Delegarea gestiunii activității de SORTARE a deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale provenite de pe raza Municipiului Satu Mare, în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică
Serviciul public de salubrizare al Unităților Administrativ Teritoriale, face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și se desfăşoară sub controlul, conducerea şi coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale. Serviciul de salubrizare în municipiul Satu Mare, se desfăşoară în conformitate cu legislaţia în vigoare privind atribuţiile consiliului local în asigurarea serviciilor de salubrizare a oraşului. Scopul activităţii este: asigurarea colectării, transportul şi neutralizarea deşeurilor, curăţenia generală în municipiul Satu Mare prin salubrizarea stradală, precum şi luarea măsurilor necesare de prevenire, reducere şi combatere a factorilor poluanţi. Conf prev art 160 (2) din Legea 98/2016 modificat prin OUG 107/2017, autoritatea contractanta va raspunde la clarificari in a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Totodata numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 zile.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2024-06-04.
Achiziția publică a fost publicată pe 2024-04-25.
Anunţ de participare (2024-04-25) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Delegarea gestiunii activității de SORTARE a deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale provenite de pe raza Municipiului Satu Mare, în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică
Număr de referință: 4048806_2024_PAAPD1484204
Scurtă descriere:
Serviciul public de salubrizare al Unităților Administrativ Teritoriale, face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și se desfăşoară sub controlul, conducerea şi coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale.
Serviciul de salubrizare în municipiul Satu Mare, se desfăşoară în conformitate cu legislaţia în vigoare privind atribuţiile consiliului local în asigurarea serviciilor de salubrizare a oraşului. Scopul activităţii este: asigurarea colectării, transportul şi neutralizarea deşeurilor, curăţenia generală în municipiul Satu Mare prin salubrizarea stradală, precum şi luarea măsurilor necesare de prevenire, reducere şi combatere a factorilor poluanţi.
Conf prev art 160 (2) din Legea 98/2016 modificat prin OUG 107/2017, autoritatea contractanta va raspunde la clarificari in a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Totodata numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 zile.

Obiectul contractului de delegare îl reprezintă:
- Colectarea și transportul deșeurilor precolectate în 5 fracții (hârtie-carton, ambalaje de sticlă, ambalaje plastice și metal, biodeșeuri colectate ca fracție separată și deșeuri menajer-reziduale);
- Măturat, spălat, stropit și întreţinerea curăţeniei căilor publice;
- Curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de înghet;
- Colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora la instalații de neutralizare
- Înființarea unei patrule ECO

Informații suplimentare:
Sursa de finanțare: activitatea de sortare a deșeurilor reciclabile din municipiul Satu Mare, nu necesită finanțări din bugetul local al municipiului Satu Mare, pentru că aceste servicii vor fi achitate de către beneficiari serviciului public de salubrizare (persoane fizice și juriudice din municipiul Satu Mare)

Locul principal sau locul de desfășurare: Satu Mare
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Satu Mare
🏙️
Durata: 48 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Reducere de tarif lei/tonă = Prt
Criteriul de calitate (pondere): 60
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2024-06-04 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2024-06-04 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Comisia de evaluare, etc.
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2024-06-04 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare, etc.
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: - Neîncadrarea în prevederile art. 164 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, pentru ofertant/ofertant asociat/subcontractant/terţ susţinător. Încadrarea într-una din situaţiile prevăzute la art. 164 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, duce la excluderea ofertantului din prezenta procedură.
- Neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1) din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, pentru ofertant/ofertant asociat/ subcontractant/tert sustinator. Încadrarea într-una din situatiile prevazute la art. 165 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, duce la excluderea ofertantului din prezenta procedura, exceptând situaţia prevăzută la alin. (2) cu respectarea prevederilor alin. (3). Prin excepţie de la dispoziţiile art. 165 alin. (1) şi (2), un operator economic nu este exclus din procedura de atribuire atunci când cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate şi restante este mai mic de 10.000 lei.
- Neîncadrarea în prevederile art. 167 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, pentru ofertant/ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator. Încadrarea într-una din situatiile prevazute la art. 167 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, duce la excluderea ofertantului din prezenta procedura, după aplicarea prevederilor alin. (7¹).
- Neîncadrarea în prevederile art. 59 din Legea 98/2016 (evitarea conflictului de interese), pentru ofertant/ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator.
In conformitate cu prevederile documentului cu denumirea: Completare cerințele din cadrul DUAE.

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: 1. Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedeasca o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, astfel încât să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se afla în nici una dintre situaţiile de anulare a constituirii precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului.
2. Operatorii economici vor face dovada deţinerii unei Licențe ANRSC, conform H.G. nr. 745/2007, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care titularul licenţei, este nevoit/obligat să modifice licenţa şi/sau condiţiile asociate acesteia, operatorul economic în cadrul ofertei, pe lângă Licenţa ANRSC, va depune o declaraţie pe proprie răspundere, prin care va declara că potrivit art. 53 alin. (1), în termen de maximum 90 de zile de la semnarea contractului de delegare a gestiunii va modifica corespunzător condiţiile asociate licenţei.
3. Operatorii economici vor face dovada deţinerii unei Autorizaţii de Mediu, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificările şi completările prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat: Ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat în ultimii 3 ani, calculați până la data limită de depunere a ofertelor, servicii similare celor care fac obiectul prezentului contract în valoare cumulată de minim 3.000.000,00 lei, fără TVA. În cazul în care se decalează termenul-limită stabilit pentru depunerea ofertelor, publicând în acest sens o erată, limita inferioară a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerinţa pentru toţi operatorii care au prezentat dovada finalizării contractului de experienţă similară în intervalul de timp nou rezultat.
Ofertantul va demonstra că a prestat servicii similare de tipul/natura şi complexitatea, cât şi din punct de vedere al rezultatului sau funcţionalităţii urmărite prin scopul contractului, cu cele supuse obiectului achiziţiei, ai căror beneficiari sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi.
Prin servicii similare se vor înțelege următoarele: servicii de sortare a deșeurilor.
In conformitate cu prevederile documentului cu denumirea: Completare cerințele din cadrul DUAE.
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Proporția de subcontractare: a) În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (14) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, subdelegarea de către Operator a gestiunii serviciului de sortare, ce face obiectul prezentului contract, este interzisă.
b) Subcontractarea serviciilor conexe:
Ofertantul are obligația de a preciza categoriile de servicii conexe din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi, și datele de identificare ale subcontractanților propuși, dacă aceștia sunt cunoscuți, la momentul depunerii ofertei.

Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedeasca o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, astfel încât să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se afla în nici una dintre situaţiile de anulare a constituirii precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului.Cerinta va fi indeplinita in conformitate cu prevederile documentului cu denumirea: Completare cerințele din cadrul DUAE.

Pentru contractele de achiziție de servicii: este necesară o anumită autorizație: 1. Operatorii economici vor face dovada deţinerii unei Licențe ANRSC, conform H.G. nr. 745/2007, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care titularul licenţei, este nevoit/obligat să modifice licenţa şi/sau condiţiile asociate acesteia, operatorul economic în cadrul ofertei, pe lângă Licenţa ANRSC, va depune o declaraţie pe proprie răspundere, prin care va declara că potrivit art. 53 alin. (1), în termen de maximum 90 de zile de la semnarea contractului de delegare a gestiunii va modifica corespunzător condiţiile asociate licenţei.
2. Operatorii economici vor face dovada deţinerii unei Autorizaţii de Mediu, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificările şi completările prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Cerintele vor fi indeplinite in conformitate cu prevederile documentului cu denumirea: Completare cerințele din cadrul DUAE.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
NOTA 1: Necompletarea DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociat/tert sustinator/subcontractant) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila. Se vor depune, odata cu DUAE, urmatoarele documente: angajamentul ferm al tertului sustinator din care rezulta modul efectiv in care se materializeaza sustinerea acestuia, a acordului de subcontractare si/sau a acordului de asociere, dupa caz.
În cazul în care ofertantul/candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat
separat şi de către terţul/terţii susţinător(i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul. În cazul în care ofertantul/candidatul intenţionează să subcontracteze o parte/părţi din contract, DUAE include şi informaţii privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată şi va avea anexat acordul de subcontractare.
NOTA 2:In cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
NOTA 3: In cazul in care ofertantii intampina dificultati de natura tehnica in ceea ce priveste transmiterea Ofertei in SICAP (documentele justificative ca dovada a informatiilor cuprinse in DUAE, documentele propunerii tehnice si ale propunerii financiare, cat si pretul ofertei in
spatiul din SICAP dedicat), rugam ca acestia sa contacteze operatorul serviciului SICAP.
Nota 4: Procedura se va desfasura integral prin mijloace electronice, trasabilitatea actiunilor aferente atribuirii contractelor de achizitie publica este asigurata implicit de SICAP, astfel toate solicitarile de clarificari privind documentatia de atribuire se vor solicita in SICAP,
raspunsurile se vor transmite tot prin SICAP. Solicitarile de clarificari si raspunsurile in timpul evaluarii ofertelor se vor trimite prin SICAP.Comunicările cu privire la rezultatul procedurii se vor transmite prin SICAP.
NOTA 5: Mai multi operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune oferta comuna, fara a fi obligati sa îsi legalizaze din punct de vedere formal asocierea. În cadrul acordului de asociere trebuie mentionate cel putin urmatoarele: ca toti asociatii isi asuma
raspunderea colectiva si individuala pentru indeplinirea contractului; ca liderul asociatiei este imputernicit sa se oblige si sa primeasca instructiuni in numele tuturor asociatilor; atat pe parcursul derularii procedurii cat si in cazul desemnarii ca si castigator pe parcursul executiei contractului liderul este responsabil în nume propriu si în numele Asocierii pentru indeplinirea contractului; se vor indica obligatoriu partile, respectiv categoriile de lucrari/servicii care urmeaza a fi executate de fiecare dintre asociati in parte.
NOTA 6: DUAE- urile se vor completa direct in SICAP de catre ofertant/ ofertantul asociat/ subcontractant/ tertul sustinator, potrivit Notificarii ANAP din 02.07.2019 cu privire la utilizarea DUAE integrat în SICAP: ”DUAE aferent procedurii de atribuire va fi completat de către operatorii economici direct în SICAP, după autentificare, ținând cont de calitatea în care aceștia participă la procedura de atribuire în discuție, respectiv de candidat/ofertant unic/asociere (lider/ofertant asociat)/ subcontractant/terț susținător (conform Ghidului de utilizare DUAE ofertant publicat de către Agenția pentru Agenda Digitală a României)”.
NOTA 7: In cadrul DUAE- ului, ofertantii la criteriile de selecție, vor specifica toate cerintele solicitate prin FDA.
Nota 8: In acordul de subcontractare/acordul de asociere, toate partile vor specifica CUI si ONRC iar în cazul subcontractării în acordul de subcontractare se va preciza şi proporţia de subcontractare.
Nota 9: Potrivit Hot 395/2016 toate documentele solicitate de autoritatea contractantă (mai puţin DUAE-ul), cum ar fi: ofertele, raspunsurile la solicitari de clarificari, etc., vor fi semnate cu semnatură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un
furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile legii şi încărcate în SICAP în secţiunile specifice disponibile în sistemul informatic şi numai de către operatorii economici înregistraţi.
Nota 10: În cazul în care ofertantul doreşte modificarea unor clauze contractuale la modelul publicat de autoritatea contractantă, acesta (ofertantul) trebuie să îşi manifeste intenţia printr-o solicitare de clarificări la documentaţia de atribuire (adică înainte de termenul specificat la punctul I.3 din prezenta FDA), în vederea asigurării neîncălcării principiilor statuate de legea achiziţiilor publice. În caz contrar, dacă ofertantul nu uzitează de acest drept înainte de termenul specificat la punctul I.3 din prezenta FDA, autoritatea contractantă înţelege că acesta (ofertantul) şi-a asumat în totalitate prevederile contractului publicat de autoritatea contractantă, fără a mai avea posibilitatea ca în cadrul ofertei să transmită un contract cu prevederi modificate.
Nota 11: Comunicările cu privire la rezultatul procedurii se transmit prin intermediul SICAP-ului.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de exercitare a cailor de atac sunt cele prevazute la art.8, alin.(1) din Legea 101/2016.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2024/S 083-250637 (2024-04-25)
Anunţ de participare (2024-04-25) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Activitatea serviciului de sortare, care face obiectul contractului de delegare este:
- sortarea deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale, în stațiile de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică.
Activitatea componentă a serviciului de salubrizare specificată mai sus este în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3) lit. d) ale Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 republicată, cu completările și modificările ulterioare.
Categoriile de deșeuri care fac obiectul activităţii de sortare și al contractului de delegare ce urmează a fi încheiat sunt:
- fracțiile de deșeuri reciclabile (hârtie, carton, metal, plastic și sticlă) din deșeuri municipale.
Conf prev art 160 (2) din Legea 98/2016 modificat prin OUG 107/2017, autoritatea contractanta va raspunde la clarificari in a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Totodata numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 zile.
Activitatea serviciului de sortare, care face obiectul contractului de delegare este:
- sortarea deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale, în stațiile de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică.
Activitatea componentă a serviciului de salubrizare specificată mai sus este în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3) lit. d) ale Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 republicată, cu completările și modificările ulterioare.
Categoriile de deșeuri care fac obiectul activităţii de sortare și al contractului de delegare ce urmează a fi încheiat sunt:
- fracțiile de deșeuri reciclabile (hârtie, carton, metal, plastic și sticlă) din deșeuri municipale.
Conf prev art 160 (2) din Legea 98/2016 modificat prin OUG 107/2017, autoritatea contractanta va raspunde la clarificari in a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Totodata numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 zile.
Valoarea estimată fără TVA: 15 111 536 RON 💰
Descriere
Descrierea achiziției publice:
Activitatea serviciului de sortare, care face obiectul contractului de delegare este:
- sortarea deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale, în stațiile de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică.
Activitatea componentă a serviciului de salubrizare specificată mai sus este în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3) lit. d) ale Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 republicată, cu completările și modificările ulterioare.
Categoriile de deșeuri care fac obiectul activităţii de sortare și al contractului de delegare ce urmează a fi încheiat sunt:
- fracțiile de deșeuri reciclabile (hârtie, carton, metal, plastic și sticlă) din deșeuri municipale.
Activitatea serviciului de sortare, care face obiectul contractului de delegare este:
- sortarea deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale, în stațiile de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică.
Activitatea componentă a serviciului de salubrizare specificată mai sus este în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3) lit. d) ale Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 republicată, cu completările și modificările ulterioare.
Categoriile de deșeuri care fac obiectul activităţii de sortare și al contractului de delegare ce urmează a fi încheiat sunt:
- fracțiile de deșeuri reciclabile (hârtie, carton, metal, plastic și sticlă) din deșeuri municipale.
Procedura Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2024-05-15 15:00:00.0000000 📅
Modificări Valoare nouă
Text: II.1.4) Descriere succinta
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000 Valoare nouă
Text: II.2.4) Descrierea achizitiei publice
Alte informații suplimentare
Dintr-o eroare s-a trecut gresit descrierea succinta si descrierea a achizitiei publice.
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 13f147df-a645-472d-b4d7-f1ea20be5488-01
Sursa: OJS 2024/S 086-259406 (2024-04-25)