Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
A. Motive referitoare la condamnări penale - Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cuinformațiile aferente situației lor. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164 dinLegea nr. 98/2016.Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi solicitate de către autoritateacontractantă doar ofertantului clasat pe primul loc în urma aplicării criteriului de atribuire, conform prevederilor art.132 alin.(2) din Norme.Aceste documente pot fi: cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghereal respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, aşa cum rezultă dincertificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poatebeneficia de derogările prevăzute la art.166 alin.(2), art.167 alin.(2), art.171 din Legea nr. 98/2016; alte documente edificatoare, după caz.Operatorii economici străini vor depune documente în conformitate cu prevederile art.168 alin.(3) din Legea nr. 98/2016.B. Motive legate de plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale - Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți laprocedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiileprevăzute la art.165 din Legea nr. 98/2016.Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi solicitate de către autoritatea contractantă doarofertantului clasat pe primul loc în urma aplicării criteriului de atribuire, conform prevederilor art.132 alin.(2) din Norme.Aceste documente pot fi: certificate privind plata impozitelor, taxelor și a contribuțiilor la bugetul general consolidat și la bugetul local, valabile la momentul depunerii acestora, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate; după caz, documente prin carese demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art.166 alin.(2), art.167 alin.(2), art.171 din Legea nr.98/2016; alte documente edificatoare, după caz.Operatorii economici străini vor depune documente în conformitate cu prevederile art.168 alin.(3) din Legea nr. 98/2016.În temeiul prevederilor art.1 alin.(1) lit.b) din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3654 / 2015 privind aprobareaprocedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală, a certificatului de obligații bugetare, precum și a modelului și conținutului acestora, cumodificările și completările ulterioare, în vederea verificării lipsei datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor labugetul de stat, autoritatea contractantă va solicita Certificatul de atestare fiscală, în numele ofertantului clasat pe primul loc întocmit în urma aplicării criteriului de atribuire, conform prevederilor art.132 alin.(2) din Norme.C. Motive legate de insolvență, conflicte de interese sau abateri profesionale - Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți laprocedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Operatorii economici participanți vor prezenta și Formularul III.2.1.a).Ofertanții, terțiisusținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.167 din Legea nr. 98/2016 și trebuie să confirme că nu seaflă în niciuna din situațiile de excludere menționate la art. 59-60 din Legea nr. 98/2016.Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi solicitate de către autoritatea contractantă doarofertantului clasat pe primul loc în urma aplicării criteriului de atribuire., conform prevederilor art.132 alin.(2) din Norme.Aceste documente pot fi: cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghereal respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, aşa cum rezultă dincertificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poatebeneficia de derogările prevăzute la art.166 alin.(2), art.167 alin.(2), art.171 din Legea nr. 98/2016; alte documente edificatoare, după caz.Operatorii economici străini vor depune documente în conformitate cu prevederile art.168 alin.(3) din Legea nr. 98/2016.
Persoanele cu functii de decizie privind organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire din cadrul autoritatii contractante sunt urmatoarele:
Tomescu Mihai PREȘEDINTE
Munteanu Andreea-Clara Manager proiect
Andreev Alexandru Asistent manager
Dinu Ionuț Ciprian Manager tehnic
Dobrin Roxana Gabriela Responsabil achiziții publice
Văcaru Anca Responsabil financiar POC
Toader Nicolae Responsabil juridic
Gîrleanu Crina Responsabil comunicare, informare, publicitate
Cerința 1. Înscrierea în Registrul ComerțuluiSe va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor.Autoritatea contractantă solicită ca operatorii economici ce depun ofertă să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara derezidență, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precumși faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.Autoritatea contractantă solicită prezentarea Certificatului constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, care să ateste că obiectulcontractului are corespondent în codul C.A.E.N.- pentru persoanele juridice/fizice străine: documente care dovedesc o formă de înregistrare/atestare ori apartenență din punct de vedereprofesional. Documentele vor fi prezentate împreună cu traducerea autorizată în limba română.- certificatul constatator trebuie să certifice faptul că societatea comercială aparține categoriei profesionale impuse de îndeplinireacontractului, respectiv are activitate corespunzătoare obiectuluiachiziției publice.- informaţiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/valabile la data prezentării.- certificatul constatator va trebui prezentat de ofertant/ofertant asociat/subcontractant, dacă este cazul, pentru partea de contract pe care o realizează.Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau încazul ofertanților străini documente echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate la solicitarea autorității contractante, doarde către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit în urma aplicării criteriului de atribuire, conform prevederilor art.132 alin.(2) dinNorme.