Serviciile care constituie obiectul contractului sunt servicii de curăţenie la căminele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (7 cămine). Serviciile de curățenie se efectuează la caminele E1, E5, 1 Mai B, 1 Decembrie pav.9 şi 1 Decembrie pav. 10, de luni până vineri între orele 06.00 – 14.00 şi sâmbată între orele 8.00 – 12.00, iar la căminul T22 şi căminul de medici rezidenţi C9-C10 de luni până vineri între orele 7.00 – 15.00, cu excepția zilelor de sărbători legale prevăzute la art. 139 din Codul Muncii (Legea 53/2003 cu modificările și completările ulterioare). Durata contractului este de 24 luni începând cu 09.10.2025. Necesar de personal: Cămin E5 – 3 persoane; Cămin E1 – 2 persoane; Cămin 1 Mai B – 2 persoane; Cămin 1 Decembrie pav.9 – 2 persoane; Cămin 1 Decembrie pav.10 – 3 persoane; Cămin T22 – 1 persoană; Cămin C9-C10 – 1 persoană: Total 14 persoane (agenți de curățenie).
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-07-07.
Achiziția publică a fost publicată pe 2025-06-03.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2025-06-03) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de curatenie camine umf iasi
Număr de referință: 4701100/2025/17/1
Scurtă descriere:
Serviciile care constituie obiectul contractului sunt servicii de curăţenie la căminele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (7 cămine).
Serviciile de curățenie se efectuează la caminele E1, E5, 1 Mai B, 1 Decembrie pav.9 şi 1 Decembrie pav. 10, de luni până vineri între orele 06.00 – 14.00 şi sâmbată între orele 8.00 – 12.00, iar la căminul T22 şi căminul de medici rezidenţi C9-C10 de luni până vineri între orele 7.00 – 15.00, cu excepția zilelor de sărbători legale prevăzute la art. 139 din Codul Muncii (Legea 53/2003 cu modificările și completările ulterioare).
Durata contractului este de 24 luni începând cu 09.10.2025.
Necesar de personal: Cămin E5 – 3 persoane; Cămin E1 – 2 persoane; Cămin 1 Mai B – 2 persoane; Cămin 1 Decembrie pav.9 – 2 persoane; Cămin 1 Decembrie pav.10 – 3 persoane; Cămin T22 – 1 persoană; Cămin C9-C10 – 1 persoană: Total 14 persoane (agenți de curățenie).

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de curăţenie📦
Valoarea estimată fără TVA: 2143864.04 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Serviciile care constituie obiectul contractului sunt servicii de curăţenie la căminele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (7 cămine).
Serviciile de curățenie se efectuează la caminele E1, E5, 1 Mai B, 1 Decembrie Pav.9 şi 1 Decembrie Pav. 10, de luni până vineri între orele 06.00 – 14.00 şi sâmbată între orele 8.00 – 12.00, iar la căminul T22 şi căminul de medici rezidenţi C9-C10 de luni până vineri între orele 7.00 – 15.00, cu excepția zilelor de sărbători legale prevăzute la art. 139 din Codul Muncii (Legea 53/2003 cu modificările și completările ulterioare).
Durata contractului este de 24 luni începând cu 09.10.2025.
Durata contractului poate fi prelungită cu 1-2 luni, în aceleași condiții de preț, la solicitarea autorității contractante, în situația unor circumstanțe obiective care împiedică autoritatea contractantă să încheie un nou contract de prestări servicii de curățenie.
Principalele cerinţe impuse activităţii de curăţenie: aerisirea spaţiilor; curăţarea prin metodă uscată şi umedă a pardoselii la toate căile de acces (scări interioare, exterioare, holuri), ştergerea soclului de pe holurile comune, scările principale şi de serviciu; ştergere de praf: uşi, pervaze, corpuri de iluminat, plinte, balustrade, extinctoare, hidranţi, prize, întrerupătoare (acolo unde există), calorifere, afişiere în spaţiile comune; golirea şi curăţarea coşurilor de gunoi, colectarea şi evacuarea gunoiului la locurile special amenajate; ştergerea prafului şi a pânzelor de păianjen de pe pereţi, tavane şi conducte în toate spaţiile comune; spălarea suprafeţelor vitrate interior şi exterior la locurile comune; înlocuirea şi completarea sacilor menajeri; curăţare, spălare şi dezinfectare cu soluţii speciale frigiderele, plitele electrice, cuptoarele, chiuvetele, gresia, faianţa din oficiile bucătăriilor; spălarea si dezinfectarea grupurilor sanitare: chiuvete, vas wc, cabine duş, uşi, toc uşi, geamuri, pervaze, oglinzi,bazin wc.; spălarea şi dezinfectarea pardoselii şi a faianţei din grupurile sanitare; ştergerea de praf a mobilierului din spaţiile comune cu lavete anti praf şi soluţii speciale; întreţinerea camerelor de locuit în perioada vacanţei de vară (curățenie generală); curăţarea prin metodă umedă şi uscată a pardoselii precum şi ştergerea mobilierului din sălile de lectură; curăţat de praf aparatură de birou: telefoane, computer, birotică, mobilier; aspirat, curăţat covor, mochetă sau parchet în biroul administratorilor; curăţarea magaziilor; măturat / dezăpezit alei, parcări, trotuare; curăţare umedă terasă; curăţarea spaţiului verde şi a trotuarului de protecţie din jurul clădirii; curăţenie în jurul tomberoanelor pentru depozitarea gunoiului, întreținerea cabinelor de lift.
Necesar de personal: Cămin E5 – 3 persoane; Cămin E1 – 2 persoane; Cămin 1 Mai B – 2 persoane; Cămin 1 Decembrie pav.9 – 2 persoane; Cămin 1 Decembrie pav.10 – 3 persoane; Cămin T22 – 1 persoană; Cămin C9-C10 – 1 persoană: Total 14 persoane.
În prețul contractului sunt incluse toate materialele și echipamentele necesare desfășurării serviciilor de curățenie.
Prestatorul va asigura lunar, până cel mai târziu la data de 05 a fiecărei luni, cantitățile minimale de materiale și produse de curățenie stabilite prin caietul de sarcini, pe fiecare cămin în parte (inclusiv arhiva UMF). În cazul în care, pe timpul derulării contractului, cantitățile de materiale și produse de curățenie stabilite prin caietul de sarcini se dovedesc a fi insuficiente, prestatorul are obligația de a le complete/ asigura până la nivelul necesar, cu încadrarea în prețul ofertat, astfel încât să asigure prestarea tuturor activităților de curățenie și întreținere prevăzute în caietul de sarcini, iar serviciile de curățenie prestate să asigure respectarea strictă a reglementărilor în vigoare, a Normelor de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihnă şi recreerea copiilor şi tinerilor, aprobate cu ordinul ministrului sănătății 1456/ 2020 și curățenia impecabilă a spațiilor din cămine și a spațiilor din arhiva UMF (din cadrul căminului C9-C10).

Informații suplimentare: Nu este cazul
Locul principal sau locul de desfășurare:
• Cămin 1 Decembrie pav. 9: Iaşi, str Petre Andrei nr. 9;
• Cămin 1 Decembrie pav. 10: Iaşi, str. Petre Andrei nr. 10;
• Cămin 1 Mai B: Iași, str. Sărăriei nr. 220;
• Cămin E1: Iași, str. Codrescu nr. 7;
• Cămin E5: Iaşi, str. Gh. Asachi nr.14;
• Cămin T 22: Iaşi, Complex Tudor Vladimirescu;
• Cămin C9-C10: Iaşi, Şoseaua Naţională nr.64-66.

Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Iaşi
🏙️
Durata: 24 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 95
Criteriul de calitate (denumire): Calificarea personalului desemnat pentru executarea contractului
Criteriul de calitate (pondere): 5
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-07-07 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-07-07 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Membrii comisiei de evaluare a ofertelor
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 3 luni Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2025-07-07 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Membrii comisiei de evaluare a ofertelor
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Cerinţa 1: Operatorul economic (ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant, susținător de terță parte) sau orice persoană care este membru al consiliului/ organului de administrare, de conducere sau de supervizare al acestuia sau care are putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia trebuie să nu se afle în niciuna dintre situațiile menționate la art. 164, alin. (1) din Legea nr. 98/2016, privind motivele de excludere referitoare la condamnările penale.
Modalitate de îndeplinire:
Ofertantul, terţii susţinători (dacă este cazul) şi subcontractanţii (dacă este cazul) vor prezenta următoarele documente: Declaraţia pe propria răspundere privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la articolul 164 alin. (1) din Legea 98/ 2016, prin completarea DUAE (documentul unic de achiziţie European) în conformitate cu prevederile art. 193 din lege.
La solicitarea autorităţii contractante (conform art. 196 din Legea 98/2016), ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, va prezenta următoarele documente justificative: Cazierul judiciar al operatorului economic, respectiv cazierul judiciar pentru fiecare dintre persoanele membre ale organului de administrare, de conducere sau supraveghere al respectivului operator economic, respectiv persoane care au puterea de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, aşa cum rezultă din certificatul constatator emis de Ministerul Justiţiei - Oficiul Registrului Comerţului/ Actul constitutiv al operatorului economic. Documentul se încarcă în SEAP, semnat cu semnatura electronica extinsa.
Cerinţa 2: Operatorul economic (ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant, susținător de terță parte) trebuie să nu se afle în niciuna dintre situațiile menționate la art. 165, alin. (1) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 166 (2) din același act normativ, privind motivele de excludere referitoare la plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale.
Modalitate de îndeplinire:
Ofertantul, terţii susţinători (dacă este cazul) şi subcontractanţii (dacă este cazul) vor prezenta următoarele documente: Declaraţia privind neîncadrarea în situația prevăzută la art. 165 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice prin completarea DUAE (documentul unic de achiziţie european) în conformitate cu prevederile art. 193 din lege.
La solicitarea autorităţii contractante (conform art. 196 din Legea 98/2016), ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, va prezenta următoarele documente justificative: Certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, şi bugetul de stat etc.). Certificatele vor dovedi lipsa datoriilor restante la momentul prezentării acestora sau conform excepțiilor prevăzute de lege. Documentele se încarcă în SEAP, semnate cu semnatura electronica extinsă. (Notă: Operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1), iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate.)
Cerinţa 3: Operatorul economic (ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant, susținător de terță parte) trebuie să nu se afle în niciuna dintre situațiile menționate la art. 167, alin. (1) din Legea nr. 98/2016, privind motivele de excludere referitoare la procedura de insolvență, conflicte de interese sau abateri profesionale.
Modalitate de îndeplinire:
Ofertantul, terţii susţinători (dacă este cazul) şi subcontractanţii (dacă este cazul) vor prezenta Declaraţia privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, prin completarea DUAE (documentul unic de achiziţie european) în conformitate cu prevederile art. 193 din lege.
Pentru asumarea lipsei conflictului de interese se va avea în vedere lista persoanelor cu funcții de decizie / implicaţi în desfăşurarea procedurii, din cadrul autorităţii contractante: Prof.univ.dr.Viorel Scripcariu; Ing. Maria Arhip; Ec. Petronela Baranețchi; Jr. Nicoleta Năstase; adm.fin. Mariana Harus; adm.fin. Cristian Eugen Chiriac; Ec. Ioana Alexa; Av. Raluca Laura Savin; Mihaela Timofte; adm.fin. Vasile-Cătălin Moşneagu; Mirela Iacob; Bahnă Daniela Geta; Gheorghiu Maria; Irimia Mihaela.

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Cerinţă: Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii în ţara de rezidenţă, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în nici una din situaţiile de anulare a constituirii, precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile ce fac obiectul contractului, respectiv să prezinte activitate principală sau activitate secundară autorizată conform Art. 15 din Legea 359/2004, similară obiectului achiziţiei.
Informaţiile trebuie să fie reale şi actuale la data prezentării lor.
Modalitate de îndeplinire:
Prezentare DUAE de către ofertanţii, terţii susţinători şi subcontractanţii participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor prin completarea DUAE partea IV A conform art 58 alin. 2 din Directiva 2014/24/UE, urmând ca la solicitarea autorităţii contractante, ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar după finalizarea evaluării ofertelor, să prezinte documentele justificative respectiv:
1. Pentru persoane fizice/juridice române:
Certificat constatator, emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul teritorial, care să conţină informaţii valabile la data prezentării acestuia.
2. Pentru persoane fizice/juridice străine:
a) documente http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do
b) Prezentarea Certificatului de Rezidenţă Fiscală (evitarea dublei impuneri) sau o declaraţie valabile pentru anul calendaristic în curs
Notă: Dovada înregistrării şi corespondenţa activităţilor principale/secundare raportat la partea/părţile din contract prestate de aceştia – se vor prezenta obligatoriu şi de către subcontractanţi conform prevederilor art. 174 din Legea 98/2016 precum şi terţii susţinători care să dovedească o formă de înregistrare ca persoana juridica sau de înregistrare/atestare ori apartenenţă profesională, în conformitate cu prevederile legale din ţara în care ofertantul este rezident (documentul se va prezenta în copie, anexându-se şi traducerea autorizată în limba română), se va verifica prin accesarea a http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do
Documentele se încarcă în SEAP, semnate cu semnatura electronica extinsă.

Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat: Cerinţă: Ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat în mod corespunzător servicii de curăţenie similare (servicii de curăţenie cămine de locuit, alte spaţii de locuit, spaţii de învăţământ, spitale sau clădiri birouri) în ultimii 3 ani, în valoare de minimum 1.200.000,00 lei fără TVA, reprezentând valoarea calculată cumulativ din cadrul unuia sau cel mult 3 contracte.
Modalitatea de îndeplinire:
Ofertanţii/ terţii susţinători (dacă este cazul) trebuie să prezinte prin completarea DUAE principalele contracte de prestări servicii de de curăţenie similare (servicii de curăţenie cămine de locuit, alte spaţii de locuit, spaţii de învăţământ, spitale sau clădiri birouri) prestate în ultimii 3 ani, invocate drept experienţă similară, prestate efectiv de ofertant (maxim 3 contracte), cu indicarea următoarelor informaţii: numărul şi data contractului invocat drept experienţă similară; beneficiarul acestuia şi datele sale de contact; data şi numărul documentului de recepţie, precum şi ponderea şi/sau activităţile pentru care a fost responsabil; valoarea contractului, fără TVA.
Notă:
În situația în care perioada de executare a contractului invocat ca experiență nu este integrală în perioada anterioară de 3 ani, raportată la termenul limită de depunere a ofertei (iulie 2022 - iunie 2025), valoarea declarată în DUAE, fără TVA, va fi valoarea serviciilor prestate efectiv în perioada de 3 ani.
La solicitarea autorităţii contractante, ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire (conform art. 196 din Legea 98/2016) va face dovada îndeplinirii cerinţei privind experienţa similară prin prezentarea unor documenter justificative, fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă, cum sunt: copii ale unor părţi relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit; recomandări; procese-verbale de recepţie; certificări de bună execuţie; certificate constatatoare.
În cazul în care un ofertant invocă susţinerea acordată de către un terţ, în baza art. 182, alin. (1) din Legea nr. 98/2016 se va prezenta şi angajamentul ferm al terţului susţinător conform art. 182 alin (3) din Legea nr. 98/2016. Odată cu angajamentul de susţinere, ofertantul va prezenta documentele transmise de terţul susţinător din care să rezulte modul efectiv prin care va asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament conform art. 182, alin (4) din Legea nr. 98/2016. Documentele se transmit prin SEAP, semnate cu semnatura electronica extinsă.
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Certificate emise de organisme independente cu privire la…
… standardele de asigurare a calității: Cerință: Ofertantul trebuie să facă dovada că are implementat și menține conform ISO 9001 sau echivalent un sistem de management al calității pentru activitățile specifice contractului. Pentru situațiile în care se depun oferte în asociere, cerința privind standardele de asigurare a calității trebuie îndeplinita de fiecare membru al asocierii, pentru partea de contract pe care o realizează.
Modalitatea de îndeplinire:
Ofertantul/ terţii susţinători (dacă este cazul) trebuie să declare prin completarea DUAE că are implementat și menține conform ISO 9001 sau echivalent un sistem de management al calității pentru activitățile specifice contractului. La solicitarea autorității contractante, ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire (conform art. 196 din Legea 98/2016) va face dovada îndeplinirii cerinței menționate prin prezentarea certificatului SR EN ISO 9001 sau echivalent. Documentul (copia certificatului) se transmite prin SEAP, semnat cu semnătura electronica extinsă.
… sistemele sau standardele de management de mediu: Cerință: Ofertantul trebuie să facă dovada că are implementat și menține conform ISO 14001 un sistem de management de mediu pentru activitățile specifice contractului (sau echivalent). Pentru situațiile în care se depun oferte în asociere, cerința privind standardul privind sistemul de management de mediu trebuie îndeplinit de fiecare membru al asocierii, pentru partea de contract pe care o realizează.
Modalitatea de îndeplinire:
Ofertantul/ terţii susţinători (dacă este cazul) trebuie să declare prin completarea DUAE că are implementat și menține conform ISO 14001 un sistem de management de mediu pentru activitățile specifice contractului (sau echivalent). La solicitarea autorității contractante, ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire (conform art. 196 din Legea 98/2016) va face dovada îndeplinirii cerinței menționate prin prezentarea certificatului SR EN ISO 14000 sau echivalent. Documentul (copia certificatului) se transmite prin SEAP, semnat cu semnătura electronica extinsă.
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: Cerinţă: Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii în ţara de rezidenţă, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în nici una din situaţiile de anulare a constituirii, precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile ce fac obiectul contractului, respectiv să prezinte activitate principală sau activitate secundară autorizată conform Art. 15 din Legea 359/2004, similară obiectului achiziţiei.
Informaţiile trebuie să fie reale şi actuale la data prezentării lor.
Prezentare DUAE de către ofertanţii, terţii susţinători şi subcontractanţii participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor prin completarea DUAE partea IV A conform art 58 alin. 2 din Directiva 2014/24/UE, urmând ca la solicitarea autorităţii contractante, ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar după finalizarea evaluării ofertelor, să prezinte documentele justificative respectiv:
1. Pentru persoane fizice/juridice române:
Certificat constatator, emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul teritorial, care să conţină informaţii valabile la data prezentării acestuia.
2. Pentru persoane fizice/juridice străine:
a) documente http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do
b) Prezentarea Certificatului de Rezidenţă Fiscală (evitarea dublei impuneri) sau o declaraţie valabile pentru anul calendaristic în curs
Notă: Dovada înregistrării şi corespondenţa activităţilor principale/secundare raportat la partea/părţile din contract prestate de aceştia – se vor prezenta obligatoriu şi de către subcontractanţi conform prevederilor art. 174 din Legea 98/2016 precum şi terţii susţinători care să dovedească o formă de înregistrare ca persoana juridica sau de înregistrare/atestare ori apartenenţă profesională, în conformitate cu prevederile legale din ţara în care ofertantul este rezident (documentul se va prezenta în copie, anexându-se şi traducerea autorizată în limba română), se va verifica prin accesarea a http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do
Documentele se încarcă în SEAP, semnate cu semnatura electronica extinsă.
Înscrierea în registrul comerțului: Cerinţă: Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii în ţara de rezidenţă, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în nici una din situaţiile de anulare a constituirii, precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile ce fac obiectul contractului, respectiv să prezinte activitate principală sau activitate secundară autorizată conform Art. 15 din Legea 359/2004, similară obiectului achiziţiei.
Informaţiile trebuie să fie reale şi actuale la data prezentării lor.
Prezentare DUAE de către ofertanţii, terţii susţinători şi subcontractanţii participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor prin completarea DUAE partea IV A conform art 58 alin. 2 din Directiva 2014/24/UE, urmând ca la solicitarea autorităţii contractante, ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar după finalizarea evaluării ofertelor, să prezinte documentele justificative respectiv:
1. Pentru persoane fizice/juridice române:
Certificat constatator, emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul teritorial, care să conţină informaţii valabile la data prezentării acestuia.
2. Pentru persoane fizice/juridice străine:
a) documente http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do
b) Prezentarea Certificatului de Rezidenţă Fiscală (evitarea dublei impuneri) sau o declaraţie valabile pentru anul calendaristic în curs
Notă: Dovada înregistrării şi corespondenţa activităţilor principale/secundare raportat la partea/părţile din contract prestate de aceştia – se vor prezenta obligatoriu şi de către subcontractanţi conform prevederilor art. 174 din Legea 98/2016 precum şi terţii susţinători care să dovedească o formă de înregistrare ca persoana juridica sau de înregistrare/atestare ori apartenenţă profesională, în conformitate cu prevederile legale din ţara în care ofertantul este rezident (documentul se va prezenta în copie, anexându-se şi traducerea autorizată în limba română), se va verifica prin accesarea a http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do
Documentele se încarcă în SEAP, semnate cu semnatura electronica extinsă.
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Universitatea de medicina si farmacie "grigore t.popa" din iasi
Numărul național de înregistrare: 4701100
Adresa poștală: Strada: Universităţii, nr. 16
Cod poștal: 700115
Orașul poștal: Iasi
Regiune: Iaşi
🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Daniel vacariu - sirotta
E-mail: daniel.vacariu-sirotta@umfiasi.ro📧
Telefon: +40 232301863📞
Fax: +40 232301658 📠
URL: http://www.umfiasi.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro🌏 Tipul autorității contractante
Organism de drept public
Activitate principală
Educație
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100196430🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare Informații suplimentare
- Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor este de 18 zile.
- Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor;
- Perioada minimă de valabilitate a ofertei este de 3 luni de la termenul limită de depunere a ofertei.
- În cazul în care se constată faptul că două sau mai multe oferte se află pe primul loc (au preţuri egale), autoritatea contractantă va solicita clarificări prin intermediul SEAP, în vederea încărcării electronice de către operatorii economici de documente cu noi preţuri.
- Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificări cu privire la conţinutul documentaţiei de atribuire şi implicit şi cu privire la clauzele contractuale obligatorii (ce sunt parte a documentaţiei de atribuire).

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Universitatea de medicina si farmacie "grigore t.popa" din iasi
Numărul național de înregistrare: 4701100_3
Adresa poștală: Strada Universitatii, Nr. 16
Cod poștal: 700115
Orașul poștal: Iasi
Regiune: Iaşi
🏙️
E-mail: catalin.mosneagu@umfiasi.ro📧
Telefon: +40 232301890📞
Fax: +40 232301658 📠
URL: http://www.umfiasi.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Conform prevederilor art 8, alin. 1 din Legea 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare
Conform prevederilor art 8, alin. 1 din Legea 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 106-359682 (2025-06-03)
Anunt de atribuire (2026-05-11) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 2143864.04 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 1 837 440 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mare): 1 991 976 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mică): 1 837 440 💰
Descriere
Obiectivul achiziției publice strategice: Reducerea impactului asupra mediului
A fost inclusa în caietul de sarcini obligativitatea de a utiliza pentru prestarea serviciilor de curatenie produse ecologice si biodegradabile pentru suprafetele de gresie, parchet și vitrate (geamuri).
Abordarea pentru reducerea impactului asupra mediului: Altele
Criterii privind achizițiile ecologice: Alte criterii privind achizițiile publice ecologice
Atribuirea contractului
Se atribuie un contract/lot ✅
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Numărul contractului: 7842
Data încheierii contractului: 2026-05-07 📅
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 7
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 7
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 7
Numărul de oferte primite de la ofertanți din state care nu sunt membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite de la ofertanți din alte state membre ale UE: 0
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 1 991 976 💰
Cea mai mică ofertă: 1 837 440 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 837 440 RON 💰
Oferta a fost poziționată în clasament
Locul pe lista câștigătorilor: 1
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1167494/CIF: 32677449
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0000 Numele și adresa contractantului
Nume: K1 TOT S.R.L.
Numărul național de înregistrare: 32677449
Adresa poștală: Strada Burdujeni, Nr. 1, Sector: 3
Cod poștal: 032726
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: dumachita@yahoo.co.uk📧
Telefon: +40 757433813📞
Dimensiunea operatorului economic: Mică
Sursa: OJS 2026/S 092-328233 (2026-05-11)