ACORD CADRU „Servicii de transport rutier specializat de pasageri (pacienți dializă)”. Autoritatea contractantă urmează să încheie un acord-cadru pe o durată de 48 de luni (4 ani) pentru asigurarea transportului nemedicalizat al pacienților de la domiciliul acestora la Secția Dializă a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara și retur. Serviciile vizează atât pacienții hemodializați, cât și transportul lunar al pacienților aflați în programele de dializă. Acordul-cadru va fi încheiat cu un număr de maximum 3 operatori economici, iar atribuirea contractelor subsecvente se va realiza fără reluarea competiției, în ordinea clasamentului stabilit în urma procedurii inițiale de licitație deschisă. Dimensiunile estimate ale acordului-cadru sunt următoarele: • Cantitate minimă estimată: 58.500 km; • Cantitate maximă estimată: 2.808.000 km; • Valoare totală maximă estimată: 11.232.000,00 RON fără TVA. Contractele subsecvente se vor încheia periodic, de regulă la un interval de 6 luni sau ori de câte ori este nevoie, în funcție de necesitățile reale ale spitalului și de alocația bugetară. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari. In conformitate cu prevederile art.160 coroborat cu art. 161 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita in care autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari /informatii suplimentare va fi in a 11- a zi inainte de termenul limita stabilit in anuntul de participare pentru depunerea ofertelor . Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor 18 zile.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2026-04-14.
Achiziția publică a fost publicată pe 2026-03-12.
Anunţ de participare (2026-03-12) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de transport pacienți dializați
Număr de referință: 107 /;data 23.02.2026
Scurtă descriere:
ACORD CADRU „Servicii de transport rutier specializat de pasageri (pacienți dializă)”. Autoritatea contractantă urmează să încheie un acord-cadru pe o durată de 48 de luni (4 ani) pentru asigurarea transportului nemedicalizat al pacienților de la domiciliul acestora la Secția Dializă a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara și retur.
Serviciile vizează atât pacienții hemodializați, cât și transportul lunar al pacienților aflați în programele de dializă. Acordul-cadru va fi încheiat cu un număr de maximum 3 operatori economici, iar atribuirea contractelor subsecvente se va realiza fără reluarea competiției, în ordinea clasamentului stabilit în urma procedurii inițiale de licitație deschisă.
Dimensiunile estimate ale acordului-cadru sunt următoarele:
• Cantitate minimă estimată: 58.500 km;
• Cantitate maximă estimată: 2.808.000 km;
• Valoare totală maximă estimată: 11.232.000,00 RON fără TVA.
Contractele subsecvente se vor încheia periodic, de regulă la un interval de 6 luni sau ori de câte ori este nevoie, în funcție de necesitățile reale ale spitalului și de alocația bugetară.
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari. In conformitate cu prevederile art.160
coroborat cu art. 161 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita in care autoritatea contractanta va
raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari /informatii suplimentare va fi in a 11- a zi inainte de termenul limita
stabilit in anuntul de participare pentru depunerea ofertelor . Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita
de depunere a ofertelor/candidaturilor 18 zile.

Acestea constau în asigurarea transportului nemedicalizat pentru pacienții hemodializați și pentru cei aflați în programele lunare de dializă ale spitalului.
Natura și cantitatea serviciilor:
• Cantitatea minimă estimată pentru întreaga durată a acordului-cadru (48 de luni) este de 58.500 km.
• Cantitatea maximă estimată pentru întreaga durată a acordului-cadru este de 2.808.000 km.
• Pentru un singur contract subsecvent, cantitățile sunt estimate între un minim de 5.000 km și un maxim de 58.500 km.
Nevoile și cerințele autorității contractante:
• Serviciul are un caracter permanent și regulat, fiind necesar zilnic, de luni până sâmbătă.
• Prestatorul trebuie să utilizeze autosanitare specializate de tip A1/A2, acreditate și autorizate conform legislației (OMS 545/2004 și OMS 1519/2009).
• Este obligatorie deținerea a minimum 5 autosanitare pentru a acoperi toate rutele simultan.
• Se impune capacitatea de a înlocui un vehicul defect în maximum 2 ore.
• Transportul trebuie să permită prezența obligatorie a unui aparținător pentru pacienții minori.
• Operatorul are obligația strictă de a asigura protecția datelor cu caracter personal (GDPR) ale pacienților.

Informații suplimentare:
Documentația de atribuire este disponibilă pentru descărcare în SEAP, la adresa www.e-licitatie.ro
.
Răspunsurile la solicitările de clarificări, eventualele decizii CNSC, măsuri de remediere sau erate vor fi publicate în SEAP, la secțiunea dedicată procedurii.
Acordul-cadru se va încheia cu maximum 3 operatori economici, în ordinea clasamentului rezultat în urma aplicării criteriului de atribuire.
În cazul în care două sau mai multe oferte se clasează pe același loc, autoritatea contractantă va solicita o nouă propunere financiară prin intermediul SEAP, secțiunea „Întrebări”, în vederea departajării.

Abordarea pentru reducerea impactului asupra mediului: Prevenirea și controlul poluării
Criterii privind achizițiile ecologice: Alte criterii privind achizițiile publice ecologice
Locul principal sau locul de desfășurare:
Transportul pacienților se va realiza pe rutele cuprinse între domiciliul acestora și Secția Dializă a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara (situat în str. Dr. Iosif Nemoianu nr. 2), precum și retur.
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Timiş
🏙️
Durata: 48 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Informații despre opțiuni
Opțiuni ✅
Descrierea opțiunilor:
Autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a opta pentru suplimentarea cantității maxime de kilometri a acordului-cadru cu maximum 10% din cantitatea maximă inițială (adică suplimentare cu maximum 280.800 km), în condițiile în care necesitățile medicale ale pacienților dializați o impun și există resurse bugetare disponibile. Această opțiune poate fi activată oricând pe durata acordului-cadru, prin act adițional.

Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 80
Criteriul de calitate (denumire): Norma de poluare medie
Criteriul de calitate (pondere): 20
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-04-14 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-04-14 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Comisia de Evaluare, Expertul Extern Cooptat, Reprezentanții ANAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori ✅
Numărul maxim de participanți: 3
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-04-14 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de Evaluare, Expertul Extern Cooptat, Reprezentanții ANAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Certificat constatator emis de Oficiul National al Registrului Comerțului din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului.
Informațiile din certificat trebuie să fie reale/actuale la data prezentării acestuia). Ȋn cazul operatorilor economici străini se depun
documente echivalente emise în conformitate cu legislația aplicabilă în ţara de rezidenţă.
Ȋn cazul unei asocieri aceste documente trebuie prezentate de fiecare asociat
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Referințe despre servicii specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
În temeiul art.179 lit. b) Lg. 98/2016, Lista principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor și beneficiarilor
publici sau privaţi.
Se solicită completarea DUAE.
Ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat servicii de transport rutier specializat de pacienți în cursul unei perioade care acoperă ultimii 3 ani raportați la data limită de depunere a ofertelor, în valoare cumulată de cel puțin 234000 RON fără TVA (valoarea maximă a celui mai mare contract subsecvent), la nivelul a maximum 3 contracte. Prin servicii similare se înțeleg servicii de transport sanitar/medical neasistat sau asistat de persoane
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE: Lista principalelor servicii similare
prestate cel mult în ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor şi beneficiarilor publici sau privaţi; cel puţin un certificat/document
emis sau contrasemnat de către o autoritate ori de clientul beneficiar (recomandări, documente constatatoare referitoare la
îndeplinirea obligațiilor contractuale sau echivalente), din care să reiasă îndeplinirea corespunzătoare a contractului.
La finalizarea evaluării ofertelor, documentele de mai sus vor fi prezentate la solicitarea autorităţii contractante doar de ofertanţii
clasaţi pe primele 3 locuri în clasamentul intermediar.
Toate documentele vor fi semnate cu semnatură electronică extinsă conform art.60, alin. (4) din HG 395/2016

Criteriu de selecție: Unelte, instalații sau echipamente tehnice
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorul economic trebuie să dețină Autorizație de funcționare emisă de Ministerul Sănătății în temeiul Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1519/2009.
În cazul unei asocieri, fiecare asociat care execută activități pentru care este necesară autorizația va prezenta documentul.
Operatorii economici străini vor prezenta documente echivalente emise în conformitate cu legislația statului de rezidență.
Documentele justificative care probează îndeplinirea cerințelor vor fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, de către ofertanții clasați pe primele 3 locuri în clasamentul intermediar, după finalizarea evaluării ofertelor, până la încheierea raportului procedurii de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016.

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
În temeiul art.179 lit. k) din LG nr. 98/2016, se solicită informaţii privind partea din acordul cadru pe care ofertantul are intenţia să o
subcontracteze. Se solicită Acordul de subcontractare
Se solicită Acordul de subcontractare. De reţinut că, în cazul în care operatorul economic intenţionează să subcontracteze o parte
din acordul cadru şi se bazează pe capacităţile subcontractantului pentru executarea părţii respective, trebuie să se completeze un
DUAE separat pentru subcontractant. Subcontractantul propus poate fi înlocuit o singură dată în cazul în care autoritatea
contractantă constată că acesta nu are capacitatea tehnică şi profesională necesară

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Cerințele tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție/metodă specifică de fabricație/prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea „sau echivalent”.
Ofertantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile de excludere prevazute la art 164 si
Art. 165 din Legea 98/2016. În acest sens, în conformitate cu art. 193 din aceeași lege, ofertanții
vor completa DUAE până la termenul limită de depunere a ofertelor, urmând ca, la solicitarea
autorității contractante, ofertanții clasați pe primele 3 locuri în urma aplicării criteriului de
atribuire să prezinte documente justificative, precum:
- certificate de atestare fiscală privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor,
taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) pentru sediul social, valabile la momentul prezentării, iar pentru sediile secundare/punctele
de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndepl. obligaţiilor de plată a impozitelor,
taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate;
- cazierul judiciar al op. ec. și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de
supraveghere al respectivului op. ec., sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau
de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul
constitutiv;• după caz, doc. prin care se demonstrează faptul ca op.ec. poate beneficia de
derogările prev. la art.166 alin. (2), art.167 alin. (2), art.171 Lg.98/2016; • alte documente
edificatoare, după caz.
Pentru persoanele juridice străine, în conformitate cu art. 168 alin.1 din Legea nr. 98/2016,
va fi acceptat ca fiind suficient și relevant pentru membru al un faptului ca ofertanții nu se
incadreaza în una dintre situatii prevăzute la art. 164, 165 și 167, orice document considerat
edificator, în țara de origine sau în țara în care ofertantul este stabilit, cum ar fi: certificate,
caziere judiciare sau alte doc. echivalente emise de autoritati competente din tara respectiva.
Odată cu DUAE se va prezenta acordul de asociere, acordul de subcontractare și angajamentul
tertului sustinator (după caz)

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare La fel ca: Nume și adrese Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
În conformitate cu prevederile Legii 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a
contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de
lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului
Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, art. 8 alin. (1) lit. a)
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare
În conformitate cu prevederile Legii 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a
contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de
lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului
Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, art. 8 alin. (1) lit. a)
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 051-176569 (2026-03-12)
Anunţ de participare (2026-03-25) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 11 232 000 RON 💰
Informații despre opțiuni
Descrierea opțiunilor:
1. Valoarea estimată maximă a acordului-cadru, incluzând opțiunea de suplimentare de 10% (280.800 km), este de 12.355.200,00 RON fără TVA.
2. Valoarea la care se va raporta evaluarea propunerilor financiare (pentru calculul punctajului) rămâne valoarea de bază de 11.232.000,00 RON fără TVA (aferentă cantității de 2.808.000 km), conform instrucțiunilor de la Secțiunea IV.4.2 din Fișa de Date.
3. Opțiunea de suplimentare va putea fi exercitată prin act adițional, în limita fondurilor disponibile, doar după consumarea a cel puțin 90% din cantitatea inițială.

Preț (pondere): 85
Criteriul de calitate (pondere): 15
Procedura Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2026-03-27 15:00:00.0000000 📅
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
În temeiul art.179 lit. b) Lg. 98/2016, Lista principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor și beneficiarilor
publici sau privaţi.
Se solicită completarea DUAE.
Ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat servicii de transport rutier specializat de pacienți în cursul unei perioade care acoperă ultimii 3 ani raportați la data limită de depunere a ofertelor, în valoare cumulată de cel puțin 234000 RON fără TVA (valoarea maximă a celui mai mare contract subsecvent), la nivelul a maximum 3 contracte.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE: Lista principalelor servicii similare
prestate cel mult în ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor şi beneficiarilor publici sau privaţi; cel puţin un certificat/document
emis sau contrasemnat de către o autoritate ori de clientul beneficiar (recomandări, documente constatatoare referitoare la
îndeplinirea obligațiilor contractuale sau echivalente), din care să reiasă îndeplinirea corespunzătoare a contractului.
La finalizarea evaluării ofertelor, documentele de mai sus vor fi prezentate la solicitarea autorităţii contractante doar de ofertanţii
clasaţi pe primele 3 locuri în clasamentul intermediar.
Toate documentele vor fi semnate cu semnatură electronică extinsă conform art.60, alin. (4) din HG 395/2016
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor
În temeiul art.179 lit. b) Lg. 98/2016, Lista principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor și beneficiarilor
publici sau privaţi.
Se solicită completarea DUAE.
Ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat servicii de transport rutier specializat de pacienți în cursul unei perioade care acoperă ultimii 3 ani raportați la data limită de depunere a ofertelor, în valoare cumulată de cel puțin 234000 RON fără TVA (valoarea maximă a celui mai mare contract subsecvent), la nivelul a maximum 3 contracte.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE: Lista principalelor servicii similare
prestate cel mult în ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor şi beneficiarilor publici sau privaţi; cel puţin un certificat/document
emis sau contrasemnat de către o autoritate ori de clientul beneficiar (recomandări, documente constatatoare referitoare la
îndeplinirea obligațiilor contractuale sau echivalente), din care să reiasă îndeplinirea corespunzătoare a contractului.
La finalizarea evaluării ofertelor, documentele de mai sus vor fi prezentate la solicitarea autorităţii contractante doar de ofertanţii
clasaţi pe primele 3 locuri în clasamentul intermediar.
Toate documentele vor fi semnate cu semnatură electronică extinsă conform art.60, alin. (4) din HG 395/2016
Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000 Valoare nouă
Text:
Pondere la "Pretul ofertei"
Pondere la "Norma de poluare medie"
Algoritm de calcul la "Norma de poluare medie"
Descrierea optiunilor
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE Valoare nouă
Text:
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala"
Alte informații suplimentare
Modificările sunt efectuate în scopul implementării integrale a măsurilor de remediere dispuse de ANAP prin Adresa nr. 2590/3068/20.03.2026 și a remedierii neconcordanțelor semnalate prin Avizele conforme condiționate nr. 2590/24.03.2026 (ACC _2590_COA) și nr. 2590/3177/24.03.2026 (ACC _2590_CO).
Principalele corecții vizează:
Factorii de evaluare (Secțiunea II.2.5): Ajustarea ponderilor la 85% pentru preț și 15% pentru norma de poluare, cu corelarea algoritmului de punctare la pragul minim de conformitate EURO 4.
Opțiunile de suplimentare (Secțiunea II.2.11): Inserarea informațiilor clare privind valoarea estimată maximă (12.355.200 RON fără TVA) care include opțiunea de 10%.
Evaluarea financiară (Punctul 5 revizuit): Precizarea expresă că Formularul de ofertă se completează și se evaluează exclusiv prin raportare la valoarea maximă fără suplimentare (11.232.000 RON fără TVA).
Capacitatea tehnică (Secțiunea III.1.3): Definirea generală a similarității serviciilor și eliminarea obligativității Formularului nr. 3, informațiile privind experiența similară fiind preluate direct prin intermediul DUAE.

Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 43ffbc7c-20a5-400e-9548-c255d4fa2add-01
Sursa: OJS 2026/S 061-212384 (2026-03-25)