Achizitionarea unei Linii complete pentu izolarea, identificarea și secvențierea genomului viral la SARS-CoV-2 pentru dotarea Laboratorului de Biologie Moleculară cu Nivel II de Biosecuritate, va permite analizarea probelor de apă uzată pentru identificarea virusului SARS-CoV-2, iar prin secvențierea de nouă generație a genomului viral de interes va permite identificarea noilor tulpini, potențial periculoase cu transmisibilitate crescută, care nu pot fi identificate prin PCR, implicit și monitorizarea patogenității tulpinilor circulante.Produsele solicitate vor avea impact la nivel național și internațional deoarece vor permite secvențierea probelor din țară, iar rezultatele vor fi raportate pe o platformă națională, ce va fi conectată la cea internațională, ajutând astfel la elaborarea strategiilor de combatere a pandemiei Covid-19. Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului transmite rezultatele către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar aceștia asigură raportarea către Comisia Europeană. Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului îndeplinește funcția de Partener în baza Acordului de Parteneriat cu nr. 245117/24.02.2022.Identificarea eficientă a particulelor virale de SARS-CoV-2 din apele uzate din România. Fluxul din care provin rezultatele și raportarea acestora se aliniază la strategiile țărilor din Uniunea Europeană ce monitorizează virusul SARS-CoV-2 în apele uzate.Prin secvențierea de nouă generație a genomului viral de SARS-CoV-2 se are în vedere identificarea tulpinilor în infecții nosocomiale și a genelor de rezistență. De asemenea, se pot identifica noi tulpini circulate de SARS-CoV-2. Identificarea variantelor virale trebuie atent interpretată și monitorizată pentru înțelegerea adaptării, evoluției și transmiterii virusului SARS-CoV-2. Implementarea unei infrastructuri informatice va asigura stocarea în integralitatea tuturor informațiilor regăsite în fluxul de date, corespunzător necesitații situației din prezent. Supravegherea apelor reziduale cu SARS-CoV-2 ar putea fi o completare importantă a supravegherii existente în domeniul sănătății publice pentru răspunsul la COVID-19, deoarece are capacitatea de a furniza informații privind tendințele de infectare în cazurile nou raportate într-o comunitate, fără a fi influențată de disponibilitatea și accesul la resursele de testare clinică sau de datele privind comportamentul de căutare de asistență medicală. Metodele de detectare și cuantificare a ARN-ului viral SARS-CoV-2 în apele uzate netratate sunt corelate cu tendințele în ceea ce privește cazurile raportate, pentru ca aceste măsurători să se transforme în instrumente utile pentru sănătatea publică.Secvențierea genetică poate ajuta la înțelegerea bolii COVID-19. Secvențele genomice complete obținute vor putea fi incluse în bazele de date internaționale (GenBank), iar evoluția pandemiei va putea fi monitorizată întimp realși va permite analiza filogenetică și analiza ratei de variabilitate virală
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-08-05.
Achiziția publică a fost publicată pe 2022-06-29.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2022-06-29) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Echipamente de laborator, optice şi de precizie (cu excepţia ochelarilor)
Număr de referință: 34938931_1_2022
Scurtă descriere:
Achizitionarea unei Linii complete pentu izolarea, identificarea și secvențierea genomului viral la SARS-CoV-2 pentru dotarea Laboratorului de Biologie Moleculară cu Nivel II de Biosecuritate, va permite analizarea probelor de apă uzată pentru identificarea virusului SARS-CoV-2, iar prin secvențierea de nouă generație a genomului viral de interes va permite identificarea noilor tulpini, potențial periculoase cu transmisibilitate crescută, care nu pot fi identificate prin PCR, implicit și monitorizarea patogenității tulpinilor circulante.Produsele solicitate vor avea impact la nivel național și internațional deoarece vor permite secvențierea probelor din țară, iar rezultatele vor fi raportate pe o platformă națională, ce va fi conectată la cea internațională, ajutând astfel la elaborarea strategiilor de combatere a pandemiei Covid-19. Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului transmite rezultatele către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar aceștia asigură raportarea către Comisia Europeană. Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului îndeplinește funcția de Partener în baza Acordului de Parteneriat cu nr. 245117/24.02.2022.Identificarea eficientă a particulelor virale de SARS-CoV-2 din apele uzate din România. Fluxul din care provin rezultatele și raportarea acestora se aliniază la strategiile țărilor din Uniunea Europeană ce monitorizează virusul SARS-CoV-2 în apele uzate.Prin secvențierea de nouă generație a genomului viral de SARS-CoV-2 se are în vedere identificarea tulpinilor în infecții nosocomiale și a genelor de rezistență. De asemenea, se pot identifica noi tulpini circulate de SARS-CoV-2. Identificarea variantelor virale trebuie atent interpretată și monitorizată pentru înțelegerea adaptării, evoluției și transmiterii virusului SARS-CoV-2. Implementarea unei infrastructuri informatice va asigura stocarea în integralitatea tuturor informațiilor regăsite în fluxul de date, corespunzător necesitații situației din prezent.
Supravegherea apelor reziduale cu SARS-CoV-2 ar putea fi o completare importantă a supravegherii existente în domeniul sănătății publice pentru răspunsul la COVID-19, deoarece are capacitatea de a furniza informații privind tendințele de infectare în cazurile nou raportate într-o comunitate, fără a fi influențată de disponibilitatea și accesul la resursele de testare clinică sau de datele privind comportamentul de căutare de asistență medicală. Metodele de detectare și cuantificare a ARN-ului viral SARS-CoV-2 în apele uzate netratate sunt corelate cu tendințele în ceea ce privește cazurile raportate, pentru ca aceste măsurători să se transforme în instrumente utile pentru sănătatea publică.Secvențierea genetică poate ajuta la înțelegerea bolii COVID-19. Secvențele genomice complete obținute vor putea fi incluse în bazele de date internaționale (GenBank), iar evoluția pandemiei va putea fi monitorizată întimp realși va permite analiza filogenetică și analiza ratei de variabilitate virală

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Altele
Numele autorității contractante: Institutul national de cercetare-dezvoltare pentru protectia mediului bucuresti
Adresa poștală: Strada: Splaiul Independentei, nr. 294
Cod poștal: 060031
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.incdpm.ro🌏
E-mail: daniela.dinu@incdpm.ro📧
Telefon: +40 213052600📞
Fax: +40 213182001 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100149821🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2022-06-29 📅
Termen-limită de depunere: 2022-08-05 📅
Data publicării: 2022-07-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 126-357758
Număr JO-S: 126
Informații suplimentare
În cadrul Acordului de Grant nr. 060701/2021/864662/SUB/ENV.C2 „Sprijin acordat statelor membre pentru stabilirea de sisteme naționale, puncte locale de colectare și infrastructură digitală pentru monitorizarea Covid 19 și a variantelor acestuia în apele uzate – România” Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului are ca principal obiectiv de a elabora metodologia pentru identificarea SARS-CoV-2 din apele uzate, respectiv prelucrarea probelor, obținerea și interpretarea rezultatelor, respectiv raportarea către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Ulterior raportarea pentru România va fi realizată către Comisia Europeană.Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului îndeplinește funcția de Partener în baza Acordului de Parteneriat cu nr. 245117/24.02.2022.

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Achizitionarea unei Linii complete pentu izolarea, identificarea și secvențierea genomului viral la SARS-CoV-2 pentru dotarea Laboratorului de Biologie Moleculară cu Nivel II de Biosecuritate, va permite analizarea probelor de apă uzată pentru identificarea virusului SARS-CoV-2, iar prin secvențierea de nouă generație a genomului viral de interes va permite identificarea noilor tulpini, potențial periculoase cu transmisibilitate crescută, care nu pot fi identificate prin PCR, implicit și monitorizarea patogenității tulpinilor circulante.Produsele solicitate vor avea impact la nivel național și internațional deoarece vor permite secvențierea probelor din țară, iar rezultatele vor fi raportate pe o platformă națională, ce va fi conectată la cea internațională, ajutând astfel la elaborarea strategiilor de combatere a pandemiei Covid-19. Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului transmite rezultatele către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar aceștia asigură raportarea către Comisia Europeană. Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului îndeplinește funcția de Partener în baza Acordului de Parteneriat cu nr. 245117/24.02.2022.Identificarea eficientă a particulelor virale de SARS-CoV-2 din apele uzate din România. Fluxul din care provin rezultatele și raportarea acestora se aliniază la strategiile țărilor din Uniunea Europeană ce monitorizează virusul SARS-CoV-2 în apele uzate.Prin secvențierea de nouă generație a genomului viral de SARS-CoV-2 se are în vedere identificarea tulpinilor în infecții nosocomiale și a genelor de rezistență. De asemenea, se pot identifica noi tulpini circulate de SARS-CoV-2. Identificarea variantelor virale trebuie atent interpretată și monitorizată pentru înțelegerea adaptării, evoluției și transmiterii virusului SARS-CoV-2. Implementarea unei infrastructuri informatice va asigura stocarea în integralitatea tuturor informațiilor regăsite în fluxul de date, corespunzător necesitații situației din prezent.
Achizitionarea unei Linii complete pentu izolarea, identificarea și secvențierea genomului viral la SARS-CoV-2 pentru dotarea Laboratorului de Biologie Moleculară cu Nivel II de Biosecuritate, va permite analizarea probelor de apă uzată pentru identificarea virusului SARS-CoV-2, iar prin secvențierea de nouă generație a genomului viral de interes va permite identificarea noilor tulpini, potențial periculoase cu transmisibilitate crescută, care nu pot fi identificate prin PCR, implicit și monitorizarea patogenității tulpinilor circulante.Produsele solicitate vor avea impact la nivel național și internațional deoarece vor permite secvențierea probelor din țară, iar rezultatele vor fi raportate pe o platformă națională, ce va fi conectată la cea internațională, ajutând astfel la elaborarea strategiilor de combatere a pandemiei Covid-19. Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului transmite rezultatele către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar aceștia asigură raportarea către Comisia Europeană. Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului îndeplinește funcția de Partener în baza Acordului de Parteneriat cu nr. 245117/24.02.2022.Identificarea eficientă a particulelor virale de SARS-CoV-2 din apele uzate din România. Fluxul din care provin rezultatele și raportarea acestora se aliniază la strategiile țărilor din Uniunea Europeană ce monitorizează virusul SARS-CoV-2 în apele uzate.Prin secvențierea de nouă generație a genomului viral de SARS-CoV-2 se are în vedere identificarea tulpinilor în infecții nosocomiale și a genelor de rezistență. De asemenea, se pot identifica noi tulpini circulate de SARS-CoV-2. Identificarea variantelor virale trebuie atent interpretată și monitorizată pentru înțelegerea adaptării, evoluției și transmiterii virusului SARS-CoV-2. Implementarea unei infrastructuri informatice va asigura stocarea în integralitatea tuturor informațiilor regăsite în fluxul de date, corespunzător necesitații situației din prezent.
Supravegherea apelor reziduale cu SARS-CoV-2 ar putea fi o completare importantă a supravegherii existente în domeniul sănătății publice pentru răspunsul la COVID-19, deoarece are capacitatea de a furniza informații privind tendințele de infectare în cazurile nou raportate într-o comunitate, fără a fi influențată de disponibilitatea și accesul la resursele de testare clinică sau de datele privind comportamentul de căutare de asistență medicală. Metodele de detectare și cuantificare a ARN-ului viral SARS-CoV-2 în apele uzate netratate sunt corelate cu tendințele în ceea ce privește cazurile raportate, pentru ca aceste măsurători să se transforme în instrumente utile pentru sănătatea publică.Secvențierea genetică poate ajuta la înțelegerea bolii COVID-19. Secvențele genomice complete obținute vor putea fi incluse în bazele de date internaționale (GenBank), iar evoluția pandemiei va putea fi monitorizată întimp realși va permite analiza filogenetică și analiza ratei de variabilitate virală
Supravegherea apelor reziduale cu SARS-CoV-2 ar putea fi o completare importantă a supravegherii existente în domeniul sănătății publice pentru răspunsul la COVID-19, deoarece are capacitatea de a furniza informații privind tendințele de infectare în cazurile nou raportate într-o comunitate, fără a fi influențată de disponibilitatea și accesul la resursele de testare clinică sau de datele privind comportamentul de căutare de asistență medicală. Metodele de detectare și cuantificare a ARN-ului viral SARS-CoV-2 în apele uzate netratate sunt corelate cu tendințele în ceea ce privește cazurile raportate, pentru ca aceste măsurători să se transforme în instrumente utile pentru sănătatea publică.Secvențierea genetică poate ajuta la înțelegerea bolii COVID-19. Secvențele genomice complete obținute vor putea fi incluse în bazele de date internaționale (GenBank), iar evoluția pandemiei va putea fi monitorizată întimp realși va permite analiza filogenetică și analiza ratei de variabilitate virală
Valoarea totală estimată: 1 842 760 RON 💰
Scurtă descriere:
Linie completă pentu izolarea, identificarea și secvențierea genomului viral la SARS-CoV-2, conform caiet de sarcini
Durata: 6 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Contractul de achiziție publică este finanțat de către Comisia Europenă, în cadrul Acordului de Grant nr. 060701/2021/864662/SUB/ENV.C2 „Sprijin acordat statelor membre pentru stabilirea de sisteme naționale, puncte locale de colectare și infrastructură digitală pentru monitorizarea Covid 19 și a variantelor acestuia în apele uzate – România”.
Informații suplimentare:
În cadrul Acordului de Grant nr. 060701/2021/864662/SUB/ENV.C2 „Sprijin acordat statelor membre pentru stabilirea de sisteme naționale, puncte locale de colectare și infrastructură digitală pentru monitorizarea Covid 19 și a variantelor acestuia în apele uzate – România” Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului are ca principal obiectiv de a elabora metodologia pentru identificarea SARS-CoV-2 din apele uzate, respectiv prelucrarea probelor, obținerea și interpretarea rezultatelor, respectiv raportarea către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Ulterior raportarea pentru România va fi realizată către Comisia Europeană.Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului îndeplinește funcția de Partener în baza Acordului de Parteneriat cu nr. 245117/24.02.2022.
În cadrul Acordului de Grant nr. 060701/2021/864662/SUB/ENV.C2 „Sprijin acordat statelor membre pentru stabilirea de sisteme naționale, puncte locale de colectare și infrastructură digitală pentru monitorizarea Covid 19 și a variantelor acestuia în apele uzate – România” Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului are ca principal obiectiv de a elabora metodologia pentru identificarea SARS-CoV-2 din apele uzate, respectiv prelucrarea probelor, obținerea și interpretarea rezultatelor, respectiv raportarea către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Ulterior raportarea pentru România va fi realizată către Comisia Europeană.Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului îndeplinește funcția de Partener în baza Acordului de Parteneriat cu nr. 245117/24.02.2022.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Splaiul Independenței , nr. 294, Sector 6, Bucureşti
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertanții vor fi excluși din procedura de atribuire a contractului dacă intră sub incidenţa art. 164, 165 si 167 din Legea 98/2016. Informațiile vor fi completate în DUAE.
Cerința 1: Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulteriore. Se va completa și prezenta inițial DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire. Aceste documente justificative sunt:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

1. Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc), la momentul prezentării. Aceste documente trebuie să ateste lipsa datoriilor restante la momentul prezentării certificatelor.

Notă: În cazul ofertanților – persoane juridice străine se vor prezenta certificate echivalente care să ateste că aceștia nu înregistrează obligații fiscale restante în condițiile legii incidente în țara de rezidență, la momentul prezentării.
2. Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/Actul constitutiv;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
2. Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/Actul constitutiv;
Notă: se vor prezența caziere judiciare pentru acționar sau asociat semnificativ respectiv persoană care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă deținătorului cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Notă: se vor prezența caziere judiciare pentru acționar sau asociat semnificativ respectiv persoană care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă deținătorului cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.
3. Dacă este cazul, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art.166, alin. 2, art.167, alin. 2, art.171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
3. Dacă este cazul, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art.166, alin. 2, art.167, alin. 2, art.171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Cerinta 2: Declarație pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 59, 60 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Declarația pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 59, 60 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului de la secțiunea “Formulare” - Formular nr. 3, se va întocmi de către fiecare ofertant/asociat, inclusiv de către terț susținător/subcontractant, după caz, și va fi prezentată de toți participanții odată cu depunerea DUAE și ofertei în SEAP, cu informații aferente situației lor.

Informațiile trebuie să fie reale/actuale la data prezentării documentelor.Persoane responsabile cu atribuirea contractului din partea Autorității Contractante precum și persoanele din cadrul Autorității contractante ce pot influența conținutul documentației de atribuire și/sau procedura de atribuire sunt:

Director General – domnul Deak Gyorgy
Director Științific – doamna Monica Matei
Director Operațional – doamna Mădălina Boboc
Șef departament financiar contabil – doamna Carmen Șurubaru
Specialist Achiziții – doamna Daniela Dinu
Șef Departament Biodiversitate și Dinamica Ecosistemelor – doamna Elena Holban
Cercetător Științific II– doamna Ilie Mihaela
Șef departament Hazarde Naturale și tehnologice – Marius Raischi
Șef Departament Laboratoare – doamna Gina Ghiță
Asistent Cercetător Științific – Raluca Prangate
Ofertantul va face dovada că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii sale precum și faptul că are capacitatea profesională de a-și îndeplini realizarea clauzelor contractului, dovedind înscrierea în obiectul său de activitate a activității/activităților principale supusă/supuse prezentei proceduri de achiziție și desfășurarea autorizată a acestora. Se va completa inițial DUAE de către operatorii economici participanți la procedură de atribuire cu informațiile aferente situației lor.

Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidentă, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire.

Nota:
- în cazul unei oferte depuse în asociere, fiecare membru al asocierii trebuie să depună documentele necesare pentru demonstrarea faptului că este autorizat să desfășoare partea sa din contract;
- cerința se aplică și pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul DUAE distinct;
- informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la momentul prezentării lor.
- depunerea/prezentarea documentelor solicitate în cadrul acestei secțiuni se face prin încărcarea în SEAP cu semnatură electronică extinsă, numai de către ofertantul de pe primul loc.
În cazul ofertanților - persoane juridice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
În cazul ofertanților - persoane juridice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
În cazul persoanelor juridice străine se solicită documente echivalente emise în conformitate cu legislația țării de rezidență a operatorului economic, însoțite de traducerea acestora în limba română.
Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la momentul depunerii certificatului.
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificatOfertantul trebuie să demonstreze că a livrat în ultimii 3 ani echipamente/produse similare cu cele cuprinse în componența Linie completă pentu izolarea, identificarea și secvențierea genomului viral la SARS-CoV-2, în valoare totală de cel puţin 1,842,760.00 Lei fără TVA.Prin produse similare se înțelege orice tip de echipament/produs conform celor cuprinse în componența Liniei completă pentu izolarea, identificarea și secvențierea genomului viral la SARS-CoV-2 sau echivalente, atingându-se astfel necesitățile pe care Autoritatea contractantă urmează să le acopere prin efectuarea acestei achiziții.Se vor lua în considerare numai produsele similare şi pentru care se poate face dovada recepţionării în ultimii 3 ani care se calculează prin raportare la termenul limită pentru depunerea ofertelor.

Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calitatiiFurnizorul trebuie să asigure calitatea solicitată a tuturor activitățiilor şi livrabilelor din cadrul contractului, conform cerinţelor din caietul de sarcini şi în conformitate cu standardele şi practicile recunoscute la nivel internaţional.Pe parcursul derulării contractului, Furnizorul trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi toate cerinţele din caietul de sarcini.Informaţii minim necesare pentru evaluarea respectării cerinţelor menţionate:Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calității ca dovadă a implementării sistemului de management al calităţii conform SR EN ISO 9001 sau echivalent. Se va prezenta DUAE în conformitate cu prevederile art. 193 alin.(1) din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, iar documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate în DUAE urmează a fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Documentul justificativ este Documentul de certificare a sistemului de management al calității emis de o terță parte sau orice alte probe sau dovezi prezentate de acesta, dacă prin aceste probe sau dovezi se confirmă autorității contractante asigurarea unui nivel corespunzator al calității.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
În vederea îndeplinirii cerinţei, ofertantul/asociatul/terţul susţinător va completa DUAE (în perioada de referință operatorul economic a efectuat următoarele livrări principale de tipul specificat sau a prestat următoarele servicii principale de tipul specificat: la întocmirea listei, se vor indica valorile, datele și beneficiarii publici sau privați).Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va prezenta la solicitarea Autorităţii Contractante, anterior atribuirii contractului, certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar/procese verbale de recepţie, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinţei de capacitate tehnică, respectiv produsele furnizate, perioada de livrare şi valoarea acestora. Aceste documente vor fi prezentate pentru fiecare asociat în parte, dacă resursele acestuia sunt luate în considerare pentru îndeplinirea cerinţei.Nota 1: Dacă un grup de operatori economici depune o ofertă comună, cerinţa se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În această situaţie, şi ofertantul asociat va completa DUAE.Nota 2: Autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a se adresa beneficiarului final al produselor pentru confirmarea experienţei similare prezentate de ofertant în cadrul DUAE. Nota 3: În vederea îndeplinirii cerinţei, ofertantul poate beneficia de susţinerea unui/unor terţ/terţi. În acest sens vor fi respectate prevederile art. 182 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 48 din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare.Nota 4: În cazul în care beneficiază de susţinere din partea unui terţ, terţul susţinător va completa DUAE.Nota 5: În cazul în care beneficiază de susţinere din partea unui terţ, ofertantul va prezenta odată cu depunerea DUAE, angajamentul ferm privind susţinerea capacităţii tehnice acordată de tertul susţinator, în conformitate cu Formularul nr. 4, Formularul nr. 5 și Formularul nr. 6, prezentate în Secţiunea "Formulare" din Documentaţia de atribuire din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susţinerea acestuia/acestora.Prin angajamentul ferm, terţul/terţii confirmă faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligatiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activități pentru care a acordat susținerea, fie prin indicarea resurselor tehnice şi profesionale pe care le va pune la dispoziţie ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru).Conform prevederilor art.184 din Legea nr.98/2016, cu modificările și completările ulterioare, prin angajamentul ferm, terţul/terţii se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziţie publică. Răspunderea solidară a terţului/terţilor susţinător/sustinători se va angaja sub condiţia neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligaţiilor de susţinere asumate prin angajament.Documentele justificative care probează cele asumate în angajamentul ferm privind susţinerea capacităţii tehnice acordată de terţul susţinător vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, la solicitarea autorităţii contractante:- certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar/procese verbale de recepţie, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinţei de capacitate tehnică, respectiv produsele furnizate, perioada de livrare şi valoarea acestora.Nota 6: Pentru transformarea Euro în Lei se va utiliza cursul mediu anual publicat pe site-ul http://ec.europa.eu/budget/inforeuro.

În conformitate cu principiul recunoaşterii reciproce, Autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta certificate echivalente emise de organisme stabilite în alte state ale Uniunii Europene. Documentele prezentate, încărcate electronic în SEAP, trebuie să fie valabile la data prezentării acestora. În cazul unei asocieri, această cerinţă trebuie îndeplinită individual de fiecare membru al asocierii pentru partea din contract pe care o realizează.Cerinţa privind certificarea ISO 9001 sau echivalent nu poate fi îndeplinită prin intermediul unei alte persoane (terţul susţinător).Documentul justificativ (spre ex. certificatul) trebuie să fie în termen de valabilitate la data prezentării acestuia.Autoritatea contractantă consideră relevantă prezentarea certificatului SR EN ISO 9001, însă în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce lasă posibilitatea operatorilor economici de a prezenta după caz certificate/documente echivalente, emise de organisme de certificare acreditate stabilite în alte state membre. În acest sens se solicită transmiterea sub semnătura electronică, prin intermediul SEAP a documentelor precizate mai sus, în traducere autorizată în limba română, care susțin declarația ofertantului și din care reiese că organizația are implementat un sistem de management al calității.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-10-05 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-08-05 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: comisia de evaluare
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Perioada de garanție acordată instrumentului
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Termenul de livrare și instalare
Criteriul de calitate (pondere): 10
Preț (pondere): 70
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Protectia Mediului
Adresa poștală: Splaiul Independentei nr. 294, sector 6 Bucuresti
Cod poștal: 060031
Telefon: +40 213052600📞
E-mail: incdpm@incdpm.ro📧
Fax: +40 213182001 📠
Adresă internet: www.incdpm.ro🌏
Sursa: OJS 2022/S 126-357758 (2022-06-29)
Anunt de atribuire (2022-09-23) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 842 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2022-09-23 📅
Data publicării: 2022-09-28 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 187-529103
Se referă la anunț: 2022/S 126-357758
Număr JO-S: 187
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-09-19 📅
Nume: Omnivet Impex S.R.L.
Numărul național de înregistrare: RO 16728583
Adresa poștală: Strada Chimirului, Nr. 14
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 052041
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 21-2115283📞
E-mail: otilia.hoblea@omnigen.ro📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Valoarea totală a achiziției: 1 842 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Sursa: OJS 2022/S 187-529103 (2022-09-23)