Furnizare mobilier în cadrul proiectului cu titlul: Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din orașul Săcueni: Liceul Teoretic „PETOFI SANDOR” Săcueni, Școala Gimnazială „TOLDY” Sânnicolau de Munte și Liceul Tehnologic nr. 1 Cadea”, cod F-PNRR-Dotări-2023-4169
Unitățile de învățământ din Orașul Săcueni (și satele aparținătoare) și unitățile conexe ale acestora nu dispun de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale corespunzătoare în fiecare sală de clasă, laborator, cabinet, etc. al unității pentru asigurarea infrastructurii necesare pentru desfășurarea în bune condiții a procesului educațional. Prezentul proiect va conduce la îndeplinirea obiectivelor priorității de investiție PNRR prin dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale necesare pentru desfășurarea în bune condiții a procesului educațional în cadrul unității de învățământ. Obiectivele proiectului sunt: - Dezvoltarea unui ecosistem digital de educație și de formare în vederea reducerii decalajelor în învățare prin asigurarea dotărilor necesare, atât din punct de vedere hardware, cât și software, pentru dezvoltarea competențelor digitale, în toate unitățile de învățământ. - Dezvoltarea și modernizarea bazei materiale și a instrumentarului didactic prin achiziționarea și punerea la dispoziția elevilor și cadrelor didactice echipamente moderne din domeniul TIC pentru facilitarea digitalizării procesului educațional. - Dezvoltarea și modernizarea încăperilor din incinta unităților de învățământ prin achiziționarea și punerea la dispoziția elevilor și cadrelor didactice mobiliere moderne și materiale didactice necesare pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ. Prin prezenta se dorește dotarea cu mobilier a încăperilor din cadrul unităților de învățământ din orașul Săcueni și satele aparținătoare (respectiv a unităților conexe ale acestora) prin următoarele investiții: LOT 1 - Achiziționarea de mobilier pentru unităților de învățământ din orașul Săcueni: Liceul Teoretic „PETOFI SANDOR” Săcueni - Investiția I11 dotarea cu mobilier pentru săli de clasă: se dorește dotarea pentru 5 săli din ciclul preșcolar, 16 săli din ciclul primar, 5 săli din ciclul primar step by step și 1 sală-laborator informatică cu mobilier; - Investiția I11 dotarea cu mobilier a laboratoarelor, altele decât cele informatice: se dorește dotarea pentru 1 laborator de fizică cu mobilier; - Investiția I11 dotarea cu mobilier a cabinetelor de consiliere și asistență psihopedagogică: se dorește dotarea pentru 1 cabinet de consiliere și asistență psihopedagogică cu mobilier. LOT 2 – Achiziționarea de mobilier pentru unităților de învățământ din orașul Săcueni: Școala Gimnazială „TOLDY” Sânnicolau de Munte - Investiția I11 dotarea cu mobilier pentru sălile de clasă: se dorește dotarea pentru 4 săli din ciclul preșcolar, 10 săli din ciclul primar, 8 săli din ciclul gimnazial cu mobilier. LOT 3 – Achiziționarea de mobilier pentru unităților de învățământ din orașul Săcueni: Liceul Tehnologic nr. 1 Cadea. - Investiția I11 dotarea cu mobilier pentru săli de clasă: se dorește dotarea pentru 2 săli din ciclul preșcolar, 3 săli din ciclul primar, 11 săli din ciclul liceal și 1 sală-laborator informatică cu mobilier ; - Investiția I11 dotarea cu mobilier a laboratoarelor, altele decât cele informatice: se dorește dotarea pentru 1 laborator fizică, 1 laborator biologie și 1 laborator chimie cu mobilier. Operatorii economici vor putea solicita clarificări privind documentaţia de atribuire până la termenul de 15 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor astfel încât răspunsul autorităţii contractante să fie transmis cu cel puţin 10 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2024-05-13.
Achiziția publică a fost publicată pe 2024-04-03.
Anunţ de participare (2024-04-03) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Furnizare mobilier în cadrul proiectului cu titlul: Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din orașul Săcueni: Liceul Teoretic „PETOFI SANDOR” Săcueni, Școala Gimnazială „TOLDY” Sânnicolau de Munte și Liceul Tehnologic nr. 1 Cadea”, cod F-PNRR-Dotări-2023-4169
Număr de referință: 4593474/2024/5
Scurtă descriere:
Unitățile de învățământ din Orașul Săcueni (și satele aparținătoare) și unitățile conexe ale acestora nu dispun de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale corespunzătoare în fiecare sală de clasă, laborator, cabinet, etc. al unității pentru asigurarea infrastructurii necesare pentru desfășurarea în bune condiții a procesului educațional.
Prezentul proiect va conduce la îndeplinirea obiectivelor priorității de investiție PNRR prin dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale necesare pentru desfășurarea în bune condiții a procesului educațional în cadrul unității de învățământ.
Obiectivele proiectului sunt:
- Dezvoltarea unui ecosistem digital de educație și de formare în vederea reducerii decalajelor în învățare prin asigurarea dotărilor necesare, atât din punct de vedere hardware, cât și software, pentru dezvoltarea competențelor digitale, în toate unitățile de învățământ.
- Dezvoltarea și modernizarea bazei materiale și a instrumentarului didactic prin achiziționarea și punerea la dispoziția elevilor și cadrelor didactice echipamente moderne din domeniul TIC pentru facilitarea digitalizării procesului educațional.
- Dezvoltarea și modernizarea încăperilor din incinta unităților de învățământ prin achiziționarea și punerea la dispoziția elevilor și cadrelor didactice mobiliere moderne și materiale didactice necesare pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ.
Prin prezenta se dorește dotarea cu mobilier a încăperilor din cadrul unităților de învățământ din orașul Săcueni și satele aparținătoare (respectiv a unităților conexe ale acestora) prin următoarele investiții:
LOT 1 - Achiziționarea de mobilier pentru unităților de învățământ din orașul Săcueni: Liceul Teoretic „PETOFI SANDOR” Săcueni
- Investiția I11 dotarea cu mobilier pentru săli de clasă: se dorește dotarea pentru 5 săli din ciclul preșcolar, 16 săli din ciclul primar, 5 săli din ciclul primar step by step și 1 sală-laborator informatică cu mobilier;
- Investiția I11 dotarea cu mobilier a laboratoarelor, altele decât cele informatice: se dorește dotarea pentru 1 laborator de fizică cu mobilier;
- Investiția I11 dotarea cu mobilier a cabinetelor de consiliere și asistență psihopedagogică: se dorește dotarea pentru 1 cabinet de consiliere și asistență psihopedagogică cu mobilier.
LOT 2 – Achiziționarea de mobilier pentru unităților de învățământ din orașul Săcueni: Școala Gimnazială „TOLDY” Sânnicolau de Munte
- Investiția I11 dotarea cu mobilier pentru sălile de clasă: se dorește dotarea pentru 4 săli din ciclul preșcolar, 10 săli din ciclul primar, 8 săli din ciclul gimnazial cu mobilier.
LOT 3 – Achiziționarea de mobilier pentru unităților de învățământ din orașul Săcueni: Liceul Tehnologic nr. 1 Cadea.
- Investiția I11 dotarea cu mobilier pentru săli de clasă: se dorește dotarea pentru 2 săli din ciclul preșcolar, 3 săli din ciclul primar, 11 săli din ciclul liceal și 1 sală-laborator informatică cu mobilier ;
- Investiția I11 dotarea cu mobilier a laboratoarelor, altele decât cele informatice: se dorește dotarea pentru 1 laborator fizică, 1 laborator biologie și 1 laborator chimie cu mobilier.
Operatorii economici vor putea solicita clarificări privind documentaţia de atribuire până la termenul de 15 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor astfel încât răspunsul autorităţii contractante să fie transmis cu cel puţin 10 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.

Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Mobilier📦
Valoarea estimată fără TVA: 1297510.53 RON 💰
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi ✅
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 3
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 3
1️⃣
Identificator intern: 1
Titlu: LOT 1 - Achiziționarea de mobilier pentru unităților de învățământ din orașul Săcueni: Liceul Teoretic „PETOFI SANDOR” Săcueni
Descrierea achiziției publice:
Prin prezenta se dorește dotarea cu mobilier a încăperilor din cadrul unităților de învățământ din orașul Săcueni și satele aparținătoare (respectiv a unităților conexe ale acestora) prin următoarele investiții:
LOT 1 - Achiziționarea de mobilier pentru unităților de învățământ din orașul Săcueni: Liceul Teoretic „PETOFI SANDOR” Săcueni
- Investiția I11 dotarea cu mobilier pentru săli de clasă: se dorește dotarea pentru 5 săli din ciclul preșcolar, 16 săli din ciclul primar, 5 săli din ciclul primar step by step și 1 sală-laborator informatică cu mobilier;
- Investiția I11 dotarea cu mobilier a laboratoarelor, altele decât cele informatice: se dorește dotarea pentru 1 laborator de fizică cu mobilier;
- Investiția I11 dotarea cu mobilier a cabinetelor de consiliere și asistență psihopedagogică: se dorește dotarea pentru 1 cabinet de consiliere și asistență psihopedagogică cu mobilier.
Mobilierul care se va furniza: scaune, mese, dulapuri, biblioteci, pernuțe, catedre, pupitre, cuiere, suporturi pentru prezentare planșe, canapele, table magnetice și birouri conform anexelor cu specificații tehnice.
Ofertanții la elaborarea ofertei vor avea în vedere valoarea maximă stabilită conform cererii de finanțare împărțită pe săli de clasă (document cu praguri atașat prezentei) după cum urmează:
Denumire / Valoare fără TVA:
Săli de clasă (mobilier și materiale didactice) - PREȘCOLAR - LIC T PETOFI / 98,375.00 lei fără TVA
Săli de clasă (mobilier și materiale didactice) - PRIMAR - LIC T PETOFI și Săli de clasă (mobilier și materiale didactice) - PRIMAR STEP BY STEP - LIC T PETOFI / 314,800.00 lei fără TVA
Săli de clasă (mobilier și materiale didactice) - LAB INFO - LIC T PETOFI / 18,037.00 lei fără TVA
LABORATOR DE ȘTIINȚE (mobilier) UIP - FIZICĂ - LIC T PETOFI / 45,564.00 lei fără TVA
CABINET ȘCOLAR Nr. 2 - Consiliere și asistență psihopedagogică/multifuncționale - LIC T PETOFI / 17,700.00 lei fără TVA

Informații suplimentare:
Fondurile alocate prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în cadrul apelului “Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”, prin PNRR\pilonul VI. Politici pentru noua generație\ Componenta C15: Educație\ Reforma 4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior \Investiția 13. Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională (EFP) și \Investiția 14. Echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic și Reforma 5. Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației\ Investiția 9. Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ precum și Reforma 6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar\ Investiția 11. Asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare și laboratoarele/atelierele școlare, contract de finanțare nr. 52DOT/2023.

Liceul Teoretic „PETOFI SANDOR” Săcueni: județul Bihor, localitatea Săcueni, str. Petofi Sandor nr. 17
Liceul Teoretic „PETOFI SANDOR” Săcueni: județul Bihor, localitatea Săcueni, str. Irinyi Janos nr. 27
Școala Primară „FENYES ELEK” Ciocaia: județul Bihor, localitatea Ciocaia, str. Principală nr. 253

Liceul Teoretic „PETOFI SANDOR” Săcueni: județul Bihor, localitatea Săcueni, str. Dunării nr. 57

Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Bihor
🏙️
Durata: 30 zile
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Etichetarea ecologică (E(n))
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Perioade de garanție extinse
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): Ambalaj din material reciclat
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Termenul de livrare a produselor furnizate T(n)
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001
2️⃣
Identificator intern: 2
Titlu: LOT 2 – Achiziționarea de mobilier pentru unităților de învățământ din orașul Săcueni: Școala Gimnazială „TOLDY” Sânnicolau de Munte
Descrierea achiziției publice:
Prin prezenta se dorește dotarea cu mobilier a încăperilor din cadrul unităților de învățământ din orașul Săcueni și satele aparținătoare (respectiv a unităților conexe ale acestora) prin următoarele investiții:
LOT 2 – Achiziționarea de mobilier pentru unităților de învățământ din orașul Săcueni: Școala Gimnazială „TOLDY” Sânnicolau de Munte
- Investiția I11 dotarea cu mobilier pentru sălile de clasă: se dorește dotarea pentru 4 săli din ciclul preșcolar, 10 săli din ciclul primar, 8 săli din ciclul gimnazial cu mobilier.
Mobilierul care se va furniza: scaune, mese, dulapuri, biblioteci, pernuțe, catedre, pupitre, cuiere, suporturi pentru prezentare planșe și table magnetice conform anexelor cu specificații tehnice.
Ofertanții la elaborarea ofertei vor avea în vedere valoarea maximă stabilită conform cererii de finanțare împărțită pe săli de clasă (document cu praguri atașat prezentei) după cum urmează:
Denumire / Valoare fără TVA
Săli de clasă (mobilier și materiale didactice) - PREȘCOLAR - TOLDY / 40,000.00 lei fără TVA
Săli de clasă (mobilier și materiale didactice) - PRIMAR - TOLDY / 196,750.00 lei fără TVA
Săli de clasă (mobilier și materiale didactice) - GIMNAZIAL - TOLDY / 157,400.00 lei fără TVA

Locul principal sau locul de desfășurare:
Grădiniță cu program normal nr. 4 Sânnicolau de Munte: județul Bihor, localitatea Sânnicolau de Munte, nr. 178
Grădiniță cu program normal nr. 5 Cubulcut: județul Bihor, sat Cubulcut, nr. 171
Școala Gimnazială „TOLDY” Sânnicolau de Munte: județul Bihor, localitatea Sânnicolau de Munte, str. Principală nr. 26
Școala Gimnazială Nr. 1 Cubulcut: județul Bihor, Sat Cubulcut, nr. 169

Numărul de identificare a lotului: LOT-0002
3️⃣
Identificator intern: 3
Titlu: LOT 3 – Achiziționarea de mobilier pentru unităților de învățământ din orașul Săcueni: Liceul Tehnologic nr. 1 Cadea
Descrierea achiziției publice:
Prin prezenta se dorește dotarea cu mobilier a încăperilor din cadrul unităților de învățământ din orașul Săcueni și satele aparținătoare (respectiv a unităților conexe ale acestora) prin următoarele investiții:
LOT 3 – Achiziționarea de mobilier pentru unităților de învățământ din orașul Săcueni: Liceul Tehnologic nr. 1 Cadea.
- Investiția I11 dotarea cu mobilier pentru săli de clasă: se dorește dotarea pentru 2 săli din ciclul preșcolar, 3 săli din ciclul primar, 11 săli din ciclul liceal și 1 sală-laborator informatică cu mobilier ;
- Investiția I11 dotarea cu mobilier a laboratoarelor, altele decât cele informatice: se dorește dotarea pentru 1 laborator fizică, 1 laborator biologie și 1 laborator chimie cu mobilier.
Mobilierul care se va furniza: scaune, mese, dulapuri, biblioteci, pernuțe, catedre, pupitre, cuiere, suporturi pentru prezentare planșe și table magnetice conform anexelor cu specificații tehnice.
Ofertanții la elaborarea ofertei vor avea în vedere valoarea maximă stabilită conform cererii de finanțare împărțită pe săli de clasă (document cu praguri atașat prezentei) după cum urmează:
Denumire / Valoare fără TVA
Săli de clasă (mobilier și materiale didactice) - PREȘCOLAR - LIC TEHNOLOGIC CADEA / 27,420.00 lei fără TVA
Săli de clasă (mobilier și materiale didactice) - PRIMAR - LIC TEHNOLOGIC CADEA / 59,025.00 lei fără TVA
Săli de clasă (mobilier și materiale didactice) - LICEAL- LIC TEHNOLOGIC CADEA / 216,425.00 lei fără TVA
Săli de clasă (mobilier și materiale didactice) - LAB INFO- LIC TEHNOLOGIC CADEA / 18,037.00 lei fără TVA
LABORATOR DE ȘTIINȚE (mobilier) UIP - FIZICĂ - LIC TEHNOLOGIC CADEA / 33,555.53 lei fără TVA
LABORATOR DE ȘTIINȚE (mobilier) UIP - CHIMIE - LIC TEHNOLOGIC CADEA / 30,747.00 lei fără TVA
LABORATOR DE ȘTIINȚE (mobilier) UIP - BIOLOGIE - LIC TEHNOLOGIC CADEA / 23,675.00 lei fără TVA

Grădiniță cu program normal nr. 6 Cadea: județul Bihor, localitatea Cadea, str. Principală, nr. 298
Liceul Tehnologic nr. 1 Cadea: județul Bihor, localitatea Cadea, str. Strada de Jos nr. 48.
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0003
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2024-05-13 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2024-05-13 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2024-05-13 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. 1 din Legea nr. 98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Aceste documente sunt:
- certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la sediul social „pentru care exista obligatii de plata” la momentul prezentării; de asemenea, pentru sediile secundare/punctele de lucru, va prezenta o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat;
- cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
- după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice; alte documente edificatoare, după caz.
În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevazute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situatiile prevazute la art. 164, 165 și 167, autoritatea contractanta are obligatia de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu exista prevederi legale referitoare la declarația pe propria raspundere,o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Ofertantii, subcontractantii și tertii susținători nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 59 si 60 din Legea nr. 98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cât și Declaratia pe propria răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 59 si 60 din Legea nr. 98/2016 (inclusiv, dacă este cazul, de asociați, subcontractanți și terți susținători) cu informațiile aferente situației lor.
Persoane cu funcții de decizie în cadrul autorității contractante sunt:
BÉRES CSABA - Primar
CSUKA JOZSEF- GYORGY - Viceprimar
GALAMB GABRIELA - Secretar general al Orașului Săcueni
BOCOR ANDREA - Sef Serviciu Contabilitate
BERES ATTILA - Consilier local
BOROS DAVID - Consilier local
DUTA NICOLAE - Consilier local
GODER ATTILA SANDOR - Consilier local
HAMZA ALEXANDRU - Consilier local
IACOB NICOLAE RADU - Consilier local
KASZONI SANDOR-ROBERT - Consilier local
KOMSA CECILIA - Consilier local
MATYUS BARNABAS -ZOLTAN - Consilier local
MEREG ZOLTAN - Consilier local
NAGY ATTILA - Consilier local
NAGY STEFAN - Consilier local
PAL CSABA- ZSOLT - Consilier local
RHEDEY EMILIA - Consilier local
SZILAGYI GHIZELA - Consilier local
KATONA IMRE - Consilier local
KOVACS EDITA-ALIZA - Consilier resurse umane
BEDE MARIA - Sef birou urbanism si amenajarea teritoriului
HODUŢ VALENTINA DENISA MARIA - Inspector de specialitate compartiment implementare fonduri europene
GAL EMILIA FLORICA - Administrator public
OLAH MARTON CSABA - Inspector compartiment buget
FODOR KAROLY TAMAS - Inspector serviciul de administrare a domeniului public privat si saptiilor verzi
DORMANY BEATA - Inspector compartiment achizitii si investitii
TOTH ISTVAN - Referent Compartiment camin cultural sport si turism
FEKETE ECATERINA - Director Compartiment camin cultural sport si turism
KOVACS MELINDA - Inspector compartiment buget
ARDELEAN CARMEN MARTA - Consilier achizitii publice
PORSZTNER BELA-CSABA - Consilier compartiment relatii publice
BOKOR FERENCZ - Administrator
SARKADY ZSOLT-CSABA - Consilier juridic
MIKO ADELINA VIORICA - Consilier compartiment responsabil cu comunicarea
BELDI BRIGITTA ILDIKO - Inspector de specialitate compartiment implementare fonduri europene
KISS SANDOR-ELEK - Inspector de specialitate compartiment implementare fonduri europene
OlLTEAN PETRU-CRISTIAN - Inspector compartiment impozite si taxe
MORE KAROLY ROBERT - Referent compartiment RCL

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: 1. Ofertanții declarați câștigători ai procedurii de achiziție publica sunt obligați să pună la dispoziția AC informațiile cu privire la beneficiarul real a fondurilor alocate din PNRR, în înțelesul art. 3 pct. 6 din Directiva (UE) 2015/849 A Parlamentului European și a Consiliului, așa cum, sunt ele reglementate de obligațiile impuse de art. 22 alin. 2 lit. d din Regulamentul (UE) 2021/241 a Parlamentului European și a Consiliului. În acest sens, datele privind beneficiarul real vor fi colectate de la ofertanți încă din faza depunerii ofertelor/documentelor suport DUAE conform detalierii de la pct. VI.3 din prezenta.
După stabilirea clasamentului ofertelor comisia de evaluare va solicita prezentarea documentului care conține informațiile cu privire la beneficiarul real al fondurilor alocate din PNRR odată cu documentele suport/dovezile aferente informațiilor din DUAE depuse de ofertantul clasat pe primul loc. Colectarea parțială a datelor solicitate de art. 22 din Regulamentul (UE) 2021/241 a Parlamentului European și a Consiliului sau absența lor atrage după sine respingerea ofertei câștigătoare sau, după caz, anularea procedurii de achiziție publică, în situația depunerii unei singure oferte.
Sub rezerva prevederilor art. 56 și 57 din Legea nr. 129 din 11 iunie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului modificată și completată prin Legea 315/2021, persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului au, totodată, obligația actualizării informațiilor de fiecare dată când are loc o modificare a acestora.
În cazul subcontractanților, AC va colecta informațiile privind numele acestora, acordând atenție modificării subcontractanților/numărului de subcontractanți și nevoii de actualizare a acestor informații pe toată perioada de implementare a proiectului, actualizând informațiile în sistemul integrat de management și control al PNRR. Furnizarea datelor și informațiilor privind beneficiarii reali ai contractorilor se realizează de către aceștia din urmă prin transmiterea acestor informații către ONRC.
Contractanții au obligația de a informa ONRC de fiecare dată când are loc o modificare a informațiilor privind beneficiarul real, pe durata angajamentelor legale încheiate în cadrul PNRR.
Totodată se va completa si o declarație pe propria răspundere conform prevederilor articolului 326 din Codul Penal privind falsul in declarații ce va conține datele privind beneficiarii reali (cel puțin numele, prenumele și data nașterii).
2. OE care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii sale precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Se solicită ca firma să fie autorizată de organele competente pentru furnizarea produselor care fac obiectul prezentei proceduri de achiziție (certificate constatator ONRC cu codul CAEN autorizat pentru activitățile ce urmează a se presta).
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor” în sensul ca în DUAE se va bifa „da” la Partea IV-Criterii de selecție, „a- Indicație globală pentru toate criteriile de selecție”.
Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
În situația în care vor fi prestate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru toate criteriile de selecție.
Justificare bază legală: În conformitate cu prevederile art. 173, alin. (1) din Legea 98/2016 autoritatea contractantă a solicitat potențialilor ofertanți să prezinte documente relevante care să dovedească forma de înregistrare și, după caz, de atestare ori apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu cerințele legale din țara în care este stabilit operatorul economic ofertant.
În cazul unei asocieri, fiecare asociat trebuie să depună documentele necesare pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de selecție.
Terțul/Terții care asigură susținerea în ceea ce privește capacitatea tehnică și/sau profesională trebuie să depună documentele necesare pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de selecție..
În cazul persoanelor juridice străine se solicită documente echivalente emise în țara de rezidență, conforme legii ţării de rezidenţă a acestuia, însoţite de traducerea acestora de către un traducător autorizat în limba româna.

Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Experiența similară - Lot 1: Lot 1 - Se va prezenta lista principalelor contracte de produse furnizate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani. Ultimii 3 ani vor fi calculați până la data limită de depunere a ofertei, cu mențiunea că modul de calcul al perioadei nu va fi afectat de eventuale decalări ale termenului limită prevăzut în anunțul de participare, publicat, astfel, perioada de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferenta decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerința pentru toți operatorii care au prezentat dovada finalizării contractului de experiență similară în intervalul de timp nou rezultat. Operatorii economici trebuie să facă dovada că în ultimii 3 ani au furnizat produse similare, în valoare cumulată de cel puțin 490.000,00 lei, fără TVA, valoare care se poate demonstra prin însumarea valorilor bunurilor furnizate la nivelul unuia sau a mai multor contracte.
Prin bunuri similare se va înțelege bunuri de tipul/natura cât și din punct de vedere al rezultatului urmărit prin scopul contractului, cu cele supuse obiectului achiziției sau similar acestora, respectiv furnizare de mobilier.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerințelor: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor” în sensul ca în DUAE se va bifa „da” la Partea IV-Criterii de selecție, „a- Indicație globală pentru toate criteriile de selecție”.
Asociatul/asociații nominalizați va/vor prezenta distinct DUAE.
Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței, vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor:
Certificări de bună prestare pentru acele furnizări pe care ofertantul consideră că autoritatea contractantă trebuie să le ia în considerare pentru evaluarea îndeplinirii cerinței privind experiența similară.
Respectivele certificări vor trebui să indice:
a)obiectul contractului astfel încât să fie furnizate toate informațiile solicitate și necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinței privind experiența similară:
b)beneficiarii;
c)valoarea, în lei, fără TVA;
d)perioada, mai exact intervalul periodic (data de început și data de finalizare), în care s-a executat contractul;
e)locul furnizării bunurilor şi
f)să precizeze dacă au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit.
Prin contracte duse la bun sfârșit se înțelege:
- bunuri recepționate parțial, cu condiția ca acestea sa fi putut fi utilizate de Beneficiar ca rezultat independent;
- bunuri recepționate la sfârșitul prestării.
Dovada îndeplinirii cerințelor solicitate se poate realiza prin prezentarea unuia sau mai multor documente din care să rezulte toate informațiile solicitate. Autoritatea contractantă va avea dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final care fac obiectul contractului prezentat drept experiență similară, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant. În cazul în care contractul/contractele prezentate ca experiență similară au fost prestate în asociere, valoarea ce va fi luată în considerare pentru îndeplinirea cerinței minime se va calcula în conformitate cu procentul prevăzut în contractul de asociere. În cazul în care contractul/contractele prezentate ca experiență similară au fost executate ca subcontractant, valoarea ce va fi luată in considerare pentru îndeplinirea cerinței minime se va calcula în conformitate cu valoarea contractului de subcontractare.
Experiența similară a subcontractanților va fi luată în considerare pentru partea lor de implicare în contractul care urmează a fi atribuit.
În cazul în care un contract de achiziție publică încheiat de o autoritate contractantă a fost subcontractat, beneficiarul la care fac referire cerințele de mai sus, este autoritatea contractantă și nu operatorul economic care având calitatea de prestator în contractul de achiziție publică a subcontractat prestarea unei părți din acesta. Astfel, documentele reprezentând certificări de bună execuție vor fi emise sau contrasemnate de autoritatea contractantă, aceasta fiind beneficiarul serviciilor. Nu vor fi acceptate documente emise/contrasemnate doar de prestatorul inițial.
Rațiunea acestei mențiuni are la bază prevederile art. 218 alin. (4) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Documentele edificatoare vor fi prezentate în copie lizibilă cu mențiunea „conform cu originalul”.
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Experiența similară - Lot 2: Lot 2 - Se va prezenta lista principalelor contracte de produse furnizate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani. Ultimii 3 ani vor fi calculați până la data limită de depunere a ofertei, cu mențiunea că modul de calcul al perioadei nu va fi afectat de eventuale decalări ale termenului limită prevăzut în anunțul de participare, publicat, astfel, perioada de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferenta decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerința pentru toți operatorii care au prezentat dovada finalizării contractului de experiență similară în intervalul de timp nou rezultat. Operatorii economici trebuie să facă dovada că în ultimii 3 ani au furnizat produse similare, în valoare cumulată de cel puțin 390.000,00 lei, fără TVA, valoare care se poate demonstra prin însumarea valorilor bunurilor furnizate la nivelul unuia sau a mai multor contracte.

Experiența similară - Lot 3: Lot 3 - Se va prezenta lista principalelor contracte de produse furnizate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani. Ultimii 3 ani vor fi calculați până la data limită de depunere a ofertei, cu mențiunea că modul de calcul al perioadei nu va fi afectat de eventuale decalări ale termenului limită prevăzut în anunțul de participare, publicat, astfel, perioada de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferenta decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerința pentru toți operatorii care au prezentat dovada finalizării contractului de experiență similară în intervalul de timp nou rezultat. Operatorii economici trebuie să facă dovada că în ultimii 3 ani au furnizat produse similare, în valoare cumulată de cel puțin 400.000,00 lei, fără TVA, valoare care se poate demonstra prin însumarea valorilor bunurilor furnizate la nivelul unuia sau a mai multor contracte.

Condiții de participare
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Orasul Sacueni (Primaria Orasului Sacueni Bihor)
Numărul național de înregistrare: 4593474
Adresa poștală: Strada: Libertatii, nr. 1
Cod poștal: 417435
Orașul poștal: Sacueni
Regiune: Bihor
🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Csaba Béres
E-mail: orassacueni@gmail.com📧
Telefon: +40 259352194📞
Fax: +40 259352195 📠
URL: https://www.sacueni.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro🌏 Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100178392🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale
1. Ofertanții declarați câștigători ai procedurii de achiziție publica sunt obligați să pună la dispoziția Autorității contractante informațiile cu privire la beneficiarul real a fondurilor alocate din PNRR, în înțelesul art. 3 pct. 6 din Directiva (UE) 2015/849 A Parlamentului European și a Consiliului, așa cum, sunt ele reglementate de obligațiile impuse de art. 22 alin. 2 lit. d din Regulamentul (UE) 2021/241 a Parlamentului European și a Consiliului. În acest sens, datele privind beneficiarul real vor fi colectate de la ofertanți încă din faza depunerii ofertelor/documentelor suport DUAE, respectiv:
a) pentru ofertanții a căror acționari sunt persoane fizice sau persoane juridice înregistrate pe teritoriul României, se va depune un extras ONRC.
b) pentru ofertantul/ofertanții declarat)i) câștigător(i) are/au în structura acționariatului entități juridice străine, autoritatea contractantă colectează de la ofertant o declarație pe proprie răspundere dată de către reprezentantul legal, conform prevederilor art. 326 din Codul penal privind falsul în declarații, ce va conține datele privind beneficiarii reali ai entităților juridice străine (cel puțin numele, prenumele și data nașterii), în conformitate cu Legea 129/2019, cu completările și modificările ulterioare).
c) pentru ofertanții străini, înregistrați în afara României, aceștia vor depune documente justificative, certificate sau alte înscrisuri eliberate de autoritatea responsabilă de datele beneficiarului real din țara ofertantului, însoțit de traducerea în limba română, certificată de traducători autorizați, în condițiile legii.
d) pentru ofertanții de tipul asociațiilor și fundațiilor, autoritatea contractantă colectează de la aceștia un extras de la Ministerul Justiției (Registrul Național ONG) privind beneficiarii reali ai asociației/fundației; în cazul în care asociația/fundația este o entitate străină sau are beneficari reali persoane străine, autoritatea contractantă colectează de la ofertanți o declarație pe proprie răspundere dată de către reprezentantul legal/președinte, conform prevederilor articolului 326 din Codul penal privind falsul în declarații, ce va conține datele privind beneficiarii reali ai entităților juridice (cel puțin numele, prenumele și data nașterii), în conformitate cu Legea 129/2019, cu completările și modificările ulterioare.
După stabilirea clasamentului ofertelor sau, după caz, după finalizarea etapei de licitație electronică, comisia de evaluare va solicita prezentarea documentului care conține informațiile cu privire la beneficiarul real al fondurilor alocate din PNRR odată cu documentele suport/dovezile aferente informațiilor din DUAE depuse de ofertantul clasat pe primul loc, aspecte ce se vor menționa în procesele verbale aferente îndeplinirii criteriilor de calificare și selecție, întocmite în conformitate cu prevederile din normele metodologice ale actelor normative anterior menționate. Colectarea parțială a datelor solicitate de art. 22 din Regulamentul (UE) 2021/241 a Parlamentului European și a Consiliului sau absența lor atrage după sine respingerea ofertei câștigătoare sau, după caz, anularea procedurii de achiziție publică, în situația depunerii unei singure oferte.
Sub rezerva prevederilor art. 56 și 57 din Legea nr. 129 din 11 iunie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului modificată și completată prin Legea 315/2021, persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului au, totodată, obligația actualizării informațiilor de fiecare dată când are loc o modificare a acestora, sub rezerva aplicării sancțiunilor contravenționale și a dizolvării societății.
În cazul subcontractanților, autoritatea contractantă va colecta informațiile privind numele acestora, acordând atenție modificării subcontractanților/numărului de subcontractanți și nevoii de actualizare a acestor informații pe toată perioada de implementare a proiectului, actualizând informațiile în sistemul integrat de management și control al PNRR (e_SMC și modulele aferente). Furnizarea datelor și informațiilor privind beneficiarii reali ai contractorilor se realizează de către aceștia din urmă prin transmiterea acestor informații către ONRC. Contractanții au obligația de a informa ONRC de fiecare dată când are loc o modificare a informațiilor privind beneficiarul real, pe durata angajamentelor legale încheiate în cadrul PNRR.
Garanția de participare
Lot 1 - Cuantumul garanției de participare este de 4.944,00 lei.
Lot 2 - Cuantumul garanției de participare este de 3.941,00 lei.
Lot 3 - Cuantumul garanției de participare este de 4.088,00 lei.
Perioada de valabilitate a garanției de participare va fi cel puțin egală cu perioada de valabilitate a ofertei, respectiv 6 luni la data limită de depunere a ofertei stabilită prin anunțul de participare publicat în SEAP.
Garanția de participare se constituie în conformitate cu prevederile art. 36 din H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul viramentului bancar, plata se va realiza în contul RO62TREZ0825006XXX000066 la TREZORERIA MARGHITA, ORAȘ SĂCUENI, cod fiscal 4593474.
Documentul de plată va fi încărcat în SEAP, semnat cu semnătură electronică, până la data limită de depunere a oferelor.
În cazul utilizării unui instrument de garantare, dovada constituirii garanției de participare semnată cu semnătură electronică, se va încărca în SEAP, până cel mai târziu la data și ora-limită de depunere a oferelor şi trebuie să prevadă că plata garanţiei de participare se va executa necondiţionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaraţiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate.
După această dată, autoritatea contractantă solicită în temeiul art. 134 din HG nr. 395/2016 clarificări în scopul prezentării în original a documentului privind garanția de participare, în cazul în care acesta face parte din categoria documentelor cu regim special a căror valabilitate este condiționată de prezentarea în forma originală.
În cazul participării în comun la procedura de atribuire, garanţia de participare trebuie constituită în numele asocierii şi să menţioneze că acoperă în mod solidar toţi membrii grupului de operatori economici.
Garanţia de participare emisă în altă limbă se va încărca în SEAP, însoţită de traducerea autorizată în limba română, urmând ca ulterior, la solicitarea autorității contractante să fie prezentată în forma originală emisă în statul de reședință.
Garanția de bună execuție
Furnizorul are obligaţia de a constitui garanţia de bună execuţie în valoare de 10% din valoarea totală a contractului, fără TVA, conform celor menţionate în prezentul capitol.
Garanţia de bună execuţie se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii, astfel:
a) – virament bancar în contul IBAN RO62TREZ0825006XXX000066 deschis la TREZORERIA MARGHITA, sau
b) – instrumente de garantare emise în condiţiile legii, astfel:
(i) scrisori de garanţie emise de instituţii de credit bancare sau de instituţii financiare nebancare
din România sau din alt stat;
(ii) asigurări de garanţii emise:
– fie de societăţi de asigurare care deţin autorizaţii de funcţionare emise în România sau într-un
alt stat membru al Uniunii Europene şi/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz;
– fie de societăţi de asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară;
c) – Garanţia de bună execuţie se poate constitui şi prin reţineri succesive din sumele datorate pentru facturi parţiale. În cazul în care garanţia se constituie prin reţineri succesive, prestatorul are obligaţia de a deschide un cont la dispoziţia achizitorului, la unitatea Trezorerie Statului şi va depune în acest sens 0,5 % din preţul contractului, fără TVA.
d) – prin combinarea a două sau mai multe dintre modalităţile de constituire prevăzute la lit. a)-b).
Garanția de bună execuție va fi constituită în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului sau în termen de 15 zile de la data semnării contractului de achiziţie publică în cazul transmiterii către autoritatea contractantă a unei solicitări justificate în acest sens.
Achizitorul are dreptul de a emite pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, în limita prejudiciului creat, dacă executantul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin prezentul contract. Anterior emiterii unei pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie achizitorul are obligaţia de a notifica acest lucru executantului, precizând totodată obligaţiile care nu au fost respectate și modul de calcul al prejudiciului.
Achizitorul are obligaţia de a elibera/restitui garanţia de bună execuţie în condiţiile legii.
În cazul contractului de furnizare, autoritatea contractantă are obligaţia de a elibera/restitui garanţia de bună execuţie în cel mult 14 zile de la data întocmirii procesului-verbal de recepţie a produselor care fac obiectul contractului de achiziţie publică/contractului subsecvent şi/sau de la plata facturii finale, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenţii asupra ei.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2024/S 067-198854 (2024-04-03)