Achiziția publică centralizată, la nivel național, pentru dispozitivele medicale de tipul reactivilor și mediilor de cultură pentru identificarea tulpinilor de Mycobacterium tuberculosis și punerea în evidență a rezistențelor multiple prin genotipare sau metode fenotipice rapide

Ministerul Sanatatii

Achiziția publică centralizată, la nivel național, pentru dispozitivele medicale de tipul reactivilor și mediilor de cultură pentru identificarea tulpinilor de Mycobacterium tuberculosis și punerea în evidență a rezistențelor multiple prin genotipare sau metode fenotipice rapide. Procedura de achiziție se va finaliza prin încheierea câte unui acord-cadru de furnizare de produse pentru fiecare lot în parte, pe o perioadă de 2 ani, cu respectarea dispozițiilor art. 107 - art. 111 din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare. Acordul cadru se va semna cu maxim 7 (șapte) operatori economici ale căror oferte vor fi declarate admisibile. Întrucât contractele subsecvente vor fi încheiate de unitățile sanitare care derulează Programul Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei, reluarea competiției între semnatarii acordurilor cadru va avea loc la împlinirea termenului de 1 an de la semnarea acordurilor cadru. Autoritatea contractantă va răspunde tuturor solicitărilor de clarificări, o singură dată, în a 11 - a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 18.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2026-05-12. Achiziția publică a fost publicată pe 2026-04-08.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2026-04-08 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2026-04-08)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Achiziția publică centralizată, la nivel național, pentru dispozitivele medicale de tipul reactivilor și mediilor de cultură pentru identificarea tulpinilor de Mycobacterium tuberculosis și punerea în evidență a rezistențelor multiple prin genotipare sau metode fenotipice rapide
Număr de referință: 4266456202605
Scurtă descriere:
Achiziția publică centralizată, la nivel național, pentru dispozitivele medicale de tipul reactivilor și mediilor de cultură pentru identificarea tulpinilor de Mycobacterium tuberculosis și punerea în evidență a rezistențelor multiple prin genotipare sau metode fenotipice rapide. Procedura de achiziție se va finaliza prin încheierea câte unui acord-cadru de furnizare de produse pentru fiecare lot în parte, pe o perioadă de 2 ani, cu respectarea dispozițiilor art. 107 - art. 111 din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare. Acordul cadru se va semna cu maxim 7 (șapte) operatori economici ale căror oferte vor fi declarate admisibile. Întrucât contractele subsecvente vor fi încheiate de unitățile sanitare care derulează Programul Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei, reluarea competiției între semnatarii acordurilor cadru va avea loc la împlinirea termenului de 1 an de la semnarea acordurilor cadru. Autoritatea contractantă va răspunde tuturor solicitărilor de clarificări, o singură dată, în a 11 - a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 18.
Arată mai mult
Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Medii de cultură 📦
Valoarea estimată fără TVA: 10467045.4 RON 💰
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 20
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 20

1️⃣
Identificator intern: 1
Titlu: Mediu solid Lowenstein Jensen pentru cultivarea Mycobacterium tuberculosis
Valoarea estimată fără TVA: 3 255 425 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 1.276.428 tuburi, respectiv maxim 1.652.500 tuburi. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 53.185 tuburi, iar cantitatea maximă este de 137.000 tuburi. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 269.890,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Durata în luni: 24 începând cu data încetării acordului cadru 290/10.06.2022
Locul principal sau locul de desfășurare: București
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Bucureşti 🏙️
Durata: 24 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001

2️⃣
Identificator intern: 2
Titlu: Test imunocromatografic rapid de detecție Ag MPT 64 pentru identificarea complexului Mycobacterium tuberculosis
Valoarea estimată fără TVA: 849 600 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 41.000 teste, respectiv maxim 59.000 teste. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 1.700 teste, iar cantitatea maximă este de 16.000 teste. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 230.400,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Durata în luni: 24 începând cu data încetării acordului cadru 292/10.06.2022
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002

3️⃣
Identificator intern: 3
Titlu: Mediu solid Lowenstein - Jensen pentru testarea sensibilității M. tuberculosis la medicamente antituberculoase de linia întâi, Izoniazidă și Rifampicină
Valoarea estimată fără TVA: 658310.4 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 16.776 truse (cu 4 tuburi), respectiv maxim 22.858 truse (cu 4 tuburi). - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 699 truse (cu 4 tuburi), iar cantitatea maximă este de 8.000 truse (cu 4 tuburi). - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 230.400,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Durata în luni: 24 începând cu data încetării acordului cadru 289/10.06.2022
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0003

4️⃣
Identificator intern: 4
Titlu: Mediu solid Ldwenstein - Jensen pentru testarea sensibilității M. tuberculosis la medicamente antituberculoase de linia întâi si linia a doua
Valoarea estimată fără TVA: 245 000 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 510 truse cu 16 tuburi (8 tuburi/ serie), respectiv maxim 700 truse cu 16 tuburi (8 tuburi/ serie). - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 21 truse cu 16 tuburi (8 tuburi/ serie), iar cantitatea maximă este de 100 truse cu 16 tuburi (8 tuburi/ serie). - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 35.000,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Durata în luni: 24 începând cu data încetării acordului cadru 291/10.06.2022
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0004

5️⃣
Identificator intern: 5
Titlu: Medii și reactivi compatibili cu sistemul automat BD BACTEC MGIT pentru cultivarea în mediul lichid a Mycobacterium tuberculosis
Valoarea estimată fără TVA: 2 304 645 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 31.500 teste, respectiv maxim 46.700 teste. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 100 teste, iar cantitatea maximă este de 1.000 teste. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 49.350,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Durata în luni: 24 începând cu data încetării acordului cadru 293/10.06.2022
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0005

6️⃣
Identificator intern: 6
Titlu: Kit pentru decontaminarea prelevatelor clinice în vederea cultivării pentru M. tuberculosis
Valoarea estimată fără TVA: 26 691 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 28 kituri a 75 teste, respectiv maxim 41 kituri a 75 teste. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 1 kit a 75 teste, iar cantitatea maximă este de 10 kituri a 75 teste. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 6.510,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Durata în luni: 24 începând cu data încetării acordului cadru 294/10.06.2022
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0006

7️⃣
Identificator intern: 7
Titlu: Medii și reactivi pentru testarea sensibilității M. tuberculosis la substanțele antituberculoase de linia întâi în sistem MGIT (SIRE)
Valoarea estimată fără TVA: 629 100 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 1.720 teste, respectiv maxim 2.700 teste. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 70 teste, iar cantitatea maximă este de 100 teste. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 23.300,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Durata în luni: 24 începând cu data încetării acordului cadru 295/10.06.2022
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0007

8️⃣
Identificator intern: 8
Titlu: Medii și reactivi pentru testarea sensibilității M. tuberculosis la Pirazinamidă în sistem MGIT
Valoarea estimată fără TVA: 238 056 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 1.200 teste, respectiv maxim 2.080 teste. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 20 teste, iar cantitatea maximă este de 50 teste. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 5.722,50 lei fără TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Durata în luni: 24 începând cu data încetării acordului cadru 297/10.06.2022
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0008

9️⃣
Identificator intern: 9
Titlu: Kit calibratori BACTEC MGIT
Valoarea estimată fără TVA: 114668.4 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 41 Kituri cu 17 tuburi (pentru un sertar), respectiv maxim 68 kituri cu 17 tuburi (pentru un sertar). - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 1 Kit cu 17 tuburi (pentru un sertar), iar cantitatea maximă este de 10 Kituri cu 17 tuburi (pentru un sertar). - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 16.863,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Durata în luni: 24 începând cu data încetării acordului cadru 298/10.06.2022
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0009

1️⃣0️⃣
Identificator intern: 10
Titlu: Tuburi cu mediu lichid Middlebrook 7H9 modificat compatibile cu sistemul de cultivare BD BACTEC MGIT 960 si 320
Valoarea estimată fără TVA: 217 560 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 3.000 tuburi, respectiv maxim 5.600 tuburi. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 100 tuburi, iar cantitatea maximă este de 1.000 tuburi. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 38.850,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0010

1️⃣1️⃣
Identificator intern: 11
Titlu: Supliment de creștere pentru aditivarea tuburilor de mediu lichid în vederea efectuării antibiogramei M. tuberculosis în sistem de cultivare BD BACTEC MGIT 960 și 320
Valoarea estimată fără TVA: 41 328 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 26 Kituri cu 6 flacoane a cate 15 ml, respectiv maxim 48 Kituri cu 6 flacoane a cate 15 ml. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 2 Kituri cu 6 flacoane a cate 15 ml, iar cantitatea maximă este de 20 Kituri cu 6 flacoane a cate 15 ml. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 17.220,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0011

1️⃣2️⃣
Identificator intern: 12
Titlu: Substanță liofilizată Moxifloxacin pentru testarea sensibilității tulpinilor M. tuberculosis în sistem de cultivare BD Bactec MGIT 960 și 320
Valoarea estimată fără TVA: 36 750 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 4 cutii cu 6 flacoane a cate 249 µg/flacon, respectiv maxim 10 cutii cu 6 flacoane a cate 249 µg/flacon. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 1 cutie cu 6 flacoane a cate 249 µg/flacon, iar cantitatea maximă este de 4 cutii cu 6 flacoane a cate 249 µg/flacon. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 14.700,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0012

1️⃣3️⃣
Identificator intern: 13
Titlu: Substanță liofilizată Amikacină pentru testarea sensibilității tulpinilor M.tuberculosis în sistem de cultivare BD Bactec MGIT 960 si 320
Valoarea estimată fără TVA: 21 840 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 4 cutii cu 6 flacoane a 332 µg/flacon, respectiv maxim 8 cutii cu 6 flacoane a 332 µg/flacon. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 1 cutie cu 6 flacoane a 332 µg/flacon, iar cantitatea maximă este de 4 cutii cu 6 flacoane a 332 µg/flacon. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 10.920,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0013

1️⃣4️⃣
Identificator intern: 14
Titlu: Substanță liofilizată Bedaquilină pentru testarea sensibilității tulpinilor M. tuberculosis în sistem de cultivare BD Bactec MGIT 960 și 320
Valoarea estimată fără TVA: 60 060 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 12 cutii cu 2 flacoane a cate 170 µg/flacon, respectiv maxim 22 cutii cu 6 flacoane a 332 µg/flacon. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 1 cutie cu 2 flacoane a cate 170 µg/flacon, iar cantitatea maximă este de 4 cutii cu 2 flacoane a cate 170 µg/flacon. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 10.920,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0014

1️⃣5️⃣
Identificator intern: 15
Titlu: Solvent DMSO (dimetil sulfoxid) pentru dizolvarea substanțelor antimicrobiene liofilizate utilizate pentru antibiograma M. tuberculosis în sistem de cultivare BD Bactec MGIT 960 și 320
Valoarea estimată fără TVA: 6 960 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 12 flacoane 10 ml, respectiv maxim 24 flacoane 10 ml. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 1 flacon 10 ml, iar cantitatea maximă este de 10 flacoane 10 ml. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 2.900,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0015

1️⃣6️⃣
Identificator intern: 16
Titlu: Reactivi tip GenoType MTBDRplus compatibili cu sistemul de hibridizare Hain prin metoda LPA
Valoarea estimată fără TVA: 884469.6 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 3.144 teste, respectiv maxim 4.578 teste. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 192 teste, iar cantitatea maximă este de 960 teste. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 185.472,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Durata în luni: 24 începând cu data încetării acordului cadru 283/09.06.2022
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0016

1️⃣7️⃣
Identificator intern: 17
Titlu: Reactivi GenoType MTBDRsl compatibili cu sistemul de hibridizare Hain Lifescience, prin metoda LPA
Valoarea estimată fără TVA: 210 672 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 576 teste, respectiv maxim 1.056 teste. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 96 teste, iar cantitatea maximă este de 960 teste. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 191.520,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Durata în luni: 24 începând cu data încetării acordului cadru 284/09.06.2022
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0017

1️⃣8️⃣
Identificator intern: 18
Titlu: Reactivi de tip GenoType Mycobacterium MTBC compatibili cu sistemul de hibridizare Hain Lifescience, prin metoda LPA
Valoarea estimată fără TVA: 83 790 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 192 teste, respectiv maxim 456 teste. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 12 teste, iar cantitatea maximă este de 240 teste. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 44.100,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Durata în luni: 24 începând cu data încetării acordului cadru 285/09.06.2022
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0018

1️⃣9️⃣
Identificator intern: 19
Titlu: Reactivi tip GenoType Mycobacterium CM compatibili cu sistemul de hibridizare Hain prin metoda LPA
Valoarea estimată fără TVA: 405 720 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 312 teste, respectiv maxim 2.208 teste. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 12 teste, iar cantitatea maximă este de 480 teste. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 88.200,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Durata în luni: 24 începând cu data încetării acordului cadru 286/09.06.2022
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0019

2️⃣0️⃣
Identificator intern: 20
Titlu: Reactivi tip GenoType Mycobacterium AS compatibili cu sistemul de hibridizare Hain prin metoda LPA
Valoarea estimată fără TVA: 176 400 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
- Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 264 teste, respectiv maxim 960 teste. - Cantitatea care ar putea face obiectul unui contract subsecvent este de minim 12 teste, iar cantitatea maximă este de 480 teste. - Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 88.200,00 lei fără TVA.
Arată mai mult
Informații suplimentare: Durata în luni: 24 începând cu data încetării acordului cadru 287/09.06.2022
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0020

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-05-12 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-05-12 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni
Informații despre licitația electronică
Se va folosi o licitație electronică
Descriere
Informații despre licitația electronică:
Elementul care va face obiectul procesului repetitiv este prețul unitar fără TVA / cartuș, set, test, kit sau bucată, după caz. Procesul repetitiv va avea loc prin intermediul SEAP (www.e-licitatie.ro). În timpul licitației electronice operatorul SEAP va pune la dispoziția ofertantilor informații privind numărul de participanți care licitează electronic precum și cel mai scăzut preț. Număr runde 1 Durata rundei 1 zi lucrătoare (24 ore) Nu se va folosi pasul de licitare.
Arată mai mult
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu un singur operator
Numărul maxim de participanți: 7
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2026-05-12 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se completează DUAE, documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv avizul de funcționare emis de ANMDMR, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență, urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 7 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor pentru fiecare lot în parte, după etapa finală de licitație electronică. La procedura de achiziție pot participa numai operatorii economici care fac dovada că dețin Aviz de funcționare pentru import / comercializare dispozitive medicale, emis de Agenția Națională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale din România, conform prevederilor art. 926 din legea 95/2006, în termen de valabilitate la momentul depunerii ofertei. Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerințelor: Se completează DUAE, documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență, urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 7 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor pentru fiecare lot în parte după etapa finală de licitație electronică. Toate documentele vor fi însoțite de traducerea autorizată în limba română.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Referințe despre livrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici participanți la procedură vor trebui sa facă dovada experienței similare, respectiv vor trebui să facă dovada livrării produse similare, în ultimii trei ani calculați de la data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă a solicitat demonstrarea experienței similare fără a stabili un nivel valoric minim, pentru a nu limita participarea operatorilor economici în procedură. Prin sintagma “produse similare” se înțelege reactivi sau medii de cultură, utilizați în laboratoare de chimie analitică, microbiologie, chimie alimentară, laboratoare medicale, etc. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile ce descriu nivelul lor de experiență, prin raportare la valorile produselor livrate, corespunzător cerințelor autorității contractante. Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, de către ofertanții clasați pe primele 7 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor pentru fiecare lot în parte, după etapa finală de licitație electronică: copii după contracte și procese-verbale de recepție din care să reiasă următoarele informații: beneficiarul, cantitatea livrată/ valoarea corespunzătoare a produselor livrate în perioada de referință (ultimii 3 ani), sau alte documente edificatoare in acest sens.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Producătorul să fie certificat pentru sistemul de management al calității conform normelor internaționale ISO (13485:2016 sau 9001:2015). Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile solicitate. Documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, de către ofertanții clasați pe primele 7 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor pentru fiecare lot în parte, după etapa finală de licitație electronică.
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Mecanismul de plată va fi realizat în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, respectiv în cel mult 60 de zile calendaristice calculate conform art. 6 alin. 1 și alin. 4 din Legea nr. 72/2013. Plata contractelor subsecvente se va realiza în termen de maxim 60 de zile calendaristice de la data depunerii facturii, care va fi însoțită de procesele verbale de recepție, semnate de furnizor și achizitor sau reprezentantul acestuia.
Arată mai mult
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Arată mai mult
Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind
protecția mediului.
securitatea socială.
dreptul muncii.
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Ministerul Sanatatii
Numărul național de înregistrare: 4266456
Adresa poștală: Strada: Popişteanu Cristian, nr. 1-3
Cod poștal: 010024
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Cristian Safta
E-mail: achizitii.centralizate@ms.ro 📧
Telefon: +40 213072594 📞
Fax: +40 3072508 📠
URL: https://www.ms.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Activitate principală
Sănătate
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100206859 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Descriere:
Elementul care va face obiectul procesului repetitiv este prețul unitar fără TVA / cartuș, set, test, kit sau bucată, după caz. Procesul repetitiv va avea loc prin intermediul SEAP (www.e-licitatie.ro). În timpul licitației electronice operatorul SEAP va pune la dispoziția ofertantilor informații privind numărul de participanți care licitează electronic precum și cel mai scăzut preț. Număr runde 1 Durata rundei 1 zi lucrătoare (24 ore) Nu se va folosi pasul de licitare.
Arată mai mult
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. Garanția de participare este în procent de 1,00% din valoarea estimată (fără TVA) a celui mai mare contract subsecvent, pentru fiecare lot în parte, potrivit Anexa B. Perioada de valabilitate a garanției de participare este de 180 zile de la data limită de depunere a ofertelor. Potrivit prevederilor art. 154, alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, garanţia de participare trebuie să fie irevocabilă, necondiţionată şi se constituie prin: a) virament bancar; b) instrumente de garantare emise în condiţiile legii astfel: (i) scrisori de garanţie emise de instituţii de credit bancare din România sau din alt stat; (ii) scrisori de garanţie emise de instituţii financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achiziţiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA şi respectiv pentru achiziţiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA; (iii) asigurări de garanţii emise: - fie de societăţi de asigurare care deţin autorizaţii de funcţionare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz; - fie de societăţi de asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară; c) depunerea la casierie a unor sume în numerar dacă valoarea este mai mică de 5.000 lei; Dacă garanția se constituie prin virament bancar, transferul va fi efectuat în contul RO81TREZ7005005XXX000161, Cod fiscal 4266456 al autorității contractante, deschis la DTCMB. În cazul depunerii de oferte în asociere, garanția de participare trebuie constituită în numele asocierii și să menționeze că acoperă în mod solidar toți membrii grupului de operatori economici. Garanția de participare emisa în altă limbă decât română va fi însoțită de traducerea autorizată în limba română. Garanția de participare se poate constitui și în altă monedă, data la care se va face conversia leu-altă valută fiind data publicării invitației de participare, cursul publicat de BNR. Instrumentul de garantare se transmite în SEAP, semnat cu semnătură electronică extinsă, împreună cu oferta şi celelalte documente ale acesteia, cel mai târziu la data şi ora-limită de depunere a ofertelor, şi acesta trebuie să prevadă că plata garanţiei de participare se va executa necondiţionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaraţiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate. În caz contrar, oferta se va clarifica de către comisia de evaluare cu ofertanţii în termen de 1 zi lucrătoare de la data-limită de depunere a ofertelor, acordând ofertanților un termen de 3 zile pentru a răspunde la solicitarea de clarificare, sub sancţiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă. Garanţia de bună execuţie se va constitui în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului. Potrivit prevederilor legale, acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a furnizorului, fără a depăşi 15 zile de la data semnării contractului. Potrivit prevederilor art. 154 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, garanţia de bună execuţie trebuie să fie irevocabilă, necondiţionată şi se constituie prin: a) virament bancar; b) instrumente de garantare emise în condiţiile legii astfel: (i) scrisori de garanţie emise de instituţii de credit bancare din România sau din alt stat; (ii) scrisori de garanţie emise de instituţii financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achiziţiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA şi respectiv pentru achiziţiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA; (iii) asigurări de garanţii emise: - fie de societăţi de asigurare care deţin autorizaţii de funcţionare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz; - fie de societăţi de asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară; c) depunerea la casierie a unor sume în numerar dacă valoarea este mai mică de 5.000 lei; d) reţineri succesive din sumele datorate pentru facturi parţiale; e) combinarea a două sau mai multe dintre modalităţile de constituire prevăzute la lit. a) - c), în cazul garanţiei de bună execuţie. Garanţia constituită conform prevederilor mai sus menționate devine anexă la contract, prevederile art. 40 din HG nr. 395/2016 aplicându-se în mod corespunzător. Perioada de valabilitate a garanției de bună execuție va fi egală cu durata contractului subsecvent.
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
La fel ca: Nume și adrese
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de formulare a contestatiei și de exercitare a caii de atac sunt cele prevazute la art. 8 si art. 49 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile si caile de atac în materie de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor sectoriale si a contractelor de concesiune de lucrari si concesiune de servicii, precum si pentru organizarea și functionarea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor.
Arată mai mult
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 069-241424 (2026-04-08)