi organizare a intervenţiilor pentru combaterea poleiului şi înzăpezirii drumurilor judeţene din judeţul...”    Arată mai mult
Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de deszăpezire 📦
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 8887666.56 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mare): 6664917.51 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mică): 6664917.51 💰
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi

1️⃣
Descrierea achiziției publice:
“Lot 3 - Năsăud VALORILE ESTIMATE ALE ACORDULUI CADRU: Acord cadru minim = 2.867.220,00 lei Acord cadru maxim = 5.917.566,00 lei Valori minime/maxime...”    Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare:
“jud. Bistrița-Năsăud”
Locul de desfășurare: Bistriţa-Năsăud 🏙️
Durata: 29 (MONTH)
Perioada de timp de mai jos este exprimată în număr de luni.
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 90
Criteriul de calitate (denumire): Norma de poluare a utilajelor (NP)
Criteriul de calitate (pondere): 10
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0003

2️⃣
Descrierea achiziției publice:
“Lot 4 - Șieu VALORILE ESTIMATE ALE ACORDULUI CADRU: Acord cadru minim = 3.261.810,00 lei Acord cadru maxim = 6.936.558,00 lei Valori minime/maxime estimate...”    Arată mai mult
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0004

3️⃣
Descrierea achiziției publice:
“Lot 5 - Lechința VALORILE ESTIMATE ALE ACORDULUI CADRU: Acord cadru minim = 3.271.110,00 lei Acord cadru maxim = 6.937.530,00 lei Subsecvent 1 min/max =...”    Arată mai mult
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0005

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori

Atribuirea contractului

1️⃣
Se atribuie un contract/lot
Numărul de identificare a lotului: LOT-0004
Numărul contractului: 22893
Data încheierii contractului: 2023-10-05 📅
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 1
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 1
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 6664917.51 💰
Cea mai mică ofertă: 6664917.51 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 6664917.51 RON 💰
Numele și adresa contractantului
Nume: Trans-simy
Numărul național de înregistrare: RO7104475
Adresa poștală: Strada Principala, Nr. 98
Cod poștal: 427017
Orașul poștal: Jelna
Regiune: Bistriţa-Năsăud 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: transsimy@yahoo.com 📧
Telefon: +40 757814027 📞
URL: https://www.listafirme.ro/trans-simy-srl-7104475 🌏

2️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0005
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 6666655.84 💰
Cea mai mică ofertă: 6666655.84 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 6666655.84 RON 💰

3️⃣
Informații privind neremunerarea
Nu s-a primit nicio ofertă sau cerere de participare sau toate au fost respinse
Numărul de identificare a lotului: LOT-0003

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Judetul Bistrita-Nasaud
Numărul național de înregistrare: 4347550
Adresa poștală: Strada: Petru Rareş, nr. 1
Cod poștal: 420080
Orașul poștal: Bistrita
Regiune: Bistriţa-Năsăud 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: licitatii@cjbn.ro 📧
Telefon: +40 263230741 📞
Fax: +40 263214750 📠
URL: http://www.portalbn.ro/cj/pagini/default.aspx 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: București
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Sursa: OJS 2024/S 220-689221 (2024-11-08)