„ Servicii de mentenanță preventivă și corectivă pentru autovehicule marca VOLKSWAGEN ce nu se mai află în perioada de garanție”, prin încheierea unui acord-cadru/lot pe o perioadă de 18 luni, în condiţiile respectării în totalitate a cerinţelor din Documentaţia de atribuire. Termenul limită până la care operatorii economici pot solicita clarificări este de 18 zile până la data de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă răspunde tuturor solicitărilor de clarificări în a 11 a zi înainte de data-limită de depunere a ofertelor. Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite: Contractele subsecvente vor fi încheiate lunar, în perioada de valabilitate a acordului- cadru, în funcţie de alocaţiile bugetare şi necesităţile unității.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-07-02.
Achiziția publică a fost publicată pe 2025-05-29.
Anunţ de participare (2025-05-29) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de mentenanță preventivă și corectivă pentru autovehicule marca VOLKSWAGEN ce nu se mai află în perioada de garanție
Număr de referință: 4221160/2023/poz. 11 din plan
Scurtă descriere:
„ Servicii de mentenanță preventivă și corectivă pentru autovehicule marca VOLKSWAGEN ce nu se mai află în perioada de garanție”, prin încheierea unui acord-cadru/lot pe o perioadă de 18 luni, în condiţiile respectării în totalitate a cerinţelor din Documentaţia de atribuire.
Termenul limită până la care operatorii economici pot solicita clarificări este de 18 zile până la data de depunere a ofertelor.
Autoritatea contractantă răspunde tuturor solicitărilor de clarificări în a 11 a zi înainte de data-limită de depunere a ofertelor.
Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite: Contractele subsecvente vor fi încheiate lunar, în perioada de valabilitate a acordului- cadru, în funcţie de alocaţiile bugetare şi necesităţile unității.

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de reparare şi de întreţinere a automobilelor📦 Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi ✅
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 15
1️⃣
Identificator intern: 1
Titlu: Lotul 1 - Servicii de mentenanță preventivă și corectivă VW PASSAT, an 2005, 1.9 TDI
Descrierea achiziției publice:
Lotul 1 – Servicii de mentenanță preventivă și corectivă VW PASSAT, an 2005,
1.9 TDI
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații- maxim 2 revizii și 3 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 2 reparații

Locul principal sau locul de desfășurare: Sediul prestatorului
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Bucureşti
🏙️
Durata: 18 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 80
Criteriul de calitate (denumire): Perioada de garanție
Criteriul de calitate (pondere): 20
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001
2️⃣
Identificator intern: 2
Titlu: Lotul 2 - Servicii de mentenanță preventivă și corectivă VW PASSAT, an 2008-2009, 1.9 TDI și 2.0 TDI
Descrierea achiziției publice:
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații– maxim 10 revizii și 15 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 5 revizii și 5 reparații

Numărul de identificare a lotului: LOT-0002
3️⃣
Identificator intern: 3
Titlu: Lotul 3 - Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW PASSAT, an 2001, 2.5 TDI
Descrierea achiziției publice:
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 3 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW PASSAT, an 2001,
2.5 TDI
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 6 revizii și 9 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 3 reparații

Numărul de identificare a lotului: LOT-0003
4️⃣
Identificator intern: 4
Titlu: Lotul 4 - Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW PASSAT, an 2005, 1.8 benzină
Descrierea achiziției publice:
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 4 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW PASSAT, an 2005,
1.8 benzină
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 6 revizii și 9 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 3 reparații
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 4 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW PASSAT, an 2005,
1.8 benzină
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 6 revizii și 9 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 3 reparații
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0004
5️⃣
Identificator intern: 5
Titlu: Lotul 5 - Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW PASSAT, an 2001, 2.8 benzină
Descrierea achiziției publice:
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 5 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW PASSAT, an 2001,
2.8 benzină
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 2 revizii și 3 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 2 reparații
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 5 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW PASSAT, an 2001,
2.8 benzină
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 2 revizii și 3 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 2 reparații
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0005
6️⃣
Identificator intern: 6
Titlu: Lotul 6 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW PASSAT, an 2009-2010, 3.2 FSI benzină
Descrierea achiziției publice:
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 6 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW PASSAT, an 2009-2010,
3.2 FSI benzină
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 4 revizii și 6 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 3 reparații
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 6 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW PASSAT, an 2009-2010,
3.2 FSI benzină
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 4 revizii și 6 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 3 reparații
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0006
7️⃣
Identificator intern: 7
Titlu: Lotul 7 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW GOLF IV, an 2004, 1.9 TDI și VW GOLF V, an 2006, 1.9 TDI
Descrierea achiziției publice:
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 7 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW GOLF IV, an 2004,
1.9 TDI și VW GOLF V, an 2006, 1.9 TDI
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 14 revizii și 21 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 5 revizii și 7 reparații

Numărul de identificare a lotului: LOT-0007
8️⃣
Identificator intern: 8
Titlu: Lotul 8 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW GOLF IV, an 2002, 1.6 benzină
Descrierea achiziției publice:
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 9 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW GOLF IV, an 2002,
1.6 benzină
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 2 revizii și 3 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 2 reparații
Valoarea estimată totală fără TVA - 131.289,00 LEI
Estimarea valorii celui mai mare contract subsecvent: 88.176,00 LEI
Cuantumul garanţiei pentru participare – 881,76 LEI

Numărul de identificare a lotului: LOT-0009
9️⃣
Identificator intern: 9
Titlu: Lotul 9 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW GOLF V, an 2004, 2.0 benzină
Descrierea achiziției publice:
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 10 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW GOLF V, an 2004,
2.0 benzină
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 2 revizii și 3 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 2 reparații
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 10 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW GOLF V, an 2004,
2.0 benzină
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 2 revizii și 3 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 2 reparații
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0010
1️⃣0️⃣
Identificator intern: 10
Titlu: Lotul 10 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW CADDY, an 2004-2007, 2.0 TDI
Descrierea achiziției publice:
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 11 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW CADDY, an 2004-2007,
2.0 TDI
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 6 revizii și 9 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 3 reparații
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 11 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW CADDY, an 2004-2007,
2.0 TDI
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 6 revizii și 9 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 3 reparații
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0011
1️⃣1️⃣
Identificator intern: 11
Titlu: Lotul 11 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW TIGUAN, an 2017, 1.4 benzină
Descrierea achiziției publice:
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 12 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW TIGUAN, an 2017,
1.4 benzină
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 8 revizii și 12 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 3 reparații
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 12 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW TIGUAN, an 2017,
1.4 benzină
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 8 revizii și 12 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 3 reparații
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0012
1️⃣2️⃣
Identificator intern: 12
Titlu: Lotul 12 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW TOUAREG, an 2005, 5.0 TDI
Descrierea achiziției publice:
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 13 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW TOUAREG, an 2005,
5.0 TDI
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 2 revizii și 2 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 2 reparații
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 13 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW TOUAREG, an 2005,
5.0 TDI
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 2 revizii și 2 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 2 reparații
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0013
1️⃣3️⃣
Identificator intern: 13
Titlu: Lotul 13 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW TRANSPORTER, an 2001, 2.5 TDI
Descrierea achiziției publice:
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 14 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW TRANSPORTER, an 2001,
2.5 TDI
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 14 revizii și 21 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 5 revizii și 8 reparații

Numărul de identificare a lotului: LOT-0014
1️⃣4️⃣
Identificator intern: 14
Titlu: Lotul 14 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW TRANSPORTER, an 2009, 2.5 TDI
Descrierea achiziției publice:
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 15 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW TRANSPORTER, an 2009,
2.5 TDI
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 2 revizii și 3 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 2 reparații
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 15 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW TRANSPORTER, an 2009,
2.5 TDI
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 2 revizii și 3 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 2 reparații
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0015
1️⃣5️⃣
Identificator intern: 15
Titlu: Lotul 15 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW CARAVELLE, an 1998, 2.4 TDI
Descrierea achiziției publice:
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 16 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW CARAVELLE, an 1998,
2.4 TDI
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 2 revizii și 3 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 2 reparații
II.2.4. Descrierea achizitiei publice (natura si cantitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor sau o menţiune privind nevoile si cerinţele)
Lotul 16 – Servicii de mentenanță corectivă și preventivă VW CARAVELLE, an 1998,
2.4 TDI
Estimări ale numărului de reparații și revizii minime şi maxime care vor face obiectul:
acordului-cadru : minim 1 revizii și 1 reparații - maxim 2 revizii și 3 reparații
unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: minim 1 revizie și 1 reparație – maxim 2 revizii și 2 reparații
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0016
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-07-02 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-07-02 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere):
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 18 luni Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori ✅ Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2025-07-02 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare:
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate:
Ofertanţii, terţii susţinători si subcontractanţii nu trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei: se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor (elaborat conform formularului standard aprobat de Comisia Europeană, în SICAP pe adresa URL: sicap-prod.e-licitatie.ro).
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, prezentate în SEAP sub orice formă, fiind semnate cu semnătură electronică extinsă eliberată de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile legii, după cum urmează:
1 • Certificate constatatoare (respectiv: Certificat de atestare fiscală emis de Ministerul Finantelor Publice, Directia Generala a Finantelor Publice si Certificat de plata a impozitelor si taxelor locale) privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) si Cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv, valabile la momentul prezentarii.
Ofertele depuse de operatorii economici care figurează cu datorii restante neachitate către bugetul de stat sau către bugetul local vor fi respinse.
Cerintele referitoare la obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor si contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat sunt considerate ca fiind îndeplinite în măsura în care operatorii economici prezintă înlesniri la plată, de genul esalonarilor sau compensaţiilor, aprobate de către organele competente în domeniu.
2 • dupa caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice.
Operatorul economic nu este exclus din procedura de atribuire atunci când se încadreaza în prevederile art. 166 alin (2) din Legea nr. 98/2016.
Va fi acceptat ca fiind suficient si relevant pentru demonstrarea faptului că ofertantul nu se încadrează în una dintre situaţiile prevazute la art. 164, 165 si 167, orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, în ţara de origine sau în ţara în care ofertantul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autorităţi competente din ţara respectivă.
3 • Declaraţie pe propria răspundere privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 59-60 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice - Formular 1 din SECŢIUNEA FORMULARE. Această declaraţie se va prezenta odată cu DUAE.
4 Alte documente edificatoare, după caz.
Precizări
a. In cazul depunerii unei oferte în asociere, fiecare asociat are obligatia de a demonstra indeplinirea cerintei. Aceasta declaratie se solicita si eventualilor subcontractanti. In cazul depunerii unei oferte individuale/comune sustinuta financiar si/sau tehnico- profesional de catre tert/terti sustinatori, fiecare sustinator are obligatia de a demonstra indeplinirea cerintei. Documentele de confirmare ale asociatilor/subcontractantilor/tertilor sustinatori vor fi prezentate, in urma solicitarii autoritatii contractante, de ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar.
b. Incadrarea in una sau mai multe dintre situatiile prevazute la art. 164, art. 165 si art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, atrage excluderea ofertantului din procedura pentru atribuirea contractului;
c. În cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit operatorul economic, nu se emit documente de tipul celor solicitate sau acestea nu vizeaza toate situatiile cuprinse la art. 164, art. 165 si art. 167, se accepta orice document considerat edificator emis de autoritati competente din tara respectiva;
d. În cazul ofertantilor persoane juridice/fizice straine documentele vor fi transmise in limba in care au fost emise, in SEAP sub orice forma, fiind semnate cu semnătură electronică extinsă eliberată de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile legii, insotite de o traducere autorizata a acestora in limba română, valabile la momentul prezentarii.
In sensul prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autoritatii contractante in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt:
Conducerea unităţii : Director General - BERECHET Bogdan, Director General Adjunct CICIC Costin, Contabil şef – ULEIA Lorelei. Persoanele care semnează documente emise în legatură sau pentru procedura de atribuire: Popa Laurențiu , Marcu Ancuța-Daniela, Georgescu Gabriel Gheorghe, Enache Aura şi Olteanu Cosmina Oana, Moraru Rares, Corodescu Gabriel Liviu, Stanciu Ionut Dorinel.

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, ca este legal constituit si ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul acordurilor-cadru
Modalitate de indeplinire: se va prezenta DUAE (elaborat conform formularului standard aprobat de Comisia Europeana, în SICAP pe adresa URL: sicap-prod.e-licitatie.ro). In urma solicitarii autoritatii contractante adresate ofertantului clasat pe locul I in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, acesta va prezenta documentul justificativ, astfel:
1. Certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comertului de pe langa instanta competenta, in original sau in copie certificata "conform cu originalul", semnata si stampilata de reprezentantul legal din care sa rezulte ca obiectul de activitate al ofertantului include furnizarea de produse care fac obiectul achizitiei, valabil la momentul prezentării.
Informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie conforme cu realitatea la data depunerii documentului.
In cazul unei asocieri, fiecare asociat este obligat sa prezinte aceste documente, pentru partea din contractul subsecvent pe care o are de realizat.
1. Persoane juridice/fizice straine: Documente care dovedesc o forma de inregistrare / atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional (documentele vor fi prezentate in copie certificata "conform cu originalul", semnata si stampilata de reprezentantul legal si vor fi insotite de o traducere autorizata in limba romana), in conformitate cu prevederile legale din tara de rezidenta, valabile la momentul prezentării.
2. Autorizare R.A.R., pentru categoria de autoturism M1 și M1G, pentru a face dovada că operatorii economici sunt autorizați de către Registrul Auto Roman în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 82 din 24 august 2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz si Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor şi turismului nr. 2131 din 8 decembrie 2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz – RNTR9, cu modificările și completările ulterioare, valabilă la momentul prezentării. Unitățile service care au sediul în altă țară decât România, dar dețin o unitate service pe raza municipiului București, vor trebui să dețină documentele enumerate anterior, pentru a putea participa cu ofertă la prezenta procedură de achiziție. Agentul economic trebuie să fie autorizat conform Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor şi turismului nr. 2131 din 8 decembrie 2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz – RNTR9, cu modificările și completările ulterioare.

Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calității: Demonstrarea Certificării în managementul calității integrat conform standardului ISO- 9001 sau echivalent, cu domeniul de aplicare comercializare, intretinere si reparatii auto, pentru a garanta prestarea serviciilor de mentenanță corectivă și preventivă în condiții de calitate.
Modalitatea de indeplinire: se va prezenta DUAE (elaborat conform formularului standard aprobat de Comisia Europeana, în SICAP pe adresa URL: sicap-prod.e-licitatie.ro). In urma solicitarii autoritatii contractante adresate ofertantului clasat pe locul I in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, acesta va prezenta documentul justificativ, respectiv : Certificate de calitate, în termen de valabilitate, emise de organisme acreditate în domeniu, respectiv certificate ISO 9001 sau echivalent, pentru a garanta prestarea serviciilor de mentenanță corectivă și preventivă în condiții de calitate
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Proporția de subcontractare: 2) ODATĂ CU DEPUNEREA DUAE, ofertanţii vor prezenta angajamentul terţului susţinător (împreună cu documente anexe la angajament, transmise acestora de către tert/tertii sustinatori, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susţinerea acestuia/acestora, acordul de asociere si acordul de subcontractare.

Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea într-un registru profesional relevant: Autorizare R.A.R., pentru categoria de autoturism M1 și M1G, pentru a face dovada că operatorii economici sunt autorizați de către Registrul Auto Roman în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 82 din 24 august 2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz si Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor şi turismului nr. 2131 din 8 decembrie 2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz – RNTR9

Înscrierea în registrul comerțului: Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, ca este legal constituit si ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul acordurilor-cadru
Modalitate de indeplinire: se va prezenta DUAE (elaborat conform formularului standard aprobat de Comisia Europeana, în SICAP pe adresa URL: sicap-prod.e-licitatie.ro). In urma solicitarii autoritatii contractante adresate ofertantului clasat pe locul I in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, acesta va prezenta documentul justificativ, astfel:
Certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comertului de pe langa instanta competenta, in original sau in copie certificata "conform cu originalul", semnata si stampilata de reprezentantul legal din care sa rezulte ca obiectul de activitate al ofertantului include furnizarea de produse care fac obiectul achizitiei, valabil la momentul prezentării.
Informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie conforme cu realitatea la data depunerii documentului. In cazul unei asocieri, fiecare asociat este obligat sa prezinte aceste documente, pentru partea din contractul subsecvent pe care o are de realizat.
Persoane juridice/fizice straine: Documente care dovedesc o forma de inregistrare / atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional (documentele vor fi prezentate in copie certificata "conform cu originalul", semnata si stampilata de reprezentantul legal si vor fi insotite de o traducere autorizata in limba romana), in conformitate cu prevederile legale din tara de rezidenta, valabile la momentul prezentării.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti
Numărul național de înregistrare: 4221160
Adresa poștală: Strada: Victoriei, nr. 19
Cod poștal: 030023
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Laurentiu Popa
E-mail: achizitii.publice@b.politiaromana.ro📧
Telefon: 24154📞
Fax: +40 213136161 📠
URL: http://b.politiaromana.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro🌏 Tipul autorității contractante
Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Activitate principală
Ordine și siguranță publică
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100196281🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare Informații suplimentare
În cazul în care se constata ca exista oferte cu punctaje egale clasate pe primul loc, autoritatea contractanta va solicita reofertarea prin transmiterea, prin intermediul SEAP, a unor propuneri financiare imbunatatite.
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti - Serviciul Juridic
Numărul național de înregistrare: 4221160_3
Adresa poștală: Calea Victoriei, nr. 19, Sector 3
Cod poștal: 030023
E-mail: politiacapitalei@b.politiaromana.ro📧
Telefon: 0213136161📞
URL: http://www.politiaromana.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Precizari privind termenul (termenele) pentru procedurile de contestare:
- 10 zile începand cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre un act emis de autoritatea contractantă care este considerat nelegal.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 104-354078 (2025-05-29)
Anunţ de participare (2025-05-29) Procedura Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-07-08 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-07-08 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2025-07-08 15:00:00.0000000 📅
Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001 Valoare nouă
Text: IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Documentele achiziției au fost modificate la data de ✅
Modificarea datei în documentele privind achiziția: 2025-06-27 📅
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002 LOT-0003 LOT-0004 LOT-0005 LOT-0006 LOT-0007 LOT-0009 LOT-0010 LOT-0011 LOT-0012 LOT-0013 LOT-0014 LOT-0015 LOT-0016 Valoare nouă
Text: Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial La fel ca: Textul care trebuie corectat în anunțul inițial Valoare nouă
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Clarificari din oficiu privind Caietul de sarcini si Formularele si modelele
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 5dd3a2ed-0d12-4afb-8835-97b75f984161-01
Sursa: OJS 2025/S 123-424399 (2025-05-29)