DEZMEMBRARE TANC MARITIM

Garda de Coasta

1.Contract servicii de dezmembrare a tancului maritim, locul de prestare: operațiunile de dezmembrare a navei în locuri special amenajate – doc uscat, doc plutitor, locație fiind asigurată de acesta pe toată durata desfășurării activității de dezmembrare (conform prevederilor caietului de sarcini).
2. Procedura de atribuire a contractului de achiziție publică este inițiată sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de alocarea creditelor bugetare cu această destinație, semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice. Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 privind achizițiile publice și H.G. nr.395/2016, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație. În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, pe o perioada de 6 luni de la data aprobarii raportului procedurii, procedura de atribuire se va anula de drept, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art.212 alin.(1) lit.c) din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică. Ofertanții din cadrul acestei proceduri înțeleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificată asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus/clauzei suspensive, asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă. Perioada maxima pentru care operează clauza suspensiva este de 6 luni, astfel încât, in cazul in care condiția semnării contractului nu este îndeplinita, procedura de atribuire este anulata.”
2. Solicitarile de clarificari din partea posibililor ofertanti se vor face cu minim 8 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor, iar autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare cu 5 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Solicitările de clarificări primite de către autoritatea contractantă după termenul limită specificat nu vor fi luate în considerare.
3. Solicitările de clarificare în legătură cu documentatia de atribuire se vor transmite doar prin intermediul SEAP (https://sicapprod.elicitatie.ro), prin accesarea sectiunii dedicate "Întrebări” din detaliul procedurii de atribuire aflate în desfăsurare. Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire încărcate în SEAP operatorii economici trebuie să dispună de un program necesar vizualizării fisierelor semnate electronic.
4. Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesati vor respecta prevederile notificării ANAP nr.247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări si a informatiilor suplimentare la documentatiile de atribuire/răspunsurile formulate în cazul desfăsurării procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), în sensul ca documentele atasate la sectiunea "Întrebări" nu vor contine datele de identificarea ale acestora, întrucât acestea vor deveni publice în momentul transmiterii răspunsului de către autoritatea contractantă!

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-07-24. Achiziția publică a fost publicată pe 2023-07-07.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2023-07-07 Anunţ de participare
2023-09-21 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2023-07-07)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de demolare de nave
Număr de referință: 29521430_2023_PAAPD1405250
Scurtă descriere:
1.Contract servicii de dezmembrare a tancului maritim, locul de prestare: operațiunile de dezmembrare a navei în locuri special amenajate – doc uscat, doc plutitor, locație fiind asigurată de acesta pe toată durata desfășurării activității de dezmembrare (conform prevederilor caietului de sarcini). 2. Procedura de atribuire a contractului de achiziție publică este inițiată sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de alocarea creditelor bugetare cu această destinație, semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice. Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 privind achizițiile publice și H.G. nr.395/2016, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație. În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, pe o perioada de 6 luni de la data aprobarii raportului procedurii, procedura de atribuire se va anula de drept, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art.212 alin.(1) lit.c) din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică. Ofertanții din cadrul acestei proceduri înțeleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificată asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus/clauzei suspensive, asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă. Perioada maxima pentru care operează clauza suspensiva este de 6 luni, astfel încât, in cazul in care condiția semnării contractului nu este îndeplinita, procedura de atribuire este anulata.” 2. Solicitarile de clarificari din partea posibililor ofertanti se vor face cu minim 8 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor, iar autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare cu 5 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Solicitările de clarificări primite de către autoritatea contractantă după termenul limită specificat nu vor fi luate în considerare. 3. Solicitările de clarificare în legătură cu documentatia de atribuire se vor transmite doar prin intermediul SEAP (https://sicapprod.elicitatie.ro), prin accesarea sectiunii dedicate "Întrebări” din detaliul procedurii de atribuire aflate în desfăsurare. Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire încărcate în SEAP operatorii economici trebuie să dispună de un program necesar vizualizării fisierelor semnate electronic. 4. Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesati vor respecta prevederile notificării ANAP nr.247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări si a informatiilor suplimentare la documentatiile de atribuire/răspunsurile formulate în cazul desfăsurării procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), în sensul ca documentele atasate la sectiunea "Întrebări" nu vor contine datele de identificarea ale acestora, întrucât acestea vor deveni publice în momentul transmiterii răspunsului de către autoritatea contractantă!
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de demolare de nave 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Constanţa 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: Garda de Coasta
Adresa poștală: Strada: Zmeurei, nr. 3
Cod poștal: 900433
Orașul poștal: Constanta
Contact
Adresă internet: http://www.politiadefrontiera.ro 🌏
E-mail: achizitii.gardadecoasta@igpf.ro 📧
Telefon: +4 0241553794 📞
Fax: +40 241553794 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100168068 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-07-07 📅
Termen-limită de depunere: 2023-07-24 📅
Data publicării: 2023-07-12 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 132-421774
Număr JO-S: 132

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
1.Contract servicii de dezmembrare a tancului maritim, locul de prestare: operațiunile de dezmembrare a navei în locuri special amenajate – doc uscat, doc plutitor, locație fiind asigurată de acesta pe toată durata desfășurării activității de dezmembrare (conform prevederilor caietului de sarcini).
Arată mai mult
2. Procedura de atribuire a contractului de achiziție publică este inițiată sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de alocarea creditelor bugetare cu această destinație, semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice. Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 privind achizițiile publice și H.G. nr.395/2016, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație. În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, pe o perioada de 6 luni de la data aprobarii raportului procedurii, procedura de atribuire se va anula de drept, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art.212 alin.(1) lit.c) din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică. Ofertanții din cadrul acestei proceduri înțeleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificată asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus/clauzei suspensive, asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă. Perioada maxima pentru care operează clauza suspensiva este de 6 luni, astfel încât, in cazul in care condiția semnării contractului nu este îndeplinita, procedura de atribuire este anulata.”
Arată mai mult
2. Solicitarile de clarificari din partea posibililor ofertanti se vor face cu minim 8 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor, iar autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare cu 5 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Solicitările de clarificări primite de către autoritatea contractantă după termenul limită specificat nu vor fi luate în considerare.
Arată mai mult
3. Solicitările de clarificare în legătură cu documentatia de atribuire se vor transmite doar prin intermediul SEAP (https://sicapprod.elicitatie.ro), prin accesarea sectiunii dedicate "Întrebări” din detaliul procedurii de atribuire aflate în desfăsurare. Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire încărcate în SEAP operatorii economici trebuie să dispună de un program necesar vizualizării fisierelor semnate electronic.
Arată mai mult
4. Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesati vor respecta prevederile notificării ANAP nr.247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări si a informatiilor suplimentare la documentatiile de atribuire/răspunsurile formulate în cazul desfăsurării procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), în sensul ca documentele atasate la sectiunea "Întrebări" nu vor contine datele de identificarea ale acestora, întrucât acestea vor deveni publice în momentul transmiterii răspunsului de către autoritatea contractantă!
Arată mai mult
Valoarea totală estimată: 891 100 RON 💰
Scurtă descriere:
Autoritatea contractantă intentionează să încheie un contract de prestari servicii cu un singur operator economic a cărui oferta va fi declarata admisibila după aplicarea criteriului de atribuire. Prestatorul trebuie să efectueze operațiunile de dezmembrare a navei în locuri special amenajate – doc uscat, doc plutitor, locație fiind asigurată de acesta pe toată durata desfășurării activității de dezmembrare.
Arată mai mult
În cazul în care câștigătorul procedurii de achiziție publică nu deține un doc cu capacitățile tehnice necesare efectuării unei astfel de operațiuni, acesta are posibilitatea de a închiria un doc avizat de Agenția de Mediu privind dezmembrarea navelor de tip tanc petrolier cu dimensiunile și anvergura menționate anterior.
Arată mai mult
Durata: 5 luni
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Port Constanta. judet Constanta

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Operatorii economici participanţi la procedură (inclusiv asociaţii, subcontractanţii, terţii susţinători) nu trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute de art.164, art.165 şi art.167 din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice. Modalitatea de îndeplinire: pentru demonstrarea îndeplinirii acestei cerinţe, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire vor completa DUAE (Documentul Unic de Achiziţie European) cu informaţiile aferente situaţiei lor. Documentele ce vor fi prezentate pentru îndeplinirea criteriului de calificare, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire si finalizarea etapei de licitatie electronica, până la data încheierii raportului de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările și completările ulterioare, sunt:
Arată mai mult
a) certificate de atestare fiscală valabile la data prezentarii, privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local și buget de stat) pentru toate punctele de lucru și sediile secundare pentru care acesta are obligații de plată, valabile la momentul prezentării, respectiv pentru sediile secundare/punctele de lucru, cerinţa se va putea demonstra printr-o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată datorate a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidate, din care să reiasă lipsa datoriilor restante la momentul prezentării acestora;
Arată mai mult
b) după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2) şi art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;
c) cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
Arată mai mult
d) alte documente edificatoare, după caz. În cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit operatorul economic, nu se emit documente de tipul celor solicitate sau acestea nu vizează toate situaţiile cuprinse la art. 164, art. 165 şi art. 167, se acceptă orice document considerat edificator emis de autorităţi competente din ţara respectivă. În cazul ofertanţilor persoane juridice/fizice străine, documentele vor fi transmise în limba în care au fost emise, însoţite de o traducere autorizată a acestora în limba română. NOTĂ: NU trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute la art.164, 165, 167 din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice: ofertantul/membrii asocierii, subcontractantul / subcontractanţii, terţul / terţii susţinător (i).
Arată mai mult
2. Operatorii economici participanți la procedură (inclusiv asociații, subcontractanții, terții susținători) nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.59 si 60 din Legea 98/2016.
Modalitate de îndeplinire: se va completa o declarație în conformitate cu prevederile art.59 si 60 din Legea 98/2016 – Formularul H, care se va prezenta odată cu D.U.A.E. În cazul depunerii unei oferte individuale/comune susținută financiar și/sau tehnico-profesional de către terț/terți susținători, fiecare susținător are obligația de a demonstra îndeplinirea cerinței.
Arată mai mult
Lista persoanelor cu functie de decizie din cadrul autoritatii contractante:
Antip Colea – p/director
Guiu Bogdan Adrian – director adjunct
Baran Simona – contabil sef
Dinu Costel – marketing-achizitii
Ghioca Mihai – juridic
Ionascu Vlad – asigurare tehnica de marina
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, că este legal constituit şi că nu se află în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii precum şi faptul că are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
Modalitate de indeplinire: se va prezenta DUAE.
- în urma solicitarii autorităţii contractante adresate ofertantului clasat pe primul loc în clasament, dupa finalizarea etapei de licitatie electronica, acesta va prezenta documentul justificativ, astfel:
1. Certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comertului de pe langa instanta competenta, din care sa rezulte ca obiectul contractului are corespondent in codul CAEN 3831 ce reglementeaza obiectul de activitate al ofertantului, respectiv demontarea (dezasamblarea) mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor ( demontarea masinilor si aparatelor pentru obtinerea de materiale reciclabile de orice fel – automobile, nave, computere, televizoare si alte echipamente).
Arată mai mult
Informatiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie conforme cu realitatea la data depunerii documentului.
În cazul unei asocieri, fiecare asociat este obligat sa prezinte aceste documente, pentru partea din contract pe care o are de realizat.
2.Persoane juridice/fizice straine: Documente care dovedesc o forma de inregistrare/atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional (vor fi însoțite de o traducere autorizată în limba romană), în conformitate cu prevederile legale din țara de rezidență.
Arată mai mult
3.Operatorii economici ce depun oferta vor prezenta autorizația de mediu eliberată pentru codul CAEN 3831- Demontarea (dezasamblarea) mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor (demontarea masinilor si aparatelor pentru obtinerea de materiale reciclabile de orice fel – automobile, nave, computere, televizoare si alte echipamente).
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificatExperienţă similară în domeniul demontarii (dezasamblarii) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor (demontarea masinilor si aparatelor pentru obtinerea de materiale reciclabile de orice fel – automobile, nave, computere, televizoare si alte echipamente).
Arată mai mult
Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calitatiiImpunerea cerinţei referitoare la sistemele de asigurare a calitatii are ca scop principal protejarea autorităţii contractante în sensul evitării atribuirii contractului unui operator economic care nu respecta standardele de asigurare a calitatii corespunzătoare pentru îndeplinirea cu succes a contractului
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
În urma solicitării autorităţii contractante adresate ofertantului clasat pe primul loc în clasament la finalizarea evaluării ofertelor vor prezenta documente justificative pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţei, astfel: - ofertanţii (în cazul unei asocieri, fiecare membru al asocierii) vor trebui să prezinte principalele prestări de servicii din ultimii trei ani, din care să rezulte valori, perioade de execuţie, beneficiari, indiferent dacă aceştia din urmă sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi şi din care să rezulte că aceste prestări au fost duse la bun sfârşit. Valorile vor fi exprimate în lei. Ofertanţii care trebuie să efectueze conversia altor monede decât Lei vor utiliza ratele de schimb medii anuale stabilite de către BCE. Pentru anul în curs, transformarea în Lei se va face la cursul BCE din ziua publicării anuntului de participare.
Arată mai mult
Se completeaza DUAE.IIn urma solicitarii autoritatii contractante adresate ofertantului clasat pe primul loc, dupa finalizarea etapei de licitatie electronica, acesta va prezenta documente care sa ateste conformitatea cu standardele si normele de calitate impuse, certificatul de înmatriculare în Registrul Comerțului, sau după caz, de pe certificatul de înscriere în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor și de pe Codul Fiscal, pentru persoane juridice, care să cuprinda codul CAEN 3831 - dezasamblarea mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor (demontarea masinilor si aparatelor pentru obtinerea de materiale reciclabile de orice fel – automobile, nave, computere, televizoare si alte echipamente); -autorizația de mediu eliberată pentru codul CAEN 3831 – demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor (demontarea masinilor si aparatelor pentru obtinerea de materiale reciclabile de orice fel – automobile, nave, computere, televizoare si alte echipamente). Informatiile cuprinse in aceasta trebuie sa fie conforme cu realitatea la data depunerii documentelor.
Arată mai mult
Executarea contractului
Condiții de executare a contractului:
Finalizarea procedurii de atribuire prin încheierea contractului de achiziţie publică este supusă următoarei condiţii:
Încheierea contractului de achiziţie publică este condiţionată de obţinerea de fonduri de la bugetul de stat, semnarea contractului fiind posibilă doar în situaţia în care se respectă dispoziţiile referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intra sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice.
Arată mai mult
În cazul în care, indiferent de motive, obţinerea finanţării din fonduri de la bugetul de stat nu se realizează până la data (180 zile după termenul limită de depunere a ofertelor), autoritatea contractantă va aplica prevederile art.212 alin.1,lit.c) din Legea 98/2016, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziţie publică.
Arată mai mult
Ofertanţii din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condiţiei suspensive de mai sus, asumându-şi întreaga răspundere în raport cu eventualele pierderi pe care le-ar putea suferi în situaţia descrisă.

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-12-24 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-07-24 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: NU
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Punctaj tehnic
Criteriul de calitate (pondere): 5
Preț (pondere): 95

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 29521430
Contact
Punct de contact: Costel dinu
Adresă internet: www.politiadefrontiera.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100168068 🌏

Referință
Informații suplimentare
Toate comunicarile intre autoritatea contractanta si ofertanti, pe parcursul depunerii ofertelor si evaluarii, se fac prin platforma SICAP, prin mijloace electronice. Orice solicitare de clarificare la documentatia de atribuire, din partea ofertantilor se va transmite prin SICAP. Clarificarile primite prin alte mijloace, nu vor fi luate in considerare. Pe parcursul evaluarii ofertelor, autoritatea contractanta va transmite clarificarile spre ofertanti, tot prin platforma SICAP.
Arată mai mult
La momentul depunerii ofertelor, operatorii economici vor incarca DUAE - Documentul Unic de Achizitie European care este pus la dispozitia ofertantilor în SICAP, urmând ca documentele justificative să fie solicitate numai ofertantului clasat pe primul loc, în urma finalizării etapei de licitatie electronica .
Arată mai mult
Pentru informatiile privind subcontractantii si asociatii se va completa DUAE. Oferta trebuie să cuprindă un acord sau o scrisoare preliminară de subcontractare sau asociere în care să se menţioneze că toţi subcontractanţii sau asociaţii îşi asumă răspunderea colectivă şi solidară pentru îndeplinirea contractului, ca liderul asocierii este împuternicit să-şi asume obligaţii şi să primească instrucţiuni în numele tuturor asociaţilor şi este răspunzător în nume propriu şi în numele Asocierii, pentru îndeplinirea contractului (Formularul G - Model acord de asociere).
Arată mai mult
Ofertantul va elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire şi va preciza în cadrul propunerii tehnice şi/sau propunerii financiare informaţiile care sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Documentele emise în altă limba decât limba româna vor fi însoţite de traducerea autorizată a acestora în limba română.
Arată mai mult
În cazul în care se constată că ofertele clasate pe primul loc au preţuri egale, în vederea departajării ofertelor, autoritatea contractanta (prin intermediul SICAP la Sectiunea “Intrebari”) va solicita reofertarea, prin prezentarea unei noi propuneri financiare. Noua propunere financiară va fi depusă doar şi numai în urma solicitării autorităţii contractante.
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Sursa: OJS 2023/S 132-421774 (2023-07-07)
Anunt de atribuire (2023-09-21)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 845 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-09-21 📅
Data publicării: 2023-09-26 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 185-577333
Se referă la anunț: 2023/S 132-421774
Număr JO-S: 185
Informații suplimentare
Toate comunicarile intre autoritatea contractanta si ofertanti, pe parcursul depunerii ofertelor si evaluarii, se fac prin platforma SICAP, prin mijloace electronice. Orice solicitare de clarificare la documentatia de atribuire, din partea ofertantilor se va transmite prin SICAP. Clarificarile primite prin alte mijloace, nu vor fi luate in considerare. Pe parcursul evaluarii ofertelor, autoritatea contractanta va transmite clarificarile spre ofertanti, tot prin platforma SICAP. La momentul depunerii ofertelor, operatorii economici vor incarca DUAE - Documentul Unic de Achizitie European care este pus la dispozitia ofertantilor în SICAP, urmând ca documentele justificative să fie solicitate numai ofertantului clasat pe primul loc, în urma finalizării etapei de licitatie electronica . Pentru informatiile privind subcontractantii si asociatii se va completa DUAE. Oferta trebuie să cuprindă un acord sau o scrisoare preliminară de subcontractare sau asociere în care să se menţioneze că toţi subcontractanţii sau asociaţii îşi asumă răspunderea colectivă şi solidară pentru îndeplinirea contractului, ca liderul asocierii este împuternicit să-şi asume obligaţii şi să primească instrucţiuni în numele tuturor asociaţilor şi este răspunzător în nume propriu şi în numele Asocierii, pentru îndeplinirea contractului (Formularul G - Model acord de asociere). Ofertantul va elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire şi va preciza în cadrul propunerii tehnice şi/sau propunerii financiare informaţiile care sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Documentele emise în altă limba decât limba româna vor fi însoţite de traducerea autorizată a acestora în limba română. În cazul în care se constată că ofertele clasate pe primul loc au preţuri egale, în vederea departajării ofertelor, autoritatea contractanta (prin intermediul SICAP la Sectiunea “Intrebari”) va solicita reofertarea, prin prezentarea unei noi propuneri financiare. Noua propunere financiară va fi depusă doar şi numai în urma solicitării autorităţii contractante.
Arată mai mult

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-09-19 📅
Nume: Kondor truck & trailer
Numărul național de înregistrare: RO15965913
Adresa poștală: Strada PORTULUI, Nr. 46
Orașul poștal: Ovidiu
Cod poștal: 905900
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 740469825 📞
E-mail: tl21luk@yahoo.com 📧
Țara: Constanţa 🏙️
Adresă internet: WWW.KONDOR-TRUCK.RO 🌏
Valoarea totală a achiziției: 845 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
Sursa: OJS 2023/S 185-577333 (2023-09-21)