Prezenta documentație de atribuire conține cerințele, criteriile, regulile și informațiile necesare pentru a asigura potențialilor ofertanți o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect servicii pentru „IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM INFORMATIC DE TIP PORTAL WEB ÎN VEDEREA DIGITALIZĂRII INTERACȚIUNII CU CETĂȚENII PRIMĂRIEI PLOPENI”. Serviciile ce urmează a fi prestate în cadrul contractului, vizează implementarea și operaționalizarea unui sistem informatic de tip Portal Web integrat in vederea digitalizării interacțiunii cu cetățenii primăriei Plopeni și personalului propriu. Noul sistem informatic va cuprinde infrastructurile de comunicaţii, hardware şi software necesare pentru rularea în condiţii optime a portalurilor. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire. În măsura în care solicitările de clarificare sunt primite cu cel puțin 20 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor acestor solicitări de clarificare în a 11-a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-11-17.
Achiziția publică a fost publicată pe 2025-10-16.
Anunţ de participare (2025-10-16) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Implementarea unui sistem informatic de tip portal web în vederea digitalizării interacțiunii cu cetățenii primăriei plopeni
Număr de referință: 2843779- LD1 - 2025
Scurtă descriere:
Prezenta documentație de atribuire conține cerințele, criteriile, regulile și informațiile necesare pentru a asigura potențialilor ofertanți o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect servicii pentru „IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM INFORMATIC DE TIP PORTAL WEB ÎN VEDEREA DIGITALIZĂRII INTERACȚIUNII CU CETĂȚENII PRIMĂRIEI PLOPENI”.
Serviciile ce urmează a fi prestate în cadrul contractului, vizează implementarea și operaționalizarea unui sistem informatic de tip Portal Web integrat in vederea digitalizării interacțiunii cu cetățenii primăriei Plopeni și personalului propriu. Noul sistem informatic va cuprinde infrastructurile de comunicaţii, hardware şi software necesare pentru rularea în condiţii optime a portalurilor.
Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire. În măsura în care solicitările de clarificare sunt primite cu cel puțin 20 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor acestor solicitări de clarificare în a 11-a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de software📦
Valoarea estimată fără TVA: 1 088 500 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Scopul desfășurării prezentei proceduri de atribuire îl reprezintă atribuirea unui contract de achiziție publică având ca obiect implementarea unui sistem informatic de tip portal web în vederea digitalizării interacțiunii cu cetățenii primăriei Plopeni.
Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 1.088.500 lei (fără TVA).
Obiectul contractului este reprezentat de implementarea și operaționalizarea sistemului informatic de tip portal web, cu scopul digitalizării interacțiunii cu cetățenii primăriei Plopeni.
În cadrul contractului se vor presta servicii de analiză, proiectare, dezvoltare și implementare a sistemului informatic, precum și servicii de suport și asistență tehnică specializată și servicii conexe, inclusiv formare/instruire.
Detalierea infrastructurii hardware și software și a serviciilor ce vor fi prestate în cadrul contractului sunt detaliate în cadrul caietului de sarcini.

Informații suplimentare:
Sursa de finanțare: Fondurile pentru realizarea achiziției vor fi asigurate din următoarele surse:
- fonduri europene in cadrul apelului de proiecte PNRR – Componenta C7
si
- bugetul local.
Locul principal sau locul de desfășurare: Oraş Plopeni
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Prahova
🏙️
Durata: 6 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 54
Criteriul de calitate (denumire): Planul de implementare a contractului (PIC)
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): Perioada de garanție acordată sistemului implementat (PGS)
Timpul de rezolvare a incidentelor critice semnalate cu privire la sistemul implementat în cadrul contractului (TRICS)
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): Timpul de rezolvare a incidentelor majore semnalate cu privire la sistemul implementat în cadrul contractului (TRIMS)
Experiența profesională a expertului Expert coordonator echipă dezvoltare software (E3- ECDS)
Criteriul de calitate (pondere): 6
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-11-17 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-11-17 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2025-11-17 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința 1
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională legală de a realiza toate activitățile care fac obiectul contractului. În acest sens vor fi prezentate documente care dovedesc forma de înregistrare a operatorului economic, respectiv Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului în raza căruia este situat sediul ofertantului sau alte documente echivalente din care să rezulte cel puțin informațiile legate de: structura acționarilor și a reprezentanților legali/împuterniciți, codurile aferente clasei/claselor CAEN specifice activităților desfășurate, modul de organizare și funcționare al operatorului economic, împrejurarea dacă societatea se află în stare de dizolvare, lichidare sau insolvență. Certificatul constatator trebuie să conțină date actuale/reale la momentul prezentării.
Cerința 2: Beneficiarul real
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să respecte prevederile normative referitoare la beneficiarii reali ai fiecăruia dintre aceștia, precum și modalitatea de exercitare a controlului.
Modalitatea de îndeplinire
La momentul depunerii ofertei, operatorii economici participanți (ofertantul individual, fiecare dintre membrii unei asocieri ofertante, subcontractanții și terții susținători) la procedura de atribuire vor completa Formularul 4 pus la dispoziție de autoritatea contractantă, intitulat „DECLARAȚIE privind beneficiarul real”.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul (ofertantul individual, fiecare dintre membrii unei asocierii ofertante, subcontractanții și terții susținători), clasat pe primul loc în clasamentul intermediar, în urma aplicării criteriului de atribuire, după cum urmează:
- pentru ofertantii ai caror actionari sunt personae fizice sau personae juridice inregistrate pe teritoriul Romaniei se va depune un extras ONRC;
- pentru ofertantul/ofertantii declarat(i) castigator(i) care are/au in structura actionariatului entitati juridice straine, se va depune o declaratie pe propria raspundere data de catre reprezentantul legal, conform prevederilor articolului 326 din Codul Penal privind falsul in declaratii, care va contine datele privind beneficiarii reali ai entitatilor juridice straine in conformitate cu Legea 129/2019, cu completarile si modificarile ulterioare;
- pentru ofertantii straini, inregistrati in afara Romaniei, acestia vor depune documente justificative, certificate sau alte inscrisuri eliberate de autoritatea responsabila de datele beneficiarului real din tara ofertantului, insotit de traducerea in limba romana, certificate de traducatori autorizati, in conditiile legii;
- pentru ofertantii de tipul asociatiilor si fundatiilor, se va depune un extras de la Ministerul Justitiei(Registrul National ONG) privind beneficiarii reali ai asociatiei/fundatiei; in cazul in care asociatia/fundatia este o entitate straina sau are beneficiari reali personae straine se va depune o declaratie pe propria raspundere data de catre reprezentantul legal/presedinte, conform prevederilor articolului 326 din Codul Penal privind falsul in declaratii, care va contine datele privind beneficiarii reali ai entitatilor juridice(cel putin numele, prenumele si data nasterii), in conformitate cu Legea 129/2019, cu completarile si modificarile ulterioare.
Nota 1:
Până la termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, fiecare operator economic participant la procedura de atribuire va completa și prezenta DUAE în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerințelor menționate anterior. Înainte de atribuirea contractului, ofertantul clasat pe primul loc, va prezenta documente justificative actualizate prin care confirmă îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate informațiile prezentate în DUAE.
* Avand in vedere faptul ca aceasta sectiune este limitata la un numar de maxim 6000 caractere, restul informatiilor din cadrul acestei sectiuni se regasesc la sectiunea "VI.1.3 Informatii suplimentare" din cadrul fisei de date.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Cifra de afaceri medie anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Media cifrei de afaceri anuale totale din ultimii 3 ani (2022, 2023, 2024) sa fie cel putin egala cu suma de 2.000.000 lei.
Se vor prezenta:
Până la data limită de depunere a ofertelor se va completa și prezenta DUAE în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerințelor menționate anterior. Ulterior, ofertantul clasat pe primul loc va prezenta documente care să probeze nivelurile anuale ale cifrei de afaceri cum ar fi: bilanțuri/balanțe contabile din care rezultă cifra de afaceri globală, rapoarte anuale emise de auditori financiari sau societăți specializate, scrisori de bonitate din partea băncilor sau alte documente edificatoare, cu condiția ca acestea să conțină informațiile relevante prin care ofertantul face dovada că deține capacitatea economico-financiară solicitată.
Nota 1:
În măsura în care publicarea bilanțurilor contabile nu este prevăzută de legislația țării de origine/ țării în care este stabilit ofertantul, atunci acesta va prezenta alte documente edificatoare care să reflecte o imagine fidelă a situației economice și financiare a operatorului economic, conform celor arătate mai sus.
Nota 2:
Pentru determinarea valorilor cifrei de afaceri exprimată în alte monede se va folosi cursul mediu anual comunicat de către Banca Națională a României pentru anii indicați în cadrul cerinței de calificare. Cu titlu de exemplu, valorile medii ale cursului valutar pentru EURO din ultimii 3 ani comunicate de Banca Națională a României sunt următoarele: pentru anul 2022 – 1 EUR = 4,9315 lei; 1 USD = 4,6885, pentru anul 2023 – 1 EUR = 4.9465 lei; 1 USD = 4.5743, 2024 – 1 EUR = 4.9746 lei; 1 USD = 4.5984, pentru anul 2025 cursul valutar aplicabil se va calcula ca expresie a mediei aritmetice a valorilor medii lunare a cursului valutar comunicat de B.N.R. pentru perioada cuprinsă între începutul anului și luna anterioară depunerii ofertei.
Nota 3:
Operatorul economic are dreptul să invoce susținerea unui/unor terț(i) în ceea ce privește îndeplinirea criteriului de calificare privind capacitatea economică și financiară. Astfel, ofertantul, ofertantul asociat și terțul susținător vor completa și prezenta DUAE în care vor fi incluse informații cu privire la existența unei susțineri de terță parte la care se atașează angajamentul ferm al terțului susținător și anexele acestuia constând în doc. transmise operatorului economic ofertant de către terțul/terții susținător(i), din care rezultă modul efectiv în care acesta/aceștia din urmă asigură îndeplinirea angajamentului de susținere. Totodată, autoritatea contractantă solicită ca operatorul economic şi terţul/terţii susţinător/susţinători să își asume răsp. în mod solidar pentru executarea contractului de achiziţie publică.

Criteriu de selecție: Referințe despre servicii specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantul trebuie să facă dovada că a realizat și dus la bun sfârșit în ultimii 3 ani (36 de luni) unul sau maximum 3 contracte având ca obiect implementarea/operaționalizarea unor soluții/sisteme/instrumente/platforme informatice integrate de complexitate similară cu cea aferentă contractului ce urmează să fie atribuit, cu o valoarea cumulată de min. 1.000.000,00 lei (fara TVA) si care să fi înglobat cel puțin următoarele tipuri de operațiuni principale:
1. Analiza cerințelor și proceselor de business, proiectare și dezvoltare/personalizare pentru componente de aplicație cum ar fi: module/funcționalități sau actualizări/upgrade-uri/extinderi care să fi necesitat intervenția la nivelul codului sursă al unor asemenea componente;
2. Instalarea, testarea componentelor de aplicație (module/funcționalități) și/sau, după caz, a actualizărilor/upgradeurilor/extinderilor, inclusiv migrarea datelor aferente unor asemenea componente;
3. Furnizarea resurselor fizice și logice de tehnologie a informației (infrastructura hardware și software);
4. Instruirea utilizatorilor privind operarea, exploatarea și întreținerea soluțiilor/ sistemelor/ instrumentelor/ platformelor de tipul celor mai sus menționate
Se vor prezenta:
Până la data limită de depunere a ofertelor se va completa și prezenta DUAE în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerințelor menționate anterior. Ulterior, ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta certificate/documente/recomandări/procese-verbale de recepție (datate, semnate și parafate de către beneficiar) aferente contractelor de experiență similară prezentate prin intermediul cărora se confirmă îndeplinirea cel puțin a aspectelor cheie/reperelor privind complexitatea similară cu cea a contractului ce urmează să fie atribuit, potrivit cerințelor mai sus menționate. Din conținutul acestor documente trebuie să rezulte cel puțin informații referitoare la: numărul și data contractului; părțile contractante; obiectul contractului/natura și/sau tipologia principalelor aspecte cheie/repere contractuale realizate în cadrul contractelor de experiență similară prezentate (care prezintă relevanță pentru îndeplinirea criteriului de calificare); valoarea contractului și/sau a principalelor aspecte cheie/repere contractuale realizate, perioada de realizare a recepțiilor (care trebuie să se încadreze în perioada de referință stabilită prin criteriul de calificare), modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale, alte informații relevante astfel încât să se poată analiza modul de îndeplinire a cerinței de calificare.
Nota 1:
În sensul cerintei privind experienta similara de mai sus:
- sintagma "integrat" semnifică „soluții/sisteme/instrumente/platforme informatice” care includ în structura lor echipamente hardware, solutii software de tip COTS/Open Source, precum și dezvoltări/personalizări realizate conform cerințelor formulate de către beneficiarii acestora.
Nota 2:
Pentru îndeplinirea cerinței privind nivelul valoric minim al experienței similare se acceptă:
- fie prezentarea unui singur contract cu o valoare de minimum 1.000.000 lei (fără TVA) care, prin obiectul, natura și tipologia sa, să includă/acopere cel puțin principalele aspecte cheie/repere solicitate;
- fie prezentarea unui număr de maximum 2 contracte distincte, în orice combinație a obiectelor acestora (indiferent de natura, tipologia și modul de structurare al obiectului respectivelor contracte), cu condiția ca valoarea cumulată a acestora să fie de cel puțin 1.000.000 lei (fără TVA), iar prin aceste contracte să fie acoperite în ansamblu, cel puțin principalele aspecte cheie/repere solicitate.
Nota 3:
Pentru calculul echivalenței pentru contractele a căror valoare este exprimată în altă valută decât în lei se va aplica cursul mediu anual lei/valută comunicat de BNR pentru fiecare an în parte.
Nota 4:
Operatorul economic are dreptul să invoce susținerea unui/unor terț(i) în ceea ce privește îndeplinirea criteriului de calificare privind experiența profesională similară. Astfel, ofertantul, ofertantul asociat și terțul susținător vor completa și prezenta DUAE în care vor fi incluse informații cu privire la existența unei susțineri de terță parte la care se atașează angajamentul ferm al terțului susținător și anexele acestuia constând în doc. transmise operatorului economic ofertant de către terțul/terții susținător(i), din care rezultă modul efectiv în care acesta/aceștia din urmă asigură îndeplinirea angajamentului de susținere. În acest sens se va prezenta inclusiv planul aplicat de părți pentru materializarea angajamentelor asumate de terțul susținător cu referire la resursele umane, tehnice, materiale pe care terț/ul le poate disponibiliza și modul concret în care acestea vor fi implicate pentru interveni eficient în executarea activităților astfel încât să fie asigurată ducerea la bun sfârșit a contractului.

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Informatii cu privire la subcontractanți:
În cazul în care ofertantul stabilește că părți din contractul ce urmează a fi atribuit vor fi/ trebuie îndeplinite de către unul sau mai mulți subcontractanți, acesta are obligația de a preciza activitățile din contract pe care intenţionează să le subcontracteze precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi.
Nota 1:
Până la termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor ofertantul, ofertantul asociat și subcontractantul va completa și prezenta DUAE împreună cu Acordul/Acordurile de subcontractare, în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerințelor menționate anterior. Înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc să prezinte doc. justificative prin care confirmă îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informațiile prezentate în DUAE.
Nota 2:
Autoritatea contractantă îsi rezervă dreptul de a solicita ofertantului clasat pe primul loc să prezinte informaţii şi documente relevante referitoare la capacitatea tehnică şi profesională a subcontractanţilor propuși pentru realizarea părții/părților din contract pe care aceştia urmează să o/le îndeplinească efectiv.

Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Informații privind sistemul de management al calității, prin care se confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calității pentru activitățile ce fac obiectul contractului (cum ar fi ISO 9001 sau echivalent).
Se vor prezenta:
Până la data limită de depunere a ofertelor se va completa și prezenta DUAE în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerințelor menționate anterior. În acest sens, în cadrul DUAE vor fi incluse informații cu privire la numărul certificatelor deținute de ofertat și vor fi indicate activitățile pentru realizarea cărora au fost emise certificatele menționate. Ulterior, ofertantul clasat pe primul loc după va prezenta certificatul privind sistemul de management al calității din seria ISO 9001 sau certificate echivalente/ documente emise în condițiile art. 200 al. (2), (3) din Lg. 98/2016, aflat/aflate în termen de valabilitate la momentul depunerii ofertei.

A se vedea cerințele detaliate din Fișa de date aferentă prezentei proceduri de atribuire. (Secțiunea III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 6
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Motive referitoare la situația operatorului economic
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale
Cerința 1
Ofertantul, ofertantul asociat, terțul susținător, subcontractantul nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute la art. 164 din Lg. 98/2016. Se va prezenta Cazierul judiciar pentru operatorul economic și Cazierul judiciar pentru persoanele menționate la art. 164 al. (2) din Lg. 98/2016, aflate în termen de valabilitate la data prezentării.
Cerința 2
Ofertantul, ofertantul asociat, terțul susținător, subcontractantul nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute la art. 165 din Lg. 98/2016. Se vor prezenta Certificatul eliberat de Administrația Finanțelor Publice și Certificatul eliberat de Autoritățile Publice Locale valabile la data prezentării și din care să rezulte faptul că operatorul economic nu are datorii restante către bugetul de stat și local cu precizarea că, pentru sediile secundare/punctele de lucru se poate prezenta o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat.
Cerința 3
Ofertantul, ofertantul asociat, terțul susținător, subcontractantul nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute de art. 167 din Lg. 98/2016.
Cerința 4
Ofertantul, ofertantul asociat, terțul susținător, subcontractantul nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute de art. 60 alin. (1), lit. d) şi e) din Lg. 98/2016. Până la data limită de depunere a ofertelor se va prezenta Declarația pe propria răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 60 al. (1), lit. d), e) din Lg. 98/2016 - Formularul nr. 3.
Nota 1
Până la termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, fiecare operator economic participant la procedura de atribuire va completa și prezenta DUAE în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerințelor menționate anterior. Înainte de atribuirea contractului, ofertantul clasat pe primul loc, va prezenta doc. justificative actualizate prin care confirmă îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate informațiile prezentate în DUAE.
Nota 2
Ofertantul, ofertantul asociat, terțul susținător și subcontractantul nu trebuie să se afle în conflict de interese cu următoarele persoane cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante: Nita Dragos – Primar; Matei Daniel – viceprimar; Savu Victor - secretar general; Cazanescu Rodica Mariana contabil-sef; Hanganu Maria Carmen – inspector de specialitate; Subea Angelica Cristina - Consilier achizitii publice; Mitita Catalina ElenaConsilier achizitii publice; Stilpeanu Adriana Elena – consilier, Oprea Mihai Daniel_Director SPGC Plopeni, Andrei S. Catalin Gabriel - Consilier local; Neacsu I. Iulian- Consilier local; Oancea N.Georgica - Consilier local; Arvatu A.Nicolae - Consilier local; Oprea C-tin. Ionela Larisa- Consilier local, Mocanu M. Alexandra Cristina - consilier local, Bonciu C. Gabriel - consilier local, Paraschiv C-tin. Cristian Viorel,Popa C-tin. Mihai - consilier local, Moise I. Daniel - consilier local, Retegan I. Teodora- consilier local, Soare N. Elena Alina- consilier local,Stefan I. Marin - consilier local, Brânzea C-tin Daniel Constantin - consilier local.
Membrii echipei interne de proiect: Manager de proiect – Oprea Mihai Daniel_
Responsabil economic – Cazanescu Rodica Mariana, Responsabil economic – Stilpeanu Adriana Elena, Responsabil economic – Antemir Raluca Constanta, Responsabil tehnic – Hanganu Maria Carmen, Responsabil achizitii publice – Subea Angelica Cristina, Responsabil achizitii publice – Mitita Catalina Elena, Alina Ioana Vintilă – reprezentant legal al furnizorului de servicii auxiliare achiziției.
Nota 3
Pentru a asigura posibilitatea de verificare a modului de îndeplinire a cerinței 4, până la termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor se vor prezenta și documente edificatoare ce conțin informații cu privire la membrii consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare și la acționarii și asociații fiecărei entități implicate în procedura de atribuire. În situația în care entitatea participantă are acționari sau asociați persoane juridice care dețin drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau îi conferă deţinătorului cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală se vor prezenta și pentru acestea documente edificatoare ce conțin informații cu privire la membrii consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare și la acționarii și asociații respectivelor societăți. De asemenea, în aplicarea dispozițiilor art. 53 al. (2), (3) din Lg. 98/2016, în situaţia în care forma de organizare a operatorului economic implicat în procedura de atribuire este societate pe acțiuni, cu capital social reprezentat prin acțiuni la purtător, reprezentantul legal al operatorului economic va depune o declaraţie pe propria răspundere cu privire la deţinătorii/beneficiarii reali ai acţiunilor la purtător.
Nota 4
Dovada îndeplinirii obligațiilor de plată a taxelor, impozitelor și contribuțiilor se va face la nivelul societății/companiei, respectiv pentru sediul social și pentru toate sediile secundare/punctele de lucru stabile pentru care contribuabilul i) figurează cu bunuri impozabile și/sau ii) are obligația să solicite înregistrarea fiscală a acestora ca plătitor de impozit pe venituri din salarii, potrivit Lg. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
* Continuare informatii din cadrul sectiunii "III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului"
[...]
Nota 5
Operatorii economici nerezidenți au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare eliberate de autoritățile competente ale țării de origine pentru a demonstra faptul că nu se încadrează în situațiile de excludere prevăzute la art. 164, 165 și 167 din Lg. 98/2016 precum și un certificat de rezidență fiscală (evitarea dublei impuneri) valabil pentru anul calendaristic în curs ori a unui angajament de obținere a acestui document, cel mai târziu până la data semnării contractului.
Nota 6
În ipoteza în care operatorul economic intenționează să beneficieze de prevederile art. 171 din Lg. 98/2016 va preciza în DUAE informațiile relevante sub acest aspect.
* Continuare informatii din cadrul sectiunii "III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale"
[...]
Nota 2:
Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codurile aferente claselor CAEN din Certificatul Constatator emis de ONRC, iar ofertantul trebuie să îndeplinească condițiile legale pentru a desfășura activitățile aferente contractului, conform art. 122 din Lg. 265/2022. În cazul persoanelor fizice autorizate se vor prezenta documente din care să rezulte competența acestora de a realiza activitățile care fac obiectul prezentului contract.
Nota 3:
Operatorii economici nerezidenți vor prezenta documente echivalente care dovedesc o formă de înregistrare/ atestare ori apartenență din punct de vedere profesional în condițiile legii din țara de rezidență, din care să rezulte că operatorul economic este adecvat constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii și că are capacitatea profesională legală de a realiza toate activitățile care fac obiectul prezentului contract în corelare cu cerințele mai sus menționate și reglementările aplicabile în țara de origine/țara în care operatorul economic este stabilit. În situația în care pentru desfășurarea activității legislația națională impune obținerea unei certificări/atestări/autorizări specifice pe teritoriul României, ofertantul va prezenta un angajament ferm din care să rezulte că va întreprinde demersurile necesare pentru a obține certificările/atestările/autorizările recunoscute de autoritățile române și că va prezenta respectivele documente până cel târziu la momentul semnării contractului.
Instrucțiuni privind aplicarea criteriului de atribuire stabilit la secțiunea II.2.5 se regăsesc în Anexa nr. 1 la Caietul de sarcini.
CLAUZA SUSPENSIVĂ: “Procedura de atribuire a contractului de achiziție publică este inițiată sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de alocarea creditelor bugetare cu această destinație, respectiv mentinerea finanțării acordate in baza contractului de finantare nr. 143818/19.12.2022 în cadrul apelului de proiecte PNRR – Pilonul II: Transformare Digitala, COMPONENTA: 7 - Transformare digitala, menționat la Sectiunea II.2.13 din fișa de date, semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice. Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 privind achizițiile publice și H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare acestei etape vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație. În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, intr-o perioada de 6 luni de la data aprobarii raportului procedurii, procedura de atribuire se va anula de drept, în condițiile în care nu se va identifica o sursă alternativa de finanțare, în conformitate cu prevederile art.212 alin.(1) lit.c) din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică. Ofertanții din cadrul acestei proceduri înțeleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificată asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus/clauzei suspensive, asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă. Perioada maxima pentru care operează clauza suspensiva este de 6 luni de la data aprobarii raportului procedurii, astfel încât, in cazul in care condiția privind mentinerea finanțării acordate in baza contractului de finantare nr. 143818/19.12.2022 nu este îndeplinita, procedura de atribuire este anulata.”

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare La fel ca: Nume și adrese Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de exercitare a căii de atac sunt cele prevăzute în Legea nr. 101/ 2016
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 201-690149 (2025-10-16)
Anunţ de participare (2025-10-16) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 1 088 500 RON 💰
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Experiența profesională a expertului Expert infrastructură software (E3- EIS)
Procedura Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2025-10-28 15:00:00.0000000 📅
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantul trebuie să facă dovada că a realizat și dus la bun sfârșit în ultimii 3 ani (36 de luni) unul sau maximum 3 contracte având ca obiect implementarea/operaționalizarea unor soluții/sisteme/instrumente/platforme informatice integrate de complexitate similară cu cea aferentă contractului ce urmează să fie atribuit, cu o valoarea cumulată de min. 1.000.000,00 lei (fara TVA) si care să fi înglobat cel puțin următoarele tipuri de operațiuni principale:
1. Analiza cerințelor și proceselor de business, proiectare și dezvoltare/personalizare pentru componente de aplicație cum ar fi: module/funcționalități sau actualizări/upgrade-uri/extinderi care să fi necesitat intervenția la nivelul codului sursă al unor asemenea componente;
2. Instalarea, testarea componentelor de aplicație (module/funcționalități) și/sau, după caz, a actualizărilor/upgradeurilor/extinderilor, inclusiv migrarea datelor aferente unor asemenea componente;
3. Furnizarea resurselor fizice și logice de tehnologie a informației (infrastructura hardware și software);
4. Instruirea utilizatorilor privind operarea, exploatarea și întreținerea soluțiilor/ sistemelor/ instrumentelor/ platformelor de tipul celor mai sus menționate
Se vor prezenta:
Până la data limită de depunere a ofertelor se va completa și prezenta DUAE în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerințelor menționate anterior. Ulterior, ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta certificate/documente/recomandări/procese-verbale de recepție (datate, semnate și parafate de către beneficiar) aferente contractelor de experiență similară prezentate prin intermediul cărora se confirmă îndeplinirea cel puțin a aspectelor cheie/reperelor privind complexitatea similară cu cea a contractului ce urmează să fie atribuit, potrivit cerințelor mai sus menționate. Din conținutul acestor documente trebuie să rezulte cel puțin informații referitoare la: numărul și data contractului; părțile contractante; obiectul contractului/natura și/sau tipologia principalelor aspecte cheie/repere contractuale realizate în cadrul contractelor de experiență similară prezentate (care prezintă relevanță pentru îndeplinirea criteriului de calificare); valoarea contractului și/sau a principalelor aspecte cheie/repere contractuale realizate, perioada de realizare a recepțiilor (care trebuie să se încadreze în perioada de referință stabilită prin criteriul de calificare), modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale, alte informații relevante astfel încât să se poată analiza modul de îndeplinire a cerinței de calificare.
Nota 1:
În sensul cerintei privind experienta similara de mai sus:
- sintagma "integrat" semnifică „soluții/sisteme/instrumente/platforme informatice” care includ în structura lor echipamente hardware, solutii software de tip COTS/Open Source, precum și dezvoltări/personalizări realizate conform cerințelor formulate de către beneficiarii acestora.
Nota 2:
Pentru îndeplinirea cerinței privind nivelul valoric minim al experienței similare se acceptă:
- fie prezentarea unui singur contract cu o valoare de minimum 1.000.000 lei (fără TVA) care, prin obiectul, natura și tipologia sa, să includă/acopere cel puțin principalele aspecte cheie/repere solicitate;
- fie prezentarea unui număr de maximum 3 contracte distincte, în orice combinație a obiectelor acestora (indiferent de natura, tipologia și modul de structurare al obiectului respectivelor contracte), cu condiția ca valoarea cumulată a acestora să fie de cel puțin 1.000.000 lei (fără TVA), iar prin aceste contracte să fie acoperite în ansamblu, cel puțin principalele aspecte cheie/repere solicitate.
Nota 3:
Pentru calculul echivalenței pentru contractele a căror valoare este exprimată în altă valută decât în lei se va aplica cursul mediu anual lei/valută comunicat de BNR pentru fiecare an în parte.
Nota 4:
Operatorul economic are dreptul să invoce susținerea unui/unor terț(i) în ceea ce privește îndeplinirea criteriului de calificare privind experiența profesională similară. Astfel, ofertantul, ofertantul asociat și terțul susținător vor completa și prezenta DUAE în care vor fi incluse informații cu privire la existența unei susțineri de terță parte la care se atașează angajamentul ferm al terțului susținător și anexele acestuia constând în doc. transmise operatorului economic ofertant de către terțul/terții susținător(i), din care rezultă modul efectiv în care acesta/aceștia din urmă asigură îndeplinirea angajamentului de susținere. În acest sens se va prezenta inclusiv planul aplicat de părți pentru materializarea angajamentelor asumate de terțul susținător cu referire la resursele umane, tehnice, materiale pe care terț/ul le poate disponibiliza și modul concret în care acestea vor fi implicate pentru interveni eficient în executarea activităților astfel încât să fie asigurată ducerea la bun sfârșit a contractului.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor
Ofertantul trebuie să facă dovada că a realizat și dus la bun sfârșit în ultimii 3 ani (36 de luni) unul sau maximum 3 contracte având ca obiect implementarea/operaționalizarea unor soluții/sisteme/instrumente/platforme informatice integrate de complexitate similară cu cea aferentă contractului ce urmează să fie atribuit, cu o valoarea cumulată de min. 1.000.000,00 lei (fara TVA) si care să fi înglobat cel puțin următoarele tipuri de operațiuni principale:
1. Analiza cerințelor și proceselor de business, proiectare și dezvoltare/personalizare pentru componente de aplicație cum ar fi: module/funcționalități sau actualizări/upgrade-uri/extinderi care să fi necesitat intervenția la nivelul codului sursă al unor asemenea componente;
2. Instalarea, testarea componentelor de aplicație (module/funcționalități) și/sau, după caz, a actualizărilor/upgradeurilor/extinderilor, inclusiv migrarea datelor aferente unor asemenea componente;
3. Furnizarea resurselor fizice și logice de tehnologie a informației (infrastructura hardware și software);
4. Instruirea utilizatorilor privind operarea, exploatarea și întreținerea soluțiilor/ sistemelor/ instrumentelor/ platformelor de tipul celor mai sus menționate
Se vor prezenta:
Până la data limită de depunere a ofertelor se va completa și prezenta DUAE în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerințelor menționate anterior. Ulterior, ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta certificate/documente/recomandări/procese-verbale de recepție (datate, semnate și parafate de către beneficiar) aferente contractelor de experiență similară prezentate prin intermediul cărora se confirmă îndeplinirea cel puțin a aspectelor cheie/reperelor privind complexitatea similară cu cea a contractului ce urmează să fie atribuit, potrivit cerințelor mai sus menționate. Din conținutul acestor documente trebuie să rezulte cel puțin informații referitoare la: numărul și data contractului; părțile contractante; obiectul contractului/natura și/sau tipologia principalelor aspecte cheie/repere contractuale realizate în cadrul contractelor de experiență similară prezentate (care prezintă relevanță pentru îndeplinirea criteriului de calificare); valoarea contractului și/sau a principalelor aspecte cheie/repere contractuale realizate, perioada de realizare a recepțiilor (care trebuie să se încadreze în perioada de referință stabilită prin criteriul de calificare), modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale, alte informații relevante astfel încât să se poată analiza modul de îndeplinire a cerinței de calificare.
Nota 1:
În sensul cerintei privind experienta similara de mai sus:
- sintagma "integrat" semnifică „soluții/sisteme/instrumente/platforme informatice” care includ în structura lor echipamente hardware, solutii software de tip COTS/Open Source, precum și dezvoltări/personalizări realizate conform cerințelor formulate de către beneficiarii acestora.
Nota 2:
Pentru îndeplinirea cerinței privind nivelul valoric minim al experienței similare se acceptă:
- fie prezentarea unui singur contract cu o valoare de minimum 1.000.000 lei (fără TVA) care, prin obiectul, natura și tipologia sa, să includă/acopere cel puțin principalele aspecte cheie/repere solicitate;
- fie prezentarea unui număr de maximum 3 contracte distincte, în orice combinație a obiectelor acestora (indiferent de natura, tipologia și modul de structurare al obiectului respectivelor contracte), cu condiția ca valoarea cumulată a acestora să fie de cel puțin 1.000.000 lei (fără TVA), iar prin aceste contracte să fie acoperite în ansamblu, cel puțin principalele aspecte cheie/repere solicitate.
Nota 3:
Pentru calculul echivalenței pentru contractele a căror valoare este exprimată în altă valută decât în lei se va aplica cursul mediu anual lei/valută comunicat de BNR pentru fiecare an în parte.
Nota 4:
Operatorul economic are dreptul să invoce susținerea unui/unor terț(i) în ceea ce privește îndeplinirea criteriului de calificare privind experiența profesională similară. Astfel, ofertantul, ofertantul asociat și terțul susținător vor completa și prezenta DUAE în care vor fi incluse informații cu privire la existența unei susțineri de terță parte la care se atașează angajamentul ferm al terțului susținător și anexele acestuia constând în doc. transmise operatorului economic ofertant de către terțul/terții susținător(i), din care rezultă modul efectiv în care acesta/aceștia din urmă asigură îndeplinirea angajamentului de susținere. În acest sens se va prezenta inclusiv planul aplicat de părți pentru materializarea angajamentelor asumate de terțul susținător cu referire la resursele umane, tehnice, materiale pe care terț/ul le poate disponibiliza și modul concret în care acestea vor fi implicate pentru interveni eficient în executarea activităților astfel încât să fie asigurată ducerea la bun sfârșit a contractului.
Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000 Valoare nouă
Text:
Denumire factor evaluare la "Experiența profesională a expertului Expert infrastructură software (E3- EIS)"
Algoritm de calcul la "Experiența profesională a expertului Expert infrastructură software (E3- EIS)"
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE Valoare nouă
Text:
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala"
Alte informații suplimentare
Corelarea informatiilor si cerintelor din documentatia de atribuire.
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 7e735b14-c7c8-4c7a-aed6-16b2aa497dc5-01
Sursa: OJS 2025/S 215-739232 (2025-10-16)
Anunţ de participare (2025-10-16) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 1 088 500 RON 💰
Procedura Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-11-24 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-11-24 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2025-11-24 15:00:00.0000000 📅
Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000 Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Ca urmare a solicitarilor primite de la operatorii economici interesati de participarea la procedura de atribuire.
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 7e735b14-c7c8-4c7a-aed6-16b2aa497dc5-01
Sursa: OJS 2025/S 217-746053 (2025-10-16)