Echipamente IT

Organism intermediar regional pentru Programe europene capital uman Regiunea Bucuresti-Ilfov

Obiectul contractului constă în achiziționarea de „Echipamente IT” pentru desfășurarea în condiții optime a activității OIR BI. Achiziţia se va desfăşura în cadrul proiectului cu ID POCU/155/7/4/ 161392 cu titlul „Sprijin acordat OIRBI în vederea asigurării necesarului logistic” cod MySMIS 161392.
Obiectul prezentei achiziții publice este de furnizare de echipamente IT, împărțite în 8 loturi. Achiziția se derulează în cadrul unui proiect cu finanțare nerambursabilă POCU, proiectul având prevăzută o perioadă de implementare până cel mai târziu la data de 31.12.2023.
Având în vedere aceste considerente, contractul se va executa până cel târziu la data de 31.12.2023.
CLAUZĂ SUSPENSIVĂ PRIVIND ATRIBUIREA CONTRACTULUI DE FURNIZARE
Procedura de achiziție este inițiată sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul că semnarea contractului de furnizare este condiționată de stabilirea eligibilității cheltuielilor necesare pentru achiziția echipamentelor IT, precum și de obținerea fondurilor necesare, respectiv, în cazul în care cele doua condiționalități nu vor fi îndeplinite, prezenta procedura de atribuire având ca obiect furnizarea de produse, va fi anulată indiferent în ce stadiu de derulare se va afla.
Finalizarea procedurii de achiziție publică prin încheierea contractului este condiționată de obținerea/aprobarea finanțării proiectului din fonduri europene nerambursabile, semnarea contractului fiind posibilă doar în situația în care se respectă dispozițiile referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intra sub incidenta legislației privind finanțele publice.
În cazul în care, indiferent de motive, obținerea/aprobarea finanțării proiectului din fonduri europene nerambursabile nu se realizează în termen de 1 lună de la inițierea procedurii, Autoritatea Contractantă va aplica prevederile art. 212 alin (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 98/2016, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică.
OIR BI precizează că va încheia contractul numai în măsură în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate. În cazul în care, indiferent de motive, fondurile aferente prezentei proceduri de achiziție nu vor fi alocate, OIR BI își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, fiind imposibilă semnarea contractului de furnizare.
Ofertanții sunt obligați să-și mențină valabilă și nemodificată oferta depusă în cadrul procedurii de achiziție, până la momentul semnării contractului de furnizare.
Autoritatea Contractanta își rezervă dreptul de a încheia contractul de furnizare cu ofertantul câștigător, în limitele fondurilor disponibile și cu respectarea clauzei suspensive menționate mai sus.
Termen estimat pentru obținerea finanțării: 1 lună de la inițierea procedurii.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-08-29. Achiziția publică a fost publicată pe 2023-07-27.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2023-07-27 Anunţ de participare
2023-11-27 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2023-07-27)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Computer de birou
Număr de referință: 20806019_2023_PAAPD1431004
Scurtă descriere:
Obiectul contractului constă în achiziționarea de „Echipamente IT” pentru desfășurarea în condiții optime a activității OIR BI. Achiziţia se va desfăşura în cadrul proiectului cu ID POCU/155/7/4/ 161392 cu titlul „Sprijin acordat OIRBI în vederea asigurării necesarului logistic” cod MySMIS 161392. Obiectul prezentei achiziții publice este de furnizare de echipamente IT, împărțite în 8 loturi. Achiziția se derulează în cadrul unui proiect cu finanțare nerambursabilă POCU, proiectul având prevăzută o perioadă de implementare până cel mai târziu la data de 31.12.2023. Având în vedere aceste considerente, contractul se va executa până cel târziu la data de 31.12.2023. CLAUZĂ SUSPENSIVĂ PRIVIND ATRIBUIREA CONTRACTULUI DE FURNIZARE Procedura de achiziție este inițiată sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul că semnarea contractului de furnizare este condiționată de stabilirea eligibilității cheltuielilor necesare pentru achiziția echipamentelor IT, precum și de obținerea fondurilor necesare, respectiv, în cazul în care cele doua condiționalități nu vor fi îndeplinite, prezenta procedura de atribuire având ca obiect furnizarea de produse, va fi anulată indiferent în ce stadiu de derulare se va afla. Finalizarea procedurii de achiziție publică prin încheierea contractului este condiționată de obținerea/aprobarea finanțării proiectului din fonduri europene nerambursabile, semnarea contractului fiind posibilă doar în situația în care se respectă dispozițiile referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intra sub incidenta legislației privind finanțele publice. În cazul în care, indiferent de motive, obținerea/aprobarea finanțării proiectului din fonduri europene nerambursabile nu se realizează în termen de 1 lună de la inițierea procedurii, Autoritatea Contractantă va aplica prevederile art. 212 alin (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 98/2016, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică. OIR BI precizează că va încheia contractul numai în măsură în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate. În cazul în care, indiferent de motive, fondurile aferente prezentei proceduri de achiziție nu vor fi alocate, OIR BI își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, fiind imposibilă semnarea contractului de furnizare. Ofertanții sunt obligați să-și mențină valabilă și nemodificată oferta depusă în cadrul procedurii de achiziție, până la momentul semnării contractului de furnizare. Autoritatea Contractanta își rezervă dreptul de a încheia contractul de furnizare cu ofertantul câștigător, în limitele fondurilor disponibile și cu respectarea clauzei suspensive menționate mai sus. Termen estimat pentru obținerea finanțării: 1 lună de la inițierea procedurii.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Computer de birou 📦
Cod CPV suplimentar: Mouse pentru computer 📦
Imprimante laser 📦
Cabluri prelungitoare 📦
Computer de birou 📦
Pachete software pentru sisteme de operare pentru computere personale (PC) 📦
Rutere de reţea 📦
Dispozitive de stocare cu acces direct (DASD) 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Mixt

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: Organism intermediar regional pentru Programe europene capital uman Regiunea Bucuresti-Ilfov
Adresa poștală: Strada: Carol I, nr. 34-36
Cod poștal: 020922
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.oirbi.ro 🌏
E-mail: andreea.ratoi@oirbi.ro 📧
Telefon: +40 213191280 📞
Fax: +40 213191281 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100168851 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-07-27 📅
Termen-limită de depunere: 2023-08-29 📅
Data publicării: 2023-08-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 146-467272
Număr JO-S: 146
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent. Departajarea ofertelor În situația în care două sau mai multe oferte obțin același punctaj în urma aplicării algoritmului de calcul, clasamentul se va stabili în ordinea descrescătoare a clasamentului refăcut prin luarea în considerare a punctajului obținut de ofertele respective pentru factorii de evaluare ai propunerii tehnice având ponderile cele mai mari (de la mare la mic, prin urmărirea ordinii în care aceștia sunt precizați în documentația de atribuire). În cazul în care prin aplicarea acestui sistem vor rezulta în continuare două sau mai multe oferte care se clasează pe poziția 1, autoritatea contractantă va reface clasamentul luând în considerare ceilalți factori de evaluare cu ponderi egale (urmărind ordinea precizării acestora în documentația de atribuire). Acest sistem urmează să fie aplicat ori de câte ori este necesar până la realizarea departajării ofertelor pe poziții distincte în clasament, luându-se în considerare punctajul obținut pentru factorul de evaluare subsecvent (următorul factor de evaluare a propunerii tehnice conform celor sus-menționate). Oferta câștigătoare va fi declarată cea care se clasează pe poziția 1 din clasamentul refăcut potrivit acestor reguli. În situația în care prin aplicarea acestui sistem se ajunge la epuizarea factorilor de evaluare ai propunerii tehnice fără însă să se fi obținut o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament, autoritatea contractantă va stabili clasamentul final în funcție de ordinea descrescătoare a punctajului obținut pentru factorul de evaluare “prețul ofertei”. În eventualitatea în care nici prin aplicarea acestui sistem nu se va ajunge la o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament, autoritatea contractantă va recurge la solicitarea transmiterii de către operatorii economici de documente care conțin noi prețuri (reofertare de preț), până la momentul în care se va realiza o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament. Modalitatea de departajare a ofertelor cu același punctaj se va realiza tot în format electronic prin transmiterea unei solicitări de reofertare la sectiunea – întrebari- din partea autoritatii contractante, la care operatorii economici vor transmite răspunsul lor online (în SEAP) . Ulterior, în cazul în care vor continua să subziste situații de natura celor anterior menționate se va reaplica sistemul explicitat în cadrul prezentei note asigurându-se parcurgerea tuturor pașilor stabiliți, până la momentul în care se va realiza o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul contractului constă în achiziționarea de „Echipamente IT” pentru desfășurarea în condiții optime a activității OIR BI. Achiziţia se va desfăşura în cadrul proiectului cu ID POCU/155/7/4/ 161392 cu titlul „Sprijin acordat OIRBI în vederea asigurării necesarului logistic” cod MySMIS 161392.
Arată mai mult
Obiectul prezentei achiziții publice este de furnizare de echipamente IT, împărțite în 8 loturi. Achiziția se derulează în cadrul unui proiect cu finanțare nerambursabilă POCU, proiectul având prevăzută o perioadă de implementare până cel mai târziu la data de 31.12.2023.
Arată mai mult
Având în vedere aceste considerente, contractul se va executa până cel târziu la data de 31.12.2023.
CLAUZĂ SUSPENSIVĂ PRIVIND ATRIBUIREA CONTRACTULUI DE FURNIZARE
Procedura de achiziție este inițiată sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul că semnarea contractului de furnizare este condiționată de stabilirea eligibilității cheltuielilor necesare pentru achiziția echipamentelor IT, precum și de obținerea fondurilor necesare, respectiv, în cazul în care cele doua condiționalități nu vor fi îndeplinite, prezenta procedura de atribuire având ca obiect furnizarea de produse, va fi anulată indiferent în ce stadiu de derulare se va afla.
Arată mai mult
Finalizarea procedurii de achiziție publică prin încheierea contractului este condiționată de obținerea/aprobarea finanțării proiectului din fonduri europene nerambursabile, semnarea contractului fiind posibilă doar în situația în care se respectă dispozițiile referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intra sub incidenta legislației privind finanțele publice.
Arată mai mult
În cazul în care, indiferent de motive, obținerea/aprobarea finanțării proiectului din fonduri europene nerambursabile nu se realizează în termen de 1 lună de la inițierea procedurii, Autoritatea Contractantă va aplica prevederile art. 212 alin (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 98/2016, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică.
Arată mai mult
OIR BI precizează că va încheia contractul numai în măsură în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate. În cazul în care, indiferent de motive, fondurile aferente prezentei proceduri de achiziție nu vor fi alocate, OIR BI își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, fiind imposibilă semnarea contractului de furnizare.
Arată mai mult
Ofertanții sunt obligați să-și mențină valabilă și nemodificată oferta depusă în cadrul procedurii de achiziție, până la momentul semnării contractului de furnizare.
Autoritatea Contractanta își rezervă dreptul de a încheia contractul de furnizare cu ofertantul câștigător, în limitele fondurilor disponibile și cu respectarea clauzei suspensive menționate mai sus.
Termen estimat pentru obținerea finanțării: 1 lună de la inițierea procedurii.
Valoarea totală estimată: 1389920.07 RON 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 8
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 8
Denumirea lotului: Periferice
Numărul lotului: 7
Scurtă descriere:
Kituri tastatura + mouse - 30 Buc;
Camera web - 86 Buc.
Valoarea estimată fără TVA: 39915.26 RON 💰
Durata: 2 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Contract de furnizare produse –„Echipamente IT” în cadrul proiectului cu ID POCU/155/7/4/161392, cu titlul „Sprijin acordat OIRBI in vederea asigurarii necesarului logistic”.
Denumirea lotului: Echipament scanare rapida
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere: scanner rapid de documente - 1 Buc.
Valoarea estimată fără TVA: 55462.18 RON 💰
Denumirea lotului: Surse de tensiune neintreruptibila
Numărul lotului: 8
Scurtă descriere:
Ups- 60 Buc;
Cablu prelungitor de alimentare UPS - 120 Buc
Valoarea estimată fără TVA: 139663.20 RON 💰
Denumirea lotului: Desktop PC
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere:
pc tip 1- 50 Buc;
monitor tip 1- 50 Buc;
pc tip 2 - 10 Buc;
monitor tip 2 - 10 Buc.
Valoarea estimată fără TVA: 679831.60 RON 💰
Denumirea lotului: Licențe
Numărul lotului: 6
Scurtă descriere:
Office - 60 Buc;
Adobe Acrobat Pro 2020 - 90 Buc.
Valoarea estimată fără TVA: 297050.40 RON 💰
Denumirea lotului: Echipamente rețea
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere:
router - 2 Buc;
switch - 6 Buc.
Valoarea estimată fără TVA: 90756.28 RON 💰
Denumirea lotului: Soluție de stocare
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere:
NAS -1 Buc;
HDD pentru NAS -7 Buc.
Valoarea estimată fără TVA: 31092.40 RON 💰
Denumirea lotului: Echipament imprimare/copiere/ scanare
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere: multifunctională- 3 Buc.
Valoarea estimată fără TVA: 56148.75 RON 💰
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
La sediul AC.
La sediul AC

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165 si 167 din Legea 98/2016 cu completările și modificările ulterioare. Declarație privind neîncadrarea în prevederile art. 164, 165 si 167 din Legea privind achizitiile nr 98/2016 pentru ofertant/subcontractant/asociați. Modalități de îndeplinire: Se va completa DUAE. Operatorii economici participanți la procedura de atribuire (inclusiv eventualii subcontractanți/ asociați) vor completa cerința corespunzătoare în formularul DUAE din documentația de atribuire. Încadrarea în situația prevăzută la art. 164 din Legea nr. 98/2018 atrage excluderea ofertantului din procedura aplicată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică. Încadrarea în situaţia prevăzută la art. 165 din Legea nr. 98/2018 atrage excluderea ofertantului din procedura aplicată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică. Încadrarea în situaţia prevăzută la art. 167 din Legea nr. 98/2018 atrage excluderea ofertantului din procedura aplicată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței de neîncadrare în art. 164, 165, 167. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate la solicitarea autorității contractante de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării: 1. Certificat constatator privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat și bugetul local. Lipsa datoriilor se va dovedi în momentul prezentării documentului, in condițiile art. 166, alin. (2). 2. Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor care au putere de reprezentare, de decizie sau control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul O.N.R.C./actul constitutiv; 3. După caz, documentele prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. (2), art. 167, alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016; Operatorii economici nerezidenți (străini) au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autoritățile din țara în care aceștia sunt rezidenți prin care să dovedească îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor către bugetul de stat, în conformitate cu legislația din țara de rezidență. Documentele trebuie să ateste lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor și a asigurărilor sociale, la momentul prezentării acestora. Documentele se vor prezenta însoțite de traducerea autorizată a acestora în limba română. Justificare: AC a stabilit prezentarea acestor documente în scopul de a exclude din procedura de achiziţie publică a acelor candidaţi/ofertanţi care intra sub incidenta art. 164, art. 165 si art. 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. 4. Alte documente edificatoare, după caz: Operatorii economici nerezidenți (străini) au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autoritățile din țara în care aceștia sunt rezidenți prin care să dovedească îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor către bugetul de stat, în conformitate cu legislația din țara de rezidență. Documentele trebuie să ateste lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor și a asigurărilor sociale, la momentul prezentării acestora. Documentele se vor prezenta însoțite de traducerea autorizată a acestora în limba română. În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.164, 165 și 167, autoritate contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens. Documentele se vor prezenta însoţite de traducerea autorizată a acestora în limba română. Potrivit prevederilor art. 193 din Legea 98/2016, autoritatea contractanta va accepta in cadrul ofertelor DUAE (Documentul Unic de Achizitie European) în locul documentelor solicitate în vederea demonstrarii cerintelor de calificare, inclusiv capacității de exercitare,ca dovada preliminara. Conform art 196 al. 2 din Legea nr. 98/2016 si conform art. 132 alin 2 din HG 395/2016, înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar după aplicarea criteriului de atribuire și asociatilor, subcontractantilor, după caz, să prezinte documentele justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare. Cerinta se aplică inclusiv pentru asociații, terții susținători și subcontractanți, care completează informațiile aferente situației lor la nivelul DUAE distinct.
Arată mai mult
Justificare: Autoritatea contractantă a stabilit prezentarea acestor documente în scopul de a exclude din procedura de achiziție publică acei candidați/ofertanți care intra sub incidenta art. 164, art. 165 și art. 167 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice. Declarație privind neîncadrarea în prevederile art. 59 și art. 60 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Operatorul economic va completa Formularul 6 și îl va depune odata cu DUAE. Încadrarea în șituația prevăzută la art. 59 și art. 60 atrage excluderea ofertantului din procedura aplicată pentru atribuirea contractului. În situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza, cerință valabilă și în cazul asociaților.
Arată mai mult
Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante, în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt: ANCUȚA ADRIAN SILVIU – director executiv, MARIANA NĂSTASE - – director executiv adjunct, DINESCU ELEN MONICA – responsabil cu acordarea vizei CFPP, PASCU BEGALI CĂTĂLIN – responsabil financiar, ROMÎNU FLORENTINA – consilier juridic, RĂȚOI ANDREEA MARIA – responsabil achiziții publice.
Arată mai mult
Modalitatea de îndeplinire: AC/EC are obligația completării formularului de integritate conform art. 5 din Legea nr. 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică
Arată mai mult
Capacitatea de exercitare a activității profesionale, în conformitate cu art. 173 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice
Operatorii economici care depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare, în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
Modalitatea de îndeplinire: completarea DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire (ofertant/candidat/asociat/subcontractant), cu informațiile aferente situației lor, conform notificărilor ANAP din 08.04.2019 si 02.07.2019, urmând ca documentul justificativ, respectiv certificat ONRC sau pentru ofertanții străini documente echivalente emise în țara de rezidență, să fie prezentate doar la solicitarea autorității contractante la finalizarea evaluării ofertelor, de către ofertantul aflat în clasament pe primul loc. Documentele trebuie să fie în termen de valabilitate la data prezentării. Documentele emise în altă limbă decât româna trebuie să fie însoțite de traducerea autorizată în limba română. Ofertanții vor prezenta documente care dovedesc forma de înregistrare a operatorului economic, respectiv Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului în raza căruia este situat sediul ofertantului din care să rezulte cel puțin informațiile legate de structura acționarilor, reprezentanților legali, obiectul de activitate, modul de organizare și funcționare al operatorului economic. Certificatul constatator trebuie să conțină date actuale/reale la momentul prezentării. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din Certificatul Constatator emis de O.N.R.C. Solicitarea aceasta rezidă din obligațiile autorității contractante de a verifica respectarea de către operatorii economici a cerințelor privind stabilirea condițiilor, termenelor și procedurilor de acordare, suspendare și retragere a autorizațiilor de funcționare sau alte documente echivalente din care să rezulte competența acestora de a realiza activitățile care fac obiectul prezentului contract. Totodată, un astfel de document oferă autorității contractante informații cu privire la sediul social al ofertantului, sediile/punctele de lucru secundare, persoane împuternicite, structura acționarilor, obiectul de activitate, modul de organizare și funcționare al operatorului economic în vederea așigurării îndeplinirii cerințelor documentației de atribuire.
Arată mai mult
Justificare: Autoritatea contractantă a stabilit prezentarea acestor documente pentru a putea fi dovedită forma de înregistrare ca persoană juridică/fizică şi după caz, de înregistrare/atestare sau apartenenţă din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile din ţara în care ofertantul/ candidatul este stabilit.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificatÎn conformitate cu dispozițiile art. 179 din Legea nr.98/2016, operatorul economic face dovada îndeplinirii cerințelor privind capacitatea tehnică și profesională prin prezentarea, următoarelor documente:- lista principalelor livrări de produse efectuate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor și a beneficiarilor publici sau privați; În ceea ce privește experiența similară, Ofertantul va demonstra experiența similară prin prezentarea unei liste a principalelor livrări de produse similare din ultimii 3 ani. Confirmarea îndeplinirii cerinței de calificare se face prin prezentarea de cel puțin 1 contract de furnizare produse care să confirme furnizarea de produse similare echipamentelor IT sau a oricăror documente emise de o autoritate contractantă sau client privat beneficiar care să confirme furnizarea respectivelor produse, din lista principalelor livrări de produse din ultimii 3 ani.Se menționează ca cei 3 ani se vor calcula prin raportare la data limita de depunere a ofertelor prevăzută în anunțul de participare, fără a fi afectată de eventuale decalări ale datei limita de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Proportia de subcontractareOfertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze și datele de recunoaștere ale subcontractanților propuși.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Operatorul economic va completa cerința corespunzătoare în formularul DUAE (conf. art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016). De asemenea, documentele prezentate pentru demonstrarea capacității tehnice și/sau profesionale, vor include lista principalelor furnizări de produse similare din ultimii 3 ani însoțită de cel puțin 1 contract de furnizare produse care să confirme furnizarea de produse similare sau a oricăror documente emise de o autoritate contractantă sau client privat beneficiar care să confirme furnizarea respectivelor produse din lista prezentată, conform art. 196 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.Documentele se vor semna cu semnătura electronică extinsă și se vor posta în SICAP. Operatorii economici nerezidenți (străini) au dreptul de a prezenta documente edificatoare prin care să dovedească îndeplinirea cerinței, iar documentele, emise în altă limbă decât româna, trebuie să fie însoțite de traducerea autorizată în limba română. În cazul în care există discrepanțe între informațiile prevăzute în DUAE și cele prevăzute în fișa de date, prevalează informațiile din fișa de date, DUAE urmând a fi revizuit corespunzător.
Arată mai mult
Ofertanții vor completa DUAE și vor include și informațiile solicitate cu privire la subcontractanți. În cazul în care ofertantul utilizează capacitățile subcontractantului/subcontractanților pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta câte un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanți, completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceștia . Subcontractanții precizează în DUAE informațiile aferente criteriilor de calificare pe care le îndeplinește, menționând numărul și data contractului pentru partea propusă pentru subcontractare. Dacă prin subcontractant nu se îndeplinește o cerință de calificare, atunci aceasta va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere.
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-12-29 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-08-29 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Termen livrare echipamente
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Garanție extinsă
Criteriul de calitate (pondere): 40
Preț (pondere): 40

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 20806019
Contact
Punct de contact: Andreea-Maria Ratoi
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100168851 🌏
Adresă internet: www.e-licitatie.ro 🌏

Referință
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent.
Arată mai mult
Departajarea ofertelor
În situația în care două sau mai multe oferte obțin același punctaj în urma aplicării algoritmului de calcul, clasamentul se va stabili în ordinea descrescătoare a clasamentului refăcut prin luarea în considerare a punctajului obținut de ofertele respective pentru factorii de evaluare ai propunerii tehnice având ponderile cele mai mari (de la mare la mic, prin urmărirea ordinii în care aceștia sunt precizați în documentația de atribuire).
Arată mai mult
În cazul în care prin aplicarea acestui sistem vor rezulta în continuare două sau mai multe oferte care se clasează pe poziția 1, autoritatea contractantă va reface clasamentul luând în considerare ceilalți factori de evaluare cu ponderi egale (urmărind ordinea precizării acestora în documentația de atribuire). Acest sistem urmează să fie aplicat ori de câte ori este necesar până la realizarea departajării ofertelor pe poziții distincte în clasament, luându-se în considerare punctajul obținut pentru factorul de evaluare subsecvent (următorul factor de evaluare a propunerii tehnice conform celor sus-menționate).
Arată mai mult
Oferta câștigătoare va fi declarată cea care se clasează pe poziția 1 din clasamentul refăcut potrivit acestor reguli. În situația în care prin aplicarea acestui sistem se ajunge la epuizarea factorilor de evaluare ai propunerii tehnice fără însă să se fi obținut o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament, autoritatea contractantă va stabili clasamentul final în funcție de ordinea descrescătoare a punctajului obținut pentru factorul de evaluare “prețul ofertei”.
Arată mai mult
În eventualitatea în care nici prin aplicarea acestui sistem nu se va ajunge la o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament, autoritatea contractantă va recurge la solicitarea transmiterii de către operatorii economici de documente care conțin noi prețuri (reofertare de preț), până la momentul în care se va realiza o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament.
Arată mai mult
Modalitatea de departajare a ofertelor cu același punctaj se va realiza tot în format electronic prin transmiterea unei solicitări de reofertare la sectiunea – întrebari- din partea autoritatii contractante, la care operatorii economici vor transmite răspunsul lor online (în SEAP) .
Arată mai mult
Ulterior, în cazul în care vor continua să subziste situații de natura celor anterior menționate se va reaplica sistemul explicitat în cadrul prezentei note asigurându-se parcurgerea tuturor pașilor stabiliți, până la momentul în care se va realiza o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament.
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenele de exercitare a cailor de atac, sunt cele prevazute in legea nr. 101/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
Sursa: OJS 2023/S 146-467272 (2023-07-27)
Anunt de atribuire (2023-11-27)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 979303.20 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-11-27 📅
Data publicării: 2023-12-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 232-729797
Se referă la anunț: 2023/S 146-467272
Număr JO-S: 232

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-11-15 📅
Nume: Verasys international
Numărul național de înregistrare: RO 15565607
Adresa poștală: Strada Montreal, Nr. 10, Sector: 1
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 011469
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 788123412 📞
E-mail: oferte@verasys.com 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Adresă internet: www.verasys.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 26 235 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-11-14 📅
Nume: Pragma computers s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 3164881
Adresa poștală: Strada Cerchez C. Mihail, g-ral., Nr. 23
Cod poștal: 040593
Telefon: +40 213325925 📞
E-mail: seap@pragma.ro 📧
Adresă internet: www.pragma.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 31 305 RON 💰
90 642 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-11-16 📅
Nume: ETA2U
Numărul național de înregistrare: RO 1801821
Adresa poștală: Strada Dima Gheorghe, Nr. 1
Orașul poștal: Timisoara
Cod poștal: 300079
Telefon: +40 256277500 📞
E-mail: licitatiitm@eta2u.ro 📧
Țara: Timiş 🏙️
Adresă internet: https://www.eta2u.ro/ 🌏
Valoarea totală a achiziției: 92563.80 RON 💰
548177.40 RON 💰
190 380 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
1
5
2
Sursa: OJS 2023/S 232-729797 (2023-11-27)