Furnizare ECHIPAMENTE DIGITALE în cadrul proiectului „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN ORAȘUL COȘTEȘTI, JUDEȚUL ARGEȘ”

Orasul Costesti (Primaria Costesti)

Costești este un oraș în județul Argeș, Muntenia, România, format din localitatea componentă Costești (reședința), și din satele Broșteni, Lăceni, Pârvu Roșu, Podu Broșteni, Smei și Stârci. Orașul are o populație de 10.375 locuitori. În ultimii ani, digitalizarea a luat amploare în toate instituțiile, implicit și în sistemul de învățământ. Față de municipiul Pitești, reședința județului Argeș, orașul Costești se află la distanță de 25 km, situându-se ca întindere, prin suprafața sa de 108,74 km², între localitățile mari ale Argeșului, deținând 1,40% din aria totală a acestuia. Primăria Orașului Costești a obținut finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pilonul VI: Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație. Produsele vor fi achiziționate în baza contractului de finanțare nr. 545DOT ⁄ 2023 pe care Primăria Orașului Costești în calitate de beneficiar l-a încheiat cu Ministerul Educației prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării. Beneficiarii reali şi destinatarii finali ai bunurilor achiziționate vor fi elevii şi profesorii din cadrul Unităţile de învăţământ din oraşul Costeşti: Unitatea de învățământ Liceul Teoretic Costești, Unitatea de învățământ Clubul Copiilor Costești, Unitatea de învățământ Grădiniţa cu Program Prelungit FANTEZIA Costeşti, Unitatea de învățământ Școala Gimnazială nr. 1 Costești. Prin intermediul prezentei investiții se răspunde nevoilor identificate la nivel local în ceea ce privește necesarul de echipamente digitale pentru dotarea unităților de învățământ. Unităţile de învăţământ din oraşul Costeşti, în cadrul proiectului „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN ORAȘUL COȘTEȘTI, JUDEȚUL ARGEȘ” sunt: 1. Unitatea de învățământ Liceul Teoretic Costești - Pentru anul școlar 2023-2024, rezultă ca la nivelul Liceului Teoretic Costești (unitate cu statut de PJ) nu exista structuri arondate; există 19 clase cu un număr total de 516 elevi. 2. Unitatea de învățământ Clubul Copiilor Costești 3. Unitatea de învățământ Grădiniţa cu Program Prelungit FANTEZIA Costeşti - Pentru anul școlar 2023-2024, rezultă ca la nivelul Grădiniţei cu Program Prelungit FANTEZIA Costeşti (unitate cu statut de PJ) nu exista structuri arondate, iar efectivele însumează 218 și 9 grupe. 4. Unitatea de învățământ Școala Gimnazială nr. 1 Costești - Pentru anul școlar 2023-2024, rezultă ca la nivelul Școlii Gimnaziale nr. 1 Costești (unitate cu statut de PJ) nu exista structuri arondate, 15 clase de ciclu primar cu 341 de elevi și 12 clase de ciclu gimnazial cu 297 de elevi. 5. Unitatea de învățământ Liceul Tehnologic Costești - Pentru anul școlar 2023-2024, rezultă ca la nivelul Liceului Tehnologic Costești (unitate cu statut de PJ) nu exista structuri arondate și există 7 clase nivel liceal cu 184 de elevi, 8 clase de profesională cu 157 de elevi și 2 clase de postliceală cu 55 de elevi. Valoarea totală estimată a achiziţiei = 1.734.583,03 lei fără TVA. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor stabilit de către autoritatea contractantă este de 18 zile. Autoritatea contractantă va răspunde în mod complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2024-12-20. Achiziția publică a fost publicată pe 2024-11-19.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2024-11-19 Anunţ de participare
2024-11-19 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2024-11-19)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Furnizare ECHIPAMENTE DIGITALE în cadrul proiectului „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN ORAȘUL COȘTEȘTI, JUDEȚUL ARGEȘ”
Număr de referință: 4834769_2024_PAAPD1497630
Scurtă descriere:
Costești este un oraș în județul Argeș, Muntenia, România, format din localitatea componentă Costești (reședința), și din satele Broșteni, Lăceni, Pârvu Roșu, Podu Broșteni, Smei și Stârci. Orașul are o populație de 10.375 locuitori. În ultimii ani, digitalizarea a luat amploare în toate instituțiile, implicit și în sistemul de învățământ. Față de municipiul Pitești, reședința județului Argeș, orașul Costești se află la distanță de 25 km, situându-se ca întindere, prin suprafața sa de 108,74 km², între localitățile mari ale Argeșului, deținând 1,40% din aria totală a acestuia. Primăria Orașului Costești a obținut finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pilonul VI: Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație. Produsele vor fi achiziționate în baza contractului de finanțare nr. 545DOT ⁄ 2023 pe care Primăria Orașului Costești în calitate de beneficiar l-a încheiat cu Ministerul Educației prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării. Beneficiarii reali şi destinatarii finali ai bunurilor achiziționate vor fi elevii şi profesorii din cadrul Unităţile de învăţământ din oraşul Costeşti: Unitatea de învățământ Liceul Teoretic Costești, Unitatea de învățământ Clubul Copiilor Costești, Unitatea de învățământ Grădiniţa cu Program Prelungit FANTEZIA Costeşti, Unitatea de învățământ Școala Gimnazială nr. 1 Costești. Prin intermediul prezentei investiții se răspunde nevoilor identificate la nivel local în ceea ce privește necesarul de echipamente digitale pentru dotarea unităților de învățământ. Unităţile de învăţământ din oraşul Costeşti, în cadrul proiectului „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN ORAȘUL COȘTEȘTI, JUDEȚUL ARGEȘ” sunt: 1. Unitatea de învățământ Liceul Teoretic Costești - Pentru anul școlar 2023-2024, rezultă ca la nivelul Liceului Teoretic Costești (unitate cu statut de PJ) nu exista structuri arondate; există 19 clase cu un număr total de 516 elevi. 2. Unitatea de învățământ Clubul Copiilor Costești 3. Unitatea de învățământ Grădiniţa cu Program Prelungit FANTEZIA Costeşti - Pentru anul școlar 2023-2024, rezultă ca la nivelul Grădiniţei cu Program Prelungit FANTEZIA Costeşti (unitate cu statut de PJ) nu exista structuri arondate, iar efectivele însumează 218 și 9 grupe. 4. Unitatea de învățământ Școala Gimnazială nr. 1 Costești - Pentru anul școlar 2023-2024, rezultă ca la nivelul Școlii Gimnaziale nr. 1 Costești (unitate cu statut de PJ) nu exista structuri arondate, 15 clase de ciclu primar cu 341 de elevi și 12 clase de ciclu gimnazial cu 297 de elevi. 5. Unitatea de învățământ Liceul Tehnologic Costești - Pentru anul școlar 2023-2024, rezultă ca la nivelul Liceului Tehnologic Costești (unitate cu statut de PJ) nu exista structuri arondate și există 7 clase nivel liceal cu 184 de elevi, 8 clase de profesională cu 157 de elevi și 2 clase de postliceală cu 55 de elevi. Valoarea totală estimată a achiziţiei = 1.734.583,03 lei fără TVA. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor stabilit de către autoritatea contractantă este de 18 zile. Autoritatea contractantă va răspunde în mod complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Echipament informatic şi accesorii de birou, cu excepţia mobilierului şi a pachetelor software 📦
Valoarea estimată fără TVA: 1734583.03 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Obiectul contractului este achiziționarea de echipamente digitale pentru dotare laborator informatică, echipamente TIC pentru săli de clasă, echipamente digitale pentru laborator științe, cabinet psihopedagogic, cabinet interdisciplinar si atelier practică, pentru obiectivul „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN ORAȘUL COȘTEȘTI, JUDEȚUL ARGEȘ”. Tipul de investiție I9 - Asigurarea echipamentelor şi a resurselor tehnologice digitale pentru unităţile de învăţământ; 1. LABORATOARE INFORMATICĂ (2): Liceul Teoretic Costești (1) și Clubul Copiilor Costești (1): - Tablă interactivă + suport = 2 Buc.; - Laptop = 17 Buc.; - Sisteme sunet = 2 Buc.; - Imprimantă multifuncțională = 2 Buc.; - Cameră videoconferință = 2 Buc.; - Router wi-fi = 2 Buc. 2. SĂLI DE CLASĂ (51) - Echipamente TIC: Liceul Teoretic Costești (12), Clubul Copiilor Costești (4), Grădiniţa cu Program Prelungit FANTEZIA Costeşti (9), Școala Gimnazială nr. 1 Costești (16), Liceul Tehnologic Costești (10): - Tablă interactivă de min. 65 inch + suport = 44 Buc.; - Laptop = 34 Buc.; - Sistem All-In –One = 10 Buc.; - Sisteme sunet = 51 Buc.; - Imprimantă multifuncțională = 51 Buc.; - Cameră videoconferință =41 Buc.; - Scanner documente portabil = 51 Buc. Tipul de investite I11 - Asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare şi laboratoarele/atelierele şcolare; 1. LABORATOARE DE ȘTIINȚĂ (2): Laborator de știință (fizică) (1) - Liceul Teoretic Costești și Laborator de știință (multidisciplinar) (1) - Liceul Tehnologic Costești: - Tablă interactivă de min. 65 inch + suport = 2 Buc.; - Laptop = 1 Buc.; - Sistem All-In –One = 1 Buc.; - Sisteme sunet = 1 Buc.; - Imprimantă multifuncțională = 2 Buc.; - Cameră videoconferință =2 Buc.; - Scanner documente portabil = 1 Buc.; - Scanner 3 Dfix = 1 Buc.; - Hard extern pentru arhivare electronica = 1 Buc.; - Router Wifi = 1 Buc. 2. CABINETE PSIHOPEDAGOGICE (4): Liceul Teoretic Costești (1), Grădiniţa cu Program Prelungit FANTEZIA (1), Școala Gimnazială nr. 1 Costești (1), Liceul Tehnologic Costești (1): - Tablă interactivă de min. 65 inch + suport = 4 Buc.; - Laptop = 4 Buc.; - Imprimantă multifuncțională = 4 Buc.; - Sisteme sunet = 4 Buc.; - Hard extern pentru arhivare electronică = 4 Buc.; - Cameră videoconferință =4 Buc.; - Router Wifi = 4 Buc.; - Scanner documente portabil = 4 Buc. 3. CABINETE ȘCOLARE / ATELIERE ȘCOLARE (4): Liceul Teoretic Costești (1 – Cabinet Geografie), Clubul Copiilor Costești (2 – Cabinet Ed. Muzicală - Orchestră și Cabinet Biologie - Horticultură), Școala Gimnazială nr. 1 Costești (1), Liceul Tehnologic Costești (1): - Tablă interactivă de min. 65 inch + suport = 3 Buc.; - Laptop = 3 Buc.; - Imprimantă multifuncțională = 3 Buc.; - Sisteme sunet = 2 Buc.; - Sistem All-In –One = 1 Buc.; - Cameră videoconferință =3 Buc.; - Router Wifi = 3 Buc.; - Scanner documente portabil = 2 Buc.; - Camera web = 1 Buc.; - Scanner 3 Dfix = 1 Buc. 4. CABINET ȘCOLAR (1): Școala Gimnazială nr. 1 Costești (1), Liceul Tehnologic Costești (1): - Tablă interactivă de min. 65 inch + suport = 1 Buc.; - Laptop = 1 Buc.; - Imprimantă multifuncțională = 1 Buc.; - Sisteme sunet = 1 Buc.; - Cameră videoconferință =1 Buc.; - Router Wifi = 1 Buc.; - Scanner documente portabil = 1 Buc. Tipul de investitie I13 - Echiparea laboratoarelor informatice din şcolile de educaţie şi formare profesională (EFP); 1. LABORATOR DE INFORMATICĂ (1): Liceul Tehnologic Costești: - Tablă interactivă + suport = 1 Buc.; - Sistem desktop + monitor = 24 Buc.; - Sistem All-In –One = 1 Buc.; - Sisteme sunet = 1 Buc.; - Imprimantă multifuncțională = 1 Buc.; - Cameră videoconferință = 1 Buc.; - Router Wifi = 1 Buc. Tipul de investitie I14 - Echiparea atelierelor de practică din unităţile de învăţământ profesional şi tehnic. 1. ATELIER DE PRACTICĂ (1): Liceul Tehnologic Costești: - Tablă interactivă + suport = 3 Buc.; - Sistem All-In-One = 3 Buc.; - Robot educațional = 1 Buc.; - Robot multifuncțional = 1 Buc.; - Kit robotic pentru începători și avansați = 1 Buc.; - Modul de învățare robotică = 1 Buc.; - Imprimanta multifuncționala = 3 Buc.; - Scanner 3 Dfix = 3 Buc.; - Cameră videoconferință= 3 Buc.; - Simulator auto = 1 Buc.; - Laptop = 3 Buc.; - Licență software proiectare mecanică = 6 Buc. Valoarea estimată a achiziţiei este 1.734.583,03 lei fara TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Planul National de redresare și reziliența - Componenta C15: Educație
Produse/servicii suplimentare: Locul principal sau locul de desfășurare:
Locația de furnizare a produselor: Str. Victoriei, Nr. 49, Orașul Costești, județul Argeș.
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Argeş 🏙️
Durata: 3 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): 2. Perioada de garanție suplimentară a produselor - exprimată în luni
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): 4. Timp răspuns tablă interactivă
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): 3. Livrarea produselor în ambalaje reciclabile
5. Diagonală tablă interactivă din sălile de clase ale unităților de învățământ
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): 6. Diagonală sistem All in ONE
7. Consum de energie în timpul funcționării - imprimantă multifuncțională
8. Memorie RAM suplimentară – laptop
9. Garanție certificată în scris de către producător pentru laptop cu baterie inclusă
10. Contrast laptop
11. Soft educațional preinstalat pe display-ul interactiv
12. Camera 4K pentru display-ul interactiv
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2024-12-20 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2024-12-20 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Comisia de evaluare
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni
Condiții de ofertare
Este necesară o garanție.
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2024-12-20 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: CERINTA 1: Neîncadrarea în prevederile Art. 164 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Ofertantul/ofertantul asociat/terțul susținător/subcontractantul va completa cerința corespunzătoare în formularul DUAE. Încadrarea în situația prevăzută la Art. 164 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, atrage excluderea ofertantului din procedură. CERINTA 2: Declarație privind neîncadrarea în prevederile Art. 165 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice coroborat cu Art. 166, alin. (2) din același act normativ. Ofertantul/ofertantul asociat/terțul susținător/subcontractantul va completa cerința corespunzătoare in formularul DUAE. Încadrarea în situația prevăzută la Art. 165 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice atrage excluderea ofertantului din procedură. CERINTA 3: Neîncadrarea în prevederile Art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Ofertantul/ofertantul asociat/terțul susținător/subcontractantul va completa cerința corespunzătoare in formularul DUAE. Încadrarea în situația prevăzută la Art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice atrage excluderea ofertantului din procedură. CERINTA 4: Neîncadrarea in prevederile Art. 59 si Art.60 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Ofertantul/ofertantul asociat/terțul susținător/subcontractantul va completa cerința corespunzătoare in formularul DUAE. Încadrarea în situația prevăzută la Art. 60 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice atrage excluderea ofertantului din procedură. În vederea dovedirii neîncadrării ofertantului în situația unui conflict de interese se comunica in cele ce urmează lista persoanelor cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante, în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire. Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante, in ceea ce privește organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire, conform prevederilor Art.58-63 din Legea 98/2016 sunt: 1. Ion BAICEA: Primar, 2. Daniel Sorin STANCU: Viceprimar, 3. Alte funcții: Iuliana CHIRITA, Andreea Mihaela ION, 4. Consilieri locali: Marius Marian BOTOFEI, Nicoleta VOICU, Florin SANDU, Marian STROESCU, Mihaela Raluca LICACIU, Ionel Adrian ZABAVA, Daniel Marian DINCULESCU, Zoe Maria NICOLAE, Vasile BADEA, Lucian Gheorghe SANDU, Nicolae DIACONESCU, Ionel Gheorghe TOMA, Marian NITA, Gheorghe CÂRSTEA, Ionel Daniel MINCA, Dorin VASILESCU. Conform prevederilor Art. 196, alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, la solicitarea autorității contractante, ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire (inclusiv de ofertantul asociat/terțul susținător/subcontractantul după caz) va prezenta documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE. Documentele justificative sunt: 1. Certificatele constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc) valabile la momentul prezentării, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate. Din Certificatele fiscale trebuie sa rezulte lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (bugete locale-sedii si puncte de lucru, buget de stat) la momentul prezentării. Ofertanții străini vor prezenta orice documente edificatoare eliberate de autorități competente din tara in care aceștia sunt rezidenți prin care sa dovedească îndeplinirea obligațiilor restante de plata a impozitelor către bugetul general consolidat în conformitate cu legislația din țara de rezidență la momentul prezentării, însoțite de traduceri autorizate. 2. Cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv. 3. După caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la Art. 166 alin. (2), Art. 167 alin. (2), Art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice. 4. Ofertantul va completa și prezenta: - Declarația de beneficiar real, completată și semnată la ONRC.Ofertanții câștigători vor prezenta “Declarație pe proprie răspundere privind beneficiarul real”, document care conține informațiile cu privire la beneficiarul real a fondurilor alocate din PNRR, conform Legii nr. 129/2019. Modelul declarației va fi transmis ofertanților câștigători odata cu invitația la semnarea contractului. - Declaratie pe propria răspundere privind respectarea obligațiilor relevante din domeniul mediului, social și al relațiilor de muncă - pentru fiecare operator economic (ofertant unic/asociat/subcontractant/terț) - Declarație privind garantarea nediscriminării și egalitatea de șanse/gen ATENTIE: 1. Se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător din care rezulta modul efectiv in care se va materializa susținerea acestuia, a acordului de subcontractare și/sau a acordului de asociere, după caz. 2. Nedepunerea acestora odată cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificări pentru eventualele inadvertențe de forma ale informațiilor cuprinse în secțiunile DUAE, atât ale ofertantului, cat și ale subcontractantului/terțului susținător, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii de atribuire. Nedepunerea tuturor documentelor din cadrul ofertei semnate cu semnătură electronica extinsă conform Art. 123, alin.(3), din HG 395/2016, atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă conform Art. 137, alin.(2), lit.j) din HG 395/2016.
Arată mai mult
III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: 1. Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o forma de înregistrare în condițiile legii din țara rezidență, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza toate activitățile care fac obiectul contractului. Modalitate de îndeplinire: operatorii economici participanți la procedură vor completa si prezenta DUAE cu informațiile aferente situației lor, în conformitate cu Notificarea ANAP nr. 240/2016 referitoare la Ghidul de utilizare al DUAE, urmând ca la solicitarea autorității contractante, ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, să prezinte documentele justificative, respectiv: Pentru persoanele juridice române: • Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teritorial în integralitate, conținând informații privind domeniul de activitate principal/ secundar, codurile CAEN aferente acestora, iar pentru activitatea specifica domeniului obiectului contractului sa se facă dovada autorizării. De asemenea, in Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teritorial trebuie sa se regăsească și următoarele informații: datele de identificare ale operatorului economic, acționării/ asociații, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administrație, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare. Informațiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la data depunerii documentului. Obiectul contractului trebuie sa aibă corespondent in codul CAEN al ofertantului. În cazul unei asocieri, se va urmări corespondența dintre codul CAEN și activitățile din contract care îi vor reveni fiecărui membru din cadrul asocierii. ___________________________________ Pentru persoanele juridice străine: • Prezentarea de documente echivalente emise în tara de rezidență. (se va verifica prin accesarea http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do) • Prezentarea Certificatului de Rezidenta Fiscala (evitarea dublei impuneri) sau o declarație valabile pentru anul calendaristic în curs. • Traducere autorizată pentru documentele solicitate mai sus. NOTA: În Dovada înregistrării și corespondența activităților principale / secundare din cadrul certificatului constatator cu obiectul prezentei achiziții, respectiv părți care vor fi executate integral din contract, se vor prezenta obligatoriu și de către subcontractant, conform prevederilor Art.174 din Legea nr.98/2016. Ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, să prezinte documentele justificative, respectiv: Pentru persoanele juridice române: În cazul unei asocieri, se va urmări corespondența dintre codul CAEN și activitățile din contract care îi vor reveni fiecărui membru din cadrul asocierii. În situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți se va prezenta în corespondență cu activitățile principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Experiența similară – furnizare: Ofertanții trebuie să prezinte dovada livrării în ultimii 3 ani de produse similare de minim: 1.734.583,03 lei, fără TVA, la nivelul unuia sau maxim 3 contracte, care au fost duse la bun sfârșit și au fost acceptate fără obiecțiuni de către beneficiar (autorități contractante sau beneficiari privați).: Prin „contracte duse la bun sfârșit” se înțelege: contracte finalizate sau în curs de finalizare. Sintagma „acceptate fără obiecțiuni” se referă la documentele reprezentând certificări/documente constatatoare/facturi admise la plată, etc., care vor trebui să indice: obiectul contractului, beneficiarul, valoarea în lei, fără TVA, perioada în care s-au livrat produsele, precum și locul de livrare a acestora. Prin produse similare se va înțelege unul, două sau mai multe dintre următoarele produse: stații de lucru / monitoare / calculatoare de birou / calculatoare portabile / tablete / table interactive / echipamente și accesorii IT. Perioada ultimilor 3 ani se calculează retroactiv de la data limită de depunere a ofertelor cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor Art. 13 din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017: odată ce a fost prezentat documentul care confirmă recepţionarea respectivelor livrări în perioada de referinţă, se ia în calcul toată valoarea/cantitatea care face obiectul respectivului document, în condiţiile în care acestea sunt integrate într-un livrabil cu funcţionalitate independentă, fără a se elimina din calcul, în mod artificial, valori/cantităţi de produse aferente lunilor/anilor ce nu se încadrează în intervalul de timp urmărit. Se va completa DUAE aferent procedurii de atribuire. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor în urma aplicării criteriului de atribuire. Certificatele/documentele sunt următoarele, fără a se limita, enumerarea nefiind cumulativă: - copii ale unor părți relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit; - certificate de predare-primire; - recomandări; - procese-verbale de recepție; - certificate constatatoare. În cazul asocierii, cerința privind experiența similară va fi demonstrată proporțional cu cota de implicare în executarea viitorului contract (conform acordului de asociere). Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta la solicitarea autorității contractante certificate/documente care atestă îndeplinirea cerinței, și anume: documente emise și contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar/procese verbale de recepție a produselor/facturi admise la plată etc, din care sa reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinței de capacitate tehnică, respectiv produsele livrate, perioada de realizare și valoarea acestora. Aceste documente vor fi prezentate și de către asociat, în situația în care resursele acestuia au fost luate în considerare pentru îndeplinirea cerinței. Pentru contracte încheiate in alte valute, echivalenta in lei se face la curs mediu anual Leu/alte valute comunicat de BNR pentru data semnării fiecăruia din contractele menționate.” Modalitatea de indeplinire: Operatorii economici vor completa în DUAE „Da” sau „Nu” în Partea IV - Criterii de selecție.
Arată mai mult
Condiții de participare
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr. 98 / 2016.
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Conform Contractului de finanțare semnat în cadrul PNRR – Componenta C15 Educație.
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Orasul costesti (primaria costesti)
Numărul național de înregistrare: 4834769
Adresa poștală: Strada: Victoriei, nr. 49
Cod poștal: 115200
Orașul poștal: Costesti
Regiune: Argeş 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Ion Baicea
E-mail: primaria@primariacostestiag.ro 📧
Telefon: +40 248672320 📞
Fax: +40 0248672717 📠
URL: http://www.primariacostestiag.ro/ 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100187020 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
Interacțiunea cu ofertanții, respectiv procesul de evaluare a ofertelor se va desfășura după următoarele reguli: ■ 1. Procedura de atribuire se va aplica integral prin mijloace electronice. Documentația de atribuire este atașată în integralitatea în SEAP. Documentele sunt semnate electronic în conformitate cu prevederile art. 22, alin (2) din HG nr. 395/2016.Pentru deschiderea și vizualizarea documentelor semnate electronic postate sau transmise prin intermediul SEAP este necesară utilizarea aplicațiilor speciale de validare oferite de furnizorii de servicii de certificare acreditați, în mod GRATUIT, la următoarele adrese web: • http://www.certsign.ro/certsign/resurse/download, • http://www.digisign.ro/productsandservices/securityservices/dsigner/index.htmlhttps://www.alfasign.ro/download Pentru transmiterea solicitărilor de clarificări privind documentația de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.elicitatie. ro) ca operator economic conform prevederilor Art.5 alin. (1) din H.G. nr.395/2016. Solicitările de clarificări se vor adresa în mod exclusiv în SEAP la Secțiunea "Întrebări" din cadrul procedurii de atribuire, după înscrierea în procedură, în termenul stabilit în Fișa de date - Secțiunea I.3 Comunicare. Răspunsurile la clarificările solicitate de operatorii economici, precum și eventualele notificări/înștiințări referitoare la procedura de achiziție vor fi publicate in SEAP, atașat anunțului de participare simplificat, la Secțiunea „Documentație, clarificări si decizii". Operatorii economici care intenționează să depună oferta, au obligația de a urmări/accesa website-ul www.e-licitatie.ro, pe toată durata de desfășurare a prezentei proceduri. ■ 2. Oferta va fi elaborată în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire și va indica în cuprinsul acesteia care informații din propunerea tehnică și/sau din propunerea financiară sunt confidențiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. În conformitate cu prevederile Art. 60 alin. (4) din H.G. nr. 395/ 2016 toate documentele vor fi semnate cu semnătura electronică extinsă (conform prevederilor Art. 4 alin.(4) din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică), bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat și încărcate în SICAP în secțiunile specifice disponibile în cadrul procedurii de atribuire până la data și ora limita stabilită pentru depunerea ofertelor prevăzute în anunțul de participare, în condițiile prevăzute de Art. 60 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016. Doar documentele care îndeplinesc aceste condiții vor fi analizate de către comisia de evaluare. În cadrul ofertei, operatorii economici vor încărca în SEAP o declarație pe propria răspundere, actualizată - formularul DUAE (document unic de achiziții european). DUAE a fost configurat de către autoritatea contractantă direct în SEAP, la definirea documentației de atribuire. Completarea DUAE de se face direct în SICAP, după autentificare, de către fiecare participant la procedură (ofertant / ofertant asociat / subcontractant / terț susținător). Detalii cu privire la întocmirea DUAE veți regăsi, după autentificarea în sistem, în secțiunea „Informații DUAE" - Ghid de completare DUAE. Numai operatorii economici înregistrați în SEAP au dreptul de a transmite/depune oferta, conform prevederilor Art. 58 din H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare. ■ 3. În prima etapă de evaluare, Comisia va analiza Garanția de participare și DUAE în corelație cu cerințele stabilite prin Fișa de date a achiziției. Ofertele admise la etapa anterioară vor fi analizate și verificate din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, în conformitate cu cerințele stabilite în Caietul de sarcini și Fișa de date a achiziției. Ofertele admise la etapa anterioară vor fi analizate și verificate din punct de vedere al elementelor financiare propuse, în conformitate cu cerințele stabilite în Caietul de sarcini și Fișa de date a achiziției și în corelare cu Propunerea tehnică. Comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificare în legătură cu oferta depusă prin utilizarea facilităților tehnice disponibile în SEAP (Secțiunea "Întrebări"). Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP (Secțiunea "Întrebări"), în format electronic, semnate cu semnătura electronică, conform Legii 455/2001. Pentru ofertele care nu au fost respinse la etapele de evaluare de mai sus se va întocmi un clasament, conform criteriului/criteriilor comunicate în Fișa de date a achiziției. ■ 4. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. ■ 5. Operatorul economic câștigător are obligația ca până la data semnării contractului să aibă sau să-și deschidă cont la trezoreria statului, în conformitate cu O.M.F. 2254/2006. Clauzele contractuale obligatorii și cele specifice se regăsesc în modelul de contract anexat (vezi clauze contractuale). Dacă un operator economic consideră că anumite clauze îi sunt defavorabile, poate solicita autorității contractante clarificări, inclusiv modificarea lor, înainte de data limita de depunere a ofertelor. Astfel, clauzele contractuale obligatorii pot fi modificate și aduse la cunoștință tuturor celor interesați înainte de depunere a ofertelor, conform termenului limita de publicare a răspunsului la solicitările de clarificări. La clauzele contractuale specifice se pot formula amendamente și odată cu depunerea ofertelor. Clauzele specifice pot fi negociate/modificate în măsura în care nu introduc condiții care ar permite atribuirea contractului unui alt operator economic sau dacă modificarea nu schimbă balanța economică a contractului in favoarea contractantului. Autoritatea contractanta acceptă modificări ale clauzelor contractuale prezentate în proiectul de contract, rezervând-si dreptul de a respinge oferta daca obiecțiunile la clauzele contractuale sunt în mod evident dezavantajoase pentru autoritatea contractanta iar ofertantul deși a fost informat cu privire la respective situație, nu acceptă renunțarea la clauzele respective. ■ 6. Ofertanții sunt informați de faptul că derularea contractului de achiziție publică, pe toată durata sa, este condiționată de fondurile disponibile din sursele de finanțare precizate, alocate de regulă anual, pentru care autoritatea contractantă va face toate diligențele necesare. ■ 7. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de exercitare a căilor de atac sunt cele prevăzute la art. 8 alin. 1, lit. a) din Legea nr. 101/2016 în termen de 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante. considerat nelegal
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2024/S 226-708417 (2024-11-19)
Anunţ de participare (2024-11-19)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 1734583.03 RON 💰
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): 9. Garanție certificată în scris pentru laptop cu baterie inclusă

Procedura
Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2024-12-02 15:00:00.0000000 📅

Autoritatea contractantă
Comunicare
Documente URL: https://www.e-licitatie.ro 🌏

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
Denumire factor evaluare la "9. Garanție certificată în scris pentru laptop cu baterie inclusă"
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Documentele achiziției au fost modificate la data de
Modificarea datei în documentele privind achiziția: 2024-11-28 📅
Valoare nouă
Text:
Descriere factor evaluare la "9. Garanție certificată în scris pentru laptop cu baterie inclusă"
Alte informații suplimentare
Conform adresa privind implementarea masurilor de remediere dispuse prin Avizul conform conditionat nr. 16968 / 23.10.2024 / DGCECMSS
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 9ebb43be-8294-474a-bc86-e8826edd2468-01
Sursa: OJS 2024/S 233-728527 (2024-11-19)