Avand în vedere că în perioada 2024 – 2027 se efectuează lucrări de reparaţii-modernizare pe linia CF Cluj-Napoca – Oradea, astfel că aceasta este închisă pentru efectuarea transportului feroviar de călători, prin OUG 131/2023 care a modificat prevederile OUG 12/1998, sa introdus posibilitatea efectuării de transport de călători cu autocare/autobuze, alternativ transportului feroviar, condiţionată de aprobarea acestei modificări prin Act Aditional la contractul de servicii publice, aprobat prin H.G. nr.1453/2022 conform art. 5 alin. (175) din O.U.G. NR.12/1998. În vederea asigurarii transportului de călători pe relaţia Cluj Napoca – Oradea şi retur , Cluj Napoca –Huedin şi retur, Aghireş-Huedin şi retur, Bratca -Huedin şi retur, Bratca-Aleşd şi retur, Oradea-Bratca şi retur, Aghireş-Aleşd şi retur cu mijloace de transport auto, pe distanţele în care liniile de cale ferată sunt închise circulaţiei feroviare, cu luarea în considerare a mersului trenurilor şi staţiile de cale ferată care trebuiesc atinse, conform caietului de sarcini nr. CJ 33/29/08.02.2024 . Operatorii economici vor putea solicita clarifcări cu 13 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor , entitatea contractantă răspunzând în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări/informațiilor suplimentare cu 10 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă in SICAP .
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2024-03-25.
Achiziția publică a fost publicată pe 2024-02-19.
Anunţ de participare (2024-02-19) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de transport regulat special de călători cu autobuze/autocare de înlocuire a trenurilor de călători
Număr de referință: A1 RO 11054545-2023 - poz. 2740 varianta din 01.02.2024
Scurtă descriere:
Avand în vedere că în perioada 2024 – 2027 se efectuează lucrări de reparaţii-modernizare pe linia CF Cluj-Napoca – Oradea, astfel că aceasta este închisă pentru efectuarea transportului feroviar de călători, prin OUG 131/2023 care a modificat prevederile OUG 12/1998, sa introdus posibilitatea efectuării de transport de călători cu autocare/autobuze, alternativ transportului feroviar, condiţionată de aprobarea acestei modificări prin Act Aditional la contractul de servicii publice, aprobat prin H.G. nr.1453/2022 conform art. 5 alin. (175) din O.U.G. NR.12/1998.
În vederea asigurarii transportului de călători pe relaţia Cluj Napoca – Oradea şi retur , Cluj Napoca –Huedin şi retur, Aghireş-Huedin şi retur, Bratca -Huedin şi retur, Bratca-Aleşd şi retur, Oradea-Bratca şi retur, Aghireş-Aleşd şi retur cu mijloace de transport auto, pe distanţele în care liniile de cale ferată sunt închise circulaţiei feroviare, cu luarea în considerare a mersului trenurilor şi staţiile de cale ferată care trebuiesc atinse, conform caietului de sarcini nr. CJ 33/29/08.02.2024 .
Operatorii economici vor putea solicita clarifcări cu 13 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor , entitatea contractantă răspunzând în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări/informațiilor suplimentare cu 10 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.
Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă in SICAP .

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de transport rutier specializat de pasageri📦 Descriere
Identificator intern: A1 RO 11054545-2023 - poz. 2740 varianta din 01.02.2024
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Asigurarea transportului de călători pe relaţia Cluj Napoca – Oradea şi retur , Cluj Napoca –Huedin şi retur, Aghireş-Huedin şi retur, Bratca -Huedin şi retur, Bratca-Aleşd şi retur, Oradea-Bratca şi retur, Aghireş-Aleşd şi retur cu mijloace de transport auto, pe distanţele în care liniile de cale ferată sunt închise circulaţiei feroviare, cu luarea în considerare a mersului trenurilor şi staţiile de cale ferată care trebuiesc atinse, conform caietului de sarcini nr. CJ 33/29/08.02.2024 si anexelor.Transportul călătorilor se va realiza cu 10 autocare/autobuze și 4 autocare/autobuze rezervă, cu o capacitate minimă de 50 de locuri si care îndeplinesc criteriile stabilite in caietul de sarcini.
Se estimează că se vor realiza :
Nr. minim km/zi 3500 km/zi
Nr. minim km/2 ani 2.555.000 km/2 ani
Nr. maxim km/zi 4500 km/zi
Nr. max. km/2 ani 3.285.000 km/2 ani

Locul principal sau locul de desfășurare: S.R.T.F.C CLUJ
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Cluj
🏙️
Durata: 24 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 35
Criteriul de calitate (denumire): Dotarea cu instalaţie de climatizare (P2)
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): Clasificarea autocarelor/autobuzelor(P3)
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Norma de poluare a autocarelor/autobuzelor (P4)
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): Vechimea medie a parcului de autocare/autobuze (P5)
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): Utilizarea combustibililor alternativi (P6)
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/25/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2024-03-25 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2024-03-25 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori ✅
Numărul maxim de participanți: 15
Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2024-03-25 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2024-03-12 15:00:00.0000000 📅
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale, inclusiv cerinţele privind înscrierea în registrele profesionale sau comerciale.
Ofertanţii, terţii susţinători/subcontractanţii propuşi nu trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute la:
- art. 177, 178 şi 180 din Legea nr. 99/2016 cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 73 din Legea nr. 99/2016 cu modificările şi completările ulterioare.
Ofertanţii vor depune o declaraţie pe propria raspundere privind neîncadrarea în situaţiile prevazute la art. 73 din Legea 99/2016 cu modificările şi completările ulterioare, care se va prezenta odată cu depunerea DUAE.
În vederea completării acestei declarații precizăm ca persoanele cu funcții de decizie din cadrul autorității contractante sunt: Daniel-Nicolae Vlașin – Director SRTFC Cluj, Ioana Mare –Contabil Șef, Alina Ionescu – Șef Birou Achiziții, Gabriela Dârlea – economist – Biroul Achiziții, Simona Farkaș - inginer – Biroul Achiziții, Lucia Șipoș - Șef Serviciu Financiar, Mihaela Iurian – Șef Serviciu Contabilitate BVC, Sorina-Laura Tămaș - Șef Birou Financiar Stații, Simona Porumb – economist - Serviciu Contabilitate BVC, Valeria Maria Viman – Șef Birou IFRS, Monica Roman – Consilier Juridic – Oficiul Juridic, Nicolae Berindean - Șef Oficiu Juridic, Brândușa Botezan - Consilier Juridic – Oficiul Juridic, Claudiu Damșa - Șef Divizie Comercial, Ovidiu Bojor – Șef Divizie Exploatare, Ilie Vlad - Șef Serviciu EMC, Victor Toma - Șef Serviciu SAMP.
Modalitatea de indeplinire:
Ofertanţii, ofertanţii în asociere, terţii sustinători, subcontractanţii propuşi, vor completa formularul DUAE din documentaţia de atribuire, conform situaţiei fiecăruia. În cazul unui grup de operatori economici care depun ofertă comună (asociere), fiecare membru al grupului are obligaţia de a depune DUAE (fiecare membru al asocierii, cât şi fiecare subcontractant/i propus/i şi/sau tert/i sustinător/i). Conform art. 205 (1) din Legea nr. 99/2016, entitatea contractantă poate solicita ofertanţilor să depună documente justificative ca dovadă a informaţiilor cuprinse în DUAE, în orice moment pe durata desfăşurării procedurii de atribuire, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura desfăşurarea corespunzătoare a procedurii.
Documentele solicitate vor fi valabile la momentul prezentării. Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, va face dovada îndeplinirii cerinţelor de calificare, prin prezentarea, la solicitarea entităţii contractante, a documentelor solicitate.
Aceste documente pot fi:
1.certificate constatatoare privind lipsa datoriilor, restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.);
2.cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
3.după caz, documentele prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art.179 alin. (2), art.180 alin. (2), art.184 din Legea 99/2016 privind achiziţiile sectoriale;
4. alte documente.
Pentru ofertanţii străini: se va completa DUAE conform situaţiei, inclusiv pentru subcontractantul propus sau terţul susţinător.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE cu informaţiile aferente situaţiei ofertanţilor. Se vor prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autorităţi competente din ţara în care aceştia sunt rezidenţi, prin care să dovedească îndeplinirea obligaţiilor de plată, a impozitelor către bugetul de stat şi bugetul local în conformitate cu legislaţia din ţara de rezidenţă.
În cazul unui grup de operatori economici care îşi depun oferta comună, fiecare membru al grupului are obligaţia de a depune DUAE (fiecare membru al asociaţiei, cât şi fiecare subcontractant/i propus/i şi/sau tert/i sustinător/i).

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: a) Pentru persoanele fizice/juridice române:
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să facă dovada ca obiectul de activitate cuprinde şi activităţi de tipul celor supuse procedurii de achiziţie şi vor prezenta: certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al ofertantului, actul de înfiinţare/înregistrare sau orice act din care rezultă dobândirea personalităţii juridice. Obiectul Contractului trebuie să aibă corespondenţa în codul CAEN din Certificatul constatator emis de ONRC sau din actul de înfiinţare/înregistrare.
Modalitatea de îndeplinire:
Completare DUAE pentru ofertanţi, subcontractanţi şi/sau terţi susţinători, urmând ca documentele justificative, Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul teritorial aferent fiecărui ofertant/subcontractant sau terţ susţinător, să fie prezentat achizitorului, de ofertantul clasat pe primul loc. Informaţiile cuprinse în documentele justificative trebuie să fie reale/actuale la data prezentării Certificatului.
Conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, entitatea contractanta poate solicita în orice moment documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE.
b) Pentru persoanele fizice/juridice străine:
Ofertanţii/subcontractanţii sau terţii susţinători trebuie să prezinte documente echivalente Certificatului ONRC, emis în ţara de rezidenţă (în traducere autorizată), alte documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau Certificate de înregistrare/atestare ori apartenenţă profesională, în conformitate cu prevederile legale din ţara în care candidatul este rezident şi certificate sau alte documente echivalente, pentru obiectul contractului, emise de organisme abilitate în acest sens, care să ateste conformitatea serviciilor, valabile la momentul prezentării, însoţite de traducerea autorizată a acestora în limba română. Operatorii economici vor prezenta un angajament/declaraţie pentru ca în cazul în care acest certificat expiră pe perioada de derulare a contractului, le va reînnoi. Documentele ofertanţilor persoane juridice străine se vor prezenta însoţite de traducerea autorizată a acestora în limba română.
Modalitatea de îndeplinire:
Completare DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire, subcontractanţi şi/ sau terţi susţinători cu informaţiile aferente situaţiei lor, urmând ca documentele justificative echivalente Certificatului ONRC, şi alte documente să fie prezentate la solicitarea entităţii contractante doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul întocmit, la finalizarea evaluării ofertelor. Informaţiile cuprinse în acestea trebuie să fie reale/actuale la data prezentării.
Conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, entitatea contractantă poate solicita în orice moment documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE.
Operatorii economici ce depun oferta, trebuie sa detina:
1 Să dețină licența comunitară de transport conform prevederilor OG nr.27/2011 sau un document similar cu cel solicitat, valabil in țara de origine
2. Să dețină copie conformă a licenţei comunitare pentru fiecare mijloc de transport utilizat pentru prestarea serviciului ce face obiectul prezentei proceduri de achiziţie publică;
3. Să dispună în proprietate sau în leasing de numărul minim (14) de mijloace de transport solicitate prin caietul de sarcini.
Modalitatea de indeplinire:
Completare DUAE pentru ofertanți, subcontractanți și/sau terți susținători și depunerea documentelor justificative.
Informațiile cuprinse în documentele justificative trebuie să fie reale/actuale la data prezentării.
In cazul în care valabilitatea unui document încetează pe perioada de derulare a contractului, Ofertantul caștigător va prezenta un angajament prin care se obligă să ia măsuri pentru reinnoirea/prelungirea licențelor/autorizațiilor/avizelor în termen legal, anterior expirării acestora în perioada de derulare a contractului, aducând acest fapt la cunoștința autorității contractante. Conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, entitatea contractantă poate solicita în orice moment documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE.

Situația economică și financiară
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Cifra de afaceri anuală generală: Informatii generale privind cifra de afaceri pe ultimii trei ani: 2020, 2021 şi 2022.
Se va completa DUAE de către operatorii economici (ofertanţi/ofertanţi asociaţi/terţi susţinători), participanţi la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/sectorială, cu informaţiile solicitate de către autoritatea/entitatea contractantă.
Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinţei, vor fi prezentate doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor: bilanţuri contabile sau extrase de bilanţ, rapoarte de audit financiar, Formularul 20 – contul de profit si pierdere sau alte documente emise de organisme specializate care confirmă nivelul cifrei de afaceri înscris în DUAE
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Capacitatea tehnică și profesională
Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat: Ofertanţii trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani calculaţi până la data limită de depunere a ofertelor au prestat servicii similare de minim 4.603.500 lei, reprezentând valoarea celui mai mare contract subsecvent, ce urmează a fi atribuit.
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile ce descriu nivelul lor de experienţă, prin raportare la contractele executate în trecut si finalizate până la data limită de depunere a ofertelor, corespunzător cerinţelor autorităţii/entităţii contractante; Asociatul/asociaţii nominalizaţi/ terţii susţinători, vor prezenta distinct DUAE în care se vor cuprinde informaţiile solicitate: numărul şi data contractului invocat drept experienţă similară, tipul, valoarea, beneficiarul.
La nivelul DUAE trebuie precizate informaţii cum ar fi: numărul şi data contractului invocat drept experienţă similară, tipul, valoarea, beneficiarul.
Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinţei vor fi prezentate doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor:
- Certificate constatatoare/ documente/ contracte emise sau contrasemnate de o autoritate/beneficiar) prin care să demonstreze îndeplinirea experienţei similare, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE;
- Recomandări;
- Alte documente echivalente.

Efectivele medii anuale de personal: Declaratie privind efectivele medii anuale ale personalului angajat si al cadrelor de conducere din ultimii 3 ani.
Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire.
Inainte de atribuirea contractului, entitatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, sa prezinte documentele suport respectiv declaratie cu privire la nr.mediu anual de personal al operatorului economic care presteaza servicii, sau executa lucrari si numarul personalului de conducere din ultimii 3 ani.

Utilaje, instalații și echipament tehnic: Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire.
Inainte de atribuirea contractului, entitatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, sa prezinte documentele suport respectiv declaratie cu privire la utilajele, instalatiile si echipamentele tehnice.

Proporția de subcontractare: În cazul în care ofertantul utilizează capacităţile unor subcontractanţi/terţi susţinători pentru îndeplinirea criteriilor de calificare va furniza informaţii privind partea din contract pe care au intenţia să o subcontracteze sau pentru care au susţinerea unui terţ, precum şi informaţii privind denumirea acestora.
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile privind partea din contract pe care au inţentia să o subcontracteze. În acest caz DUAE va include informaţii privind partea din contract care urmează a fi subcontractată, şi va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractanţii pe ale căror capacităţi se bazează ofertantul trebuie să completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate informaţiile care prezintă relevanţă din perspectiva capacităţilor subcontractanţilor pe care se bazează ofertantul. Operatorul economic clasat pe primul loc, la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire va fi obligat să prezinte documentele justificative în susţinerea privind partea din contract pe care o subcontractează.
În cazul în care la procedură ofertanţii apelează la sustinerea unui terţ sau au intenţia de a subcontracta o parte a lucrării, terţii susţinători şi/sau subcontractanţii au obligaţia de a completa un formular DUAE separat, în care vor include toate informaţiile solicitate ofertantului privitoare la:
A. Situaţia personală,
B. Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale (înregistrare),
C. Capacitatea tehnică şi/sau profesională.

Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: a) Pentru persoane fizice/juridice romane:
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să facă dovada ca obiectul de activitate cuprinde şi activităţi de tipul celor supuse procedurii de achiziţie şi vor prezenta: certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al ofertantului, actul de înfiinţare/înregistrare sau orice act din care rezultă dobândirea personalităţii juridice. Obiectul Contractului trebuie să aibă corespondenţa în codul CAEN din Certificatul constatator emis de ONRC sau din actul de înfiinţare/înregistrare.
b) Pentru persoane fizice/juridice straine:
Ofertanţii/subcontractanţii sau terţii susţinători trebuie să prezinte documente echivalente Certificatului ONRC, emis în ţara de rezidenţă (în traducere autorizată), alte documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau Certificate de înregistrare/atestare ori apartenenţă profesională, în conformitate cu prevederile legale din ţara în care candidatul este rezident şi certificate sau alte documente echivalente, pentru obiectul contractului, emise de organisme abilitate în acest sens, care să ateste conformitatea serviciilor, valabile la momentul prezentării, însoţite de traducerea autorizată a acestora în limba română. Operatorii economici vor prezenta un angajament/declaraţie pentru ca în cazul în care acest certificat expiră pe perioada de derulare a contractului, le va reînnoi. Documentele ofertanţilor persoane juridice străine se vor prezenta însoţite de traducerea autorizată a acestora în limba română. a) Pentru persoane fizice/juridice romane:
Completare DUAE pentru ofertanţi, subcontractanţi şi/sau terţi susţinători, urmând ca documentele justificative, Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul teritorial aferent fiecărui ofertant/subcontractant sau terţ susţinător, să fie prezentat achizitorului, de ofertantul clasat pe primul loc. Informaţiile cuprinse în documentele justificative trebuie să fie reale/actuale la data prezentării Certificatului.
Conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, entitatea contractanta poate solicita în orice moment documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE
b) Pentru persoane fizice/juridice straine:
Completare DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire, subcontractanţi şi/ sau terţi susţinători cu informaţiile aferente situaţiei lor, urmând ca documentele justificative echivalente Certificatului ONRC, şi alte documente să fie prezentate la solicitarea entităţii contractante doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul întocmit, la finalizarea evaluării ofertelor. Informaţiile cuprinse în acestea trebuie să fie reale/actuale la data prezentării.
Conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, entitatea contractantă poate solicita în orice moment documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE.
Înscrierea în registrul comerțului: a) Pentru persoane fizice/juridice romane:
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să facă dovada ca obiectul de activitate cuprinde şi activităţi de tipul celor supuse procedurii de achiziţie şi vor prezenta: certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al ofertantului, actul de înfiinţare/înregistrare sau orice act din care rezultă dobândirea personalităţii juridice. Obiectul Contractului trebuie să aibă corespondenţa în codul CAEN din Certificatul constatator emis de ONRC sau din actul de înfiinţare/înregistrare.
b) Pentru persoane fizice/juridice straine:
Ofertanţii/subcontractanţii sau terţii susţinători trebuie să prezinte documente echivalente Certificatului ONRC, emis în ţara de rezidenţă (în traducere autorizată), alte documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau Certificate de înregistrare/atestare ori apartenenţă profesională, în conformitate cu prevederile legale din ţara în care candidatul este rezident şi certificate sau alte documente echivalente, pentru obiectul contractului, emise de organisme abilitate în acest sens, care să ateste conformitatea serviciilor, valabile la momentul prezentării, însoţite de traducerea autorizată a acestora în limba română. Operatorii economici vor prezenta un angajament/declaraţie pentru ca în cazul în care acest certificat expiră pe perioada de derulare a contractului, le va reînnoi. Documentele ofertanţilor persoane juridice străine se vor prezenta însoţite de traducerea autorizată a acestora în limba română. a) Pentru persoane fizice/juridice romane:
Completare DUAE pentru ofertanţi, subcontractanţi şi/sau terţi susţinători, urmând ca documentele justificative, Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul teritorial aferent fiecărui ofertant/subcontractant sau terţ susţinător, să fie prezentat achizitorului, de ofertantul clasat pe primul loc. Informaţiile cuprinse în documentele justificative trebuie să fie reale/actuale la data prezentării Certificatului.
Conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, entitatea contractanta poate solicita în orice moment documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE
b) Pentru persoane fizice/juridice straine:
Completare DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire, subcontractanţi şi/ sau terţi susţinători cu informaţiile aferente situaţiei lor, urmând ca documentele justificative echivalente Certificatului ONRC, şi alte documente să fie prezentate la solicitarea entităţii contractante doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul întocmit, la finalizarea evaluării ofertelor. Informaţiile cuprinse în acestea trebuie să fie reale/actuale la data prezentării.
Conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, entitatea contractantă poate solicita în orice moment documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE.
Pentru contractele de achiziție de servicii: este necesară o anumită autorizație: Operatorii economici ce depun oferta, trebuie sa detina:
1. Să dețină licența comunitară de transport conform prevederilor OG nr.27/2011 sau un document similar cu cel solicitat, valabil in țara de origine
2. Să dețină copie conformă a licenţei comunitare pentru fiecare mijloc de transport utilizat pentru prestarea serviciului ce face obiectul prezentei proceduri de achiziţie publică;
3. Să dispună în proprietate sau în leasing de numărul minim (14) de mijloace de transport solicitate prin caietul de sarcini.
Completare DUAE pentru ofertanți, subcontractanți și/sau terți susținători și depunerea documentelor justificative.
Informațiile cuprinse în documentele justificative trebuie să fie reale/actuale la data prezentării. In cazul în care valabilitatea unui document încetează pe perioada de derulare a contractului, Ofertantul caștigător va prezenta un angajament prin care se obligă să ia măsuri pentru reinnoirea/prelungirea licențelor/autorizațiilor/avizelor în termen legal, anterior expirării acestora în perioada de derulare a contractului, aducând acest fapt la cunoștința autorității contractante. Conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, entitatea contractantă poate solicita în orice moment documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Sntfc "cfr calatori" s.a. - s.r.t.f.c. cluj
Numărul național de înregistrare: RO 11054545
Adresa poștală: Piata Avram Iancu nr.17
Cod poștal: 400117
Orașul poștal: Cluj-Napoca
Regiune: Cluj
🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: alina ionescu
E-mail: alina.ionescu@cfrcalatori.ro📧
Telefon: +40 0264594728📞
Fax: +40 0264594413 📠
URL: https://www.cfrcalatori.ro🌏
Lider de grup ✅
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro🌏 Tipul autorității contractante
Organism de drept public
Activitate principală
Servicii feroviare
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100176076🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: RO0321
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Oficiul juridic
Numărul național de înregistrare: RO 11054545
Adresa poștală: Piata Avram Iancu nr.17
Cod poștal: 400117
Orașul poștal: Cluj-Napoca
Regiune: Cluj
🏙️
E-mail: monica.roman@cfrcalatori.ro📧
Telefon: +40 0264594728📞
Fax: +40 0264594413 📠
URL: https://cfrcalatori.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de exercitare a căilor de atac sunt cele prevazute în Legea 101/2016, respectiv 5 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante, considerat nelegal.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2024/S 036-105950 (2024-02-19)
Anunţ de participare (2024-02-19) Obiect Descriere
Identificator intern: 1
Procedura Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2024-08-12 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2024-08-12 15:00:00.0000000 📅
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2024-08-12 15:00:00.0000000 📅
Procedura de achiziție se inițiază cu urmatoarea condiție suspensivă:
Acordul-Cadru se încheie sub condiția încheierii prealabile intre SNTFC CFR Călători SA și Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a unui act aditional la contractul de servicii publice aprobat prin H.G. nr.1453/2022, pentru aprobarea inlocuirii temporare a unor servicii de transport feroviar de calatori cu servicii de autocare/ autobuze de inlocuire tren de calatori conform art. 5 alin. (175) din O.U.G. nr.12/1998, în limita sumelor acordate SNTFC CFR Călători din compensația de la bugetul de stat stabilită la art. 5 alin 179 din O.U.G. nr. 12/1998. Compensația acordată tuturor operatorilor de transport feroviar în vederea efectuării unor servicii de transport feroviar de calatori cu servicii de autocare/ autobuze de inlocuire tren de calatori este cuprinsă în limita sumelor aprobate, la capitolul 84.01 «Transporturi», subcapitolul 84.01.04 «Transport feroviar», paragraf 84.01.04.01 «Transport pe calea ferată», titlul IV «Subvenţii», articol 40.04 «Subvenţii pentru susţinerea transportului feroviar public de călători», şi în limita valorii estimate a compensaţiei preliminate totale pentru anul de analiză, prevăzută în contractul de servicii publice pentru care se introduc serviciile de înlocuire.”
SRTFC Cluj nu poate fi considerata răspunzatoare pentru vreun prejudiciu apărut în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia şi indiferent dacă SRTFC Cluj a fost notificată asupra existenţei unui asemenea prejudiciu. Ofertanţii vor prezenta o declaraţie prin care îşi asumă întreaga răspundere în raport de eventualele cheltuieli şi prejudicii pe care le-ar putea suferi în situaţia neatribuirii contractului.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Numărul național de înregistrare: RO 11054545_3
Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000 Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Solutionare contestatie prin Decizia CNSC 1017/C7/639/18.04.2024, Incheiere nr.1342/C7/639/07.05.2024 si Incheiere nr.1579/C7/639/23.05.2024, solutii ramase definitive. in dosarul nr.639/C7/2024 al CNSC.
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: f9be4ec3-b8c4-4655-8c8a-4344029691bd-01
Sursa: OJS 2024/S 115-353662 (2024-02-19)