Achizitie servicii privind licențe, Instalare, configurare și punere în funcțiune, pregătirea personalului, inclusiv pentru securitate cibernetică

Directia de Asistenta Sociala

Realizarea serviciilor incluse în prezentul Caiet de Sarcini contribuie direct la atingerea obiectivului general al proiectului „Digitalizarea proceselor de asistență socială la nivelul Municipiului Drobeta Turnu-Severin”. Acest obiectiv este aliniat la Obiectivul Specific 1.2 al Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 și vizează transformarea digitală a administrațiilor publice locale. Obiectivul general strategic la care contribuie serviciile este valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice. Serviciile care fac obiectul acestui contract sunt instrumentul principal prin care Autoritatea Contractantă (Direcția de Asistență Socială Drobeta Turnu-Severin) va realiza tranziția de la modul de lucru actual, bazat integral pe hârtie și caracterizat de lipsa interoperabilității (așa cum a fost descris în capitolul Context), la o administrație digitală eficientă. În mod operațional, impactul contractului se va concretiza prin punerea la dispoziția cetățenilor și persoanelor juridice din cadrul Municipiului Drobeta-Turnu Severin a unui punct de acces centralizat la toate serviciile sociale aflate în responsabilitatea instituțiilor publice din cadrul municipiului. În acest scop, se urmărește implementarea unei soluții informatice mature și realizarea unui sistem de guvernanță digitală pentru colectarea structurată, standardizarea și gestionarea eficientă a datelor la nivelul Direcției de Asistență Socială Drobeta-Turnu Severin, prin transfer bidirecțional securizat atât intern cât și în relația cu terți și alte instituții, parametrizarea (personalizarea) digitalizării proceselor, crearea de funcționalități noi pentru serviciile publice electronice, și instruirea personalului. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 18 zile. Autoritatea Contractantă va răspunde o singură dată solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limita de depunere a ofertelor.

Termen limită

Deadline 2026-05-25

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2026-04-22 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2026-04-22)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Achizitie servicii privind licențe, Instalare, configurare și punere în funcțiune, pregătirea personalului, inclusiv pentru securitate cibernetică
Număr de referință: PAAP pe anul 2025 aferent investiții
Scurtă descriere:
“Realizarea serviciilor incluse în prezentul Caiet de Sarcini contribuie direct la atingerea obiectivului general al proiectului „Digitalizarea proceselor de...”    Arată mai mult
Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de software 📦
Valoarea estimată fără TVA: 2086045.66 RON 💰
Descriere
Descrierea achiziției publice:
“În vederea eficientizării activității beneficiarului va fi implementată o soluție informatică interinstituțională, interconectată și interoperabilă, produs...”    Arată mai mult
Produse/servicii suplimentare: Diverse servicii de dezvoltare de software şi sisteme informatice 📦
Produse/servicii suplimentare: Servicii de formare profesională 📦
Locul principal sau locul de desfășurare:
“Direcția de Asistență Socială Drobeta-Turnu Severin, Strada Decebal 40, Bloc A1, Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, România”
Locul de desfășurare: Mehedinţi 🏙️
Durata: 7 (MONTH)
Perioada de timp de mai jos este exprimată în număr de luni.
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): P2.1 Demonstrarea unei abordări/viziuni adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): P2.2 - Experiența similară a experților
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-05-25 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-05-25 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere):
“membrii comisiei de evaluare”
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 5

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Prin sintagma „operatori economici care depun oferta” se va înțelege în continuare ofertantul, asociații în cazul ofertelor comune, și subcontractanții în...”    Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Lista principalelor prestări de servicii realizate în ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor și a beneficiarilor publici sau privați. Ofertantul...”    Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Se consideră subcontractare orice tip de raport juridic între ofertant și un alt operator economic (sau profesionist conform Codului Civil), prin care...”    Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul:
“Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016”

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Directia de asistenta sociala
Numărul național de înregistrare: 15405118
Adresa poștală: Strada: DECEBAL, nr. 40
Cod poștal: 220145
Orașul poștal: Drobeta-Turnu Severin
Regiune: Mehedinţi 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: achizitii@dasdts.ro 📧
Telefon: 0252329577 📞
Fax: +40 0352401029 📠
URL: https://www.dasdts.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Protecție socială
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100207201 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏

Informații complementare
Informații suplimentare

“1. COMPLETARE secțiunea III.1.3.a) Situația personală a candidatului sau ofertantului A. Neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 164 din Legea nr....”    Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Direcția de Asistență Socială Drobeta-Turnu Severin
Numărul național de înregistrare: 15405118_3
Adresa poștală: Str. Decebal nr.40, bl. A1
Cod poștal: 220145
Orașul poștal: Drobeta-Turnu Severin
Regiune: Mehedinţi 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: achizitii@dasdts.ro 📧
Telefon: +4 0252 329 577 📞
Fax: +4 0352 401029 📠
URL: http://www.dasdts.ro 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
“Termenele de formulare a contestației și de exercitare a căii de atac sunt cele prevăzute în Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în...”    Arată mai mult
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 080-283903 (2026-04-22)