Articole de echipament din compunerea uniformei de reprezentare și ceremonialuri pentru polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări

Inspectoratul General Pentru Imigrari

Furnizarea articolelor de echipament din compunerea uniformei de reprezentare și ceremonialuri a polițiștilor din cadrul IGI prin încheierea unui acord cadru, cu o durată de 24 luni. Achiziționarea produselor, constând în articole de echipament din compunerea uniformei, ce fac obiectul procedurii de achiziție, are ca scop asigurarea noilor uniforme pentru polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, care au fost încadrați din școlile de formare profesională ale M.A.I., polițiști încadrați din sursă externă, agenți trecuți în corpul ofițerilor, absolvenți ai școlilor de formare profesională, absolvenți ai Academiei de Poliție “ Alexandru Ioan Cuza” București, agenții și ofițerii de poliție care urmează să fie încadrați în structurile I.G.I. în anul 2026, astfel încât începând cu data de distribuirii articolelor de echipament polițiștii să fie echipați cu noile modele de uniformă. Operatorii economici vor putea solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire până la 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, astfel încât autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări/informațiilor suplimentare în a 11-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.

Termen limită

Deadline 2026-06-23

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2026-05-18 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2026-05-18)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Articole de echipament din compunerea uniformei de reprezentare și ceremonialuri pentru polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări
Număr de referință: 22084517_2026_PAAPD1615089
Scurtă descriere:
“Furnizarea articolelor de echipament din compunerea uniformei de reprezentare și ceremonialuri a polițiștilor din cadrul IGI prin încheierea unui acord...”    Arată mai mult
Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Articole de îmbrăcăminte 📦
Valoarea estimată fără TVA: 1 543 268 RON 💰
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 15
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 15

1️⃣
Identificator intern: 1
Titlu: Șapcă stofă
Valoarea estimată fără TVA: 38 734 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 581,01 lei fără TVA (3 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 38.734,00 lei fără TVA (200...”    Arată mai mult
Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Articole de îmbrăcăminte 📦
Abordarea pentru reducerea impactului asupra mediului: Altele
Criterii privind achizițiile ecologice: Criteriile naționale privind achizițiile publice ecologice
Locul principal sau locul de desfășurare:
“str. Tudor Gociu, nr. 24A, sector 4, București”
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Bucureşti 🏙️
Durata: 24 (MONTH)
Perioada de timp de mai jos este exprimată în număr de luni.
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Caracteristicile tehnice ale țesăturii finale – sarcina de rupere (N) în urzeală
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): Caracteristicile tehnice ale țesăturii finale – sarcina de rupere (N) în bătătură
Rezistența la sfâșiere (N) în urzeală
Garanția peste valoarea minimă solicitată, conform ofertei tehnice
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001

2️⃣
Identificator intern: 2
Titlu: Căciulă
Valoarea estimată fără TVA: 20 543 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 410,86 lei fără TVA (2 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 20.543,00 lei fără TVA (100...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Caracteristicile tehnice ale țesăturii finale - laminat 2 straturi – sarcina de rupere (N) în urzeală
Caracteristicile tehnice ale țesăturii finale – laminat 2 straturi – sarcina de rupere (N) în bătătură
Caracteristicile tehnice ale țesăturii finale - laminat 2 straturi - rezistența la murdărie (oleofobizare)
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002

3️⃣
Identificator intern: 3
Titlu: Costum din stofă
Valoarea estimată fără TVA: 482 469 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 9.649,38 lei fără TVA (6 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 482.469,00 lei fără TVA (300...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Rezistența la sfâșiere (N) în bătătură
Rezistența la abraziune
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0003

4️⃣
Identificator intern: 4
Titlu: Pulover
Valoarea estimată fără TVA: 47 874 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 317,16 lei fără TVA (2 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 47.874,00 lei fără TVA (300...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Rezistența, minimă la vopsire - frecare umedă – SR EN ISO 105- X12
Rezistența, minimă la vopsire - frecare uscată – SR EN ISO 105- X12
Ambalarea produsului (pungă de polietilenă)
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0004

5️⃣
Identificator intern: 5
Titlu: Scurtă
Valoarea estimată fără TVA: 201 800 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 3.330,44 lei fără TVA (4 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 201.800,00 lei fără TVA (250...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Caracteristicile tehnice ale țesăturii finale – laminat 3 straturi - sarcina de rupere (N) în urzeală
Caracteristicile tehnice ale țesăturii finale – laminat 3 straturi - sarcina de rupere (N) în bătătură
Caracteristicile tehnice ale țesăturii finale – laminat 3 straturi - rezistența la murdărie (oleofobizare)
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0005

6️⃣
Identificator intern: 6
Titlu: Pardesiu
Valoarea estimată fără TVA: 505 520 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 7.582,80 lei fără TVA (6 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 505.520,00 lei fără TVA (400...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Caracteristicile tehnice ale țesăturii finale - sarcina de rupere (N) în urzeală
Caracteristicile tehnice ale țesăturii finale - sarcina de rupere (N) în bătătură
Caracteristicile tehnice ale țesăturii finale – conținut de formaldehidă
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0006

7️⃣
Identificator intern: 7
Titlu: Cravată
Valoarea estimată fără TVA: 27 325 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 54,65 lei fără TVA (1 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 27.325,00 lei fără TVA (500...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Desime fire în urzeală/10 cm
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0007

8️⃣
Identificator intern: 8
Titlu: Fular
Valoarea estimată fără TVA: 11 854 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 59,27 lei fără TVA (1 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 11.854,00 lei fără TVA (200...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Rezistența, minimă la vopsire - frecare umedă – SR EN ISO 105 - X12
Rezistența, minimă la vopsire - frecare uscată –SR EN ISO 105- X12
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0008

9️⃣
Identificator intern: 9
Titlu: Mănuși din piele
Valoarea estimată fără TVA: 21 420 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 107,10 lei fără TVA (1 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 21.420,00 lei fără TVA (200...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Rezistența la tracțiune și a alungirii – alungirea la 10N/mm2
Rezistența la tracțiune - crăpare N/mm2
Rezistența, minimă la vopsire - frecare umedă
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0009

1️⃣0️⃣
Identificator intern: 10
Titlu: Curea
Valoarea estimată fără TVA: 62 328 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 51,94 lei fără TVA (1 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 62.328,00 lei fără TVA (1.200...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Alungirea la rupere
Rezistența la tracțiune - rupere
Rezistența la sfâșiere a pielii
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0010

1️⃣1️⃣
Identificator intern: 11
Titlu: Ciorapi
Valoarea estimată fără TVA: 4 520 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 9,04 lei fără TVA (1 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 4.520,00 lei fără TVA (500 buc). Valoarea...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Termenul de livrare
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0011

1️⃣2️⃣
Identificator intern: 12
Titlu: Suport cu grad profesional
Valoarea estimată fără TVA: 44 340 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 487,74 lei fără TVA (11 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 44.340,00 lei fără TVA (1000...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Sarcina de rupere (N) în urzeală
Sarcina de rupere (N) în bătătură
Conținut de formaldehidă
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0012

1️⃣3️⃣
Identificator intern: 13
Titlu: Epoleți cu grad profesional
Valoarea estimată fără TVA: 28 266 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 444,18 lei fără TVA (11 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 28.266,00 lei fără TVA (700...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Rezistența la murdărie prin tratament uscat (oleofobizare)
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0013

1️⃣4️⃣
Identificator intern: 14
Titlu: Șnur de ceremonie
Valoarea estimată fără TVA: 30 867 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 102,89 lei fără TVA (1 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 30.867,00 lei fără TVA (300...”    Arată mai mult
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0014

1️⃣5️⃣
Identificator intern: 15
Titlu: Eghilet cu accesorii
Valoarea estimată fără TVA: 15 408 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
“Valoarea minimă a acordului-cadru este de 154,08 lei fără TVA (1 buc), iar valoarea maximă a acordului cadru este de 15.408,00 lei fără TVA (100...”    Arată mai mult
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0015

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-06-23 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-06-23 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 3
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori
Numărul maxim de participanți: 1
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2026-06-23 15:00:00.0000000 📅
Locul:
“In SEAP”
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Operatorii economici (inclusiv asociații, terții susținători, subcontractanții) ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile...”    Arată mai mult
Criteriu de selecție: Referințe despre livrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Informații privind experiența din ultimii 3 ani Operatorul economic trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani, în cadrul a unuia sau mai multor contracte...”    Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul:
“Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016”
Motiv de excludere: Participarea la o organizație criminală
Corupție
Frauda
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Insolvență
Concordat
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Active administrate de lichidator
Activitățile economice sunt suspendate
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Faliment
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Descrierea motivelor de excludere:
“Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.”

“Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre...”    Arată mai mult
Arată mai mult (14)
“Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani...”    Arată mai mult

“Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.”

“Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.”

“Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.”

“Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.”

“Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.”

“Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.”

“Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.”

“Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.”

“Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.”

“Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.”

“Operatorul economic a încălcat legislația privind protecția mediului.”

“Operatorul economic a încălcat legislația privind securitatea socială.”

“Operatorul economic a încălcat legislația privind dreptul muncii.”

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Inspectoratul general pentru imigrari
Numărul național de înregistrare: 22084517
Adresa poștală: Strada: str. Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu, nr. 50
Cod poștal: 060021
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Serviciul achizitii
E-mail: achizitii.igi@mai.gov.ro 📧
Telefon: +40 213132331 📞
Fax: +40 213132331 📠
URL: https://www.igi.mai.gov.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Activitate principală
Ordine și siguranță publică
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100207984 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare

“Eventualele răspunsuri la clarificari se vor atașa la anunțul de participare. Aceste răspunsuri vor face parte din Documentația de atribuire și este...”    Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Serviciul Achiziții
Numărul național de înregistrare: 22084517_3
Adresa poștală: Strada Tudor Gociu, nr. 24A, sector 4
Cod poștal: 060787
Orașul poștal: București
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: achizitii.igi@mai.gov.ro 📧
Telefon: +4 0213132331 📞
Fax: +4 0213132331 📠
URL: https://igi.mai.gov.ro/ 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
“Termenul (termenele) de exercitare a căilor de atac sunt cele precizate la art. 8 alin (1) litera a) din Legea 101/2016 privind remediile şi căile de atac...”    Arată mai mult
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 095-340536 (2026-05-18)