Contract de Furnizare Platforma integrată pentru digitalizarea comunei Ștefan cel Mare, județul Călărași, în cadrul proiectului „Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027”
Obiectul achiziției îl reprezintă procurarea unui pachet de dezvoltare software – o platformă integrată menită să gestioneze activitatea administrației publice locale din comuna Ștefan cel Mare, având ca scop principal facilitarea proceselor prin implementarea soluțiilor de digitalizare. Această achiziție are loc în cadrul proiectului „Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027”. În contextul actual al transformării digitale, instituțiile publice și private se confruntă cu un volum tot mai mare de date și documente, esențiale atât pentru activitatea zilnică, cât și pentru luarea rapidă a deciziilor. Implementarea unui sistem software dedicat gestionării bazelor de date va contribui semnificativ la modernizarea activității instituției, aliniind-o la standardele actuale în materie de eficiență administrativă, protecția datelor și transparență decizională. Detaliile tehnice și funcționale ale produselor solicitate sunt prezentate în Caietul de sarcini, document care conține toate informațiile necesare pentru întocmirea unei oferte conforme. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 18 zile. Clarificarile solicitate dupa acest termen nu vor mai fi luate in considerare. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare /informatii suplimentare, in cea de-a 11-a zi inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor. Modificarea contractului de achizitie publica, in cursul perioadei sale de valabilitate, se va putea efectua in conditiile prevazute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 si al prevederilor din cadrul Instructiunii ANAP nr. 1/2021. Prezenta procedură se desfășoară sub condiția obtinerii fondurilor necesare si aprobarii proiectului. În caz contrar, contractul de achizitie nu se va incheia, ofertanții asumandu-si acest risc la momentul depunerii ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-07-25.
Achiziția publică a fost publicată pe 2025-06-25.
Anunţ de participare (2025-06-25) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Contract de Furnizare Platforma integrată pentru digitalizarea comunei Ștefan cel Mare, județul Călărași, în cadrul proiectului „Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027”
Număr de referință: 3796870/2025/1
Scurtă descriere:
Obiectul achiziției îl reprezintă procurarea unui pachet de dezvoltare software – o platformă integrată menită să gestioneze activitatea administrației publice locale din comuna Ștefan cel Mare, având ca scop principal facilitarea proceselor prin implementarea soluțiilor de digitalizare.
Această achiziție are loc în cadrul proiectului „Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027”.
În contextul actual al transformării digitale, instituțiile publice și private se confruntă cu un volum tot mai mare de date și documente, esențiale atât pentru activitatea zilnică, cât și pentru luarea rapidă a deciziilor. Implementarea unui sistem software dedicat gestionării bazelor de date va contribui semnificativ la modernizarea activității instituției, aliniind-o la standardele actuale în materie de eficiență administrativă, protecția datelor și transparență decizională.
Detaliile tehnice și funcționale ale produselor solicitate sunt prezentate în Caietul de sarcini, document care conține toate informațiile necesare pentru întocmirea unei oferte conforme.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 18 zile. Clarificarile solicitate dupa acest termen nu vor mai fi luate in considerare.
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare /informatii suplimentare, in cea de-a 11-a zi inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor.
Modificarea contractului de achizitie publica, in cursul perioadei sale de valabilitate, se va putea efectua in conditiile prevazute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 si al prevederilor din cadrul Instructiunii ANAP nr. 1/2021.
Prezenta procedură se desfășoară sub condiția obtinerii fondurilor necesare si aprobarii proiectului. În caz contrar, contractul de achizitie nu se va incheia, ofertanții asumandu-si acest risc la momentul depunerii ofertelor.

Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Platforme informatice📦
Valoarea estimată fără TVA: 3 900 000 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Prezenta procedură are ca obiect achiziția unei platforme informatice integrate pentru dotarea comunei Ștefan cel Mare, în cadrul proiectului „Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027”.
Necesitatea achiziționării acestei platforme a fost determinată de dorința de a asigura, în condiții optime, prestarea serviciului public și de a facilita accesul cetățenilor la serviciile administrației locale, printr-o soluție unitară de digitalizare eficientă. Platforma va sprijini atât personalul autorității publice, cât și cetățenii, prin simplificarea și eficientizarea proceselor administrative.
Contractul de furnizare presupune livrarea, instalarea, configurarea și instruirea personalului în vederea utilizării eficiente a platformei informatice, necesară pentru desfășurarea activităților specifice administrației publice locale din comuna Ștefan cel Mare.
În acest sens, contractul va include cel puțin următoarele componente, produse și activități auxiliare:
• Produsele și serviciile specificate în Caietul de sarcini;
• Livrarea, instalarea și configurarea produselor la sediul autorității contractante și, după caz, la sediile structurilor sale subordonate, precum și instruirea personalului, dacă este necesar;
• Asigurarea garanției pentru aplicațiile software furnizate, pe întreaga durată a contractului, în locațiile de livrare;
• Asistență pentru gestionarea comenzilor și pentru soluționarea plângerilor sau a altor solicitări privind implementarea contractului.

Locul principal sau locul de desfășurare: Comuna Ștefan cel Mare
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Călăraşi
🏙️
Durata: 28 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Perioada de garanţie suplimentară a produsului furnizat - concretizată în numărul de luni pentru care se oferă servicii de garanție și suport, pentru produsul livrat
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Timp de soluționare incident
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): Expert cu experienta relevanta în Analist Business
Criteriul de calitate (pondere): 20
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-07-25 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-07-25 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2025-07-25 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Cerinţa nr. 1: Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Terţul susţinător nu trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute la art. 60, 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa şi prezenta iniţial DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire (ofertant/ unic/ofertant asociat/subcontractant/terţ susţinător) cu informaţiile aferente situaţiei lor.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc, în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile.
Aceste documente justificative sunt:
1. Certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc).
Notă:
Operatorii economici participanţi la procedura trebuie să prezinte certificate în termen de valabilitate la momentul prezentării.
În cazul ofertanţilor ce sunt persoane juridice străine se vor prezenta certificate echivalente care să fie valabile la momentul prezentării.
În etapa prevăzută la art. 196 alin. (2), operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1), iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată scadente.
2. Cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, aşa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, aşa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
3. Dacă este cazul, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. 2, art. 167, alin. 2, art.171 din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice.
4. Alte documente edificatoare, după caz.
Notă:
În cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit ofertantul nu se emit documente de natura celor anterior prevăzute, sau respectivele documente nu vizează toate situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta o declaraţie pe propria răspundere sau, dacă în ţara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declaraţia pe propria răspundere, o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autoriati administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competente în acest sens.
Cerinta nr. 2: Declaratie pe proprie raspundere privind neincadrarea in prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016
Modalitate de indeplinire
Declaratia pe proprie raspundere privind neincadrarea in prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016, conform model de la sectiunea Formulare, se va intocmi de catre fiecare ofertant/asociat, inclusiv de catre tert sustinator / subcontractant, dupa caz, si va fi prezentata de toti participantii odata cu depunerea DUAE si ofertei in SEAP, cu informatii aferente situatiei lor.
Notă: Prin completarea DUAE în ceea ce priveşte conflictul de interese, operatorul economic îşi asuma neîncadrarea în prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016, completarea făcându-se prin raportare la următoarele persoane cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante implicate în procedura de achiziţie publică:
1. NICOLAE PANDEA- Primar
2. Gheorghe Iacob- Viceprimar
3. Vasile BULIGA- Administrator Public
4. Alina Cristina ANGHEL- Secretar General
5. Nicoleta Daniela Vîrșan- Contabil
Cerinta nr.3: Declaraţie pe proprie răspundere conform Regulament (UE) 2022/576
Declaraţia pe proprie răspundere, conform model de la secţiunea Formulare, se va întocmi de către fiecare ofertant/asociat, inclusiv de către terţ susţinător / subcontractant, după caz, şi va fi prezentată de toţi participanţii odată cu depunerea DUAE şi ofertei în SEAP, cu informaţii aferente situaţiei lor.
Inclusiv subcontractanții declarați în derularea contractului vor trebui să depună această declarație la momentul introducerii lor în contract.

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara rezidenta, sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei:
Se va completa şi prezenţa iniţial DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire (ofertant/ofertant asociat/subcontractant) cu informaţiile aferente situaţiei lor.

Precizări:
- în cazul unei oferte depuse în asociere, fiecare membru al asocierii trebuie să depună documentele necesare pentru demonstrarea faptului că este autorizat să desfăşoare partea sa din contract;
- cerinţa se aplică şi pentru subcontractanți care completează informaţiile aferente situaţiei lor la nivelul DUAE distinct;
- în situaţia în care Ofertantul subcontractează părţi din contract, acesta va prezenta documentele care atestă forma de înregistrare şi pentru Subcontractanţii declaraţi în DUAE.
- pentru subcontractanţii declaraţi în DUAE, obiectul de activitate înscris în documentele care atestă capacitatea de exercitare a activităţii profesionale va fi în concordanţă cu partea din contract pe care aceştia o vor realiza;
- informaţiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la momentul prezentării lor.
- ofertanţii străini prezintă documente echivalente, emise în conformitate cu legislaţia aplicabilă în ţara de rezidenţă.

Situația economică și financiară
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Ofertantul trebuie să demonstreze că nivelul minim al mediei cifrei de afaceri a ofertantului pe ultimii 3 ani (2024, 2023, 2022) trebuie să fie cel puțin egală cu: 3.000.000,00 lei (2022,2023,2024).: Se va completa si prezenta initial DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire (ofertant/ofertant asociat/subcontractant) cu informatiile aferente situatiei lor - «α: indicație globală pentru toate criteriile de selecție”.
Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile: bilanțuri contabile sau extrase de bilanț, rapoarte de audit financiar sau alte documente emise de organisme specializate care confirmă nivelul cifrei de afaceri înscris în DUAE.
Pentru situatiile financiare exprimate in alte monede decat lei, pentru calculul echivalentei se va avea in vedere cursul mediu anual in lei/valuta comunicat de BNR pentru fiecare an in parte.
Daca un grup de operatori economici depune o oferta comuna, cerinta se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.
De asemenea, impreuna cu DUAE si cu oferta, se va incarca in SEAP si Acordul de Asociere, semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii.
In vederea indeplinirii cerintei, ofertantul poate beneficia de sustinerea unui/ unor tert/ terti, sens in care vor fi respectate prevederile art. 182 din Legea nr. 98/2016 si ale art. 48 din HG nr. 395/2016.
Ofertantul va prezenta in ipoteza sustinerii de terta parte:
I. Documente care se vor depune de tertul sustinator odata cu oferta:
1. DUAE;
2. Formulare/declaratii solicitate prin documentatia de atribuire;
3. Angajament ferm de sustinere;
4. Documente din care reiese ca tertul dispune de resursele financiare pe care le va disponibiliza in derularea contractului (ex. flux de numerar);
5. Documente din care reiese modul efectiv prin care va transfera catre contractant sumele puse la dispozitie, atunci cand va fi necesar in derularea contractului.
II. Documente care se vor depune in procesul de evaluare a ofertelor, la solicitarea autoritatii/ contractante:
Documentele care justifica indeplinirea criteriului de calificare, respectiv situatiile financiare sau extrase din situatiile financiare pentru anii solicitati din care rezulta indeplinirea nivelului minim solicitat al cifrei de afaceri.
III. Documente care se vor depune la semnarea contractului:
Act juridic continand minim clauzele de la nivelul sectiunii Formulare, incheiat intre tertul sustinator si contractant (ce devine anexa).
In masura in care se invoca sustinerea mai multor terti pentru indeplinirea criteriilor privind situatia economica si financiara, fiecare dintre tertii sustinatori va raspunde solidar cu ofertantul pentru indeplinirea contractului de achizitie publica. Acest lucru inseamna ca autoritatea contractanta are posibilitatea de a solicita oricaruia dintre ei executia contractului de achizitie publica ori daune-interese, dupa caz.
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Capacitatea tehnică și profesională
Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calităţii
Certificat ce atesta imlementarea unui sistem de management al securității informației: 1. Ofertantul trebuie să facă dovada implementării unui sistem de management al calităţii conform SR EN ISO 9001 sau echivalent pentru pentru activitatea principală relevantă în raport cu obiectul contractului
Documentul justificativ este Documentul de certificare a sistemului de management al calităţii emis de un organism de certificare independent sau orice alte probe sau dovezi prezentate de acesta, dacă prin aceste probe sau dovezi se confirmă autorităţii contractante asigurarea unui nivel corespunzător al calităţii.
2. Ofertantul trebuie să facă dovada implementării unui sistem de management al securității informației, conform standardului SR EN ISO/IEC 27001 sau echivalent, pentru activitatea principală relevantă în raport cu obiectul contractului.
Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor:
-certificat valabil la momentul prezentării, emis de un organism de certificare acreditat, care să ateste conformitatea sistemului de management al securității informației cu standardul SR EN ISO/IEC 27001 sau echivalent;
sau alte probe/dovezi relevante care să confirme respectarea unui nivel corespunzător al securității informației.
NOTE
Se va completa și prezenta inițial DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire (ofertant/ofertant asociat/subcontractant) cu informațiile aferente situației lor - «α: indicație globală pentru toate criteriile de selecție».
- Documentul justificativ (spre ex. certificatul) trebuie să fie în termen de valabilitate la data prezentării acestuia.
- În conformitate cu principiul recunoaşterii reciproce, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta certificate echivalente emise de organisme stabilite în alte state ale Uniunii Europene.
În cazul depunerii unei oferte comune, fiecare asociat trebuie să dețină un astfel de certificat sau echivalent, pentru partea din contract pe care o realizează.

Ofertanții trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani (calculați până la data limită de depunere a ofertelor) au furnizat produse similare în cantitate/valoare cumulată de cel puțin: 3.000.000,00 lei. Nivelul valoric al produselor de natură similară solicitate pentru indeplinirea cerintei se poate demonstra prin cumularea a maxim 3 contracte de furnizare.: Se va completa si prezenta initial DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire (ofertant/ofertant asociat/subcontractant) cu informatiile aferente situatiei lor - «α: indicație globală pentru toate criteriile de selecție”.
Ofertantul trebuie sa faca dovada faptului ca a executat, furnizat, instalat si pus in functie in ultimii 3 ani, soluții software/ platforme digitale, in valoare cumulata de minim 3.000.000 lei la nivelul a maxim 3 contracte. Prin soluții software/ platforme digitale de natura si complexitate similara/comparabila se inteleg sisteme de aceeasi natura si complexitate, respectiv furnizare, instalare, punere in functiune de sisteme software care gestioneaza baze de date cum ar fi: acte administrative, fluxuri de luare a deciziilor intr-o institutie publica sau privata etc., care sa fi inclus instalarea si configurarea de platforme software, cu functionalitati si performante similare sau superioare fata de cele care fac obiectul prezentei proceduri, care se incadreaza in categoria de ,,Platforme informatice".
Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertantul clasat pe primul loc, dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, pana la incheierea raportului procedurii de atribuire:
- procese-verbale de recepție sau alte documente din care să reiasă următoarele informații: beneficiarul, cantitatea/valoarea, perioada și locul livrării, sau dupa caz parti relevante ale contractului, din care sa reiasa toate elementele necesare pentru confirmarea indeplinirii cerintei privind experienta similara.
Autoritatea contractanta va avea dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al contractului prezentat drept experienta similara, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant.
In cazul in care contractul/ contractele prezentate ca experienta similara au fost executate in asociere, valoarea ce va fi luata in considerare pentru indeplinirea cerintei minime se va calcula in conformitate cu procentul prevazut in contractul de asociere.
In cazul in care contractul/contractele prezentate ca experienta similara au fost executate ca subcontractant, valoarea ce va fi luata in considerare pentru indeplinirea cerintei minime se va calcula in conformitate cu valoarea contractului de subcontractare;
Ofertantul poate invoca sprijinul unui Terț Susținător pentru a demonstra îndeplinirea cerinței minime de calificare referitoare la experiența similară, numai atunci când Terțul Susținător va furniza efectiv produsele ce fac obiectul acordului-cadru/contractului, obligându-se prin angajamentul ferm de susținere la furnizarea produselor.
Tertul sustinator va completa in acest caz DUAE - sectiunea "Criteriile de selectie" - pct. C "Capacitatea tehnica si profesionala".
Ofertantul va prezenta in ipoteza sustinerii de terta parte:
I. Documente care se vor depune de tertul sustinator odata cu oferta:
1. DUAE;
2. Formulare/declaratii solicitate prin documentatia de atribuire;
3. Angajament ferm de sustinere;
4. Documente din care reiese ca tertul dispune de produsele pe care își asumă prin angajament că le va furniza;
5. Documente din care reiese modul efectiv prin care va asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, respectiv cum vor fi furnizate produsele către Contractant.
II. Documente care se vor depune in procesul de evaluare a ofertelor, la solicitarea autoritatii/ entitatii contractante:
Documentele care justifica indeplinirea criteriului de calificare.

Condiții de participare
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Pentru indeplinirea obligatiei referitoare la modul de transmitere a DUAE de catre operatorii economici participanti la procedurile de atribuire, prevazuta la art. 60 alin. (1) si (4), art. 69 alin. (1) si (3), art. 123 alin. (2) si (3) din H.G. nr. 395/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, acestia vor completa direct in SEAP, in sectiunea dedicata a procedurii, DUAE-ul deja configurat de autoritatea contractanta.
DUAE, astfel completat, va putea fi vizualizat si analizat de catre autoritatea contractanta in sectiunea dedicata acestuia.
De asemenea, raspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participa la procedura vor fi completate in SEAP in mod direct, dupa autentificare, de catre fiecare participant. Pentru cazurile in care ofertantul este o asociere de operatori economici sau pentru cazurile in care ofertantul are subcontractanti sau terti sustinatori, fiecare operator economic se va autentifica in sistem si va accesa procedura de atribuire in vederea completarii DUAE in calitatea in care a fost inclus in respectiva procedura (asociat, subcontractant, tert sustinator).
Este necesar ca toti cei care trebuie sa raspunda la DUAE sa fie inregistrati ca utilizatori ai sistemului.
Detalii cu privire la intocmirea DUAE veti regasi, dupa autentificarea in sistem, in sectiunea „Informatii DUAE” – Ghid de completare DUAE.
Corespondenta si toate documentele depuse de operatorii economici vor fi in limba romana, sau insotite de traducere autorizata in limba romana.
Solicitarile de clarificari ale potentialilor ofertanti se vor adresa in mod exclusiv in SEAP la Sectiunea ”Intrebari” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice.
Raspunsurile la solicitarile de clarificari se vor posta in termen legal la rubrica de "Documentatii, clarificari si decizii" a anuntului de participare publicat pe site –ul www.e-licitatie.ro.
Autoritatea contractanta nu va da curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare. Autoritatea contractanta nu este obligata sa dea curs solicitarilor depuse dupa data limita de solicitare clarificari.
Comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare privind ofertele depuse, in SEAP la Sectiunea “Intrebari”. Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SEAP (Sectiunea “Intrebari”), integral in sectiunea corespunzatoare respectivei solicitari, sub forma unuia sau a mai multor documente/fisiere distincte semnate cu semnatura electronica.
In cazul in care doua sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face avand in vedere punctajul obtinut la factorii de evaluare in ordinea descrescatoare a ponderilor acestora. In situatia in care egalitatea se mentine, autoritatea contractanta are dreptul sa solicite noi propuneri financiare, si oferta castigatoare va fi desemnata cea cu propunerea financiara cea mai mica.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de exercitare a caii de atac sunt cele prevazute in Legea 101/2016 - art. 8.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 121-416457 (2025-06-25)