Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității/entității contractante doar ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor sunt:
- certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării;
- cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
- după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
- alte documente edificatoare, după caz.
În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.164, 165 și 167, autoritatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Un Operator Economic care participă la procedură nu trebuie să se afle în situații pentru care există probabilitatea să fie generatoare de conflict de interese.
Pe parcursul derulării procedurii de atribuire, Autoritatea Contractantă ia toate măsurile necesare pentru a preveni, identifica şi remedia situaţiile de conflict de interese, în scopul evitării denaturării concurenţei şi al asigurării tratamentului egal pentru toţi Operatorii Economici.
Ofertanții, terții susținători și subcontractanții trebuie sa prezinte Declaratia privind neincadrarea in prevederile art.58-60 din Legea nr. 98/2016 (Evitarea conflictului de interese).
Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt:
Farcău Adrian-Dănuț – primar,
Snelenpeger Carol-Nicolae - viceprimar,
Petrușe Ioana-Florina - secretar,
Oșan Adriana Simona - contabil șef,
Petrușe Diana Maria – consilier achiziții publice,
Consilieri locali: Kiskasza Barna Balazs, Merk Vasile, Ghiurcuța Nicolae, Aciu Bianca Gabriela Codruța, Costea Teofil, Maier Călin Daniel Vasile, Mitrașca Vasile, Ruff Sofia, Moisa Antonel Adrian, Sabău Cristian, Schonberg Arnold, Șimonca Gheorghe, Vinkler Toma Vasile, Zsido Lorant Gabor.
Reprezentant firma servicii conexe achizițiilor - Losonczi Attila, Raț Rebeca Sibill.
În cazul în care ofertă este depusă de o asociere, fiecare asociat va prezenta documentele sus menționate. De asemenea aceste documente trebuie prezentate și de către fiecare subcontractant//terț susținător declarat în ofertă.
În situația în care operatorul economic (ofertantul/ liderul/ asociatul/ terțul susținător/ subcontractantul) se află într-una dintre situațiile prevăzute la art. 60 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, acesta va fi exclus de la procedura de atribuire, oferta sa fiind respinsă.
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică/sectorială. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/sectorială cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.
Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea Autorității/entității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.