Achizitionarea de servicii de formare şi conexe în vederea dezvoltării competenţelor digitale a 1.982 persoane, funcţionari publici și personal contractual din cadrul Inspecției Muncii și a inspectoratelor teritoriale de muncă în contextul noilor tehnologii şi al transformărilor digitale

Inspectia Muncii

Contract de achiziție publică de servicii de formare şi conexe în vederea dezvoltării competenţelor digitale a 1.982 persoane, funcţionari publici și personal contractual din cadrul Inspecției Muncii și a inspectoratelor teritoriale de muncă în contextul noilor tehnologii şi al transformărilor digitale.Dezvoltarea competenţelor digitale ale funcţionarilor publici și personalului contractual din IM și instituțiile subordonate, prinInvestiţia 6 - Program Digitalizarea în domeniul muncii şi protecţiei sociale, reprezintă una dintre măsurile complementare pentru implementarea e-guvernării, asumată la nivel naţional. Obiectivul general al Planului naţional de redresare şi rezilienţă este dezvoltarea României prin realizarea unor programe şi proiecte esenţiale, care să sprijine rezilienţa, nivelul de pregătire pentru situaţii de criză, capacitatea de adaptare şi potenţialul de creştere,prin reforme majore şi investiţii cheie cu fonduri din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă.Prin Componenta 7 - Transformarea digitală, PNRR îşi propune o intervenţie amplă de digitalizare a serviciilor publice pentru cetăţeni şi companii şi de digitalizare a opera¬ţiunilor interne ale administraţiei publice în scopul creşterii eficienţei, transparenţei şirezilienţei instituţionale.Descrierea detaliată a serviciilor este disponibilă în cadrul Caietului de Sarcini.NOTĂ: Operatorii economici vor putea solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire cu 18zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări/informații suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire, conform prevederilor art. 161 din Legea 98/2016, în a 11-a zi dinainte de termenul limită de depunere a ofertelor. Răspunsul consolidat la solicitările de clarificare va fi postat în SEAP, la Anunțul de participare în rubrica dedicată. Achizitorul urmează să nu dea curs solicitărilor de clarificare adresate prin alte metode de comunicare sau alt termen decât cel stabilit prin documentația de atribuire.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2024-10-14. Achiziția publică a fost publicată pe 2024-09-06.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2024-09-06 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2024-09-06)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Achizitionarea de servicii de formare şi conexe în vederea dezvoltării competenţelor digitale a 1.982 persoane, funcţionari publici și personal contractual din cadrul Inspecției Muncii și a inspectoratelor teritoriale de muncă în contextul noilor tehnologii şi al transformărilor digitale
Număr de referință: PAAP2024_6_12335018
Scurtă descriere:
Contract de achiziție publică de servicii de formare şi conexe în vederea dezvoltării competenţelor digitale a 1.982 persoane, funcţionari publici și personal contractual din cadrul Inspecției Muncii și a inspectoratelor teritoriale de muncă în contextul noilor tehnologii şi al transformărilor digitale.Dezvoltarea competenţelor digitale ale funcţionarilor publici și personalului contractual din IM și instituțiile subordonate, prinInvestiţia 6 - Program Digitalizarea în domeniul muncii şi protecţiei sociale, reprezintă una dintre măsurile complementare pentru implementarea e-guvernării, asumată la nivel naţional. Obiectivul general al Planului naţional de redresare şi rezilienţă este dezvoltarea României prin realizarea unor programe şi proiecte esenţiale, care să sprijine rezilienţa, nivelul de pregătire pentru situaţii de criză, capacitatea de adaptare şi potenţialul de creştere,prin reforme majore şi investiţii cheie cu fonduri din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă.Prin Componenta 7 - Transformarea digitală, PNRR îşi propune o intervenţie amplă de digitalizare a serviciilor publice pentru cetăţeni şi companii şi de digitalizare a opera¬ţiunilor interne ale administraţiei publice în scopul creşterii eficienţei, transparenţei şirezilienţei instituţionale.Descrierea detaliată a serviciilor este disponibilă în cadrul Caietului de Sarcini.NOTĂ: Operatorii economici vor putea solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire cu 18zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări/informații suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire, conform prevederilor art. 161 din Legea 98/2016, în a 11-a zi dinainte de termenul limită de depunere a ofertelor. Răspunsul consolidat la solicitările de clarificare va fi postat în SEAP, la Anunțul de participare în rubrica dedicată. Achizitorul urmează să nu dea curs solicitărilor de clarificare adresate prin alte metode de comunicare sau alt termen decât cel stabilit prin documentația de atribuire.
Arată mai mult
Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de formare 📦
Valoarea estimată fără TVA: 1 915 040 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Contract de achiziție publică de servicii de formare şi conexe în vederea dezvoltării competenţelor digitale a 1.982 persoane, funcţionari publici și personal contractual din cadrul Inspecției Muncii și a inspectoratelor teritoriale de muncă în contextul noilor tehnologii şi al transformărilor digitale. Prin intermediul contractului se vor instrui în total 1982 persoane (funcţionari publici şi personal contractual din cadrul IM și inspectoratele teritoriale de muncă), pentru dobandirea competentelor digitale, dupa cum urmeaza: a) Curs de tip ECDL Standard sau echivalent pentru 1932 persoane; b) Curs Administrator sistem informațional pentru cel putin 50 de persoane. Derularea sesiunilor de formare se vor desfăsura în format hibrid (2 zile on-line și 3 zile fizic) în perioada 01.01.2025 – 31.12.2025. Operatorii economici vor asigura: - servicii conexe de planificare/organizare a sesiunilor de formare, gestionare a participanților, monitorizare și raportare; - servicii de formare profesionala si examinare; - servicii de organizare, cazare, masă și transport pentru salariaţii care vor urma cursurile de formare în format fizic. Operatorul economic va oferi posibilitatea participantilor de a sustine examinari multiple. Descrierea detaliată a serviciilor este disponibilă în cadrul Caietului de Sarcini.
Arată mai mult
Informații suplimentare:
În conformitate cu Contractul de finanţare privind implementarea reformelor si/sau investiţiilor finanţate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă nr. 3993/22.07.2022, semnat între Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în calitate de Coordonator de reformă și/sau investiţii pentru Planul naţional de redresare şi rezilienţă/componenta C7 - Transformare digitală şi Inspecția Muncii, în calitate de Beneficiar al finanţării pentru Investiţia 6 Digitalizarea în domeniu muncii şi protecţiei sociale aferentă componentei C7 – Transformarea Digitală din PNRR. Investiţia nr. 6 face parte din Componenta C7 - Transformare digitală şi include: • Servicii de formare (instruire, testare şi certificare) competenţe digitale pentru un număr de 1.982 persoane, funcţionari publici și personal contractual din cadrul IM și inspectoratele teritoriale de muncă - certificare tip ECDL şi specializări TIC (administrator baze de date - SQL, MySQL etc); Procentul minim de lucrari/servicii care urmeaza sa fie atribuite de concesionar unor terti (dupa caz)-
Arată mai mult
Produse/servicii suplimentare: Locul principal sau locul de desfășurare: Sediul Inspectiei Muncii din str. Matei Voievod, nr. 14, Bucuresti, sector 2
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Bucureşti 🏙️
Durata: 12 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică Factor 2 - Calificarea şi experienţa personalului desemnat pentru realizarea contractului Expertul cheie 1 - coordonator de contract
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică Factor 2 - Calificarea şi experienţa personalului desemnat pentru realizarea contractului
Factor 3 - Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor
Criteriul de calitate (pondere): 30
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2024-10-14 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2024-10-14 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 3 luni
Condiții de ofertare
Este necesară o garanție.
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2024-10-14 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate: Cerința nr.1-Neîncadrarea în situațiile de excludere conform prevederilor art.164,165,167 din LG.98/2016.Modalitatea de indeplinire-Se va completa DUAE în cf.cu art.193 alin.(1) din LG98/2016.Doc.justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate,la solicitarea AC,doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.Aceste doc.pot fi:1.1.Certificate constatatoare privind plata impozitelor,taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.)valabile la momentul prezentării,pentru sediul principal,iar pentru sediile secundare/punctele de lucru,o decl.pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor,taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate.1.2.Cazierul judiciar al OE și al membrilor organului de administrare,de conducere sau de supraveghere al respectivului OE,sau al acelor ce au putere de reprezentare,de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv.1.3.Dupa caz, doc.prin care se demonstreaza faptul ca OE poate beneficia de derogarile prevazute la articolele privind achizitiile publice:art.166alin.(2),art.167alin.(2),art.171 din LG98/2016.1.4.Alte doc.edificatoare dupa caz. Nota:În cazul ofertantilor care sunt pers.juridice straine se vor prezenta certificate/doc.echivalente care sa fie valabile la momentul prezentarii.In cazul în care în tara de origine sau tara in care este stabilit ofertantul/tertul susținător nu se emit doc.de natura celor prevăzute mai sus,sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prev.la art.164,165 și 167 din LG.98/2016,AC are obligatia de a accepta o decl.pe proprie raspundere sau, daca în tara respectiva nu exista prevederi legale ref.la decl.pe propria raspundere, o decl.autentica data in fata unui notar,a unei autoritati administrative sau judiciare sau a unei asociatii prof.care are competente in acest sens.Ofertele depuse de catre OE au obligativitatea de a fi insotite de formularul DUAE,sub sanctiunea respingerii acesteia din urma ca inacceptabila cf.art.137 alin.(2) lit.b) din H.G.395/2016. Cerinţa nr.2 Evitarea conflictului de interese cf.art.59 şi art.60 din LG.98/2016.-Modalitate de îndeplinire-Decl.pe proprie raspundere privind conflictul de interese se va intocmi de catre fiecare ofertant/asociat,inclusiv de catre terț susținator,dupa caz, si va fi prezentata de toti participantii odată cu depunerea DUAE și a ofertei in SEAP.Decl.va conține info.af.situației lor- Formularul nr.4-Decl.priv.conflictul de interese.Pers.cu functii de decizie in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii sunt:Mihai Nicolae UCĂ -Inspector General de Stat,Larisa-Otilia PAPP-Inspector General de Stat Adjunct RM,Anisoara ALEXANDRESCU-Director DE,Luminiţa Mariana CORNECI-Director DLCA,Marian Mihăiţă MIZDRAN-Director DCCI,Andreea Cristina TUDORIE-Director DCRM,Manuel Alin IGNUTA-Sef SI,Elena IONITA-Consilier SCRP,Constantin NEGRILĂ-Director DCSSM,Dumitru BĂNICI-Sef SSPPP,Liviu-Bazil NISTOR-Consilier SGRUFP,Mihaela-Oana DANCU-Șef SCRM,Ștefania BONDOCEA-p.Director DCMNCCMMRM,Anca MOGOȘ-Șef SCA. Cerinţa nr.3 Informaţii privind asociații, dacă este cazul-se va complet.câte un formular DUAE de către fiecare membru al asociației.În cazul unei asocieri, cerinţa minimă se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.În cazul în care oferta comună depusă de o asociație de OE este declarată câștigătoare, asocierea va fi legalizată/autentificată cf.legislației în vigoare,actul încheiat fiind prezentat AC.Acordul de asociere trebuie să fie în concordanță cu oferta și se va constitui ca anexă la ctr de achiziție publică.Neprezentarea în cadrul doc.a datelor/info./specif.solicitate, în cazul asocierii, va conduce la declararea ofertei ca fiind inacceptabilă.Modalitatea de indeplinire a cerintei, datorita nr limitat de caractere, se regaseste in Sect.VI 3 din Fisa de date. Cerinţa nr.4 Informatii privind Terții susținători-in cf.cu art.182 din LG.98/2016,ofertantul isi demonstreaza capacitatea tehnica si/sau prof.invocand sustinerea unui tert, acesta va trebui sa prezinte odata cu DUAE si angajamentul tertului sustinator,impreuna cu doc.anexate la angajament, transmise de catre tertul sustinator, din care sa rezulte modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia.Modalitatea de indeplinire a cerintei,datorita nr limitat de caractere, se regaseste in Sect.VI 3 din Fisa de date. Cerinţa nr.5 Informații privind beneficiarii reali.Ofertanții vor declara beneficiarul real al fondurilor alocate din PNRR, în conf. cu Instrucțiunea nr.6,rev.2/2023, ref.la obț.unor date și info.privind verific.ex-ante a beneficiarului real al dest.fondurilor din cadrul PNRR pt procedurile de achiziție publică.Ofertantul va completa în DUAE prin optiunea DA/NU.Ref.a complet. DUAE,AC a activat optiunea A:indicatie globala pentru toate criteriile de selectie din sect.criterii de selectie,cf.art.193,alin.(6) din LG. 98/2016.Doc. justific. care probează îndepl.celor asumate prin complet.DUAE urmează a fi depuse de ofertantul clasat pe locul I in baza solicitarii AC. Modalitatea de indeplinire a cerintei,datorita nr limitat de caractere, se regaseste in Sect.VI 3 din Fisa de date.
Arată mai mult
III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate: Cerinta nr. 1-Înregistrarea în Registrul Comertului-OE care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înreg.în condițiile legii din țara rezidentă,din care să reiasă că OE este legal constituit,că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii,precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac ob.ctr.de achiziție publică. Modalitatea de indeplinire-Se va completa DUAE de către OE participanți la procedura de atribuire a ctr.de achiziție publică cu info.solicitate de către AC - info.ref.la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.Ofertantii vor completa cu DA sau NU in DUAE "a: indicatia globala pentru toate criteriile de selectie''- cf.prev.art.193 alin.(6) din LG98/2016.Cerința trebuie să fie îndeplintă de toți OE implicați în procedură,indiferent de rolul acestora:Ofertant(OE individual),membru al unei Asocieri, Subcontractanții. Doc.justif.care probează îndeplinirea cerințelor asumate de ofertant prin complet.inițială a formularului DUAE,vor fi depuse,la sol.AC doar de ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar(întocmit la finalizarea evaluării ofertelor)după aplicarea criteriului de atribuire ofertelor admisibile și se vor prezenta în forma actualizată,cf.prev.art.196,alin.(2)din LG98/2016.Doc.justif.care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv: 1.pentru pers.juridice române:se va solicita certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă tribunalul teritorial din care să rezulte:denumirea completă,sediul social și punctul/punctele de lucru,pers.autorizate (administratori/pers.împuternicite),domeniul de activitate principal/domeniile de activitate secundare autorizat(e) al(e) ofertantului și corespondența acestora cu obiectul ctr.Ob.ctr.trebuie să aibă corespondența în codul/codurile CAEN autorizate din certificatul constatator prezentat de ofertant.Info.cuprinse în Certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale/valide la data prezentării acestuia. 2.pentru pers.juridice străine:se vor solicita doc.edificatoare care să dovedească o forma de înreg./atestare ori apartenență din punct de vedere prof.,în cf.cu legislația din țara de rezidență a OE și se vor prezenta însoțite de o traducere legal autorizată în lb.RO;și în cazul pers.fizice/juridice străine,ob.ctr.trebuie să aibă corespondent în domeniul/domeniile de activitate înscrise în doc. prezentate,iar info.conținute în acestea trebuie să fie reale/actuale/valide,la data prezentării lor.Ofertantul clasat pe primul lor dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta,anterior atribuirii contractului,la solicitarea AC doc.prin care sa faca dovada indeplinirii cerintei.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Declarație privind lista principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, cu prezentarea doveziifinalizării acestora, cu indicarea obiectului, valorilor, perioadelor, beneficiarilor publici sau privați,din care să reiasă că a prestat servicii similare din punct de vedere al complexității și/ sau utilității(duse la bun sfârșit, în conformitate cu normele profesionale în domeniu.: Cerinta 1. Decl.privind lista principalelor servicii prestate in ultimii 3 ani,prin care ofertantii trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani până la data limită de depunere a Ofertei,au prestat servicii similare în valoare cumulată de min. 1.900.000 lei fără TVA la nivelul unuia sau maxim 3 ctr. Prin sintagma „servicii similare" se va înțelege servicii de formare și perfecționare profesională, de complexitate similara cu cele care fac obiectul acestei achizitii, adică de genul celor care cuprind cel puțin următoarele componente: programe de formare, conferințe, cursuri etc. care să cuprindă inclusiv servicii hoteliere, servicii de catering/restaurant, servicii conexe transportului (decont transport), servicii de închiriere săli de conferință etc și Servicii de formare profesională, testare și certificare; Toate componentele solicitate in cadrul cerintei privind experienta similara se vor indeplini prin cumul, la nivelul tuturor contractelor prezentate de operatorii economici. Ultimii 3 ani se raportează la termenul limită de depunere a ofertelor, cu aplicarea corespunzătoare a art. 13 din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017. Modalitatea de indeplinire a cerintei, datorita nr.limitat de caractere, se regaseste in Sectiunea VI 3 din Fisa de date. Cerința nr. 2 Informaţii privind subcontractanţii În cazul în care anumite părţi din contractul care urmează a fi atribuit se vor realiza de către unul sau mai mulţi subcontractanţi, ofertantul are obligaţia de a prezenta partea/ părţile din ctr.pe care urmează să le subcontracteze. Ofertantul trebuie să precizeze, dacă este cazul, proporția de subcontractare (să declare intenția de a subcontracta părți din contract, sub formă de procentaj).-Modalitate de îndeplinire -AC solicită ofertantului să precizeze în ofertă partea/părţile din ctr.pe care urmează să o/le subcontracteze şi datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi. AC solicită ofertantului să precizeze în ofertă,în cf.cu art.150alin.(2) din H.G.395/2016 și art.219 coroborat cu art.220 din LG.98/2016, numele, datele de contact şi reprezentanţii legali pentru:-subcontractanţi implicaţi în executarea ctr.de achiziţie publică,-subcontractanţii subcontractanţilor ctr.sau subcontractanţii aflaţi pe niveluri subsecvente ale lanţului de subcontractare.AC va publica prin mijloace electronice denumirea şi datele de identificare ale ofertantului/subcontractantului propus/terţului susţinător,în termen de max.5 zile de la exp.termenului-limită de dep.a ofertelor, cu excepţia pers.fizice,în cazul cărora se publică doar numele.AC va verifica inexistenţa sit.de excludere prev.la art.164,165 şi 167 din LG.98/2016,în legătură cu subcontractanţii propuşi, putându-se solicita ofertantului o singură dată să înlocuiască un subcontractant în legătură cu care a rezultat, în urma verificării,că se află în sit.de excludere.În cazul în care ofertantul sau OE care participă în comun la procedura de atribuire subcontractează o parte din ctr.de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit,cerinţa ref.la cap.de exercitare a activității prof.constând în prezentarea unei/unor autorizații specifice se consideră îndeplinită dacă subcontractantul nominalizat deţine autorizaţia solicitată prin doc.de atribuire,cu condiţia ca acesta să presteze partea din ctr.pentru care este solicitată autorizaţia respectivă.AC nu stabileste cerinţe de participare pentru subcontractanţii propuşi de ofertant în ofertă,dar ia în considerare cap.tehnică şi prof.a subcontractanţilor propuşi pentru partea lor de implicare în ctr.care urmează să fie îndeplinit,dacă doc.prezentate sunt relevante în acest sens.AC își rezervă dreptul de a solicita ofertantului să transmită info.şi doc.relevante ref.la cap.tehnică şi prof.a subcontractanţilor propuşi,cu privire la partea/părţile din ctr.pe care aceştia urmează să o/le îndeplinească efectiv.În cazul în care,din info.şi doc.prezentate nu rezultă că subcontractantul propus are cap.tehnică şi prof.necesară pentru partea/părţile din ctr.pe care acesta urmează să o/le îndeplinească efectiv,AC va respinge subcontractantul propus şi va solicita ofertantului,o singură dată,înlocuirea acestuia şi prezentarea unui alt subcontractant care să aibă cap.tehnică şi prof.necesară pentru partea/părţile din ctr.pe care acesta urmează să o/le îndeplinească efectiv.În cazul în care OE intenţionează să subcontracteze o parte/părţi din ctr,DUAE include şi info.solicitate cu privire la subcontractanţi.În cazul în care ofertantul declară subcontractanți,acesta va trebui să prezinte odată cu DUAE și acordul de subcontractare.Ofertanții vor avea în vedere faptul că acordul de subcontractare pus la dispoziție de către achizitor în cadrul doc.de atribuire-secț.Formulare,este un model minimal,sens în care ofertanții au libertatea de a dezvolta și particulariza clauzele acordului,astfel încât acesta să corespundă înțelegerii dintre părți.Atunci când un subcontractant îşi exprimă opţiunea de a fi plătit direct,acordul de subcontractare va conține clauze în acest sens.Nedepunerea DUAE și acordului de subcontractare odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/subcontractant/terț susținător),atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.Doc.care probează cele asumate prin acordul de subcontractare vor fi prezentate doar de către ofertantul clasat pe primul loc.
Arată mai mult
Condiții de participare
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Inspectia muncii
Numărul național de înregistrare: 12335018
Adresa poștală: Strada: Matei Voievod, nr. 14
Cod poștal: 021455
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Andreea daniela bela
E-mail: andreea.bela@inspectiamuncii.ro 📧
Telefon: +40 0213027076 📞
URL: https://www.inspectiamuncii.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100184393 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. Sectiunea III.1.1.a) Cerința nr.3-Informaţii privind asociații-Modalitate de îndeplinire-Ofertantul va completa în DUAE.Doc.justif.care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urm.a fi depuse odată cu oferta și DUAE în SEAP, prezentându-se urmatoarele:- „Acordul de asociere”,(în lb.RO,însoțit de traducere autorizată,după caz).Acordul de asociere trebuie să prevadă clar atât partea procentuală din ctr.pe care o va realiza fiecare asociat cât și activitățile pe care le va realiza fiecare asociat;- „Împuternicire pentru reprezentare la procedura”(în lb.RO, însoțită de traducere autorizată, după caz).Ofertele depuse de OE care sunt parteneri într-o asociere trebuie să respecte/prevadă următoarele: a)toate info.solicitate pentru fiecare partener din cadrul asocierii,precum și partea de ctr.îndeplinită de fiecare asociat(procent din valoarea ctr),inclusiv resursele tehnice și umane certificate/atestate/autorizații solicitate în doc.de atribuire,pt partea de implicare a respectivului asociat; b)oferta trebuie să fie semnată într-un mod care obligă legal toți partenerii; c)unul din membrii asocierii trebuie numit ca partener conducător lider de asociere-responsabil de ctr.și această numire trebuie să fie confirmată printr-o împuternicire scrisă semnată de fiecare partener în parte; d)oferta trebuie să includă un acord de asociere prin care să se stipuleze că toți partenerii sunt responsabili în mod legal,uniți și individual,pentru realizarea ctr,că partenerul conducător va fi autorizat să primească și să transmită instrucțiuni în numele fiecăruia și tuturor partenerilor.Toți partenerii din cadrul asocierii trebuie să rămână în această formă asociativă pe toată durata de derulare a ctr.de achiziție publică.Se va completa(după caz)formularul model privind acordul de asociere,cu precizarea că modelul pus de către achizitor la dispoziția ofertanților în cadrul doc.de atribuire este un model minimal,ofertanții având libertatea de a-l dezvolta și particulariza,astfel încât acesta să corespundă înțelegerii dintre părți. Cerinţa nr.4-Informații privind Terții susținători-Modalitate de îndeplinire-OE are dreptul să invoce susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor ref.la criteriile privind capacitatea tehnică şi prof.,indiferent de natura relaţiilor juridice existente între OE şi terţul/terţii respectiv/e.În cazul în care OE îşi demonstrează cap.tehnică şi/sau prof.invocând şi susţinerea acordată de către unul sau mai mulţi terţi,atunci OE are obligaţia de a dovedi AC că a luat toate măsurile necesare pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare,prezentând un angajament în acest sens din partea terţului/terţilor. În cazul în care susţinerea terţului/terţilor vizează resurse netransferabile(cum ar fi experiența similară), angajamentul asigură AC îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acesta,în situaţia în care ctr.întâmpină dificultăţi pe parcursul derulării ctr.AC va verifica dacă terţul/terţii care asigură susţinerea în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor ref.la sit.ec.şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi/sau profesională îndeplineşte criteriile relevante privind capacitatea sau nu se încadrează în motivele de excludere prev. la art.164,165 şi 167 din LG 98/2016. Dacă terţul/terţii nu îndeplineşte/îndeplinesc criteriile relevante privind capacitatea sau se încadrează în unul dintre motivele de excludere prevăzute la prev.la art.164,165 şi 167 din LG 98/2016,AC va solicita,o singură dată,ca OE să înlocuiască terţul/terţii susţinător/i fără ca acest aspect să aducă atingere principiului tratamentului egal prevăzut la art.2alin(2)lit.b) din LG98/2016.În scopul verificării îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie de către terţul/terţii care acordă susţinere,AC poate solicita terţului/terţilor susţinător(i),oricând pe parcursul procesului de evaluare,doc. şi info.suplimentare în legătură cu angajamentul dat sau cu doc.prezentate,în cazul în care există rezerve în ceea ce priveşte corectitudinea info.sau doc.prezentate sau cu privire la posibilitatea de executare a obligaţiilor asumate prin respectivul angajament.În cazul în care ctr.întâmpină dificultăţi pe parcursul executării ctr.de achiziţie publică/acordului-cadru,iar susţinerea acordată de unul sau mai mulţi terţi vizează îndeplinirea criteriilor ref.la cap.tehnică şi prof,AC va solicita ofertantului/candidatului ca prin actul încheiat cu terţul/terţii susţinător(i) să garanteze materializarea aspectelor ce fac ob.respectivului angajament ferm.În cazul în care, în cf.art.182 din LG98/2016,ofertantul își demonstrează capacitatea tehnică și/sau profesională invocând susținerea unui terț,acesta va trebui să prezinte odată cu DUAE și angajamentul terțului susținător împreună cu doc.anexate la angajament, transmise de către terțul susținător, din care să rezulte modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia.Doc.justif.care probează cele asumate în angajamente/acorduri vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar la finalizarea evaluarii ofertelor,la solicitarea AC. Cerința nr.5-Informații privind beneficiarii reali-Modalitate de indeplinire-a) ofertanții a căror acționari sunt persoane fizice sau pers.juridice înreg.pe teritoriul RO, vor depune extras ONRC. b)ofertantul/ofertanții declarat(i) câștigător(i) care are/au în structura acționariatului entități juridice străine,va/vor depune o decl.pe proprie răspundere dată de reprez.legal,cf.art.326 din Codul Penal priv.falsul în decl.,ce va conține datele priv.beneficiarii reali ai entităților juridice străine(cel puțin numele,prenumele și data nașterii),în cf.cu LG.129/2019. c)ofertanții străini,înreg. în afara RO, vor depune doc.justific.certificate sau alte înscrisuri eliberate de autoritatea responsabilă de datele beneficiarului real din țara ofertantului,însoțite de traducerea autorizată în lb RO. d)ofertanții de tipul asociațiilor și fundațiilor vor depune un extras de la Min.Just.i(Registrul Național ONG)priv.beneficiarii reali ai asociația/fundația este entitate străină va prezenta o decl.pe proprie răspundere dată de reprez.legal/președinte,cf.art.326 din Codul Penal.Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii ctr,la solicitarea AC doc.prin care să facă dovadă îndeplinirii cerinței. Secțiunea III.1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala Cerința nr.1-Decl.priv.lista princip.servicii prestate in ultimii 3 ani-Modalitate de indeplinire-Cf.art. 193 din LG.98/2016,se va completa DUAE.Cf.prev.art.193alin(6)din LG.98/2016 AC are obligația de a selecta în cadrul DUAE indicația globală pentru toate criteriile de selecție stabilite în doc.de atribuire.În vederea îndeplinirii cerinței: Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii ctr, la solicitarea AC doc.prin care să facă dovadă îndeplinirii cerinței privind experiența similară cum ar fi, dar fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă(art. 12, alin (6) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017):copii ale unor părți relevante ale ctr.pe care le-au îndeplinit/certificate de predare- primire/recomandări în partea beneficiarilor/PV.de recepție/ PV.de recepție pe ob.de investiție/certificate de bună execuție/ certificate constatatoare,prin care se confirmă că în ultimii 3 ani(raportați la dată limită de depunere a ofertelor)a prestat servicii similare.Doc.justif.vor consta în doc.reprezentând certificări de bună execuție pentru acele ctr.pe care ofertantul crede că AC trebuie să le ia în considerare pentru evaluarea îndeplinirii cerinței privind experiența similară.Aceste doc.vor fi prezentate și de către ofertantul asociat,în situația în care resursele acestuia au fost luate în considerare pentru îndeplinirea cerinței.Nota 1: Certificările vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar (AC sau client privat).În această categorie intră doc.reprezentând ctr.,PV.de recepție,recomandări,doc.constatatoare sau alte doc.similare în măsura în care acestea sunt emise sau contrasemnate de beneficiar și furnizează toate info.solicitate pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței de calificare privind experiența similară.Nota 2: Dacă se vor prezenta ca experiență similară ctr.care au ca ob.prestarea mai multor tipuri de servicii,atunci ofertantul are obligația să evidentieze și să dovedească în mod clar în doc.reprezentând certificări,care sunt serviciile de natură a îndeplini solicitările din fișa de date a achiziției.AC își rezervă dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al ctr.prezentat drept experiență similară,pentru confirmarea celor prezentate de ofertant.Nu vor fi acceptate doc.emise/contrasemnate doar de executantul inițial.Rațiunea acestei mențiuni are la baza prev.art.218 alin.( 4) din LG.98/2016. Nota 3: Doc.edificatoare vor fi prezentate în copie lizibilă cu mențiunea„conform cu originalul”.Pers.juridice străine vor prezenta certificatele/doc.edificatoare în copie lizibilă cu mențiunea„conform cu originalul” însoțite de traducere autorizată în lb.RO.Nota 4: În cazul ofertanţilor nerezidenţi valorile vor fi exprimate în lei,la cursul comunicat de BNR în data publicării Anunțului de participare în SEAP.În cazul unei asocieri cerinţa min.se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.Ca și condiție ad validitatem, sub sancțiunea considerării cerinței ca neîndeplinită,doc.reprez.certificări de bună prestație vor avea nr.de înreg.și semnatura emitentului,lipsa acestora fiind vicii de formă care lipsesc doc.de forță probantă.
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Eventualele contestații se pot depune la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și vor fi soluționate potrivit Legii 101/2016. Termenul de depunere al contestației: în conformitate cu art.8 din legea 101/2016.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2024/S 175-538297 (2024-09-06)