Acord-Cadru Furnizare Alimente diverse 2023 - 2024. Atribuirea acordului-cadru se va face cu maxim 3 operatori economici conform prevederilor Legii 98/2016, art. 118, alin. (1), lit. a) „fără reluarea competiţiei, în conformitate cu termenii şi condiţiile prevăzute în cuprinsul său, în cazul în care acordul-cadru stabileşte toţi termenii şi condiţiile care reglementează execuţia lucrărilor, prestarea serviciilor şi furnizarea produselor care constituie obiectul său, precum şi condiţiile obiective în funcţie de care se stabileşte care dintre operatorii economici parte la acordul-cadru va executa lucrările, va presta serviciile sau va furniza produsele; Acordul-cadru se va încheia cu maxim 3 operatori economici, fără reluarea competiţiei, în ordinea clasamentului. Principalul furnizor este cel clasat pe locul I, iar în cazul în care acesta nu îşi poate menţine preţul ofertat sau nu poate asigura livrarea solicitată, se va atribui contractul subsecvent următorului clasat. Contractele subsecvente pot fi incheiate in functie de necesitati, de regulă trimestrial. Termenele in care autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare solicitate de operatorii economici interesati: cu cel putin 10 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Solicitările de clarificări la documentația de atribuire se vor depune de către potențialii ofertanți, cel mai târziu, cu 15 zile înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor. Astfel, în conformitate cu art 161 din Legea 98/2016, autoritatea contractantă va răspunde solicitărilor de clarificări, cel mai târziu, în a 11-a zi înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-09-27.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-08-22.
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Furnizare Alimente Diverse 2023 - 2024
4006707_2023_PAAPD1432261
Produse/servicii: Diverse produse alimentare📦
Scurtă descriere:
“Acord-Cadru Furnizare Alimente diverse 2023 - 2024. Atribuirea acordului-cadru se va face cu maxim 3 operatori economici conform prevederilor Legii 98/2016,...”
Scurtă descriere
Acord-Cadru Furnizare Alimente diverse 2023 - 2024. Atribuirea acordului-cadru se va face cu maxim 3 operatori economici conform prevederilor Legii 98/2016, art. 118, alin. (1), lit. a) „fără reluarea competiţiei, în conformitate cu termenii şi condiţiile prevăzute în cuprinsul său, în cazul în care acordul-cadru stabileşte toţi termenii şi condiţiile care reglementează execuţia lucrărilor, prestarea serviciilor şi furnizarea produselor care constituie obiectul său, precum şi condiţiile obiective în funcţie de care se stabileşte care dintre operatorii economici parte la acordul-cadru va executa lucrările, va presta serviciile sau va furniza produsele; Acordul-cadru se va încheia cu maxim 3 operatori economici, fără reluarea competiţiei, în ordinea clasamentului. Principalul furnizor este cel clasat pe locul I, iar în cazul în care acesta nu îşi poate menţine preţul ofertat sau nu poate asigura livrarea solicitată, se va atribui contractul subsecvent următorului clasat. Contractele subsecvente pot fi incheiate in functie de necesitati, de regulă trimestrial. Termenele in care autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare solicitate de operatorii economici interesati: cu cel putin 10 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Solicitările de clarificări la documentația de atribuire se vor depune de către potențialii ofertanți, cel mai târziu, cu 15 zile înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor. Astfel, în conformitate cu art 161 din Legea 98/2016, autoritatea contractantă va răspunde solicitărilor de clarificări, cel mai târziu, în a 11-a zi înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: RON 657997.5 💰
Informații despre loturi
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 18
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 18
Domeniul de aplicare al achiziției
Autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a atribui contracte care combină următoarele loturi sau grupuri de loturi:
“Se va prezenta oferta financiara conform formularului de oferta precizat la sectiunea formulare, ofertarea se va face pentru unul sau mai multe loturi.”
1️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Preparate din carne - salam
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 11
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Salam📦
Locul de desfășurare: Maramureş🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare:
“PENITENCIARUL BAIA MARE
Adresa postala: jud. Maramureș, oraș Baia Sprie, loc. Tăuții de Sus, str. Forestierului, nr.217, Cod postal: 435100”
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Preparate din carne - salam: cantitate acord-cadru - min 800 kg - max 1400 kg
cantitate contract subsecvent - min 200 kg - max 350 kg
Frecventa si...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Preparate din carne - salam: cantitate acord-cadru - min 800 kg - max 1400 kg
cantitate contract subsecvent - min 200 kg - max 350 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire):
“Realizarea unei etape de producție în regiunea de dezvoltare unde își are sediul autoritatea contractantă”
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): Lantul de aprovizionare
Preț (pondere): 40
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 23 450 💰
Durata contractului, a acordului-cadru sau a sistemului dinamic de achiziție
Perioada de timp de mai jos este exprimată în număr de luni.
Descriere
Durata: 12
2️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Oua
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 8
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Ouă📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Ouă: cantitate acord-cadru - min 62000 buc - max 80000 buc
cantitate contract subsecvent - min 15500 buc - max 20000 buc
Frecventa si valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Ouă: cantitate acord-cadru - min 62000 buc - max 80000 buc
cantitate contract subsecvent - min 15500 buc - max 20000 buc
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 65 600 💰
3️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Carne de pasare - Pulpe de pui fara spate
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 6
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Carne de pui📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Carne de pasare - pulpe de pui fara spate: cantitate acord-cadru - min 600 kg - max 1000 kg
cantitate contract subsecvent - min 150 kg - max 250...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Carne de pasare - pulpe de pui fara spate: cantitate acord-cadru - min 600 kg - max 1000 kg
cantitate contract subsecvent - min 150 kg - max 250 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 12 420 💰
4️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Carne de vita slaba
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 5
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Carne de vită📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Carne de vita slaba: cantitate acord-cadru - min 2500 kg - max 4000 kg
cantitate contract subsecvent - min 625 kg - max 1000 kg
Frecventa si...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Carne de vita slaba: cantitate acord-cadru - min 2500 kg - max 4000 kg
cantitate contract subsecvent - min 625 kg - max 1000 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 139 800 💰
5️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Ceapa uscata
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 7
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Ceapă📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Ceapa uscata: cantitate acord-cadru - min 4400 kg - max 5400 kg
cantitate contract subsecvent - min 1100 kg - max 1350 kg
Frecventa si valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Ceapa uscata: cantitate acord-cadru - min 4400 kg - max 5400 kg
cantitate contract subsecvent - min 1100 kg - max 1350 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 20 844 💰
6️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Piper negru macinat
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 12
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Piper📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Piper negru macinat: cantitate acord-cadru - min 70 kg - max 100 kg
cantitate contract subsecvent - min 18 kg - max 25 kg
Frecventa si valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Piper negru macinat: cantitate acord-cadru - min 70 kg - max 100 kg
cantitate contract subsecvent - min 18 kg - max 25 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 3 272 💰
7️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Rosii
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 14
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Tomate📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Rosii: cantitate acord-cadru - min 500 kg - max 1000 kg
cantitate contract subsecvent - min 125 kg - max 250 kg
Frecventa si valoarea celui mai...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Rosii: cantitate acord-cadru - min 500 kg - max 1000 kg
cantitate contract subsecvent - min 125 kg - max 250 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 4 920 💰
8️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Branza telemea
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 4
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Brânzeturi📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Branza telemea: cantitate acord-cadru - min 5400 kg - max 6800 kg
cantitate contract subsecvent - min 1350 kg - max 1700 kg
Frecventa si valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Branza telemea: cantitate acord-cadru - min 5400 kg - max 6800 kg
cantitate contract subsecvent - min 1350 kg - max 1700 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 131 308 💰
9️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Ardei gras
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 2
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Ardei📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Ardei gras: cantitate acord-cadru - min 300 kg - max 500 kg
cantitate contract subsecvent - min 75 kg - max 125 kg
Frecventa si valoarea celui mai...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Ardei gras: cantitate acord-cadru - min 300 kg - max 500 kg
cantitate contract subsecvent - min 75 kg - max 125 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 3 870 💰
1️⃣0️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Varza proaspata
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 17
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Varză albă📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Varza proaspata: cantitate acord-cadru - min 10000 kg - max 16500 kg
cantitate contract subsecvent - min 2500 kg - max 4125 kg
Frecventa si...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Varza proaspata: cantitate acord-cadru - min 10000 kg - max 16500 kg
cantitate contract subsecvent - min 2500 kg - max 4125 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 52 305 💰
1️⃣1️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Usturoi granulat
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 18
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Condimente şi mirodenii📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Usturoi granulat: cantitate acord-cadru - min 160 kg - max 200 kg
cantitate contract subsecvent - min 40 kg - max 50 kg
Frecventa si valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Usturoi granulat: cantitate acord-cadru - min 160 kg - max 200 kg
cantitate contract subsecvent - min 40 kg - max 50 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 14 858 💰
1️⃣2️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Radacinoase - morcovi
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 13
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Morcovi📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Radacinoase - morcovi: cantitate acord-cadru - min 7600 kg - max 13500 kg
cantitate contract subsecvent - min 1900 kg - max 3375 kg
Frecventa si...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Radacinoase - morcovi: cantitate acord-cadru - min 7600 kg - max 13500 kg
cantitate contract subsecvent - min 1900 kg - max 3375 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 50 355 💰
1️⃣3️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Slanina sarata
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 16
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Slănină📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Slanina sarata: cantitate acord-cadru - min 600 kg - max 650 kg
cantitate contract subsecvent - min 150 kg - max 163 kg
Frecventa si valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Slanina sarata: cantitate acord-cadru - min 600 kg - max 650 kg
cantitate contract subsecvent - min 150 kg - max 163 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 7 839 💰
1️⃣4️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Amelioratori pentru preparate culinare
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 1
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Amestecuri de condimente📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Amelioratori pentru preparate culinare: cantitate acord-cadru - min 1400 kg - max 2000 kg
cantitate contract subsecvent - min 350 kg - max 500...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Amelioratori pentru preparate culinare: cantitate acord-cadru - min 1400 kg - max 2000 kg
cantitate contract subsecvent - min 350 kg - max 500 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 15 700 💰
1️⃣5️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Preparate din carne - cârnati
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 10
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Cârnaţi📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Preparate din carne - cârnati: cantitate acord-cadru - min 2500 kg - max 4000 kg
cantitate contract subsecvent - min 625 kg - max 1000...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Preparate din carne - cârnati: cantitate acord-cadru - min 2500 kg - max 4000 kg
cantitate contract subsecvent - min 625 kg - max 1000 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 56 120 💰
1️⃣6️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Sare pentru uz alimentar iodata
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 15
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Sare📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Sare pentru uz alimentar iodata: cantitate acord-cadru - min 900 kg - max 1400 kg
cantitate contract subsecvent - min 225 kg - max 350...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Sare pentru uz alimentar iodata: cantitate acord-cadru - min 900 kg - max 1400 kg
cantitate contract subsecvent - min 225 kg - max 350 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 1 876 💰
1️⃣7️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Parizer pasare
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 9
Descriere
Produse/servicii suplimentare: Produse pe bază de carne de pasăre📦
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Parizer pasare: cantitate acord-cadru - min 2500 kg - max 4000 kg
cantitate contract subsecvent - min 625 kg - max 1000 kg
Frecventa si valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Parizer pasare: cantitate acord-cadru - min 2500 kg - max 4000 kg
cantitate contract subsecvent - min 625 kg - max 1000 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 52 520 💰
1️⃣8️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Boia de ardei dulce
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 3
Descriere
Descrierea achiziției publice:
“Furnizare Boia de ardei dulce: cantitate acord-cadru - min 30 kg - max 50 kg
cantitate contract subsecvent - min 8 kg - max 13 kg
Frecventa si valoarea...”
Descrierea achiziției publice
Furnizare Boia de ardei dulce: cantitate acord-cadru - min 30 kg - max 50 kg
cantitate contract subsecvent - min 8 kg - max 13 kg
Frecventa si valoarea celui mai mare contract subsecvent care se estimeaza ca va fi incheiat sunt precizate la Sectiunea IV.1.3 din Fisa de date.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 940.50 💰
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
“Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 59-60, 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016 (se...”
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 59-60, 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016 (se completeaza formularele nr. 1, 1a, 1b).
Modalitatea de indeplinire: - se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor.
Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art. 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016.
Atenționare specială: nedepunerea odată cu oferta, a DUAE, a angajamentului ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, sau după caz, a acordului de subcontractare și/sau a acordului de asociere, atrage respingerea acesteia ca ofertă inacceptabilă
Înainte de atribuirea acordului-cadru, autoritatea contractanta va solicita ofertantilor clasati pe primele trei locuri in clasamentul intermediar dupa aplicarea criteriului de atribuire, sa prezinte documentele justificative actualizate: certificate constatatoare privind lipsa datoriilor RESTANTE cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget stat,etc), valabile la momentul prezentarii, declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate pentru fiecare punct de lucru activ, cazierul judiciar al firmei si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv, dupa caz documente prin care poate beneficia de derogarile prevazute la art.166 alin (2), art.167 alin (2), art.171 din Legea 98/2016, alte documente edificatoare, prin care sa demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informatiile cuprinse în DUAE. DUAE se va depune, de catre tertul sustinator si de subcontractant, daca este cazul.
Pentru ofertanții străini se acceptă orice document considerat edificator în țara de origine sau în țara în care acesta este stabilit, cum ar fi declarații pe proprie răspundere, certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autoritățile competente din țara respectivă, însoţit de traducere autorizată în limba română.
Persoanele cu functii de decizie in cadrul autoritatii contractante sunt: Mircea SPIRIDON – director, Crina-Maria SUCIU - director adjunct reintegrare sociala, Claudia MURESAN - director adjunct economico administrativ, Bogdan NEAGOS - director adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar, Ovidiu-Gabriel MARTON - responsabil viza CFPP, Petru-Paul ROB - responsabil viza CFPP, Pop-Doru Adrian - contabil sef, Tudor-Vlad MARIES - şef birou logistica, Silvia-Izabela MIHAI - inginer constructor, Viorica-Elisabeta HOTEA - responsabil economic, Andreea-Ioana BABA - responsabil economic, Anamaria TURIAN - contabil sector, Lavinia HARANGUȘ - ofiter achizitii, Viorica Gavriș - consilier juridic, Vasile-Grigore TĂMAȘ - agent achizitii, Rolland BALOG - agent salarizare, Lucian-Ioan POP - responsabil ALOP.
Certificat constatator, detaliat, emis de Oficiul National al Registrului Comertului (diferit de certificatul de înregistrare) al judetului unde firma îsi are sediul privind date de identificare ale societatii; filiale; sucursale; puncte de lucru; administratori; reprezentanti; împuterniciti; durata societatii; actionari/ asociati; obiect de activitate (cod CAEN) sau document echivalent in cazul op.ec. nerezidenti. Documentul se va accepta in oricare din formele - original/copie legalizata sau copie lizibila cu mentiunea conform cu originalul. Se mentioneaza ca este permisa prezentarea documentului si în forma electronica, având încorporata, atasata sau logic asociata semnatura electronica extinsa. Informatiile din Certificatul constatator trebuie sa fie reale/valide la data prezentarii acestuia.
Înainte de atribuirea acordului-cadru, autoritatea contractanta va solicita ofertantilor clasati pe primele trei locuri in clasamentul intermediar dupa aplicarea criteriului de atribuire, sa prezinte documentele justificative actualizate prin care sa demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informatiile cuprinse în DUAE.
Aceste documente sunt:
• certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării;
• cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
• Declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate pentru fiecare punct de lucru activ;
DUAE se va depune, de catre tertul sustinator si de subcontractant, daca este cazul.
Arată mai mult Situația economică și financiară
Criterii de selecție prevăzute în documentele de achiziție
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
“Loturile: 1,10,11,12,13,14,15,16,17,18,2,3,4,5,6,7,8,9Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificatDeclaratie privind...”
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție
Loturile: 1,10,11,12,13,14,15,16,17,18,2,3,4,5,6,7,8,9Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificatDeclaratie privind lista principalelor livrari in ultimii 3 ani. Ofertantul va demonstra ca, in ultimii 3 ani de la data limita de depunere a ofertelor, a livrat produse similare, in valoare cumulata fara tva de cel putin: Lotul 1: 3925,00 lei;Lotul 2: 967,50 lei;Lotul 3: 235,13 lei;Lotul 4: 32827,00 lei;Lotul 5: 34950,00 lei;Lotul 6: 3105,00 lei;Lotul 7: 5211,00 lei;Lotul 8: 16400,00 lei;Lotul 9: 13130,00 lei;Lotul 10: 14030,00 lei; Lotul 11: 5862,50 lei;Lotul 12: 818,00 lei;Lotul 13: 12588,75 lei;Lotul 14: 1230,00 lei;Lotul 15: 469,00 lei;Lotul 16: 1959,75 lei;Lotul 17: 13076,25 lei; Lotul 18: 3714,50 lei;
Arată mai mult Condiții de participare
Condiții de participare (capacitate tehnică și profesională):
“Operatorii economici vor fi obligati sa prezinte documentele solicitate in sustinerea experientei similare doar la solicitarea autoritatii contractante la...”
Condiții de participare (capacitate tehnică și profesională)
Operatorii economici vor fi obligati sa prezinte documentele solicitate in sustinerea experientei similare doar la solicitarea autoritatii contractante la finalizarea evaluarii ofertelor.In DUAE, ofertantii vor indica informatii privind experienta similara, astfel: nr. si data contractului invocat, beneficiarul acestuia si datele sale de contact, nr. si data documentului de receptie, precum si valoarea acestuia, fara TVA. Documentele justificative ce vor fi prezentate pentru îndeplinirea criteriilor privind capacitatea mai sus mentionata, la solicitarea autoritatii contractante, de catre ofertantii (in cazul unei asocieri, fiecare membru al asocierii în masura în care experienta sa este relevanta pentru proiect) clasati pe primele trei locuri, dupa aplicarea criteriului de atribuire, pâna la data încheierii raportului de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, sunt: - contracte/certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate/entitate ori de catre clientul privat beneficiar, din care sa rezulte valori, perioade, beneficiari, indiferent daca acestia din urma sunt autoritati contractante sau clienti privati din care sa rezulte prestarea de servicii similare. (ex: copii ale unor parti relevante din contract, certificate de predare-primire, recomandari, procese verbale de receptie, documente constatatoare); valorile vor fi exprimate in lei.Ofertantii care trebuie sa efectueze conversia altor monede decât Lei vor utiliza ratele de schimb medii anuale stabilite de catre BNR. Pentru anul în curs: transformarea în lei, se va face la cursul BNR din ziua publicarii anuntului de participare in SEAP.
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori
Descriere
Numărul maxim preconizat de participanți la acordul-cadru: 3
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2023-09-27
15:00 📅
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Oferta trebuie să fie valabilă până la: 2023-12-27 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2023-09-27
15:00 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Conform art.129, alin. (3) din HG 395/2016.
Informații complementare Informații suplimentare
“”Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un...”
”Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Avand in vedere ca acordul-cadru se va incheia cu maxim 3 operatori economici si fara reluarea competitiei, in situatia in care ofertantul situat pe primul loc se va gasi in imposibilitate de executare a contractului sau nu isi va indeplini obligatiile contractuale la cererea autoritatii contractante, autoritatea contractanta are dreptul sa incheie contractul cu ofertantul situat pe locul urmator.
Evaluarea ofertelor se realizează, prin aplicarea sistemului de factori de evaluare stabiliți în anunțul de participare și documentația de atribuire, respectiv:
I Componenta financiara:
Pretul ofertei - pondere de 40,00 % – (40 puncte)
Algoritm de calcul:
- pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat;
- pentru celelalte preturi ofertate, punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.
II Componenta tehnica - pondere de 60,00 % (60 puncte), compusa din:
1. Lanțul de aprovizionare - pondere de 30,00 % – (30 puncte)
Algoritm de calcul:
- pentru livrările directe (de la producător la consumatorul final) se acordă punctajul maxim alocat de 30 puncte;
- pentru un singur intermediar implicat în lanțul de aprovizionare – se acordă 20 puncte;
- pentru doi intermediari implicați în lanțul de aprovizionare – se acordă 10 puncte.
- ofertele care propun mai mult de doi intermediari implicați în lanțul de aprovizionare – se acorda 0 puncte.
Pentru demonstrarea factorului de evaluare „Lanțul de aprovizionare” impreuna cu oferta se va depune in cadrul propunerii tehnice certificatul de producator/contract încheiat între ofertant si producator sau alte documente relevante pentru produsul/produsele care fac obiectul achizitiei.
2. Realizarea unei etape de producție în regiunea de dezvoltare unde își are sediul autoritatea contractantă - pondere de 30,00 % – (30 puncte)
Algoritm de calcul:
- se acorda 30 puncte pentru îndeplinirea condiției.
- se acordă 0 puncte dacă nu se îndeplinește condiția.
Pentru demonstrarea factorului de evaluare „Realizarea unei etape de producție în regiunea de dezvoltare unde își are sediul autoritatea contractantă” impreuna cu ofertele se va depune in cadrul propunerii tehnice dovada faptului ca operatorul economic realizează o etapă de producție pentru produsele care fac obiectul achizitiei în regiunea unde își are sediul autoritatea contractantă, respectiv Regiunea Nod-Vest (care grupeaza județele Bihor, Bistrița-Nasaud, Cluj, Salaj, Satu Mare, Maramures). Dovada se va face prin prezentarea oricărui document din care să rezulte îndeplinierea criteriului.
Punctaj maxim total - 100 puncte
Clasamentul se va intocmi in ordinea descrescatoare a punctajului total obținut, calculat conform algoritmului descris în anunțul de participare și documentația de atribuire. In cazul in care, dupa aplicarea criteriului de atribuire, doua sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc cu punctaje egale clasamentul se va intocmi in functie de factorul de evaluare preț. Daca doua sau mai multe oferte au punctaj egal si pret egal, clasamentul se va intocmi in functie de factorul de evaluare lanțul de aprovizionare. In situatia in care egalitatea se mentine, comisia de evaluare va solicita ofertantilor o noua propunere financiara in SEAP și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. Noua propunere financiară va fi depusă doar și numai în urma solicitării autorității contractante. Daca dupa reofertare se mentine egalitatea, lotul se anuleaza.
Arată mai mult Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏
Sursa: OJS 2023/S 163-513594 (2023-08-22)