Mobilier şcolar în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii educaționale în unitățile de învățământ din municipiul Satu Mare”

Municipiul Satu Mare

U.A.T Municipiul Satu Mare implementează proiectul cu titlul „Modernizarea infrastructurii educaționale în unitățile de învățământ din municipiul Satu Mare”, în cadrul Planulului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI Politici pentru noua generație, Componenta C15 Educație, Investiţia 9. Asigurarea echipamentelor şi a resurselor tehnologice digitale pentru unităţile de învăţământ, Investiţia 11. Asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare şi laboratoarele/atelierele şcolare, Investiția 13. Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională (IPT), Investiţia 14. Echiparea atelierelor de practică din unităţile de învăţământ profesional şi tehnic. Obiectivul general al proiectului este creșterea calității procesului educațional în unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Satu Mare prin modernizarea infrastructurii educaționale adaptată nevoilor și exigențelor actuale, astfel încât să se asigure accesul la o educație incluzivă. Investiţiile propuse prin proiect vizează transformarea digitală și echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic; dotarea cu echipamente informatice și echipamente dedicate a unităților de învățământ preuniversitar; dotarea sălilor de clasă și a laboratoarelor/cabinetelor școlare astfel încât să se asigure standardele de calitate urmărite în procesul educativ. În cadrul acestui proiect se va realiza dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de pe raza municipiului Satu Mare cu mobilier şcolar. Achiziţia propusă vine să completeze şi/sau să înlocuiască dotările existente în prezent la nivelul unităţilor de învăţământ ce reprezintă beneficiarii finali ai investiţiei. Finanțarea acestei achiziții se va face din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI Politici pentru noua generație, Componenta C15 Educație. Conf prev art 160 (2) din Legea 98/2016 modificat prin OUG 107/2017, autoritatea contractanta va raspunde la clarificari in a 11-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Totodata numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 zile.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2024-02-27. Achiziția publică a fost publicată pe 2024-01-11.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2024-01-11 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2024-01-11)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Mobilier şcolar în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii educaționale în unitățile de învățământ din municipiul Satu Mare”
Număr de referință: 4038806/2023/ F01/ F-PNRR-Dotari-2023-4911
Scurtă descriere:
U.A.T Municipiul Satu Mare implementează proiectul cu titlul „Modernizarea infrastructurii educaționale în unitățile de învățământ din municipiul Satu Mare”, în cadrul Planulului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI Politici pentru noua generație, Componenta C15 Educație, Investiţia 9. Asigurarea echipamentelor şi a resurselor tehnologice digitale pentru unităţile de învăţământ, Investiţia 11. Asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare şi laboratoarele/atelierele şcolare, Investiția 13. Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională (IPT), Investiţia 14. Echiparea atelierelor de practică din unităţile de învăţământ profesional şi tehnic. Obiectivul general al proiectului este creșterea calității procesului educațional în unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Satu Mare prin modernizarea infrastructurii educaționale adaptată nevoilor și exigențelor actuale, astfel încât să se asigure accesul la o educație incluzivă. Investiţiile propuse prin proiect vizează transformarea digitală și echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic; dotarea cu echipamente informatice și echipamente dedicate a unităților de învățământ preuniversitar; dotarea sălilor de clasă și a laboratoarelor/cabinetelor școlare astfel încât să se asigure standardele de calitate urmărite în procesul educativ. În cadrul acestui proiect se va realiza dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de pe raza municipiului Satu Mare cu mobilier şcolar. Achiziţia propusă vine să completeze şi/sau să înlocuiască dotările existente în prezent la nivelul unităţilor de învăţământ ce reprezintă beneficiarii finali ai investiţiei. Finanțarea acestei achiziții se va face din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI Politici pentru noua generație, Componenta C15 Educație. Conf prev art 160 (2) din Legea 98/2016 modificat prin OUG 107/2017, autoritatea contractanta va raspunde la clarificari in a 11-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Totodata numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 zile.
Arată mai mult
Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Mobilier şcolar 📦
Descriere
Identificator intern: 4038806/2023/ F01/ F-PNRR-Dotari-2023-4911
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
U.A.T Municipiul Satu Mare implementează proiectul cu titlul „Modernizarea infrastructurii educaționale în unitățile de învățământ din municipiul Satu Mare”, în cadrul Planulului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI Politici pentru noua generație, Componenta C15 Educație, Investiţia 9. Asigurarea echipamentelor şi a resurselor tehnologice digitale pentru unităţile de învăţământ, Investiţia 11. Asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare şi laboratoarele/atelierele şcolare, Investiția 13. Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională (IPT), Investiţia 14. Echiparea atelierelor de practică din unităţile de învăţământ profesional şi tehnic. Obiectivul general al proiectului este creșterea calității procesului educațional în unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Satu Mare prin modernizarea infrastructurii educaționale adaptată nevoilor și exigențelor actuale, astfel încât să se asigure accesul la o educație incluzivă. Investiţiile propuse prin proiect vizează transformarea digitală și echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic; dotarea cu echipamente informatice și echipamente dedicate a unităților de învățământ preuniversitar; dotarea sălilor de clasă și a laboratoarelor/cabinetelor școlare astfel încât să se asigure standardele de calitate urmărite în procesul educativ. În cadrul acestui proiect se va realiza dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de pe raza municipiului Satu Mare cu mobilier şcolar. Achiziţia propusă vine să completeze şi/sau să înlocuiască dotările existente în prezent la nivelul unităţilor de învăţământ ce reprezintă beneficiarii finali ai investiţiei. Finanțarea acestei achiziții se va face din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI Politici pentru noua generație, Componenta C15 Educație. Date fiind cele de mai sus considerăm ca fiind imperios necesară inițierea procedurii de atribuire a contractului de funizare. Valoarea totală estimată a contractului de furnizare, în conformitate cu prevederile art. 16 din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică / acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, este de 13.482.834,40 lei fără TVA.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: Municipiul Satu Mare
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Satu Mare 🏙️
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Perioadele de garanție extinse pentru produsele ofertate
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Ambalaj din material reciclat pentru produsele ofertate
Etichetarea ecologică pentru produsele ofertate
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2024-02-27 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2024-02-27 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): comisia de evaluare, etc.
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6
Condiții de ofertare
Este necesară o garanție.
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2024-02-27 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: comisia de evaluare, etc.
Facturare electronică: Obligatorie
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2024-02-07 15:00:00.0000000 📅
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: - Neîncadrarea în prevederile art. 164 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, pentru ofertant/ofertant asociat/subcontractant/terţ susţinător. Încadrarea într-una din situaţiile prevăzute la art. 164 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, duce la excluderea ofertantului din prezenta procedură. - Neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1) din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, pentru ofertant/ofertant asociat/ subcontractant/tert sustinator. Încadrarea într-una din situatiile prevazute la art. 165 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, duce la excluderea ofertantului din prezenta procedura, exceptând situaţia prevăzută la alin. (2) cu respectarea prevederilor alin. (3). Prin excepţie de la dispoziţiile art. 165 alin. (1) şi (2), un operator economic nu este exclus din procedura de atribuire atunci când cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate şi restante este mai mic de 10.000 lei. - Neîncadrarea în prevederile art. 167 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, pentru ofertant/ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator. Încadrarea într-una din situatiile prevazute la art. 167 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, duce la excluderea ofertantului din prezenta procedura, după aplicarea prevederilor alin. (7¹). - Neîncadrarea în prevederile art. 59 din Legea 98/2016 (evitarea conflictului de interese), pentru ofertant/ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator. Persoanele din cadrul autorităţii contractante ce deţin funcţii de decizie în ceea ce priveste organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: Primar: Kereskényi Gábor; Viceprimari: Ghiarfas Adelin-Cristian, Ilieş Cristina Marina; Administrator Public- Masculic Csaba, Secretar- Racolta Mihaela; Dir. Executiv – Ursu Lucica; Sef serviciu - Serviciul Juridic – Mustea Bianca Laura; Consilier –Serviciul Financiar, Contabilitate – Giurea Liana Loredana; Şef serviciu-Serviciul Achizitii Publice – Szilagyi Andrea; Șef serviciu – Serviciul Scriere Implementare și Monitorizare Proiecte - Sveda Andrea. Comisia de evaluare (inclusiv membrii de rezerva): Consilier achiziții publice- Serviciul Achiziţii Publice – Caras-Ţîrtiu Antonela Ioana, Consilier achiziţii publice - Serviciul Achiziţii Publice - Gati Ionela, Şef serviciu - Serviciul Achiziţii Publice – Szilagyi Andrea, Consilier achiziţii publice - Serviciul Achiziţii Publice - Şut Ioana Cezara, Consilier achiziţii publice - Serviciul Achiziţii Publice - Mureşan Timea, Consilier achiziţii publice - Serviciul Achiziţii Publice – Pop Mihaela Vicuta Diana, Consilier - Serviciul Achiziţii Publice – Pop Ioan Daniel, Consilier - Serviciul Achiziţii Publice - Vida Diana Narcisa, Șef Serviciu Scriere Implementare și Monitorizare Proiecte - Sveda Andrea, Consilier - Serviciul Scriere Implementare și Monitorizare Proiecte - Lenghel Adriana Elena, Consilier - Serviciul Scriere Implementare și Monitorizare Proiecte - Cozma Luminița, Consilier - Serviciul Scriere Implementare și Monitorizare Proiecte - Ujfalvi Carla, Consilier - Serviciul Scriere Implementare și Monitorizare Proiecte - Pinte Mirela, Consilier - Serviciul Scriere Implementare și Monitorizare Proiecte - Luca Crina, Consilier - Serviciul Scriere Implementare și Monitorizare Proiecte - Varga Angela Victoria, Consilier - Serviciul Scriere Implementare și Monitorizare Proiecte - Culcean Mihaela Raluca, Consilier - Serviciul Scriere Implementare și Monitorizare Proiecte - Szűcs Susana, Consilier - Serviciul Scriere Implementare și Monitorizare Proiecte - Leiti Manuela, Consilier - Serviciul Scriere Implementare și Monitorizare Proiecte - Raţ David Narcisa, Consilier - Serviciul Scriere Implementare și Monitorizare Proiecte - Domuţa Nicoleta Eugenia. Cerintele de mai sus mentionate vor fi indeplinite in conformitate cu cerintele mentionate din cadrul documentului cu denumirea: Completare cerințele din cadrul DUAE.
Arată mai mult
III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedeasca o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, astfel încât să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se afla în nici una dintre situaţiile de anulare a constituirii precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului. În situaţia participării la procedură cu ofertă comună cerinţa este îndeplinită daca asociaţii au ca domenii de activitate cele cu codul corespunzator pentru partea din contract pe care o realizează. Tertul nu poate susţine un operator economic ofertant cu codul său CAEN, din considerentul că un cod CAEN ii aparţine în nume propriu. Cerintele de mai sus mentionate vor fi indeplinite in conformitate cu cerintele mentionate din cadrul documentului cu denumirea: Completare cerințele din cadrul DUAE.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Proporția de subcontractare: Ofertantul are obligația de a preciza categoriile de servicii/lucrări din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi, și datele de identificare ale subcontractanților propuși, dacă aceștia sunt cunoscuți, la momentul depunerii ofertei. În cazul în care în cadrul documentaţiei de atribuire se solicită atestate pentru prestarea serviciilor/execuţie lucrări, iar ofertantul nu deţine atestatele solicitate şi intenţionează pe parcursul prestării serviciilor/execuţiei lucrărilor să subcontracteze partea/părţile din contract pentru care se solicită acestea, iar la data limită de depunere a ofertelor subcontractantul este necunoscut, ofertantul în cadrul DUAE-ului la Partea IV Criterii de selectie => C. Capacitatea tehnica si profesionala => Proportia de subcontractare, are obligaţia de a menţiona “DA”. În cazul în care în timpul executării contractului ofertantul doreşte să subcontracteze o parte din contract, acesta este obligat ca la data limită de depunere a ofertelor, în cadrul DUAE-ului la Partea IV Criterii de selectie => C. Capacitatea tehnica si profesionala => Proportia de subcontractare, în mod obligatoriu să menţioneze “DA”. Contractantul are dreptul de a implica noi subcontractanţi pe durata executării contractului cu condiţia ca nominalizarea acestuia să nu reprezinte o modificare substanţială a contractului de achiziţie publică. MODALITATI DE INDEPLINIRE: In conformitate cu prevederile documentului cu denumirea: Completare cerințele din cadrul DUAE.
Arată mai mult
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedeasca o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, astfel încât să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se afla în nici una dintre situaţiile de anulare a constituirii precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului. În situaţia participării la procedură cu ofertă comună cerinţa este îndeplinită daca asociaţii au ca domenii de activitate cele cu codul corespunzator pentru partea din contract pe care o realizează. Tertul nu poate susţine un operator economic ofertant cu codul său CAEN, din considerentul că un cod CAEN ii aparţine în nume propriu. MODALITATI DE INDEPLINIRE: In conformitate cu prevederile documentului cu denumirea: Completare cerințele din cadrul DUAE.
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Municipiul Satu Mare
Numărul național de înregistrare: 4038806
Adresa poștală: Strada: 25 Octombrie, nr. 1
Cod poștal: 440026
Orașul poștal: Satu Mare
Regiune: Satu Mare 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Andrea Szilagyi
E-mail: achizitii@primariasm.ro 📧
Telefon: +40 261807520 📞
URL: http://www.satu-mare.ro 🌏
Lider de grup
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100174738 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Precizari privind termenul (termenele) pentru procedurile de contestare: Termenele de exercitare a cailor de atac sunt cele prevazute la art.8, alin.(1) din Legea 101/2016.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2024/S 010-026242 (2024-01-11)