Servicii de exploatare a masei lemnoase, produse principale si secundare din fond forestier adiministrat prin ocoalele Direcției silvice Arad. Fiecare partidă constituie un lot în cadrul achiziției. Fazele serviciilor prestate vor include doborârea, curățarea de crăci și secționatul arborilor în parchet, adunatul, scos-apropiatul până în platforma primară și fasonarea sortimentelor în platforma primară, în condițiile cerințelor din caietul de sarcini. Operatorii economici vor putea solicita clarificări până în a 18-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, autoritatea contractantă răspunzând în mod clar și complet, o singură dată, tuturor solicitărilor de clarificare/ informațiilor suplimentare, în a 11 a zi înaintea termenului limită de depunere a ofertelor. Dacă pe parcursul derulării contractului sunt necesare servicii suplimentare, acestea se vor introduce în contract cu acte adiţionale, in cazul in care partile contractante sunt de acord, fără ca valoarea cumulată a acestora să depăşească 50% din valoarea iniţială a contractului. Serviciile suplimentare vor fi de aceasi natura (exploatari forestiere) fiind necesare pentru extragerea unor arbori din suprafața parchetului din cauza datorită afectarii acestora de factori destabilizatori (ex. doborâturi de vânt) sau de necesitatea amenajării unui drum pentru scos-apropiatul arborilor din partida contractata. Serviciile suplimentare atribuite unui operator economic vor fi amplasate pe acceași suprafață ca și lotul contractat inițial. Serviciile se vor adiționa după inventarierea masei lemnoase (act de punere in valoare intocmit de ocolul silvic) și determinarea cantității suplimentare, întocmindu-se actul adițional. Clauza este valabilă pentru toate loturile (partizile).
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-09-01.
Achiziția publică a fost publicată pe 2022-08-01.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2022-08-01) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de exploatare forestieră
Număr de referință: 5250
Scurtă descriere:
Servicii de exploatare a masei lemnoase, produse principale si secundare din fond forestier adiministrat prin ocoalele Direcției silvice Arad. Fiecare partidă constituie un lot în cadrul achiziției. Fazele serviciilor prestate vor include doborârea, curățarea de crăci și secționatul arborilor în parchet, adunatul, scos-apropiatul până în platforma primară și fasonarea sortimentelor în platforma primară, în condițiile cerințelor din caietul de sarcini. Operatorii economici vor putea solicita clarificări până în a 18-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, autoritatea contractantă răspunzând în mod clar și complet, o singură dată, tuturor solicitărilor de clarificare/ informațiilor suplimentare, în a 11 a zi înaintea termenului limită de depunere a ofertelor.
Dacă pe parcursul derulării contractului sunt necesare servicii suplimentare, acestea se vor introduce în contract cu acte adiţionale, in cazul in care partile contractante sunt de acord, fără ca valoarea cumulată a acestora să depăşească 50% din valoarea iniţială a contractului. Serviciile suplimentare vor fi de aceasi natura (exploatari forestiere) fiind necesare pentru extragerea unor arbori din suprafața parchetului din cauza datorită afectarii acestora de factori destabilizatori (ex. doborâturi de vânt) sau de necesitatea amenajării unui drum pentru scos-apropiatul arborilor din partida contractata. Serviciile suplimentare atribuite unui operator economic vor fi amplasate pe acceași suprafață ca și lotul contractat inițial. Serviciile se vor adiționa după inventarierea masei lemnoase (act de punere in valoare intocmit de ocolul silvic) și determinarea cantității suplimentare, întocmindu-se actul adițional. Clauza este valabilă pentru toate loturile (partizile).

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de exploatare forestieră📦
Cod CPV suplimentar: Servicii de exploatare forestieră📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Arad
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ
Referință Date
Data trimiterii: 2022-08-01 📅
Termen-limită de depunere: 2022-09-01 📅
Data publicării: 2022-08-05 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 150-428470
Număr JO-S: 150
Informații suplimentare
la OS Sebis - Moneasa
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Servicii de exploatare a masei lemnoase, produse principale si secundare din fond forestier adiministrat prin ocoalele Direcției silvice Arad. Fiecare partidă constituie un lot în cadrul achiziției. Fazele serviciilor prestate vor include doborârea, curățarea de crăci și secționatul arborilor în parchet, adunatul, scos-apropiatul până în platforma primară și fasonarea sortimentelor în platforma primară, în condițiile cerințelor din caietul de sarcini. Operatorii economici vor putea solicita clarificări până în a 18-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, autoritatea contractantă răspunzând în mod clar și complet, o singură dată, tuturor solicitărilor de clarificare/ informațiilor suplimentare, în a 11 a zi înaintea termenului limită de depunere a ofertelor.
Servicii de exploatare a masei lemnoase, produse principale si secundare din fond forestier adiministrat prin ocoalele Direcției silvice Arad. Fiecare partidă constituie un lot în cadrul achiziției. Fazele serviciilor prestate vor include doborârea, curățarea de crăci și secționatul arborilor în parchet, adunatul, scos-apropiatul până în platforma primară și fasonarea sortimentelor în platforma primară, în condițiile cerințelor din caietul de sarcini. Operatorii economici vor putea solicita clarificări până în a 18-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, autoritatea contractantă răspunzând în mod clar și complet, o singură dată, tuturor solicitărilor de clarificare/ informațiilor suplimentare, în a 11 a zi înaintea termenului limită de depunere a ofertelor.
Dacă pe parcursul derulării contractului sunt necesare servicii suplimentare, acestea se vor introduce în contract cu acte adiţionale, in cazul in care partile contractante sunt de acord, fără ca valoarea cumulată a acestora să depăşească 50% din valoarea iniţială a contractului. Serviciile suplimentare vor fi de aceasi natura (exploatari forestiere) fiind necesare pentru extragerea unor arbori din suprafața parchetului din cauza datorită afectarii acestora de factori destabilizatori (ex. doborâturi de vânt) sau de necesitatea amenajării unui drum pentru scos-apropiatul arborilor din partida contractata. Serviciile suplimentare atribuite unui operator economic vor fi amplasate pe acceași suprafață ca și lotul contractat inițial. Serviciile se vor adiționa după inventarierea masei lemnoase (act de punere in valoare intocmit de ocolul silvic) și determinarea cantității suplimentare, întocmindu-se actul adițional. Clauza este valabilă pentru toate loturile (partizile).
Dacă pe parcursul derulării contractului sunt necesare servicii suplimentare, acestea se vor introduce în contract cu acte adiţionale, in cazul in care partile contractante sunt de acord, fără ca valoarea cumulată a acestora să depăşească 50% din valoarea iniţială a contractului. Serviciile suplimentare vor fi de aceasi natura (exploatari forestiere) fiind necesare pentru extragerea unor arbori din suprafața parchetului din cauza datorită afectarii acestora de factori destabilizatori (ex. doborâturi de vânt) sau de necesitatea amenajării unui drum pentru scos-apropiatul arborilor din partida contractata. Serviciile suplimentare atribuite unui operator economic vor fi amplasate pe acceași suprafață ca și lotul contractat inițial. Serviciile se vor adiționa după inventarierea masei lemnoase (act de punere in valoare intocmit de ocolul silvic) și determinarea cantității suplimentare, întocmindu-se actul adițional. Clauza este valabilă pentru toate loturile (partizile).
Valoarea totală estimată: 2602537.6 RON 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 26
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 26
Denumirea lotului: 33 Sebiș - Moneasa
Numărul lotului: 22
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 75,79 - 113,69 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 12393.95 RON 💰
Durata: 2 luni
Descrierea opțiunilor:
Autoritatea contractantă își exprimă opțiunea ca dacă pe parcursul derulării contractului sunt necesare servicii suplimentare, acestea se vor introduce în contract cu acte adiţionale, in cazul in care partile contractante sunt de acord, fără ca valoarea cumulată a acestora să depăşească 50% din valoarea iniţială a contractului. Serviciile suplimentare vor fi de aceasi natura (exploatari forestiere) fiind imperios necesare pentru extragerea unor abori inventariati ulterior contractării serviciilor, pe suprafața parchetului, din cauza afectării acestora de factori destabilizatori sau de necesitatea unui drum de colectare a arborilor din partida contractată.

Informații suplimentare: la OS Sebis - Moneasa
Denumirea lotului: 910 Lipova
Numărul lotului: 10
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 543,37 - 815,06 mc, conform caiet de sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 69540.50 RON 💰
Durata: 4 luni
Informații suplimentare: La OS Lipova
Denumirea lotului: 90 Sebis Moneasa
Numărul lotului: 25
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 422,25 - 633,38 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 57523.13 RON 💰
Informații suplimentare: la sediul OS Sebis Moneasa.
Denumirea lotului: 885 Lipova
Numărul lotului: 8
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 765,46 - 1148,19 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 97791.35 RON 💰
Informații suplimentare: la OS Lipova.
Denumirea lotului: 506 Radna
Numărul lotului: 11
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 356,94 - 535,41 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 43914.33 RON 💰
Informații suplimentare: la OS Radna
Denumirea lotului: 611 Savarsin
Numărul lotului: 18
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 284,22 - 426,33 mc, conform caiet de sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 40746.92 RON 💰
Informații suplimentare: la OS savarsin
Denumirea lotului: 434S Savarsin
Numărul lotului: 16
Scurtă descriere: Exploatare forestieră a unui volum de 2104 - 3156 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 249290.01 RON 💰
Denumirea lotului: 1229 Gurahonț
Numărul lotului: 7
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 255,61 - 383,42 mc conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 27026.93 RON 💰
Informații suplimentare: La OS Gurahonț.
Denumirea lotului: 589 Bârzava
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere:
Exploatari forestiere pentru un volum de 592,38 - 888,57 mc, conform caietului de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 84355.49 RON 💰
Informații suplimentare: la OS Barzava.
Denumirea lotului: 151 Valea Mare
Numărul lotului: 26
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 401,57 - 602,36 mc, conform caiet de sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 46862.46 RON 💰
Informații suplimentare: la OS Valea Mare
Denumirea lotului: 1273 Gurahonț
Numărul lotului: 6
Scurtă descriere:
Explotare forestiera pentru un volum de 736,93 - 1105,40 mc conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 89293.82 RON 💰
Informații suplimentare: la OS Gurahonț.
Denumirea lotului: 1018 Sebiș - Moneasa
Numărul lotului: 24
Scurtă descriere: Exploatare forestieră a unui volum de 423,33 - 635mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 53212.58 RON 💰
Denumirea lotului: 512 Radna
Numărul lotului: 12
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 1199,91 - 1799,87 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 145897.05 RON 💰
Informații suplimentare: la OS Radna.
Denumirea lotului: 536 Savarsin
Numărul lotului: 17
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 768,7 - 1153,05 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 72202.71 RON 💰
Informații suplimentare: La OS Savarsin
Denumirea lotului: 46 Sebiș - Moneasa
Numărul lotului: 23
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 135,94 - 203,91 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 18058.28 RON 💰
Durata: 3 luni
Informații suplimentare: la OS Sebiș Moneasa
Denumirea lotului: 9 Sebiș - Moneasa
Numărul lotului: 20
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 1518,58 - 2277,87 mc, conform caiet de sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 172594.22 RON 💰
Descrierea opțiunilor:
Autoritatea contractantă își exprimă opțiunea ca dacă pe parcursul derulării contractului sunt necesare servicii suplimentare, acestea se vor introduce în contract cu acte adiţionale, in cazul in care partile contractante sunt de acord, fără ca valoarea cumulată a acestora să depăşească 50% din valoarea iniţială a contractului. Serviciile suplimentare vor fi de aceasi natura (exploatari forestiere) fiind imperios necesare pentru extragerea unor abori inventariati ulterior contractării serviciilor, pe suprafața parchetului, din cauza afectării acestora de factori destabilizatori sau de necesitatea unui drum de colectare a arborilor din partida contractată

Denumirea lotului: 1296 Gurahonț
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră pentru un volum de 257,6 - 386,4 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 28195.61 RON 💰
Informații suplimentare: la OS Gurahont.
Denumirea lotului: 906 Lipova
Numărul lotului: 9
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 594,18 - 891,27 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 72513.72 RON 💰
Informații suplimentare: la sediul OS Lipova.
Denumirea lotului: 1199 Gurahonț
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră pentru un volum de 2845,72 - 4268,58 mc, conform caiet de sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 314295.54 RON 💰
Informații suplimentare: la OS. Gurahonț.
Denumirea lotului: 514 Radna
Numărul lotului: 13
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 154,05 - 231,08 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 19167.68 RON 💰
Denumirea lotului: 440 Săvârșin
Numărul lotului: 15
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 1394,82 - 2092,23 mc, conform caiet de sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 164299.77 RON 💰
Informații suplimentare: la OS Savarsin
Denumirea lotului: 530 Radna
Numărul lotului: 14
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 411,4 - 617,1 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 52527.56 RON 💰
Informații suplimentare: La OS Radna
Denumirea lotului: 1247 Gurahonț
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere:
Exploatare forestiera a unui volum de 1731,89 - 2597,84 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 218529.89 RON 💰
Denumirea lotului: 613 Savarsin
Numărul lotului: 19
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 56,59 - 84,89 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 8368.13 RON 💰
Denumirea lotului: 522 Bârzava
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a volumului de 1229,93 - 1844,90 mc, conform prevedrilor caietului de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 163083.12 RON 💰
Informații suplimentare: la sediul OS Bârzava.
Denumirea lotului: 79 Sebiș - Moneasa
Numărul lotului: 21
Scurtă descriere:
Exploatare forestieră a unui volum de 2192,45 - 3288,68 mc, conform caiet de sarcini.
Valoarea estimată fără TVA: 280852.85 RON 💰
Informații suplimentare: la OS Sebiș Moneasa.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
UP 11 Almaș ua 67C P.C. Almaș
UP 2 ua 24E
UP 4 ua 267B
UP. 9 ua 65
UP 3 ua 54A
UP 7 Petris a 7A, P.C. Petriș
UP 1 ua 110A
UP. 3 ua 116B
OS Bârzava UP. 2 ua 147B
UP 1 ua 22D.
UP. 4 ua 67A
UP 3 Almaș ua 80D,F
UP 3 ua 49B
UP 2 ua 3F
UP 11 almaș ua 68B P.C. Almaș
UP 2 ua 165A
OS Gurahont UP 4 ua. 39B
UP 1 ua 75A
UP 3 ua 47A, 48A
UP 6 ua 29A
UP 5 ua 48C
UP 5 ua 43A
UP 7 ua 169
UP 7 Petriș ua 8B P.C. Petriș
O: Bârzava UP. 2 ua 147A
UP 2 ua 113A
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 164, art. 165 si art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice. Modalitate de indeplinire: se va completa DUAE. Precizari: Formularul DUAE este pus la dispozitia ofertantilor in platforma SEAP, unde a fost configurat de autoritatea contractanta. Raspunsul ofertantilor se va face accesand formularul dupa autentificare in SEAP.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

a) Incadrarea in una sau mai multe dintre situatiile prevazute la art. 164, art. 165 si art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, atrage excluderea ofertantului din procedura pentru atribuirea contractului;
b) Ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor va prezenta, la solicitarea autoritatii contractante, documentele justificative care probeaza indeplinirea cerintelor asumate, dupa cum urmeaza:
- certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, VALABILE LA MOMENTUL PREZENTĂRII ACESTORA, cu privire la plata impozitelor, taxelor si a contributiilor de asigurari sociale la bugetul de stat si la bugetul local (pentru sediul social, sediile secundare, precum si punctul/punctele de lucru pentru care exista obligatii de plata),
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
- certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, VALABILE LA MOMENTUL PREZENTĂRII ACESTORA, cu privire la plata impozitelor, taxelor si a contributiilor de asigurari sociale la bugetul de stat si la bugetul local (pentru sediul social, sediile secundare, precum si punctul/punctele de lucru pentru care exista obligatii de plata),
- Cazierul judiciar pentru operatorul economic și Cazierul judiciar pentru fiecare din membrii organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al operatorului economic și pentru persoanele care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia sau alte documente echivalente.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
- Cazierul judiciar pentru operatorul economic și Cazierul judiciar pentru fiecare din membrii organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al operatorului economic și pentru persoanele care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia sau alte documente echivalente.
c) În cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit operatorul economic, nu se emit documente de tipul celor solicitate sau acestea nu vizeaza toate situatiile cuprinse la art. 164, art. 165 si art. 167, se accepta orice document considerat edificator emis de autoritati competente din tara respectiva; in cazul ofertantilor persoane juridice/fizice straine documentele vor fi transmise in limba in care au fost emise, insotite de o traducere autorizata a acestora in limba romana.

In sensul prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, persoane cu functie de decizie din cadrul DS Arad: Teodor Țigan, Pascalau Mircea, Zorlintan Paula, Grajdanescu Adrian, Zdrenghea Gelu, Aldea Adina, Cristea Nicoleta.

Cerinta nr.1. Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Modalitatea de deplinire a cerintei: “Completare DUAE” de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor, urmand ca la finalizarea evaluarii ofertelor autoritatea contractanta sa solicite ofertantului clasat pe primul loc urmatoarele documente justificative: - Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comertului, sau in cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise in tara de rezidenta. Informatiile cuprinse in documentele justificative trebuie sa fie reale/valide la data prezentarii acestora. Pentru persoane juridice/fizice straine documentele care dovedesc o forma de inregistrare / atestare vor fi prezentate in traducere in limba romana.

Cerinta nr.2 Ofertantul trebuie sa faca dovada ca este atestat pentru activitatea de exploatari forestiere conform prevederilor art. 2 Regulamentul anexă la O.M. 1330/2015 . Modalitatea de indeplinire a cerintei: “Completare DUAE” de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor, urmand ca la finalizarea evaluarii ofertelor autoritatea contractanta sa solicite ofertantului clasat pe primul loc urmatoarele documente justificative: Certificat de atestare eliberat conform ordinului O.M. 1330/2015 si Cazier tehnic completat la zi cu cota de masă lemnoasă exploatată. Persoane juridice/fizice straine vor depune documente similare care sa dovedeasca atestarea pentru exploatare forestiera, prezentate in traducere in limba romana.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-11-01 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-09-01 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Documentatii tehnice privitoare la loturi (partizi) cum sunt APV, amplasarea in teren (harti), planul instalatiilor de transport, conditiile orografice particulare, se pot consulta la sediile ocoalelor in raza caruia se afla loturile.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
conform prevederilor aplicabile din Legea privind remediile si caile de atac in materie de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor sectoriale si a contractelor de concesiune de lucrari si concesiune de servicii, precum si pentru organizarea si functionarea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor nr 101/2016;
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac
conform prevederilor aplicabile din Legea privind remediile si caile de atac in materie de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor sectoriale si a contractelor de concesiune de lucrari si concesiune de servicii, precum si pentru organizarea si functionarea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor nr 101/2016;
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Directia Silvica Arad - compartimentul juridic
Adresa poștală: str. Episcopiei nr. 48
Orașul poștal: Arad
Cod poștal: 310084
Fax: +40 257250558 📠
Adresă internet: http://www.rosilva.ro🌏
Sursa: OJS 2022/S 150-428470 (2022-08-01)
Anunt de atribuire (2022-09-27) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 784678.68 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2022-09-27 📅
Data publicării: 2022-09-30 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 189-535456
Se referă la anunț: 2022/S 150-428470
Număr JO-S: 189
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-09-19 📅
Nume: Green trans sam s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 42722792
Adresa poștală: Strada Fara strada, Nr. 223
Orașul poștal: Ususau
Cod poștal: 317375
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 740189588📞
E-mail: greentranssam223@gmail.com📧
Țara: Arad
🏙️
Adresă internet: www.forfuture.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 49754.90 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-09-16 📅
Nume: Alegria food srl
Numărul național de înregistrare: RO30736921
Adresa poștală: Strada Localitatea Agrisu Mare, Nr. 585
Orașul poștal: Tarnova
Cod poștal: 317365
Telefon: +40 747634306📞
E-mail: maria_dariana@yahoo.com📧
Valoarea totală a achiziției: 126194.08 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-09-20 📅
Nume: Andmar srl
Numărul național de înregistrare: 17396660
Adresa poștală: Strada DEALUL CETATII, Nr. 51A
Orașul poștal: Sighetu Marmatiei
Cod poștal: 435500
Telefon: +40 741179593📞
E-mail: luci_conta@yahoo.com📧
Țara: Maramureş
🏙️
Valoarea totală a achiziției: 291075.68 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-09-21 📅
Nume: Hard - team forest
Numărul național de înregistrare: RO41566342
Adresa poștală: Strada PRINCIPALA, Nr. 150
Orașul poștal: Bontesti
Cod poștal: 317146
Telefon: +4 0740450532📞
E-mail: hardteam.forest@yahoo.com📧
Valoarea totală a achiziției: 76847.10 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-09-26 📅
Nume: Senes s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 14905654
Adresa poștală: Strada Principala, Nr. 1186A
Orașul poștal: Rona de Sus
Cod poștal: 437250
Telefon: +40 748337702📞
E-mail: ivan_kvasciuc@yahoo.com📧
Valoarea totală a achiziției: 162095.25 RON 💰
Nume: Ecotrans cotuna srl
Numărul național de înregistrare: 15440620
Adresa poștală: Strada SISTAROVAT, Nr. 170
Orașul poștal: sistarovat
Cod poștal: 317345
Telefon: +40 742048566📞
E-mail: adi_dragoi2008@yahoo.com📧
Valoarea totală a achiziției: 47445.27 RON 💰
Nume: S.c. auraflor brad s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 36926062
Adresa poștală: Strada: FS, nr. 832, Sector: -, Judet: Arad, Localitate: Buteni, Cod postal: 317065
Orașul poștal: Buteni
Cod poștal: 317065
Telefon: +40 742070667📞
E-mail: plesailie98@yahoo.com📧
Valoarea totală a achiziției: 31266.40 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
3
1
Sursa: OJS 2022/S 189-535456 (2022-09-27)