Se intentioneaza incheierea unui acord cadru sectorial de furnizare produse avand ca obiect Elementele de conducta in sistem preizolat si accesorii, conform cerintelor Caietului de sarcini nr. 25004089 din 17.04.2025, constand in principal in indeplinirea urmatoarelor obiective : Obiectivul general al acestui proiect îl reprezintă modernizarea/reabilitarea rețelei de transport energie termică (etapa II.1) prin reducerea pierderilor în sistemele de transport și implicit atât creșterea eficienței energetice, cât şi reducerea emisiilor de carbon acționând complementar la nivel teritorial, ambele intervenții realizându-se prin reabilitarea rețelelor termice de transport, prioritizându-se investițiile funcție de fondurile de finanțare disponibile și pentru obținerea efectelor maxime. Prin implementarea proiectului se va realiza: Modernizarea/reabilitarea rețelei termice;Creșterea securității furnizării energiei termice prin reducerea numărului de întreruperi;Crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea unor activități economice noi, precum şi dezvoltarea infrastructurii energetice termice naționale la standarde europene aplicabile în domeniu; - Creșterea eficienței energetice în sistemele centralizate de transport și distribuție a energiei termice, prin optimizarea rețelelor de distribuție/transport a/al agentului termic; - Utilizarea rațională a resurselor energetice termice prin reducerea pierderilor; - Minimizarea impactului negativ asupra mediului; - Reducerea costurilor de mentenanță ale rețelelor de distribuție a energiei termice. Obiectivele specifice ale proiectului sunt:reducerea pierderilor de energie termică în rețelele de transport asigurându-se astfel creșterea eficienței energetice în întregul sistem și totodată reducerea costurilor pentru energia termică livrată; - reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a reducerii consumului de combustibil (gaze naturale); - îmbunătățirea parametrilor tehnici ai rețelelor termice care se reabilitează și ca o consecință reducerea costurilor de exploatare și mentenanță; - îmbunătățirea siguranței și calității serviciului de alimentare cu căldură pentru încălzire și apă caldă de consum furnizate consumatorilor casnici și non-casnici. Investiția, ca urmare a reducerii consumului de combustibil este considerată investiție în domeniul eficienței energetice. Totodată, ca efect al reducerii consumului de combustibil se reduce și cantitatea de CO2, NOx, SO2, pulberi, evacuate în aer.Soluția de eficientizare a sistemului de transport identificată constă în modernizarea rețelelor termice primare, prin înlocuirea actualelor conducte amplasate subteran, cu conducte preizolate, cu păstrarea traseelor existente Sistemele de conducte noi, preizolate, se vor monta îngropat direct în pământ pe pat de nisip în canalele termice existente reamenajate/consolidate. Construcțiile subterane care vin în contact cu aceste rețele (cămine, canale semi vizitabile, intrările în PT-uri, etc) se vor adapta la noile condiții tehnice de montaj. Etapizarea proiectului pentru fiecare contract subsecvent este prezentata in anexa nr.4. Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor 20 zile. Entitatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-06-11.
Achiziția publică a fost publicată pe 2025-05-06.
Anunţ de participare (2025-05-06) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: “Elementele de conducta in sistem preizolat si accesorii “
Număr de referință: 5/2025
Scurtă descriere:
Se intentioneaza incheierea unui acord cadru sectorial de furnizare produse avand ca obiect Elementele de conducta in sistem preizolat si accesorii, conform cerintelor Caietului de sarcini nr. 25004089 din 17.04.2025, constand in principal in indeplinirea urmatoarelor obiective :
Obiectivul general al acestui proiect îl reprezintă modernizarea/reabilitarea rețelei de transport energie termică (etapa II.1) prin reducerea pierderilor în sistemele de transport și implicit atât creșterea eficienței energetice, cât şi reducerea emisiilor de carbon acționând complementar la nivel teritorial, ambele intervenții realizându-se prin reabilitarea rețelelor termice de transport, prioritizându-se investițiile funcție de fondurile de finanțare disponibile și pentru obținerea efectelor maxime. Prin implementarea proiectului se va realiza: Modernizarea/reabilitarea rețelei termice;Creșterea securității furnizării energiei termice prin reducerea numărului de întreruperi;Crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea unor activități economice noi, precum şi dezvoltarea infrastructurii energetice termice naționale la standarde europene aplicabile în domeniu;
- Creșterea eficienței energetice în sistemele centralizate de transport și distribuție a energiei termice, prin optimizarea rețelelor de distribuție/transport a/al agentului termic;
- Utilizarea rațională a resurselor energetice termice prin reducerea pierderilor;
- Minimizarea impactului negativ asupra mediului;
- Reducerea costurilor de mentenanță ale rețelelor de distribuție a energiei termice.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:reducerea pierderilor de energie termică în rețelele de transport asigurându-se astfel creșterea eficienței energetice în întregul sistem și totodată reducerea costurilor pentru energia termică livrată;
- reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a reducerii consumului de combustibil (gaze naturale);
- îmbunătățirea parametrilor tehnici ai rețelelor termice care se reabilitează și ca o consecință reducerea costurilor de exploatare și mentenanță;
- îmbunătățirea siguranței și calității serviciului de alimentare cu căldură pentru încălzire și apă caldă de consum furnizate consumatorilor casnici și non-casnici.
Investiția, ca urmare a reducerii consumului de combustibil este considerată investiție în domeniul eficienței energetice. Totodată, ca efect al reducerii consumului de combustibil se reduce și cantitatea de CO2, NOx, SO2, pulberi, evacuate în aer.Soluția de eficientizare a sistemului de transport identificată constă în modernizarea rețelelor termice primare, prin înlocuirea actualelor conducte amplasate subteran, cu conducte preizolate, cu păstrarea traseelor existente Sistemele de conducte noi, preizolate, se vor monta îngropat direct în pământ pe pat de nisip în canalele termice existente reamenajate/consolidate. Construcțiile subterane care vin în contact cu aceste rețele (cămine, canale semi vizitabile, intrările în PT-uri, etc) se vor adapta la noile condiții tehnice de montaj.
Etapizarea proiectului pentru fiecare contract subsecvent este prezentata in anexa nr.4.
Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor 20 zile.
Entitatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor

Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Conducte de încălzire la distanţă📦 Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Se solicita furnizarea elementelor preizolate (conducte preizolate, coturi preizolate, ramificații preizolate, puncte fixe, precum și materiale necesare montării elementelor preizolate) amplasate direct în pământ pe pat de nisip, în concordanță cu tehnologia recomandată de punere în operă pentru astfel de conducte.
Etapizarea proiectului pentru fiecare contract subsecvent este prezentata in anexa nr.4. la Caietul de sarcini.

Locul principal sau locul de desfășurare:
Locul principal de livrare: Punct de lucru Termo Ploiești Depozit strada Rudului nr. 230, Municipiului Ploiesti, Jud. Prahova
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Prahova
🏙️
Durata: 36 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 80
Criteriul de calitate (denumire): Perioadă garanție
Criteriul de calitate (pondere): 20
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/25/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-06-11 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-06-11 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Nu e cazul!
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori ✅ Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2025-06-11 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Nu e cazul!
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza comanda electronică ✅
Se va utiliza plata electronică ✅ Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Condiții de ofertare
Contractul conține condiții de executare ✅
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: - Declaratie privind neincadrarea in situatiile prevazute la art. 177, 178 si 180 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, cu modificarile si completarile ulterioare - completarea si prezentarea Formularului 1;
Modalitatea de indeplinire a cerintelor:
Initial, operatorul economic (lider, asociat, subcontractant, tert sustinator) va completa cerintele corespunzatoare in formularul DUAE din documentatia de atribuire, conform art. 202 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale. Dupa analiza continutului DUAE, evaluarea propunerilor tehnice si financiare si aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, comisia de evaluare va solicita ofertantului clasat pe primul loc in clasament, prezentarea documentelor justificative actualizate prin care sa demonstreze indeplinirea tuturor criteriilor de calificare solicitate in aceasta sectiune, in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE, astfel cum prevede art. 205, alin. (2) din Legea nr. 99/2016.
- Declaratia privind neincadrarea in situatiile privind conflictul de interese, conform prevederilor art. 72 si 73 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, insotita de Anexa cuprinzand persoanele cu functie de decizie din cadrul autoritatii contractante in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire vor fi prezentate odata cu DUAE, semnate cu semnatura electronica extinsa.
Documentele justificative pe care ofertantul le va prezenta, la solicitarea entitatii contractante, pentru demonstrarea indeplinirii criteriilor de calificare solicitate in aceasta sectiune sunt urmatoarele:
1. Cazierul judiciar pentru operatorul economic, documentele se vor depune in SEAP semnate cu semnatura electronica;
2. Certificat de atestare fiscala privind inpozitele si taxele locale eliberat de organul de administrare fiscala al unitatii administrativ teritoriale pe raza caruia operatorul economic isi are sediul social, care sa ateste faptul ca ofertantul nu are datorii restante la momentul prezentarii certificatelor fiscale, la bugetul general consolidat, documentele se vor depune in SEAP semnate cu semnatura electronica;
3. Certificat de atestare fiscala privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat e.t.c.) care sa ateste faptul ca ofertantul nu are datorii restante valabile la momentul prezentarii pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contributiilor la bugetul general consolidate datorate.
Persoane juridice straine: În cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit ofertantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situaţiile prevăzute la art. 177, 178 şi 180, entitatea contractantă are obligaţia de a accepta o declaraţie pe propria răspundere sau, dacă în ţara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declaraţia pe propria răspundere, o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens, astfel cum prevede art. 181 din Legea nr. 99/2016, cu completarile si modificarile ulterioare. Documentele prezentate intr-o alta limba decat limba romana, vor fi insotite de traducere autorizata.
Nota: Un operator economic nu este exclus din procedura de atribuire in conditiile art.178 alin. (2), art. 179, art. 180 alin. (2) si art. 184 din Legea nr.99/2016, cu completarile si modificarile ulterioare.
- Declaratie privind neincadrarea in situatia prevazuta la art. 72 si 73 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, cu modificarile si completarile ulterioare ofertantii vor complete dormularul din DUAE;
Persoanele cu functie de decizie din cadrul autoritatii contractante in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire:
Mihai-Bogdan Becheanu – Director General; Ioan Dobrescu – Director Tehnic; Sorin Niculae – Director general Adjunct;Maria Argentina Ion – Director Economic
Alexandru Varlan – membru in Consiliul de Administratie;Costel Catalin Vlad – membru in Consiliul de AdministratieDaniel-Gheorghe Sori – membru in Consiliul de AdministratieIon-Octavian Tache – membru in Consiliul de AdministratieAlexandru-Florin Vane – membru in Consiliul de Administratie
Robert Ionut Vîscan – membru in Adunarea Generala a Asociatilor; Valentin Marcu – membru in Adunarea Generala a Asociatilor
Declaratiile solicitate mai sus vor fi prezentate atat de catre subcontractant, cat si de tertul sustinator, daca este cazul.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei:

Declaratia privind neincadrarea in situatiile privind conflictul de interese, conform prevederilor art. 72 si 73 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, insotita de Anexa cuprinzand persoanele cu functie de decizie din cadrul autoritatii contractante in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire vor fi prezentate odata cu DUAE, semnate cu semnatura electronica extinsa.

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Înregistrarea din punct de vedere profesional, în conformitate cu cerințele legale din țara în care este stabilit operatorul economic, conform prevederilor art.186, alin. (1) din Legea nr. 99/2016.
Modalitate de indeplinire a cerintei:

Documentele justificative pe care ofertantul le va prezenta, la solicitarea autoritatii contractante, pentru demonstrarea indeplinirii criteriilor de calificare solicitate in aceasta sectiune sunt urmatoarele:
Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comertului/RECOM on-line, din care sa rezulte ca serviciile ce fac obiectul contractului au corespondent in codul CAEN mentionat in certificatul constatator (in copie legalizata/copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul”/certificat eliberat on-line cu semnatura electronica atasata) documentele se vor depune in SEAP semnate cu semnatura electronica;
informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii acestuia; in cazul depunerii unei oferte comune, fiecare asociat este obligat sa prezinte acest document pentru partea din contract pe care o executa.
Nota:
Pentru persoanele juridice straine se va accepta document echivalent emis in tara in care ofertantul este stabilit, care sa certifice/ateste ca ofertantul are in obiectul de activitate prestatia serviciilor ce fac obiectul contractului. Documentele prezentate intr-o alta limba decat limba romana, vor fi insotite de traducere autorizata.

Situația economică și financiară
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Cifra de afaceri anuală generală: Avand in vedere obiectul contractului de furnizare/acordului cadru si cerintele solicitate prin referatul de necesitate si caietul de sarcini Entitatea contractanta solicita experienta similara astfel:
Ofertantul trebuie să facă dovada că a furnizat în ultimii 3 ani (calculați anterior datei limită de depunere a ofertelor), în cadrul unuia sau a maximum 3 (trei) contracte, produse similare celor ce fac obiectul prezentului contract de furnizare/acord cadru, în valoare cumulată de minimum 30.600.000 lei fara TVA.
Modalitate de indeplinire a cerintei:
Initial, operatorul economic (lider, asociat, subcontractant, tert sustinator) va completa cerintele corespunzatoare in formularul DUAE din documentatia de atribuire, conform art. 202 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale. Dupa analiza continutului DUAE, evaluarea propunerilor tehnice si financiare si aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, comisia de evaluare va solicita ofertantului clasat pe primul loc in clasament, prezentarea documentelor justificative actualizate prin care sa demonstreze indeplinirea tuturor criteriilor de calificare solicitate in aceasta sectiune, in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE, astfel cum prevede art. 205, alin. (2) din Legea nr. 99/2016.
Documentele justificative pe care ofertantul le va prezenta, la solicitarea entitatii contractante, pentru demonstrarea indeplinirii criteriilor de calificare solicitate in aceasta sectiune sunt urmatoarele :
- fie prezentarea unui singur contract care să acopere prin obiectul său furnizarea produselor similare solicitate, iar valoarea acestora să fie de cel puțin 30.600.000 lei fara TVA;
- fie prezentarea unui număr maxim de 3 (trei) contracte distincte, cu condiția ca prin contractele prezentate să fie acoperite toate tipurile de produse similare solicitate, iar valoarea cumulată a acestora să fie de cel puțin 30.600.000 lei fara TVA.
Cei 3 ani se vor calcula prin raportare la termenul limita de depunere a ofertelor, cu aplicarea corespunzatoare a Instructiunii ANAP nr.2/2017
Justificare: Entitatea contractantă solicită demonstrarea experienței similare în cadrul unuia sau a maximum 3 (trei) contracte, tocmai pentru a nu îngrădi posibilitatea ofertanților de a participa la procedura de atribuire a contractului și pentru a nu restrânge concurența.
Solicitarea se impune întrucât îndeplinirea acestei cerințe de către ofertanți atestă faptul că aceștia au experiență în furnizarea de produse similare obiectului contractului/ acordului cadru și probează respectarea disciplinei contractuale în relațiile cu beneficiarii, aspecte necesare a fi relevate ținând cont de complexitatea produselor care vor fi livrate.
Pragul valoric minim pe care trebuie să îl îndeplinească operatorii economici a fost stabilit prin raportarea la valoarea estimata a celui mai mare contractului subsecvent.
În plus, subliniem faptul că operatorii economici pot participa atât cu ofertă independentă cât și în asociere.
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Capacitatea tehnică și profesională
Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat: EXPERIENTA SIMILARA solicitata in conformitate cu art. 191, alin. (1) si (2) si art. 192, lit b) din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale:
Avand in vedere obiectul contractului de furnizare/acordului cadru si cerintele solicitate prin referatul de necesitate si caietul de sarcini Entitatea contractanta solicita experienta similara astfel:

Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calității: Ofertantul va prezenta dovezi ale implementării sistemului de management al calității în conformitate cu standardul SR EN ISO 9001:2015 sau echivalent.
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire (ofertant, asociat, subcontractant), cu informațiile aferente situației lor.
Dupa analiza continutului DUAE, evaluarea propunerilor tehnice si financiare si aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, comisia de evaluare va solicita ofertantului clasat pe primul loc in clasamentul intermediar, intocmit dupa aplicarea criteriului de atribuire, prezentarea documentelor justificative prin care sa demonstreze indeplinirea tuturor criteriilor de calificare si cerintelor minime solicitate in aceasta sectiune.
Documentele justificative pe care ofertantul le va prezenta pentru demonstrarea indeplinirii cerintei solicitate in aceasta sectiune sunt urmatoarele:
- certificat eliberat de un organism acreditat conform legii pentru România sau echivalent pentru alte state sau declarația pe propria răspundere că organizația a implementat un sistem de management al calității, insotita de alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calității.

Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea într-un registru profesional relevant: Initial, operatorul economic (lider, asociat, subcontractant, tert sustinator) va completa cerintele corespunzatoare in formularul DUAE din documentatia de atribuire, conform art. 202 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale. Dupa analiza continutului DUAE, evaluarea propunerilor tehnice si financiare si aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, comisia de evaluare va solicita ofertantului clasat pe primul loc in clasamentul stabilit in ordinea crescatoare a pretului de cumparare determinat conform modalitatii de calcul descrisa la Sectiunea IV.2.1) Criteriul de atribuire, in functie de numarul de oferte admisibile, prezentarea documentelor justificative actualizate prin care sa demonstreze indeplinirea tuturor criteriilor de calificare solicitate in Sectiunea MOTIVE DE EXCLUDERE A OFERTANTULUI, in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE, astfel cum prevede art. 205, alin. (2) din Legea nr. 99/2016. Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comertului/RECOM on-line, din care sa rezulte ca serviciile ce fac obiectul contractului au corespondent in codul CAEN mentionat in certificatul constatator (in copie legalizata/copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul”/certificat eliberat on-line cu semnatura electronica atasata) documentele se vor depune in SEAP semnate cu semnatura electronica;
informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii acestuia; in cazul depunerii unei oferte comune, fiecare asociat este obligat sa prezinte acest document pentru partea din contract pe care o executa.
Înscrierea într-un registru profesional relevant: Initial, operatorul economic (lider, asociat, subcontractant, tert sustinator) va completa cerintele corespunzatoare in formularul DUAE din documentatia de atribuire, conform art. 202 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale. Dupa analiza continutului DUAE, evaluarea propunerilor tehnice si financiare si aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, comisia de evaluare va solicita ofertantului clasat pe primul loc in clasamentul stabilit in ordinea crescatoare a pretului de cumparare determinat conform modalitatii de calcul descrisa la Sectiunea IV.2.1) Criteriul de atribuire, in functie de numarul de oferte admisibile, prezentarea documentelor justificative actualizate prin care sa demonstreze indeplinirea tuturor criteriilor de calificare solicitate in Sectiunea MOTIVE DE EXCLUDERE A OFERTANTULUI, in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE, astfel cum prevede art. 205, alin. (2) din Legea nr. 99/2016. Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comertului/RECOM on-line, din care sa rezulte ca serviciile ce fac obiectul contractului au corespondent in codul CAEN mentionat in certificatul constatator (in copie legalizata/copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul”/certificat eliberat on-line cu semnatura electronica atasata) documentele se vor depune in SEAP semnate cu semnatura electronica;
informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii acestuia; in cazul depunerii unei oferte comune, fiecare asociat este obligat sa prezinte acest document pentru partea din contract pe care o executa.
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează: Sursa de finantare: Fonduri proprii Termo Ploiesti pentru anul 2025 - 2027.
Condiții legate de contract
Condiții de executare a contractului:
Garantie de participare: Valoarea garantiei de participare: nu poate depasi 1% din valoarea estimata a celui mai mare contract subsecvent - 153.000,00 lei
Garantia de participare trebuie sa fie irevocabila, neconditionata.
III.1.1.b) Garantie de buna executie:
Reprezinta un cuantum: 10% din valoarea celui mai mare contract subsecvent, fara TVA; Dovada constituirii garantiei de buna executie se va face in termen de 5 zile lucratoare de la data semnarii contractului, in conformitate cu art. 45, alin. (3) din H.G. nr. 394/ 2016, actualizata. Garantia de buna executie trebuie sa fie irevocabila.

Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
) Garantie de participare:
Valoarea garantiei de participare: nu poate depasi 1% din valoarea estimata a celui mai mare contract subsecvent - 153.000,00 lei
Garantia de participare trebuie sa fie irevocabila, neconditionata.
Documentul prin care se confirma constituirea garantiei de participare se va incarca in SEAP impreuna cu oferta si celelalte documente ale acesteia – semnat cu semnatura electronica extinsa – cel mai tarziu la data si ora limita de depunere a ofertelor si trebuie sa prevada ca plata garantiei de participare se va executa neconditionat, respectiv la prima cerere a entitatii contractante, pe baza declaratiei acesteia cu privire la culpa persoanei garantate.
Perioada de valabilitate va fi cel putin egala cu perioada de valabilitatea a ofertei, respectiv 120 zile de la data limita stabilita pentru pentru depunerea ofertelor.
Entitatea contractanta are dreptul de a retine G.P. cand ofertantul se afla in situatia prevazuta de art. 43, alin. (1) din Hotararea 394/2016.
Garantia de participare se va returna de entitatea contractanta conf. prevederilor art. 44 din Hotararea 394/2016.
Garantia de participare trebuie sa fie irevocabila, neconditionata si se constituie prin:
a) Virament bancar;
b) Instrumente de garantare emise in conditiile legii astfel:
i. Scrisori de garantie emise de institutii de credit bancare din Romania sau din alt stat;
ii. Scrisori de garantie emise de institutii financiare nebancare din Romania sau din alt stat;
iii. Asigurari de garantii emise:
- Fie de societati de asigurare care detin autorizatii de functionare emise in Romania sau intr-un alt stat membru al Uniunii Europene si/sau care sunt inscrise in registrele publicate pe site-ul Autoritatii de Supraveghere Financiara;
- Fie de societati de asigurare din state terte prin sucursale autorizate in Romania de catre Autoritat de Supraveghere Financiara;
Documentul prin care se confirma constituirea garantiei de participare se va incarca in SEAP impreuna cu oferta si celelalte documente ale acesteia – semnat cu semnatura electronica extinsa – cel mai tarziu la data si ora limita de depunere a ofertelor si trebuie sa prevada ca plata g.p. se va executa neconditionat, respectiv la prima cerere a entitatii contractante, pe baza declaratiei acesteia cu privire la culpa persoanei garantate.
III.1.1.b) Garantie de buna executie:
Reprezinta un cuantum: 10% din valoarea celui mai mare contract subsecvent, fara TVA; Dovada constituirii garantiei de buna executie se va face in termen de 5 zile lucratoare de la data semnarii contractului, in conformitate cu art. 45, alin. (3) din H.G. nr. 394/ 2016, actualizata. Garantia de buna executie trebuie sa fie irevocabila.
Forma de constituire: art. 164 din din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, actualizata, coroborat cu art. 45-47 din H.G. nr. 394/ 2016, actualizata.
Ofertantul va specifica modalitatea pentru care opteaza in Declaratia privind modul de constituire a garantiei de buna executie (se completeaza si se prezinta Formularul 12);
Garantia de buna executie trebuie sa fie irevocabila, neconditionata si se constituie prin:

1. Scrisori de garantie emise de institutii de credit bancare din Romania sau din alt stat;
2. Scrisori de garantie emise de institutii financiare nebancare din Romania sau din alt stat;
3. Asigurari de garantii emise:

c) Retineri sucesive din sumele datorate pentru facturi partiale;
d) Combinarea a doua sau mai multe dintre modalitatile de constituire pprevazute la lit. a) si b)
Instrumentul de garantare trebuie sa prevada ca plata garantiei de buna executie se va executa neconditionat respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaratiei acestuia cu privire la culpa contractantului. Valabilitatea instrumentului de garantare trebuie sa fie cu cel putin 14 zile mai mare decat durata de indeplinire a contractului.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 089-297827 (2025-05-06)