LICITATIE DESCHISA ACORD-CADRU FURNIZARE DIVERSE ALIMENTE PENTRU 24 LUNI 2024-2026

Penitenciar Spital Bucuresti Jilava

Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava intenţionează să încheie acorduri cadru cu maxim 3 (trei) operatori economici pentru lotul/loturile care face obiectul prezentei procedure de atribuire, în vederea achiziţionării produselor alimentare cuprinse în anexa la documentatia de atribuire necesare acordării hranei persoanelor private de libertate pentru o perioada de 24 luni. Contractele subsecvente se vor încheia fără reluarea competiței, de regulă trimestrial, cu operatorul economic clasat pe primul în urma aplicării criteriului de atribuire. În cazul în care operatorul semnatar al acordului-cadru, situat pe primul loc, se află în imposibilitatea de a încheia un nou contract subsecvent, autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul cu operatorul economic clasat pe locul al doilea, respectiv locul al treilea. Pentru acordurile-cadru de furnizare care au același obiect cu un anumit lot și pe care autoritatea contractantă le-a încheiat în exercițiul fianciar precedent, primul contract subsecvent se va încheia doar după epuizărea cantității prevăzute în acordul-cadru încheiat anterior. Produsele sunt împărțite în loturi pe cantități minime și maxime estimate conform anexei 1 la documentatia de atribuire. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor este de 18 zile.Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2024-06-04. Achiziția publică a fost publicată pe 2024-04-30.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2024-04-30 Anunţ de participare
2026-04-09 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2024-04-30)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: LICITATIE DESCHISA ACORD-CADRU FURNIZARE DIVERSE ALIMENTE PENTRU 24 LUNI 2024-2026
Număr de referință: 4266146/32369/2024
Scurtă descriere:
Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava intenţionează să încheie acorduri cadru cu maxim 3 (trei) operatori economici pentru lotul/loturile care face obiectul prezentei procedure de atribuire, în vederea achiziţionării produselor alimentare cuprinse în anexa la documentatia de atribuire necesare acordării hranei persoanelor private de libertate pentru o perioada de 24 luni. Contractele subsecvente se vor încheia fără reluarea competiței, de regulă trimestrial, cu operatorul economic clasat pe primul în urma aplicării criteriului de atribuire. În cazul în care operatorul semnatar al acordului-cadru, situat pe primul loc, se află în imposibilitatea de a încheia un nou contract subsecvent, autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul cu operatorul economic clasat pe locul al doilea, respectiv locul al treilea. Pentru acordurile-cadru de furnizare care au același obiect cu un anumit lot și pe care autoritatea contractantă le-a încheiat în exercițiul fianciar precedent, primul contract subsecvent se va încheia doar după epuizărea cantității prevăzute în acordul-cadru încheiat anterior. Produsele sunt împărțite în loturi pe cantități minime și maxime estimate conform anexei 1 la documentatia de atribuire. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor este de 18 zile.Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Diverse produse alimentare 📦
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 56
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 56

1️⃣
Identificator intern: 1
Titlu: Telemea de vaca nesarata
Descrierea achiziției publice: CANT MIN 1200 KG CANT MAX 2400 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-9000.00 lei
Informații suplimentare:
SE POATE DEPUNE OFERTA PENTRU UNUL SAU MAI MULTE LOTURI DAR OBLIGATORIU PENTRU CANTITATEA MAXIMA.
Locul principal sau locul de desfășurare: ROMÂNIA, Localitatea Jilava, Str Sabarului nr. 1, județ Ilfov
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: 🏙️
Durata: 24 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Lantul de aprovizionare
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): Realizarea unei etape de producție in regiunea in care isi are sediul beneficiarul/autoritatea contractanta.
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001

2️⃣
Identificator intern: 2
Titlu: Boia dulce
Descrierea achiziției publice: CANT MIN 120 KG CANT MAX 240 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-820.00 lei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002

3️⃣
Identificator intern: 3
Titlu: Telemea de vaca
Descrierea achiziției publice: CANT MIN 3750 KG CANT MAX 7500 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-22500.00 lei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0003

4️⃣
Identificator intern: 4
Titlu: Carnati semiafumati
Descrierea achiziției publice: CANT MIN 1250 KG CANT MAX 2500 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-8750.00 lei
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Realizarea unei etape de producție in regiunea in care isi are sediul beneficiarul/autoritatea contractanta
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0004

5️⃣
Identificator intern: 5
Titlu: Carcasa de porc degresata
Descrierea achiziției publice: CANT MIN 500 KG CANT MAX 1000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-4333.33 lei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0005

6️⃣
Identificator intern: 6
Titlu: Cartofi vara
Descrierea achiziției publice: CANT MIN 35000 KG CANT MAX 70000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-46666.67 lei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0006

7️⃣
Identificator intern: 7
Titlu: Cartofi toamna
Descrierea achiziției publice:
CANT MIN 65000 KG CANT MAX 130000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-86666.67 lei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0007

8️⃣
Identificator intern: 8
Titlu: Ceapa uscata
Descrierea achiziției publice: CANT MIN 10000 KG CANT MAX 20000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-16666.67 lei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0008

9️⃣
Identificator intern: 9
Titlu: Cimbru
Descrierea achiziției publice: CANT MIN 50 KG CANT MAX 100 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-350.00 lei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0009

1️⃣0️⃣
Identificator intern: 10
Titlu: Cremwusti pui
Descrierea achiziției publice: CANT MIN 10000 KG CANT MAX 20000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-73333.33 lei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0010

1️⃣1️⃣
Identificator intern: 11
Titlu: Amestec condimente
Descrierea achiziției publice: CANT MIN 200 KG CANT MAX 400 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-333.33 lei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0011

1️⃣2️⃣
Identificator intern: 12
Titlu: Bors
Descrierea achiziției publice: CANT MIN 900 KG CANT MAX 1800 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-900.00 lei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0012

1️⃣3️⃣
Identificator intern: 13
Titlu: IAURT PAHAR 125g
Descrierea achiziției publice: CANT MIN 25000 KG CANT MAX 50000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-16666.67 lei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0013

1️⃣4️⃣
Identificator intern: 14
Titlu: Iaurt galetusa
Descrierea achiziției publice: CANT MIN 1200 KG CANT MAX 2400 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-3400.00 lei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0014

1️⃣5️⃣
Identificator intern: 15
Titlu: Lapte praf
Descrierea achiziției publice: CANT MIN 1200 KG CANT MAX 2400 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS.-6800.00 lei
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0015

1️⃣6️⃣
Identificator intern: 16
Titlu: Foi de dafin
Descrierea achiziției publice: CANT. MIN. 60KG CANT. MAX. 120KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 500,00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0016

1️⃣7️⃣
Identificator intern: 17
Titlu: BRANZA TOPITA 140g
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 10000 CUT CANT. MAX 20000 CUT VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS 15000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0017

1️⃣8️⃣
Identificator intern: 18
Titlu: Mere
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 12500 KG CANT. MAX. 25000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS 14583.33 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0018

1️⃣9️⃣
Identificator intern: 19
Titlu: Morcovi
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 6000 KG CANT. MAX. 12000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 6000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0019

2️⃣0️⃣
Identificator intern: 20
Titlu: Oua
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 120000 BUC CANT. MAX. 240000 BUC VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 48000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0020

2️⃣1️⃣
Identificator intern: 21
Titlu: Paine
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 90000 KG CANT. MAX. 180000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 240000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0021

2️⃣2️⃣
Identificator intern: 22
Titlu: PATE DE PUI 48g
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 9000 BUC CANT. MAX. 18000 BUC VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 6000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0022

2️⃣3️⃣
Identificator intern: 23
Titlu: Piper macinat
Descrierea achiziției publice: CANT. MIN. 100 KG CANT. MAX. 200 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 1066.67
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0023

2️⃣4️⃣
Identificator intern: 24
Titlu: Praf de usturoi
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 375 KG CANT. MAX. 750 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 3750.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0024

2️⃣5️⃣
Identificator intern: 25
Titlu: Pulpe de pui
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 25000 KG CANT. MAX. 50000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 125000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0025

2️⃣6️⃣
Identificator intern: 26
Titlu: Salam de vara
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 3000 KG CANT. MAX. 6000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 22000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0026

2️⃣7️⃣
Identificator intern: 27
Titlu: Sare grunjoasa
Descrierea achiziției publice:
CANT MIN. 1500 KG CANT. MAX. 3000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 900.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0027

2️⃣8️⃣
Identificator intern: 28
Titlu: Varza toamna
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 6000 KG CANT. MAX. 12000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 6000.00
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0028

2️⃣9️⃣
Identificator intern: 29
Titlu: Vinete
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 4000 KG CANT. MAX. 8000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 10666.67 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0029

3️⃣0️⃣
Identificator intern: 30
Titlu: Dovlecei
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 3000 KG CANT. MAX. 6000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 8000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0030

3️⃣1️⃣
Identificator intern: 31
Titlu: Ciuperci conserva
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 1100 KG CANT. MAX. 2200 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 5133.33 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0031

3️⃣2️⃣
Identificator intern: 32
Titlu: Rosii proaspete
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 13000 KG CANT. MAX. 26000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 34666.67 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0032

3️⃣3️⃣
Identificator intern: 33
Titlu: Telina
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 3000 KG CANT. MAX. 6000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 5000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0033

3️⃣4️⃣
Identificator intern: 34
Titlu: Tocana de legume
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 1250 KG CANT. MAX. 2500 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 4166.67 LEI
Produse/servicii: Diverse produse alimentare şi produse uscate 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0034

3️⃣5️⃣
Identificator intern: 35
Titlu: Cozonac cu rahat si nuca
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 750 KG CANT. MAX. 1500 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 5500.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0035

3️⃣6️⃣
Identificator intern: 36
Titlu: Lapte vaca pahar
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 125000 BUC CANT. MAX. 250000 BUC VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 125000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0036

3️⃣7️⃣
Identificator intern: 37
Titlu: Unt
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 150000 BUC CANT. MAX. 300000 BUC VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 40000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0037

3️⃣8️⃣
Identificator intern: 38
Titlu: Gem
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 200000 BUC CANT. MAX. 400000 BUC VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 40000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0038

3️⃣9️⃣
Identificator intern: 39
Titlu: Ardei gras
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 4750 KG CANT. MAX. 9500 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 15833.33 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0039

4️⃣0️⃣
Identificator intern: 40
Titlu: Albitura pastarnac
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 1500 KG CANT. MAX. 3000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 2500.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0040

4️⃣1️⃣
Identificator intern: 41
Titlu: Castraveti
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 900 KG CANT. MAX. 1800 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 2400.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0041

4️⃣2️⃣
Identificator intern: 42
Titlu: Hrean
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 154 KG CANT. MAX. 308 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 1283.33 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0042

4️⃣3️⃣
Identificator intern: 43
Titlu: Porumb boabe uscate
Descrierea achiziției publice: CANT. MIN. 30 KG CANT. MAX. 60 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 40.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0043

4️⃣4️⃣
Identificator intern: 44
Titlu: Sunca curcan
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 2000 KG CANT. MAX. 4000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 26666.67 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0044

4️⃣5️⃣
Identificator intern: 45
Titlu: BRANZA MOZZARELLA 125g
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 5000 BUC CANT. MAX. 10000 BUC VAL CANT. MAX. CTR. SUBS. 15000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0045

4️⃣6️⃣
Identificator intern: 46
Titlu: Marar uscat
Descrierea achiziției publice: CANT. MIN. 30 KG CANT. MAX. 60 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 250.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0046

4️⃣7️⃣
Identificator intern: 47
Titlu: Pulpa de porc fara os
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 12000 KG CANT. MAX. 24000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 140000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0047

4️⃣8️⃣
Identificator intern: 48
Titlu: Pulpa de vita fara os
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 6000 KG CANT. MAX. 12000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 140000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0048

4️⃣9️⃣
Identificator intern: 49
Titlu: Pulpe de pui dezosate
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 8500 KG CANT. MAX. 17000 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 99166.67 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0049

5️⃣0️⃣
Identificator intern: 50
Titlu: Drob pui
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 100 KG CANT. MAX. 200 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 1500.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0050

5️⃣1️⃣
Identificator intern: 51
Titlu: Ceapa verde
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 100 KG CANT. MAX. 200 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 1166.67 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0051

5️⃣2️⃣
Identificator intern: 52
Titlu: Ridichii rosii
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 100 KG CANT. MAX. 200 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 1000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0052

5️⃣3️⃣
Identificator intern: 53
Titlu: Merlucius file
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 3800 KG CANT. MAX. 7600 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 57000.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0053

5️⃣4️⃣
Identificator intern: 54
Titlu: Cascaval clasic
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 7400 KG CANT. MAX. 14800 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 123333.33 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0054

5️⃣5️⃣
Identificator intern: 55
Titlu: Banane
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 14750 KG CANT. MAX. 29500 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 49166.67 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0055

5️⃣6️⃣
Identificator intern: 56
Titlu: Masline negre fara samburi
Descrierea achiziției publice:
CANT. MIN. 2850 KG CANT. MAX. 5700 KG VAL. CANT. MAX. CTR. SUBS. 20900.00 LEI
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0056

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2024-06-04 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2024-06-04 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): comisia de evaluare numita prin decizia autoritatii contractante
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 3 luni
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori
Numărul maxim de participanți: 3
Condiții de ofertare
Este necesară o garanție.
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2024-06-04 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: comisia de evaluare numita prin decizia autoritatii contractante
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Ofertantii nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art.59-60, 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016. Se va completa DUAE de către operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantii clasati pe primele 3 locuri la solicitarea autoritatii contractante la finalizarea evaluarii ofertelor. Persoanele cu funcţii de decizie din cadrul autorităţii contractante sunt : director – dr. Geta Eugenia CUCU, director adjunct economico administrativ –Oana MUNTEAN, sef birou logistica-Dragos PURGHEL, responsabil viza CFPP 1 – Simona ANI, consilier juridic Loredana CORATU, Vlad GHINEA- ofiţer achiziţii, Luciana IVAN- agent achizitii, Cristian MANG- agent tehnic administrativ. Ca dovadă preliminară pentru verificarea motivelor de excludere, Operatorii Economici (Ofertant individual, membru al unei Asocierii) trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere completată și semnată. Declarația pe proprie răspundere este reprezentată de DUAE (răspuns). Pentru verificarea declarațiilor inițiale incluse în DUAE (ca dovezi preliminare) pentru motive de excludere, Operatorii Economici (Ofertantul individual, membru al Asocierii) trebuie să furnizeze la cererea Autorității Contractante documente suport, după cum este detaliat mai jos. Documentele suport includ, dar nu se limitează la: i. caziere judiciare: cazierul judiciar al Operatorului Economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al Operatorului Economic sau al persoanelor care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum sunt identificate aceste persoane în Certificatul Constatator al Operatorului Economic eliberat de registrul profesional sau registrul comerțului din țara în care este stabilit Operatorul Economic); ii. certificate de atestare fiscală și / sau alte documentele justificative emise în țara în care este stabilit Operatorul Economic: certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat ( buget local,buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/puncte de lucru, o declaratie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor,taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate (art. 166 din Legea nr. 98/2016); documente care demonstrează că Operatorul Economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2) și art. 171 din Legea 98/2016; iii. orice documente considerate de autoritatea contractantă relevante pentru a demonstra că ofertantul nu se află în niciuna dintre situațiile care ar putea duce la excluderea sa din procedură; iv. alte documente echivalente emise de autoritățile competente din țara în care este stabilit Operatorul Economic.
Arată mai mult
III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Operatorii Economici (Ofertant individual, membru al Asocierii) trebuie să fie înscriși într-un registru comercial din țara în care sunt stabiliți. Cerința minimă menționată mai sus referitoare la înscrierea într-un registru comercial trebuie să fie îndeplinită de toți Operatorii Economici implicați în procedură, indiferent de rolul acestora: Ofertant (Operator Economic individual), membru al unei Asocieri. În scopul îndeplinirii acestei cerințe, ofertantul trebuie să aibă ca obiect de activitate codul CAEN corespunzător, în relație cu obiectul contractului de furnizare. Ca dovadă preliminară pentru verificarea capacității de exercitare a activității profesionale, Operatorii Economici (Ofertant individual, membru al Asocierii) trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere completată și semnată. Declarația pe proprie răspundere este reprezentată de DUAE (răspuns). Ca urmare a unei solicitări exprese din partea Autorității Contractante și înainte de atribuirea contractului de achiziție publică, Ofertantul (Ofertant individual sau Asociere de Operatori Economici) clasat pe primele trei locuri după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE (răspuns). Documentele suport actualizate trebuie să: - susțină toate declarațiile incluse în DUAE (răspuns) în secțiunea/secțiunile solicitată(e) - demonstreze că: o Operatorul Economic este constituit în mod legal în țara sa de origine și nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, o își desfășoară activitatea profesională în mod legal pe piață: i. există corespondență între obiectul principal al Contractului și activitatea economică indicată în Actul Constitutiv al operatorului Economic sub forma codului CAEN (Clasificarea statistică a activităților economice în Comunitatea Europeană) sau echivalent pentru Operatorul Economic/Operatorii Economici având rolul de Ofertant. Documentele justificative considerate adecvate pentru demonstrarea informațiile incluse în DUAE (răspuns) pe care Operatorul Economic le poate propune Autorității Contractante includ: - certificate eliberate de registrul comerțului sau documente echivalente emise de autoritățile competente din țara în care este stabilit Operatorul Economic; - alte dovezi pe care Operatorul Economic le poate prezenta în conformitate cu legislația țării în care este stabilit.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Pentru contractele de achiziție de bunuri: executarea de livrări de tipul specificat: Cerința referitoare la lista principalelor livrari de produse alimentare efectuate în mod corespunzător (la nivelul unui contract sau la nivelul mai multor contracte) Lista principalelor livrări de produse realizate în mod corespunzător Ofertantul (Operator Economic individual sau Asociere de Operatori Economici) trebuie să demonstreze că într-o perioadă care acoperă cel mult ultimii 3 ani până la data limită de depunere a Ofertei a livrat produse de tipul celor care fac obiectul prezentei proceduri de atribuire. Cerinta se raporteaza la valoarea celui mai mare contract subsecvent pentru fiecare lot așa cum sunt prevăzute în anexa la documentația de atribuire. Ofertantul va prezenta o lista a principalelor livrari de produse efectuate in cursul unei perioade care acopera cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor si a beneficiarilor publici sau privati, în valoare cumulată de cel puțin la nivelul 1 (unu) contract si maxim 5 (cinci) contracte. Prin produse de tipul specificat (similare) se face referire la produse din gama produselor alimente diverse destinante hranirii persoanelor, utilizate in acelasi scop ca produsele care fac obiectul prezentei proceduri, respectiv alimente de bază în asigurarea normelor de hrană, conform prevederilor legale, fiind permise si livrari de produse similare sau superioare din aceeasi gama. In cazul în care operatorul economic va depune ofertă pentru mai multe loturi, cerinta se va evalua raportându-se la lotul cu valoarea cea mai mare, respectiv la valoarea celui mai mare contract subsecvent apartinand lotului cu valoarea cea mai mare la care participa. Se va completa DUAE, urmand ca documentele justificative, respectiv certificate/documente emise de catre o autoritate sau clientul beneficiar, să fie prezentate doar la solicitarea autoritatii contractante de ofertantii clasati pe primele 3 locuri pentru fiecare lot in parte, in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Se accepta documente constatatoare/certificate/ procese verbale/documente similare care sa ateste indeplinirea livrarilor/contractelor care se regasesc in cele declarate in DUAE. Pentru scopul acestei proceduri: • Referința la ultimii 3 ani trebuie să fie întotdeauna calculată în sens invers plecând de la termenul-limită de depunere a Ofertei, așa cum este indicat în Anunțul de participare sau orice eventuală erată publicată de către Autoritatea Contractantă. • " realizate în mod corespunzător" trebuie să fie înțelese drept produse alimentare livrate în limitele acordului dintre Ofertant și achizitorul produselor menționate. Valoarea fara TVA a celui mai mare contract subsecvent a fiecarui lot in parte este dupa cum urmeaza: 1 TELEMEA DE VACA NESARATA 9000.00 2 BOIA DULCE 820.00 3 TELEMEA DE VACA 22500.00 4 CARNATI SEMIAFUMATI 8750.00 5 CARCASA DE PORC DEGRESATA 4333.33 6 CARTOFI VARA 46666.67 7 CARTOFI TOAMNA 86666.67 8 CEAPA USCATA 16666.67 9 CIMBRU 350.00 10 CREMWUSTI PUI 73333.33 11 AMESTEC CONDIMENTE 333.33 12 BORS 900.00 13 IAURT PAHAR 125g 16666.67 14 IAURT GALETUSA 3400.00 15 LAPTE PRAF 6800.00 16 FOI DE DAFIN 500.00 17 BRANZA TOPITA 140g 15000.00 18 MERE 14583.33 19 MORCOVI 6000.00 20 OUA 48000.00 21 PAINE 240000.00 22 PATE DE PUI 48g 6000.00 23 PIPER MACINAT 1066.67 24 PRAF DE USTUROI 3750.00 25 PULPE DE PUI 125000.00 26 SALAM DE VARA 22000.00 27 SARE GRUNJOASA 900.00 28 VARZA TOAMNA 6000.00 29 VINETE 10666.67 30 DOVLECEI 8000.00 31 CIUPERCI CONSERVA 5133.33 32 ROSII PROASPETE 34666.67 33 TELINA 5000.00 34 TOCANA DE LEGUME 4166.67 35 COZONAC CU RAHAT SI NUCA 5500.00 36 LAPTE VACA PAHAR 125000.00 37 UNT 40000.00 38 GEM 40000.00 39 ARDEI GRAS 15833.33 40 ALBITURA PASTARNAC 2500.00 41 CASTRAVETI 2400.00 42 HREAN 1283.33 43 PORUMB BOABE USCATE 40.00 44 SUNCA CURCAN 26666.67 45 BRANZA MINI MOZZARELLA 125g 15000.00 46 MARAR USCAT 250.00 47 PULPA DE PORC FARA OS 140000.00 48 PULPA DE VITA FARA OS 140000.00 49 PULPE DE PUI DEZOSATE 99166.67 50 DROB PUI 1500.00 51 CEAPA VERDE 1166.67 52 RIDICHII ROSII 1000.00 53 MERLUCIUS FILE 57000.00 54 CASCAVAL CLASIC 123333.33 55 BANANE 49166.67 56 MASLINE NEGRE FARA SAMBURI 20900.00
Arată mai mult
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: Cerința referitoare la înscrierea într-un registru comercial în conformitate cu cerințele legale din țara în care este stabilit operatorul economic Operatorii Economici (Ofertant individual, membru al Asocierii ) trebuie să fie înscriși într-un registru comercial din țara în care sunt stabiliți.Cerința minimă menționată mai sus referitoare la înscrierea într-un registru comercial trebuie să fie îndeplinită de toți Operatorii Economici implicați în procedură, indiferent de rolul acestora: Ofertant (Operator Economic individual), membru al unei Asocieri.În scopul îndeplinirii acestei cerințe, ofertantul trebuie să aibă ca obiect de activitate codul CAEN corespunzător, în relație cu obiectul contractului de furnizare. Ca dovadă preliminară pentru verificarea capacității de exercitare a activității profesionale, Operatorii Economici (Ofertant individual, membru al Asocierii) trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere completată și semnată.Declarația pe proprie răspundere este reprezentată de DUAE (răspuns). În cazul în care Ofertantul: i. este o Asociere de Operatori Economici, fiecare Operator Economic va prezenta câte un DUAE (răspuns) separat, așa cum este specificat mai sus și va include informațiile solicitate. Ca urmare a unei solicitări exprese din partea Autorității Contractante și înainte de atribuirea contractului de achiziție publică, Ofertantul (Ofertant individual sau Asociere de Operatori Economici) clasat pe primele trei locuri după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE (răspuns).Documentele suport actualizate trebuie să: - susțină toate declarațiile incluse în DUAE (răspuns) în secțiunea/secțiunile solicitată(e) - demonstreze că: o Operatorul Economic este constituit în mod legal în țara sa de origine și nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, o își desfășoară activitatea profesională în mod legal pe piață: i. există corespondență între obiectul principal al Contractului și activitatea economică indicată în Actul Constitutiv al operatorului Economic sub forma codului CAEN (Clasificarea statistică a activităților economice în Comunitatea Europeană) sau echivalent pentru Operatorul Economic/Operatorii Economici având rolul de Ofertant. ii. există corespondență între activitatea asociată rolului Operatorului Economic în cadrul procedurii și activitatea economică menționată în documentul de constituire a Operatorului Economic sub forma codului CAEN (Clasificarea statistică a activităților economice în Comunitatea Europeană) sau echivalent. Documentele justificative considerate adecvate pentru demonstrarea informațiile incluse în DUAE (răspuns) pe care Operatorul Economic le poate propune Autorității Contractante includ: - certificate eliberate de registrul comerțului sau documente echivalente emise de autoritățile competente din țara în care este stabilit Operatorul Economic; - alte dovezi pe care Operatorul Economic le poate prezenta în conformitate cu legislația țării în care este stabilit.
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Penitenciar Spital Bucuresti Jilava
Numărul național de înregistrare: 4266146
Adresa poștală: Strada: SABARULUI, nr. 1
Cod poștal: 75971
Orașul poștal: Jilava
Regiune: 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Luciana Ivan
E-mail: psbachizitii@anp.gov.ro 📧
Telefon: +40 0214570181 📞
Fax: +40 0214570154 📠
URL: https://anp.gov.ro/penitenciarul-spital-bucuresti-jilava/ 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://anp.gov.ro/penitenciarul-spital-bucuresti-jilava/ 🌏
Tipul autorității contractante
Agenţie/birou regional sau local
Activitate principală
Ordine și siguranță publică
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100179650 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare cu privire la Documentația de atribuire până la termenul limită mai sus menționat și anume 18 zile înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor.Solicitările de clarificări primite de către autoritatea contractantă după termenul limită specificat nu vor fi luate în considerare.Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Acordul-cadru se va încheia cu ofertantul/ofertanții care îndeplinesc criteriile de calificare impuse și a căror ofertă a fost stabilită câștigătoare de către comisia de evaluare pe baza criteriului de atribuire precizat în anunțul de participare și în documentația de atribuire, respectiv „cel mai bun raport calitate-preţ”. Clasamentul ofertelor se stabileşte prin ordonarea descrescătoare a punctajelor totale obținute, ofertele câştigătoare fiind cele de pe primele trei locuri, respectiv cu cele mai mari punctaje. Departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă va solicita de asemenea noi propuneri financiare, exprimate cu 3 zecimale, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică fără ca acest lucru să afecteze poziţiile superioare în clasament, în conformitate cu prevederile art.138 alin (3) din HG 395/2016. Oferta trebuie transmisă exclusiv prin mijloace electronice în SEAP.Toate documentele ce compun Oferta (inclusiv DUAE) vor fi semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii și încărcate în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic.În acest sens operatorii economici trebuie să fie înregistrați în SEAP ca Ofertanți.Nu se acceptă oferte și/sau documente nesemnate cu semnătură electronică extinsă validă a semnatarului ofertei, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul semnării ofertei, în conformitate cu prevederile legale referitoare la semnătură electronică. Operatorii economici vor avea în vedere împrejurarea că lipsa criptării prețului ofertat în SICAP conduce la imposibilitatea accesării eventualelor documente deja încărcate la secțiunile aferente. Cu privire la documentele suport pentru demonstrarea celor specificate in DUAE, solicitate de Autoritatea Contractantă a fi prezentate în baza prevederilor art. 196, alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și art. 132, alin. (2) din Anexa la HG nr. 395/2016 sunt: 1. Cazier judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al operatorului economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul operatorului economic, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență; 2. Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul teritorial, sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență; 3. Certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat ( buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/puncte de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate , în limitele specificate de prevederile legale aplicabile (art. 166 din Legea nr. 98/2016), sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență; 4. Dacă este cazul, documente prin care operatorul economic demonstrează că poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. (2), art. 167, alin. (2) și/sau art. 171 din Legea nr. 98/2016; 5. O listă a principalelor livrări de produse similare efectuate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor şi a beneficiarilor publici sau privați, calculată în sens invers plecând de la termenul-limită de depunere a Ofertei , însoţită de certificate de bună execuţie pentru livrările cele mai importante. Toate informatiile cu privire la prezenta procedura de atribuire se regasesc in documentatia de atribuire si anexa nr.1 la documentatia de atribuire.
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: București
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Penitenciar Spital Bucuresti Jilava- compartimentul achizitii - int 252
Numărul național de înregistrare: 4266146_3
Adresa poștală: Str, Sabarului nr. 1, comuna Jilava,
Cod poștal: 077120
Orașul poștal: Jilava
Regiune: 🏙️
E-mail: psbachizitii@anp.gov.ro 📧
Telefon: +40 214570181 📞
URL: https://anp.gov.ro/penitenciarul-spital-bucuresti-jilava/. 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Conform prevederilor Legii 101/2016, orice persoană care consideră că a fost vătămată de o eroare sau de o neregulă printr-un act al Autorității Contractante, care încalcă legile privind achizițiile publice, poate depune o plângere în termen de 10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul Autorității Contractante considerat nelegal: fie pe cale administrativ-jurisdicțională la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, fie pe cale juduciara la instanta competent;
Arată mai mult
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2024/S 090-272766 (2024-04-30)
Anunt de atribuire (2026-04-09)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 10 567 960 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 2800205.75 RON 💰
Valoarea maximă a acordurilor-cadru referitoare la acest anunț: 7962356.4 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mare): 67 000 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mică): 0.01 💰
Descriere
Valoarea estimată fără TVA: 54 000 RON 💰
Abordarea pentru reducerea impactului asupra mediului: Altele
Criterii privind achizițiile ecologice: Criteriile privind achizițiile publice ecologice în UE
Valoarea estimată fără TVA: 4 920 RON 💰
135 000 RON 💰
52 500 RON 💰
26 000 RON 💰
280 000 RON 💰
520 000 RON 💰
100 000 RON 💰
2 100 RON 💰
440 000 RON 💰
2 000 RON 💰
5 400 RON 💰
20 400 RON 💰
40 800 RON 💰
3 000 RON 💰
90 000 RON 💰
87 500 RON 💰
36 000 RON 💰
288 000 RON 💰
1 440 000 RON 💰
6 400 RON 💰
22 500 RON 💰
750 000 RON 💰
132 000 RON 💰
64 000 RON 💰
48 000 RON 💰
30 800 RON 💰
208 000 RON 💰
30 000 RON 💰
25 000 RON 💰
33 000 RON 💰
240 000 RON 💰
95 000 RON 💰
15 000 RON 💰
14 400 RON 💰
7 700 RON 💰
240 RON 💰
160 000 RON 💰
1 500 RON 💰
840 000 RON 💰
595 000 RON 💰
9 000 RON 💰
7 000 RON 💰
6 000 RON 💰
342 000 RON 💰
740 000 RON 💰
295 000 RON 💰
125 400 RON 💰

Atribuirea contractului

1️⃣
Se atribuie un contract/lot
Numărul de identificare a lotului: LOT-0021
Numărul contractului: 29992
Data încheierii contractului: 2026-04-01 📅
Contractul este atribuit în baza unui acord-cadru
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 4
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 4
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 4
Numărul de oferte primite de la ofertanți din state care nu sunt membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite de la ofertanți din alte state membre ale UE: 0
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 67 000 💰
Cea mai mică ofertă: 0.01 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 332 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 1 440 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 67 000 RON 💰
Oferta a fost poziționată în clasament
Locul pe lista câștigătorilor: 1
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0021/CIF: RO33554355
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0021
Numele și adresa contractantului
Nume: Mibos pan
Numărul național de înregistrare: RO33554355
Adresa poștală: Strada Intrarea Eroului, Nr. 9A
Cod poștal: 077040
Orașul poștal: Chiajna
Regiune: 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: mibos_project@yahoo.co.uk 📧
Telefon: 0745071401 📞
URL: https://e-licitatie.ro 🌏
Dimensiunea operatorului economic: Mică
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 11 055 RON 💰
10 050 RON 💰
100 500 RON 💰
13758.45 RON 💰
12 395 RON 💰
16 750 RON 💰
1 332 000 RON 💰
Locul pe lista câștigătorilor: 3
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0021/CIF: 6929911
Numele și adresa contractantului
Nume: Europa star service
Numărul național de înregistrare: 6929911
Adresa poștală: Strada SOS. Giurgiului, Nr. 2
Cod poștal: 087005
Orașul poștal: Adunatii-Copaceni
Regiune: Giurgiu 🏙️
E-mail: george.manescu@bunatarie.ro 📧
Telefon: +0 720065766 📞
URL: https://www.bunatarie.ro 🌏
Dimensiunea operatorului economic: Medie
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 603 000 RON 💰
1 125 600 RON 💰
Locul pe lista câștigătorilor: 2
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0021/CIF: RO 26378272
Numele și adresa contractantului
Nume: Pan david jcl
Numărul național de înregistrare: RO 26378272
Adresa poștală: Strada str republicii , Nr. 114A
Cod poștal: 085100
Orașul poștal: Bolintin-Vale
E-mail: luminita.jelescu@pandavidjcl.ro 📧
Telefon: +40 246270040 📞
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 50 250 RON 💰
5 025 RON 💰

2️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0013
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 7
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 7
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 7
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 1 170 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 72 500 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 100 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 170 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0013/CIF: 13533870
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0013
Numele și adresa contractantului
Nume: Cris-tim family holding
Numărul național de înregistrare: 13533870
Adresa poștală: Strada Garii, Nr. 661
Cod poștal: 107245
Orașul poștal: Filipestii de Padure
Regiune: Prahova 🏙️
E-mail: licitatii@cristim.ro 📧
Telefon: +40 212020200 📞
Fax: +40 212027400 📠
URL: https://cristim.ro/ 🌏
Dimensiunea operatorului economic: Mare
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 950 RON 💰
54 500 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0013/CIF: RO 2646564
Numele și adresa contractantului
Nume: Deltalact s.a.
Numărul național de înregistrare: RO 2646564
Adresa poștală: Strada Prislav, Nr. 164
Cod poștal: 820013
Orașul poștal: Tulcea
Regiune: Tulcea 🏙️
E-mail: deltalact@yahoo.com 📧
Telefon: +40 724549735 📞
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 72 500 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0013/CIF: RO25347278
Numele și adresa contractantului
Nume: Olymel flamingo food s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO25347278
Adresa poștală: Strada Ornamentului, Nr. 2, Sector: 4
Cod poștal: 041805
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
E-mail: licitatii@olymel.ro 📧
Telefon: +40 733681261 📞
URL: https://www.domeniu.ro 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 65 000 RON 💰
9 100 RON 💰
4 550 RON 💰
6 500 RON 💰

3️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0004
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 8
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 8
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 8
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 789 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 43 250 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 52 500 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 789 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0004/CIF: RO 6287579
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0004
Numele și adresa contractantului
Nume: Matra s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 6287579
Adresa poștală: Strada Bd. Muncii, Nr. 11
Cod poștal: 235600
Orașul poștal: Scornicesti
Regiune: Olt 🏙️
E-mail: matra@rdslink.ro 📧
Telefon: +40 249460153 📞
Fax: +40 249460153 📠
URL: https://www.matra1994.ro 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 473.4 RON 💰
39 450 RON 💰
38 750 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0004/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 43 250 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0004/CIF: 4705349
Responsabil parte ofertantă
Informații despre licitații
Contractul a fost atribuit unui grup de operatori economici
Numele și adresa contractantului
Nume: Carniprod
Numărul național de înregistrare: 4705349
Adresa poștală: Strada Sos. Tulcea-Murighiol km.4-5, Nr. 5
Cod poștal: 820004
E-mail: alexandru.cojoaca@scandia.ro 📧
Telefon: +40 240505144 📞
URL: https://www.carniprodtl.eu 🌏
Nume: Scandia Food Frozen
Numărul național de înregistrare: RO44223365
Adresa poștală: Strada Maineasa, Nr. 19
Cod poștal: 077155
Orașul poștal: Petrachioaia
Telefon: +40 0747477142 📞
URL: https://scandia.ro/fabricile-scandia-food/ 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 1262.4 RON 💰
3471.6 RON 💰
6627.6 RON 💰
4 734 RON 💰

4️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0044
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 5
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 5
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 5
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 1 456 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 146 400 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 160 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 456 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0044/CIF: RO 6287579
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0044
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 820 RON 💰
72 800 RON 💰
146 400 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0044/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 2 730 RON 💰
6 370 RON 💰
12 740 RON 💰
5 460 RON 💰

5️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0010
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 12
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 12
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 12
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 4 560 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 354 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 440 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 4 560 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0010/CIF: RO 6287579
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0010
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 990 RON 💰
2 280 RON 💰
3 420 RON 💰
228 000 RON 💰
354 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0010/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 298 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0010/CIF: 13533870
Valoarea totală a contractului/lotului: 5 700 RON 💰
17 100 RON 💰
34 200 RON 💰
25 080 RON 💰

6️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0025
Cea mai mare ofertă: 6 912 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 490 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 750 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 6 912 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0025/CIF: RO 6287579
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0025
Valoarea totală a contractului/lotului: 2 592 RON 💰
7 776 RON 💰
432 000 RON 💰
409 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0025/CIF: RO 11180179
Numele și adresa contractantului
Nume: Carland s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 11180179
Adresa poștală: Strada Călin Cătălin, erou, Nr. 11
Cod poștal: 100066
Orașul poștal: Ploiesti
E-mail: catalin.cojocaru@carland.ro 📧
Telefon: +40 722345777 📞
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 490 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0025/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 12 960 RON 💰
28 512 RON 💰
60 480 RON 💰
43 200 RON 💰

7️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0047
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 6
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 6
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 6
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 11 028 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 559 200 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 840 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 11 028 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0047/CIF: RO 6287579
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0047
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 676 RON 💰
9 190 RON 💰
441 120 RON 💰
532 800 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0047/CIF: RO 11180179
Valoarea totală a contractului/lotului: 559 200 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0047/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 14 704 RON 💰
29 408 RON 💰
64 330 RON 💰
45 950 RON 💰

8️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0026
Cea mai mare ofertă: 1 225 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 118 800 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 132 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 225 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0026/CIF: RO 6287579
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0026
Valoarea totală a contractului/lotului: 612.5 RON 💰
73 500 RON 💰
118 800 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0026/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 1837.5 RON 💰
4 900 RON 💰
9 800 RON 💰
367.5 RON 💰
7 350 RON 💰

9️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0049
Cea mai mare ofertă: 5 514 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 404 600 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 595 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 5 514 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0049/CIF: RO 6287579
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0049
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 838 RON 💰
2 757 RON 💰
312 460 RON 💰
394 400 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0049/CIF: RO 11180179
Valoarea totală a contractului/lotului: 404 600 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0049/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 22 056 RON 💰
33 084 RON 💰

1️⃣0️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0048
Cea mai mare ofertă: 9 540 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 474 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 9 540 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0048/CIF: RO 6287579
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0048
Valoarea totală a contractului/lotului: 2 226 RON 💰
3 180 RON 💰
381 600 RON 💰
474 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0048/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 12 720 RON 💰
22 260 RON 💰
50 880 RON 💰
38 160 RON 💰

1️⃣1️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0056
Cea mai mare ofertă: 1 668 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 102 486 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 125 400 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 668 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0056/CIF: RO 11180179
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0056
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 475 RON 💰
13 900 RON 💰
102 486 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0056/CIF: RO 15779023
Numele și adresa contractantului
Nume: Stedyan com
Numărul național de înregistrare: RO 15779023
Adresa poștală: Strada Piata Poporului, Nr. 19
Cod poștal: 810198
Orașul poștal: Braila
Regiune: Brăila 🏙️
E-mail: stedyan.br@gmail.com 📧
Telefon: +40 339732804 📞
Fax: +40 339732804 📠
URL: https://www.stedyan.ro 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 79 230 RON 💰
84 645 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0056/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 6 950 RON 💰
9 730 RON 💰

1️⃣2️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0020
Cea mai mare ofertă: 4 968 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 240 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 288 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 4 968 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0020/CIF: RO21211132
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0020
Numele și adresa contractantului
Nume: Black sea euroinvestment
Numărul național de înregistrare: RO21211132
Adresa poștală: Strada Vârful cu Dor, Nr. lot 2
Cod poștal: 900035
Orașul poștal: Constanta
Regiune: Constanţa 🏙️
E-mail: office@bsei.ro 📧
Telefon: +40 372748216 📞
Fax: +40 372879540 📠
URL: http://unkownurl.ro 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 6 900 RON 💰
240 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0020/CIF: RO14062704
Numele și adresa contractantului
Nume: Bradet
Numărul național de înregistrare: RO14062704
Adresa poștală: Strada Principala, Nr. -
Cod poștal: 117147
Orașul poștal: Bradetu
Regiune: Argeş 🏙️
E-mail: birou@lactatebradet.ro 📧
Telefon: +40 0248222604 📞
Fax: +40 0248222604 📠
URL: https://www.lactatebradet.ro 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 187 200 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0020/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 220 800 RON 💰
44 160 RON 💰
1 656 RON 💰
21 160 RON 💰
32 200 RON 💰

1️⃣3️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0045
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 2
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 2
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 1022.4 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 85 200 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 90 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1022.4 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0045/CIF: RO21211132
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0045
Valoarea totală a contractului/lotului: 511.2 RON 💰
1 704 RON 💰
2 556 RON 💰
49 500 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0045/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 85 200 RON 💰
12 780 RON 💰
3067.2 RON 💰

1️⃣4️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0017
Cea mai mare ofertă: 1 768 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 88 400 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 768 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0017/CIF: RO21211132
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0017
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 536 RON 💰
73 400 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0017/CIF: RO 5189319
Numele și adresa contractantului
Nume: Adcon
Numărul național de înregistrare: RO 5189319
Adresa poștală: Strada Bădescu, colonel, Nr. 28
Cod poștal: 240174
Orașul poștal: Ramnicu Valcea
Regiune: Vâlcea 🏙️
E-mail: adinaconstantin@yahoo.com 📧
Telefon: +40 722207283 📞
Fax: +40 250735541 📠
URL: https://adcon.ro 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 77 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0017/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 88 400 RON 💰
14 586 RON 💰
7 072 RON 💰
11 050 RON 💰

1️⃣5️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0008
Cea mai mare ofertă: 657 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 71 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 657 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0008/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0008
Valoarea totală a contractului/lotului: 328.5 RON 💰
1 095 RON 💰
43 800 RON 💰
71 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0008/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 57 200 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0008/CIF: RO23455761
Numele și adresa contractantului
Nume: Amariei g. petru
Numărul național de înregistrare: RO23455761
Adresa poștală: Strada NICOLAE ISTRATI, Nr. 17
Cod poștal: 727314
Orașul poștal: Rotopanesti
Regiune: Suceava 🏙️
E-mail: amariei_r@ymail.com 📧
Telefon: +40 374014779 📞
URL: https://www.amarieipetru.ro 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 2 847 RON 💰
5 694 RON 💰
4 380 RON 💰

1️⃣6️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0012
Cea mai mare ofertă: 74.4 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 4 464 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 5 400 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 74.4 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0012/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0012
Valoarea totală a contractului/lotului: 49.6 RON 💰
148.8 RON 💰
4 464 RON 💰
4 410 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0012/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 347.2 RON 💰
669.6 RON 💰
496 RON 💰

1️⃣7️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001
Cea mai mare ofertă: 624 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 52 800 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 54 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 624 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0001/CIF: RO25347278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0001
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 560 RON 💰
51 576 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0001/CIF: RO 2646564
Valoarea totală a contractului/lotului: 52 800 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0001/CIF: RO14062704
Valoarea totală a contractului/lotului: 46 800 RON 💰
975 RON 💰
3 900 RON 💰
7 800 RON 💰
1 092 RON 💰
5 850 RON 💰

1️⃣8️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0014
Cea mai mare ofertă: 123.3 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 18 960 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 20 400 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 123.3 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0014/CIF: RO25347278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0014
Valoarea totală a contractului/lotului: 685 RON 💰
18 960 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0014/CIF: RO14062704
Valoarea totală a contractului/lotului: 16 440 RON 💰
18 528 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0014/CIF: RO21211132
Valoarea totală a contractului/lotului: 342.5 RON 💰
383.6 RON 💰
1 370 RON 💰
2897.55 RON 💰
2219.4 RON 💰

1️⃣9️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0007
Cea mai mare ofertă: 4 125 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 357 500 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 520 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 4 125 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0007/CIF: RO25347278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0007
Valoarea totală a contractului/lotului: 16 500 RON 💰
297 700 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0007/CIF: RO 15779023
Valoarea totală a contractului/lotului: 357 500 RON 💰
306 800 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0007/CIF: RO23455761
Valoarea totală a contractului/lotului: 9 625 RON 💰
11 000 RON 💰
55 000 RON 💰
24 750 RON 💰

2️⃣0️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0003
Cea mai mare ofertă: 1 860 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 135 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 135 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 860 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0003/CIF: RO25347278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0003
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 720 RON 💰
108 750 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0003/CIF: RO 15779023
Valoarea totală a contractului/lotului: 116 250 RON 💰
135 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0003/CIF: RO14062704
Valoarea totală a contractului/lotului: 13 950 RON 💰
31 000 RON 💰
2 480 RON 💰
23 250 RON 💰

2️⃣1️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0051
Cea mai mare ofertă: 1 460 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 4 040 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 7 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 460 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0051/CIF: RO23455761
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0051
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0051/CIF: RO 15779023
Valoarea totală a contractului/lotului: 4 040 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0051/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 2 920 RON 💰
438 RON 💰

2️⃣2️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0055
Cea mai mare ofertă: 5 850 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 231 280 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 295 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0055/CIF: RO25347278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0055
Valoarea totală a contractului/lotului: 209 450 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0055/CIF: RO 11180179
Valoarea totală a contractului/lotului: 231 280 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0055/CIF: RO 15779023
Valoarea totală a contractului/lotului: 172 575 RON 💰
3 510 RON 💰
14 040 RON 💰
29 250 RON 💰
21 060 RON 💰

2️⃣3️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0054
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 9
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 9
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 13 320 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 492 840 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 740 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 13 320 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0054/CIF: RO25347278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0054
Valoarea totală a contractului/lotului: 473 600 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0054/CIF: RO 2646564
Valoarea totală a contractului/lotului: 488 400 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0054/CIF: RO14062704
Valoarea totală a contractului/lotului: 492 840 RON 💰
8 325 RON 💰
28 305 RON 💰
66 600 RON 💰
6 660 RON 💰
49 950 RON 💰

2️⃣4️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0036
Cea mai mare ofertă: 21 680 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 677 500 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 21 680 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0036/CIF: RO25347278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0036
Valoarea totală a contractului/lotului: 550 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0036/CIF: RO 2646564
Valoarea totală a contractului/lotului: 650 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0036/CIF: RO14062704
Valoarea totală a contractului/lotului: 677 500 RON 💰
5 420 RON 💰
4 065 RON 💰
13 550 RON 💰
56 910 RON 💰
121 950 RON 💰
89 430 RON 💰

2️⃣5️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0033
Cea mai mare ofertă: 1 012 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 29 280 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 30 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 012 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0033/CIF: RO25347278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0033
Valoarea totală a contractului/lotului: 25 680 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0033/CIF: RO 15779023
Valoarea totală a contractului/lotului: 26 400 RON 💰
29 280 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0033/CIF: RO23455761
Valoarea totală a contractului/lotului: 440 RON 💰
132 RON 💰
528 RON 💰
2 200 RON 💰
4 400 RON 💰
660 RON 💰
3 080 RON 💰

2️⃣6️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0019
Cea mai mare ofertă: 1 004 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 30 120 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 36 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 004 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0019/CIF: RO25347278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0019
Valoarea totală a contractului/lotului: 23 760 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0019/CIF: RO 15779023
Valoarea totală a contractului/lotului: 30 120 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0019/CIF: RO23455761
Valoarea totală a contractului/lotului: 376.5 RON 💰
502 RON 💰
2 259 RON 💰
5 020 RON 💰
3 514 RON 💰

2️⃣7️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0035
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 3
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 3
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 3 960 💰
Cea mai mică ofertă: 3 960 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 29 700 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 33 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 960 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0035/CIF: RO25347278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0035
Valoarea totală a contractului/lotului: 29 700 RON 💰
396 RON 💰
1 386 RON 💰

2️⃣8️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0018
Cea mai mare ofertă: 2 304 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 87 500 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 2 304 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0018/CIF: RO25347278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0018
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0018/CIF: RO 15779023
Valoarea totală a contractului/lotului: 72 000 RON 💰
62 250 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0018/CIF: RO23455761
Valoarea totală a contractului/lotului: 864 RON 💰
1 440 RON 💰
6 336 RON 💰
14 400 RON 💰
1 728 RON 💰
9 792 RON 💰

2️⃣9️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0053
Cea mai mare ofertă: 6 760 💰
Cea mai mică ofertă: 6 760 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 256 880 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 342 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 6 760 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0053/CIF: RO25347278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0053
Valoarea totală a contractului/lotului: 256 880 RON 💰
5 070 RON 💰
1 352 RON 💰
13 520 RON 💰
33 800 RON 💰
27 040 RON 💰

3️⃣0️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0005
Cea mai mare ofertă: 18 800 💰
Cea mai mică ofertă: 15 890 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 18 800 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 26 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 15 890 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0005/CIF: RO 6287579
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0005
Valoarea totală a contractului/lotului: 18 800 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0005/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 476.7 RON 💰
1 589 RON 💰
1906.8 RON 💰

3️⃣1️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0015
Cea mai mare ofertă: 35 520 💰
Cea mai mică ofertă: 22 680 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 30 528 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 40 800 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 22 680 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0015/CIF: RO 5189319
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0015
Valoarea totală a contractului/lotului: 30 528 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0015/CIF: RO 11180179
Valoarea totală a contractului/lotului: 25 920 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0015/CIF: RO 4491776
Numele și adresa contractantului
Nume: Parhan com s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 4491776
Adresa poștală: Strada Principala, Nr. 191
Cod poștal: 417080
Orașul poștal: Bratca
Regiune: Bihor 🏙️
E-mail: parhancom@yahoo.com 📧
Telefon: +40 722465954 📞
Fax: +40 259353643 📠
URL: http://www.ceva.ro 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 4016.25 RON 💰
2 835 RON 💰
1 890 RON 💰

3️⃣2️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0023
Cea mai mare ofertă: 5 320 💰
Cea mai mică ofertă: 3 720 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 5 320 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 6 400 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 5 140 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0023/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0023
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0023/CIF: RO 4491776
Valoarea totală a contractului/lotului: 5 320 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0023/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 111.6 RON 💰
223.2 RON 💰
483.6 RON 💰
372 RON 💰

3️⃣3️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0006
Cea mai mare ofertă: 192 500 💰
Cea mai mică ofertă: 113 400 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 192 500 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 280 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 130 900 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0006/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0006
Valoarea totală a contractului/lotului: 113 400 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0006/CIF: RO 4491776
Valoarea totală a contractului/lotului: 192 500 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0006/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 27 540 RON 💰

3️⃣4️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002
Cea mai mare ofertă: 4 536 💰
Cea mai mică ofertă: 3 648 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 4 536 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 4 920 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 4 536 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0002/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0002
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 648 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0002/CIF: RO 4491776
Valoarea totală a contractului/lotului: 4 008 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0002/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 136.8 RON 💰
304 RON 💰
532 RON 💰

3️⃣5️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0024
Cea mai mare ofertă: 18 900 💰
Cea mai mică ofertă: 18 225 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 18 900 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 22 500 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 18 900 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0024/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0024
Valoarea totală a contractului/lotului: 18 225 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0024/CIF: RO 4491776
Valoarea totală a contractului/lotului: 18 660 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0024/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 631.8 RON 💰
972 RON 💰
2 673 RON 💰
1 944 RON 💰

3️⃣6️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0016
Cea mai mare ofertă: 3 240 💰
Cea mai mică ofertă: 2 556 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 3 240 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 3 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 240 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0016/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0016
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0016/CIF: RO 4491776
Valoarea totală a contractului/lotului: 2 622 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0016/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 85.2 RON 💰
191.7 RON 💰
383.4 RON 💰
298.2 RON 💰

3️⃣7️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0009
Cea mai mare ofertă: 1 900 💰
Cea mai mică ofertă: 1 480 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 900 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 2 100 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 900 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0009/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0009
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 480 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0009/CIF: RO 4491776
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 880 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0009/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 44.4 RON 💰
88.8 RON 💰
177.6 RON 💰
118.4 RON 💰

3️⃣8️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0042
Cea mai mare ofertă: 7 084 💰
Cea mai mică ofertă: 6 776 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 7 084 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 7 700 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 7 084 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0042/CIF: RO25347278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0042
Valoarea totală a contractului/lotului: 6 776 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0042/CIF: RO23455761
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 380 RON 💰

3️⃣9️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0046
Cea mai mare ofertă: 1493.4 💰
Cea mai mică ofertă: 1 380 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1493.4 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 1 500 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0046/CIF: RO25347278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0046
Valoarea totală a contractului/lotului: 1493.4 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0046/CIF: RO23455761
Valoarea totală a contractului/lotului: 460 RON 💰

4️⃣0️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0034
Cea mai mare ofertă: 22 500 💰
Cea mai mică ofertă: 21 675 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 22 275 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 25 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 21 675 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0034/CIF: RO 5189319
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0034
Valoarea totală a contractului/lotului: 22 275 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0034/CIF: RO 15779023
Valoarea totală a contractului/lotului: 22 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0034/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 4 335 RON 💰

4️⃣1️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0038
Cea mai mare ofertă: 220 000 💰
Cea mai mică ofertă: 112 000 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 128 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 240 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 112 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0038/CIF: RO 5189319
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0038
Valoarea totală a contractului/lotului: 120 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0038/CIF: RO 11180179
Valoarea totală a contractului/lotului: 128 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0038/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 21 000 RON 💰
1 500 RON 💰
10 500 RON 💰
15 000 RON 💰
672 RON 💰

4️⃣2️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0037
Cea mai mare ofertă: 195 000 💰
Cea mai mică ofertă: 114 000 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 126 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 126 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0037/CIF: RO 2646564
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0037
Valoarea totală a contractului/lotului: 123 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0037/CIF: RO 11180179
Valoarea totală a contractului/lotului: 114 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0037/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 950 RON 💰
11 400 RON 💰
22 800 RON 💰

4️⃣3️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0050
Cea mai mare ofertă: 8 880 💰
Cea mai mică ofertă: 4 200 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 8 880 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 9 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 8 880 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0050/CIF: RO 11180179
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0050
Valoarea totală a contractului/lotului: 4 440 RON 💰
1 332 RON 💰

4️⃣4️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0043
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 1
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 1
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 240 💰
Cea mai mică ofertă: 240 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 240 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 240 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 240 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0043/CIF: RO23455761
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0043
Valoarea totală a contractului/lotului: 120 RON 💰

4️⃣5️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0031
Cea mai mare ofertă: 4 232 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 26 070 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 30 800 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 4 232 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0031/CIF: RO 11180179
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0031
Valoarea totală a contractului/lotului: 23 276 RON 💰
24 860 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0031/CIF: RO 15779023
Valoarea totală a contractului/lotului: 26 070 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0031/CIF: RO25347278

4️⃣6️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0027
Cea mai mare ofertă: 4 350 💰
Cea mai mică ofertă: 3 600 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 4 350 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 600 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0027/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0027
Valoarea totală a contractului/lotului: 4 350 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0027/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 840 RON 💰
600 RON 💰

4️⃣7️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0011
Cea mai mare ofertă: 1 948 💰
Cea mai mică ofertă: 1 312 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 700 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 2 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 512 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0011/CIF: RO 5189319
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0011
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 312 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0011/CIF: RO 4491776
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 700 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0011/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 32.8 RON 💰
98.4 RON 💰
196.8 RON 💰

4️⃣8️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0029
Cea mai mare ofertă: 54 400 💰
Cea mai mică ofertă: 46 400 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 54 400 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 64 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 46 400 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0029/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0029
Valoarea totală a contractului/lotului: 54 400 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0029/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 52 480 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0029/CIF: RO23455761
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 400 RON 💰
2 720 RON 💰

4️⃣9️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0030
Cea mai mare ofertă: 37 800 💰
Cea mai mică ofertă: 29 160 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 37 800 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 48 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 34 800 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0030/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0030
Valoarea totală a contractului/lotului: 37 800 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0030/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 29 160 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0030/CIF: RO23455761
Valoarea totală a contractului/lotului: 2 520 RON 💰
3 780 RON 💰

5️⃣0️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0040
Cea mai mare ofertă: 14 040 💰
Cea mai mică ofertă: 11 460 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 14 040 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 15 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 11 460 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0040/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0040
Valoarea totală a contractului/lotului: 13 200 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0040/CIF: RO25347278
REF_OF: CAN1135744/LOT-0040/CIF: RO23455761

5️⃣1️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0032
Cea mai mare ofertă: 153 140 💰
Cea mai mică ofertă: 145 600 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 153 140 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 208 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 153 140 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0032/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0032
Valoarea totală a contractului/lotului: 145 600 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0032/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 152 360 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0032/CIF: RO23455761
Valoarea totală a contractului/lotului: 10 080 RON 💰
16 800 RON 💰

5️⃣2️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0052
Cea mai mare ofertă: 4 040 💰
Cea mai mică ofertă: 1 900 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 6 000 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0052/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0052
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0052/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 2 572 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0052/CIF: RO23455761
Valoarea totală a contractului/lotului: 285 RON 💰

5️⃣3️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0028
Cea mai mare ofertă: 27 120 💰
Cea mai mică ofertă: 23 160 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 27 120 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0028/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0028
Valoarea totală a contractului/lotului: 23 160 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0028/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 27 120 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0028/CIF: RO23455761
Valoarea totală a contractului/lotului: 5 790 RON 💰

5️⃣4️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0039
Cea mai mare ofertă: 83 600 💰
Cea mai mică ofertă: 59 660 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 83 600 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 95 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 59 660 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0039/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0039
Valoarea totală a contractului/lotului: 83 600 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0039/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 70 110 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0039/CIF: RO23455761
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 140 RON 💰
6 280 RON 💰

5️⃣5️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0041
Cea mai mare ofertă: 11 700 💰
Cea mai mică ofertă: 8 424 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 11 700 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 14 400 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 8 424 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0041/CIF: RO 15779023
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0041
Valoarea totală a contractului/lotului: 11 700 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0041/CIF: RO25347278
Valoarea totală a contractului/lotului: 10 548 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1135744/LOT-0041/CIF: RO23455761
Valoarea totală a contractului/lotului: 2 340 RON 💰

5️⃣6️⃣
Informații privind neremunerarea
Nu s-a primit nicio ofertă sau cerere de participare sau toate au fost respinse
Motivul pentru care nu a fost ales un câștigător: Toate ofertele, cererile de participare sau proiectele au fost retrase sau au fost considerate inadmisibile
Numărul de identificare a lotului: LOT-0022
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite de la ofertanți din alte state membre ale UE: 4

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Cod poștal: 077120
Telefon: +40 214570181 📞
Fax: +40 214570154 📠
URL: https://www.anp.gov.ro 🌏
Sursa: OJS 2026/S 070-245698 (2026-04-09)