Serviciile care fac obiectul acordului-cadru sunt necesare pentru buna desfășurare a activității Companiei de Apă Someș SA. În calitate de operator regional în domeniul apei potabile, entitatea contractantă are obligația de a întreține rețelele de alimentare cu apă și rețelele de canalizare pe care le are în gestiune, de a extinde, de a înlocui, de a reabilita sau moderniza rețelele de apă și canalizare, respectiv de a efectua lucrări programate sau neprogramate la acestea. În acest scop, sunt necesare utilaje și mijloace de transport, cu ajutorul cărora să se efectueze excavări, nivelări ale terenului, transport al materialului excavat, transport și manipulare a conductelor de mari dimensiuni, a prefabricatelor din beton, etc. Compania deține anumite utilaje și mijloace de transport, dar acestea sunt insuficiente în unele situații, de aceea este necesară închirierea unor asemenea utilaje și mijloace de transport. Se vor executa lucrări atât în zona urbană cât şi în zona rurală (judetul Cluj).
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-04-20.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-03-17.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2023-03-17) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Închiriere de vehicule industriale cu şofer
Număr de referință: SA-37-2023-SB
Scurtă descriere:
Serviciile care fac obiectul acordului-cadru sunt necesare pentru buna desfășurare a activității Companiei de Apă Someș SA. În calitate de operator regional în domeniul apei potabile, entitatea contractantă are obligația de a întreține rețelele de alimentare cu apă și rețelele de canalizare pe care le are în gestiune, de a extinde, de a înlocui, de a reabilita sau moderniza rețelele de apă și canalizare, respectiv de a efectua lucrări programate sau neprogramate la acestea. În acest scop, sunt necesare utilaje și mijloace de transport, cu ajutorul cărora să se efectueze excavări, nivelări ale terenului, transport al materialului excavat, transport și manipulare a conductelor de mari dimensiuni, a prefabricatelor din beton, etc. Compania deține anumite utilaje și mijloace de transport, dar acestea sunt insuficiente în unele situații, de aceea este necesară închirierea unor asemenea utilaje și mijloace de transport. Se vor executa lucrări atât în zona urbană cât şi în zona rurală (judetul Cluj).
Serviciile care fac obiectul acordului-cadru sunt necesare pentru buna desfășurare a activității Companiei de Apă Someș SA. În calitate de operator regional în domeniul apei potabile, entitatea contractantă are obligația de a întreține rețelele de alimentare cu apă și rețelele de canalizare pe care le are în gestiune, de a extinde, de a înlocui, de a reabilita sau moderniza rețelele de apă și canalizare, respectiv de a efectua lucrări programate sau neprogramate la acestea. În acest scop, sunt necesare utilaje și mijloace de transport, cu ajutorul cărora să se efectueze excavări, nivelări ale terenului, transport al materialului excavat, transport și manipulare a conductelor de mari dimensiuni, a prefabricatelor din beton, etc. Compania deține anumite utilaje și mijloace de transport, dar acestea sunt insuficiente în unele situații, de aceea este necesară închirierea unor asemenea utilaje și mijloace de transport. Se vor executa lucrări atât în zona urbană cât şi în zona rurală (judetul Cluj).
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană, cu participarea ţărilor membre ACAP
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Închiriere de vehicule industriale cu şofer📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Cluj
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Serviciu de utilități publice
Numele autorității contractante: Compania de Apa Somes S.A.
Adresa poștală: Strada: 21 Decembrie 1989, nr. 79
Cod poștal: 400604
Orașul poștal: Cluj-Napoca
Contact
Adresă internet: http://www.casomes.ro🌏
E-mail: simona.bara@casomes.ro📧
Telefon: +40 264591444📞
Fax: +40 264430886 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100163887🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2023-03-17 📅
Termen-limită de depunere: 2023-04-20 📅
Data publicării: 2023-03-22 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 058-172213
Număr JO-S: 58
Informații suplimentare
Contractele subsecvente se pot încheia lunar, trimestrial, semestrial, anual, în funcție de necesitățile entității contractante
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată: 4 835 000 RON 💰
Scurtă descriere:
Închirierea utilajelor și mijloacelor de transport este necesară pentru executarea unor lucrări la reţelele de apă şi canalizare. În ansamblu, aceste lucrări necesită săpături, umpluturi, nivelări şi transportul materialului terasier (pământ, balast, nisip), precum și manipularea conductelor, a fitingurilor, a plăcilor prefabricate din beton și, în general, a materialelor utilizate în cadrul lucrărilor menționate. Se vor executa lucrări atât în zona urbană cât şi în zona rurală a judetului Cluj.

Cantitatile minime si maxime stabilite de entitatea contractanta sunt cele precizate in caietul de sarcini si reprezinta estimari ale unor cantitati de utilaje/mijloace de transport și numar de ore de functionare ale acestora,care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord-cadru si nu cantitati exacte care vor fi solicitate, acestea din urma putand fi mai mici, egale sau mai mari, in functie de necesitatile efective ale entitatii contractante.

Valoarea estimata a acordului-cadru este cuprinsa intre 863.680,00 lei fara TVA (pentru cantitatile minime estimate) si 4.835.000,00 lei fara TVA (pentru cantitatile maxime estimate). Valoarea estimata a celui mai mic contract subsecvent este de 2.160,00 lei fara TVA iar valoarea estimata a celui mai mare contract subsecvent este de 544.800,00 lei fara TVA.

Datorită faptului că aria de activitate a Companiei este extinsă, este posibil ca în aceeaşi perioadă să existe solicitări în mai multe zone de lucru şi să se atribuie mai multe contracte subsecvente simultan. Din acest motiv, s-a impus ca operatorul economic să dispună de numărul de mijloacele de transport şi utilajele menţionate in caietul de sarcini. Contractele subsecvente se pot incheia lunar, trimestrial, semestrial, anual, in functie de necesitatile entitatii contractante.

Durata: 24 luni
Informații suplimentare:
Contractele subsecvente se pot încheia lunar, trimestrial, semestrial, anual, în funcție de necesitățile entității contractante
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Cluj
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Criteriul nr. 1: Ofertantii, ofertantii asociati, tertii sustinatori, subcontractantii ofertantului trebuie sa nu se regaseasca in situatiile prevazute la art.177 din Legea nr. 99/2016.
Modalitatea de indeplinire :
Ofertantii, ofertantii asociati, tertii sustinatori, subcontractantii ofertantului (daca acestia sunt cunoscuti la momentul depunerii ofertei) vor completa cate un DUAE distinct, cu informatiile aferente situatiei lor. Se vor depune odata cu DUAE si urmatoarele documente: Formularul nr.2 - Acord de asociere, Formularul nr. 3 - Angajament tert sustinator tehnic si Formularul nr. 4 - Acord de subcontractare.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Documentele justificative actualizate care demonstreaza indeplinirea celor asumate prin completarea in DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc in urma aplicarii criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile (conform art. 205, alin. (2) din Legea nr. 99/2016).

Documentele justificative prin care operatorii economici pot indeplini aceasta cerinta sunt urmatoarele , fara a se limita la:
- certificat de cazier fiscal pentru operatorul economic;
- certificat de cazier judiciar pentru operatorul economic;
- certificat/e de cazier judiciar al/ale membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau ale celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
- certificat/e de cazier judiciar al/ale membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau ale celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
- documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 184 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale.
- alte documente edificatoare, dupa caz.
Criteriul nr. 2:
Ofertantii, ofertantii asociati, tertii sustinatori, subcontractantii ofertantului trebuie sa nu se regaseasca in situatiile prevazute la art.178 din Legea nr. 99/2016.
Documentele justificative prin care operatorii economici pot indeplini aceasta cerinta sunt certificate constatatoare care atesta lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (bugetul local, bugetul de stat , etc.), la momentul prezentarii.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Documentele justificative prin care operatorii economici pot indeplini aceasta cerinta sunt certificate constatatoare care atesta lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (bugetul local, bugetul de stat , etc.), la momentul prezentarii.
Aceste documente pot fi urmatoarele, fara a se limita la:
- certificatul de atestare fiscala prin care se demonstreaza lipsa datoriilor restante la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul…
… de stat, pentru sediul principal;
… local, pentru sediul principal;
- pentru sediile secundare/punctele de lucru ale operatorului economic , acesta va prezenta o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
- pentru sediile secundare/punctele de lucru ale operatorului economic , acesta va prezenta o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate;
- documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 179 alin. (2), art. 184 din Legea 99/2016 privind achizitiile sectoriale;
… trebuie sa nu se regaseasca in situatiile prevazute la art.180 din Legea nr. 99/2016.
… (daca acestia sunt cunoscuti la momentul depunerii ofertei) vor completa cate un DUAE distinct, cu informatiile aferente situatiei lor. Se vor depune odata cu DUAE si urmatoarele documente: Formularul nr. 2 - Acord de asociere, Formularul nr. 3 -Angajament tert sustinator tehnic si Formularul nr. 4 - Acord de subcontractare.
Declaratia privind neincadrarea in prevederile art. 72 din Legea 99/2016 - Formularul nr. 6, se va prezenta odata cu DUAE de catre ofertanti, ofertanti asociati, terti sustinatori si subcontractanti.
Persoanele ce detin functii de decizie in cadrul entitatii contractante (conf. art. 76, alin. (1) din Legea nr. 99/2016) implicate în procedura de atribuire sunt: Călin Vasile Neamțu - Director General, Mihai Gavril Iacob - Director General Adjunct , Claudia Maria Bărbuceanu - Director Financiar, Gabriela Angela Rădoiu-Leș - Director Comercial , Emil Viorel Sabadîș - Sef Serviciul Juridic, Liliana Maria Marcu - economist/Serviciu Contabilitate Financiar, Corin Adrian Budisan - Sef Serviciul Achiziţii, Simona Manuela Bara - Expert Achizitii/Serviciul Achizitii.

Documentele justificative prin care operatorii economici pot indeplini aceasta cerinta sunt:
- certificatul constatator emis de ONRC.
- documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 180 alin. (2), art. 184 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale.
Criteriul nr.4:
Ofertantii, ofertantii asociati, tertii sustinatori, subcontractantii ofertantului trebuie sa nu se regaseasca in situatiile prevazute la articolul 5k a Regulamentului (UE) 2022/576 al Consiliului din 08.04.2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Ofertantii, ofertantii asociati, tertii sustinatori, subcontractantii ofertantului trebuie sa nu se regaseasca in situatiile prevazute la articolul 5k a Regulamentului (UE) 2022/576 al Consiliului din 08.04.2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina.
Modalitatea de indeplinire : Declarația privind neincadrarea in prevederile articolul 5k a Regulamentului (UE) 2022/576 al Consiliului din 08.04.2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina, Formularul nr. 13, se va prezenta odata cu DUAE de catre ofertanti, ofertanti asociati, terti sustinatori si subcontractanti.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Modalitatea de indeplinire : Declarația privind neincadrarea in prevederile articolul 5k a Regulamentului (UE) 2022/576 al Consiliului din 08.04.2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina, Formularul nr. 13, se va prezenta odata cu DUAE de catre ofertanti, ofertanti asociati, terti sustinatori si subcontractanti.
Note:
1. In cazul in care documentele prezentate nu sunt emise in limba romana, se va prezenta si traducerea autorizata in limba romana.
2. Informatiile de la nivelul documentelor prezentate vor fi reale si actuale la momentul prezentarii.
3. In cazul persoanelor juridice straine, daca in tara de origine sau in care este stabilit operatorul economic nu se emit documente de natura celor solicitate sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prevazute la art. 177, 178, 180, se va accepta o declaratie pe proprie raspundere sau, daca in tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe propria raspundere , o declaratie autentica data in fata unui notar, a unei autoritati administrative sau judiciare sau a unei asociatii profesionale care are competente in acest sens.

Ofertantii, ofertantii asociati, subcontractantii ofertantului (daca acestia sunt cunoscuti la momentul depunerii ofertei) trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, sa reiasa ca ofertantul este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Activitățile autorizate al operatorului economic trebuie să includă și activitățile care fac obiectul contractului.

Modalitatea de indeplinire:
Ofertantii, ofertantii asociati, subcontractantii ofertantului (daca acestia sunt cunoscuti la momentul depunerii ofertei) vor completa cate un DUAE distinct, cu informatiile aferente situatiei lor. Se vor depune odata cu DUAE si urmatoarele documente: Formularul nr. 2 - Acord de asociere si Formularul nr. 4 - Acord de subcontractare.

Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC sau in cazul ofertantilor straini documente echivalente emise in tara de rezidenta, urmeaza a fi incarcate in SEAP, la solicitarea entitatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile (conform art. 205, alin. (2) din Legea nr. 99/2016).

In cazul in care documentele prezentate nu sunt emise in limba romana, se va prezenta si traducerea autorizata in limba romana.
Daca un grup de operatori economici depun oferta comuna, atunci fiecare operator va demonstra ca indeplineste cerinta pentru partea de contract pe care o realizeaza.
Documentele justificative vor fi valabile la data prezentarii.
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificatOfertantul trebuie să facă dovada că în ultimii trei ani, a prestat servicii similare obiectului acordului-cadru la nivelul a unuia sau mai multor contracte. Numarul de ani solicitati in vederea demonstrarii experientei similare se vor calcula prin raportare la data limita de depunere a ofertelor. Prin servicii similare se va înțelege:servicii de închiriere utilaje sau vehicule industriale, cu deservent.

Proportia de subcontractareIn cazul în care are intentia sa subcontracteze parte/parti din contract, ofertantul are obligaţia de a cuprinde în oferta sa denumirea subcontractantilor si datele de contact ale acestora, partea/partile din contract care urmeaza a fi îndeplinite de catre acestia, valoarea la care se ridica partea/partile respective, precum si acordul subcontractantilor cu privire la aceste aspecte. Raspunderea contractantului în ceea ce priveste modul de îndeplinire a acordului-cadru de achizitie sectorială nu este diminuata în cazul în care o parte/parti din contract sunt îndeplinite de subcontractanti.Resursele materiale si umane ale subcontractantilor declarati se vor lua în considerare daca se vor prezenta documente relevante pentru partea lor de implicare în contractul care urmeaza sa fie îndeplinit.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Ofertantii, ofertantii asociati, tertii sustinatori, subcontractantii ofertantului (daca acestia sunt cunoscuti la momentul depunerii ofertei) vor completa cate un DUAE distinct, cu informatiile aferente situatiei lor. Se vor depune odata cu DUAE si urmatoarele documente: Formularul nr. 2 - Acord de asociere, Formularul 3 - Angajament tert sustinator tehnic si Formularul nr. 4 - Acord de subcontractare. In DUAE se vor completa urmatoarele date referitoare la contractele similare: beneficiari, descriere (obiectul contractului), valoare si perioada de derulare.Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor declarate in DUAE si in angajamentele tertilor sustinatori, se vor prezenta obligatoriu, la solicitarea entitatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile (conform art. 205, alin. (2) din Legea nr. 99/2016). Documentele justificative prin care se demonstreaza furnizarea produselor pot fi , dar fara a se limita la acestea, enumerarea nefiind cumulativa: certificate de predare-primire, recomandări, procese verbale de recepție, certificări de bună execuție, certificate constatatoare. Acestea vor fi emise sau contrasemnate de către beneficiar.Prin servicii similare se înțelege: servicii de închiriere utilaje sau vehicule industriale, cu deservent. Entitatea contractanta are dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarilor finali ai serviciilor care fac obiectul contractelor prezentate drept experienta similara, pentru confirmarea celor prezentate de catre ofertant.Daca un grup de operatori economici depun oferta in comun, atunci capacitatea tehnica si/sau profesionala se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.

Operatorii economici (ofertanti, ofertanti asociati, subcontractanţi) vor completa cate un DUAE distinct,cu informatiile aferente situatiei lor.Se va prezenta Formularul nr. 4 - Acordul de subcontractare.
Executarea contractului
Depozite și garanții solicitate:
Cuantumul garantiei de participare (GP) va fi de 5.000 lei. Pentru situatia in care GP este constituita in alta moneda se va utiliza cursul de referinta comunicat de BNR la data publicarii anuntului de participare in SEAP. Valabilitatea GP va fi de minim 6 luni incepand cu data limita de depunere a ofertelor. Alte informatii se regasesc la sectiunea VI.3 Informatii suplimentare.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul:
Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016. Operatorul economic va completa Formularul nr. 2 - Acord de asociere, daca este cazul.
Procedura
Temeiul juridic: 32014L0025
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-10-20 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-04-20 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Referință Informații suplimentare
Calendarul estimat pentru publicarea anunțurilor ulterioare: Trimestrul I /2025
Solicitarile de clarificari la documentatia de atribuire se vor adresa in mod exclusiv in SEAP la Sectiunea ”Solicitari de clarificare/Intrebari” din cadrul anuntului de participare, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate in SEAP la Sectiunea ”Lista clarificari, notificari si decizii” din cadrul anuntului de participare. Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire, cu respectarea termenului limita stabilit in anuntul de participare, respectiv 15 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la acest termen. Raspunsul entitatii contractante la aceste solicitari va fi transmis cu cel putin 10 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.

In cazul in care, in urma aplicarii criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, comisia de evaluare constata ca doua sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, entitatea contractanta va solicita operatorilor economici o noua propunere financiara, iar acordul-cadru

se va incheia cu operatorul economic a carui noua oferta financiara are pretul cel mai scazut.
DUAE va fi completat în SEAP în mod direct, după autentificare, de către fiecare participant la procedură (ofertant, ofertant asociat, subcontractant). Detalii cu privire la întocmirea DUAE se regăsesc, după autentificarea în sistem, în secțiunea „Informații DUAE” – Ghid de completare DUAE.

Inainte de finalizarea raportului procedurii de atribuire, operatorul economic clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, va prezenta, la cererea entitatii contractante, documentele justificative actualizate, prin care sa demonstreze in mod corespunzator indeplinirea integrala a tuturor criteriilor de calificare, in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE.

Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Informatii cu privire la Garantia de participare:
Garantia de participare trebuie sa fie irevocabila si să prevadă că plata acesteia se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate. Garantia de participare se poate constit. in concomitate cu art. 164 alin. (4) din Legea 99/2016, respectiv:

a) virament bancar;
b) instrumente de garantare emise în condiţiile legii astfel:
(i) scrisori de garanţie emise de instituţii de credit bancare din România sau din alt stat;
(ii) scrisori de garanţie emise de instituţii financiare nebancare din România sau din alt stat;
(iii) asigurări de garanţii emise:
- fie de societăţi de asigurare care deţin autorizaţii de funcţionare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz;
- fie de societăţi de asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară;
In cazul viramentului bancar, plata se va face in contul RO28RNCB0106000767440001, titular de cont COMPANIA DE APA SOMES SA. In cazul instrumentului de garantare, acesta se va prezenta conform Formularului nr.1. Dovada constituirii garantiei de participare va fi incarcata in SEAP pana cel tarziu la data si ora limita de depunere a ofertelor (Temei legal art. 42 din HG nr. 394/2016). Restituirea garantiei de participare se va face in conformitate cu prevederile art. 164^1 din Legea 99/2016. În cazul depunerii de oferte în asociere, garantia de participare trebuie constituita în numele asocierii si sa mentioneze ca acopera în mod solidar toti membrii grupului de operatori economici. Garantia de participare emisa în alta limba decât româna va fi însotita de traducerea autorizata în limba româna.

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac: Conform Legii nr.101/2016.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Compania de Apa Somes S.A. - Serviciul Juridic
Adresa poștală: Bd. 21 DECEMBRIE 1989, NR.79
Orașul poștal: Cluj-Napoca
Cod poștal: 400603
Adresă internet: www.casomes.ro🌏
Sursa: OJS 2023/S 058-172213 (2023-03-17)
Anunt de atribuire (2023-05-10) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 4 819 500 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Reglementare: Uniunea Europeană
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2023-05-10 📅
Data publicării: 2023-05-15 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 093-288317
Se referă la anunț: 2023/S 058-172213
Număr JO-S: 93
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-05-10 📅
Nume: Mondomec
Numărul național de înregistrare: RO15526799
Adresa poștală: Strada Tăşnad, Nr. 22
Orașul poștal: Cluj-Napoca
Cod poștal: 400567
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 744508448📞
E-mail: mondomecsc@gmail.com📧
Țara: Cluj
🏙️
Valoarea totală a achiziției: 4 819 500 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Sursa: OJS 2023/S 093-288317 (2023-05-10)
Anunt de atribuire (2023-05-24) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 4 819 500 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-05-24 📅
Data publicării: 2023-05-26 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 101-316795
Număr JO-S: 101
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-05-15 📅
E-mail: mondomec@yahoo.co📧
Adresă internet: www.e-licitatie.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 18 900 RON 💰
529 200 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 101-316795 (2023-05-24)
Anunt de atribuire (2023-06-15) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 4 819 500 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-06-15 📅
Data publicării: 2023-06-20 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 117-366815
Număr JO-S: 117
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-06-07 📅
Valoarea totală a achiziției: 59 400 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-05-26 📅
Valoarea totală a achiziției: 7 000 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 117-366815 (2023-06-15)
Anunt de atribuire (2023-08-01) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 4 819 500 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-08-01 📅
Data publicării: 2023-08-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 149-476860
Număr JO-S: 149
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-06-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 56 000 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-07-06 📅
Valoarea totală a achiziției: 64 800 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-07-17 📅
Valoarea totală a achiziției: 176 300 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 149-476860 (2023-08-01)
Anunt de atribuire (2023-10-23) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 4 819 500 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-10-23 📅
Data publicării: 2023-10-27 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 208-653423
Număr JO-S: 208
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-08-09 📅
2023-09-06 📅
Valoarea totală a achiziției: 67 500 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-10-13 📅
Valoarea totală a achiziției: 23 800 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-10-02 📅
Valoarea totală a achiziției: 121 000 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 208-653423 (2023-10-23)