Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
Cerința nr. 1
Ofertantul sau dacă este cazul, ofertantul asociat, terțul susținător nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute la art. 164 din Legea nr. 98/2016.
Până la data limită de depunere a ofertelor se va prezenta D.U.A.E.
Documentele suport ce vor fi prezentate de către ofertantul aflat pe primul loc sunt: Cazierul judiciar și fiscal pentru operatorul economic și Cazierul judiciar pentru fiecare din membrii organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al operatorului economic și pentru persoanele care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, în conformitate cu art. 164 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, aflate în termen de valabilitate la data prezentării.
Cerința nr. 2
Ofertantul sau după caz, ofertantul asociat, terțul susținător nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute de art. 165 din Legea nr. 98/2016. Până la data limită de depunere a ofertelor se va prezenta D.U.A.E.
Documentele suport ce vor fi prezentate de către ofertantul aflat pe primul loc sunt:
- Certificatul eliberat de Administrația Finanțelor Publice precum și Certificatul/ certificatele eliberate de Autoritățile Publice Locale din care să rezulte faptul că operatorul economic nu are datorii restante către bugetul de stat și la bugetul/ bugetele locale, la momentul prezentării acestora. Certificatul se va prezenta pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare /punctele de lucru, se va depune o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor
datorate
- după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), din Legea 98/2016, conform căruia un operator economic nu este exclus din procedura de atribuire atunci când cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate şi restante este mai mic de 10.000 lei.
- alte documente edificatoare, după caz.
Cerința nr. 3
Ofertantul sau dacă este cazul, ofertantul asociat, terțul susținător nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 98/2016. Până la data limită de depunere a ofertelor se va prezenta D.U.A.E.
Cerința nr. 4
Ofertantul sau dacă este cazul, ofertantul asociat, terțul susținător nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute de art. 60, lit. d) și e) din Legea nr. 98/2016. Până la data limită de depunere a ofertelor se va prezenta D.U.A.E.. În acest sens, ofertantul sau, dacă este cazul, ofertantul asociat, terțul susținător nu trebuie să se afle în conflict de interese cu următoarele persoane cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante:
Mihai Alexandru Toma - Reprezentant legal BOLD TEHNOLOGIES SRL.;
Alexandru Caranica - Director de proiect tehnic;
Florin Stelian Grosu – Director de Proiect;
Înainte de atribuirea contractului de achiziție publică, autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, să prezinte documentele justificative actualizate prin care confirmă îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu cerințele stabilite prin DUAE și prin documentația de atribuire.
Operatorii economici nerezidenți (străini) au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare eliberate de autoritățile competente ale țării de origine (cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte asemenea documente) pentru a demonstra faptul că nu se încadrează în situațiile de excludere prevăzute la art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016 precum și un certificat de rezidență fiscală (evitarea dublei impuneri) valabil pentru anul calendaristic în curs ori a unui angajament de obținere a acestui document, cel mai târziu până la data semnării contractului
Cerința nr. 1
Operatorul economic trebuie să dețină o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, dovedind astfel că este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
În cazul unei asocieri, fiecare asociat este obligat să dovedească îndeplinirea cerinței. Până la termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, operatorii economici participanți vor completa DUAE (Documentul Unic de Achiziție European), conform art. 193 alin. (1) din Legea 98/2016, în mod corespunzător de către fiecare entitate participantă în parte (după caz, ofertant, ofertant asociat), în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerințelor menționate anterior.
Documentele suport ce vor fi prezentate de către ofertantul aflat pe primul loc sunt: Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului în raza căruia este situat sediul ofertantului din care să rezulte cel puțin informațiile legate de: structura acționarilor și a reprezentanților legali, obiectul de activitate, modul de organizare și funcționare al operatorului economic, împrejurarea dacă societatea se află în stare de dizolvare, lichidare sau insolvență. Certificatul constatator trebuie să conțină date actuale/reale la momentul prezentării.
Înainte de atribuirea contractului de achiziție publică, autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, să prezinte documentele justificative actualizate prin care confirmă îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu cerințele stabilite prin DUAE și prin documentația de atribuire.
Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din Certificatul Constatator emis de ONRC, iar ofertantul trebuie să fie autorizat să desfășoare activitățile aferente contractului de achiziție publică, conform art. 15 din Legea nr. 359/2004. În cazul persoanelor fizice autorizate se va prezenta autorizația de funcționare sau alte documente echivalente din care să rezulte competența acestora de a realiza activitățile care fac obiectul prezentului contract.
Operatorii economici nerezidenți (străini): vor prezenta documente echivalente care dovedesc o formă de înregistrare/ atestare ori apartenență din punct de vedere profesional în condițiile legii din țara de rezidență, din care să rezulte că operatorul economic este adecvat constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii și că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul prezentului contract în corelare cu cerințele mai sus menționate și reglementările aplicabile în țara de origine/țara în care operatorul economic este stabilit.