Servicii de acordare de credit bancar in valoare de 27.290.350,99 lei

Municipiul Roman

Obiectul contractului: Servicii de acordare de credit bancar în valoare de 27.290.350,99 lei, în vederea asigurării contribuției proprii pentru realizarea obiectivelor de investiții aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 128/2020 modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr.77/2022.
Conform prevederilor H.C.L. nr. 77/28.04.2022 s-a aprobat contractarea unei/unor finanțări rambursabile externe/interne în baza garanțiilor proprii, cu o maturitate de până la 20 de ani, din care o perioadă de tragere și de grație de pană la 4 ani, pentru un număr de 13 obiective de investiții publice de interes local, ce beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și programe naționale, la care contribuția proprie eligibilă și cheltuielile neeligibile de 27.290.350,99 lei sunt propuse a fi finanțate din împrumutul ce urmează a fi contractat prin prezenta procedură.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-10-12. Achiziția publică a fost publicată pe 2022-08-24.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2022-08-24 Anunţ de participare
2022-11-23 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2022-08-24)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de acordare de credit
Număr de referință: 22
Scurtă descriere:
Obiectul contractului: Servicii de acordare de credit bancar în valoare de 27.290.350,99 lei, în vederea asigurării contribuției proprii pentru realizarea obiectivelor de investiții aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 128/2020 modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr.77/2022. Conform prevederilor H.C.L. nr. 77/28.04.2022 s-a aprobat contractarea unei/unor finanțări rambursabile externe/interne în baza garanțiilor proprii, cu o maturitate de până la 20 de ani, din care o perioadă de tragere și de grație de pană la 4 ani, pentru un număr de 13 obiective de investiții publice de interes local, ce beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și programe naționale, la care contribuția proprie eligibilă și cheltuielile neeligibile de 27.290.350,99 lei sunt propuse a fi finanțate din împrumutul ce urmează a fi contractat prin prezenta procedură.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de acordare de credit 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Neamţ 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Autoritate regională sau locală
Numele autorității contractante: Municipiul roman
Adresa poștală: Piața Roman Vodă nr. 1
Cod poștal: 611022
Orașul poștal: Roman
Contact
Adresă internet: http://www.primariaroman.ro 🌏
E-mail: investitii@primariaroman.ro 📧
Telefon: +40 233208608 📞
Fax: +40 233741604 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100154569 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-08-24 📅
Termen-limită de depunere: 2022-10-12 📅
Data publicării: 2022-08-29 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 165-469048
Număr JO-S: 165
Informații suplimentare
Membrii comisiei de evaluare, reprezentanti imputerniciti ai ofertantilor, observatori desemnati ai Ministerului Finantelor.

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul contractului: Servicii de acordare de credit bancar în valoare de 27.290.350,99 lei, în vederea asigurării contribuției proprii pentru realizarea obiectivelor de investiții aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 128/2020 modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr.77/2022.
Arată mai mult
Conform prevederilor H.C.L. nr. 77/28.04.2022 s-a aprobat contractarea unei/unor finanțări rambursabile externe/interne în baza garanțiilor proprii, cu o maturitate de până la 20 de ani, din care o perioadă de tragere și de grație de pană la 4 ani, pentru un număr de 13 obiective de investiții publice de interes local, ce beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și programe naționale, la care contribuția proprie eligibilă și cheltuielile neeligibile de 27.290.350,99 lei sunt propuse a fi finanțate din împrumutul ce urmează a fi contractat prin prezenta procedură.
Arată mai mult
Valoarea totală estimată: 29 000 000 RON 💰
Scurtă descriere: Servicii de acordare de credit bancar in valoare de 27.290.350,99 lei
Durata: 240 luni
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Municipiul Roman

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerința nr. 1: Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Terțul susținător trebuie sa demonstreze ca nu se încadrează in prevederile art. 164 din Legea nr. 98/ 2016.
Modalitatea de îndeplinire: Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Terțul susținător va completa DUAE integrat in SEAP -"Motive de excludere" - Secțiunea A "Motive referitoare la condamnările penale". De asemenea, Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, anterior atribuirii contractului, va prezenta, la solicitarea Autorității Contractante, următoarele documente edificatoare care probează/ confirmă neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 164 de mai sus, atât pentru Ofertantul unic/ Ofertantul asociat cât și pentru Subcontractantul/ Terțul susținător declarați în ofertă:
Arată mai mult
- cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/ actul constitutiv;
Arată mai mult
- alte documente edificatoare, după caz.
Cerința nr. 2: Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Terțul susținător trebuie să demonstreze ca nu se încadrează în prevederile art. 165 din Legea nr. 98/ 2016.
Modalitatea de îndeplinire și aplicabilitatea în cadrul procedurii: Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Terțul susținător va completa DUAE integrat in SEAP - "Motive de excludere" - Secțiunea B "Motive legate de plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale". De asemenea, ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, anterior atribuirii contractului, va prezenta, la solicitarea Autorității Contractante, următoarele documente edificatoare care probează/ confirmă neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 165 de mai sus, atât pentru Ofertantul unic/ Ofertantul asociat, cât și pentru Subcontractantul/ Terțul susținător declarați în ofertă:
Arată mai mult
A. Persoanele juridice române trebuie să prezinte: certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat, din care să reiasă lipsa datoriilor restante la momentul prezentării acestuia.
Arată mai mult
B. Persoanele juridice străine vor prezenta orice documente edificatoare eliberate de instituțiile autorizate ale tarii de origine certificate de atestare fiscala, caziere judiciare, alte documente echivalente, etc.) prin care să dovedească faptul că și-au îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat, în conformitate cu legislația națională a țării de rezidență a Ofertantului unic/ Ofertantului asociat/ Subcontractantului/ Terțului susținător sau a țării în care Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Terțul susținător este stabilit. Din documentele edificatoare prezentate trebuie să reiasă lipsa datoriilor restante la momentul prezentării acestora.
Arată mai mult
Cerința nr. 3: Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Terțul susținător trebuie să demonstreze că nu se încadrează în prevederile art. 167 din Legea nr. 98/ 2016.
Modalitatea de îndeplinire și aplicabilitatea în cadrul procedurii: Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Terțul susținător va completa DUAE integrat in SEAP. Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, anterior atribuirii contractului, va prezenta, la solicitarea Autorității Contractante, următoarele documente edificatoare care probează/ confirma neîncadrarea in situațiile prevăzute la art. 167 de mai sus, atât pentru Ofertantul unic/ Ofertantul asociat cât și pentru Subcontractantul/ Terțul susținător declarați în ofertă, respectiv:
Arată mai mult
- certificate, caziere, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 167 alin. (2) si art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, dacă este cazul;
Cerința nr. 4: Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Terțul susținător nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 59 si art. 60 din Legea nr.98/2016.
Modalitatea de îndeplinire și aplicabilitatea în cadrul procedurii: Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Terțul susținător va completa DUAE integrat în SEAP - "Motive de excludere" - Secțiunea C "Motive legate de insolvență, conflicte de interese sau abateri profesionale". De asemenea,
Arată mai mult
Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Terțul susținător trebuie să prezinte Formularul - DECLARAŢIE PRIVIND EVITAREA CONFLICTULUI DE INTERESE POTRIVIT ART. 59 - 60 DIN LEGEA 98/2016, în conformitate cu modelul prezentat în secțiunea Formulare, care va fi transmis în mod obligatoriu împreună cu DUAE integrat, prin intermediul SEAP și va fi semnat cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii.
Arată mai mult
Persoane cu funcții de decizie din cadrul Autorității Contractante, precum și persoanele din cadrul Autorității Contractante ce pot influența conținutul documentației de atribuire și/ sau desfășurarea procedurii de atribuire sunt:
1. Achiriloaei Leonard – primar
2. Samson Radu – Constantin - viceprimar
3. Carnariu Gheorghe – secretar general municipiu
4. Pellegrini Aldo – administrator public
5. Alexandru Ciprian Dorin – director executiv - Direcția Economică
6. Bojescu Ovidiu - Director DTI
7. Rusu Camelia - Director DJAP
8. Vacaru Mihail – șef S.A.P.
9. Cîrcu Nadia- sef Serv. Managementul Proiectelor
Consilieri locali:
1. Andrieș Costinel Bogdan
2. Baciu Teodora
3. Barcă George -Dragoș
4. Bălan George Alexandru
5. Chelmuș Elena
6. Ciocoiu Ionuț Liviu
7. Corbu Ionuț
8. Curpăn Radu – Cătălin
9. Buzdugan Alin
10. Gârbea Ștefan Ionuț
11. Ghica Constantin
12. Havrici Tomșa Iulia
13. Iorga Ioana Roxana
14. Lohan Roxana – Dumitrița
15. Mărtici Gheorghe -Ovidiu
16. Moroșanu Dragoș- Viorel
17. Păiuș Dana Lăcrămioara
18. Roman Bogdan
19. Tănase Adrian -Alin
20. Pătrașcu Eugen
Lista posibililor membri ai comisiei de evaluare oferte:
1. Dima Luminița – Consilier achiziții publice S.A.P.
2. Mihalache Manuela Lăcrămioara – Consilier achiziții publice S.A.P.
3. Loghin Bogdan Andrei – Consilier achiziții publice S.A.P.
4. Rotariu Daniela-Elena - Consilier achiziții publice S.A.P.
5. Vrînceanu Mihaela – Consilier achiziții publice S.A.P.
6. Popa Corina Ionela - sef Serv. Juridic
7. Prăjescu Cristina - sef Serv. Contabilitate
Notă:
Potrivit prevederilor art.193 din Legea 98/2016, autoritatea contractanta solicită obligatoriu în cadrul ofertelor completarea DUAE (Documentul Unic de Achiziție European). Este obligatorie completarea în SEAP și depunerea DUAE integrat în SEAP odată cu oferta sub sancțiunea respingerii acesteia din urmă ca inacceptabilă conform art.137, alin 2), lit. b. din Anexa la H.G. 395/2016.
Arată mai mult
DUAE integrat se completează în SEAP, după caz, de către ofertant, asociat, subcontractant, terțul susținător (după caz) .
În cazul operatorilor economici străini se vor prezenta documente echivalente emise în conformitate cu legislația aplicabila în țara de rezidență.
Nedepunerea DUAE integrat în SEAP odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/terț susținător) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.
Se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente:
- DECLARAŢIE PRIVIND EVITAREA CONFLICTULUI DE INTERESE POTRIVIT ART. 59 - 60 DIN LEGEA 98/2016
- angajamentul ferm al terțului susținător pentru îndeplinirea criteriului referitor la capacitatea tehnică (F5+Anexa), dacă este cazul
- ANGAJAMENTUL privind susținerea financiară (F11+Anexa), dacă este cazul
- acordului de subcontractare (F7), dacă este cazul
- acordul de asociere (F6), dacă este cazul
Înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, să prezinte documentele justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE integrat în SEAP.
Arată mai mult
1. Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească ca detin Autorizatie de functionare emisa de BNR, in conformitate cu prevederile OUG nr. 99/2006 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului și totodată, să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
Modalitatea de îndeplinire: În vederea demonstrării îndeplinirii criteriului de capacitate de exercitare a activității profesionale, Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Subcontractantul / Terțul susținător va completa DUAE integrat - "Criteriile de selecție" - Secțiunea A "Capacitatea de a corespunde cerințelor". DUAE se completează în SEAP (instrucțiuni privind completarea DUAE sunt disponibile la link-ul http://sicapprod.e-licitatie.ro/pub/archive/manual-and-video/100000161).
Arată mai mult
Nedepunerea DUAE integrat în SEAP odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/terț susținător/subcontractant) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv Autorizatie de functionare emisa de BNR si certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanţilor străini, documente echivalente emise în ţara de rezidenţă, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Arată mai mult
Executarea contractului
Condiții de executare a contractului:
Contractul de achiziție publica de servicii se va incheia sub conditie suspensiva, adica acesta va intra in vigoare si va produce efecte intre parti, numai daca autoritatea contractanta va obtine avizul favorabil al Comisiei de Autorizare a Imprumuturilor Locale, cu privire la contractarea acestui credit potrivit prevederilor art. 1, alin. (5) din H.G. nr. 9/2007 privind constituirea, componenta si functionarea Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale si ale art.61 alin.(3) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare.
Arată mai mult
In cazul neindeplinirii conditiei suspensive, respectiv in cazul in care contractarea creditului nu va fi autorizata, autoritatea contractanta neobținând avizul favorabil al Comisiei de Autorizare a Imprumuturilor Locale, contractul de credit incheiat cu ofertantul ce va fi declarat castigator, se desfiinteaza cu efect retroactiv din chiar momentul incheierii acestuia, cu toate c... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-02-12 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-10-12 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare:
Membrii comisiei de evaluare, reprezentanti imputerniciti ai ofertantilor, observatori desemnati ai Ministerului Finantelor.

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 2613583
Contact
Punct de contact: Luminița Dima
Adresă internet: www.primariaroman.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100154569 🌏

Referință
Informații suplimentare
1.Documentul Unic de Achiziție European (DUAE) se generează direct în SEAP.
2.Documentația de atribuire este atașată în integralitatea sa la prezenta Fișă de date. Pentru vizualizarea documentației de atribuire încărcate in SEAP, operatorii economici trebuie sa aibă un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic (site-urile furnizorilor de semnatura electronica).
Arată mai mult
3.Solicitările de clarificări, eventuale contestații ale potențialilor ofertanți privind documentația de atribuire se vor adresa în mod exclusiv în SEAP la Secțiunea ”Întrebări” iar răspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP, la Secțiunea ”Întrebări” și "Clarificări, notificări si decizii" din cadrul anunțului de participare. Aceste răspunsuri vor face parte din documentația de atribuire și este obligatoriu ca la elaborarea ofertei să fie avute in vedere. Comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificare, în SEAP la Secțiunea “Întrebări”.
Arată mai mult
Comunicările vor fi transmise prin SEAP/fax/email. Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP (Secțiunea “Întrebări”), integral în secțiunea corespunzătoare respectivei solicitări, semnate cu semnătura electronică. Ofertanții au obligația de urmări permanent anunțul de participare pe toată perioada de evaluare a ofertelor depuse.
Arată mai mult
4. Pentru încărcarea documentelor în SEAP, recomandăm operatorilor economici ca acestea să fie arhivate în arhive de maxim 50 MB semnate cu semnătură electronică extinsă , pentru a înlesni procesul de evaluare a ofertelor. Nu se vor depune alte documente decât cele solicitate prin documentația de atribuire.
Arată mai mult
5.Oferta câștigătoare se va stabili numai in urma aplicării criteriului de atribuire asupra ofertelor declarate admisibile.
6.Potrivit articolului 139 alin 3 din HG 395/2016, in cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În
Arată mai mult
situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă va solicita clarificări prin intermediul SEAP noi propuneri financiare, și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
7. SEMNAREA CONTRACTULUI: Înainte de încheierea contractului, ofertantul declarat câștigător va prezenta, daca este cazul: contractele încheiate cu subcontractanții (contractele de subcontractare vor cuprinde cel puțin informațiile minim solicitate de Autoritatea Contractantă prin Fișa de Date a Achiziției). În cazul în care oferta este depusa de un grup de operatori economici, oferta trebuie sa cuprindă un acord de asociere. In cazul ofertei declarate câstigatoare, inainte de încheierea contractului de achizitie publica, autoritatea contractanta va solicita viitorului contractant legalizarea acordului de asociere.
Arată mai mult
Nota: Orice referire din cuprinsul documentației de atribuire, prin care se indică o anumită origine, sursă, producție, un procedeu special, o atestare, o marcă de fabrică sau de comerț, un brevet de invenție și/sau o licență de fabricație se va citi și interpreta ca fiind însoțită de mențiunea “sau echivalent”.
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Conform prevederilor Legii101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii.
Sursa: OJS 2022/S 165-469048 (2022-08-24)
Anunt de atribuire (2022-11-23)
Obiect
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-11-23 📅
Data publicării: 2022-11-28 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 229-660608
Se referă la anunț: 2022/S 165-469048
Număr JO-S: 229
Informații suplimentare
1.Documentul Unic de Achiziție European (DUAE) se generează direct în SEAP. 2.Documentația de atribuire este atașată în integralitatea sa la prezenta Fișă de date. Pentru vizualizarea documentației de atribuire încărcate in SEAP, operatorii economici trebuie sa aibă un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic (site-urile furnizorilor de semnatura electronica). 3.Solicitările de clarificări, eventuale contestații ale potențialilor ofertanți privind documentația de atribuire se vor adresa în mod exclusiv în SEAP la Secțiunea ”Întrebări” iar răspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP, la Secțiunea ”Întrebări” și "Clarificări, notificări si decizii" din cadrul anunțului de participare. Aceste răspunsuri vor face parte din documentația de atribuire și este obligatoriu ca la elaborarea ofertei să fie avute in vedere. Comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificare, în SEAP la Secțiunea “Întrebări”. Comunicările vor fi transmise prin SEAP/fax/email. Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP (Secțiunea “Întrebări”), integral în secțiunea corespunzătoare respectivei solicitări, semnate cu semnătura electronică. Ofertanții au obligația de urmări permanent anunțul de participare pe toată perioada de evaluare a ofertelor depuse. 4. Pentru încărcarea documentelor în SEAP, recomandăm operatorilor economici ca acestea să fie arhivate în arhive de maxim 50 MB semnate cu semnătură electronică extinsă , pentru a înlesni procesul de evaluare a ofertelor. Nu se vor depune alte documente decât cele solicitate prin documentația de atribuire. 5.Oferta câștigătoare se va stabili numai in urma aplicării criteriului de atribuire asupra ofertelor declarate admisibile. 6.Potrivit articolului 139 alin 3 din HG 395/2016, in cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă va solicita clarificări prin intermediul SEAP noi propuneri financiare, și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. 7. SEMNAREA CONTRACTULUI: Înainte de încheierea contractului, ofertantul declarat câștigător va prezenta, daca este cazul: contractele încheiate cu subcontractanții (contractele de subcontractare vor cuprinde cel puțin informațiile minim solicitate de Autoritatea Contractantă prin Fișa de Date a Achiziției). În cazul în care oferta este depusa de un grup de operatori economici, oferta trebuie sa cuprindă un acord de asociere. In cazul ofertei declarate câstigatoare, inainte de încheierea contractului de achizitie publica, autoritatea contractanta va solicita viitorului contractant legalizarea acordului de asociere. Nota: Orice referire din cuprinsul documentației de atribuire, prin care se indică o anumită origine, sursă, producție, un procedeu special, o atestare, o marcă de fabrică sau de comerț, un brevet de invenție și/sau o licență de fabricație se va citi și interpreta ca fiind însoțită de mențiunea “sau echivalent”.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2022/S 229-660608 (2022-11-23)