Delegarea gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a UAT - județului Vâlcea, pentru 34 loturi.
Obiectul contractului de achiziție publică îl constituie delegarea sarcinilor şi responsabilităţilor către Operator/Operatori cu privire la prestarea propriu-zisă a Serviciului public de transport pe raza administrativ-teritorială a Judeţului Vâlcea, inclusiv a dreptului de a exploata şi a obligaţiei de a administra infrastructura de transport rutier, proprietate publică a Județului Vâlcea, privind executarea serviciului. Descrierea ariei de deservire a serviciilor ce urmează să fie atribuite este precizată, atât în Anexa nr. 1 - Studiul de oportunitate în vederea stabilirii modalității de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public județean de persoane, prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT - Județul Vâlcea, cât și în Anexa nr. 3 - Caietul de sarcini al serviciului de transport public județean de persoane, prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT - Județul Vâlcea – aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Vâlcea nr. 217 din 29 octombrie 2021, cu modificările și completările ulterioare. Organizarea și prestarea serviciului menționat se va efectua cu respectarea Regulamentului serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, adoptat în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, act administrativ aprobat de entitatea contractantă - Consiliul Județean Vâlcea - prin Hotărârea Consiliului Județean Vâlcea nr. 217 din 29 octombrie 2021, cu modificările și completările ulterioare, publicată pe site-ul www.cjvalcea.ro, secțiunea Ședințe ale Consiliului Județean. Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate ce urmează a se încheia între UAT Judeţul Vâlcea, prin Consiliul Județean Vâlcea și operatorii de transport rutier declarați câștigători în urma licitației deschise are ca obiect un număr de 34 loturi aferente a 39 trasee județene. Conform prevederilor Hotărârii Consiliului Județean Vâlcea nr. 75 din 29 aprilie 2025, în urma modificărilor/eliminărilor unor loturi/trasee din Programul de transport județean de persoane prin curse regulate în județul Vâlcea, așa cum a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Vâlcea nr. 217 din 29 octombrie 2021, cu modificările și completările ulterioare, au rămas neatribuite 34 loturi (39 trasee). Totodată actele administrative adoptate de (Autoritatea) Entitatea Contractantă a urmat procedurile prevăzute de Legea nr. 52/2003, fiind publicate spre dezbatere publică pe site-ul Consiliului Județean Vâlcea și ulterior, după aprobare, transmise operatorilor de transport rutier spre știință. Perioada de derulare a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate va fi de 6 ani (72 luni). Ofertanții pot participa individual sau în cadrul unei asocieri pentru atribuirea unuia sau a mai multor loturi (se acceptă participarea în asociere pentru loturile în a căror componență sunt cel puțin două trasee). Autoritatea contractanta va raspunde tuturor solicitarilor de clarificare / informatiilor suplimentare cu 11 zile calendaristice inainte de depunerea ofertelor in masura în care solicitarile de clarificari sau informatii suplimentare au fost adresate în termenul prevazut la punctul I.1) din fișa de date, respectiv 21 zile.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2026-04-08.
Achiziția publică a fost publicată pe 2026-02-27.
Anunţ de participare (2026-02-27) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Delegarea gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a UAT - județului Vâlcea, pentru 34 loturi.
Număr de referință: 2540929_2026_PAAPD1596199
Scurtă descriere:
Obiectul contractului de achiziție publică îl constituie delegarea sarcinilor şi responsabilităţilor către Operator/Operatori cu privire la prestarea propriu-zisă a Serviciului public de transport pe raza administrativ-teritorială a Judeţului Vâlcea, inclusiv a dreptului de a exploata şi a obligaţiei de a administra infrastructura de transport rutier, proprietate publică a Județului Vâlcea, privind executarea serviciului.
Descrierea ariei de deservire a serviciilor ce urmează să fie atribuite este precizată, atât în Anexa nr. 1 - Studiul de oportunitate în vederea stabilirii modalității de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public județean de persoane, prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT - Județul Vâlcea, cât și în Anexa nr. 3 - Caietul de sarcini al serviciului de transport public județean de persoane, prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT - Județul Vâlcea – aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Vâlcea nr. 217 din 29 octombrie 2021, cu modificările și completările ulterioare.
Organizarea și prestarea serviciului menționat se va efectua cu respectarea Regulamentului serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, adoptat în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, act administrativ aprobat de entitatea contractantă - Consiliul Județean Vâlcea - prin Hotărârea Consiliului Județean Vâlcea nr. 217 din 29 octombrie 2021, cu modificările și completările ulterioare, publicată pe site-ul www.cjvalcea.ro, secțiunea Ședințe ale Consiliului Județean.
Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate ce urmează a se încheia între UAT Judeţul Vâlcea, prin Consiliul Județean Vâlcea și operatorii de transport rutier declarați câștigători în urma licitației deschise are ca obiect un număr de 34 loturi aferente a 39 trasee județene.
Conform prevederilor Hotărârii Consiliului Județean Vâlcea nr. 75 din 29 aprilie 2025, în urma modificărilor/eliminărilor unor loturi/trasee din Programul de transport județean de persoane prin curse regulate în județul Vâlcea, așa cum a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Vâlcea nr. 217 din 29 octombrie 2021, cu modificările și completările ulterioare, au rămas neatribuite 34 loturi (39 trasee).
Totodată actele administrative adoptate de (Autoritatea) Entitatea Contractantă a urmat procedurile prevăzute de Legea nr. 52/2003, fiind publicate spre dezbatere publică pe site-ul Consiliului Județean Vâlcea și ulterior, după aprobare, transmise operatorilor de transport rutier spre știință.
Perioada de derulare a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate va fi de 6 ani (72 luni).
Ofertanții pot participa individual sau în cadrul unei asocieri pentru atribuirea unuia sau a mai multor loturi (se acceptă participarea în asociere pentru loturile în a căror componență sunt cel puțin două trasee).
Autoritatea contractanta va raspunde tuturor solicitarilor de clarificare / informatiilor suplimentare cu 11 zile calendaristice inainte de depunerea ofertelor in masura în care solicitarile de clarificari sau informatii suplimentare au fost adresate în termenul prevazut la punctul I.1) din fișa de date, respectiv 21 zile.

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de transport rutier public📦
Valoarea estimată fără TVA: 144045028.05 RON 💰
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi ✅
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 34
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 34
Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă.
Lotul 3 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 005: Râmnicu Vâlcea- -Păușești Măglași.

Informații suplimentare:
Punctajul total al ofertei se calculează făcând media aritmetică a punctajelor totale obținute pe fiecare traseu din cadrul grupei de trasee, pe baza însumării punctajelor obținute la toți factorii de evaluare:
PTotal= POf + PV+ PCA+ Pt + PNP+ PAC + PCT+ PCALT
Punctaj maxim total: 100
În cazul în care există punctaje egale între ofertanţii clasaţi pe primul loc, departajarea acestora se face în funcţie de punctajul obţinut pentru criteriul cu ponderea cea mai mare. În ordinea ponderii, criteriile după care vor fi departajați ofertanții care obțin punctaje egale sunt: vechimea medie a parcului de autobuze, clasificarea autobuzelor, nivelul tarifului, norma de poluare a autobuzelor, dotarea cu instalație de aer condiționat, capacitatea de transport, utilizarea combustibililor alternativi astfel cum sunt definiți în Legea nr. 34/2017 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi.

Locul principal sau locul de desfășurare: aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Vâlcea
🏙️
Durata: 72 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): a) Vechimea medie a parcului de autobuze
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): b) Clasificarea autobuzelor
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): c) Nivelul tarifului (tariful mediu – lei/km/loc, fără TVA) Pt
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): d) Norma de poluare a autobuzului
e) Dotarea cu instalaţie de aer condiţionat
f) Capacitatea de transport
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): g) Utilizarea combustibililor alternativi astfel cum sunt definiți în Legea nr. 34/2017 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002
Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă.
Lotul 4 cuprinde un număr de 2 trasee, și anume: Traseu 006: Râmnicu Vâlcea-Călimănești-Brezoi și Traseu 007: Brezoi- -Voineasa (Capra Foii)

Criteriul de calitate (denumire): a) vechimea medie a parcului de autobuze
b) clasificarea autobuzelor
g) utilizarea combustibililor alternativi, astfel cum sunt definiţi în Legea nr.34/2017 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0021
Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 7 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 009: Râmnicu Vâlcea-Frâncești-Horezu

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 8 cuprinde un 1 traseu, și anume: Traseu 010: Râmnicu Vâlcea-Popești-Horezu

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 13 cuprinde 1 traseu, și anume: Traseu 016: Drăgășani-Fârtățești-Bălcești (Gorunești)

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 14 cuprinde 1 traseu, și anume: Traseu 017: Drăgășani-Măciuca-Bălcești

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 16 cuprinde 1 traseu, și anume: Traseu 019: Horezu-Surpatele-Râmnicu Vâlcea

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 24 cuprinde 1 traseu, și anume: Traseu 031: Râmnicu Vâlcea- -Dănicei (Ceretu)

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 25 cuprinde 1 traseu, și anume: Traseu 032: Râmnicu Vâlcea- Lădești-Fârtățești (Cățetu)

Numărul de identificare a lotului: LOT-0028
1️⃣0️⃣
Identificator intern: 28
Titlu: Lot 28: Traseu 037: Râmnicu Vâlcea- Băbeni-Bălcești și Traseu 038: Bălcești-Făurești-Laloșu (Berbești)
Descrierea achiziției publice:
Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 28 cuprinde un număr de 2 trasee, și anume: Traseu 037: Râmnicu Vâlcea- Băbeni-Bălcești și Traseu 038: Bălcești-Făurești-Laloșu (Berbești)

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 33 cuprinde 1 traseu, și anume: Traseu 046: Râmnicu Vâlcea- Bujoreni-Muereasca (Andreiești).

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 34 cuprinde 1 traseu, și anume: Traseu 047: Bălcești- -Fârtățești (Dozești)

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 37 cuprinde 1 traseu, și anume: Traseu 050: Râmnicu Vâlcea-Băbeni-Păușești Otăsău (Urzicari)

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 38 cuprinde 1 traseu, și anume: Traseu 051: Râmnicu Vâlcea-Băbeni-Roșiile (Romanești)

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 39 cuprinde 1 traseu, și anume: Traseu 052: Râmnicu Vâlcea- -Runcu (Valea Babei)

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 41 cuprinde 1 traseu, și anume: Traseu 056: Bălcești- - Ghioroiu (Poienari).

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 43 cuprinde un număr de 2 trasee, și anume: Traseu 061: Râmnicu Vâlcea-Horezu-Stroești (Cireșu) și Traseu 062: Râmnicu Vâlcea-Horezu-Stroești (Dianu).

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 4 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 64: Râmnicu Vâlcea - Băbeni - Tetoiu

Punctajul total al ofertei se calculează făcând media aritmetică a punctajelor totale obținute pe fiecare traseu din cadrul grupei de trasee, pe baza însumării punctajelor obținute la toți factorii de evaluare: PTotal= POf + PV+ PCA+ Pt + PNP+ PAC + PCT+ PCALT Punctaj maxim total: 100 În cazul în care există punctaje egale între ofertanţii clasaţi pe primul loc, departajarea acestora se face în funcţie de punctajul obţinut pentru criteriul cu ponderea cea mai mare. În ordinea ponderii, criteriile după care vor fi departajați ofertanții care obțin punctaje egale sunt: vechimea medie a parcului de autobuze, clasificarea autobuzelor, nivelul tarifului, norma de poluare a autobuzelor, dotarea cu instalație de aer condiționat, capacitatea de transport, utilizarea combustibililor alternativi astfel cum sunt definiți în Legea nr. 34/2017 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi.

Locul principal sau locul de desfășurare: aria teritoriala a UAT Judetul Valcea
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0037
Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 50 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 69: Râmnicu Vâlcea - Băbeni - Zătreni

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 43 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 071: Drăgășani - Măciuca - Fârtățești (Dozești)

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 54 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 075: Drăgășani - Crețeni - Gușoeni (Gușoianca)

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 58 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 080: Drăgășani -Tetoiu - Roșiile (Romanești)

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 43 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 081: Drăgășani - Orlești - Scundu

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 62 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 084: Bălcești - Tetoiu - Roșiile (Romanești)

Numărul de identificare a lotului: LOT-0043
2️⃣5️⃣
Identificator intern: 63
Titlu: Traseu 085: Bălcești - Valea Mare - Stănești (Suiești)
Descrierea achiziției publice:
Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 43 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 085: Bălcești - Valea Mare - Stănești (Suiești)

Criteriul de calitate (denumire): Capacitatea de transport
Utilizarea combustibililor alternativi astfel cum sunt definiți în Legea nr. 34/2017 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0044
Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 43 cuprinde un număr de 3 trasee, și anume: Traseu 087: Călimănești - - Berislăvești (Dângești) , Traseu 088: Călimănești - Sălătrucel (Șerbănești) si Traseu 089: Rădăcinești - Berislăvești - Călimănești

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 66 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 090: Horezu - Costești - Bărbătești

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 67 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 091: Horezu - Măldărești - Cernișoara

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 70 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 094: Horezu - Berbești-Grădiștea

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 72 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 097:Horezu - Măldărești - Popești

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 73 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 098: Horezu - - Slătioara (Rugetu)

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 73 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 098: Brezoi - Titești - Boișoara

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 76 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 101: Brezoi - Racovița - Câineni (Greblești)

Prezenta achiziție publică constă în delegarea serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Judeţul Vâlcea, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă. Lotul 77 cuprinde un număr de 1 traseu, și anume: Traseu 102: Brezoi - Tuțulești - Perișani (Mlăceni)

Numărul de identificare a lotului: LOT-0053
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/25/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-04-08 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-04-08 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere):
Comisia de evaluare numită prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Vâlcea
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-04-08 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare:
Comisia de evaluare numită prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Vâlcea
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Condiții de ofertare
Contractul conține condiții de executare ✅
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinta – pentru toate loturile.
Operatorii Economici (Ofertant individual sau membru al unei Asocieri/Terț susținător sau Subcontractant pentru serviciile conexe) trebuie să fie înscrişi într-un registru profesional sau comercial din ţara în care sunt stabiliţi.
Pentru realizarea serviciului operatorii economici trebuie să îndeplinească următoarele cerințe specifice:
a) sunt organizaţi, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.1370/2007, ca întreprindere publică sau privată sau orice grup de astfel de întreprinderi care exploatează servicii de transport de călători;
b) obiectul contractului are corespondență în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC;
c) dețin licență comunitară conform prevederilor OG nr.27/2011 sau un document similar cu cel solicitat, valabil în țara de origine;
d) sunt înscrişi în Registrul de Evidenţă a Prelucrătorilor de Date cu Caracter Personal. Având în vedere specificul serviciului de transport județean (cu acordarea unor gratuitaţi specificate prin lege unor categorii de persoane în baza unor legitimaţii de transport personalizate, pentru elaborarea cărora sunt procesate date cu caracter personal). Înscrierea în Registru se realizează gratuit de către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului pentru protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/467/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum şi ale Legii nr.506/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
e) dispun (în proprietate sau în leasing) de numărul minim de mijloace de transport prevăzut în „Programul de transport” pentru lotul/loturile pentru care depun oferta și trebuie să fie conformă cu specificaţia din CIV - poziţia nr. 1 sau din certificatul de înmatriculare - lit. J) (categoria vehiculului);
f) nu înregistrează debite către bugetul de stat și/sau bugetul local;
g) vor presta serviciul public de transport județean de persoane prin curse regulate cu mijloace de transport deținute în proprietate sau cu contract de leasing.
Cerinţa minimă menţionată mai sus referitoare la înscrierea într-un registru profesional sau comercial trebuie să fie îndeplinită de toţi Operatorii Economici implicaţi în procedură, indiferent de rolul acestora: Ofertant (Operator economic individual sau membru al unei Asocieri, Terți susținători sau subcontractanți pentru servicii conexe), pe care se bazează Ofertantul.
În România, cerința se referă la înregistrarea operatorului economic în Registrul Comerțului.
Ca dovadă preliminară pentru verificarea capacităţii de exercitare a activităţii profesionale, Operatorii Economici (Ofertant individual sau membru al unei Asocieri, Terți susținători sau subcontractanți pentru servicii conexe), trebuie să prezinte o declaraţie pe propria răspundere completată şi semnată.
Declaraţia pe proprie răspundere este reprezentată de DUAE (completat).
În cazul în care Ofertantul:
i) este o Asociere de Operatori Economici,
ii) propune Subcontractanţi (cunoscuţi în momentul depunerii Ofertei) pentru servicii conexe,
fiecare OE va prezenta câte un DUAE (completat) separat, aşa cum este specificat mai sus şi va include informaţiile solicitate.
Servicii conexe = servicii de autogară, servicii de spălare și igenizare auto, atelier service - auto, spații parcare, spațiu sediu punct de lucru, stație de alimentare carburant, pregătire profesională, asigurări, servicii dotări speciale pentru urmărirea şi coordonarea în trafic a mijloacelor de transport, de intervenţie şi de depanare, servicii inteligente de numărare și taxare, etc.
Ca urmare a unei solicitări exprese din partea Entităţii Contractante şi înainte de atribuirea contractului sectorial, Ofertantul (Ofertant individual sau Asociere de Operatori Economici) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE (completat).
Documentele suport actualizate trebuie să:
i. susţină toate declaraţiile incluse în DUAE (completat) în secţiunea/secţiunile solicitată(e)
ii. demonstreze că:
a. OE este constituit în mod legal în ţara sa de origine şi nu se află în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii,
b. îşi desfăşoară activitatea profesională în mod legal pe piaţă:
i. există corespondenţă între obiectul principal al Contractului şi activitatea economică indicată în Actul Constitutiv al operatorului Economic sub forma codului NACE (Clasificarea statistică a activităţilor economice în Comunitatea Europeană) sau echivalent pentru OE.
ii. există corespondenţă între activitatea asociată rolului OE în cadrul procedurii şi activitatea economică menţionată în documentul de constituire a OE sub forma codului NACE (Clasificarea statistică a activităţilor economice în Comunitatea Europeană)
Documentele justificative considerate adecvate pentru demonstrarea informaţiilor incluse în DUAE (completat) pe care OE le poate propune EC se referă la:
i. certificate eliberate de registrul profesional sau de registrul comerţului sau documente echivalente emise de autorităţile competente din ţara în care este stabilit OE;
ii. alte dovezi pe care Operatorul Economic le poate prezenta în conformitate cu legislaţia ţării în care este stabilit.
EC îşi rezervă dreptul de a solicita informaţii direct de la autorităţile competente în cazul în care există incertitudini în legătură cu îndeplinirea cerinţei minime de calificare referitoare la capacitatea de exercitare a activităţii profesionale inclusă în Anunţul de participare.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Cifra de afaceri specifică anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinta – pentru toate loturile
Ofertantul trebuie să dovedească o medie a cifrei de afaceri anuală în domeniul obiectului Contractului, în ultimele 3 exerciţii financiare încheiate (perioadă calculată în sens invers plecând de la termenul limită de depunere a ofertelor; în situația în care se decalează termenul limită de depunere a ofertelor, perioada aferentă se va extinde corespunzător, cu zilele de decalare), respectiv 2023, 2024 și 2025, de cel puţin: 0,75% din valoarea estimată pentru fiecare lot pentru care se depune oferta pe 6 ani (fără TVA) în RON, după cum urmează:
Lot 3 – 11.173,85 RON
Lot 4 – 75.818,22 RON
Lot 7 – 119.765,06 RON
Lot 8 – 102.607,14 RON
Lot 13 – 18.901,23 RON
Lot 14 – 15.120,98 RON
Lot 16 – 28.867,33 RON
Lot 24 – 60.074,44 RON
Lot 25 – 32.970,17 RON
Lot 28 – 63.815,94 RON
Lot 33 – 72.620,51 RON
Lot 34 – 4.123,90 RON
Lot 37 – 73.434,44 RON
Lot 38 – 22.587,99 RON
Lot 39 – 31.533,65 RON
Lot 41 – 5.517,63 RON
Lot 43 – 65.037,74 RON
Lot 45 – 13.059,03 RON
Lot 50 – 23.789,48 RON
Lot 52 – 13.746,35 RON
Lot 54 – 21.626,80 RON
Lot 58 – 19.588,55 RON
Lot 59 – 18.557,57 RON
Lot 62 – 17.782,03 RON
Lot 63 – 14.686,89 RON
Lot 65 – 42.407,62 RON
Lot 66 – 14.108,09 RON
Lot 67 – 11.340,74 RON
Lot 70 – 15.808,30 RON
Lot 72 – 13.402,69 RON
Lot 73 – 9.622,44 RON
Lot 74 – 5.154,88 RON
Lot 76 – 11.376,29 RON
Lot 77 –10.309,76 RON
Ca dovadă preliminară pentru verificarea situaţiei economice şi financiare, Ofertantul trebuie să prezinte o declaraţie pe propria răspundere completată şi semnată. Declaraţia pe proprie răspundere este reprezentată de DUAE (completat).
Se va consulta Partea IV: Criterii de selecţie, Secţiunea B: Capacitatea economică şi financiară, în DUAE (completat) şi includeţi informaţiile cu privire la „Cifra sa de afaceri medie anuală în domeniul şi pentru numărul de ani impus" pentru a furniza dovezi preliminare în legătură cu îndeplinirea cerinţei minime.
Documentele justificative considerate adecvate pentru demonstrarea informaţiilor incluse în DUAE (completat):
i. trebuie să susţină toate declaraţiile incluse în DUAE (completat) în secţiunea/secţiunile solicitată(e);
ii. includ dar nu se limitează la: extrase din situaţiile financiare pentru ultimele 3 [trei] exerciţii financiare încheiate [2023, 2024 și 2025] indicând cifra de afaceri anuală în domeniul obiectului Contractului. Situațiile financiare aferente anilor 2023, 2024 și 2025 sau extrasele din situațiile financiare, vizate și înregistrate la organele competente/cu confirmare de depunere electronică la organelle competente sau a altor documente edificatoare, respectiv, rapoarte de audit financiar întocmite de entități specializate.
Pentru operatorii economici nerezidenți, în măsura în care publicarea situațiilor financiare nu este prevăzută de legislația țării de origine/țării în care este stabilit Operatorul economic, atunci când aceștia vor prezenta alte documente edificatoare care să reflecte o imagine fidelă a situației lor economice și financiare.
În cazul în care, din motive obiective, justificate corespunzător, Operatorul economic nu are posibilitatea de a prezenta documentele solicitate, acesta are dreptul de a-și demonstra situația economică și financiară și prin prezentarea altor documente care sa reflecte o imagine fidelă a situației economice și financiare și care să demonstreze îndeplinirea cerințelor minime de calificare solicitate.
Entitatea contractanta își va rezerva dreptul de a solicita ofertantului declarat câștigător – persoane juridice romane și personae juridice străine – prezentarea și altor documente în cazul în care cele nominalizate nu sunt relevante.
Informaţiile solicitate vor fi prezentate în moneda procedurii [specificaţi moneda]. Pentru conversie din altă monedă, Ofertanţii vor utiliza cursul de schimb mediu anual pentru fiecare exerciţiu financiar specific, aşa cum este publicat de ...... [specificaţi referinţa pentru cursul de schimb, cum ar fi: BNR, Banca Centrală Europeană la http://www.ecb.int etc.].
NOTE:
Informaţiile solicitate vor fi prezentate în moneda procedurii [RON].
Pentru conversie din altă monedă, Ofertanţii vor utiliza cursul de schimb mediu anual pentru fiecare exerciţiu financiar specific, aşa cum este publicat de Banca Națională a României .
Ca urmare a unei solicitări exprese din partea Entităţii Contractante şi înainte de atribuirea Contractului de sectorial, Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire trebuie să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE (completat).
În orice moment pe parcursul procesului de evaluare, Entitatea Contractantă poate solicita oricăruia dintre Operatorii Economici implicaţi în această procedură să demonstreze cu documente justificative informaţiile incluse în DUAE (completat), dacă acest lucru este necesar pentru a se asigura buna desfăşurare a procedurii.
Entitatea Contractantă îşi rezervă dreptul de a solicita informaţii direct de la autorităţile competente în cazul în care există incertitudini în legătură cu îndeplinirea cerinţei minime de calificare referitoare la situaţia economică şi financiară inclusă în Anunţul de participare/simplificat.
Dacă, din orice motiv, documentele justificative solicitate nu sunt în limba procedurii specificate în secţiunea IV.2.4) din Anunţul de participare/simplificat, Ofertanţii trebuie să furnizeze Entităţii Contractante versiunea tradusă a documentelor în limba procedurii specificată în secţiunea IV.2.4) Anunţul de participare, respectiv limba română.

Criteriu de selecție: Referințe despre servicii specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Lista principalelor servicii prestate în mod corespunzător
Experiența similară
Pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară, ce reprezintă criteriu de calificare și selecție cu privire la capacitatea tehnică și profesională, ofertanții vor face dovada atfel:
a) fie prin prezentarea unei liste cu principalele contracte similare de servicii publice de transport călători prestate în ultimii 3 ani (calculat în sens invers plecând de la termenul limită de depunere a ofertelor), cu indicarea valorii cumulate a contractelor,
b) fie prin prezentarea unei liste cu licenţa/licenţele de traseu din care să reiasă vechimea pe traseu în ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor cumulate (prin însumarea valorilor serviciilor prestate în cei trei ani menționați).
Astfel cum este prevăzut în documentul ”Instrucțiuni pentru ofertanți” menționăm că valorile cumulate a contractelor pe care ofertantul trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani a prestat servicii de transport public de călători, în valoare de cel puţin 0,5% din valoarea estimată pentru fiecare lot pentru care se depune oferta pe 6 ani (fără TVA) pentru fiecare lot în parte sunt:
Lot 3 – 7.449,23 RON
Lot 4 – 50.545,48 RON
Lot 7 – 79.843,37 RON
Lot 8 – 68.404,76 RON
Lot 13 – 12.600,82 RON
Lot 14 – 10.080,66 RON
Lot 16 – 19.244,89 RON
Lot 24 – 40.049,63 RON
Lot 25 – 21.980,11 RON
Lot 28 – 42.543,96 RON
Lot 33 – 48.413,67 RON
Lot 34 – 2.749,27 RON
Lot 37 – 48.956,29 RON
Lot 38 – 15.058,66 RON
Lot 39 – 21.022,43 RON
Lot 41 – 3.678,42 RON
Lot 43 – 43.358,49 RON
Lot 45 – 8.706,02 RON
Lot 50 – 15.859,65 RON
Lot 52 – 9.164,23 RON
Lot 54 – 14.417,87 RON
Lot 58 – 13.059,03 RON
Lot 59 – 12.371,71 RON
Lot 62 – 11.854,69 RON
Lot 63 – 9.791,26 RON
Lot 65 – 28.271,74 RON
Lot 66 – 9.405,40 RON
Lot 67 – 7.560,49 RON
Lot 70 – 10.538,87 RON
Lot 72 – 8.935,13 RON
Lot 73 – 6.414,96 RON
Lot 74 – 3.436,59 RON
Lot 76 – 7.584,19 RON
Lot 77 – 6.873,17 RON
Conform art. 231 alin. (4) din Legea nr. 92/2007, pentru îndeplinirea cerinţei privind experienţa similară, ofertanţii pot face dovada astfel:
a) fie prin prezentarea unei liste cu principalele contracte similare de servicii publice de transport călători prestate în ultimii 3 ani (calculat în sens invers plecând de la termenul limită de depunere a ofertelor), cu indicarea valorii cumulate a contractelor. Documentele justificative considerate adecvate pentru demonstrarea informațiilor incluse în DUAE (completat) includ, dar nu se limitează la: procese verbale de recepție a serviciilor, recomandări emise de entitățile contractante beneficiare ale serviciilor respective, documente constatatoare emise de entitățile contractante beneficiare ale serviciilor respective, sau orice alte documente echivalente din care să reiasă următoarele informații: beneficiarul, cantitatea/valoarea, perioada și locul prestării.
b) fie prin prezentarea unei liste cu licenţa/licenţele de traseu din care să reiasă vechimea pe traseu în ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor cumulate (prin însumarea valorilor serviciilor prestate în cei trei ani menționați). Documentele justificative considerate adecvate pentru demonstrarea informațiilor incluse în DUAE (completat) includ, dar nu se limitează la prezentarea unei liste cu licența/licențele de traseu din care să reiasă activitatea în ultimii 3 ani.

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
SUBCONTRACTAREA (dacă este cazul):
Cerinta – pentru toate loturile.
În cadrul aceastui contract este permisă doar subcontractarea serviciilor conexe, fiind interzisă subcontractarea executării efective a serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate, precum și a dreptului a exploata şi a obligaţiei de a administra infrastructura de transport rutier, proprietate publică a Județului Vâlcea, privind executarea serviciului.
În cazul în care Ofertantul intenţionează să subcontracteze serviciile conexe necesare prestării serviciului (servicii conexe = servicii de autogară, servicii de spălare și igenizare auto, atelier service - auto, spații parcare, spațiu sediu punct de lucru, stație de alimentare carburant, pregătire profesională, asigurări, servicii dotări speciale pentru urmărirea şi coordonarea în trafic a mijloacelor de transport, de intervenţie şi de depanare, servicii inteligente de numărare și taxare, etc), iar Subcontractanţii sunt cunoscuţi la momentul depunerii Ofertei, acesta trebuie să prezinte informaţii privind serviciile conexe enumerate pe care intenţionează să o subcontracteze altui operator.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței:
Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii acestei cerinţe minime de calificare, Ofertantul trebuie să prezinte o declaraţie pe propria răspundere completată şi semnată. Declaraţia pe proprie răspundere este reprezentată de DUAE (completat).
Ofertantul trebuie să prezinte cel puţin Acordul/Acordurile de subcontractare pentru servicii conexe cu Operatorul Economic/Operatorii Economici pentru demonstrarea cerinţei/cerinţelor minime referitoare la calificările educaţionale şi profesionale sau la experienţa profesională relevantă.
Entitatea Contractantă poate solicita oricărui Operator Economic implicat în procedură în orice moment pe parcursul procesului de evaluare să prezinte dovezi în legătură cu informaţiile completate în DUAE (completat).
Orice Operator Economic are dreptul de a participa în comun cu alţi OE la procedura de atribuire, conform art. 66 din Legea nr. 99/2016, în Asociere, pentru loturi alcătuite din cel puțin 2 trasee județene ce vor fi atribuite în urma procedurilor de achiziție publică. Asocierile pot depune o Ofertă Comună fără a fi obligate să adopte sau să constituie o anumită formă juridică, cu condiţia ca toate persoanele care participă la Asociere să îndeplinească cerinţa de constituire legală în ţările în care sunt stabilite.
Modelul Contractului de Asociere în Participație se regăsește în Formulare tipizate și documentele necesare prezentării ofertelor, respectiv Formularul nr. 13
În cazul în care Ofertantul/Candidatul este o Asociere de OE, Acordul de asociere depus împreună cu Oferta/Solicitarea de participare trebuie să stipuleze cel puţin următoarele:
i. toţi membrii Asocierii vor fi responsabili în mod solidar pentru prezentarea Ofertei/Solicitării de participare şi pentru executarea Contractului sectorial, precum şi pentru prestarea ulterioară a serviciilor în conformitate cu prevederile Contractului;
ii. reprezentantul desemnat al Asocierii are autoritatea de a desfăşura toate activităţile, inclusiv de a primi plăţi, pentru şi în numele oricărui membru al Asocierii în timpul procedurii de atribuire şi, în cazul în care Asocierea va fi desemnată câştigătoare, pe durata executării Contractului;
iii. membrul, desemnat ca partener principal (lider), confirmat prin depunerea unei împuterniciri semnate de semnatarul (persoanele) împuternicit(e) legal al/ale fiecărui membru al Asocierii;
Oferta/Solicitarea de participare prezentată de o Asociere formată din doi sau mai mulţi OE trebuie să îndeplinească cerinţele enumerate mai jos:
i. Să includă câte un DUAE (completat) pentru fiecare membru al Asocierii care va conţine toate informaţiile enumerate în DUAE;
ii. Să includă confirmarea scrisă emisă de fiecare membru al Asocierii, inclusiv de liderul Asocierii, pentru aceeaşi persoana/aceleaşi persoane autorizând semnatarul/semnatarii Ofertei/Solicitării de participare să angajeze Ofertantul/Candidatul (ca Asociere) în procedura de atribuire.
iii. Oferta/Solicitarea de participare va fi semnată de reprezentantul autorizat al Asocierii.
Oferta/Solicitarea de participare va fi semnată astfel încât să angajeze în mod legal toţi membrii Asocierii şi va include Acordul de asociere care va stipula toate elementele identificate mai sus.
Numele şi funcţia deţinute de fiecare persoană ce semnează Acordul de asociere trebuie scrise sub semnătura şi trebuie să fie aceleaşi cu numele şi funcţia incluse în DUAE (completat) prezentat de fiecare membru al Asocierii, în Partea II: "Informaţii privind OE, Informaţii privind reprezentanţii OEc".
Ofertantul/Candidatul va furniza informaţii detaliate cu privire la reprezentare (formele, amploarea, scopul etc.). Entitatea Contractantă îşi rezervă dreptul de a solicita documente/informaţii adiţionale în legătură cu statutul reprezentantului Asocierii de a reprezenta Ofertantul/Candidatul.
Entitatea Contractantă îşi rezervă dreptul de a solicita operatorilor economici participanţi în comun la procedura de atribuire a căror Ofertă a fost desemnată câştigătoare să adopte sau să constituie o anumită formă juridică, cum ar fi o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens, după semnarea Contractului.
[EC are dreptul de a solicita OE participanţi în comun la procedura de atribuire, odată ce le-a fost atribuit contractul, să adopte sau să constituie o anumită formă juridică, cu condiţia ca acest lucru să fi fost prevăzut în invitaţia la procedura concurenţială de ofertare sau documentaţia de atribuire şi în măsura în care o astfel de modificare este necesară pentru executarea în mod corespunzător a contractului de achiziţie sectorial.]

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul:
Orice Operator Economic are dreptul de a participa în comun cu alţi Operatori Economici la procedura de atribuire, conform art. 66 din Legea nr. 99/2016, în Asociere, pentru loturi alcătuite din cel puțin 2 trasee județene ce vor fi atribuite în urma procedurilor de achiziție publică. Asocierile pot depune o Ofertă Comună fără a fi obligate să adopte sau să constituie o anumită formă juridică, cu condiţia ca toate persoanele care participă la Asociere să îndeplinească cerinţa de constituire legală în ţările în care sunt stabilite.
Modelul Contractului de Asociere în Participație se regăsește în Formulare tipizate și documentele necesare prezentării ofertelor, respectiv Formularul nr. 13
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul
Orice Operator Economic are dreptul de a participa în comun cu alţi Operatori Economici la procedura de atribuire, conform art. 66 din Legea nr. 99/2016, în Asociere, pentru loturi alcătuite din cel puțin 2 trasee județene ce vor fi atribuite în urma procedurilor de achiziție publică. Asocierile pot depune o Ofertă Comună fără a fi obligate să adopte sau să constituie o anumită formă juridică, cu condiţia ca toate persoanele care participă la Asociere să îndeplinească cerinţa de constituire legală în ţările în care sunt stabilite.
Modelul Contractului de Asociere în Participație se regăsește în Formulare tipizate și documentele necesare prezentării ofertelor, respectiv Formularul nr. 13
Depozite și garanții solicitate:
Cuantumul garanției de participare (G.P.) este mentionat in cap II.2 Lista de loturi. Valablitatea este de minim 180 de zile de la data limita de depunere a ofertelor. G.P. trebuie să fie irevocabilă, necondiţionată şi se constituie prin modalitatile prevazute la art.164 alin. (4), lit. a), b), c) din Legea nr. 99/2016 (virament bancar, instrumente de garantare emise în condiţiile legii, depunerea la casierie a unor sume în numerar dacă valoarea este mai mică de 5.000 lei). Contul de virament bancar: RO66TREZ6715006XXX000142 deschis la Trezoreria Mun Rm. Vâlcea, Beneficiar Consiliul Judetean Vâlcea, cod fiscal 2540929. Pentru echivalenta G.P. depusa în euro sau alta moneda, cursul de referinta va fi cursul lei/valuta comunicat de BNR cu 5 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. G.P. emisa în alta limba decât româna va fi însotita de traducerea autorizata în limba româna.
Cerinte valab ptr toate 24 loturi.
G.P. se restituie de către entitatea contractantă potrivit art.164^1 din Legea nr. 99/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
Garanția de bună execuție (G.B.E.) reprezintă 0,1% din valoarea contractului, fără TVA și se constituie în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a contractantului, fără a depăşi 15 zile de la data semnării contractului. G.B.E. trebuie să fie irevocabilă, necondiţionată şi se constituie prin modalitatile prevazute la art.164 alin. (4), lit. a), b), c), d) și e) din Legea nr. 99/2016 (virament bancar, instrumente de garantare emise în condiţiile legii, depunerea la casierie a unor sume în numerar dacă valoarea este mai mică de 5.000 lei, reţineri succesive din sumele datorate pentru facturi parţiale combinarea a două sau mai multe dintre modalităţile de constituire prevăzute la lit. a)-c)).
Cerinte valab ptr toate 24 loturi.
G.B.E. se restituie de către entitatea contractantă potrivit art.164^2 alin.(2) din Legea nr. 99/2016.

Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează: alte fonduri
Condiții legate de contract
Condiții de executare a contractului:
Condiţii referitoare la contract
Transportul public județean se efectuează în condiţiile respectării Legii serviciilor de transport public de persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr.92/2007, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr.27/2011, ale reglementărilor naţionale şi ale UE în vigoare din domeniul transporturilor rutiere (Regulamentul (CE) nr.1370/2007), precum şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.

Condiții de participare
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
Operatorul economic a încălcat legislația privind…
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Judetul valcea
Numărul național de înregistrare: 2540929
Adresa poștală: Strada: Praporgescu, general, nr. 1
Cod poștal: 240595
Orașul poștal: Ramnicu Valcea
Regiune: Vâlcea
🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Gheorghita dimoiu
E-mail: consiliu@cjvalcea.ro📧
Telefon: +40 250732901📞
Fax: +40 0250735617 📠
URL: https://www.cjvalcea.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro🌏 Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Transport urban feroviar/ușor, metrou, tramvai, troleibuz sau autobuz
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100205401🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare Informații suplimentare
ASOCIEREA (daca este cazul)
Orice Operator Economic are dreptul de a participa în comun cu alţi Operatori Economici la procedura de atribuire, conform art. 66 din Legea nr. 99/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței:
Orice Operator Economic are dreptul de a participa în comun cu alţi Operatori Economici la procedura de atribuire, în Asociere, pentru loturi alcătuite din cel puțin 2 trasee județene ce vor fi atribuite în urma procedurilor de achiziție publică.
Asocierile pot depune o Ofertă Comună fără a fi obligate să adopte sau să constituie o anumită formă juridică, cu condiţia ca toate persoanele care participă la Asociere să îndeplinească cerinţa de constituire legală în ţările în care sunt stabilite, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 99/2016.
În cazul în care Ofertantul/Candidatul este o Asociere de Operatori Economici, Acordul de asociere depus împreună cu Oferta/Solicitarea de participare trebuie să stipuleze cel puţin următoarele:
i. toţi membrii Asocierii vor fi responsabili în mod solidar pentru prezentarea Ofertei/Solicitării de participare şi pentru executarea Contractului sectorial, precum şi pentru prestarea ulterioară a serviciilor în conformitate cu prevederile Contractului;
ii. reprezentantul desemnat al Asocierii are autoritatea de a desfăşura toate activităţile, inclusiv de a primi plăţi, pentru şi în numele oricărui membru al Asocierii în timpul procedurii de atribuire şi, în cazul în care Asocierea va fi desemnată câştigătoare, pe durata executării Contractului;
iii. membrul, desemnat ca partener principal (lider), confirmat prin depunerea unei împuterniciri semnate de semnatarul (persoanele) împuternicit(e) legal al/ale fiecărui membru al Asocierii;
Oferta/Solicitarea de participare prezentată de o Asociere formată din doi sau mai mulţi Operatori Economici trebuie să îndeplinească cerinţele enumerate mai jos:
i. Să includă câte un DUAE (completat) pentru fiecare membru al Asocierii care va conţine toate informaţiile enumerate în DUAE;
ii. Să includă confirmarea scrisă emisă de fiecare membru al Asocierii, inclusiv de liderul Asocierii, pentru aceeaşi persoana/aceleaşi persoane autorizând semnatarul/semnatarii Ofertei/Solicitării de participare să angajeze Ofertantul(ca Asociere) în procedura de atribuire.
iii. Oferta/Solicitarea de participare va fi semnată de reprezentantul autorizat al Asocierii.
Oferta/Solicitarea de participare va fi semnată astfel încât să angajeze în mod legal toţi membrii Asocierii şi va include Acordul de asociere care va stipula toate elementele identificate mai sus.
Numele şi funcţia deţinute de fiecare persoană ce semnează Acordul de asociere trebuie scrise sub semnătura şi trebuie să fie aceleaşi cu numele şi funcţia incluse în DUAE (completat) prezentat de fiecare membru al Asocierii.
Orice referire din cuprinsul Caietului de sarcini prin care se indică o anumită autorizare/certificare/ atestare sau standard/specificație etc. se va citi și interpreta ca fiind însoțită de mențiunea „sau echivalent”.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. Înainte de atribuirea contractului de achizitie publica, autoritatea contractanta solicita ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documente justificative actualizate prin care sa demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare si selectie, în conformitate cu informatiile cuprinse în DUAE. Se vor completa in DUAE informatii cu privire la persoana imputernicita sa reprezinte operatorul economic in scopul participarii la aceasta procedura de achizitie publica. Modul de accesare al DUAE – operatorii economici ofertanți vor completa direct în SEAP, în secțiunea dedicată a procedurii, DUAE-ul deja configurat de autoritatea contractantă.
Pentru transmiterea solicitarilor de clarificari privind documentatia de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.elicitatie.ro) ca operator economic conform prevederilor art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 si vor transmite solicitarile avand în vedere termenul prevazut la punctul I.1). Deoarece procedura aleasa se desfasoara integral prin mijloace electronice, eventualele clarificari solicitate de operatorii economici se vor posta numai in SEAP la sectiunea "Intrebari", iar raspunsurile la clarificarile solicitate vor fi transmise de autoritatea contractanta numai prin intermediul SEAP. Riscurile neaccesarii clarificarilor postate, revin operatorului economic. În cazul în care comisia de evaluare a ofertelor solicita prezentarea anumitor clarificari/completari, atât solicitarea, cât si raspunsul ofertantului se transmit în SEAP în format electronic, semnate cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat. Operatorilor economici ofertanti li se reaminteste faptul ca orice informatie falsa furnizata de acestia in procedura de achizitie
publica conduce la excluderea acestora de la participarea la procedura de atribuire organizata de autoritatea contractanta. Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire incarcate in SEAP operatorul economic trebuie sa detina un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic (acest program este disponibil gratuit pe site-urile furnizorilor de semnatura electronica).
NOTA:
A.C. îşi rezervă dreptul de a:
i. solicita informaţii suplimentare de la respectivul Operator Economic în scopul evaluării încadrării în situaţiile legate de motivele de excludere;
ii. solicita în mod direct informaţii de la autorităţile competente în caz de incertitudine legată de oricare dintre motivele de excludere;
iii. de a verifica, în timpul evaluării, dovezile care demonstrează măsurile luate de Operatorii Economici aflaţi într-una dintre situaţiile prevăzute la art.177, art.178 şi art.180 din Legea nr.99/2016, astfel cum au fost descrise de aceştia în cadrul DUAE (completat).
În conformitate cu art.180 alin.(1) lit.e) din Legea nr.99/2016, A.C. exclude din participarea la procedura de atribuire orice Operator Economic care se află într-o situaţie de conflict de interese în sensul art.72 din Legea nr.99/2016 şi care nu poate fi remediată prin măsuri pentru eliminarea circumstanţelor care au generat conflictul de interese în sensul celor enumerate la art.75 alin. (3) din Legea nr.99/2016.
Pentru a preveni, a identifica şi a remedia în mod eficient conflictele de interese care pot apărea pe parcursul derulării procedurii de atribuire, astfel încât să se evite orice denaturare a concurenţei şi să se asigure un tratament egal pentru toţi Operatorii Economici, A.C. comunică în cele ce urmează numele persoanelor cu funcţie de decizie în cadrul A.C. şi al furnizorului de servicii auxiliare de achiziţie implicat în procedura de atribuire - se va complecta Formularul nr.2 din Anexa 7 la documentatia de atribuire.
Note: Alături de DUAE se depune și declarația privind neîncadrarea în situațiile prevăzute de art.72 din Legea nr.99/2016 (Formular nr. 2)
Nedepunerea DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociat) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.
Semnarea cu semnatura electronica a documentelor se va face în mod corespunzator de catre ofertantii/membrii asocierii, conform art.67 alin.(4) din HG nr.394/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National al Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: București
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Serviciul Juridic, Contencios, Coordonare din cadrul CONSILIULUI JUDETEAN VÂLCEA
Numărul național de înregistrare: 2540929_3
Adresa poștală: Strada General Praporgescu, nr 1, jud. Vâlcea
Cod poștal: 240595
Orașul poștal: Râmnicu Vâlcea
Regiune: Vâlcea
🏙️
E-mail: consiliu@cjvalcea.ro📧
Telefon: +40 250732901📞
URL: https://www.cjvalcea.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Conform art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificarile si completarile ulterioare.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 042-142388 (2026-02-27)
Anunţ de participare (2026-03-12) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 144045028.05 RON 💰
Procedura Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2026-03-18 15:00:00.0000000 📅
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinta – pentru toate loturile.
Operatorii Economici (Ofertant individual sau membru al unei Asocieri/Terț susținător sau Subcontractant pentru serviciile conexe) trebuie să fie înscrişi într-un registru profesional sau comercial din ţara în care sunt stabiliţi.
Pentru realizarea serviciului operatorii economici trebuie să îndeplinească următoarele cerințe specifice:
a) obiectul contractului are corespondență în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC;
Cerinţa minimă menţionată mai sus referitoare la înscrierea într-un registru profesional sau comercial trebuie să fie îndeplinită de toţi Operatorii Economici implicaţi în procedură, indiferent de rolul acestora: Ofertant (Operator economic individual sau membru al unei Asocieri, Terți susținători sau subcontractanți pentru servicii conexe), pe care se bazează Ofertantul.
În România, cerința se referă la înregistrarea operatorului economic în Registrul Comerțului.
Ca dovadă preliminară pentru verificarea capacităţii de exercitare a activităţii profesionale, Operatorii Economici (Ofertant individual sau membru al unei Asocieri, Terți susținători sau subcontractanți pentru servicii conexe), trebuie să prezinte o declaraţie pe propria răspundere completată şi semnată.
Declaraţia pe proprie răspundere este reprezentată de DUAE (completat).
În cazul în care Ofertantul:
i) este o Asociere de Operatori Economici,
ii) propune Subcontractanţi (cunoscuţi în momentul depunerii Ofertei) pentru servicii conexe,
fiecare OE va prezenta câte un DUAE (completat) separat, aşa cum este specificat mai sus şi va include informaţiile solicitate.
Servicii conexe = servicii de autogară, servicii de spălare și igenizare auto, atelier service - auto, spații parcare, spațiu sediu punct de lucru, stație de alimentare carburant, pregătire profesională, asigurări, servicii dotări speciale pentru urmărirea şi coordonarea în trafic a mijloacelor de transport, de intervenţie şi de depanare, servicii inteligente de numărare și taxare, etc.
Ca urmare a unei solicitări exprese din partea Entităţii Contractante şi înainte de atribuirea contractului sectorial, Ofertantul (Ofertant individual sau Asociere de Operatori Economici) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE (completat).
Documentele suport actualizate trebuie să:
i. susţină toate declaraţiile incluse în DUAE (completat) în secţiunea/secţiunile solicitată(e)
ii. demonstreze că:
a. OE este constituit în mod legal în ţara sa de origine şi nu se află în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii,
b. îşi desfăşoară activitatea profesională în mod legal pe piaţă:
i. există corespondenţă între obiectul principal al Contractului şi activitatea economică indicată în Actul Constitutiv al operatorului Economic sub forma codului NACE (Clasificarea statistică a activităţilor economice în Comunitatea Europeană) sau echivalent pentru OE.
ii. există corespondenţă între activitatea asociată rolului OE în cadrul procedurii şi activitatea economică menţionată în documentul de constituire a OE sub forma codului NACE (Clasificarea statistică a activităţilor economice în Comunitatea Europeană)
Documentele justificative considerate adecvate pentru demonstrarea informaţiilor incluse în DUAE (completat) pe care OE le poate propune EC se referă la:
i. certificate eliberate de registrul profesional sau de registrul comerţului sau documente echivalente emise de autorităţile competente din ţara în care este stabilit OE;
ii. alte dovezi pe care Operatorul Economic le poate prezenta în conformitate cu legislaţia ţării în care este stabilit.
EC îşi rezervă dreptul de a solicita informaţii direct de la autorităţile competente în cazul în care există incertitudini în legătură cu îndeplinirea cerinţei minime de calificare referitoare la capacitatea de exercitare a activităţii profesionale inclusă în Anunţul de participare.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor
Cerinta – pentru toate loturile.
Operatorii Economici (Ofertant individual sau membru al unei Asocieri/Terț susținător sau Subcontractant pentru serviciile conexe) trebuie să fie înscrişi într-un registru profesional sau comercial din ţara în care sunt stabiliţi.
Pentru realizarea serviciului operatorii economici trebuie să îndeplinească următoarele cerințe specifice:
a) obiectul contractului are corespondență în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC;
Cerinţa minimă menţionată mai sus referitoare la înscrierea într-un registru profesional sau comercial trebuie să fie îndeplinită de toţi Operatorii Economici implicaţi în procedură, indiferent de rolul acestora: Ofertant (Operator economic individual sau membru al unei Asocieri, Terți susținători sau subcontractanți pentru servicii conexe), pe care se bazează Ofertantul.
În România, cerința se referă la înregistrarea operatorului economic în Registrul Comerțului.
Ca dovadă preliminară pentru verificarea capacităţii de exercitare a activităţii profesionale, Operatorii Economici (Ofertant individual sau membru al unei Asocieri, Terți susținători sau subcontractanți pentru servicii conexe), trebuie să prezinte o declaraţie pe propria răspundere completată şi semnată.
Declaraţia pe proprie răspundere este reprezentată de DUAE (completat).
În cazul în care Ofertantul:
i) este o Asociere de Operatori Economici,
ii) propune Subcontractanţi (cunoscuţi în momentul depunerii Ofertei) pentru servicii conexe,
fiecare OE va prezenta câte un DUAE (completat) separat, aşa cum este specificat mai sus şi va include informaţiile solicitate.
Servicii conexe = servicii de autogară, servicii de spălare și igenizare auto, atelier service - auto, spații parcare, spațiu sediu punct de lucru, stație de alimentare carburant, pregătire profesională, asigurări, servicii dotări speciale pentru urmărirea şi coordonarea în trafic a mijloacelor de transport, de intervenţie şi de depanare, servicii inteligente de numărare și taxare, etc.
Ca urmare a unei solicitări exprese din partea Entităţii Contractante şi înainte de atribuirea contractului sectorial, Ofertantul (Ofertant individual sau Asociere de Operatori Economici) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE (completat).
Documentele suport actualizate trebuie să:
i. susţină toate declaraţiile incluse în DUAE (completat) în secţiunea/secţiunile solicitată(e)
ii. demonstreze că:
a. OE este constituit în mod legal în ţara sa de origine şi nu se află în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii,
b. îşi desfăşoară activitatea profesională în mod legal pe piaţă:
i. există corespondenţă între obiectul principal al Contractului şi activitatea economică indicată în Actul Constitutiv al operatorului Economic sub forma codului NACE (Clasificarea statistică a activităţilor economice în Comunitatea Europeană) sau echivalent pentru OE.
ii. există corespondenţă între activitatea asociată rolului OE în cadrul procedurii şi activitatea economică menţionată în documentul de constituire a OE sub forma codului NACE (Clasificarea statistică a activităţilor economice în Comunitatea Europeană)
Documentele justificative considerate adecvate pentru demonstrarea informaţiilor incluse în DUAE (completat) pe care OE le poate propune EC se referă la:
i. certificate eliberate de registrul profesional sau de registrul comerţului sau documente echivalente emise de autorităţile competente din ţara în care este stabilit OE;
ii. alte dovezi pe care Operatorul Economic le poate prezenta în conformitate cu legislaţia ţării în care este stabilit.
EC îşi rezervă dreptul de a solicita informaţii direct de la autorităţile competente în cazul în care există incertitudini în legătură cu îndeplinirea cerinţei minime de calificare referitoare la capacitatea de exercitare a activităţii profesionale inclusă în Anunţul de participare.
Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE Valoare nouă
Text: Descriere modalitate de conformare
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Documentele achiziției au fost modificate la data de ✅
Modificarea datei în documentele privind achiziția: 2026-03-12 📅
Valoare nouă
Text:
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, inclusiv cerintele privind inscrierea in registrele profesionale sau comerciale"
Descriere motiv (criteriu) de excludere lot
Alte informații suplimentare
ca urmare a măsurilor dispuse de ANAP prin
adresa nr.1610/2364/ DGEDACMISP/CN1090222/05.03.2026
privind implementarea măsurilor de remediere dispuse prin
Avizul conform condiționat nr. 1610/16.02.2026/DGEDACMISP
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 3073cea1-1eb7-4b6c-a01f-b00091d5a1f7-01
Sursa: OJS 2026/S 053-182865 (2026-03-12)
Anunţ de participare (2026-03-30) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 144045028.05 RON 💰
Descriere
1489846.05 RON 💰
10109095.92 RON 💰
15968674.26 RON 💰
13680951.9 RON 💰
2520163.8 RON 💰
2016131.04 RON 💰
3848977.44 RON 💰
8 009 925 RON 💰
4396022.4 RON 💰
8508792.6 RON 💰
9682734.6 RON 💰
549853.92 RON 💰
9791258.4 RON 💰
3011731.8 RON 💰
4204486.44 RON 💰
735684.18 RON 💰
8671698.42 RON 💰
1741204.08 RON 💰
3171930.3 RON 💰
1832846.4 RON 💰
2 883 573 RON 💰
2611806.12 RON 💰
2474342.64 RON 💰
2370937.8 RON 💰
1958251.68 RON 💰
5654348.7 RON 💰
1881079.2 RON 💰
1512098.28 RON 💰
2107773.36 RON 💰
1787025.24 RON 💰
1282992.48 RON 💰
687317.4 RON 💰
1516838.4 RON 💰
1374634.8 RON 💰
Procedura Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-04-15 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-04-15 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2026-04-15 15:00:00.0000000 📅
Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002 Valoare nouă
Text: IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0021 LOT-0022 LOT-0023 LOT-0024 LOT-0025 LOT-0026 LOT-0027 LOT-0028 LOT-0029 LOT-0030 LOT-0031 LOT-0032 LOT-0033 LOT-0034 LOT-0035 LOT-0036 LOT-0037 LOT-0038 LOT-0039 LOT-0040 LOT-0041 LOT-0042 LOT-0043 LOT-0044 LOT-0045 LOT-0046 LOT-0047 LOT-0048 LOT-0049 LOT-0050 LOT-0051 LOT-0052 LOT-0053 Valoare nouă
Text:
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, coroborat cu art. 62 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale aprobate prin H.G. nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare, se va publica următoarea ERATĂ.
în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, coroborat cu art. 62 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale aprobate prin H.G. nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare, se va publica următoarea ERATĂ.
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 3073cea1-1eb7-4b6c-a01f-b00091d5a1f7-01
Sursa: OJS 2026/S 064-226624 (2026-03-30)