Servicii de transport aerian și de asigurare medicală de călătorie necesare organizării evenimentelor internaționale prevăzute în Planul privind activitățile bilaterale aferent Programului Dezvoltare locală și care sunt planificate în perioada august 2024 – aprilie 2025

FONDUL ROMAN DE DEZVOLTARE SOCIALA

Fondul Român de Dezvoltare Socială (F.R.D.S.) în calitate de autoritate contractantă, dorește să selecteze minim doi prestatori de servicii specializați și autorizați cu care să încheie un acord cadru prin care să se asigure următoare servicii: a) rezervarea, emiterea și cumpărarea de bilete de avion și dacă este cazul și de tren sau autobuz, funcție de variantele de transport existente, b) asigurare medicală de călătorie externă pe durata voiajului. Acordul-cadru ce va fi încheiat ca urmare a atribuirii prezentei achiziții având ca obiect „Servicii de transport aerian și asigurare medicală de călătorie”, pe o perioada de maxim 11 luni (dar nu mai târziu de data de 30.04.2025), este necesar în vederea asigurării serviciilor de transport aerian necesare instituției și se va încheia cu toți ofertanții declarați admiși. Contractele subsecvente vor fi atribuite prin reluarea competiției între operatorii economici semnatari ai acordului-cadru conform art. 110 din H.G. 395/2016, iar elementul care va face obiectul reluării competiției va fi prețul pentru serviciile de transport aerian solicitate, pentru destinațiile prevăzute în caietul de sarcini și eventual altele noi, în funcție de necesitățile autorității contractante. Serviciile ce urmează a fi prestate sunt descrise detaliat în caietul de sarcini. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractanta în anunțul de participare și fișa de date a achiziției la secțiunea I.3) Comunicare din Fișa de date a achiziției, conform prevederilor art.160 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă prin SEAP www.e-licitatie.ro Termenul limită exprimat în care autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet la toate solicitările de clarificări, conform obligației prevăzute la art. 161 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, este cu cel puțin 10 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. Răspunsurile la solicitările de clarificări se vor publica în SEAP la adresa www.e-licitatie.ro, fără a se dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările.

Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2024-07-12. Achiziția publică a fost publicată pe 2024-06-04.

Cine?

Ce?

Unde?

Istoricul achizițiilor
Data Document
2024-06-04 Anunţ de participare
2024-06-04 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2024-06-04)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de transport aerian și de asigurare medicală de călătorie necesare organizării evenimentelor internaționale prevăzute în Planul privind activitățile bilaterale aferent Programului Dezvoltare locală și care sunt planificate în perioada august 2024 – aprilie 2025
Număr de referință: 11318329/A2/2024
Scurtă descriere:
“Fondul Român de Dezvoltare Socială (F.R.D.S.) în calitate de autoritate contractantă, dorește să selecteze minim doi prestatori de servicii specializați și...”    Arată mai mult
Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de transport aerian 📦
Descriere
Descrierea achiziției publice:
“Fondul Român de Dezvoltare Socială (F.R.D.S.) în calitate de autoritate contractantă, dorește să selecteze minim doi prestatori de servicii specializați și...”    Arată mai mult
Informații suplimentare:
“Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021 și cofinanțare de la bugetul de stat.”
Produse/servicii suplimentare: Servicii de asigurare medicală 📦
Locul principal sau locul de desfășurare:
“București”
Locul de desfășurare: Bucureşti 🏙️
Durata: 11 (MONTH)
Perioada de timp de mai jos este exprimată în număr de luni.
Criterii de atribuire
Preț
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2024-07-12 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2024-07-12 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 12
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu un singur operator

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
“III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Cerința nr.1. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească...”    Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
“III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în...”    Arată mai mult
Situația economică și financiară
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
“Cifră de afaceri medie anuală: Ofertanților li se impune/solicită să aibă o medie a cifrei de afaceri generale de minimum 180.000,00 lei (RON) pentru...”    Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
“Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat: Ofertanților li se impune/ solicită să demonstreze prestarea de...”    Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
“Proporția de subcontractare: Ofertantul are obligația de a preciza partea/ părțile din contract pe care intenționează să o/ le subcontracteze, în vederea...”    Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
“Diplome de studii și calificări profesionale: Acreditare membru/ agent acreditat I.A.T.A. pentru ofertant, ca persoană juridică (Asociatia Internationala de...”    Arată mai mult
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
“Înscrierea în registrul comerțului: Cerința nr.1. Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii...”    Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul:
“Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016”

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Fondul roman de dezvoltare sociala
Numărul național de înregistrare: 11318329
Adresa poștală: Strada: Stavropoleos, nr. 6
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@frds.ro 📧
Telefon: +40 213153440 📞
URL: https://www.frds.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Organism de drept public
Activitate principală
Protecție socială
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100180771 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏

Informații complementare
Informații suplimentare

“Autoritatea contractantă va încheia un acord-cadru valabil pentru maxim 11 luni (dar nu mai târziu de data de 30.04.2025). Numărul operatorilor economici cu...”    Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Fondul român de dezvoltare socială
Numărul național de înregistrare: 11318329_3
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, et. 4, Sector 3, București
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@frds.ro 📧
Telefon: +40 726186846 📞
URL: https://frds.ro/ 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
“Conform prevederilor Legii 101/2016, orice persoană care consideră că a fost vătămată de o eroare sau de o neregulă printr-un act al AC, care încalcă legile...”    Arată mai mult
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2024/S 108-331214 (2024-06-04)
Anunţ de participare (2024-06-04)
Autoritatea contractantă
Comunicare
Documente URL: https://www.e-licitatie.ro 🌏

Modificări
Valoare nouă
Text:
“Frecventa si valoarea contractelor care vor fi atribuite, daca se cunosc”
Alte informații suplimentare

“Conform observațiilor din Avizul conform condiționat nr. 8581 /31.05.2024/ DGCECMSS, respectiv Adresa nr. 8581/ 9172/ DGCECMSS/ CN1069644/ 11.06.2024...”    Arată mai mult
Sursa: OJS 2024/S 116-356955 (2024-06-04)